Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Decizia nr. 398/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 4066/279/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.398
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. M.
JUDECĂTOR: P. O. V.
GREFIER: B. M. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror M. G.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de inculpata M. A. împotriva sentinței penale nr. 245 din 11.07.2014, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 al.1 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat I. C. și avocat B. D. pentru apelanta inculpată M. A., care lipsește, avocat C. Leonardo F. pentru intimata parte civilă H. Romania SRL, lipsă fiind aceasta și celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat I. C. având cuvântul pentru apelanta inculpată M. A., invocă nelegalitatea și netemeinicia sentinței penale atacate în ceea ce privește obligarea inculpatei la plata sumei de 15.672 USD fata le partea civila S.C. "H. R." S.R.L. BUCUREȘTI întrucât nu s-a constituit parte civilă în cauză.
La data de 4.05.2010, S.C. R. & R. S.A. BUCUREȘTI, titulara dreptului de retransmisie al programului de televiziune GSP TV a formulat plângere penala împotriva S.C. ADERO .. Piatra N. reclamând faptul ca aceasta societate a retransmis fără drept acest program.
In baza acestei plângeri, la data de 09.06.2010 organele de politie au efectuat o verificare pe teren si au încheiat un proces verbal de sesizare din oficiu din care rezulta a S.C. ADERO .. Piatra N. transmitea fără forme legale programe de televiziune pentru care licența de difuzare era deținuta de:
- S.C. C. T. S.R.L. BUCUREȘTI, pentru postul G.S.P. TV
- S.C. R.C.S.&R.D.S. S.R.L. BUCUREȘTI, pentru postul DIGI SPORT
- S.C. ROMANTICA TELEVISION S.R.L. BUCUREȘTI, pentru postul ROMANTICA
- - S.C. H.B.O. R. S.R.L. BUCUREȘTI, pentru postul CINEMAX
Procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, întocmit de organele de politie, constituie în fapt o sesizare din oficiu, situație care rezultă atât din sentința penala nr.278/20.05.2015 pronunțata de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, prin care a fost soluționată latura penala a cauzei, cât și din sentința penala nr.245/11.07.2014, prin care - prin disjungere - a fost soluționată latura civilă.
Singura parte vătămata, care a depus plângere penală si apoi s-a constituit parte civilă, cu respectarea dispozițiilor legale, a fost S.C. R.C.S. & R.D.S. S.A. BUCUREȘTI, față de care inculpata a fost obligata la plata sumei de 9.711,66 Euro, echivalentul în lei la data plații, suma pe care nu a contestat-o.
S.C. C. T. S.R.L. BUCUREȘTI - deținătoarea licenței de retransmisie a postului G.S.P. TV si S.C. ROMANTICA TELEVISION S.R.L. BUCUREȘTI - deținătoarea licenței de retransmisie a postului ROMANTICA nu s-au constituit părti civile în cauză, în sensul că nu au formulat nici o cerere de constituire de parte civilă până la începerea cercetării judecătorești.
S.C. H.B.O. R. nu si-a exercitat dreptul de a se constitui parte civila in termenii si condițiile prevăzute de art.20 cod procedura penala, astfel încât nu se poate considera că și-a valorificat dreptul procesual în termen.
Potrivit art.20 din noul cod de procedura penala, constituirea ca parte civila se poate face "până la începerea cercetării judecătorești, iar organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept".
Conform art.20(2) cod procedura penala,"constituirea ca parte civila se face in scris sau oral, cu indicarea naturii si întinderii pretențiilor, a motivelor si a probelor pe care acestea se întemeiază".
Nerespectarea acestor prevederi este sancțională de art.20(4) cod procedura penala, care precizează in mod expres ca "in cazul nerespectării vreuneia dintre condițiile prevăzute la alin.l si 2, persoana vătămata sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civila in cadrul procesului penal, putând introduce acțiune la instanța civila".
Instanța de fond a ignorat faptul ca S.C. H.B.O. R. S.R.L. BUCUREȘTI nu s-a constituit parte civilă în termenul prevăzut de lege, nu si-a precizat natura si întinderea pretențiilor, si in consecință nu îi putea acorda despăgubiri civile.
Trebuie subliniat faptul ca prin sentința penala nr.278/20.05.2013, Judecătoria Piatra N., analizând o situație echivalenta, a stabilit, cu autoritate de lucru judecat ca „ pentru programul de televiziune ROMANTICA, S.C. ROMANTICA TELEVISION BUCUREȘTI, deținătorul exclusiv al licenței audio-vizuale, nu si-a exprimat punctul de vedere - deși a fost notificata pentru a se aria poziția sa procesuala - nu a formulat plângere penala si nu s-a constituit parte civila in cauza".
Partea vătămata S.C. H.B.O. R. S.R.L. BUCUREȘTI si-a formulat pretențiile civile in suma de 45.360 USD, mult după începerea cercetării judecătorești, fără a preciza modul în care a calculat aceasta suma si probele de care întelege să se folosească pentru justificarea pretențiilor.
