Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Decizia nr. 512/2015. Curtea de Apel BACĂU

Curtea de Apel BACĂU - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 512/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 5951/279/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 512/2015

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător C. D.

Grefier E. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel B.- a fost legal reprezentat de C. B. - procuror

Pe rol fiind pronunțarea apelului formulat de inculpatul A. A., împotriva sentinței penale nr.116 din data de 04.04.2015 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 12 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.

CURTEA

-deliberând-

Asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr.116 din data de 04.04.2014, pronunțată de Judecătoria Piatra N., s-a dispus condamnarea inculpatului A. A., fiul lui I. și I., născut la data de 07.06.1977, în orașul B., jud. B., cu domiciliul în . Negustorului, jud. B., CNP_, cunoscut cu antecedente penale - recidivist, căsătorit, pentru săvârșirea infracțiunilor:

1. lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin.1 și alin.3 lit. a Cod penal în vigoare, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal în vigoare, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art.83 alin.1 Cod penal din 1969, raportat la art.15 din Legea nr.187/2012 s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului A. A. prin sentința penală nr. 1349/22.12.2006, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul penal nr. 4006/2006, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 - art.209 alin.1 lit.a, e și g Cod penal din 1969 și s-a dispus executarea alăturat a pedepsei 3 (trei) ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, cu pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr.1349/22.12.2006 a Judecătoriei Piatra N., inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin.1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei rezultante a închisorii.

În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b Cod penal în vigoare de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie).

2. violare de domiciliu, prevăzută de art.224 alin.1 și 2 Cod penal în vigoare, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art.5 Cod penal în vigoare, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art.83 alin.1 Cod penal din 1969, raportat la art.15 din Legea nr.187/2012 s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului A. A. prin sentința penală nr. 1349/22.12.2006, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul penal nr. 4006/2006, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 - art.209 alin.1 lit.a, e și g Cod penal din 1969 și s-a dispus executarea alăturat a pedepsei 2 (doi) ani închisoare stabilită prin prezenta hotărâre pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, cu pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr.1349/22.12.2006 a Judecătoriei Piatra N., inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare.

3. tâlhărie calificată, prevăzută de art.234 alin.1 lit. a, c, d și f Cod penal în vigoare, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art.5 Cod penal în vigoare, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art.83 alin.1 Cod penal din 1969, raportat la art.15 din Legea nr.187/2012 s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului A. A. prin sentința penală nr. 1349/22.12.2006, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul penal nr. 4006/2006, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 - art.209 alin.1 lit.a, e și g Cod penal din 1969 și s-a dispus executarea alăturat a pedepsei 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, cu pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr.1349/22.12.2006 a Judecătoriei Piatra N., inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin.1 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei rezultante a închisorii.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente și, în temeiul art. 33 litera a și art. 34 alin. 1 litera b Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal în vigoare, s-a dispus contopirea pedepsele de 6 (șase) ani închisoare, 5 (cinci) ani închisoare și 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare, stabilite prin prezenta hotărâre și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, cea de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare, care a fost sporităcu 6 (șase) luni, în final urmând ca inculpatul A. A. să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare.

În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare, art.45 alin.5 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b Cod penal în vigoare de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante (pedeapsa accesorie).

În temeiul art.45 alin.1 și 3 Cod penal în vigoare, raportat la art. 12 din Legea nr.187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66 lit.a și b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei rezultante a închisorii.

În baza art.72 alin.1 teza I și a II-a Cod penal în vigoare (art. 88 Cod penal din 1969), s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului A. A. perioadele de câte 24 ore ale reținerii, din data de 29.12.2011 (în prezenta cauză), precum și cea a reținerii din perioada 14.11.2011, ora 15,00 – 15.11.2011, ora 15,00 (în cauza ce face obiectul dosarului de urmărire penală nr. 5804/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N.).

În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării.

În temeiul art.25 și art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1349, art. 1357 și art. 1385- 1387 din Noul Cod Civil, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ț. N. (în nume propriu și în calitate de moștenitor al părții civile Ț. J. - decedată la data 10.03.2013), cu domiciliul în ., jud. N. și a fost obligat inculpatul A. A. să plătească părții civile suma de 800 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 8000 lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală, s-a dispus avansarea către Baroul de Avocați N. a sumei de 700 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în faza de urmărire penală și în faza de judecată pentru inculpatul A. A. (domnul avocat C. C. C. în cuantum de 200 lei și doamna avocat Bisak R. în cuantum de 200 lei) și pentru părțile civile Ț. J. și Ț. N. (doamnele avocat C. Speranța și P. E. C., în cuantum de 150 lei fiecare), din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

În baza art.274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr.3727/P/2011 din data de 01.08.2012, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.08.2012 sub nr._, P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. a dispus trimiterea în judecată în stare de inculpatul A. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu și tâlhărie, prevăzute de art.189 alin.1 și 2 Cod penal, art. 192 al. 1, 2 Cod penal și art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, b și alin.2/1 lit.a, b și c Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal.

În fapt, s-a reținut în cuprinsul actului de sesizare că în noaptea de 21/22.07.2012, inculpatul A. A., împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, au pătruns fără drept în imobilul părților vătămate Ț. N. și Ț. J., din ., pe care le-au amenințat cu acte de violență și le-au lipsit de libertate în mod ilegal, obținând astfel mai multe bunuri mobile.

Situația de fapt reținută în cuprinsul actului de sesizare s-a probat cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de acte premergătoare - f. 8; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto - f. 11-25;plic conținând urme papilare - f. 26; adresa nr._/2011 a I.P.J. N. - f. 27; Adresa nr._/2011 a I.P.J. N. - f. 28; Raport de constatare tehnico-științifică nr._/2011 al I.P.J. N. - f. 32; adresa nr._/2012 a I.P.J. N. - f. 38; declarații părți vătămate - f. 39-50; raport de constatare medico-legală - f. 45-51; declarații martorilor: B. I. Jănel, B. G., G. M., C. V., M. E., F. V., S. G., Aciubotaru O., C. M., G. F., G. C., Gruia I., A. N., A. C., A. D., A. C., A. V. și A. P. - fl. 53-86; Xerocopii dosar penal 5804/P/2011 - f. 90-98; declarații inculpat - f. 88, 100, 101, 106, 107 și proces-verbal de prezentare material de urmărire penală - f.108.

Pe parcursul cercetării judecătorești instanța a procedat, conform art.323, raportat la art.70 Cod procedură penală, la audierea inculpatului A. A. (fila 44-45), audierea părții vătămate Ț. J. (fila 43 ), iar în temeiul art. 327 C. proc. pen. au fost audiați în calitate de martori numiții: B. M. G. (fila 100), S. C. (fila 101), F. V. (fila 127) H. G. (fila 128), G. M. (fila 129) C. V. (fila 130) B. Iosuf Jănel (fila 131), A. V. (fila 139), A. N. (fila 140) C. O. (fila 141), M. E. (fila 156) și G. I. (fila 173).

De asemenea, a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a depus de către partea civilă Ț. N. un înscris olograf (fila 19), iar de către inculpat, acte de stare civilă și avize de însoțire a mărfii (filele 29-39, 54-89, 90 -99). Totodată s-au atașat la dosar referat de anchetă socială (filele 109-111), adresa nr._/30.04.2013 emisă de Postul de Poliție Blăgești (fila 112), act de deces privind pe partea civilă Ț. J. (fila 121-124, 126), adresa nr._/15.01.2014 emisă de Postul de Poliție Blăgești (fila 172).

S-a solicitat IPJ N. fișa de cazier judiciar a inculpatului aceasta regăsindu-se la filele 15, 201.

Atât inculpatul A. A. cât și părțile civile Ț. N. și Ț. J. au fost asistați de câte un apărător desemnat din oficiu în cursul judecării prezentei cauze penale.

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești,instanța constată dovedită vinovăția inculpatului pentru infracțiunile cu privire la care a fost trimis în judecată, reținând următoarea situație de fapt:

La data de 22.07.2011, organele de poliție din cadrului Poliției mun. Piatra N. au fost sesizate de către martorul F. V. despre faptul că în dimineața aceleiași zile, în jurul orelor 02,00, două persoane necunoscute au pătruns în imobilul părților vătămate Ț. N. și Ț. J. din com. Costișa, ., și prin exercitarea de violențe fizice și psihice au deposedat părțile vătămate de mai multe bunuri (pături, valuri de material, un costum bărbătesc), prejudiciul fiind estimat la suma de 180 lei (fila 10 dos.u.p.).

Din cercetările efectuate a rezultat că părțile vătămate Ț. N. și Ț. J. dețin în proprietate un imobil cu destinație locativă situat în com. Costișa, ., compus după cum urmează: în partea dreaptă a curții, cum se face accesul din drumul comunal Frunzeni, se află casa propriu-zisă a părților vătămate. Imobilul menționat este prevăzut cu un chiler după care, printr-o altă ușă, se pătrunde în casa propriu zisă, compusă din trei camere și un hol. În partea stângă a curții se află un alt imobil amplasat la aproximativ 8 metri de casă, cu destinație multiplă, de bucătărie deschisă de vară și bucătărie închisă, cu 2 camere (proces verbal de cercetare la fața locului –filele 11-13 dos.u.p.).

În noaptea de 21/22.07.2011, părțile vătămate Ț. N. și Ț. J. dormeau separat în cele 2 camere ale bucătăriei închise, Ț. J. în camera dinspre stradă și Ț. N. în camera dinspre anexele gospodărești, accesul în cele două camere făcându-se pe uși separate.

În jurul orelor 03,00, inculpatul A. A., împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, îmbrăcați cu haine de culoare închisă și având fețele acoperite, au pătruns fără drept în curtea imobilului părților vătămate, după care au intrat în camera în care se odihnea partea vătămată Ț. N.. Folosind cuțite luate din gospodăria părții vătămate, inculpatul A. A. și celălalt autor au amenințat pe partea vătămată Ț. N. cu acte de violență pentru a primi de la aceasta sume de bani sau alte bunuri, partea vătămată Ț. J. care se odihnea în încăperea alăturată, neauzind nimic din toate acestea.

Ca urmare a refuzului părții vătămate de a da curs acestei solicitări, autorii au lovit-o, au legat-o la mâini și la ochi cu un ciorap și un fular, silind-o să se deplaseze la imobilul situat la circa 8 metri distanță de bucătăria de vară, și să le deschidă ușa secundară de acces în casa propriu-zisă.

