Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 2/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 2/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 349/64/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

- SECȚIA PENALĂ -

DECIZIA PENALĂ NR. 2/R DOSAR NR._

Ședința publică din 01 iulie 2015

Instanța constituită din:

Completul de judecată CA4:

PREȘEDINTE - C. G. - judecător

JUDECĂTOR - S. F.

JUDECĂTOR - M. G. L.

Grefier - N. B.

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – C. D. -

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de condamnatul P. B. împotriva deciziei penale nr. 553/R din 18.08.2010 a Curții de Apel B., pronunțată în dosarul nr._/197/2008.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video, în sistem computerizat.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-condamnat P. B., în stare de deținere (deținut în Penitenciarul C.), asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. O..

Procedură de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Întrebat fiind, contestatorul inculpat P. B. arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Întrebați fiind de către instanță, atât apărătorul contestatorului-condamnat cât și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat oficiu C. O., având cuvântul pentru contestatorul-condamnat P. B., solicită în baza art.432 Cod procedură penală admiterea contestației, casarea deciziei penale nr.553/18.02.2010 a Curții de Apel B. și a se avea în vedere faptul că s-a împlinit termenul de prescripție pentru infracțiunea prevăzută de art.79 alin.4 din OUG 195/2002. Motivul pentru care a formulat această contestație în anulare, este acela că, contestatorul are în vedere intervenția prescripției. Or, printr-o decizie pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel B., s-a admis în parte solicitarea de constatare a prescripției în ceea ce privește una dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, cea dea doua infracțiune fiind detaliată în contestația în anulare și față de care contestatorul a înțeles să promoveze această contestație în anulare, apreciind că potrivit dispozițiilor vechiului Cod penal și Cod procedură penală, invocând totodată art.122 și 124 cu privire la termene, în opinia sa ar fi intervenit termenul de prescripție potrivit articolelor anterior invocate.

Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației în anulare, a se constata intervenția prescripției și punerea în libertate a inculpatului.

În ce privește pedeapsa pe care o execută contestatorul, avocat C. O., arată că din punctul său de vedere ar fi trebuit procedat pe calea unei contestații la executare la instanța de executare, apreciindu-se că sunt incidente care țin de executarea pedepsei. Instanța locului de executare, admițând o eventuală contestație la executare pe acest considerent va putea repune în individualitate pedepsele aplicate, va aprecia dacă se impune s-au nu aplicarea unui spor, se va deduce perioada executată, iar dacă se va considera că inculpatul a executat pedeapsa conform fișei de cazier și deciziilor din căile de atac, atunci acesta va putea fi pus în libertate.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației, iar în cadrul rejudecării solicită a se constata că în speță a intervenit prescripția. Arată că, contestatorul la momentul la care a fost condamnat prin sentința penală nr.294/18 februarie 2010 a Judecătoriei B., sentință care a rămas definitivă la data de 18.08.2010 printr-o decizie a Curții de Apel B., la acel moment intervenise prescripția pentru că fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv art.79 alin.4 din OUG 195/2002 a fost săvârșită în timpul minoratului – 23.10.2004. Ca atare, raportat la limitele de pedeapsă ale acestei infracțiuni, coroborat cu starea de minorat, termenul de prescripție fiind de 3 ani și jumătate, solicită admiterea contestației.

Contestatorul-condamnat P. B., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației formulate și anularea pedepsei de 1 an și 8 luni aplicată.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, condamnatul P. B. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 553/18.08.2010 a Curții de Apel B., susținând sunt întrunite condițiile art. 426 lit. b Cod de procedură penală, fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, deși intervenise prescripția răspunderii penale.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în procedura de judecare a contestației în anulare, constată că cererea condamnatului este întemeiată pentru următoarele motive:

Prin sentința penală nr. 294 din 18 februarie 2010, pronunțată în dosar nr._/197/2009, Judecătoria B., în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și modificată, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, respectiv art. 79 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal, art. 13 Cod penal, a fost condamnat inculpatul minor P. B. la pedepsele de 1 an închisoare și 1 an și 8 luni închisoare, cu aplicarea pedepsei celei mai grele de 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 8 luni.