La termenul de judecata din 16.06.2014 a menționat că solicita obligarea inculpatei M. A. "la plata despăgubirilor totalizând sumele rezultate din facturi, fără nici o alta precizare.
Această poziție nu poate echivala cu o constituire de parte civila in condițiile expres prevăzute de art.20(2) cod procedura penala, întrucât ne aflăm în fata unei răspunderi civile de natura delictuala, nu comerciala, iar temeiul obligării la plata prejudiciului nu se poate întemeia pe facturi unilateral emise, deoarece nu ne aflam in fata unei obligații comerciale. Reprezentantul H.B.O. R. S.R.L. a refuzat sa ofere informații si date chiar si expertului contabil, cu motivarea ca proba nu a fost ceruta si nu este acceptata de aceasta societate.
Instanța de fond, deși aceste aspecte au fost invocate atât oral, cu ocazia dezbaterilor în fond, cât si prin concluziile scrise, nu le-a analizat si nu le-a înlăturat motivat, ceea ce atrage nulitatea sentinței.
De remarcat este faptul că prima instanța a făcut și o greșită aplicare a legii, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.14 si următoarele din vechiul cod de procedură penală, deși în cauză erau incidente dispoz. art.20-26 din noul cod de procedura penala.
Cu privire la nelegalitatea obligării la plata despăgubirilor civile față de H.B.O. R. S.R.L., așa cum a precizat la pct.l, în cauză nu există constituire de parte civilă, deoarece H.B.O. R. S.R.L. nu si-a exercitat acest drept în condițiile legii.
Instanța de fond trebuia să ia act, așa cum a procedat în cazul S.C. ROMANTICA TELEVISION S.R.L. BUCUREȘTI, ca H.B.O. R. S.R.L. nu a formulat plângere penală și nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Ignorând aceste aspecte, prima instanța a dat dovadă de un rol activ, care excede dispozițiilor legale si a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească și eventualul prejudiciu suferit de H.B.O. R. S.R.L.
Reprezentantul acestei societăți a refuzat să prezinte expertului, la cererea acestuia, documente sau să dea informații care să-i susțină pretențiile.
In aceste circumstanțe, judecătorul care a pronunțat sentința apelată, si-a asumat si rolul de expert contabil, calculând în baza unor elemente proprii valoarea prejudiciului, pe care l-a cuantificat la suma de 15.672 USD, echivalentul în lei la data plății, conform cursului de schimb valutar al B.N.R.
Judecătorul are obligația legală de a-și forma convingerea intimă, concretizată în hotărârea pronunțată, pe baza liberei aprecieri a probelor administrate în cauză, nu să se substituie părtii si expertului. Prin calcularea prejudiciului, judecătorul a încălcat formele de neutralitate si obiectivitate prevăzute de procedura penală.
De altfel, singura "proba" in baza căreia judecătorul a dispus obligarea apelantei la plata sumei de 15.672 USD o reprezintă calculele proprii, operație care excede cadrului legal privind probele admise de lege, fiind încălcate condițiile de publicitate si contradictorialitate în administrarea probelor.
În concluzie, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale în sensul înlăturării de a fi obligată inculpata la plata în solidar a sumei de 15.672 USD față de S.C. H.B.O. R. S.R.L. BUCUREȘTI.
Avocat C. Leonardo F. având cuvântul pentru intimata parte civilă . București, solicită respingerea apelului ca nefondat întrucât hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală. Arată că în cauză există cererea de constituire de parte civilă unde este detaliat calculul sumei cu care . constituit parte civilă. Arată că acea expertiză a fost solicitată de partea civilă . și . în completarea acesteia instanța la stabilirea pretențiilor civile a făcut un calcul matematic și nu trebuie un expert pentru un astfel de calcul.
Se prezintă avocat B. D. pentru apelanta inculpată M. A., care în completarea concluziilor puse de colegul său, av.I. C., precizează că expertiza efectuată în cauză a făcut dovada pretențiilor solicitate de . nu au fost aceleași ci din expertiză au rezultate alte pretenții și avem un calcul făcut de expert de care judecătorul a ținut cont, expertiza a dovedit că acele calculele nu sunt aceleași și . și . au fost de acord cu această expertiză.
Solicită admiterea apelului declarat de apelanta inculpată, desființarea sentinței penale apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond exonerarea inculpatei de plata pretențiilor civile către . București.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat întrucât hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
Deliberând
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 245 din 11.07.2014, pronunțată de Judecătoria Piatra N.,
s-a dispus:
În baza art.397 Cod procedură penală nou raportat la ar.25 Cod procedură penală nou, art.19 alin.3 Cod procedură penal nou, art.20 alin.2 Cod procedură penală nou și art.998-999 cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. R.&R. S.A. – municipiul București.
