Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 344/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 344/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 26-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.344

Ședința din camera de consiliu din 26 martie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: O. V. P.

JUDECĂTOR: A. A. M.

*********************************************

GREFIER: D. - I. A.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reprezentat legal de G. B. – procuror.

Pe rol judecarea contestației în anulare declarată de contestatorul C. I., împotriva deciziei penale nr.960 din data de 08.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._/180/2014.

Procedura legal îndeplinită, în camera de consiliu, fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a contestației în anulare întrucât susținerile inculpatului cum că la data de 04.12 s-ar fi aflat în spital, nu sunt dovedite de niciun înscris aflat la dosar sau depus de contestator.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra contestației de față constată următoarele ;

Condamnatul C. I. a formulat contestație în anularea deciziei penale nr. 960 din 08.12.2014 a Curții de Apel Bacău.

În motivarea cererii se precizează că a fost internat în Spital începând cu data de 02.12.2014 și nu a avut astfel posibilitatea de a se prezenta la termenul din 04.12.2014.și se află în conflict cu familia sa ce nu i-a înmânat citația. Ulterior a precizat că în luna noiembrie a fost internat de mai multe și nu a primit citațiile, a reziliat pentru scurt timp contractul de asistență juridică cu apărătorul ales, a solicitat relații de la Spital cu privire la perioada în care a fost internat.

În drept au fost invocate prevederile art. 426 al.1 lit.a și e din C.p.p.

Totodată a solicitat și suspendarea executării conform art.430 din C.p.p.

Curtea ,analizând cererea, actele depuse în susținerea acesteia și dosarul atașat, constată inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de condamnatul C. I. pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 426 alin 1 C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziții. Condiția comună tuturor cazurilor de contestație este ca hotărârea atacată să fie definitivă.

Potrivit dispozițiilor art. 426 lit. a și e din C. proc. pen. în vigoare la acest moment, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art.. 431 al.1 să procedeze la examinarea admisibilității în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților.

La alineatul 2 al aceluiași articol se arată că Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Curtea constată că se impun astfel trei condiții pentru ca o astfel de cerere să fie admisibilă, iar în cazul în care oricare din acestea lipsește, contestația va fi respinsă ca inadmisibilă.

În cazul de față una din aceste condiții nu este îndeplinită, respectiv aceea ca în sprijinul contestației să existe dovezi la dosar sau să fie depuse astfel de dovezi de către contestator.

Curtea constată că la dosarul_/180/2014 nu există înscrisuri care să dovedească faptul că apelantul C. I. a fost internat în spital în lunile noiembrie și decembrie 2014 și că nu fost astfel citat legal și acesta nu a depus înscrisuri în acest sens ulterior prin cererea de contestație ori până la momentul soluționării acestei contestații.

Instanța nu poate efectua cercetări cu privire la acest aspect în această cale extraordinară de atac și în faza admisibilității în principiu, legiuitorul transferând sarcina probei exclusiv către contestator, iar inculpatul nu a depus dovezi în susținerea afirmațiilor sale.

Neîndeplinirea acestei condiții, face de prisos analiza celorlalte două prev. de art.431 al.2 din C.p.p. ( termenul de introducere și invocarea motivelor prev. de art.426 din C.p.p. ) .

În consecință, Curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de condamnatul C. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de C. I. împotriva deciziei penale nr. 960/08.12.2014 dată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._/180/2014 .

În temeiul art.275 al.2 din C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2015.

PREȘEDINTE,Pt.JUDECĂTOR,

O. V. P. A. A. M., aflat la seminar

Semnează președintele completului

O. V. P.

GREFIER

D. - I. A.

Pron.dec.pen.P. D./V. M.

Red.dec.c.a.P.O.V.

Tehnored.A.D.I.

2 ex.

24.04.2015/27.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 344/2015. Curtea de Apel BACĂU