După ce au așezat pe partea vătămată Ț. N. pe un pat, situat în cea de-a doua cameră, cei doi autori au căutat bunuri de valoare în toate cele 3 camere ale imobilului, răvășind lucrurile, scoțându-le din dulapuri, șifoniere, în tot acest timp amenințând partea vătămată să le dea banii. De pe patul menționat autorii au sustras două suluri de material pentru punți de înmormântare de 40 metri, iar din cuier un costum bărbătesc de culoare maro, mărimea 42 (proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto – filele 11-13, 15-25 dos.u.p., declarații parte vătămată - filele 39-43 dos.u.p.).

În urma verificărilor făcute ulterior de părțile vătămate și de martorii B. I. Jănel și B. G. (persoane care au grijă de părțile vătămate), s-a constatat că din casă lipsesc și 80 punți albe, 8 fețe de masă, o pereche de încălțări.

În desfășurarea activității infracționale, inculpatul A. A. a scos de sub patul amplasat în ultima cameră a locuinței un aspirator pe care 1-a lăsat în mijlocul camerei, alături de celelalte bunuri răvășite, toate articolele vestimentare și de lenjerie fiind scoase din șifonier și aruncate în dezordine pe podeaua camerei.

Autorii au sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, în valoare totală de 800 lei, după care s-au întors la corpul de casă în care dormea partea vătămată Ț. J.. Agresorii au bătut la ușă, iar partea vătămată, trezită din somn, a deschis ușa, crezând că este soțul său. Partea vătămată a fost orbită cu o lanternă folosită de agresori, cărora nu le-a putut vedea fața și izbită de un dulap, fiind amenințată și lovită cu pumnii în zona capului, pentru a o determina să le dea banii. Conform susținerilor părților vătămate, acestea vânduseră anterior o suprafață de teren, însă banii îi fuseseră încredințați spre păstrare martorului B. I. Jănel și întrucât se știa în ., acest lucru i-ar fi putut determina pe agresori să presupună că sumele de bani se aflau în locuința părților vătămate.

Partea vătămată Ț. J. a refuzat, spunându-i persoanei care o lovise că nu are bani și a strigat după ajutor, determinând pe inculpatul A. A. și pe celălalt autor să părăsească locul faptei (declarații parte vătămată –filele 46-50 dos.u.p., filele 43 dos. instanță).

Între timp, partea vătămată Ț. N. a reușit să se elibereze și să anunțe pe vecinul său, martorul F. V., care în urma celor relatate de părțile vătămate cu privire la cele întâmplate, constatând că ambele părți vătămate prezentau urme de agresiune, a alertat organele de poliție (declarații parte vătămată - filele 39-43 dos.u.p, declarații martor F. V. - filele 62,63 dos. u.p., 127 dos. instanță ).

Alertat telefonic de către A. E., persoană care locuiește vis-a vis de locuința părților vătămate, martorul B. I. Jănel, care are grijă de părțile vătămate, s-a deplasat la locuința acestora, însoțit de fratele său, martorul B. G., unde l-au găsit pe Ț. N. în casă, pe un scaun la intrare, plângând, era speriat, avea urme de agresiune la ochi, la frunte, la mâini, cum fusese legat, fiind vânăt în zona gâtului, la rândul ei, Ț. J., având urme de agresiune în zona gâtului (declarații martori B. I. Jănel și B. G. - filele 53-56 dos. u.p., 100, 131 dos. instanță ).

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 1103/2011 al S.J.M.L. N., partea vătămată Ț. N. a suferit leziuni care s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente și care necesită 8-9 zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată Ț. J. a suferit leziuni produse în aceeași modalitate și care necesită 3-4 zile îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legale nr. 1104/2011 al S.J.M.L. N..

Deși inculpatul A. A. a negat pe toată durata derulării procesului, orice implicare în comiterea faptelor, iar declarațiile părților vătămate, cât și ale martorilor audiați în cauză sunt neconcludente în ceea ce privește posibilitatea identificării inculpatului, ca fiind unul din autorii faptelor, lipsit de relevanță fiind și procesul-verbal de folosire a câinelui de urmărire (fila 14 dos.u.p.), din care rezultă faptul că, după aproximativ 15 m de la casa celor două părți vătămate, câinele a dat semne de pierdere a urmei de miros, instanța reține că acesta este una dintre persoanele care se fac vinovate de comiterea infracțiunilor ce fac obiectul cauzei, pentru considerentele următoare.

Astfel, cu ocazia cercetării la fața locului, au fost efectuate fotografii atât ale exteriorului imobilului, cât și în interiorul fiecărei camere din locuința părților vătămate. S-au pus astfel în evidență urme de răvășire a lucrurilor rezultate ca urmare a activității infracționale, inclusiv poziția aspiratorului scos de sub pat, din ultima cameră a casei părților vătămate. Au fost prelevate mai multe urme papilare, printre care și un fragment de urmă papilară digitală de pe mânerul aspiratorului, apt pentru comparații dactiloscopice (fila 13 dos.u.p.).

Inculpatul A. V. a fost reținut în ziua de 14.11.2011, cu prilejul cercetărilor ce fac obiectul dosarului penal nr. 5804/P/2011 al Parchetului Piatra N., dosar în care inculpatul este cercetat întrucât în noaptea de 11/12.11.2011, împreună cu frații săi A. V. și A. P., ar fi sustras din ., comună aflată în apropierea . bunuri (filele 90-98 dos.u.p.).

Cu ocazia reținerii dispuse în dosarul de urmărire penală menționat, inculpatul A. A. a fost amprentat, din acest motiv fiind posibilă identificarea sa ulterioară ca autor al faptelor ce fac obiectul prezentei cauze (fila 38 dos.u.p.).

Astfel, prin adresa nr._/23.11.2011, Serviciul Criminalistic al I.P.J. N. a comunicat că urma papilară digitală ridicată de pe mânerul aspiratorului, cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei din data de 22.07.2011, introdusă în banca de date AFIȘ MORPHO TRAK a fost creată de către inculpatul A. A. (fila 28 dos.u.p.).

Ca urmare, a fost efectuată și o constatare tehnico-științifică dactiloscopică, iar din raportul nr._/30.11.2011 al I.P.J. N., reiese că fragmentul de urmă papilară ridicat de pe mânerul aspiratorului a fost creat de degetul inelar de la mâna stângă a inculpatului A. A. (filele 32-36 dos.u.p.).

Urma papilară ridicată de pe aspiratorul părților vătămate și care a fost creată de către inculpatul A. A., se coroborează cu contradicțiile evidente și inexplicabile din declarațiile inculpatului, precum și cu celelalte probe administrate în cauză - declarații părți vătămate, declarații martori - pentru a contura o unică situație în care urmele papilare ale inculpatului puteau ajunge pe aspirator, respectiv săvârșirea faptelor de către inculpat, nefiind făcută dovada nici măcar prin declarația inculpatului că această urmă papilară putea fi creată cu altă ocazie.

Astfel, poziția procesuală a inculpatului A. A. pe parcursul urmăririi penale a fost una constantă de nerecunoaștere a săvârșirii faptelor, însă cu contradicții flagrante între depozițiile date, acesta nefiind consecvent în explicațiile date de la o fază procesuală la alta.

Inițial, audiat în data de 29.12.2011 în prezența avocatului din oficiu, a declarat că nu are cunoștință de aceste infracțiuni și că nu cunoaște nici părțile vătămate (fila 101 dos.u.p.).

În aceeași zi, audiat ca învinuit tot în prezența apărătorului, inculpatul și-a menținut poziția procesuală de nerecunoaștere a faptelor, adăugând că nu a fost niciodată în locuința părților vătămate și nu își explică concluziile raportului de constatare dactiloscopică (fila 106 dos.u.p.).

În aceeași zi, audiat în fața instanței de judecată, cu prilejul examinării propunerii de arestare preventivă, inculpatul și-a schimbat depozițiile anterioare, arătând că a fost la casa părților vătămate pentru a cumpăra un cal, însă nu s-a înțeles la preț, fără a putea preciza dacă era înainte sau după săvârșirea faptei. A susținut că a intrat doar într-o bucătărie, unde a tratat cu părțile vătămate (fila 88 dos.u.p.).

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, după ce i s-a prezentat planșa foto efectuată la cercetarea locului faptei, inculpatul a indicat bucătăria situată în partea stângă a curții ca fiind locul în care a intrat cu părțile vătămate, excluzând astfel orice prezență a sa în casa de locuit propriu-zisă, de unde a fost ridicată urma papilară menționată (fila 108 dos.u.p.).

În faza de judecată, inculpatul a detaliat împrejurările în care a fost la locuința părților vătămate, arătând că s-a deplasat la grajdul părții vătămate pentru a vedea un cal roib pe care acestea îl aveau de vânzare, după care a fost invitat în locuința acestora, fiind servit cu un pahar de vin de Ț. N., inculpatul arătând că este confuz cu privire la imobilul în care a fost poftit, avansând ipoteza că ar fi fost indus în eroare de organele de cercetare penală, care nu ar fi procedat la consemnarea întocmai a declarațiilor sale date verbal, (în sensul că nu ar fi declarat inițial că nu le cunoaște pe părțile vătămate, ar fi semnat declarația fără a-i fi citită de polițist), întrucât inculpatul nu este știutor de carte.

Instanța nu a putut reține aceste apărări, fiind formulate evident pro causa, inculpatul schimbându-și declarațiile pe măsură ce a luat cunoștință de probele în acuzare: astfel inițial inculpatul a declarat că nu cunoaște părțile vătămate, pentru ca ulterior, cu prilejul declarației din data de 28.06.2012 să susțină că în vara anului 2011, fără a putea preciza cu exactitate data, s-a deplasat singur cu căruța la locuința părților vătămate, cu intenția de a cumpăra de la acestea o cabalină, însă nu s-a înțeles la preț, astfel încât a plecat. Inculpatul a arătat că a pătruns doar în curtea imobilului și în bucătăria de vară amplasată în partea stângă a curții.

Prin urmare, deși inculpatul A. A. a susținut că a tratat cu părțile vătămate achiziționarea unei cabaline pătrunzând în acest scop atât în curtea cât și în bucătăria părților vătămate, urmele papilare ale acestuia nu aveau cum să apară, nici în această ipoteză, pe un obiect aflat în locuința propriu-zisă a părților vătămate. De altfel, cu excepția declarației inculpatului, nu există nici o dovadă că acesta a pătruns în imobilul părților vătămate.

Astfel, părțile vătămate au declarat că nu-1 cunosc pe inculpatul A. A., iar în ceea ce privește oferta de cumpărare a cabalinei pe care o aveau în proprietate, au susținut că anterior faptei au fost contactați de mai multe persoane de etnie rromă din zona cartierului Orbic a orașului B., care erau însoțite de către martorul C. V. din . trimiși de către un alt vecin pe nume G. M..