Obligarea inculpatei M. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. să plătească părții civile S.C. R.&R. S.A. – municipiul București suma de 9.711,66 euro echivalent în lei la data plății conform cursului de schimb valutar al BNR și actualizată la data plății conform indicelui de inflație și a dobânzii legale, cu titlu de daune materiale.
S-au respins celelalte pretenții civile formulate de partea civilă S.C. R.&R. S.A. – municipiul București ca nefondate
În baza art.397 Cod procedură penală nou raportat la ar.25 Cod procedură penală nou, art.19 alin.3 Cod procedură penal nou, art.20 alin.2 Cod procedură penală nou și art.998-999 Cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București.
Obligarea inculpatei M. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. să plătească părții civile S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București suma de 15.672 dolari SUA echivalent în lei la data plății conform cursului de schimb valutar al BNR, cu titlu de daune materiale.
S-au respins celelalte pretenții civile formulate de partea civilă S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București ca nefondate
În baza art.397 Cod procedură penală nou raportat la ar.25 Cod procedură penală nou, art.19 alin.3 Cod procedură penal nou, art.20 alin.2 Cod procedură penală nou și art.998-999 Cod civil s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. C. T. S.R.L. – municipiul București.
În baza art.274 alin.1,4 Cod Procedură Penală nou a fost obligată inculpata M. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. să plătească către stat suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.278/20.05.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra-N. în dosarul nr._ , rămasă definitivă prin decizia penală nr.1260/28.11.2013 a Curții de Apel Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatei M. A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 140 al. 1 lit. e din Legea nr. 8/1996 ®, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal, în condițiile art. 3201 cod procedură penală vechi, la pedeapsa de 500 lei amendă penală, prin schimbarea încadrării juridice și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1411 al. 2, 4, 5 din Legea nr. 8/1996 ®, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal vechi, în condițiile art. 3201 cod procedură penală vechi, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare prin schimbarea încadrării juridice, iar, conform art. 33 lit. a cod penal vechi raportat la art. 34 lit. d cod penal vechi, au fost contopite pedepsele aplicate stabilindu-se ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare și potrivit art. 81 cod penal vechi s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o perioadă de 4 ani, conform art. 82 cod penal, disjungându-se soluționarea acțiunilor civile formulate de părțile civile S.C. R.&R. S.A. – municipiul București, S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București și S.C. C. T. S.R.L. – municipiul București, formându-se astfel dosarul nr._ al Judecătoriei Piatra N..
Pentru a decide în acest sens instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. 155/P/2010 din 14.11.2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul N. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei M. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de retransmitere prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art. 140 alin. 1 lit. e din Legea nr.8/1996® privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal vechi și racordare și retransmisie, fără drept, la un program cu acces condiționat, prevăzută de art. 1411 alin. 1,2,5 din Legea nr.8/1996®, ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal vechi.
S-a reținut prin actul de trimitere în judecată faptul că inculpata, în perioada ianuarie 2010 - iunie 2010 a retransmis prin rețeaua de cablu a . Piatra N., programele „GSP-TV", „DIGI SPORT" și „CINEMAX" fără consimțământul titularului de drepturi.
Inculpata M. A., prin declarația dată în instanță la data de 21.01.2013, a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și-a însușit materialul probator efectuat în cursul urmăririi penale și a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 cod procedură penală vechi.
La termenul din data de 13.05.2013 instanța a dispus, pentru o mai bună administrare a actului de justiție, în baza art. 38 cod procedură penală, disjungerea laturii civile de latura penală.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța a reținut că inculpata M. A., în cursul anului 2010 era, împreună cu soțul ei M. V. (decedat), administratori ai . Piatra N.. Societatea comercială avea ca obiect principal de activitate „telecomunicații prin rețele de cablu" - Cod CAEN 6110, mai precis difuzarea prin cablu, prin intermediul stațiilor de televiziune, a programelor de televiziune către mai mulți beneficiari.
În acest sens societatea deținea pe raza comunei Bodești, la ., județul N., o stație autorizată de recepție a semnalului TV și o rețea de cablu desfășurată pe raza localităților Bodești, Dobreni și Oșlobeni, județul N..
. Piatra N. a obținut dreptul de retransmisie în rețeaua de telecomunicații pe raza acestor localități a celor 46 de programe prevăzute în Anexa cu structura ofertei de servicii de programe retransmise, în baza avizului de retransmisie nr. A/0171.2/13 iunie 2007 emis de Consiliul Național al Audiovizualului . Tabelul anexat avizului nu include programele „GSP-TV", „DIGI SPORT", „ROMANTICA TV" și „CINEMAX".
