Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008). Decizia nr. 460/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 460/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 5031/291/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 460
Ședința publică de la 07 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – S. A.
JUDECĂTOR – C. D.
*
GREFIER – E. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de procuror – N. S.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA R., împotriva sentinței penale nr. 32 din 06.02.2015, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 23 Aprilie 2015 fiind consemnate în încheierea din aceeași zi.
CURTEA
- deliberând -
- P. de pe lângă Judecătoria R. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 32/2015 a Judecătoriei R. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
- În motivele de apel procurorul arată următoarele:
Inculpatul T. C., fiul defunctului T. G. C., a moștenit de la acesta 5 ha teren împădurit, situat pe raza comunei Stănița, județul N., în tarlaua 33, .. IV, u.a. 57, 58.
În zilele de 28 august 2013 și 29 august 2013 inculpatul s-a deplasat, pe timp de zi, în pădurea sa, în zona Cantonului nr. 10 „Mușcherdița", administrat de Ocolul Silvic H. și, folosind o drujbă, a tăiat fără drept, de pe picior, un număr de 14 arbori, nemarcați, de esență tare (3 stejari, 1 frasin, 2 fagi, 6 carpeni și 2 jugastru), cu diametrele cuprinse între 16,1 - 56 cm, având un volum de 11, 681 m.c. și o valoare de 2326,28 lei fără TVA.
După tăierea arborilor, inculpatul a vândut mai multor persoane, care au rămas neidentificate, obținând sume de bani pe care le-a cheltuit în interes propriu.
Conform fișei de calcul a Ocolului Silvic H., de la fila 10 din dosarul de urmărire penală, prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului este de 2326,28 lei, prejudiciul nefiind achitat.
Potrivit adresei Ocolului Silvic H. de la fila 8 din dosarul de urmărire penală, acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 2884,59 lei, sumă ce include și TVA.
- Din actele si lucrările cauzei Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 32/2015 a Judecătoriei R. s-a dispus următoarele:
Pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art.108 alin.1 lit.a Cod silvic, cu aplic. art.396 alin.10 cod proc. pen.,condamnarea inculpatului T. C., fiul lui V. și M., născut la data de 27.04.1974, în ., cu același domiciliu, ., studii 10 clase, fără ocupație, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, cnp_, la 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.81 Cod pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni stabilit în condițiile art.82 Cod pen.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod. pen. privind consecințele ce decurg din comiterea unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare stabilit.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constitut parte civilă.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza Cod proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Din actul de sesizare ca și din probele administrate în cauză, instanța a reținut în fapt că inculpatul T. C., fiul defunctului T. G. C., a moștenit de la acesta 5 ha teren împădurit, situat pe raza comunei Stănița, județul N., în tarlaua 33, .. IV, u.a. 57, 58.
În zilele de 28 august 2013 și 29 august 2013 inculpatul s-a deplasat, pe timp de zi, în pădurea sa, în zona Cantonului nr.10 „Mușcherdița“, administrat de Ocolul Silvic H. și, folosind o drujbă, a tăiat fără drept, de pe picior, un număr de 14 arbori, nemarcați, de esență tare (3 stejari, 1 frasin, 2 fagi, 6 carpeni și 2 jugastru), cu diametrele cuprinse între 16,1 - 56 cm, având un volum de 11, 681 m.c. și o valoare de 2.326,28 lei fără TVA.
După tăierea arborilor, inculpatul a vândut mai multor persoane, care au rămas neidentificate, obținând sume de bani pe care le-a cheltuit în interes propriu.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Prejudiciul cauzat Direcției Silvice N. - Ocolul Silvic H., în valoare de 2.326,28 lei, a rămas nerecuperat, persoana vătămată neconstituindu-se parte civilă.
Atât în timpul urmăririi penale, ca și al cercetării judecătorești, inculpatul a avut o poziție procesuală sinceră de recunoaștere necondiționată a săvârșirii faptei puse în sarcina sa, fără a solicita administrarea nemijlocită în instanță a probelor în apărare, însușindu-și întreaga procedură de urmărire penală și probele administrate în timpul acestei faze procesuale. Inculpatul a confirmat că a tăiat arbori pentru că avea nevoie de bani pentru că urma să facă dezgroparea de 7 ani a defunctului T. C.. În asemenea împrejurări, în condițiile art.396 alin.10 Cod proc. pen. instanța a dispus neaudierea martorilor din lucrări, luând în considerație declarațiile acestora din dosarul de urmărire penală. De asemenea, inculpatul a solicitat instanței ca la individualizarea pedepsei să facă aplicarea dispozițiilor art.396 alin.101 Cod proc. pen., privitoare la diminuarea cu o treime a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru fapta comisă.
Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, instanța a constatat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art.108 alin.1 lit.a Cod silvic, pentru care îi va aplica o pedeapsă privativă de libertate.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite cu: adresa Direcției Silvice N. - Ocolul Silvic H. și procesul verbal de constatare a contravenției silvice (f. 8, 9), fișa de calcul a prejudiciului (f. 10), declarațiile martorilor A. C. S. (f. 11, 12), M. I. (f. 13-15), titlu de proprietate (F. 18), declarațiile inculpatului (f. 21-26).
În raport de cererea inculpatului privind aplicarea procedurii speciale prev. de art.396 alin.10 Cod proc. pen. și celelalte probe de la dosar, instanța a avut în vedere la individualizarea pedepsei, dispozițiile art.72 Cod pen. privind gradul de pericol social al faptei comise, condițiile concrete în care a fost săvârșită, ca și persoana acestuia. Fapta inculpatului este de un evident pericol social, îndreptată împotriva relațiilor sociale ce reglementează regimul de exploatare a pădurilor prev. de Codul silvic. Legat de persoana inculpatului, instanța urma a reține însă că acesta nu are antecedente penale, are o situație materială și educațională modestă, cu o bună conduită procesuală anterioară și ulterioară comiterii faptei.
Având în vedere modul de comitere a faptei, mobilul infracțiunii (pentru a efectua dezgroparea defunctului T. C.) și limitele de pedeapsă, instanța a condamnat pe inculpatul T. C., fiul lui V. și M., născut la data de 27.04.1974, în ., cu același domiciliu, ., studii 10 clase, fără ocupație, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, cnp_, la 6 (șase) luni închisoare.
Referitor la modalitatea concretă de executare a pedepsei, instanța având în vedere persoana inculpatului, lipsa antecedentelor sale penale, starea sa materială și educațională, buna conduită socială și familială atât înainte cât și după comiterea infracțiunii, atitudinea sa procesuală și posibilitatea ca sancțiunea aplicată să-și producă efectele și fără executarea efectivă a privării de libertate, instanța a dispus în baza art.81 Cod pen, suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod pen.
Inculpatului i s-a pus în vedere în asemenea situație consecințele ce decurg din comiterea unei noi infracțiuni în interiorul termenului de încercare stabilit și posibilitatea revocării măsurii dispuse prevăzută de art.83 cod.pen.
Având în vedere că inculpatul urma a fi condamnat pe vechiul cod penal (care este mai favorabil) instanța nu a putut aplica și măsura obligării la muncă în folosul comunității prev. de noul cod penal.
- Analizând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, cat si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept Curtea găsește nefondat apelul pentru considerentele pe care le vom expune în continuare:
- Prima instanță a reținut în mod just situația de fapt; așa cum rezultă din probele administrate în cauză. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis in judecată, solicitând soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. pen.
În aceste condiții soluția de condamnare pronunțată de prima instanță apare ca fiind legală prin raportare la dispozițiile art. 396 alin. 1,2 C. pr. pen.
Individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului s-a făcut de prima instanță cu observarea criteriilor generale prev. de art. 74 C. pen.; gravitatea infracțiunii reținută in sarcina acestuia; împrejurările în care a fost comisă, durata acesteia; conduita inculpatului după comiterea infracțiunii, vârsta, sănătatea și situația sa familială și socială.
Toate acestea relevă temeinicia soluției primei instanțe raportat la sancțiunea aplicată.
Critica procurorului pe latura civila apare ca fiind întemeiata în condițiile in care exista in cauza constituire de pare civilă (f.8 d.up.). În atare condiții Curtea primește favorabil critica procurorului si reformează sentința penală apelată pe latura civila potrivit dispozitivului prezentei. Din suma solicitată cu titlu de despăgubiri civile de partea civilă instanța de apel scade suma achitata de inculpat potrivit bonurilor fiscale de la f. 23 d. p.i. si TVA., dat fiind faptul ca plata TVA se percep numai pentru achiziționarea de bunuri si servicii, despăgubirile civile nefiind generatoare de impozite sau taxe.
- Față de considerentele expuse Curtea primește favorabil apelul procurorului si reformează soluția primei instanțe potrivit dispozitivului prezentei.
- În baza art. 275 alin. 5 C. Pr. P.. cheltuielile judiciare din apel rămân in sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C. pr. pen. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria R. și în consecință:
Desființează în parte sentinței penală nr. 32/2015 a Judecătoriei R. și în rejudecare:
Obligă inculpatul T. C. la plata sumei de 667,14 lei către partea civilă Direcția S. N.- Ocolul Silvic H. cu titlu de despăgubiri civile.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelată.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 07.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. A. C. D.
GREFIER,
E. D.
Red.sp. – V.S.
Red.d.a. – C.D./26.05.2015
Tehnored. – E.D. – 6 ex.
27.05.2015
| ← Distrugerea (art.253 NCP). Decizia nr. 538/2015. Curtea de Apel... | Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008). Decizia nr.... → |
|---|








