Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 82/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 82/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 82/C

Ședința publică de la 12 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. A. M.

GREFIER E. D.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel B. –

legal reprezentat de procuror: V. P.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de inculpatul C. I., împotriva încheierii penale din 09.06.2015, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se prezintă contestatorul-inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D. O..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av.C. C. – având cuvântul pentru contestatorul inculpat – precizează că inculpatul are o . nemulțumiri cu privire la modul în care s-a desfășurat urmărirea penală în cauză.

Cu privire la obiectul cauzei, precizează că inculpatul consideră că perioada în care a fost arestat este suficientă pentru a-și atinge scopul, că nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică și că poate fi cercetat sub control judiciar.

Solicită admiterea contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

Reprezentantul Ministerului Public arată că – potrivit dispozițiilor art.362 al.2 C.p.p.– instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive luată și menținută față de inculpatul C. I. și că a constatat incidența temeiurilor prevăzute de art.223 al.2 C.p.p., referitor la existența probelor care dovedesc vinovăția inculpatului.

Consideră că s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor art.208 al.4 C.p.p. și potrivit art.4251 al.7 pct.1 lit.b C.p.p. – solicită respingerea contestației ca nefondată.

Contestatorul inculpat – având cuvântul – invocă dispozițiile art.6 din C.E.D.O. având în vedere calitatea pe care o are și, care i-a fost dată prin Decret Prezidențial și arată că așteaptă minimul de respect de la Statul Român.

Mai arată că în anul 1989 au murit tineri pentru a se putea spune adevărul, însă nu este permis acest lucru și aduce jigniri cu privire la activitatea procurorilor.

Instanța atenționează contestatorul inculpat să nu mai aducă jigniri și să-și facă apărarea cu privire la obiectul cauzei.

În continuare contestatorul inculpat aduce jigniri cu privire la activitatea procurorilor, motiv pentru care instanța îi ia cuvântul și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin încheierea din 09 .06.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ s-a dispus menținerea măsurii arestului preventiv a inculpatului C. I., deținut în P. B..

Prima instanță a avut în vedere că:

Verificând potrivit art.208 alin.4 din Cod pr.penală dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii preventive, Tribunalul constată următoarele:

Din actele dosarului rezultă că s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C. I., fiul natural și M., născut la data de 26.02.1964, în mun. B., domiciliat în mun. B., ..3, . jud. B., CNP_, cetățean roman, căsătorit, recidivist, fără ocupație, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin.1, 2 C.p. și lovire, prev. de art. 193 alin. 2 C.p, constând în aceea că, în noaptea de 25/26.01.2015, a pătruns fără drept în locuința numitei C. P., în vârstă de 85 de ani, căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu un baston de lemn, provocându-i leziuni a căror gravitate a fost evaluată prin 7 – 9 zile de îngrijiri medicale

- violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin.1, 2 C.p. și distrugere, prev. de art. 253 alin.1 C.p., omor prev. de art. 188 alin.1 C.p. constând în aceea că, în seara zilei de 29.01.2015, în jurul orei 21:00, a distrus gardul împrejmuitor al casei aparținând numitei C. P., după care, forțând ușa de acces, a pătruns fără drept în interiorul locuinței, unde a provocat un incendiu de mici proporții și a supus-o pe victimă unei agresiuni fizice care a condus la decesul acesteia totul cu aplic. art. 38 alin.1 C.p și art. 41 alin.1 C.p.

Se poate constata că inculpatul C. I. a fost cercetat și trimis în judecată pentru fapte care prin natura lor și prin modalitatea în care se reține că au fost concepute și săvârșite prezintă un grad sporit de pericol social.

Inculpatul C. I. a fost arestat preventiv, fiind reținute ca temei legal al acesteia, dispozițiile art. 223 al. 2 C.p.p., din probe rezultând presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea care a cauzat moartea victimei, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 5 ani închisoare și se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Raportat la modalitatea de comitere a faptelor, urmarea produsă, poziția inculpatului, instanța apreciază ca fiind real și efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea acestuia în libertate.

Aprecierea pericolului public se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a se stabili în ce măsură “există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (jurisprudența CEDO).

Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, dedus din modul de săvârșire al faptelor, cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora.