La data de 04 mai 2010, cu adresa nr. 8044/4.05.2010, persoana vătămată .” SA București, în calitate de reprezentant legal al posturilor de televiziune „GSPTV" și „DIGI SPORT", a formulat o plângere penală împotriva inculpatei și soțului ei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de retransmitere prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art.140 alin.l, lit.e din Legea nr.8/1996 R privind drepturile de autor și drepturile conexe, arătând faptul că, fără a avea acordul din partea titularului de drepturi, . Piatra N. a racordat, fără drept, abonații din cele trei localități la rețeaua proprie de televiziune cărora le-a retransmis programele de televiziune ale posturilor „GSP-TV" și „DIGI SPORT”, prejudiciind în acest mod interesele titularului de drepturi.
Pentru a se putea verifica cele susținute prin plângere, lucrătorii de poliție, la data de 09 iunie 2010, s-au deplasat pe raza localităților menționate și au constatat, în flagrant, retransmiterea de către . Piatra N. a programelor „GSP-TV" și „DIGI SPORT", dar și a programelor „ROMANTICA TV" și „CINEMAX”.
S-a încheiat în acest sens un proces verbal de constare ce a fost însoțit și de planșe foto, în condițiile în care s-a arătat că . București este deținător exclusiv al licenței audio - vizuale pentru programul „GSP-TV" conform licenței nr. S-TV 204.1/2008.
Pentru programul de televiziune „DIGI SPORT" deținătorul exclusiv al licenței audio - vizuale cu nr. S-TV 246.1/2009 este ." SA București.
S-a constatat că . București a fost împuternicită pentru preluarea și retransmiterea postului „GSP-TV" de către ., în baza acordurilor nr. 345/14 iulie 2008, nr. 346/14 iulie 2008 și nr. 347/14 iulie 2008, iar prin împuternicirea nr. 42/18 august 2010 a fost mandatată să formuleze plângeri penale împotriva oricărui terț care, sub orice formă, a preluat și retransmis neautorizat programul „GSP-TV".
Așa cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 3148/05 octombrie 2010, . București nu a autorizat . Piatra N. să preia ori să retransmită gratuit sau în schimbul unui preț, prin orice mijloc de transmitere, programele „GSP-TV" și „DIGI SPORT”. S-a mai reținut și faptul că deținător exclusiv al licenței audio - vizuale pentru programul de televiziune „CINEMAX" este . București.
De asemenea, conform adresei nr. 3215/05 octombrie 2010, această societate comercială nu a autorizat . Piatra N. să preia, ori să retransmită gratuit sau în schimbul unui preț, prin orice mijloc de transmitere, programul „CINEMAX".
Pentru programul de televiziune „ROMANTICA" deținător exclusiv al licenței audio - vizuale este . București, arătându-se că această societate comercială nu și-a exprimat punctul de vedere, deși a fost notificată pentru a se afla poziția sa procesuală, nu a formulat plângere penală și nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Din întregul material probator s-a concluzionat că rezultă faptul că inculpata M. A. a atașat, fără drept, la stația tehnică exploatată a unui receptor setat pentru recepția programelor sus menționate, retransmițându-le astfel abonaților societății de cablu, prin rețeaua sa, cele patru programe de televiziune, fără acordul titularilor de drepturi cu mențiunea că retransmiterea celor patru posturi de televiziune s-a făcut în perioada ianuarie 2010 - iunie 2010, pentru a răspunde preferințelor abonaților de a testa opțiunea acestora în ceea ce privește diversificarea grilei de programe.
La termenul din data de 21.01.2013, instanța, după punerea în discuția părților, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpată din retransmitere prin cablu a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art. 140 aliniatul 1 litera e din Legea nr. 8/1996 ® privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal vechi și de racordare și retransmisie, fără drept, la un program cu acces condiționat, prevăzută de art. 1411 aliniatele 1,2,5 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal vechi în retransmitere prin cablu a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art. 140 aliniatul 1 litera e din Legea nr. 8/1996 ® privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal vechi și de racordare și retransmisie, fără drept, la un program cu acces condiționat, prevăzută de art. 1411 aliniatele 2,4,5 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi, totul cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal vechi.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatei M. A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de retransmitere prin cablu a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimțământul titularului de drepturi, prevăzută de art. 140 aliniatul 1 litera e din Legea nr. 8/1996 ® privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal vechi și de racordare și retransmisie, fără drept, la un program cu acces condiționat, prevăzută de art. 1411 aliniatele 2,4,5 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal vechi, totul cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal vechi, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Instanța reține în cauza de față că persoana vătămată S.C. C. T. S.R.L., s-a constituit parte civilă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea în solidar a inculpatei, M. A. și a părții responsabile civilmente, . despăgubirilor în cuantum de 9.711 euro pentru fapta de a retransmite fără drept programele postului de televiziune GSP TV ce a fost săvârșită de inculpată în perioada 01.01._10.
În fapt, s-a arătat că . a deținut licența audio-vizuală pentru postul GSP TV in perioada ianuarie 2008 -5 septembrie 2011. conform licenței audiovizuale nr. S - TV 204/24 ianuarie 2008 emisa de către Consiliul Național al Audiovizualului, iar, începând cu data de 06 septembrie 2011, licența a fost cesionată, cu aprobarea Consiliului Național al Audiovizualului, către S.C. Antena Tv Group SA, iar, începând cu data de 4 iulie 2011 postul tv GSP TV a fost inclus de către Consiliul Național al Audiovizualului în lista posturilor tv având liber la retransmisie si ca urmare, toți distribuitorii de programe tv au fost obligați sa îl retransmită gratuit.