Audiați fiind, martorii C. V. și G. M. au confirmat declarațiile părților vătămate, în sensul că în ziua de 21.07.2011 C. V. s-a întâlnit cu martorul C. O. la un bar din . urmă fiind însoțit de alte patru persoane de etnie rromă. La solicitarea acestora, martorul C. V. le-a adus la cunoștință că G. M. are de vânzare o cabalină, astfel încât i-a însoțit până la domiciliul acestuia din urmă. Posibilii cumpărători nu au fost însă mulțumiți de prețul cerut de către martorul G. M., astfel încât s-au deplasat la domiciliul părților vătămate.

Martorul C. V., ale cărui declarații se coroborează cu depozițiile martorului M. E., (mama acestuia), a susținut că C. O. și celelalte persoane nu au pătruns în curtea locuinței părților vătămate, iar din celelalte persoane care se mai aflau în căruță îi cunoaște pe C. M. și G. I., ambii din cartierul Orbic. La data de 05.01.2011, i-au fost prezentate martorului fotografiile inculpatului A. A., ocazie cu care acesta a declarat că nu se afla în căruța lui C. O. în ziua de 21.07.2011 când s-au dus la domiciliul părților vătămate.

Au fost audiați ca posibili suspecți numiții C. O., C. M., G. F., G. C. și G. I., care au negat însă că au fost la domiciliul părților vătămate pentru a trata cu acestea achiziționarea vreunei cabaline.

Părțile vătămate sunt persoane în vârstă, care au apelat la sprijinul martorului B. I. Jănel, preot în .-i ajuta în gospodărie și a le gestiona sumele de bani obținute în principal din pensie, iar în baza acestui acord, fratele acestuia, martorul B. M. G. se deplasa aproape zilnic la locuința părților vătămate pentru a le acorda ajutor.

În declarațiile date de către martorii B. I. Jănel și B. M. G. s-a arătat că foarte puține persoane aveau acces în casa propriu-zisă a părților vătămate pe care acestea nu o mai foloseau pentru odihnă. Din acest motiv, în locuință era o stare permanentă de curățenie, nefiind necesară folosirea aspiratorului.

De altfel, partea vătămată Ț. J. a precizat că aspiratorul în cauză de proveniență rusească a fost adus de către fiul ei în urmă cu aproximativ 15-20 de ani, la întoarcerea dintr-o excursie din străinătate. A susținut că nu a folosit niciodată personal aspiratorul, acesta fiind utilizat doar sporadic de către surorile sale care o ajutau să facă curățenie în casă, însă cu foarte mult timp în urmă. Din acel moment și până la data comiterii faptelor, aspiratorul a stat tot timpul sub pat, în ultima cameră a locuinței părților vătămate.

Martorul B. I. Jănel a confirmat declarațiile părții vătămate, susținând că de aproximativ 2 ani de zile de când are grijă de cei doi bătrâni, în casa părților vătămate, unde se afla și aspiratorul, nu au mai pătruns alte persoane. în mod cert, aspiratorul a fost scos de sub pat în noaptea de 21/22.07.2012, când autorii au răvășit mare parte din lucrurile aflate în casă în căutare de bunuri de valoare.

Din cele de mai sus instanța a reținut ca dovedit că inculpatul este autor al infracțiunilor pentru care este cercetat ale căror victime sunt părțile vătămate Ț. N. și Ț. J..

Instanța de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A. A., care în noaptea de 21/22.07.2012, însoțit de către o altă persoană rămasă neidentificată, au pătruns fără drept în imobilul părților vătămate Ț. N. și Ț. J., situat în corn. Costișa, jud. N., pe care le-au amenințat cu acte de violență și le-au lipsit de libertate în mod ilegal, obținând astfel mai multe bunuri mobile, constituie infracțiunile de: lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu și tâlhărie, prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 Cod penal din 1969, art. 192 alin. 1, 2 Cod penal din 1969 și art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a, b, alin.2/1 lit. a, b, c Cod penal din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal 1969 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969, pedepsite cu închisoarea de la 7 la 15 ani, închisoarea de la 3 la 10 ani și respectiv închisoarea de la 7 la 20 ani, respectiv: lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu și tâlhărie calificată, prevăzută de art.205 alin. 1 și alin.3 lit. a Cod penal în vigoare, art. 224 alin.1 și 2 Cod penal în vigoare și art. 234 alin.1, lit. a, c, d, f, Cod penal în vigoare, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal 1969 și art. 37 lit. a Cod penal din 1969, pedepsite cu închisoarea de la 3 la 10 ani, închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, respectiv închisoarea de la 3 la 10 ani;

Instanța de fond a motivat că la individualizării judiciare a pedepselor a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art.72 Cod penal din 1969, conform cărora: „La stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.”

Conform dispozițiilor art.74 din actualul Cod penal, în vederea satisfacerii scopurilor pedepsei, instanța urmează să țină seama de gravitatea infracțiunii săvârșite și de periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii generale:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Revenind la situația în speță, la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a reținut gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise, în raport cu circumstanțele reale de săvârșire, astfel cum au fost acestea reținute în paragrafele anterioare, inculpatul acționând în cursul nopții, pătrunzând fără drept în locuința persoanelor vătămate, împreună cu alte persoane, prin exercitarea unor acte de violență fizică, asupra unor persoane vulnerabile prin prisma vârstei (persoane în vârstă înaintată) și a disproporției de forță, acte de violență constând fie în îmbrâncirea și lovirea persoanelor vătămate, fie prin amenințarea cu un cuțit, inculpatul procedând la imobilizarea persoanei vătămate Ț. N., prin legarea mâinilor acestuia, toate în scopul obținerii de bunuri în mod ilicit. În acest context, instanța a constatat că gradul de pericol social al faptei este evaluat nu numai în raport cu consecința imediată, patrimonială produsă părților vătămate și concretizată în prejudiciul material, ci și în raport cu starea de pericol ce rezidă din acțiunea inculpatului apreciată in extenso, coroborată cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cu circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, este evident că făptuitorii nu au ales întâmplător familia Ț. ca victime, ei cunoscând că aceștia posedă un cal, că dețin diverse sume rezultate din vânzarea de terenuri, astfel încât premeditarea faptei este de netăgăduit și pericolul fiind mult sporit prin aceea că au vizat persoane care nu pot opune rezistență. Astfel, cu privire la pericolul social al faptei s-au impus a fi analizate valorile sociale lezate – respectiv patrimoniul, dar și relațiile sociale privind integritatea fizică a persoanei și libertatea acesteia de a acționa conform propriei sale voințe, inviolabilitatea domiciliului, dar și împrejurările săvârșirii infracțiunilor, respectiv în timpul nopții, asupra unor persoane vulnerabile prin prisma vârstei, fapta fiind comisă de mai multe persoane împreună, aspecte sunt de natură a conferi infracțiunilor un grad ridicat de pericol social.

Cu privire la persoana inculpatului A. A. s-a reținut că acesta are ca studii 4 clase, este căsătorit, având 9 copii minori în întreținere, câștigându-și cele aferente traiului său și al familiei sale din activități de transport de lemne, efectuate cu căruța proprie.

Nu a put fi ignorat însă faptul că inculpatul a sfidat în trecut, în mod repetat, valorile sociale ocrotite de legea penală, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar atașată la dosar, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale care atrag starea de recidivă: conform fișei de cazier inculpatul a fost condamnat la 3 (trei) ani închisoare, cu suspendare, pentru furt calificat, prin sentința penală nr. 1349/22.12.2006 a Judecătoriei Piatra N., cu un termen de încercare de 5 ani; a mai fost sancționat anterior cu amendă penală pentru infracțiuni silvice și pentru infracțiuni cu violență.

Pentru individualizarea pedepsei instanța a ținut cont și de atitudinea inculpatului față de faptele comise - acesta, deși s-a prezentat la fiecare termen de judecată a negat săvârșirea faptelor, iar în ceea ce privește gravitatea concretă a infracțiunii comise, instanța va reține și că acesta a folosit violența în scopul realizării rezoluției infracționale.

Toate aceste circumstanțe personale nu au justificat, în opinia instanței, aplicarea unei amenzi penale (pentru fapta pentru care legea instituie posibilitatea aplicării acestei pedepse), sau a pedepsei închisorii în cuantum egal cu minimul special, fiind necesară stabilirea unui cuantum care să reflecte gravitatea faptelor și să fie apt să determine o schimbare reală în comportamentul inculpatului.

Având în vedere . Noului Cod penal pe parcursul soluționării prezentei cauze, devin incidente prevederile art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, care instituie regula potrivit căreia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, apare ca fiind mai favorabilă inculpatului noua reglementare, chiar dacă sancționarea concursului de infracțiuni și a recidivei este mai severă conform noului Cod penal, instanța reținând că aceste instituții au caracter autonom, astfel încât inculpatul va beneficia, și din această perspectivă, de prevederile legale care îi sunt mai favorabile.

În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a constatat că partea vătămată Ț. N. s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 5.000 lei reprezentând daune materiale și morale, iar partea vătămată Ț. J. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.800 lei, din care suma de 800 lei reprezintă daune materiale și suma de 3000 lei daune morale (f.43, 48 dos.u.p.).

Pe parcursul prezentului proces penal, la data 10.03.2013, partea civilă Ț. J. a decedat, unic moștenitor al acesteia fiind soțul său, partea civilă Ț. N., conform mențiunilor certificatului de deces și sesizării privind deschiderea procedurii succesorale privind pe partea civilă Ț. J., înscrisuri comunicate (filele 121-124, 126 dos. instanță).

Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în privința acțiunilor civile exercitate de cele două părți civile, astfel cum sunt statuate de dispozițiile Noului Cod civil: existența unei fapte ilicite –sustragerea de bunuri din patrimoniul, agresarea și violarea domiciliului părților civile - existența unui prejudiciu material și moral; existența unui raport de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciul suferit de partea civilă acest prejudiciu fiind consecința directă și necondiționată a faptelor ilicite comise de către inculpat - existența vinovăției inculpatului sub forma intenției directe.

Astfel, în noaptea de 21/22._, din patrimoniul părților civile, au fost sustrase bunuri în valoare de 800 lei, conform estimărilor părții civile Ț. J., sumă apreciată de instanță ca reprezentând o evaluare corectă a daunelor materiale, prejudicial rezultând din coroborarea declarațiilor părților vătămate cu cele ale martorilor B. Gabril și B. I. Jănel, precum și cu aspectele consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente.

