Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 44/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 3874/110/2013/a17
DOSAR NR._ 3/a 17
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 44/C
Ședința publică din 06 aprilie 2015
Complet format din :
PREȘEDINTE- C. D.
GREFIER- L. G.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror G. M.
*
La ordine a venit spre soluționare contestația formulată de inculpatul T. A., împotriva încheierii din 19.03.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr._ 3.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 alin.1 C.pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul- inculpat T. A., asistat de avocat ales G. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Fiind întrebat contestatorul arată că își menține contestația formulată.
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat contestația în stare de judecată si s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat ales G. D., pentru contestatorul-inculpat, depune înscrisuri medicale din care rezultă faptul că fiul inculpatului are o afecțiune pe creier, motiv pentru care se impune prezența sa în familie. Solicită admiterea contestației, desființarea încheierii și pe fond revocarea măsurii controlului judiciar, întrucât temeiurile avute în vedere nu mai subzistă. De asemenea, solicită a se constata că inculpatul a respectat obligațiile impuse de instanță, este singurul întreținător al familiei și nu avea cunoștință de boala gravă a fiului până în acest moment, fapt pentru care necesită prezența alături de familie pentru a merge la medic cu băiatul. Arată faptul că inculpatul are domiciliu în Republica M..
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulată de inculpat ca nefondată, menținerea încheierii pronunțate ca fiind legală și temeinică. În cauză, subzistă temeiurile avute în vedere, în această fază se impune menținerea măsurii controlului judiciar.
Contestatorul-inculpat, având cuvântul, solicită a se avea în vedere că se impune prezența sa în familie întrucât fiul său are o tumoare pe creier si trebuie să meargă la medic. Arată că locuiește în Bacău, la Clubul Sportiv, face voluntariat, nu are alte surse de întreținere, a fost plecat de 4 ori în Republica M. și a respectat obligațiile impuse de instanță. Arată că nu are cazier judiciar și se va prezenta la toate termenele de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
1.Inculpatul T. A. a formulat contestație împotriva încheierii din 19.03.2015 a Tribunalului Bacau criticandu-o pentru netemeinicie.
2. În motivele de contestatie inculpatul a aratat urmatoarele:
A solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii și pe fond revocarea măsurii controlului judiciar, întrucât temeiurile avute în vedere nu mai subzistă. De asemenea, solicită a se constata că inculpatul a respectat obligațiile impuse de instanță, este singurul întreținător al familiei și nu avea cunoștință de boala gravă a fiului până în acest moment, fapt pentru care necesită prezența alături de familie pentru a merge la medic cu băiatul. Arată faptul că are domiciliu în Republica M..
3. Dispozițiile legale relevante:
Art. 4251 C. pr. pen. „ Limitele rejudecării
(1) Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului”.
Art. 211 alin. 1 C. pr. pen. „ Condiții generale
(1) În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).”
Art. 208 alin. 5 C. pr. pen. „Verificarea măsurilor preventive în cursul judecății
(5) se aplică în mod corespunzător.
(4) În tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat. „
Art. 207 alin. 3-5 C. pr. pen. „Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară
3) Dispozițiile art. 235 alin. (4) - (6) se aplică în mod corespunzător.
5) Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză”
4. Din actele si lucrările cauzei instanța reține următoarele:
Prin încheierea din 19.03.2015 a Tribunalului Bacău s-a dispus următoarele:
În baza art. 362 Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală si art.215 Cod procedură penală modif. prin OUG nr. 82/10.12.2014, s-a menținut măsura preventiva a controlului judiciar, luata față de inculpații:
1). T. A.,
2). DRUTĂ GR1GORE,
3). DRUTĂ T.,
4). M. M.,
In baza art.215 alin.9 raportat la art.215 alin.8 cod de procedura penala, s-a respins cererea de modificare a măsurii controlului judiciar formulata de Druta G. si Druta T..
5. Pentru hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Instanta a reținut că în cauză există indicii temeinice suficiente și probe care formează convingerea instanței în privința existenței unei suspiciuni rezonabile că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor reținute în sarcina acestora in actul de sesizare.
Astfel raportat la aspectul de legalitatea a măsurii preventive, instanța a constatat, văzând ansamblul materialului probator administrat legal în prezenta cauză până în acest moment procesual, existența de motive verosimile, apte de a naște credința rezonabilă pentru un observator obiectiv că inculpații au săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați (cauza Curții E.D.O. Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit), fiind astfel îndeplinită condiția generală și prealabilă temeiurilor ce justifică luarea oricărei măsuri preventive, anume aceea prevăzută de art. 202 NCPP.
