Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 894/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 894/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 894/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 16 decembrie 2015
Instanța constituită din:
- Completul de judecată A3
- Președinte - N. Țînț - judecător
- Judecător- N. H.
- Grefier- O. S.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – C. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B., părțile civile M. L., M. L. A., M. B. M. prin reprezentant legal M. L., T. S., T. S.-C., G. G. I. și T. G. precum și de partea responsabilă civilmente SOCIETATEA A.-REASIGURARE A. S.A. împotriva sentinței penale nr. 1085 din 23 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 03 decembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, având în vedere lipsa de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea apărătorului ales al apelantelor părțile civile M. L., M. L. A., M. B. M. prin reprezentant legal, T. S., T. S. C., G. G. I. și T. G., respectiv domnului av. F. B., de a depune la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 16 decembrie 2015, când,
C U RT E A,
Deliberând asupra apelurilor penale de față:
Constată că, prin sentința penală nr. 1085/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, a fost condamnat, în baza art. 178 alin. 2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal și art. 396 alin 10 Cod procedură penală, inculpatul B. V., fiul lui F. și V., născut la data de 11.01.1970 în municipiul București, domiciliat în municipiul București, . nr. 27, ., fără forme legale în municipiul București, . nr. 21, sector 5, cetățean roman, căsătorit, studii medii, director producție la S.C. F. A. Media S.R.L., fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 alin. 1, 2 Cod penal anterior, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 861 Cod penal anterior, a fost suspendată executarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 862 Cod penal anterior.
În baza art. 863 alin. 1 Cod penal anterior, s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de acesta din urmă; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 863 alin. 3 lit. e Cod penal anterior, i s-a impus condamnatului să nu conducă, pe durata termenului de încercare, autovehicule, în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal anterior a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 19, art. 86 și art. 397 Cod procedură penală, art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995 și art. 24 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011:
- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. L. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A. să plătească acesteia suma de 15.000 euro cu titlu de daune morale (în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății) și suma de 15.533,37 lei cu titlu de daune materiale;
- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. L.-A. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A. să plătească acesteia suma de 20.000 Euro cu titlu de daune morale;
- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. B.-M., prin reprezentant legal M. L. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A. să-i plătească suma de 20.000 Euro cu titlu de daune morale;
- a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă T. S. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A. să plătească acesteia suma de 7.000 Euro euro daune morale (în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății);
- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. S.-C. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A. să plătească acesteia suma de 3.000 Euro daune morale (în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății);
- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. G.-I. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A. să plătească acesteia suma de 3.000 Euro daune morale (în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății);
- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. G. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A. să plătească acesteia suma de 3.000 Euro daune morale (în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății);
- a fost admisă acțiunea civilă promovată în cauză de către S. C. Județean de Urgență B. și a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de A. –Reasigurare A. S.A. să plătească acestuia suma de 7.691,57 lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.128 lei.
În baza art. 274 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 60 lei, a rămas în sarcina statului.
În baza art. 276 alin. 1, 2 și alin. 4 raportat la art. 274 alin. 3 Cod procedură penală și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A. să plătească părții civile M. L. suma de 1.893 lei cu tilu de cheltuieli judiciare, iar fiecăreia dintre părțile civile T. S., T. S.-C., G. G.-I. și T. G. suma de 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin rechizitoriul emis la data de 05.11.2014 în dosar penal nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., înregistrat pe rolul instanței sub număr_, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B. V. pentru săvârșirea infracțiunii deucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 din Codul penal din 1968 (în prezent prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal).
În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că, la data de 08.10.2012, în jurul orelor 06.00, inculpatul a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe Calea București din municipiul B. cu o viteză de aproximativ 61 km/h, iar când a ajuns la trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr. 93 a accidentat-o pe victima M. M., care se angajase în traversarea străzii, din accident rezultând decesul acesteia.
În cursul urmăririi penale, avocații B. E. D. și F. B. au depus la dosarul cauzei o declarație de constituire de parte civilă în numele aparținătorilor victimei, respectiv M. L. (soț supraviețuitor), M. B. M. (fiu minor), M. L. A. (fiică), T. S. (mama victimei), G. G. I. (sora victimei), T. S. (sora victimei) și T. G. (fratele victimei) (fila 29 dosar urmărire penală).
S. C. Județean de Urgență B. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 7691,57 lei, reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate victimei M. M. (fila 30 dosar urmărire penală).
După sesizarea instanței, în cursul procedurii de cameră preliminară, părțile civile M. L., M. L. A., M. B. M., T. S., T. S., G. G. și T. G. au solicitat introducerea în cauză în calitate de părți responsabile civilmente a Societății de A.–Reasigurare A. S.A. și a angajatorului S.C. F. A. & Media S.R.L.
În ședința publică din data de 27.04.2015, instanța de fond a admis cererea inculpatului de judecată a cauzei potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
La același termen de judecată, părțile civile, prin apărător ales, și-au precizat pretențiile civile formulate în cauză, respectiv M. L. (soțul victimei) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 euro daune materiale și 250.000 euro daune morale, M. L. A. (fiica victimei) s-a constituit parte civilă cu suma de 150.000 daune morale și despăgubire periodică lunară stabilită conform dispozițiilor legale, M. B. M. (fiu) cu suma de 150.000 euro daune morale și despăgubire periodică lunară stabilită potrivit dispozițiilor legale, T. S. (mama) cu suma de 50.000 euro daune morale, iar T. S. (sora victimei), G. G. (sora victimei) și T. G. (fratele victimei) cu suma de 50.000 euro daune morale.
În dovedirea pretențiilor civile formulate în cauză, instanța de fond a încuviințat părților civile administrarea probei testimoniale cu martorii P. G., S. I. și Perșenea A. sub aspectul dovedirii daunelor materiale pretinse de către M. L., declarațiile acestora fiind atașate la dosar, precum și proba cu înscrisuri sub aspectul dovedirii calității procesuale în cauză și a daunelor materiale.
La dosarul cauzei a fost atașată, din dispoziția instanței de fond, fișa de cazier a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut ca și stare de fapt că,în data de 08.10.2012, în jurul orelor 06.00, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . municipiul B., pe banda a II-a de circulație, din direcția . Zorilor, când a ajuns la trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr. 93, inculpatul a accidentat-o pe victima M. M., angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicator și marcaj, din partea stângă către partea dreaptă a sensului de mers al inculpatului. Victima a fost lovită cu partea frontală a autoturismului și a fost proiectată pe carosabil.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei astfel reținută, instanța de fond a constatat incidența dispozițiilor art. 5 Cod penal care prevăd că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, precum și decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, prin care s-a stabilit ca aplicarea legii penale mai favorabile să se realizeze în mod global.