Referitor la daunele morale solicitate de părțile civile, instanța de fond a constatat că este evidentă existența unui prejudiciu moral, dată fiind modalitatea de comitere a celor trei fapte penale, prin violarea de către inculpat, în cursul nopții, a domiciliului părților civile și agresarea fizică și verbală a acestora, prin imobilizarea părții civile Ț. N., fiind încălcate astfel relațiile sociale referitoare la inviolabilitatea domiciliului, (adică la dreptul persoanei de a-și desfășura viața privată într-un loc ales în mod liber, fără vreun amestec abuziv și nedorit din partea altora), precum și relațiile sociale referitoare la integritatea fizică a persoanei, dar și cele privind libertatea de voință a celor două părți vătămate, libertate care a fost afectată de o constrângere fizică și morală folosită de inculpat, fapte care au cauzat acestora o puternică stare de teamă atât la momentul comiterii faptelor, cât și ulterior, starea fizică și psihică a părților vătămate deteriorându-se simțitor ulterior comiterii faptelor ale căror victime au fost acestea, conform declarațiilor martorilor audiați în cauză.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Având în vedere modalitatea de comitere a faptelor și mai cu seamă, în raport de consecințele negative ale faptei, asupra părților civile, care au fost și au rămas traumatizate psihic de ideea că persoane străină au intrat noaptea în casă, le-au lovit, imobilizat și amenințat și le-au sustras bunuri din casă, instanța constată evidența unui prejudiciu de ordin moral produs părților civile prin săvârșirea faptelor s-a apreciat că părțile civile sunt îndreptățite la obținerea unei reparații echitabile pentru aceste neajunsuri, sumele solicitate de acestea, reprezentând o evaluare corectă a acestui prejudiciu nepatrimonial, motiv pentru care s-au admis aceste pretenții în totalitate.

În consecință, în temeiul art.25 și art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1349, art. 1357, și art. 1385- 1387 din Noul cod civil instanța s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ț. N. (în nume propriu și în calitate de moștenitor al părții civile Ț. J. - decedată la data 10.03.2013), cu domiciliul în com. Costișa, . și și l-a obligat oe inculpatul A. A. să plătească părții civile suma de 800 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 8000 lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art.274 alin. 1 Cod procedură penală, dată fiind soluția de condamnare, instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 lei.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel inculpatul.

În motivarea scrisă a apelului a fost criticată hotărârea apelată pentru motivele care vor fi prezentate.

Apelantul-inculpat susține că hotărârea este nelegală și netemeinică.

Acesta arată că, în fapt, a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate in mod ilegal, violare de domiciliu si tâlhărie, prevăzute și pedepsite de art.189 alin.1 și 2 Cod penal, art.192 alin.1 și 2 Cod penal și art.211 alin. 1 și 2 Cod penal, în sensul că la data de 22.07.2011, ora 02.00, împreună cu o altă persoană neidentificată, ar fi pătruns în domiciliul părților civile Tuglea N. și Tuglea J., de unde au sustras, sub amenințări, imobilizând și lovind pe aceștia, bunuri în valoare de 800 lei.

Se menționează că nu se face vinovat de faptele pentru care a fost judecat.

Solicită a se observa că vinovăția sa nu a fost dovedită, nici în faza de urmărire penală și nici după efectuarea cercetării judecătorești și că nu există probe sau măcar indicii că ar fi săvârșit această faptă.

Apelantul-inculpat susține că existenta amprentei găsită în locuința părților vătămate a fost justificata în mod pertinent, că s-a păstrat din momentul în care a fost la domiciliul părților vătămate, cu ocazia achiziționării unei cabaline. În afară de această urmă papilară, care nu a fost coroborată, pe parcursul cercetărilor efectuate, cu alte probe de natura să demonstreze că amprenta s-a format în noaptea de 22.07.2012, la data săvârșirii faptei, susține inculpatul nu există nicio altă probă directă sau indirectă sau măcar indicii, care să-l învinovățească.

Inculpatul susține că în declarația pe care a dat-o în fața instanței, aflata la fila 44 dosar fond, se rețin următoarele cu privire la vizita sa la domiciliul părților vătămate; „..am stat circa 15 minute și am fost poftit să mă așez pe un scaun, nu am intrat decât în încăperea aceea, în care am fost poftit (...) când am intrat în casă am deschis eu ușa, am atins și paharul cu vin pe care l-am servit.” În susținerea acestor afirmații există declarațiile martorilor: Buruiana M. G. I.-Jănel-fl.131 dosar fond: „părțile civile mi-au spus că în acea perioadă au venit doi sau trei cumpărători pentru cal, însă la fel de bine, puteau spune că au venit zece, pentru că ei nu țineau minte.”; S. C.- fila 101 dosar fond: „(...) inculpatul plecase din fața barului, pentru ca atunci când am revenit și am întrebat de el, mi s-a zis că plecase cu un om din . are un cal de vânzare. La circa o ora, la ieșirea din . din nou cu inculpatul, care mi-a zis că fusese să vadă un cal, însă nu mi-a mai dat alte detalii.”; Buruiana I.-Janel -fila 131 dosar fond:”bătrânii nu aveau calul de vânzare, însă ne-au zis că au venit persoane să se intereseze în acest sens, că a venit într-o zi, cu circa o săptămâna înainte de săvârșirea faptei, cineva care a intrat în ograda, însă nu s-au înțeles la preț; despre țiganii care ar fi venit cu căruța la poartă, am auzit de la M. G.”.

Se mai arată că în cuprinsul raportului de constatare tehnico-științifică, aflat la fila 35 dosar U.P. se reține: „detaliile dactiloscopice ale urmei digitale ilustrata in fotograma nr. 10 prezintă asemănări cu detaliile dactiloscopice ale degetului inelar de la mana stânga a numitului A. A.. Urmele papilare ilustrate in foto nr. 2,4,6,8,12, nu au fost create de numitul A. A.".

În concluzie, solicită a se reține faptul că acea amprentă a sa, prelevată de pe tocul ușii, s-a produs în momentul vizitei cu ocazia achiziționării cabalinei; că dacă ar fi el fost unul dintre făptuitori, atunci ar fi existat mult mai multe urme papilare, care să îi aparțină în locuința părților civile, dar prin raportul de constatare tehnico-științifică se stabilește în mod cert că niciuna dintre celelalte urme papilare prelevate de criminaliști, nu se identifică cu cele ale sale.

Apelantul-inculpat arată că declarațiile părților civile și ale martorilor, atât din cursul urmăririi penale, cât și din faza de cercetare judecătorească sunt neconcludente în ceea ce privește posibilitatea identificării sale ca fiind unul dintre autorii faptei.

Apoi, declarațiile părțiilor civile sunt contradictorii atât între ele, cât și vis-a-vis de rechizitoriu, unde se rețin ca făptuitori doar două persoane și nu trei, așa cum susținea partea civilă Tuglea J.. Imediat după regretabila faptă din 22.07.2011, partea vătămata Tuglea J. i-a bănuit, fie pe vecinul Hrisca Ghe, fie persoanele care mai duceau animalele din gospodărie la păscut sau pe cei care au venit la poarta întrebând de cal; ori, conform declarației martorului Buruiana M.-G.-fila 100 dosar fond, rezultă că el nu s-a aflaat printre persoanele de etnie rroma care duceau animalele familiei Tuglea la păscut. De asemenea, în declarația sa, din dosarul de U.P. fila 50 verso, Tuglea J. declara: „Bănuiesc de comiterea faptei pe G. și V. din Poiana Negustorului, care au muncit la noi în casă și pe copiii și ginerii lor.”

Partea civilă Ț. N., susține inculpatul, în declarația - filele 39-40 dosar urmărire penala, povestește că făptuitorii care l-au agresat au spus: „dă-mi bani că am datorii la bancă”, am spus că banii sunt la preotul satului, apoi au spus „atunci, dă-ne iapa” . Rezultă, susține apelantul, că făptuitorii știau de existența calului și ar putea fi chiar unii dintre persoanele de etnie rroma care au venit la poarta pentru a întreba de cal și că acest aspect se corelează și cu susținerea părții civile Tuglea J., cum ca autorii faptei „nu erau romani”. Pe parcursul urmăririi penale acest aspect nu a fost verificat, persoanele în cauză nu au fost căutate și identificate.

Totodată, se solicită să se aibă în vedere și înscrisurile depuse în circumstanțiere de el, respectiv Ancheta Sociala-fila 109 dosar fond și relațiile de la Postul de Politie al comunei Blagesti-fila 112 dosar fond, din care rezultă că are în întreținere 9 copii minori, soția sa suferă de numeroase afecțiuni medicale grave, iar ei, soții, se implicau și depuneau toate eforturile în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor.

Prin condamnarea s-a, susține apelantul-inculpa, s-ar pricinui mai multe nedreptăți: privarea de libertate a unei persoane nevinovate și nepedepsirea adevăraților făptuitori, iar pentru că el este cel care asigura resursele necesare întreținerii familiei, s-ar cauza o situație critica în ceea ce privește traiul de zi cu zi.

În concluzie, susține că nu este vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și nici nu există probe care să conducă la demonstrarea vinovăției sale.

Pentru aceste considerente a solicitat să se constate că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, să fie admis apelul așa cum a fost formulat și, în consecință, să fie desființată hotărârea primei instanțe și să se pronunțe o decizie, privind achitarea s-a în baza art.396 alin.(5), raportat la art.16 alin. (1) lit. c Cod procedură penală.

În subsidiar, apelantul-inculpat solicită ca, în cazul în care instanța de judecată, în urma întregului probatoriu administrat, nu poate dispune cu certitudine achitarea mea, în baza art.16 lit.c Cod procedură penală, tot nu se poate pași la condamnarea sa și consideră că este pe deplin aplicabil principiul de drept In dubiu pro reo.

Conform art. 6 parg.2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, „judecătorul nu poate pronunța condamnarea unei persoane decât atunci când este convins, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de vinovăția unei persoane”.

O soluție de condamnare a inculpatului, se pronunță numai dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de către inculpat, rezultând astfel, cu claritate, că instanța va pronunța condamnarea inculpatului numai în situația în care probele strânse în cursul urmăririi penale și verificate și aprofundate în cursul cercetării judecătorești, dovedesc, în mod cert, că fapta a fost săvârșita de către inculpat.

Rezultă faptul susține inculpatul, că, în caz de condamnare, instanța trebuie să dovedească, fără echivoc, vinovăția inculpatului, ceea ce în prezenta cauza este imposibil, iar dubiile existente trebuie interpretate în favoarea sa. Astfel, dacă instanța nu poate reține cu certitudine, nici vinovăția, nici nevinovăția celui în cauză, îndoiala care rămâne este echivalentă cu o proba pozitiva de nevinovăție, conducând, în mod inevitabil, la achitarea sa.

În susținerile orale făcute și prin avocatul apel a fost criticat hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul încheierii de amânare a deliberării și a pronunțării, care face parte integrantă din prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reluate.