În baza art. 1101 Cod penal raportat la art. 863 Cod penal s-au impus condamnatului mai multe obligații.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în noaptea de 22/23.10.2004 inculpatul minor P. B. a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorul B. R. G. și D. C. în discoteca „Helis” din L. Câlnicului. În jurul orei 01,00, inculpatul împreună cu martorul B. s-au hotărât să plece și pe drum au găsit parcat autoturismul Dacia 1300 aparținând tatălui inculpatului. După ce au ascultat muzică, la un moment dat martorul a adormit, iar inculpatul a pornit mașina și a plecat spre casă. La solicitarea organelor de poliție, inculpatul a recunoscut că nu deține permis de conducere și că a consumat băuturi alcoolice. După ce la testarea cu aparatul etilotest s-a stabilit că nivelul aloolemiei a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean B. pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, lucru pe care l-a refuzat însă, fără să indice vreun motiv. În fața instanței de judecată, inculpatul a negat că ar fi condus autoturismul, susținând că D. C. i-a lăsat cheile când a plecat din discotecă, dar la volan s-ar fi aflat un anume „R.”. Declarațiile martorilor B. R. G. și I. C. din cursul urmăririi penale se coroborează cu procesul-verbal de depistare a inculpatului, iar faptul că polițiștii ar fi efectuat acte de cercetare în care să se consemneze aspecte contrare realității nu are niciun suport, nu s-au depus niciun fel de plângeri la adresa acestora. Un element ce denotă faptul că inculpatul a condus într-adevăr autoturismul și de care acesta a uitat îl reprezintă discuția purtată cu consilierul de probațiune cu ocazia întocmirii referatului de evaluare din anul 2008.

Pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, instanța dispus condamnarea inculpatului, la pedepsele menționate anterior.

Împotriva hotărârii sus menționate a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b1 Cod procedură penală, întrucât din materialul probator administrat reiese că, apelantul a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat în mașină, a ascultat muzică și s-a deplasat pe o distanță scurtă de drum.

Prin decizia penală nr. 26/A din data de 2 iunie 2010, pronunțată în dosar nr._/197/2008, Tribunalul pentru Minori și Familie B. a respins apelul declarat de inculpatul P. B., cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că schimbarea declarațiilor martorilor B. R. G. și I. C. nu au suport real și, dimpotrivă, declarațiile acestora în faza de urmărire penală se coroborează cu procesul-verbal de constatare al I.P.J. B. din data de 23.10.2004, în care s-a consemnat cu exactitate că, inculpatul P. B. a fost depistat pe . din localitatea L. Câlnicului conducând autoturismul Dacia 1300, fără permis de conducere. Nu există la dosar date că martorii sau inculpatul ar fi fost obligați să dea declarații într-un anumit sens și de aceea, procesul-verbal de constatare este un act de autoritate ce face deplina dovadă asupra celor constatate.

Împotriva hotărârii sus menționate a declarat recurs inculpatul, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, existând un mare dubiu cu privire la fapta reținută în sarcina sa.

Prin decizia penală nr. 553/R din 18.08.2010 a Curții de Apel B. s-a respins recursul formulat de inculpatul P. B. împotriva deciziei penale nr. 26/A/2.06.2010 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., care a fost menținută.

Hotărârea de condamnare menționată a rămas definitivă, instanțele stabilind ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În termenul de încercare inculpatul P. B. a săvârșit alte infracțiuni, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 117/S din 11.05.2012 a Tribunalului B., definitivă prin decizia nr. 2243/3.07.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin aceste hotărâri s-a dispus revocarea pedepsei rezultante de 1 an și 8 luni închisoare și executarea acesteia alături de pedepsele aplicate.

Acest lucru nu constituie un impediment pentru formularea contestației în anulare, împotriva deciziei penale nr. 553/R din 18.08.2010 a Curții de Apel B., având în vedere motivul de contestație în anulare invocat de contestator, respectiv condamnarea sa pentru o infracțiune pentru care se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale, pentru care contestația poate fi formulată oricând, potrivit art. 428 alin. 2 Cod procedură penală.

Fapta reținută în sarcina inculpatului prin decizia penală contestată a fost săvârșită la data de 23.10.2004, inculpatul fiind minor la acea dată, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 99 și următoarele Cod penal de la 1969, dar și dispozițiile art. 129 din Codul penal de la 1969, care prevede faptul că „termenele de prescripție a răspunderii penale și a executării pedepsei se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori”. Inculpatul P. B. avea la data de 23.10.2004 vârsta de 17 ani și 10 luni.

Infracțiunea pentru care a fost condamnat contestatorul P. B. era prevăzută în art. 79 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 și era pedepsită la data săvârșirii faptei cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. În consecință, potrivit dispozițiile art. 129 și 122 lit. d) din Codul penal de la 1969, termenul de prescripție a răspunderii penale era de 3 ani și 9 luni și s-a împlinit la data de 23.07.2008, anterior pronunțării sentinței penale nr. 294 din 18.02.2010 a Judecătoriei B. și a deciziei penale nr. 26/A din 02.06.2010 a Tribunalul pentru Minori și Familie B..