Apreciind în mod global aplicarea legii penale mai favorabile, nu doar din punct de vedere al pedepsei spre care se orientează în mod concret, dar și din perspectiva modalității de individualizare a executării pedepsei, prima instanță a apreciat că sunt mai favorabile inculpatului dispozițiile Codului penal anterior. Astfel, față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și văzând și persoana inculpatului, instanța de fond a apreciat că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei putând fi de natură a răspunde scopului aplicării unei pedepse, potrivit dispozițiilor art. 52 Cod penal anterior.
Pentru aceste motive, prima instanță a apreciat că în drept, fapta inculpatului care la data de 08.10.2012, în jurul orelor 06.00, a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . municipiul B., având o viteză de aproximativ 61 km/h, iar când a ajuns la trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr. 93, a accidentat-o pe victima M. M., angajată în mod regulamentar în traversarea străzii, rezultând decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Apreciind pe baza materialului probator administrat în cauză ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii mai sus reținute, atât sub aspect obiectiv, cât și din punct de vedere subiectiv, instanța de fond a apreciat că se impune condamnarea inculpatului cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal anterior.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, având în vedere fapta ilicită producătoare de prejudicii săvârșită de către inculpat, raportul de cauzalitate dintre faptă și rezultatul produs, precum și neacoperirea prejudiciului produs părților civile, instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 1357 Cod civil, admițând în parte acțiunile civile formulate în cauză pentru motivele arătate mai jos.
La soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond a arătat că a avut în vedere împrejurarea că la momentul producerii accidentului, autoturismul era asigurat R.C.A. la Societatea de A.–Reasigurare A. S.A., astfel că în calitatea acestuia de parte responsabilă civilmente, potrivit dispozițiilor art. 86 Cod procedură penală, se impune obligarea asigurătorului în mod direct la acoperirea prejudiciului cauzat prin implicarea în accident a autovehiculului asigurat, în limita obligației contractuale.
Cum potrivit dispozițiilor art. 49, art. 50 și art. 51 din Legea 136/1995, asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, daunele materiale ce vor fi acordate de către societatea de asigurare urmeazăa avea în vederesumele stabilite ca despăgubiri pentru fiecare dintre părțile civile, precum și cheltuielile de judecată.
În ceea ce privește daunele materiale pretinse de către partea civilă M. L., prima instanță a reținut că acesta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 euro daune materiale și 250.000 euro daune morale. Sub aspectul daunelor materiale pretinse, s-a constatat de către instanța de fond că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei au rezultat cheltuieli în cuantum de 9.463,37 lei efectuate de către partea civilă, reprezentând serviciile funerare și pomenirile efectuate de către partea civilă cu ocazia înmormântării victimei.
De asemenea, din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că partea civilă a efectuat cheltuieli și cu ocazia pomenirilor ulterioare, în cuantum de 6.000 lei. Astfel, martorul Perșenea A., vecin cu partea civilă M. L., a confirmat că acesta a efectuat pomeniri la 40 zile de la decesul victimei, la 6 luni și la un an, toate fiind organizate la domiciliul părții civile, pentru monumentul funerar plătind aproximativ 3.000 lei.
De altfel, prin concluziile formulate de către partea civilă M. L., prin avocat, s-a apreciat că pretențiile materiale solicitate au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, fiind în cuantum de 9.463,37 lei, la care se adaugă cheltuielile cu pomenirile ulterioare ale victimei în cuantum de 6.000 lei.
În ceea ce privește cheltuielile efectuate de către partea civilă în perioada concediului medical, instanța de fond a apreciat că se impune respingerea lor, apreciind că nu s-a făcut dovada unei relații de cauzalitate între efectuarea acestor cheltuieli și decesul soției sale.
Cu privire la pretențiile materiale formulate de către cei doi copii ai victimei, reprezentând prestație periodică lunară, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1390 Cod civil, despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat.
La stabilirea despăgubirii se va ține seama de nevoile celui păgubit, precum și de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea, dispozițiile art. 1387-1.389 cod civil aplicându-se în mod corespunzător.
Potrivit art. 1388 Cod civil, despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă se va stabili pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacității sale de muncă, ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, ținându-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească.
Astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că, la data decesului victima avea un salariu de încadrare de 1.877 lei (fila 215 vol. I dosar judecătorie), despăgubirea periodică solicitată de către cei doi copii ai victimei urmând a se raporta la acest venit.
Potrivit dispozițiilor art. 1393 Cod civil, dacă în cadrul asigurărilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparația este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depășește ajutorul ori pensia.
Potrivit art. 529 Cod civil, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a reținut că ambilor copii ai victimei le-a fost stabilită o pensie de urmaș de 400 lei.
În aceste condiții, văzând cuantumul întreținerii care ar fi fost datorată de victimă celor doi copii, stabilit potrivit dispozițiilor art. 529 Cod civil, precum și faptul că acestora le-a fost stabilită o pensie de urmaș de 400 lei lunar, având în vedere dispozițiile art. 1393 Cod civil, s-a apreciat de către instanța de fond că se impune respingerea cererii părților civile M. L. A. și M. B. M. privind acordarea de daune materiale, reținând în acest sens că în cadrul asigurărilor sociale, celor doi copii ai victimei le-a fost stabilită o pensie de urmaș și nu s-a făcut dovada unei pagube care să depășească cuantumul acesteia.
În ceea ce privește daunele morale pretinse în cauză de către părțile civile M. L., M. L. A., M. B. M., T. S., T. S., G. G. și T. G., s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1391 Cod civil, se acordă despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei.
În ceea ce privește daunele morale pretinse de către soțul victimei, s-a apreciat că, deși este de necontestat durerea produsă acestuia prin moartea soției sale, este necesară cenzurarea sumei pretinse de acesta cu titlu de daune morale, impunându-se admiterea în parte a constituirii de parte civilă cu acest titlu și obligarea părții responsabile civilmente la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății.
Cu privire la daunele morale pretinse de către cei doi copii minori ai victimei, deși lipsirea acestora definitivă de ocrotirea și afecțiunea mamei nu poate suplinită prin acordarea vreunei sumei de bani, durerea încercată necesită acordarea unei compensații.
Față de consecința lipsirii definitive a celor doi copii de ceea ce înseamnă grija maternă, instanța de fond a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii civile formulate de partea civilă M. L.-A. și M. B.-M., prin reprezentant legal M. L., obligând partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A să plătească acestora suma de 20.000 Euro cu titlu de daune morale, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății.
În ceea ce privește daunele morale pretinse de către părțile civile T. S., T. S., G. G. și T. G., instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 1391 Cod civil prevăd în mod expres posibilitatea instanțelor de judecată de a acorda compensații bănești victimelor prin ricoșeu pentru durerea sufletească provocată de moartea victimei.