Prezent în fața instanței de apel, Curtea i-a prezentat apelantului - inculpat învinuirile care i se aduc prin actul de sesizare al instanței, precum și prevederile art.83 alin.1 Cod procedură penală, respectiv, faptul că are dreptul de a nu da nici o declarație și i s-a atras atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nici o consecință defavorabilă, iar dacă va da declarație aceasta va putea fi folosită ca mijloc de probă împotriva sa.

Apelantul-inculpat nu a dorit să dea o nouă declarație în fața instanței de control judiciar.

Analizând hotărârea apelată, în conformitate cu prevederile art.417 alin.2 din noul Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul urmează a fi admis, dar pentru considerentele care vor fi prezentate.

În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, însă a făcut o greșită aplicare a legii penale mai favorabile.

Din probele administrate rezultă pe deplin vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, sub aspectul situației de fapt, Curtea reține următoarele:

La data de 22.07.2011, organele de poliție din cadrului Poliției mun. Piatra N. au fost sesizate de denunțătorul F. V. despre faptul că în dimineața aceleiași zile, în jurul orelor 02,00, două persoane necunoscute au pătruns în imobilul părților vătămate Ț. N. și Ț. J. din com. Costișa, . și, prin exercitarea de violențe fizice și psihice, au deposedat părțile vătămate de mai multe bunuri (pături, valuri de material, un costum bărbătesc), prejudiciul fiind estimat la suma de 180 lei (fila 10 dos.u.p.).

Părțile vătămate Ț. N. și Ț. J. dețin în proprietate un imobil cu destinație locativă situat în ., jud. N., compus după cum urmează: în partea dreaptă a curții, cum se face accesul din drumul comunal Frunzeni, se află casa propriu-zisă a părților vătămate. În partea stângă a curții se află un alt imobil, amplasat la 8 metri de casa propriu-zisă, cu destinația multiplă de bucătărie deschisă de vară și bucătărie închisă cu două camere.

În jurul orelor 03,00, inculpatul A. A., împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată până în acest moment, îmbrăcați cu haine de culoare închisă și având fețele acoperite, au pătruns fără drept în curtea imobilului părților vătămate, după care au intrat în camera în care se odihnea partea vătămată Ț. N.. Folosind cuțite luate din gospodăria părții vătămate, inculpatul A. A. și celălalt autor au amenințat pe partea vătămată Ț. N. cu acte de violență pentru a primi de la aceasta sume de bani sau alte bunuri, partea vătămată Ț. J. care se odihnea în încăperea alăturată, neauzind nimic din toate acestea.

Ca urmare a refuzului părții vătămate de a da curs acestei solicitări, autorii au lovit-o, au legat-o la mâini și la ochi cu un ciorap și un fular, silind-o să se deplaseze la imobilul situat la circa 8 metri distanță de bucătăria de vară și să le deschidă ușa secundară de acces în casa propriu-zisă.

În urma verificărilor făcute ulterior de părțile vătămate și de martorii B. I. Jănel și B. G., persoane care au grijă de părțile vătămate, s-a constatat că din casă lipsesc și 80 punți albe, 8 fețe de masă, o pereche de încălțări.

Așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală nr. 1103/2011 al S.J.M.L. N., partea vătămată Ț. N. a suferit leziuni care s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente și care necesită 8-9 zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată Ț. J. a suferit leziuni produse în aceeași modalitate și care necesită 3-4 zile îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legale nr. 1104/2011 al S.J.M.L. N..

Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost efectuate fotografii, atât ale exteriorului imobilului, cât și în interiorul fiecărei camere din locuința părților vătămate. S-au pus astfel în evidență urme de răvășire a lucrurilor rezultate ca urmare a activității infracționale, inclusiv poziția aspiratorului scos de sub pat, din ultima cameră a casei părților vătămate. Au fost prelevate mai multe urme papilare, printre care și un fragment de urmă papilară digitală de pe mânerul aspiratorului, apt pentru comparații dactiloscopice (fila 13 dos.u.p.).

Inculpatul A. V. a fost reținut în ziua de 14.11.2011, cu prilejul cercetărilor ce fac obiectul dosarului penal nr. 5804/P/2011 al Parchetului Piatra N., dosar în care inculpatul este cercetat, întrucât în noaptea de 11/12.11.2011, împreună cu frații săi A. V. și A. P., ar fi sustras din ., comună aflată în apropierea . bunuri (filele 90-98 dos.u.p.).

Astfel, prin adresa nr._/23.11.2011, Serviciul Criminalistic al I.P.J. N. a comunicat că urma papilară digitală ridicată de pe mânerul aspiratorului, cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei din data de 22.07.2011, introdusă în banca de date AFIȘ MORPHO TRAK, a fost creată de către inculpatul A. A. (fila 28 dos.u.p.).

Inițial, audiat în data de 29.12.2011, în prezența avocatului din oficiu, a declarat că nu are cunoștință de aceste infracțiuni și că nu cunoaște nici părțile vătămate (fila 101 dos.u.p.).

În aceeași zi, audiat ca învinuit, tot în prezența apărătorului, inculpatul și-a menținut poziția procesuală de nerecunoaștere a faptelor, adăugând că nu a fost niciodată în locuința părților vătămate și nu își explică concluziile raportului de constatare dactiloscopică (fila 106 dos.u.p.).

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, după ce i s-a prezentat planșa foto efectuată la cercetarea locului faptei, inculpatul a indicat bucătăria situată în partea stângă a curții, ca fiind locul în care a intrat cu părțile vătămate, excluzând astfel orice prezență a sa în casa de locuit propriu-zisă, de unde a fost ridicată urma papilară menționată (fila 108 dos.u.p.).

Curtea nu poate reține aceste apărări, fiind formulate evident pro causa, inculpatul schimbându-și declarațiile pe măsură ce a luat cunoștință de probele în acuzare: astfel inițial inculpatul a declarat că nu cunoaște părțile vătămate, pentru ca ulterior, cu prilejul declarației din data de 28.06.2012 să susțină că în vara anului 2011, fără a putea preciza cu exactitate data, s-a deplasat singur cu căruța la locuința părților vătămate, cu intenția de a cumpăra de la acestea o cabalină, însă nu s-a înțeles la preț, astfel încât a plecat. Inculpatul a arătat că a pătruns doar în curtea imobilului și în bucătăria de vară amplasată în partea stângă a curții.

Prin urmare, deși inculpatul A. A. a susținut că a tratat cu părțile vătămate achiziționarea unei cabaline, pătrunzând în acest scop atât în curtea cât și în bucătăria părților vătămate, urmele papilare ale acestuia nu aveau cum să apară, nici în această ipoteză, pe un obiect aflat în locuința propriu-zisă a părților vătămate. De altfel, cu excepția declarației inculpatului, nu există nici o dovadă că acesta a pătruns în imobilul părților vătămate.

Martorul C. V., ale cărui declarații se coroborează cu depozițiile martorului M. E., (mama acestuia), a susținut că C. O. și celelalte persoane nu au pătruns în curtea locuinței părților vătămate, iar din celelalte persoane care se mai aflau în căruță îi cunoaște pe C. M. și G. I., ambii din cartierul Orbic. La data de 05.01.2011, i-au fost prezentate martorului fotografiile inculpatului A. A., ocazie cu care acesta a declarat că nu se afla în căruța lui C. O. în ziua de 21.07.2011, când s-au dus la domiciliul părților vătămate.

Părțile vătămate sunt persoane în vârstă, care au apelat la sprijinul martorului B. I. Jănel, preot în .-i ajuta în gospodărie și a le gestiona sumele de bani obținute în principal din pensie, iar în baza acestui acord, fratele acestuia, martorul B. M. G., se deplasa aproape zilnic la locuința părților vătămate pentru a le acorda ajutor.

De altfel, partea vătămată Ț. J. a precizat că aspiratorul în cauză de proveniență rusească a fost adus de către fiul ei în urmă cu aproximativ 15-20 de ani, la întoarcerea dintr-o excursie din străinătate. A susținut că nu a folosit niciodată personal aspiratorul, acesta fiind utilizat doar sporadic de către surorile sale, care o ajutau să facă curățenie în casă, însă cu foarte mult timp în urmă. Din acel moment și până la data comiterii faptelor, aspiratorul a stat tot timpul sub pat, în ultima cameră a locuinței părților vătămate.

Martorul B. I. Jănel a confirmat declarațiile părții vătămate, susținând că de aproximativ 2 ani de zile de când are grijă de cei doi bătrâni, în casa părților vătămate, unde se afla și aspiratorul, nu au mai pătruns alte persoane. În mod cert, aspiratorul a fost scos de sub pat în noaptea de 21/22.07.2012, când autorii au răvășit mare parte din lucrurile aflate în casă în căutare de bunuri de valoare.

Din cele de mai sus instanța reține ca dovedit că inculpatul este autor al infracțiunilor pentru care este judecat, ale căror victime sunt părțile vătămate Ț. N. și Ț. J..

Situația de fapt astfel reținută rezultă din următoarele mijloace de probă și acte de urmărire penală:proces-verbal pentru efectuarea de acte premergătoare, fl. 8; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, fl. 11-25; plic conținând urme papilare, fl. 26, adresa nr._/2011 a I.P.J. N.,fl. 27, adresa nr._/2011 a I.P.J. N., fl. 28; raport de constatare tehnico-științifică nr._/2011 al I.P.J. N., fl. 32, adresa nr._/2012 a I.P.J. N.,fl. 38; declarațiile părților vătămate,fl.39-50 dosar urmărire penală și fl.43 dosar instanță fond, raport de constatare medico-legală,fl. 45-51, declarațiile martorilor: B. I. Jănel, B. G., G. M., C. V., M. E., F. V., S. G., C. O., C. M., G. F., G. C., G. I., A. N., A. C., A. D., A. C., A. V. și A. P.,fl.53-86, precum și cele date în fața instanței de fond (B. M. G.,fila 100, S. C.,fl. 101, F. V.,fl. 127) H. G.,fl.128, G. M.,fl.129) C. V., fl.130, B. I. Jănel,fl.131, A. V.,fl.139), A. N.,fl.140, C. O.-fl-141), M. E.,fl. 156) și G. I.,fl.173, coroborate cu declarațiile inculpatului,fl. 88, 100, 101, 106, 107 dosar urmărire penală și fl.44-45 dosar instanță de fond.

Se impune a se arăta că, cu ocazia dezbaterii pe fond a apelului, nici inculpatul și nici avocatul ales al acestuia, nu au mai invocat nevinovăția, solicitându-se aplicarea legii mai favorabile și reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, așa cum se arăta mai sus, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acesteia.