Aplicând criteriile impuse de jurisprudența CEDO la cauza ce formează obiectul prezentului dosar, instanța reține că menținerea unui just echilibru între interesul general al societății în desfășurarea procesului penal și interesele inculpatului, impun privarea în continuare de libertate a acestuia.

Într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viață, integritate corporală, libertate și demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate.

Mai mult prin faptele presupus a fi comise au fost vătămate valori deosebit de importante, ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, prin lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar induce un puternic sentiment de temere în rândul comunității, de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ceea ce practic ar echivala cu încurajarea făcută acestora și la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului, fapt ca în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.

Instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului în acest stadiul al procesului penal când mai sunt de administrat probe, ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și ar genera o stare de insecuritate socială.

Raportat la probele existente la dosar până în acest moment, al procesului penal, s-a constatat că termenul rezonabil al privării de libertate nu a fost depășit, menținerea inculpatului în arest preventiv fiind justificată.

În ceea ce privește existența interesului ca cercetarea judecătorească să fie continuată cu inculpatul în stare de arest și necesitatea respectării dreptului de libertate a acestora, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei și din consecințele acesteia.

De asemenea, s-a apreciat că măsura preventivă este, în continuare proporțională cu gravitatea acuzației, în sensul că inculpatul C. I. este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor-faptă care se caracterizează în concret printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 202 al. 3 din Cod pr.penală.

În ceea ce privește gradul de implicare a inculpatului la săvârșirea faptei, stabilirea vinovăției, situația din familie, încadrarea juridică a faptei reprezintă apărări ce vizează în exclusivitate soluționarea fondului cauzei și individualizarea sancțiunilor penale asupra cărora instanța se poate pronunța numai după finalizarea cercetării judecătorești.

Față de considerentele expuse, Tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin, astfel că în baza art.208 alin.4 din Cod pr.penală se va menține starea de arest a inculpatului C. I..

Împotriva încheierii inculpatul a declarat contestație în condițiile art. 206 C .p .p .

În motivarea orală a contestației s-a arătat că în mod greșit prima instanță a procedat la menținerea măsurii arestării preventive, întrucât datele aflate la dosar permiteau luarea unei măsuri alternative, neprivative de libertate.

Curtea, procedând la analiza încheierii contestate în raport de actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Obiectul acuzațiilor aduse inculpatului se referă la o infracțiune cu un grad de pericol social extrem de ridicat, respectiv agresarea unei persoane în propria locuință cu consecința decesului violent al acesteia, iar modalitatea concretă în care se presupune că acesta a acționat, respectiv aplicarea de lovituri multiple victimei în zone vitale, formează pe deplin convingerea instanței asupra incompatibilității dintre lăsarea în libertate a inculpatului și prezervarea ordinii publice în stadiul incipient al anchetei penale

În această privință specificul infracțiunilor contra vieții relevă cu evidență atât un pericol concret pentru ordinea publică în situația lăsării în libertate a inculpatului cât și potențarea semnificativă a riscului împiedicării bunei desfășurări a procesului penal.

Așa cum a apreciat și instanța de fond, există în cauză indicii temeinice și probe care susțin acuzațiile, fiind astfel îndeplinită și condiția generală pentru luarea măsurilor preventive.

La aprecierea asupra necesității menținerii arestării preventive a inculpatului trebuie avut în vedere și faptul că anterior inculpatul a avut un comportament profund antisocial, fiind acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni care au impus luarea măsurii arestării preventive, iar de fiecare dată când inculpatul a fost pus în libertate, acesta a trecut la scurt timp la săvârșirea de noi infracțiuni. Prin urmare inculpatul prezintă un tipar infracțional structurat, măsura arestării preventive impunându-se ca unic remediu procesual pentru păstrarea ordinii de drept în ceea ce îl privește.

Pentru motivele expuse va fi respinsă ca nefondată contestația și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b C .p .p . respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul C. I. împotriva încheierii din 09.06.2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ 15.

În temeiul art. 275 al. 2 C .p .p . obligă pe inculpat să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2015.

PREȘEDINTE,

A. A. M. GREFIER,

E. D.

Red.înch.f. – D.G.

Red.înch.c. – A.A.M.

Tehnored. – E.D. – 5 ex.

17.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 82/2015. Curtea de Apel BACĂU