Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 42/2016. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 42/2016 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 42/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CABRV:2016:002._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția penală

DECIZIA PENALĂ NR. 42/ap Dosar nr._ Ședința publică din data de 28 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

Complet de judecată A4:

Președinte: C. G. - judecător

Judecător: S. F.

Grefier: D. S.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi se află amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești împotriva sentinței penale nr. 114 din data de 23 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._, privind pe inculpatul O. D. A. – trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 14 ianuarie 2016, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28 ianuarie 2016.

CURTEA,

Constată că prin sentința penală nr. 114/23.10.2015 a Judecătoriei Zărnești, în baza art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul O. D. A., fiul lui A. și M., născut la data de 05.02.1970 în or. Zărnești, jud. B., domiciliat în or. Zărnești, ., jud. B., posesor CI . nr._, CNP_, cetățean român stagiul militar satisfăcut, căsătorit, 2 copii minori, studii liceale, conducător auto la S.C. MORANI IMPEX SRL Zărnești, fără antecedente penale, la pedeapsa amenzii penale de 1.350 lei (135 zile-amendă a câte 10 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Instanța a atras atenția inculpatului asupra împrejurării că pedeapsa amenzii poate fi înlocuită cu închisoarea, în caz de neplată a amenzii.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond reține că la data de 27.02.2015, în jurul orelor 09:30, inculpatul a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_, pe ., când a fost oprit de organele de poliție.

În cauză au fost prelevate două probe de sânge în aceeași zi, la ora 10.50 – 2,30% și la ora 11.50 – 2,10 % (f. 27 dosar urmărire penală). Rezultatul buletinului de analiză toxicologică se coroborează cu rezultatul alcotestului și indică o alcoolemie de peste 0,80% la momentul surprinderii sale în trafic – ora 00.05.

Aceste împrejurări au fost confirmate de declarația inculpatului, care a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice (f. 25-26 dosar urmărire penală).

S-a mai reținut că fapta inculpatului O. D. A., constând în aceea că, în noaptea de 27.02.2015, în jurul orei 09:30, a condus autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare_, pe ., având o alcoolemie de 2,00% g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii constă în acțiunea de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, având o alcoolemie de peste 0,80% g/l alcool pur în sânge.

Urmarea imediată constă în starea de pericol cu privire la relațiile sociale ce privesc siguranța traficului rutier.

Fiind infracțiuni de pericol, legătura de cauzalitate între fapte și urmările produse rezultă din materialitatea faptei (ex re).

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. a) din Codul penal, întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a urmărit producerea stării de pericol.

Infracțiunea a fost săvârșită în forma continuă, acțiunea prelungindu-se în timp în chip natural, până la intervenția unei împrejurări contrare, care să determine epuizarea infracțiunii, în cauză fiind vorba despre oprirea inculpatului de către organele de poliție.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin.1, alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanța de fond dispune condamnarea inculpatului O. D. A. pentru săvârșirea infracțiunii analizate mai sus.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța de fond are în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum și dispozițiile art. 74 Cod penal, potrivit cu care stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cugravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța de fond reține căinculpatul a avut o alcoolemie sporită.

Însă, instanța de fond reține că aceasta este prima abatere, inculpatul nemaiavând antecedente penale și că potrivit fișei de examinare clinică (f. 29 dosar urmărire penală), acesta se exprima coerent, era orientat în spațiu și timp și era cooperant. Instanța are în vedere că inculpatul este căsătorit, că are copii, că este integrat în societate, că fapta sa a avut un caracter ocazional și că acesta a avut o comportare sinceră în fața organelor judiciare. Totodată, fapta sa nu a avut urmări periculoase, nefiind produs niciun incident rutier.

Pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față stat și de ordinea de drept, instanța consideră că nu este necesară stabilirea pedepsei închisorii cu executare în regim de detenție, întrucât inculpatul poate înțelege gravitatea faptei sale și printr-o sancțiune mai ușoară.

Instanța consideră că este preferabilă aplicarea pedepsei amenzii unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării acesteia sau unei soluții de amânare a aplicării pedepsei închisorii.

Cele două soluții menționate mai sus sunt necesare doar în ipoteza în care se apreciază că inculpatul trebuie ajutat de serviciul de probațiune să se reintegreze în societate sau să înțeleagă semnificația, gravitatea sau pericolul social al faptelor sale. Dacă există mijloace alternative mai puțin costisitoare pentru stat, și poate, chiar, mai eficiente pentru a-l determina pe inculpat să înțeleagă pericolul social al faptelor sale, atunci trebuie folosite aceste din urmă mijloace.

Sancțiunea amenzii penale este un asemenea mijloc alternativ. Amenda penală prezintă suficientă fermitate, întrucât aceasta afectează patrimoniul inculpatului. În condițiile economice actuale, această soluție poate părea chiar mai dură decât o condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării acesteia. De asemenea, în anumite condiții, în caz de neplată, amenda poate fi înlocuită cu închisoarea. În ceea ce privește permisul de conducere, acesta este anulat de drept, în condițiile art. 114 din O.U.G. nr. 195/2002. Persoana condamnată are posibilitatea de a susține din nou examen pentru obținerea unui nou permis de conducere, numai după trecerea unei perioade de 6 luni, de la data executării pedepsei amenzii (art. 116 din O.U.G. nr. 195/2002). Prin urmare, amenda penală este o sancțiune, ce implică importante restricții și privațiuni, care nu trebuie subestimate.

În speță, instanța de fond consideră că nu este necesară mobilizarea unui întreg aparat de stat pentru a-l determina pe inculpat să înțeleagă că nu are voie să conducă un autovehicul după ce a consumat băuturi alcoolice. Din contră, pedeapsa amenzii, cu privațiunile sale implicite, constituie o măsură suficientă pentru a preveni săvârșirea în viitor a unor fapte de aceeași natură de către inculpat.