Astfel, potrivit dispozițiilor mai sus citate, instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.
Instanța de fond a apreciat că soțul supraviețuitor, copiii, părinții și frații/surorile victimei pot beneficia de o prezumție simplă că între ele și persoana decedată, ca urmare a evenimentului generator de răspundere civilă, exista o strânsă legătură de afecțiune, celelalte persoane care afirmă că au suferit un prejudiciu afectiv fiind ținute să dovedească existența în realitate a unei legături strânse și neîndoielnice pe care o aveau cu victima la momentul decesului.
În sensul celor menționate, instanța de fond a reținut că în susținerea acțiunii civile promovate de către părțile civile T. S., T. S., G. G. și T. G., a fost solicitată doar încuviințarea administrării probei cu înscrisuri sub aspectul dovedirii raporturilor de rudenie dintre victimă și aceștia, fără ca sub aspect probatoriu, guvernat de principiul disponibilității specific acțiunii civile, chiar în contextul alăturării ei acțiunii penale, să se dovedească existența unui prejudiciu, potrivit dispozițiilor art. 1391 Cod civil. Este adevărat că, sub aspect probatoriu, acordarea daunelor morale nu este subordonată rigorilor ce caracterizează acordarea daunelor materiale, dar, cu toate acestea, trebuie probată existența unor raporturi, legături de afecțiune cu victima care să justifice acordarea unor daune morale în cuantumul solicitat prin constituirea de parte civilă.
În aceste condiții, reținând că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei strânse relații de afecțiune între victimă și părțile civile T. S., T. S., G. G. și T. G., dar văzând raporturile de rudenie existente între aceștia și victimă ce generează o prezumție privind prejudiciul afectiv suferit în urma morții fiicei, respectiv surorii lor, instanța de fond a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunii civile formulate în cauză de către aceștia, obligând partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A. să plătească mamei victimei, T. S., suma de 7.000 Euro euro daune morale, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății, iar numiților T. S.-C., G. G.-I. și T. G. suma de 3.000 Euro cu titlu de daune morale, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data plății.
În ceea ce privește acțiunea civilă promovată în cauză de către S. C. de Urgență Județean B., potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite, în limitele contractului de asigurare. Astfel, furnizorii de servicii medicale au dreptul de a recupera de la autorul accidentului cheltuielile de spitalizare efectuate pentru serviciile medicale prestate victimei accidentului auto.
Văzând înscrisurile depuse la dosar în susținerea pretențiilor cu care s-a constituit parte civilă în cauză, instanța de fond a considerat că se impune admiterea acțiunii civile formulate de S. C. de Urgență Județean B., obligând partea responsabilă civilmente Societatea de A.–Reasigurare A. S.A. să plătească acestuia suma de 7.691,57 lei, cu titlu de daune materiale.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel P. de pe lângă Judecătoria B., părțile civile M. L., M. L. A., M. B. M. prin reprezentant legal M. L., T. S., T. S.-C., G. G. I. și T. G. precum și partea responsabilă civilmente Societatea A.-Reasigurare A. S.A., criticând-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea ei, iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat de către Ministerului Public că hotărârea apelată este nelegală raportat la neaplicarea în cauză a prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, care reglementează organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare. În situația în care față de inculpatul B. V. s-a dispus condamnarea, în mod legal instanța de fond ar fi trebuit să dispună și prelevarea de probe biologice.
De asemenea, s-a arătat în susținerea orală a apelului promovat, că hotărârea atacată este netemeinică în ceea ce privește soluționarea laturii civile raportat la părțile civile minore; în mod netemeinic instanța de fond a respins acordarea unei prestații periodice lunare pentru cei doi copii minori, pe considerentul că aceștia beneficiază de pensie de urmaș. Pe cale de consecință, se impune admiterea apelului declarat de către P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 1085 din 23 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, desființarea sentinței penale atacate, iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei soluții legale și temeinice în prezenta cauză.
Apelantele părți civile M. L., M. L. A., M. B. M., T. S., T. S. C., G. G. I. și T. G., au arătat, în esență, în apelul declarat că hotărârea apelată este netemeinică în ceea ce privește neacordarea despăgubirilor periodice lunare minorilor și de asemenea, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate părților civile de către instanța de fond. S-a solicitat a se avea în vedere faptul că instanța de fond a înlăturat despăgubirea periodică lunară pentru copiii victimei, în mod nelegal și nejustificat, în raport cu probele administrate. Instanța de fond a acordat în cauză daune morale derizorii, raportat la criteriile ce pot fi luate în considerare la stabilirea acestora și nu a analizat argumentele prezentate de părțile civile, prin apărător ales.
Cu privire la respingerea cererii de acordare a despăgubirii periodice lunare, instanța de fond a făcut referire la dispozițiile art. 1393 Cod civil și respectiv, art. 529 din Codul civil, care stabilește că atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii; în mod nelegal instanța de fond s-a raportat pentru determinarea despăgubirilor periodice lunare cuvenite minorilor, la venitul părinților și acesta la cota prevăzută de art. 529 Cod civil, întrucât în cauză temeiul juridic al acțiunii este fondat pe dispozițiile răspunderii civile delictuale. În cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. 19 Cod procedură penală și art. 1391 din Codul civil și nicidecum dispozițiile din Codul Familiei. În aprecierea cuantumului despăgubirilor materiale, despăgubirile periodice lunare încadrându-se în categoria despăgubirilor materiale, instanța de fond trebuia să se raporteze strict la existența acestora și la întinderea lor dovedită, veniturile realizate de victima accidentului, neavând relevanță și nefiind incidente aceste dispoziții reținute de către Judecătoria B.. Mai mult, instanța de fond trebuia să aibă în vedere, dat fiind că copiii victimei sunt student și respectiv, elev, că urmau să se aloce pe parcurs mai multe sume de bani pentru creștere, pentru educație, pentru îmbrăcăminte, manuale, cursuri, meditații, plată școlarizări etc.