Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 570/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 570/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 11-09-2015
Judecătoria Onești
DOSAR NR 8676 /270/2014
SENTINȚA PENALĂ Nr. 570
Ședința publică din data de 11.09.2015.
COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:
Președinte – S. P.
Grefier –G. E.
Ministerul Public reprezentat de procuror – D. V.
Astăzi a fost pe rol pronunțarea soluției asupra acțiunii penale pusă în mișcare prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești împotriva inculpatului A. V. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 369 C.p.p.
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07.09.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 11.09.2015.
INSTANȚA,
Deliberând:
Asupra cauzei penale de față
Constată că prin rechizitoriul nr. 2887/P/2014 întocmit la data de 18.12.2014 P. de pe lângă Judecătoria Onești a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. V. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută și pedepsită de art. 257 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal.
Prin actul de sesizare a instanței se reține că în ziua de 17.09.2014, inculpatul A. V. a adresat amenințări cu moartea lui D. V., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Târgu - Ocna, în timp ce acesta se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în ambele etape ale procesului penal, instanța reține următoarea situație de fapt:
În dimineața zilei de 17.09.2014, în jurul orei 9,30, în timp ce efectua un control în zona de supraveghere a cantonului VIII Tisa, aflat în gestiunea sa, persoana vătămată D. V., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Tg. Ocna,, s-a deplasat în punctul „P. lui N.” fiind însoțit de tehnicianul silvic R. C. și de pădurarul F. C., F. I..
Pe durata efectuării acestei activități, grupul de lucrători silvici mai – sus menționați s-a întâlnit cu inculpatul A. V. care se deplasa spre pădure într-o căruță trasă de cai.
La vederea persoanei vătămate D. V., inculpatul i-a adresat acesteia expresii jicnitoare „o să mori de mâinile mele”, „ îți tai capul cu toporul”.
Expresiile adresate persoanei vătămate au avut aptitudinea de a induce acesteia o stare de temere pentru propria-i siguranță întrucât ele au fost însoțite de schițarea de către inculpat a gestului de a apuca o furcă aflată în coșul căruței cu care se deplasa.
Martorul F. I. și-a exprimat convingerea că dacă el și ceilalți doi martori, respectiv R. C. șu F. C. l-ar fi însoțit pe D. V., inculpatul A. V. și-ar fi transpus amenințările în practică în sensul că ar fi lovit persoana vătămată – fila 29 dosar.
La rândul său, martorul F. C. a declarat că inculpatul, cunoscut în comunitate ca o persoană violentă verbal și fizic, l-ar fi agresat pe D. V., dacă cei doi s-ar fi întâlnit singuri prin pădure – fila 22 dosar.
Martorul R. C., angajat al Ocolului Silvic, a declarat că în ziua de 17.09.2014, inculpatul A. V. l-a amenințat pe D. V. că „vâră furca în el și că de mâna lui i se va trage moartea”, ținând să-i amintească persoanei vătămate că el „a mai făcut închisoare” și, prin urmare, nu se teme de nimic și de nimeni – fila 23 dosar.
Deși nu a perceput în mod direct aspectele relatate de persoana vătămată și de martorii sus-menționați, S. I. a relatat în fața instanței că a aflat ulterior de la inculpatul însuși, că acesta, cunoscut în comunitate că o persoană violentă plănuia să-l agreseze fizic pe pădurarul D. V., lovindu-l cu toporul în zona capului ori „tăindu-l cu securea” – fila 24 dosar.
Pe durata procesului penal A. V. a fost audiat în calitate de suspect la data de 04.11.2014 și a recunoscut că se află în conflict cu D. V. din cauza căreia ar fi fost condamnat la închisoare, negând, însă, că l-ar fi amenințat pe acesta direct ori indirect – filele 20, 21 dosar urmărire penală.
În etapa judecății inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Fapta inculpatului fiind, însă, dovedită cu probatoriul administrat în ambele etape ale procesului penal, instanța va reține că în data de 17.09.2014, în timp ce persoana vătămată D. V., în calitate de pădurar la Ocolul Silvic Târgu – Ocna se afla în pădurea statului, exercitându-și atribuțiile de serviciu, l-a amenințat pe acesta, în mod nemijlocit, că îi va suprima viața.
Fapta săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție a intenției directe a avut atitudinea de a-i provoca victimei D. V. o stare reală de temere pentru sănătatea și viața sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 al. 1 Cod penal pentru care se va dispune condamnarea inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei, ținând seama de criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, instanța va avea în vedere: atitudinea inculpatului pe întreaga durată a procesului penal constând în lipsa de sinceritate și mai mult într-o atitudine de sfidare la adresa autorității judiciare, precum și antecedentele judiciare, ale acestuia, astfel cum rezultă din conținutul fișei de cazier judiciar aflate la filele 24, 25 din dosar nr._ .
Raportat la restul de 377 zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 306/27.04.2009 a Judecătoriei Onești, instanța reține că fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost emisă în stare de recidivă, urmând a se da eficiență prevederilor art. 41 al. 1 Cod penal.
Pedeapsa urmând a fi executată în regim privativ de libertate, instanța va interzice inculpatului A. V. exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, atât ca pedeapsă complementară cât și ca pedeapsă accesorie.
Totodată, se va lua act că persoana vătămată D. V. nu a dorit să se constituie parte civilă în procesul penal.
Aflându-se în culpă procesuală, va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de ambele etape ale procesului penal în conformitate cu dispozițiile art. 274 al. 1 Cod pr. pen.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 257 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 257 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41. al. 2 Cod penal pentru comiterea infracțiunii de ultraj, condamnă inculpatul A. V., fiul lui V. și M., născut la data de 03.03.1990 în Târgu-Ocna, județul Bacău, C.N.P._, domiciliat în comuna Dofteana, ., fără studii, fără ocupație, stagiul militar neîndeplinit, recidivist, la pedeapsa de 1(un) an și 4(patru) luni închisoare.
În baza art. 43 alin. 1 Cod penal pedeapsa închisorii aplicată prin prezenta hotărâre se adaugă la restul de 377 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 306/27.04.2009 a Judecătoriei Onești, definitivă prin decizia penală nr. 778/17.12.2009 a Curții de Apel Bacău.
Execută pedeapsa rezultantă de 1 (un) an, 4 (patru) luni și 377( trei sute șapte zeci și șapte) zile închisoare.
În baza art. 67 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani.
În baza art. 65 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.
Ia act că persoana vătămată D. V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul A. V. la plata sumei de 450 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. P. G. E.
RED.- S.P. 18.09.2015
Tehn. E.G. 21.09.2015
Ex. 2
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1048/2015. Curtea... | Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 344/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