De altfel, instanța de fond nu a arătat considerentele pentru care a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor, reținând încadrarea juridică din noul Cod penal, dar starea de recidivă din Codul penal din 1969, iar sancționarea concursului de infracțiuni a făcut aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal din 1969, respectiv sistemul cumulului juridic, iar nu cel prevăzut de art.38 lin.1 și art.39 alin.1 lit.b din noul Cod penal.

Însă, față și de data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv, 04.04.2014 și data publicării prin deciziei nr.265 din data de 06.05.2014, a Curții Constituțională (20.05.2014), precum și deciziei nr.5 din 26.05.2014, a Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (26.06.2014), se poate deduce că instanța de fond a făcut aplicarea legii penale pe instituții autonome.

Dar chiar și prin acest mor de aplicare a legii penale mai favorabile, sentința penală este greșită, deoarece inculpatul a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.a și b, alin.2/1 lit.a, b și c Cod penal din 1969 și a infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.1 și 2 Cod penal din 1969, condiții în care, față de faptul prin noul Cod penal, infracțiunea de violare de domiciliu este absorbită în infracțiunea complexă de tâlhărie, prevăzută de art.233-art.234 alin.1 lit.lit.f, se impune ca instanța de fond să dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.223- art.234 alin.1 lit.a, c, d și f Cod penal și, desigur, a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și alin.3 lit.a Cod penal.

În condițiile arătate mai sus, în soluționarea apelului Curtea urmează să aibă în vedere, pe de o parte, legalitatea soluției, în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, dar și, față de faptul că hotărârea a fost apelată doar de inculpat, și principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de art.418 alin.1 Cod procedură penală, neputând fi agravată situația inculpatului în propria cale de atac.

Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea reține că de la data săvârșii infracțiunii deduse judecății- 21/22.07.2011,la data de 01.02.2014, a intrat în vigoare Legea nr.286/2009, privind noul Cod penal al României, condiții în care, față de dispozițiile art.5 alin.1 din această lege, instanțele au obligația să verifice care dintre legile incidente în cauză este mai favorabilă.

În conformitate cu dispozițiile art.5 Cod penal: „(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispozițiile alin.(1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.”

Așa cum este cunoscut, principiul activității legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalității, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat în art.1 alin.5 că: „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. În materie penală, art. 23 alin.12 din Legea fundamentală consacră regula potrivit căreia: „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.”

De la această regulă sunt admise două excepții, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii. Aceste excepții se aplică în situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale, atunci când o infracțiune este săvârșită sub imperiul legii penale anterioare însă făptuitorul este urmărit penal, judecat ori execută pedeapsa sub imperiul noii legi penale. Problematica aplicării legii penale în situațiile de tranziție a determinat exprimarea a două curente de opinie diametral opuse: teza ultraactivității legii vechi, potrivit căreia în caz de tranziție se va aplica legea existentă în momentul săvârșirii infracțiunii, și teza retroactivității legii în vigoare, potrivit căreia în caz de situație tranzitorie se va aplica noua lege penală.

Deoarece niciuna dintre cele două soluții nu era pe deplin echitabilă, nu răspundea exigențelor privind egalitatea de tratament juridic, literatura, practica judiciară și legislația modernă au impus o a treia soluție juridică, cunoscută sub denumirea de principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situațiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă. Acest principiu a fost consacrat la nivel constituțional în anul 1991, când legiuitorul constituant a statuat prin art. 15 alin.2 că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile”, iar odată cu revizuirea Legii fundamentale, tot prin art. 15 alin.2, principiul a fost extins și la faptele contravenționale, în sensul că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Potrivit doctrinei de specialitate și practicii judiciare legea penală mai favorabilă se determină prin compararea legilor succesive, stabilirea în concret a legii mai favorabile și, în final, aplicarea acesteia în ansamblu. Principiul care fundamentează această orientare doctrinară și jurisprudențială este cel conform căruia legile se compară, dar nu se combină.

Susținând această soluție, doctrina și jurisprudența au relevat că o combinare a dispozițiilor mai favorabile dintre două legi succesive este hibridă și duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex tertia), consecință inadmisibilă, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine, intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului. Acest punct de vedere se sprijinea și pe un argument de text, respectiv art. 13 din Codul penal din 1969, care statua că, în ipoteza în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă, subliniindu-se că este vorba de lege și nicidecum de dispozițiile mai favorabile din legile succesive. De altfel, și actualul Cod penal a preluat în art. 5 aceeași soluție potrivit căreia: „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, astfel că raționamentul își păstrează valabilitatea și raportat la dispozițiile legale în vigoare.

În același sens, și o parte a doctrinei recente a considerat că principiul „mitior lex” este greșit aplicat atunci când sunt combinate dispozițiile mai favorabile infractorului cuprinse în legile penale succesive, cu rezultatul obținerii unei „lex tertia”. Aceasta întrucât, prin selectarea și îmbinarea dispozițiilor penale mai blânde cuprinse în legile penale succesive, judecătorul nu se limitează la aplicarea legii penale, ci creează o lege penală proprie. Așadar, prin acest procedeu combinatoriu judecătorul își depășește atribuțiile sale și pătrunde nepermis în domeniul legislativului realizând un abuz de putere, astfel că nu există niciun argument care să justifice îmbinarea a două sau mai multe legi penale. În sfârșit, se arată că o asemenea concepție nu se poate sprijini nici măcar pe una sau mai multe dispoziții din legea de punere în aplicare a noului Cod penal, cu privire la care se afirmă că ar îngădui acest hibrid normativ, întrucât legiuitorul nu își poate transmite, prin niciun act normativ, puterea sa legiuitoare în domeniul autorității judecătorești, rezultatul unei asemenea combinări neputând fi decât în contradicție cu prevederile constituționale.

Abordând problema legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a decis în practica sa că prin aplicarea legii penale în timp se înțelege ansamblul de norme juridice penale care izvorăsc din rațiuni de politică penală, prin care se reglementează modul de aplicare a principiului mitior lex în raport cu timpul săvârșirii infracțiunii și cu momentul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârșit infracțiuni (Decizia nr. 841 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 octombrie 2007). Totodată, determinarea legii mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legată de fapta comisă și de autorul ei (Decizia nr. 834 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 26 octombrie 2007).

Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei.

În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că: „Determinarea caracterului mai favorabil are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.”

Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că: „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).

Prin urmare, conform jurisprudenței Curții Constituționale, instanțele judecătorești pot dispune aplicarea legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 din Codul penal, în intervalul cuprins între momentul săvârșirii faptei și momentul judecării definitive. Așa cum însăși Constituția dispune în art. 15 alin. (2), se observă că obiectul reglementării, art. 5 din Codul penal, are în vedere „legea” penală sau contravențională mai favorabilă și nicidecum dispozițiile/normele penale mai favorabile.

Specific analizei sub aspectul analizat este faptul că în discuție se pune problema aprecierii legii penale mai favorabile prin compararea dispozițiilor din legile penale incidente în cauză.

Codurile se supun acelorași reguli generale care guvernează rațiunea, scopul, necesitatea oricărui sistem de drept, însă, spre deosebire de reglementările modificatoare punctuale, dispun cu privire la o tipologie largă de relații sociale. Astfel, potrivit art. 18 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010: „În vederea sistematizării și concentrării legislației, reglementările dintr-un anumit domeniu sau dintr-o anumită ramură de drept, subordonate unor principii comune, pot fi reunite într-o structură unitară, sub formă de coduri.” Tocmai de aceea, în cazul proiectelor de coduri comisiile de specialitate vor întocmi teze prealabile care să reflecte concepția generală, principiile, noile orientări și principalele soluții ale reglementărilor preconizate.

Adoptarea noului Cod penal și a Legii nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009, prin care au fost modificate numeroase alte acte normative prin care erau încriminate diferite infracțiuni au fost impuse din punct de vedere teleologic de rațiuni a căror sorginte publică este dată atât de reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene pentru realizarea spațiului comun de libertate, securitate și justiție, cât și de noua filosofie penală a statului român. Din această perspectivă, actuala legislație penală consacră o viziune diferită față de vechiul Cod penal; deși au fost preluate majoritatea faptelor penale ce se găseau și în reglementarea anterioară, pedepsele aplicabile au fost semnificativ diminuate. Însă, din analiza de ansamblu a dispozițiilor din noul Cod penal, se poate constata existența caracterului mai favorabil a unor instituții din vechea reglementare, instituții pe care doctrina le-a calificat ca fiind autonome. În această situație se găsesc, de exemplu, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, concursul de infracțiuni ori prescripția specială. Astfel, pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în actualul Cod penal este impusă condiția referitoare la pedeapsa aplicată care să fie de cel mult 3 ani, în timp ce potrivit Codului penal din 1969 pedeapsa aplicată putea să fie de 4 ani. De asemenea, în cazul concursului de infracțiuni, în actualul Cod penal se prevede că, atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă automat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în timp ce potrivit Codului penal din 1969 se aplica pedeapsa cea mai grea, care putea fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu era îndestulător, se putea adăuga un spor de până la 5 ani. Tot astfel, în situația prescripției, actualul Cod penal consacră în art.155 alin.4 împlinirea termenului de prescripție, indiferent de numărul întreruperilor, dacă s-au depășit cu încă o dată termenele generale prevăzute de art. 154, în timp ce în Codul penal din 1969, anterior modificării operate prin Legea nr. 63/2012, prescripția se socotea împlinită dacă se depășeau termenele generale cu încă jumătate.

Din examinarea actualului Cod penal, întrucât prin acesta au fost diminuate pedepsele, se constată că rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a impune un tratament sancționator mai blând pentru inculpații care se află la prima confruntare cu legea penală și care, indiferent de forma de vinovăție, comit o singură faptă penală, iar nu o pluralitate de infracțiuni. Alta este situația inculpaților care persistă într-un comportament antisocial prin săvârșirea mai multor infracțiuni, situație în care legiuitorul a urmărit să instituie un tratament sancționator mai sever, al cărui rol preventiv constă în descurajarea celor tentați să lezeze repetat valorile sociale ocrotite de legea penală. De altfel, intenția legiuitorului rezultă și din Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit căreia: „Într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni.”