Chiar dacă ulterior, începând cu data de 20.09.2006, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută în art. 79 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, reținută în sarcina inculpatului, au fost majorate, aceasta fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, această modificare nu-i era aplicabilă inculpatului Perjeu B., deoarece potrivit art. 13 din Codul penal anterior acestuia îi era aplicabilă legea penală mai favorabilă, de la data săvârșirii faptei. Or, având în vedere că potrivit legii penale în vigoare la data săvârșirii faptei, pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina inculpatului era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale la data pronunțării hotărârilor de condamnare, inculpatului Perjeu B. îi era mai favorabilă această lege. Chiar instanța care a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracțiune a reținut legea penală mai favorabilă, făcând aplicarea dispozițiilor art. 13 din vechiul Cod penal.

În consecință, existau la dosarul nr._/197/2008 dovezi în sensul că pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului P. B. se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, fiind astfel întrunite condițiile art. 426 lit. b Cod procedură penală, pentru admiterea contestației în anulare.

Față de considerentele arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 432 Cod de procedură penală se va dispune casarea deciziei penale nr. 553/R din 18.08.2010 a Curții de Apel B. și rejudecându-se cauza, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală anterior se va admite recursul declarat de inculpatul P. B. împotriva deciziei penale nr. 26/A din 02.06.2010 a Tribunalul pentru Minori și Familie B., care va fi casată, desființându-se totodată și sentința penală nr. 294 din 18.02.2010 a Judecătoriei B., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 99 și urm Cod penal anterior și art. 5 din noul Cod penal.

Rejudecându-se cauza în aceste limite, în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală anterior raportat la art. 10 alin. 1 lit. g Cod de procedură penală anterior se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P. B. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, prevăzută de art. 79 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 99 și urm Cod penal anterior și art. 5 din noul Cod penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Trebuie menționat că prin decizia penală nr. 1/R din 8.04.2015 a Curții de Apel B. a mai fost admisă o contestație în anulare, formulată de condamnatul P. B. împotriva aceleiași decizii, casându-se în parte hotărârile menționate și dispunându-se încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată (art. 78 alin. 1 la momentul săvârșirii faptei) reținută în sarcina inculpatului. Având în vedere că prezenta contestație în anulare are un alt obiect, respectiv cealaltă infracțiune reținută în sarcina contestatorului prin hotărârea atacată, curtea a stabilit prin încheierea din data de 1.07.2015 că ea este admisibilă.

În urma admiterii prezentei contestații în anulare, pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 294 din 18 februarie 2010 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 553/R din 18.08.2010 a Curții de Apel B., nu mai subzistă, dispunându-se încetarea procesului penal pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina condamnatului P. B., prin aceste hotărâri. Cum însă obiectul prezentei cauze în formează contestația în anulare a deciziei penale menționate anterior, iar pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată prin aceasta, a fost inclusă în pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 117/S din 11.05.2012 a Tribunalului B., definitivă prin decizia nr. 2243/3.07.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este posibilă înlăturarea în prezenta cauză a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare, din pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare, pe care o execută contestatorul în prezent, și emiterea unui nou mandat de executare, așa cum a solicitat acesta, prin apărătorul din oficiu. Acest incident este de competența instanței de executare, care a emis mandatul de executare executat de contestator în prezent, în baza sentinței penale nr. 117/S din 11.05.2012 a Tribunalului B., definitivă prin decizia nr. 2243/3.07.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat P. B. împotriva deciziei penale nr. 553/R din 18.08.2010 a Curții de Apel B., adoptată în dosarul nr._/197/2008 al acesteia, pe care o casează și rejudecând cauza:

Admite recursul declarat de inculpatul P. B. împotriva deciziei penale nr. 26/A din 02.06.2010 a Tribunalul pentru Minori și Familie B., pe care o casează, desființează și sentința penală nr. 294 din 18.02.2010 a Judecătoriei B. (casată parțial și prin decizia penală nr. 1/R din 8.04.2015 a Curții de Apel B.) cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal anterior și art. 13 din Codul penal anterior și, rejudecând cauza:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b din Codul de procedură penală anterior, raportat la art. 10 alin. 1 lit. g din Codul de procedură penală anterior, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P. B., fiul lui V. și L., născut la data de 08.12.1986 în mun. B., CNP:_, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, prevăzută de art. 79 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 99 și urm. din Codul penal anterior și art. 13 din Codul penal anterior, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Cheltuielile judiciare din recurs și apel rămân în sarcina statului.

În baza art. 272 alin. 1 Cod de procedură penală onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 200 lei, se achită din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR

C. G. S. F. M. G. L.

GREFIER

N. B.

Red.CG/03.07.2015

Dact.BN/03.07.2015

- 2 ex-

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 2/2015. Curtea de Apel BRAŞOV