Trebuie observat ca, in conformitate cu practica Curtii E.D.O.(O H. c. Regatul Unit) faptele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare
In ceea ce priveste necesitate si oportunitatea mentinerii masurii preventive penala a controlului judiciar Tribunalul Bacău a apreciat că nu ne aflam in situația încetării temeiurilor măsurii preventive a controlului judiciar, care sa determine revocarea măsurii preventive, dimpotrivă situația si considerentele de la luarea măsurii preventive se mențin si impun in consecința menținerea măsurii preventive a controlului judiciar - prev de art.202 al.4. lit.b din cod proc. Penala
Instanta a avut în vedere ca acuzatii aduse inculpatilor sunt extrem de grave, infractiunile de omor deosebit de grav, talharie si violare de domiciliu, respectiv instigarea la savarsirea acestor infractiuni, aduc atingere unora dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penala, lasarea acestora in libertate fiind de natura sa creeze o stare de neliniste in societate
Mai mult fata de gravitatea faptelor imputate inculpatilor instanta a observat ca masurile preventive aplicate in cauza nu au depasit un termen rezonabil
In determinarea necesitatii mentinerii masurii preventive a controlului judiciar instanta mai are vedere ca trei dintre inculpati, Druta T., Druta G. si T. A. sunt cetateni moldoveni, revocarea masurii controlului judiciar fiind de natura sa permita acestora sa paraseasca teritoriul Romaniei si implicit sa creeze o situatie de fapt care sa impieteze asupra bunei desfasurari a procesului penal
Instanta este constienta de necesitatea pastrarii unui echilibru intre interesul public al bunului mers al procesului penal si drepturile fundamentale ale persoanei, precum si ca acest echilibru poate fi rasturnat in cazul in care durata masurilor preventive depaseste o durata rezonabila.
Totusi în cauza instanta a apreciat ca masura controlului judiciar nu a depasit un termen rezonabil
In plus, instanta a avut în vedere ca cercetarea judecatoreasca este aproape finalizata, pronuntarea unei solutii in perioada imediata fiind previzibila, ceea ce este de natura sa reduca starea de incertitudine in privinta duratei masurii preventive a controlului judiciar
Pentru aceste motive instanta a retinut ca masura controlului judiciar este legala temeinica si necesara.
Sub aspectul cererilor de modificare a masurii controlului judiciar formulate de catre Druta T. si Druta G. instanta a observat potrivit art.215 alin.8 si 9 cod de procedura civila, înlocuirea sau incetarea obligatiilor stabilite in sarcina inculpatilor poate interveni doar pentru motive temeinice.
Or în speta nu s-au indicat si probat motivele pentru care Druta T. si Druta G. solicita modificarea limitei teritoriale pe care au obligatia sa nu o paraseasca.
De asemenea simplul fapt ca intre cei doi inculpati exista relatii apropiate, cei doi fiind frati, nu este de natura sa se constituie . in sensul art.215 alin.8 si 9.
Pentru aceste motive instanta a respins cererea de modificare a masurii controlului judiciar formulata de Druta T. si Druta G..
In ceea ce priveste cererea de modificare a conditiilor controlului judiciar formulata de T. A. instanta a constatat ca acesta a mai beneficiat de modificari temporare a conditiilor controlului judiciar, prin incheierea din 20.12.2013 respectiv 12.12.2014 iar acesta s-a reîntors în țară, conformându-se în continuare obligațiilor impuse o dată cu luarea măsurii controlului judiciar.
6. Analizând încheiere contestată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept Curtea găsește neîntemeiată contestația pentru următoarele considerente:
Prima instanță în mod just a reținut că în cauză sunt realizate condițiile pentru menținerea măsurii preventive față de inculpatul T. A..
Critica acestuia in sensul că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luarii măsurii preventive, întrucât fiul sau minor a fost diagnosticat cu „o tumoare pe creier” ceea ce presupune investigații de specialitate nu poate fi primita favorabil pentru considerentele următoare:
Luarea si mentinerea unei măsuri preventive se dispune pentru realizarea scopurilor prev. de art. 202 C. pr. pen.; la alegerea măsurii preventive se are in vedere printre altele si realizarea proportionalitatii între gravitatea acuzatiei aduse persoanei si necesitatea acesteia pentru atingerea scopului urmărit.
De esența măsurii preventive este caracterul său personal; raportarea la situația familiară a inculpatului fiind irelevantă.
În atare condiții instanța socotește că trimiterile inculpatului la starea sanatatii fiului sau nu apare ca fiind relevant pentru menținerea măsurii preventive sub care acesta se află. Pentru situațiile în care inculpatul are în ocrotire minori se dispun măsurile prev. de art. 229 C. pr. pen. aplicate pe cale de supliment analogic. Prin urmare, starea de sanatate a minorului nu are relevantă nemijlocită asupra oportunitatii si necesitatii mentinerii masurii preventive fată de inculpat.
De altfel, prima instanță i-a incuviințat inculpatului sa se deplaseze în Republica M. pentru a lua legătura cu copilul său minor.
Față de considerentele expuse soluția primei instanțe apare ca fiind legală si temeinică.
7. În concluzie contestația inculpatului apare ca fiind neîntemeiată si va fi respinsă potrivit dispozitivului prezentei.
8. În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în această procedură se vor suporta de inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația formulată de inculpatul T. A. împotriva încheierii din 19.03.2015 a Tribunalului Bacău, ca nefondată
Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 06.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. L. G.
Red. înch. f. N. C..
Red.d.p. contest. C.D. / 07.04.2015.
Tehnored. L. G. / 07.04.2015.
2 ex.
| ← Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 292/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 51/2015.... → |
|---|