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate părților civile, s-a solicitat a se avea în vedere că există acel ghid pentru despăgubirile morale întocmit de către firmele de asigurări, ghid care a fost făcut în anul 2009-2010 și se poate observa că multe din sumele acordate de către instanța de fond în speța de față se încadrează în sumele stabilite prin acel ghid. Cu toate că nu se poate ști dacă acesta a fost întocmit corect și de asemenea, nici nu au participat reprezentanți ai victimelor la întocmirea acestui ghid pentru a se avea o evidență clară privind obiectivitatea ghidului, din moment ce firmele de asigurări toate au ajuns la concluzia că acele sume stabilite în ghid s-ar cuveni, în opinia lor, victimelor accidentelor, în ceea ce privește părțile civile din acest dosar, în anumite situații, s-au acordat sume sub cuantumul celor stabilite în acel ghid. În situația în care nu sunt probe sau argumente, pornind de la cazurile concrete, care să determine majorarea daunelor morale peste acel ghid, instanța trebuie să se raporteze la sumele minine stabilite de acest ghid, tocmai având în vedere faptul că firmele de asigurări au căzut de acord pentru aceste sume, iar în situația în care părțile civile încearcă o mediere cu aceste firme de asigurări, acestea oferă exclusiv sumele stabilite după studiul întocmit de ele. În ceea ce-l privește pe M. L., s-a acordat de către instanța de fond suma de 15.000 de euro, cu titlu de daune morale, sumă care este necorespunzătoare, având în vedere că acesta a fost căsătorit mai bine de 22 de ani cu victima accidentului ce face obiectul prezentului dosar, cu care are doi copii, iar în urma decesului acesteia, el a rămas singurul întreținător al celor doi copii. În ceea ce-i privește pe cei doi copii, în prezent majori, respectiv, M. L. A. și M. B. M., consideră că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a raporturilor de evaluare psihologică depuse de aceste două părți la dosar, probabil pentru evaluarea daunelor morale. Astfel, se menționează de către instanța de fond faptul că, întrucât perioada de doliu a fost numai de 1 an de zile, suma de 20.000 de euro, cu titlu de daune morale, pentru fiecare copil minor este suficientă; psihologii stabilesc că o persoană care pierde pe cineva apropiat trece printr-un proces cunoscut sub numele de doliu, astfel cum a observat și psihologul în cauză, care este format din mai multe etape, respectiv, negare, furie, depresie, acceptare și care este considerat o reacție normală, firească, adaptată la noua situație. Arată că unii autori afirmă că acest proces de doliu durează între 6 luni și 1 an; perioada de 1 an de doliu, prin care a trecut în special fata victimei, respectiv M. L. A., este perioada maximă prevăzută de specialiști și nu este o perioadă de doliu raportat la o perioadă de timp derizorie, care să justifice argumentația din considerentele sentinței penale atacate cum că suma de 20.000 de euro este suficientă. Mai mult, dacă copiii victimei au reușit să treacă peste acest aspect, acesta este doar meritul tatălui care a știut să fie alături de ei în aceste momente dificile. Or, după cum se poate observa, perioada de doliu de 1 an este perioada maximă prevăzută în toate studiile de specialitate. Oricum, suferința și șocul este similar în toate cazurile în care se întâmplă un accident mortal, într-o primă fază la momentul decesului, însă această perioadă de doliu între 6 luni și 1 an variază de la caz la caz. Atrage atenția asupra faptului că în speța de față, vorbim de perioada maximă de 1 an. De asemenea, faptul că cei doi copii ai victimei în prezent sunt majori, iarăși nu justifică o acordare a unei sume derizorii cu titlu de daune morale sau doar a sumei de 20.000 de euro, pentru că tot psihologii arată că părinții noștri sunt părinți toată viața și nu doar în perioada copilăriei noastre. De asemenea, atașamentul și sentimentele de afecțiune ale mamei și tatălui față de copii rămân puternice toată viața. Uneori, modul în care se raportează unii la alții de-a lungul anilor păstrează caracteristicile copilăriei, însă odată cu înaintarea în vârstă a copiiilor, sentimentele de afecțiune dintre părinți și copii nu dispar, ci doar se reașează pe alte baze. Or, este clar că în speța de față, cei doi copii vor trebui să trăiască fără mama lor biologică de acum înainte.
În ceea ce privește despăgubirile acordate de către prima instanță mamei victimei, respectiv T. S., analizând ghidul întocmit de asigurător, se observă că firmele de asigurări au acordat cea mai mare sumă la părinți, în speță 75.097 lei și este normal să fie așa, pentru că la o analiză logică, părinții au petrecut cea mai mare perioadă de timp cu victima raportat la celelalte rude din familie. Este adevărat că este greu de cuantificat afecțiunea unui membru al familiei față de alt membru, însă în opinia sa, suma de 7.000 de euro acordată de către instanța de fond, mamei victimei, care a rămas fără copil, fiind dureros să îți îngropi propriul copil, logica firească a lucrurilor sugerând altă situație, este și aceasta derizorie.
Pentru surorile victimei, cărora li s-a acordat suma de 3.000 de euro, trebuie observat că și această sumă este acordată sub suma stabilită de toate firmele de asigurări în acord, când au întocmit acel ghid. Astfel, instanța de fond a motivat când a acordat această sumă, că nu s-ar fi făcut o oarecare dovedire a legăturilor de afecțiune între surori. Or, așa cum arată practica judiciară în situația daunelor morale, acestea se prezumă ca urmare a prejudiciului și nu trebuiesc dovedite cu probe. Face trimitere în acest sens la decizia Curții Supreme de Justiție precum și la practica judiciară, menționate în memoriul scris de apel; așadar, chiar și fără o probă efectivă, instanța de fond trebuia să se limiteze la suma de 30.000 de lei stabilită de acest ghid întocmit de firmele de asigurări.
Cu privire la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit cu concursul firmelor de asigurări, solicită a se avea în vedere că în momentul întocmirii acestui ghid s-a avut în vedere salariul mediu pe economie. Or, salariul mediu pe economie în acea perioadă a întocmirii ghidului era de 1.407 lei, iar în prezent acesta este de 1.857 lei. Mai mult decât atât, solicită instanței de apel a lua în calcul la stabilirea daunelor morale și faptul că primele de asigurare au crescut de la an la an, cât și planul stabilit de ordinele C.S.A. privind limita maximă de despăgubire în această situație. Dacă în latură penală, intenția și culpa fac diferența între cuantificarea pedepsei, în latură civilă consideră că instanța trebuie să acorde aceeași valoare suprimării unei vieți.
Cu privire la cheltuielile de judecată, care constituie un alt motiv al apelului declarat în cauză de părțile civile, s-a arătat că se impune a se avea în vedere și perioada cât a durat prezentul dosar. Consideră că, cheltuielile solicitate în cauză sunt niște cheltuieli decente, cu atât mai mult cu cât apărătorii aleși ai părților civile, s-au deplasat tocmai de la T. la B.. Art. 28 din statutul profesiei de avocat, prevede în legătură cu cheltuielile de judecată și distanța precum și complexitatea cazului; în cauză a fost formulată și o contestație privind tergiversarea procesului în faza de urmărire penală, iar cheltuielile de judecată solicitate au avut în vedere și munca prestată de ei, în calitate de apărători aleși ai părților civile, în faza de urmărire penală la P. de pe lângă Judecătoria B..