În perioada cuprinsa intre obținerea licenței pentru postul tv GSP TV (24 ianuarie 2008) si declararea postului GSP TV liber la retransmisie (4 iulie 2011), perioada în care era obligatorie obținerea acordului pentru retransmisia portului tv in discuție, partea civilă S.C. C. T. S.R.L. a arătat că nu a autorizat S.C. ADERO . retransmiterea programelor postului de televiziune GSP TV, astfel încât, având in vedere că fapta de a retransmite fără drept programele postului de televiziune GSP TV a fost săvârșită în perioada 01.01._10, S.C. C. T. S.R.L., În calitate de deținătoare a licenței pentru acest post de televiziune, s-a considerat vătămată de fapta inculpatei si solicita respectuos repararea prejudiciului cauzat, în cuantum de 9.711,66 EURO, astfel cum acesta a fost determinat prin răspunsul punctul nr. 2 din cadrul raportului de expertiza contabila judiciară întocmit de către doamna expert Minut V.
Persoana vătămată S.C. R.&R. S.A. – municipiul București, s-a constituit parte civilă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea în solidar a inculpatei, M. A. și a părții responsabile civilmente, ., la plata despăgubirilor pentru fapta de a retransmite fără drept programele postului de televiziune GSP TV ce a fost săvârșită de inculpată în perioada 01.01._10, respectiv suma de 15.675 EURO, plătibilă în lei și actualizată la data la data plății efective a prejudiciului;
S.C. R.&R. S.A. – municipiul București arătat că este deținătoarea Licenței Audiovizuale pentru serviciul de programe de televiziune cu denumirea DIGI SPORT și a DECIZIEI DE AUTORIZARE AUDIOVIZUALA nr. 1623/094)9.2009 pentru același serviciu de programe de televiziune. Programul de televiziune se emite începând cu data de 09.07.2009. R. & R. SA. în baza unor Contracte de licență, acordă diferiților clienți dreptul neexclusiv de preluare a serviciilor de programe purtătoare de drepturi de autor/conexe. Tarifele de sub-licențiere sunt următoarele:- pachetul DIGI SPORT se poate prelua pentru 1 EUR / lună / abonat Societatea administrată de M. A. și M. V., în mod nelegal, fără contracte de licențiere, a preluat și retransmis serviciile de programe aparținând R. & R. SA cauzând astfel un prejudiciu societăți titulara de drepturi conexe.
D. fiind că infracțiunea săvârșita în cauza este una continua, s-a arătat că s-a calculat prejudiciul de la momentul începerii emiterii serviciilor de televiziune și până în momentul constatării că se retransmit fără acord serviciile.
Calculul prejudiciului pentru R. & R. SA, respectiv serviciul de programe DIGI SPORT s-a făcut începând cu data începerii emisiei: iulie 2009 și până la data constatării că se retransmit fără acord serviciile: iunie 2010; nr. luni 12 astfel :nr. abonați ai .: 1425; calcul prejudiciu: 1425 ( nr. Abonați) X 1 EUR X 11 ( nr. Luni) - 15.675 euro - total prejudiciu.
Ulterior, partea civilă ., a formulat precizare a constituirii de parte civilă solicitând obligarea tuturor inculpatei în solidar și cu partea responsabilă civilmente la plata următoarelor sume de bani: pentru R. & R. SA solicităm plata sumei de 17.100 EUR, plătibilă în RON și actualizată la data la data plății efective a prejudiciului + TVA; și la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 EURO, plătibilă în RON.
În motivarea precizării cererii de constituire parte civilă, R. & R. SA a precizat că este deținătoarea Licenței Audiovizuale pentru serviciul de programe de televiziune cu denumirea DIGI SPORT și a DECIZIEI DE AUTORIZARE AUDIOVIZUALA nr. 1623/09.09.2009 pentru același serviciu de programe de televiziune. Programul de televiziune se emite începând cu data de 09.07.2009, iar, Societatea ADERO .: M. A. și M. VASlLE, în mod nelegal, fără contract de licențiere, a preluat și retransmis serviciile de programe aparținând R. & R. SA, cauzând astfel un prejudiciu societății parte civilă, titulară de drepturi conexe.
La recalcularea prejudiciului subscrisa s-a pornit de la situația similară în cazul în care un terț sub-licențiat comite o faptă prejudiciabilă în raport cu parte civilă S.C. R.&R. S.A. – municipiul București:
- orice persoană juridică sub-licențiată are încheiat un contract cu subscrisa;
- perioada minimă de sub-licențiere este de 1 an (o persoană juridică ce transmite în mod legal „DIGI SPORT" are un contract cu durată minimă de 1 an );
- costul minim / abonat este de 1 EUR + TVA / lună.