Instanța de fond reține că inculpatul este angajat în muncă (f. 25 dosar instanță).

Având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, acesta beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă cu o pătrime în cazul a amenzii, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În baza art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, instanța condamnă pe inculpatul O. D. A. la pedeapsa amenzii penale de 1.350 lei (135 zile-amendă a câte 10 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

La stabilirea cuantumului unei zile-amendă, instanța de fond a avut în vedere că inculpatul realizează venituri, că are persoane în întreținere, că deține bunuri, dar și că este prima abatere de acest gen. Din fișa de evidență auto rezultă că inculpatul a săvârșit o singură contravenție între anii 2009-2015, ceea ce arată o atitudine în general disciplinată în trafic (f. 22 dosar instanță).

Instanța de fond are în vedere că pedeapsa amenzii va avea un efect preventiv suficient asupra inculpatului, care a conștientizat în urma prezentului proces penal importanța valorii sociale lezate.

De asemenea, instanța de fond atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Codul penal, potrivit cărora pedeapsa amenzii poate fi înlocuită cu închisoarea, în caz de neplată a amenzii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel parchetul, care vizează netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului, respectiv amenda penală în sumă de 1.350 lei. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal. Consideră pedeapsa aplicată inculpatului ca fiind netemeinică raportat la modalitatea de comitere, nivelul ridicat al alcoolemiei, respectiv de 2,30 %o, distanța pe care inculpatul a parcurs-o după ce a consumat băuturi alcoolice. Practica instanțelor este că în cazuri similare au pronunțat pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere. Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului și în cadrul rejudecării, instanța de apel să pronunțe o soluție legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea constată că apelul parchetului este întemeiat, pentru următoarele motive:

Instanța de fond a reținut că inculpatul O. D. A., în noaptea de 27.02.2015, în jurul orei 09:30, a condus autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare_, pe ., având o alcoolemie de 2,00% g/l alcool pur în sânge, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

Pentru această infracțiune, inculpatul a fost condamnat de prima instanță la o pedeapsă de 1350 lei amendă penală, constând în 135 de zile-amendă, a câte 10 lei pentru fiecare zi. Se constată că pentru această infracțiune instanța de fond i-a aplicat inculpatului minimul amenzii ce putea fi aplicată pentru infracțiunea săvârșită, reținând atât numărul minim de zile-amendă, de 135, cât și cuantumul minim al unei zile amendă, de 10 lei.

Or, curtea constată că nu se justifică în cauză aplicarea unui număr minim de zile-amendă, deoarece fapta comisă de inculpat prezintă o gravitate mai ridicată. Astfel, inculpatul a condus cu o alcoolemie de 2,00 grame la mie, care depășește cu 1,20 grame la mie limita minimă, de 0,80 grame la mie. Acest fapt denotă o gravitate mai mare a faptei comise, neputându-se aplica pentru ea un număr minim de zile-amendă, care ar fi fost justificat în cazul unei alcoolemie apropiate de pragul maxim de 0,80 grame la mie. De asemenea, modul în care inculpatul a comis fapta, în prezența organelor de poliție, denotă o ignorare gravă a regulilor de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice. Ținând cont de gravitatea faptei comise de inculpat, și de circumstanțele comiterii acesteia, curtea va aplica inculpatului o pedeapsă de 180 de zile amendă.

Instanța de fond a stabilit cuantumul de 10 lei pentru fiecare zi amendă, deși din datele de la dosar rezultă că inculpatul obține venituri, fiind salariat. S-ar fi justificat stabilirea valorii unei zile amendă la 10 lei, în cazul în care inculpatul nu ar fi obținut nici un venit sau ar fi avut obligații de întreținere față de mai multe persoane. În cazul în care acesta obține venituri din salarii, se impune stabilirea unui cuantum mai ridicat al unei zile amendă, având în vedere că, potrivit art. 61 alin 3 teza a 2-a din Codul penal, cuantumul unei zile amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale acestuia, față de persoanele aflate în întreținerea sa. Inculpatul nu are obligații deosebite de întreținere și realizează venituri din salarii, fapt care justifică stabilirea cuantumului unei zile amendă mai mare decât minimul prevăzut de lege. Ținând cont de acest fapt, curtea va stabili un cuantum mai ridicat al unei zile-amendă, la 20 de lei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești împotriva sentinței penale nr. 114/23.10.2015 a Judecătoriei Zărnești, dată în dosarul nr._, pe care o va desființa sub aspectul cuantumului pedepsei amenzii aplicate inculpatului.

Rejudecând în aceste limite, va majora cuantumul pedepsei amenzii aplicate inculpatului O. D. A., de la 1350 lei (135 zile-amendă a câte 10 lei pentru fiecare zi-amendă) la 3600 de lei (180 zile-amendă a câte 20 lei pentru fiecare zi-amendă), menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești împotriva sentinței penale nr. 114/23.10.2015 a Judecătoriei Zărnești, dată în dosarul nr._, pe care o desființează sub aspectul cuantumului pedepsei amenzii, aplicate inculpatului.

Rejudecând în aceste limite,

Majorează cuantumul pedepsei amenzii aplicate inculpatului O. D. A., de la 1350 lei (135 zile-amendă a câte 10 lei pentru fiecare zi-amendă) la 3600 de lei (180 zile-amendă a câte 20 lei pentru fiecare zi-amendă).

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 28.01.2016.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

C. G. S. F.

Grefier

D. S.

Red.CG/29.02.2016/Tehnoredact.DS/29.02.2016/2 ex./Jud.fond. A. A. - conform cu originalul -

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 42/2016. Curtea de Apel BRAŞOV