Față de aceste considerente, se impune admiterea apelului declarat de părțile civile M. L., M. L. A., M. B. M. prin reprezentant legal, T. S., T. S. C., G. G. I. și T. G. împotriva sentinței penale nr. 1085 din 23 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, apel care vizează cuantumul daunelor morale, neacordarea prestației periodice lunare în cazul părților civile minore precum și cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond.
Apelul promovat în cauză de partea responsabilă civilmente S.C. A. A.-Reasigurare S.A. București a fost declarat în termen legal, însă nu a fost motivat în fapt și în drept, iar la data de 18.11.2015 apelanta a depus la dosar un înscris prin care a arătat că își retrage calea de atac exercitată împotriva sentinței penale nr. 1085/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
În raport de această manifestare de voință expresă și neechivocă a părții responsabile civilmente S.C. A. A.-Reasigurare S.A. București, Curtea urmează a lua act, în baza art. 415 Cod procedură penală, de retragerea apelului promovat.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de P. cât și cele promovate de părțile civile M. L., M. L. A., M. B. M. prin reprezentant legal M. L. sunt fondate, însă cele promovate de celelalte părți civile (T. S., T. S.-C., G. G. I. și T. G.) sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prima instanță soluționând cauza dedusă judecății în procedura simplificată pentru care a optat inculpatul, a stabilit, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale coroborat cu recunoașterea inculpatului, o stare de fapt corectă, constând, în esență, în aceea că, la data de 08.10.2012, în jurul orelor 06.00, inculpatul B. V. a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . municipiul B., având o viteză de aproximativ 61 km/h, iar când a ajuns la trecerea pentru pietoni din dreptul imobilului cu nr. 93, a accidentat-o pe victima M. M., angajată în mod regulamentar în traversarea străzii, rezultând decesul acesteia.
S-a stabilit în mod corect că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, fiind îndeplinite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului B. V., prima instanță a avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal de la 1969, aplicând inculpatului o pedeapsă legală și just individualizată atât din perspectiva cuantumului închisorii aplicate, cât și a modalității de executare, neprivative de libertate stabilite.
Circumstanțele personale ale inculpatului B. V., vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale și posibilitățile concrete de reeducare, conduc într-adevăr la concluzia însușită de prima instanță, că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului își poate atinge scopul și fără privare de libertate în condițiile suspendării sub supraveghere, prevăzută de art. 861 Cod penal de la 1969.
În ceea ce privește omisiunea primei instanțe de a stabili în sarcina inculpatului B. V. obligația de a se supune prelevării de probe biologice în vederea includerii profilului său genetic în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, criticată în apelul Parchetului, Curtea constată că este fondată.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, care reglementează organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare și în acord cu Decizia nr. 18/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Secțiile Unite), în situația condamnării pentru una sau mai multe dintre infracțiunile prevăzute în anexa la lege, indiferent dacă este vorba despre o infracțiune intenționată sau din culpă și de modalitatea de executare a pedepsei stabilite, instanțele au obligația să dispună prelevarea de la cel condamnat de probe biologice în vederea includerii profilului său genetic în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.
Față de dispozițiile imperative ale textului de lege citat, Curtea constată că se impune admiterea apelului promovat în cauză de către P. de pe lângă Judecătoria B., în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală și reformarea hotărârii apelate sub acest aspect.
În ceea ce privește criticile aduse de către părțile civile hotărârii penale atacate, instanța de apel apreciază că acestea sunt doar parțial fondate.
Astfel, în ceea ce privește în primul rând despăgubirile materiale solicitate, respectiv respingerea de către prima instanță a cererii de acordare a despăgubirii periodice lunare, Curtea reține că într-adevăr instanța de fond a făcut referire în mod greșit la dispozițiile art. 529 din Codul Civil, care stabilește că atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. În spețăacest text de lege nu este incident, întrucât raportul juridic dedus judecății nu impune stabilirea unei obligații de întreținere în favoarea celor două persoane vătămate, fiul și respectiv fiica victimei: M. L. A. și M. B. M.. Obligația de dezdăunare a celor două părți civile și prejudiciul reclamat de acestea, rezultă în speță din comiterea unei fapte ilicite de către inculpat, iar raportul juridic dedus judecății își are fundamentul în răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1394 și următoarele Cod civil. Cu toate acestea, analizând condițiile răspunderii civile delictuale, instanța de apel constată că părțile civile nu au dovedit întinderea prejudiciului pe care îl reclamă. Este adevărat că potrivit art. 1357 Cod civil „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare” și tot atât de adevărat este că prin fapta ilicită comisă de inculpat cu vinovăție, acesta a produs părților civile menționate un prejudiciu constând în lipsirea lor de întreținerea de care beneficiau din partea mamei lor, victimă a accidentului de circulație.
Cu toate acestea, sarcina dovedirii prejudiciului care a fost cauzat prin fapta ilicită a inculpatului, revenea părților civile, iar simpla dovadă că victima era angajată și avea venituri din muncă, din care aloca o sumă mai mare sau mai mică de bani pentru îngrijirea copiilor, nu este suficientă; pe de altă parte, potrivit art. 1393 Cod civil: “Dacă în cadrul asigurărilor sociale s-a recunoscut dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparația este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depășește ajutorul ori pensia”. Or, în cauza dedusă judecății, rezultă din înscrisurile depuse la dosar (filele 2-12 vol. II dosar judecătorie) că în favoarea ambilor copii ai victimei s-a stabilit prin deciziile nr._/15.11.2013 și respectiv nr._/15.11.2013 o pensie de urmaș care în prezent se ridică la suma de 400 lei. Este adevărat că această sumă nu este una foarte mare, însă, în raport de conținutul art. 1393 Cod civil, persoanele vătămate ar fi trebuit să dovedească în cadrul acțiunii civile alăturate procesului penal, că paguba suferită de cele două persoane vătămate prin decesul mamei lor depășește pensia de urmaș stabilită prin sistemul asigurărilor sociale de stat. Cu alte cuvinte, părțile civile erau ținute să dovedească întinderea prejudiciului pe care l-au reclamat, respectiv că nevoile lor depășesc suma de 400 lei lunar, diferența dintre suma alocată cu titlu de pensie de urmaș și cea care reprezintă nevoile reale ale minorilor putând fi acordată cu titlu de despăgubire periodică. O astfel de dovadă nu s-a realizat în speță nici prin înscrisurile depuse la dosar în probațiune și nici prin martorii audiați în cauză. Dovada cuantumului prejudiciului pretins se impunea cu atât mai mult cu cât la data soluționării apelului, cele două părți civile sunt majore. Acestea se află într-adevăr în continuarea studiilor, însă înscrisurile care dovedesc acest fapt nu sunt suficiente pentru a putea cuantifica nevoile celor două părți civile; nici instanța de fond și nici cea de apel nu au regăsit la dosarul cauzei, în materialul probator propus de părțile civile și administrat pentru dovedirea pretențiilor formulate, elementele necesare pentru a cuantifica un astfel de prejudiciu ca cel reclamat de părțile civile M. L. A. și M. B. M. cu titlu de prestații periodice.