În aceste condiții, potrivit contractului cadru utilizat de S.C. R.&R. S.A. – municipiul București în toate cazurile ( contract), în situația în care Operatorul ( clientul ) are o atitudine culpabilă în raport cu poziția subscrisei, odată cu rezilierea contractului, toate Taxele de Licență care ar deveni scadente și plătibile de către Operator în cazul în care prezentul contract nu ar fi încetat în acest mod, vor ajunge imediat la scadență și vor deveni imediat plătibile de către operator - art. 11.4 din contract. Raportat la aceste aspecte, din punctul de vedere al S.C. R.&R. S.A. – municipiul București o persoană ce fraudează interesele acesteia, preluând programul ce-l deține fără a avea acordul S.C. R.&R. S.A. – municipiul București trebuie să aibă un tratament pecuniar sancționatoriu cel puțin la fel de aspru ca și un client sub-licențiat, astfel încât în atare condiții s-a solicitat cu titlu de prejudiciu contravaloarea serviciului pentru perioada minimă de sub-licențiere, un an, calculat raportat la situația particulară a .> Calculul prejudiciului a fost următorul: Perioada minimă de acordare a drepturilor: 1 an = 12 luni; data constatării că se retransmit fără acord serviciile: iunie 2010 – fapta culpabilă; nr. abonați ai .; CALCUL PREJUDICIU 1425 (nr. abonați ) X 1 EUR X 12 ( nr. luni) = 17.100 EUR .
Persoana vătămată S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București, s-a constituit parte civilă solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea în solidar a inculpatei, M. A. și a părții responsabile civilmente, . despăgubirilor pentru fapta de a retransmite fără drept programele postului de televiziune GSP TV ce a fost săvârșită de inculpată în perioada 01.01._10.
S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București a arătat că oferă în R., prin intermediul operatorilor de cablu și de televiziune digitala, programele H., H. Comedy, Cinemax și Cinemax 2 ; serviciile audiovizuale oferite de H. constând în Canalele de Televiziune H. si Cinemax sunt servicii de televiziune cu acces condiționat, în sensul prevăzut de art. 141 din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare; în mod legal, accesul sub o formă inteligibilă la oricare dintre serviciile protejate Cinemax se face exclusiv în mod controlat, fie pe baza unei licențe acordate în acest scop de către titularul de drepturi asupra Programului (H. sau Cinemax) operatorului care preia Programul și îl transmite către abonați (pe relația inițială, H. - operator de cablu), fie pe baza unei autorizări individuale prealabile în raport cu fiecare abonat, acordată de operatorul de cablu abonatului consumator (pe relația finală, operator - abonat); menționând că în aceste difuzări și retransmisii, nu relaționează direct cu abonații, ci doar prin intermediul operatorilor de televiziune prin cablu sau platforme digitale.
S-a arătat că programele H. si Cinemax sunt disponibile, prin autorizarea de către titularul de drepturi, numai în schimbul plății unui abonament lunar; în mod excepțional, în perioadele noționale, de promovare a Programelor, stabilite de H. sau cu autorizarea prealabilă a oricare dintre Programe poate fi retransmis către toți abonații serviciilor de cablu sau ai armelor de televiziune digitală, necodificat și fără plată, de-a lungul unor perioade precis uitate și întotdeauna scurte de timp (nu mai mult de trei zile ca regulă) cu mențiunea că în perioada de referință H. nu a autorizat nicio campanie promoțională în cadrul căreia accesul la programul Cinemax, în orice mod, să fie liber, necondiționat și nu a autorizat niciodată, în niciun mod, ADERO . și nici vreun reprezentant al acesteia să preia ori să retransmita, codat sau necodat, gratuit sau în schimbul unui preț, prin Internet, prin cablu ori prin orice alte mijloace, nici Programul H. si nici programul Cinemax, nici în localitățile Bodești, Bodeștii de Sus, Dobreni, Negrești, Oșlobeni, județul N. și nici în altă localitate din R. sau din afara acesteia;
S-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea în solidar a inculpatei, M. A. și a părții responsabile civilmente, ., respectiv 45.360 USD rezultat astfel: 3X15.120 USD sumă determinată astfel: nr. abonaților cu acces la Program într-o singură lună din perioada de referință) X 6 luni X 2 dolari SUA/lună – prețul abonamentului la Programul Cinemax/lună), reprezentând sumele care ar fi Bal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, pe durata a șase luni;
Instanța reține din analiza textelor de lege aplicabile în materia răspunderii civile la data la care se reclamă comiterea faptelor în speță perioada ianuarie 2010-iunie 2010, în cauza de față, respectiv art. 14 și urm. Cod procedură penală vechi art. 998 și urm. Cod civil vechi că s-a dovedit fără echivoc faptul că inculpata acționând în calitate de prepus al părții responsabile civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. a cauzat în mod direct un prejudiciu de ordin material celor trei părți civile S.C. R.&R. S.A. – municipiul București, S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București și S.C. C. T. S.R.L. – municipiul București, prejudiciu constând în contravaloarea abonamentului pentru cele trei posturi TV transmise fără drept și care va fi calculat prin raportare la numărul mediu de abonați avut de partea responsabilă civilmente în acea perioadă respectiv astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză tehnică contabilă realizat de și depus la dosarul cauzei, prejudiciu care urmează a fi calculat pentru perioada de 6 luni de zile care a făcut obiectul cauzei penală de față .