Desigur că intenția legiuitorului nu trebuie și nu poate fi ignorată. O atare concluzie nu neagă principiul aplicării legii penale mai favorabile care urmează a fi incident, însă nu prin combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, pentru că, în caz contrar, s-ar anula voința mai sus relevată care are în vedere ansamblul de norme ce au fost integrate organic într-un nou cod și nicidecum dispoziții ori instituții autonome. Altfel spus, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, într-o speță relativ recentă, deși nu a menționat in terminis acest lucru, a statuat că respectarea dispozițiilor art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun, în cazul legilor penale succesive, alegerea globală a legii penale mai favorabile. Astfel, prin Hotărârea din 18 iulie 2013, pronunțată în Cauza Maktouf și Damjanovic împotriva Bosniei și Herțegovina, paragraful 70, Curtea de la Strasbourg, observând că ambele coduri penale ce s-au succedat din momentul comiterii faptelor și până la judecarea definitivă (Codul penal din 1976 și Codul penal din 2003) „prevăd game diferite de pedepse pentru crime de război”, a constatat că a existat „posibilitatea reală ca aplicarea retroactivă a Codului din 2003 să fi fost în detrimentul reclamanților în ceea ce privește impunerea pedepselor”, astfel că „nu se poate afirma că aceștia au beneficiat, în conformitate cu art. 7 din Convenție, de garanții efective împotriva impunerii unei pedepse mai severe”. Prin urmare, instanța europeană a hotărât, în unanimitate, că a fost încălcat art. 7 din Convenție, precizând totodată că această hotărâre „trebuie înțeleasă ca indicând pur și simplu faptul că, în ceea ce privește stabilirea pedepselor, reclamanților ar fi trebuit să li se aplice dispozițiile codului din 1976 [în ansamblu, n.n.] și nu faptul că ar fi trebuit să fie impuse pedepse mai blânde”.

În soluționarea acelei cauze nu a fost pusă în discuție o eventuală îmbinare a prevederilor din cele două coduri. Această abordare, care exclude posibilitatea combinării dispozițiilor mai blânde din mai multe legi succesive, este deplin argumentată într-una din opiniile concordante, formulate la hotărârea sus-menționată, potrivit căreia: „În mod logic, principiul aplicării retroactive a celei mai favorabile legi penale este corolarul principiului neretroactivității legii penale mai severe. Dacă o lege penală mai severă nu se poate aplica în cazul actelor săvârșite înainte de ., atunci o lege penală mai favorabilă trebuie să se aplice actelor comise anterior, dar judecate ulterior intrării sale în vigoare. Dacă legea penală mai severă ar continua să producă efecte după ce a fost înlocuită cu o lege penală mai favorabilă, ar fi încălcat principiul separării puterilor în măsura în care instanțele ar continua să aplice legea penală mai severă, deși legiuitorul a modificat evaluarea sa privind gradul de gravitate a comportamentului și gradul corespunzător de severitate a pedepselor aplicabile. [...] Curtea a adoptat o poziție clară privind definiția lex mitior cu scopul aplicării unor legi penale succesive: lex mitior este legea cea mai favorabilă acuzatului, ținând seama de situația acestuia, de natura infracțiunii și de circumstanțele în care a săvârșit-o. Acest lucru înseamnă că art. 7 paragraful 1 din Convenție presupune o comparație in concreto a legilor penale aplicabile cauzei acuzatului, inclusiv legea în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii (vechea lege) și cea în vigoare la momentul judecării (noua lege) [...]. Hotărârea Scoppola nr. 2 arată că lex mitior trebuie să fie stabilită in concreto, adică judecătorul trebuie să confrunte fiecare lege penală aplicabilă (cea veche și cea nouă) cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui să fie pedeapsa în cazul în care se aplică fie legea veche, fie cea nouă. După stabilirea pedepselor care rezultă din legile aplicabile și în lumina faptelor cauzei, trebuie să se aplice legea care este efectiv cea mai favorabilă acuzatului.”

În continuarea argumentației, se arată că: „pentru a stabili care este lex mitior în temeiul art. 7 paragraful 1 din Convenție, trebuie să se procedeze, de asemenea, la o comparație globală a regimului represiv al fiecăreia din legile penale aplicabile în cazul acuzatului (metoda comparației globale). Judecătorul nu poate efectua o comparație regulă cu regulă (metoda comparației diferențiate), alegând regula cea mai favorabilă din fiecare din legile comparate. Două motive sunt oferite în mod tradițional în sprijinul acestei metode a comparației globale: în primul rând, fiecare regim represiv are propria sa logică, iar judecătorul nu poate distruge această logică, amestecând diverse reguli din diferite legi penale succesive; în al doilea rând, judecătorul nu se poate substitui legiuitorului și să creeze un nou regim represiv ad-hoc, alcătuit din diverse reguli ce decurg din diferite legi penale succesive. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție impune stabilirea lex mitior în mod concret și global”.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că dispozițiile art. 5 din actualul Cod penal, în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, contravine dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.4 privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art.61 alin.1 privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării.

În conformitate cu dispozițiile art.1 alin.4 din Legea fundamentală: „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale”, iar potrivit art.61 alin.1 „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.”

Raportat la aceste prevederi constituționale, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că prevederile legale care guvernează activitatea instanțelor judecătorești și fixează poziția lor față de lege, acceptă în mod unanim că: „atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu” (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).

Puterea judecătorească, prin Înalta Curte de Casație și Justiție, are rolul constituțional de a da unui text de lege anumite interpretări, în scopul aplicării unitare de către instanțele judecătorești. Acest fapt nu presupune însă că instanța supremă se poate substitui Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat, dar implică anumite exigențe constituționale ce țin de modalitatea concretă în care se realizează interpretarea. În cazul dedus judecății, interpretarea duală a dispozițiilor art. 5 din Codul penal este evidentă, însă, pentru argumentele expuse, una dintre interpretări contravine dispozițiilor care stabilesc sfera de competență a puterii legiuitoare, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituție, cu consecința înfrângerii separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzute de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. Astfel, interpretarea potrivit căreia legea penală mai favorabilă presupune aplicarea instituțiilor autonome mai favorabile, este de natură să înfrângă exigențele constituționale, deoarece, în caz contrar s-ar rupe legătura organică dintre instituțiile de drept penal aparținând fiecărei legi succesive, cu consecința directă a schimbării conținutului și sensului actelor normative adoptate de către legiuitor.

Curtea observă că noțiunea de instituție autonomă nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale și nici în legea de aplicare a actualului Cod penal. Așa fiind, chiar dacă în limbajul juridic curent utilizarea noțiunii de instituție autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susținut în doctrină și practica judiciară, presupune că ea are o existență de sine stătătoare și nu depinde de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-și îndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibilă, întrucât nu se poate reține că o normă din Codul penal care reglementează cu privire la o anumită instituție de drept penal (recidivă, concurs de infracțiuni, prescripție etc.) este independentă de legea căreia îi aparține. Această distincție are o deosebită importanță pentru înțelegerea conceptului de lege, pentru că numai așa se poate oferi noțiunii de „lege penală mai favorabilă” un înțeles constituțional.

Faptul că legiuitorul a definit în art. 173 din Codul penal noțiunea de lege penală ca fiind „orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege” nu echivalează cu împrejurarea că acele dispoziții sunt legi, ci doar cu faptul că sunt norme distincte care aparțin legii și au forța acesteia. Codul penal constituie o lege unitară, asemenea norme fiind prevăzute și în legile speciale care reglementează alte relații sociale, dar stabilesc, totodată, și fapte care constituie infracțiuni (cum ar fi infracțiunile reglementate de legislația vamală, fiscală etc.).

Art. 1 alin. (1) din Codul penal stabilește că: „Legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni”, motiv pentru care în absența unei incriminări nu se poate vorbi de o lege penală. De aceea, înțelesul noțiunii de lege penală consacrat de art. 173 are în vedere alte acte normative care prevăd fapte ce constituie infracțiuni, legiuitorul urmărind a face legătura materială dintre Codul penal și alte legi speciale care, deși nu sunt penale, reglementând cu privire la alt tip de relații sociale, cuprind și dispoziții cu caracter penal. Calificarea caracterului penal al acestor dispoziții le scoate din sfera domeniului principal de reglementare (fiscal, vamal etc.) cu scopul de a înlătura orice fel de obiecții potrivit cărora faptele antisociale respective ar putea urma numai regimul juridic respectiv, în acest mod fiind exclusă o eventuală sustragere de la răspunderea penală. De altfel, dincolo de interpretarea acestui text, este de observat că acesta nu dispune cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, exigențele acestui principiu fiind stabilite prin art. 5 din Codul penal.

Nu poate fi ignorate și alte consecințe de sorginte constituțională, cum ar fi exigențele ce țin de lipsa discriminării infractorului, fie ea, în acest caz, pozitivă, care nu numai că justifică, dar impun aplicarea unui tratament identic. Aceasta presupune că suspecții/inculpații care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecați sub imperiul legii noi trebuie să aibă, în funcție de legea mai favorabilă, o situație juridică identică ori cu cei condamnați anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârși infracțiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancționator ce combină dispoziții din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerințele constituționale ale art. 16 alin.1 potrivit cărora: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, este interzisă alternarea instituțiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă cu consecința creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziție a legii.

Toate aceste argumente conduc la constatarea încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (4) și art. 61 alin. (1) din Constituție, întrucât prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că numai interpretarea prevederilor art.5 din Codul penal în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate.

În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr.265 din data de 06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.372 din data de 20.05.2014, statuând că: „…dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.”

În conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile Curții sunt definitive și obligatorii.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr.5 din 26.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.470 din data 26.06.2014, a statut că: „În aplicarea art.5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Constată că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condițiile de existență și sancționare a infracțiunii în formă continuată”.

În conformitate cu dispozițiile art.477 alin.3 Cod procedură penală: „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe…”

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, în conformitate cu dispozițiile art.74 Cod penal, în vederea satisfacerii scopurilor pedepsei, instanța urmează să țină seama de gravitatea infracțiunii săvârșite și de periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii generale:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Curtea va avea în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise, în raport cu circumstanțele reale de săvârșire, astfel cum au fost acestea reținute mai sus, inculpatul acționând în cursul nopții, pătrunzând fără drept în locuința persoanelor vătămate, împreună cu alte persoane, prin exercitarea unor acte de violență fizică, asupra unor persoane vulnerabile prin prisma vârstei (persoane în vârstă înaintată) și a disproporției de forță, acte de violență constând fie în îmbrâncirea și lovirea persoanelor vătămate, fie prin amenințarea cu un cuțit, inculpatul procedând la imobilizarea persoanei vătămate Ț. N., prin legarea mâinilor acestuia, toate în scopul obținerii de bunuri în mod ilicit. În acest context, instanța constată că gradul de pericol social al faptei este evaluat nu numai în raport cu consecința imediată, patrimonială produsă părților vătămate și concretizată în prejudiciul material, ci și în raport cu starea de pericol ce rezidă din acțiunea inculpatului apreciată in extenso, coroborată cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cu circumstanțele personale ale inculpatului.