În ceea ce privește despăgubirile morale acordate în cauză părților civile și a căror majorare se solicită în apel, Curtea reține că se impune în speță majorarea despăgubirilor morale doar în ceea ce-i privește pe soțul și copiii victimei, nu și a celorlalte părți civile.
În actualul Cod civil, prejudiciul moral și modalitatea lui de reparare este prevăzut în mod expres de art. 1391 Cod civil, însă pentru repararea lui în cadrul unui proces penal este necesar ca în speță să fie îndeplinite condițiile art. 1357 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală (comiterea unei infracțiuni - fapta ilicită producătoare de prejudicii - de către inculpat, raportul de cauzalitate dintre faptă și rezultatul produs, precum și neacoperirea prejudiciului produs părților civile).
Prima instanță a reținut în mod întemeiat că, prin fapta comisă din culpă, B. V. a produs un prejudiciu prin ricoșeu părților civileM. L., M. L. A., M. B. M., T. S., T. S.-C., G. G. I. și T. G..
Există legătură de cauzalitate între acest prejudiciu și fapta ilicită comisă de inculpat, astfel că în speță sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere civilă a inculpatului B. V., partea responsabilă civilmente S.C. A. A.-Reasigurare S.A. subrogându-se în obligațiile inculpatului, potrivit dispozițiilor art. 49, art. 50 și art. 51 din Legea nr. 136/1995, care prevăd că asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.
Cu toate acestea, Curtea constată că prima instanță nu a realizat o evaluare corectă a prejudiciului moral suferit de părțile civile M. L., M. L. A. și M. B. M., subevaluând întinderea prejudiciului moral suferit de acestea.
Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu un conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.
Apare fără îndoială că fapta inculpatului, care a avut drept urmare moartea victimei M. M., a produs familiei victimei un prejudiciu moral, constând în lezarea sentimentelor de afecțiune și dragoste față de victima infracțiunii, care s-a stins din viață într-un mod brutal, respectiv, suferința psihică resimțită de fiecare dintre membrii familiei (soție, fiică, mamă și frate/soră) față de dispariția prematură a victimei din familie; este vorba despre așa numitul prejudiciu „afectiv”, „de șoc”, „de suferință” sau „prin ricoșeu”, cristalizat de practica judiciară în materie și care în prezent este reglementat expres de art. 1391 Cod civil, care prevede dreptul la despăgubire morală în cazul producerii unui astfel de prejudiciu.
Pentru acest prejudiciu, fiecare dintre membrii familiei sunt îndreptățiți să primească de la inculpat – autorul prejudiciului – în obligațiile căruia se subrogă în speță partea responsabilă civilmente S.C. A. A.-Reasigurare S.A., o despăgubire pecuniară, criteriul de bază care se are în vedere fiind cel al legăturilor de rudenie cu victima; această despăgubire nu reprezintă o reparație propriu-zisă a prejudiciului suferit, ci o modalitate de a ușura suferința rudelor victimei decedate, de a compensa, chiar în mod indirect, o parte a suferințelor încercate, câtă vreme o restabilire a situației anterioare nu este posibilă. Despăgubirea nu este menită să răscumpere lipsa din familie a victimei decedate și nici nu poate să umple golul lăsat de dispariția acesteia în sufletele apropiaților ei, pentru că valoarea vieții unei persoane nu poate fi în niciun mod cuantificată pecuniar.
De aceea, Curtea reține că sumele mari de bani în euro pe care le pretind în general părțile civile în procesele penale, cu titlu de daune morale, nu pot fi apreciate “exagerate”, cum susține de regulă partea responsabilă civilmente; ele sunt expresia suferinței părților civile produsă prin dispariția din viața lor a victimei; familiile victimelor decedate - în condițiile unui accident de trafic rutier - resimt în general un șoc emoțional odată cu decesul acestora, care le schimbă total modul de viața de până atunci.
Fără a contesta valoarea studiului realizat de societățile de asigurare din România, prin Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în colaborare cu Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și Uniunea Națională a Societăților de Asigurări din România cu privire la practica judiciară în materia despăgubirilor victimelor accidentelor rutiere pentru anii 2009-2010 și materializat în „Ghidul pentru soluționarea daunelor morale” depus la dosar, Curtea nu poate să nu constate că acest studiu provine chiar de la partea responsabilă civilmente chemată, în temeiul legii, să repare prejudiciul în locul inculpatului, aceeași care a și selectat hotărârile pe care le-a apreciat relevante în această materie, pe baza cărora a fost întocmit studiul precum și hotărârile depuse în prezent la dosar. Or, interesul părții responsabile civilmente este evident acela de a plăti despăgubiri cât mai mici. Ghidul depus nu reprezintă un act normativ de care instanțele să fie ținute, iar conținutul lui și recomandările formulate nu leagă în niciun fel instanțele de judecată chemate să dezlege astfel de pricini.
Pe de altă parte, părțile civile au depus la dosar jurisprudență, provenită de la instanțele din municipiul București și de la Înalta Curte de Casație și Justiție, făcând ele însele o selecție, prin care au pus la dispoziția instanței hotărâri judecătorești în care sumele de bani obținute cu titlu de despăgubiri morale de către victimele sau moștenitorii legali ai unor victime ale accidentelor rutiere, sunt mult mai mari decât cele care le-au fost acordate de către prima instanță. Pe de altă parte, au susținut că deși nu sunt de acord cu modalitatea în care a fost întocmit Ghidul de soluționare a daunelor morale menționat, în unele cazuri în acest dosar, părțile civile au primit despăgubiri sub limita minimă prevăzută în acel ghid; or, în aceste condiții, instanța ar fi trebuit să acorde sume egale cel puțin cu cele prevăzute în Ghid.
Curtea reține că practica judiciară depusă de părțile civile relevă într-adevăr o discrepanță între despăgubirile morale acordate de instanța de la București față de cele acordate de către instanțele din raza de competență a Curții de Apel B., însă Curtea apreciază că aceste discrepanțe se datorează tocmai particularităților pe care fiecare dintre cauzele deduse judecății, le are; situațiile evidențiate în hotărârile atașate la dosar, atât de către asigurător cât și de către părțile civile, nu se pliază pe situația de fapt din prezentul dosar; fiecare cauză are particularitățile ei, chiar dacă urmările unor accidente rutiere sunt aceleași: deces sau vătămare corporală gravă.