În aceste sens prejudiciul cauzat părții civile S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București este de calculat astfel: 1.306 - număr mediu de abonați ai părții responsabile civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. x 2 dolari SUA - prețul unui abonament lunar pentru retransmiterea postului H. pentru un abonat x 6 luni - durata în care s-a constatat în dosarul de față că s-au comis infracțiunile arătate mai sus de către inculpată în calitate de prepus la părții responsabile civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. rezultând un total de 15.672 dolari SUA, prejudiciul cauzat părții civile S.C. R.&R. S.A. – municipiul București este de calculat astfel: 1.305,33 - număr mediu de abonați ai părții responsabile civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. x 1 euro - prețul unui abonament lunar pentru retransmiterea postului „DIGI SPORT" pentru un abonat x 6 luni - durata în care s-a constatat în dosarul de față că s-au comis infracțiunile arătate mai sus de către inculpată în calitate de prepus la părții responsabile civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. + TVA, rezultând un total de 9.711,66 euro, compus din 7.831,98 euro capital și 1.879,68 euro TVA.
Cu privire la parte civilă S.C. C. T. S.R.L. – municipiul București instanța reține că, deși s-a dovedit faptul că inculpata acționând în calitate de prepus al părții responsabile civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. a acuzat acesteia un prejudiciu de ordin material prin retransmiterea pe perioada ianuarie 2010-iunie 2010 a postului TV GSP TV fără drept nu există depuse la dosarul cauzei elemente sau probe care să poată conduce la determinarea întinderii acestuia prejudiciu, în condițiile în care nu s-a precizat care era cuantumul abonamentului lunar pe care trebuia să îl achite un abonat în perioada dedusă judecății pentru a beneficia de posibilitatea de a viziona programul GSP TV; referirea făcută de partea civilă S.C. C. T. S.R.L. – municipiul București la capitolul 2 din cuprinsul raportului de expertiză tehnică contabilă realizat în cauza de față este eronată în condițiile acest capitol determină cuantumul prejudiciului cauzata părții civile S.C. R.&R. S.A. – municipiul București și se referă astfel cum rezultă din coroborarea susținerilor părții civile S.C. R.&R. S.A. – municipiul București cu raportul de expertiză la prejudiciul cauzat prin retransmiterea nelegală a pachetului„DIGI SPORT" .
În acest sens instanța reține că repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de paguba suferită, fiind astfel inadmisibilă solicitarea formulată de partea civilă S.C. R.&R. S.A. – municipiul București de a i se plăti despăgubiri pe o durată de 1 an și nu pe durata de 6 luni în care s-a reținut în actul de sesizare că s-ar fi comis infracțiunile de către inculpata M. A. în calitatea sa de prepus pentru partea responsabilă civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N..
Instanța reține că în cauza de față sunt aplicabile prevederile art.139 alin.2 lit. a) din Legea nr.8/1996și nu cele cuprinse în art.139 alin.2 lit. b) din Legea nr.8/1996 în condițiile în care la lit. a) se stipulează că instanța va avea în vedere la stabilirea întinderii despăgubirilor ce se vor acorda părților civile fie criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului, iar la lit. b) se stipulează că instanța va avea în vedere la stabilirea întinderii despăgubirilor ce se vor acorda părților civile fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).
Pentru a decide în acest sens instanța a reținut că în cauza de față s-a întocmit un raport de expertiză tehnică contabilă care arătat că se poate determina în ceea ce privește constituirile de părți civile realizate câștigul nerealizat de acestea din urmă, nu există beneficii realizate pe nedrept de inculpata M. A. sau de partea responsabilă civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. și se constată, din ansamblul probelor administrate în dosar, că nu au fost probate existența unor daune morale ce ar fi fost cauzate prin fapta culpabilă a inculpatei vreunuia dintre titularii drepturilor încălcate.
În consecință, în baza art.397 Cod procedură penală nou raportat la ar.25 Cod procedură penală nou, art.19 alin.3 Cod procedură penal nou, art.20 alin.2 Cod procedură penală nou și art.998-999 Cod civil a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. R.&R. S.A. – municipiul București și va obliga inculpata M. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. să plătească părții civile S.C. R.&R. S.A. – municipiul București suma de 9.711,66 euro echivalent în lei la data plății conform cursului de schimb valutar al BNR și actualizată la data plății conform indicelui de inflație și a dobânzii legale, cu titlu de daune materiale.