În ceea ce privește persoana inculpatului, Curtea va avea în vedere, că așa cum rezultă din lucrările dosarului, acesta a mai cunoscut de mai multe ori rigorile legii penale, infracțiunile deduse judecății fiind săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie.

În prezent, inculpatul este în stare de detenție, în executarea unei pedepse de 5 (cinci) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.117 din data de 04.04.2014, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr.222/2015, din data de 26 02.2015, pronunțată de Curtea de Apel B..

De asemenea, Curtea va avea în vedere și faptul că inculpatul are 4 clase, este căsătorit, are 9 copii minori în întreținere, precum și principiul neagravării situației inculpatului în propria cale de atac.

Curtea constată că nu se impune reținerea în favoarea apelantului-inculpat a circumstanțelor atenuante.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante judiciare este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia.

Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepsei și a cuantumului acesteia.

Având în vedere gradul de pericol al infracțiunilor săvârșite și de persoana inculpatului, Curtea constată că faptele comise de apelantul-inculpat au o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, deoarece prin coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile comise, se ajunge la pedepse vădit disproporționate față de gravitatea faptei și persoana inculpatului, pedepse care nu-și ating scopul preventiv-educativ.

Deși instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor potrivit Noului Cod penal, față de principiul non reformatio in pejus, nu poate face aplicarea pedepsei, pentru concursul de infracțiuni, în conformitate cu dispozițiile art.38 alin.1 și art.39 alin.1 lit.b din Noul Cod penal.

Apelantul-inculpat, prin avocatul ales, a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut încadrarea juridică potrivit noului Cod penal, dar starea de recidivă și a aplicat tratamentul sancționat al concursului de infracțiuni în conformitate cu dispozițiile Codului penal din 1969, combinând nepermis vechiul Cod penal cu noul Cod penal și a solicitat a se aprecia că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.

Critica referitoare la combinarea dispozițiilor din cele două conduri este corectă, însă Curtea nu va putea face aplicarea Codului penal din 1969, sub aspectul încadrării juridice și al pedepselor pentru fiecare infracțiune, deoarece, așa cum s-a reținut și de instanța de fond, limitele speciale ale pedepselor pentru infracțiunile săvârșite sunt mult mai mari potrivit Codului penal din 1969.

Astfel, potrivit Codului penal din 1969: lipsirea de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu și tâlhărie, prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 Cod penal din 1969, art. 192 alin. 1, 2 Cod penal din 1969 și art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a, b, alin.2/1 lit. a, b și c Cod penal din 1969, sunt pedepsite cu închisoarea de la 7 la 15 ani, închisoarea de la 3 la 10 ani și respectiv închisoarea de la 7 la 20 ani, pe când în conformitate cu Noul Cod penal: lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu și tâlhărie calificată, prevăzută de art.205 alin. 1 și alin.3 lit. a Cod penal în vigoare, art. 224 alin.1 și 2 Cod penal în vigoare și art. 234 alin.1, lit. a, c, d, f, Cod penal în vigoare, sunt pedepsite cu închisoarea de la 3 la 10 ani, închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, respectiv închisoarea de la 3 la 10 ani.

Apoi, așa cum se arăta mai sus, prin noul Cod penal infracțiunea de violare de domiciliu este absorbită în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.233-art.234 alin.1 lit.f Cod penal (tâlhăria săvârșită prin violare de domiciliu).

Apelantul-inculpat a solicitat prin avocatul ales, pentru același motiv al combinării de instanța de fond, dispozițiilor din Codul penal din 1969 și cel din Noul Cod penal, desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Soluțiile pe care le poate pronunța instanța de control judiciar sunt prevăzute în mod expres de art.421 Cod procedură penală, text care are următorul conținut: „Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții:

1. respinge apelul, menținând hotărârea atacată:

a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;

b) dacă apelul este nefondat;

2. admite apelul și:

a) desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre procedând potrivit regulilor referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond;

b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.”

Din examinarea dispozițiilor art.421 pct.2 li.b Cod procedură penală, rezultă fără echivoc că instanța de apel poate dispune desființarea sentinței primei instanțe și rejudecarea de instanța a cărei hotărâre a fost desființată doar în următoarele situații:

a) judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte;

b) există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Ori, motivul invocat de apelantul-inculpat prin avocatul ales nu se regăsește printre cele expres prevăzute de art.421 pct.2 lit.b Cod procedură penală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, va fi admis apelul declarat de apelantul-inculpat, numai în ceea ce privește soluționarea laturii penale a cauzei, va fi desființată sentința penală apelată, mai puțin dispozițiile referitoare la soluționarea laturii civile a cauzei, se va reține cauza spre rejudecare și în fond;

În baza art.386 alin.1 Cod procedură penală, se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin.1 și 2 Cod penal din 1969, infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.1 și 2 Cod penal din 1969 și tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.a și b și alin.2/1 lit.a, b și c Cod penal din 1969, toate cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art. 33 lit.a Cod penal din 1969, în infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și alin.3 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art.5 alin.1 Cod penal și infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art.233 – art.234 alin.1 lit.a, c, d și f Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art.5 alin.1 Cod penal.

Se va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor:

a) lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și alin.3 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art.5 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare și 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, respectiv, dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art.65 alin.1 Cod penal, se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, respectiv, dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

b) tâlhărie calificată, prevăzută de art.233 – art.234 alin.1 lit.a, c, d și f Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art.5 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, respectiv, dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal de la 1969 și art.5 alin.1 Cod penal, se va dispune contopirea pedepselor principale aplicate inculpatului de la pct.I lit.a și b, în pedeapsa principală cea mai grea, cea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, care va fi sporită cu 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art.83 alin.1 Cod penal din 1969, raportat la art. 15 din Legea nr.187/2012, se va dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului A. A. prin sentința penală nr. 1349/22.12.2006, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul penal nr. 4006/2006, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 alin.1 lit. a, e și g Cod penal din 1969 și se va dispune executarea alăturat a acestei pedepse, cu pedeapsa principală de rezultantă de 4 (patru) ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunile deduse în prezent judecății, inculpatul urmând a executa pedeapsa principală rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art.45 alin.3 lit.a din Legea nr.286/2009, inculpat va executa pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, respectiv, dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 (doi) ani.

PEDEAPSĂ DE EXECUTAT – 7 (șapte) ani pedeapsă principală și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, respectiv, dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art.45 alin.4, raportat la art.45 alin.3 lit.a din Legea nr.286/2009, inculpatul va executa pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, respectiv, dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 72 alin.1 teza I și a II-a Cod penal, se va deduce din pedeapsa principală de executat aplicată inculpatului A. A. perioadele de câte 24 ore ale reținerii din data de 29.12.2011(în prezenta cauză), precum și cea a reținerii din perioada 14.11.2011, ora 15,00 – 15.11.2011, ora 15,00 (în cauza ce face obiectul dosarului de urmărire penală nr. 5804/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N.).

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală, se va dispune avansarea către Baroul de Avocați N. a sumei de 700 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în faza de urmărire penală și în faza de judecată pentru inculpatul A. A. (domnul avocat C. C. C. în cuantum de 200 lei și doamna avocat Bisak R. în cuantum de 200 lei) și pentru părțile civile Ț. J. și Ț. N. (doamnele avocat C. Speranța și P. E. C., în cuantum de 150 lei fiecare), din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală, va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 lei.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE;

ÎN NUMELE LEGII;

DECIDE :

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de apelantul-inculpat A. A. împotriva sentinței penale nr.116 din data de 04.04.2014, pronunțată de Judecătoria Piatra N., numai în ceea ce privește soluționarea laturii penale a cauzei.

Desființează sentința penală apelată, mai puțin dispozițiile referitoare la soluționarea laturii civile a cauzei, reține cauza spre rejudecare și în fond;

În baza art.386 alin.1 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică dată faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.189 alin.1 și 2 Cod penal din 1969, infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.1 și 2 Cod penal din 1969 și tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.a și b și alin.2/1 lit.a, b și c Cod penal din 1969, toate cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art. 33 lit.a Cod penal din 1969, în infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 și alin.3 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art.5 alin.1 Cod penal și infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art.233 – art.234 alin.1 lit.a, c, d și f Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal din 1969 și art.5 alin.1 Cod penal.

I. Condamnă inculpatul A. A., fiul lui I. și I., născut la data de 07.06.1977, în orașul B., jud. B., CNP_, cu domiciliul în . Negustorului, jud. B., căsătorit, având în întreținere 9 copii minori, deținut în P. B., în executarea unei alte pedepse principale, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor:

În temeiul art.65 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, respectiv, dreptul de fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal de la 1969 și art.5 alin.1 Cod penal, contopește pedepsele principale aplicate inculpatului de la pct.I lit.a și b, în pedeapsa principală cea mai grea, cea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pe care o sporește cu 6 (șase) luni închisoare.

PEDEAPSĂ PRINCIPALĂ REZULTANTĂ – 4 (patru) ani închisoare.

În temeiul art.83 alin.1 Cod penal din 1969, raportat la art. 15 din Legea nr.187/2012, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului A. A. prin sentința penală nr. 1349/22.12.2006, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul penal nr. 4006/2006, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 alin.1 lit. a, e și g Cod penal din 1969 și dispune executarea alăturat a acestei pedepse, cu pedeapsa principală de rezultantă de 4 (patru) ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunile deduse în prezent judecății, inculpatul urmând a executa pedeapsa principală rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare.

În temeiul art. 72 alin.1 teza I și a II-a Cod penal, deduce din pedeapsa principală de executat aplicată inculpatului A. A. perioadele de câte 24 ore ale reținerii din data de 29.12.2011(în prezenta cauză), precum și cea a reținerii din perioada 14.11.2011, ora 15,00 – 15.11.2011, ora 15,00 (în cauza ce face obiectul dosarului de urmărire penală nr. 5804/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N.).

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală dispune avansarea către Baroul de Avocați N. a sumei de 700 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în faza de urmărire penală și în faza de judecată pentru inculpatul A. A. (domnul avocat C. C. C. în cuantum de 200 lei și doamna avocat Bisak R. în cuantum de 200 lei) și pentru părțile civile Ț. J. și Ț. N. (doamnele avocat C. Speranța și P. E. C., în cuantum de 150 lei fiecare), din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

În temeiul art.274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. P. C. D.

GREFIER,

E. D.

Red.sent. I. E. A.

Red.dec.D.P./ 11.06

Tehnoredactat El.D.

Ex.7

11.06.2015

← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 55/2015....		Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 517/2015.... →

Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Decizia nr. 512/2015. Curtea de Apel BACĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Decizia nr. 512/2015. Curtea de Apel BACĂU