Pe de altă parte, pentru considerentele expuse deja, instanța de fond nu era ținută de Ghidul întocmit de Fondul de protecție a victimelor străzii, iar părțile civile nu pot, în funcție de interese, să susțină necesitatea aplicării pentru anumite părți a normelor cuprinse în Ghid, iar pentru altele, nu; de altfel, dacă părțile se considerau mulțumite de sumele de bani oferite cu titlu de despăgubire de către asigurător, ar fi avut posibilitatea să se adreseze direct acestuia și să obțină despăgubiri de la asigurător pe cale amiabilă; odată ce s-au constituit părți civile în cauză, ele au ales calea obținerii unei hotărâri judecătorești prin care să-și valorifice drepturile, iar pentru obținerea unei astfel de hotărâri, este necesară parcurgerea întregului proces penal, cu respectarea tuturor normelor procesuale, inclusiv acelea care impun părților dovedirea prejudiciului pretins a fi reparat.
Tocmai pentru că acest tip de prejudiciu vine să compenseze suferința psihică resimțită de fiecare dintre membrii familiei față de dispariția prematură a victimei din familie și sentimentele de afecțiune și dragoste care le-au fost lezate, este necesar ca de fiecare dată să se țină seama de împrejurarea că fiecare persoană resimte la intensități diferite durerea psihică produsă prin decesul unei persoane dragi, iar manifestările exterioare nu sunt întotdeauna în concordanță cu starea și suferința psihică a persoanei prejudiciate; pe de altă parte, o mare importanță o au în cadrul analizei prejudiciului moral, relațiile apropiate sau nu, dintre victimă și soțul sau rudele sale constituite părți civile, cunoscut fiind că doar gradul de rudenie în sine nu este suficient pentru dovedirea producerii unui prejudiciu; datorită acestei împrejurări, acest gen de prejudiciu nepatrimonial este extrem de dificil de cuantificat și nu se poate repara prin stabilirea unui plafon și nici printr-o reparație globală, printr-o sumă acordată tuturor moștenitorilor sau rudelor victimei.
Practica judiciară a conturat însă în vederea stabilirii despăgubirilor pecuniare pentru prejudiciile nepatrimoniale suferite de o persoană, anumite criterii pe baza cărora instanțele să procedeze la o evaluare a prejudiciului suferit și la o cuantificare a sumei care se poate acorda cu titlu de compensație pentru acest tip de prejudiciu; se ține seama astfel de fapta producătoare de prejudicii și particularitățile acesteia, de forma vinovăției și întinderea culpei în producerea prejudiciului, de vârsta victimei la momentul decesului, vârsta părților civile și rolul victimei în viața acestora până la momentul decesului, de intensitatea suferințelor cauzate părților civile, de gradul de rudenie între victimă și părțile civile precum și de impactul decesului victimei asupra vieții de familie și sociale a părților civile, eventuale afecțiuni fizice sau psihice cauzate acestora de șocul emoțional prin care au trecut, modalitatea facilă sau grea prin care au ajuns să accepte dispariția victimei din viața lor, etc.
Analizând prin prisma criteriilor amintite, cererile de despăgubiri formulate de părțile civile T. S., T. S.-C., G. G. I. și T. G. și văzând materialul probator administrat în cauză pentru dovedirea întinderii prejudiciului cauzat părților civile, Curtea reține că prima instanță a stabilit în ceea ce le privește pe aceste părți civile, urmare decesului victimei M. M., câte o sumă de bani cu titlu de daune morale ce are un caracter rezonabil.
În acest sens, instanța de apel, fără a minimaliza gravitatea faptei comise de inculpat și expusă anterior, constată că infracțiunea de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat acesta și care constituie fapta ilicită producătoare de prejudiciu, este comisă din culpă, o formă mai ușoară a vinovăției decât intenția; particularitățile faptei și modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, conduc la concluzia că acesta nu a urmărit niciun moment producerea unui astfel de prejudiciu părților civile.
Contrar celor susținute de părțile civile, dacă producerea prejudiciului moral cauzat prin decesului unei persoane dragi, poate fi prezumat, întinderea lui și cuantumul despăgubirilor pretinse pentru acest prejudiciu trebuie dovedit; nu pot fi ignorate la stabilirea despăgubirilor pentru un prejudiciu nepatrimonial de genul celui resimțit de părțile civile menționate, nici situația de fapt, nici modalitatea concretă în care a acționat inculpatul la acel moment, atitudinea acestuia ulterioară comiterii faptei precum și modalitatea în care decesul victimei a afectat pe fiecare membru al familiei și viața de familie în general.
Or, Curtea reține că sub aspectul despăgubirilor morale pretinse în speță de părțile civile T. S., T. S.-C., G. G. I. și T. G., nu s-a propus și administrat decât proba cu înscrisuri – acte de stare civilă - din care rezultă gradul de rudenie dintre părțile civile și victimă, astfel că, instanța de fond în mod corect a constatat că nu poate aprecia în speță nici dacă aceștia își vorbeau, păstrau legătura, se vizitau, etc. Singurul criteriu care poate fi luat în considerare în ceea ce le privește deci pe părțile civile T. S., T. S.-C., G. G. I. și T. G., la stabilirea întinderii prejudiciului, este cel al gradului de rudenie și presupunerea că în astfel de situații sentimentul de afecțiune resimțit de mamă și frate, respectiv surori, este lezat.
În raport de această situație, văzând așadar că părțile civile menționate nu au dovedit existența unei întinderi mai mari a prejudiciului decât cea stabilită de către prima instanță, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se vor respinge, ca nefondate, apelurile formulate de părțile civile T. S., T. S., G. G. și T. G. împotriva aceleiași hotărâri.
În ceea ce le privește pe părțile civile M. L., M. L. A. și M. B. M., Curtea identifică, pe lângă gradul de afinitate, respectiv rudenie și relațiile bune existente între soți anterior decesului și impactul foarte puternic pe care l-a avut asupra celor trei membrii ai familiei restrânse, decesul victimei M. M.. Rapoartele de evaluare psihologică efectuate în cauză în ceea ce-i privește pe copiii victimei, părțile civile M. L. A. și M. B. M., relevă că aceștia au suferit de pe urma dispariției mamei lor; chiar dacă au ajuns într-un interval de timp de aproximativ un an, să accepte această dispariție și să-și reașeze viața, reorientându-se spre ajutorul tatălui rămas în viață și beneficiind de sprijinul material și moral pe care acesta li-l oferă, golul lăsat în sufletele lor de dispariția prematură, bruscă și violentă, a mamei din viața lor, împrejurarea că de acum încolo sunt lipsiți de afecțiunea maternă pe care o mamă o oferă copilului ei, indiferent de vârstă și suferința produsă de această lipsă, eforturile făcute de copii pentru readaptarea la noua viață familială și socială, conduc la concluzia că prejudiciul moral produs celor doi copii ai victimei este mai accentuat decât cel suferit de celelalte părți civile din cauză, care nu au făcut decât dovada că sunt rude cu victima. Același lucru se constată și în privința soțului victimei care a fost afectat, astfel cum rezultă din probele testimoniale administrate în cauză, într-o măsură mai mare decât celelalte părți civile, de decesul intempestiv al soției sale, cu care a dus până la momentul accidentului o viață de familie armonioasă, sprijinindu-se reciproc în creșterea și educarea copiilor; în prezent, pe lângă durerea resimțită personal, tatăl copiilor este nevoit să suplinească lipsa din familie a mamei și să facă eforturi susținute pentru ca aceștia să își reașeze viața pe un nou făgaș și să accepte situația fără efecte secundare majore sau dezechilibre psihice.