Instanța a respins celelalte pretenții civile formulate de partea civilă S.C. R.&R. S.A. – municipiul București ca nefondate
În baza art.397 Cod procedură penală nou raportat la ar.25 Cod procedură penală nou, art.19 alin.3 Cod procedură penal nou, art.20 alin.2 Cod procedură penală nou și art.998-999 Cod civil va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București și va obliga inculpata M. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. să plătească părții civile S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București suma de 15.672 dolari SUA echivalent în lei la data plății conform cursului de schimb valutar al BNR, cu titlu de daune materiale.
Instanța a respins celelalte pretenții civile formulate de partea civilă S.C. H. R. S.R.L. – municipiul București ca nefondate
În baza art.397 Cod procedură penală nou raportat la ar.25 Cod procedură penală nou, art.19 alin.3 Cod procedură penal nou, art.20 alin.2 Cod procedură penală nou și art.998-999 Cod civil va respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. C. T. S.R.L. – municipiul București.
În baza art.274 alin.1,4 Cod Procedură Penală nou a obligat inculpata M. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ADERO .. - municipiul Piatra-N.. Județul N. să plătească către stat suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă cheltuielile judiciare făcute în cursul urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel inculpata M. A..
Apelanta-inculpată nu a motivat în scris apelul, iar în susținerile orale ale apărătorului a fost criticată hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate, urmând a fi doar examinate de instanța de control judiciar.
Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.374 alin.2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul urmează a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.
Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale privind motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele care fac obiectul învinuirii, cu arătarea timpului și locului unde au fost săvârșite, încadrarea juridică date faptelor săvârșite de apelantul-inculpat, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele în care au fost comise faptele și a analizat probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale.
Fiind investită doar cu soluționarea laturii civile a cauzei, prima instanță a dispus în mod motivat și cu trimitere la probatorului administrat cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată inculpata și partea responsabilă civilmente . dacă în privința părții civile . inculpata nu a avut obiecțiuni în privința modului de calcul al prejudiciului, acesta rezultând din expertiza contabilă efectuată la cererea părții, în ceea ce privește partea civilă . contestat și obligarea la daune materiale și cuantumul acestora
Astfel inculpata prin apărător a arătat că partea civilă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal în termenul prevăzut de lege, nu și-a precizat natura și întinderea pretențiilor .Aceste aspecte sunt nereale, încă de la urmărirea penală filele 89-95 partea vătămată .-a constituit parte civilă cu suma de_ USD . De asemenea susținerea că partea civilă nu ar fi formulat plângere penală este nereală față de împrejurarea că pe de o parte a formulat plângere iar pe de altă parte infracțiunea prev de art 140 alin 1 lit e din Legea nr. 8/1996 și art 141 /1 alin 2,4,5 Legea nr. 8/1996 nu se pedepsesc la plângere prealabilă . Un ultim argument care se reține este faptul că inculpata fiind condamnată definitiv prin s.p. nr. 278 / 20.05.2013 a Judecătoriei Piatra N. pentru săvârșirea acestor infracțiuni existența faptei penale și a vinovăției nu mai poate fi pusă în discuție fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat . Inculpata a criticat împrejurarea că parte civilă nu a solicitat efectuarea unei expertize cu privire la cuantumul daunelor materiale însă acest aspect nu poate fi reținut întrucât expertiza contabilă este un mijloc de calcul al unui prejudiciu și nu o dovadă cu privire la existența acestuia, iar pe de altă parte inculpata dacă dorea să conteste cuantumul prejudiciului avea posibilitatea să solicite ea înseși efectuarea expertizei contabile.
Acest din urmă aspect însă nici nu era neapărat necesar,având în vedere că identic expertizei contabile referitoare la . se impune un calcul aritmetic simplu constând în înmulțirea numărului de abonați ai părții responsabile civilmente cu prețul unui abonament lunar înmulțit cu perioada pentru care s-a efectuat retransmisia frauduloasă a postului .
Față de toate aceste considerente urmează a respinge în temeiul art 421 pct 1 lit b Cpp apelul declarat de apelanta inculpată M. A. împotriva s.p. nr. 245/ 11.07.2014 pronunțată în dosar nr ._ .
Văzând și dispozițiile art 275 alin 2 cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen., respinge apelul declarat de apelantul inculpat M. A., împotriva sentinței penale nr 245/11.07.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Piatra N., ca nefondat.
În baza art. 275 al.2 c.pr.pen., obligă apelantul la plata a 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică ,azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. M. P. O. V.
GREFIER,
B. M. D.
Red.sent.pen.C.M.M.
Red.dec.V.M./8.05.2015
Tehnored.B.M.D./2 ex.
08.05.2015
| ← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 355/2015.... | Vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP). Decizia nr.... → |
|---|