În raport de această situație, apreciind că sumele acordate de către prima instanță celor trei părți civile M. L., M. L. A. și M. B. M. nu reprezintă o compensație echitabilă pentru suferințele care le-au fost produse prin decesul victimei M. M., datorat faptei ilicite culpabile a inculpatului B. V., Curtea consideră că apelurile promovate de aceste părți sunt întemeiate, impunându-se pentru considerentele expuse, admiterea lor, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, reformarea hotărârii în ceea ce le privește și în limitele menționate și majorarea daunelor morale acordate acestora de la 15.000 Euro la 25.000 Euro pentru partea civilă M. L., de la 20.000 Euro la 30.000 Euro pentru partea civilă M. L. A. și de la 20.000 Euro la 30.000 Euro pentru partea civilă M. B. M..
În ceea ce privește critica apelantelor părți civile cu privire la cheltuielile judiciare acordate de către prima instanță, care nu acoperă cheltuielile reale ocazionate de organizarea apărării în fața instanței de fond, Curtea constată că aceasta este nefondată; studiind actele de la dosar depuse în dovedirea cheltuielilor judiciare pretinse, instanța de apel constată că prima instanță a cuantificat corect cheltuielile judiciare efectuate de către părțile civile, pe baza înscrisurilor depuse la dosar. Este adevărat că părțile civile au dreptul, conform art. 276 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, la restituirea cheltuielilor judiciare efectuate în cursul procesului penal, însă, în primul rând acestea trebuie dovedite, iar în al doilea rând, instanța este îndreptățită să limiteze obligarea inculpatului sau a părților responsabile civilmente la plata acestora, dacă acțiunea civilă a fost admisă în parte. Or, în speță acțiunile civile promovate de către părțile civile au fost admise doar în parte. Față de această situație, văzând și înscrisurile depuse la dosar în susținerea acestor pretenții (filele: 160-163, 202-203, 207, 210-211 și 213, vol. I dosar judecătorie), Curtea constată că au fost corect stabilite de către prima instanță cheltuielile judiciare care se impun a fi acordate fiecăreia dintre părțile civile participante la procesul penal pentru primul grad de jurisdicție parcurs de această cauză.
În baza art. 415 Cod procedură penală, se va lua act de retragerea apelului promovat de partea responsabilă civilmente S.C. A. A.-Reasigurare S.A. București.
Având în vedere data pronunțării prezentei decizii și împrejurarea că aceasta nu mai poate fi atacată, conform dispozițiilor Codului de procedură penală, cu nicio cale de atac ordinară, începând cu această dată decizia este definitivă, condamnarea inculpatului B. V. devenind astfel definitivă. Față de această situație, în temeiul art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, se va constata încetat dreptul de circulație acordat inculpatului B. V. la data pronunțării prezentei hotărâri și se va constata, pe cale de consecință, ca rămasă fără obiect cererea formulată de acesta la data de 04.12.2015, privind prelungirea dreptului de circulație pentru o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 17.12.2015.
În baza art. 276 alin. 1, 2 și 4 raportat la art. 274 alin. 3 Cod procedură penală și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, va fi obligată partea responsabilă civilmente Societatea de A.-Reasigurare A. S.A. București să plătească câte 333,33 lei fiecăreia dintre părțile civile M. L., M. L. A. și M. B. M., cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligată fiecare dintre părțile civile T. S., T. S. C., G. G. I. și T. G. precum și partea responsabilă civilmente Societatea de A. Reasigurare-A. S.A. București, să plătească statului câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria B. și părțile civile M. L., M. L. A. și M. B. M. (acesta din urmă prin reprezentant legal M. L.) împotriva sentinței penale nr. 1085/23.06.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o desființează în ceea ce privește:
- omisiunea primei instanțe de a face aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu privire la inculpatul B. V. și
- cuantumul despăgubirilor morale acordate părților civile M. L., M. L. A. și M. B. M..
Rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, privind funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul B. V. (fiul lui F. și V., născut la data de 11.01.1970 în municipiul București, domiciliat în București, Bulevardul Timișoara nr. 41, ., etaj IV, ., cetățean roman, căsătorit, studii medii, director producție la S.C. F. A. Media S.R.L., fără antecedente penale, CNP_), în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.D.G.J.
Majorează cuantumul despăgubirilor morale acordate părților civile M. L., M. L. A. și M. B. M., după cum urmează:
- de la 15.000 Euro la 25.000 Euro pentru partea civilă M. L.;
- de la 20.000 Euro la 30.000 Euro pentru partea civilă M. L. A.;
- de la 20.000 Euro la 30.000 Euro pentru partea civilă M. B. M..
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de părțile civile T. S., T. S. C., G. G. I. și T. G., împotriva aceleiași hotărâri.
Ia act de retragerea apelului promovat împotriva aceleiași hotărâri de către partea responsabilă civilmente Societatea de A.-Reasigurare A. S.A. București.
În temeiul art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare, constată încetat dreptul de circulație acordat inculpatului B. V. la data pronunțării prezentei hotărâri și constată ca rămasă fără obiect cererea formulată de acesta la data de 04.12.2015 privind prelungirea dreptului de circulație pentru o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 17.12.2015.
În baza art. 276 alin. 1, 2 și 4 raportat la art. 274 alin. 3 Cod procedură penală și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, obligă partea responsabilă civilmente Societatea de A. Reasigurare A. S.A. București să plătească câte 333,33 lei fiecăreia dintre părțile civile M. L., M. L. A. și M. B. M., cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre părțile civile T. S., T. S. C., G. G. I. și T. G. precum și pe partea responsabilă civilmente Societatea de A.-Reasigurare A. S.A. București, să plătească statului câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. Țînț N. H.
GREFIER
O. S.
Red. N.H./08.02.2016
Dact. O.S./08.02.2016
2 exemplare
Jud. fond: B. A.-C.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 839/2015.... → |
|---|
