Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 232/2012. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 232/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-03-2012

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL B.

Secția penală și pentru cauze cu minori

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 232/R

Ședința publică din 16 martie 2012

Instanța constituită din:

Complet de judecată CR2:

PREȘEDINTE – N. Țînț - judecător

Judecător – E. B.

Judecător – N. H.

Grefier – V. P.

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – procuror R. Veșteameanu– din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești și Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 178//17.05.2011 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza penală de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 1 martie 2012 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 8 martie 2012 și apoi pentru data de 16 martie 2012.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor penale de fată:

Constată că prin sentința penală nr. 178/17.05.2011 pronunată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._ s-a dispus în baza art.334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice a faptelor de evaziune fiscala reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de evaziune fiscala, prevăzută de art.9 al.1 lit. a si b din Legea nr.241/2005 in infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 al.1 lit. a din Legea nr.241/2005.

În baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 al.1 lit. d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul P. S. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscala, prevăzută de art.9 al.1 lit. a din Legea nr.241/2005, fals intelectual, prevăzută de art.289 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 teza I Cod penal, nerefacerea cu intenție a evidentei contabile distruse în termen de 30 de zile, prevăzută de art.3 din Legea nr.241/2005, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal

In baza art.14, 346 al.2 Cod procedură penală raportat la art.998-999 cod civil a fost respinsă acțiunea civila formulata de A. - D. Dâmbovița.

In baza art.353 Cod procedură penală raportat la art.163 Cod procedură penală a fost respinsă cererea de luare a masurilor asiguratorii.

În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală a fost obligată partea civilă A. – D. Dâmbovița la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria P. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P. S. M., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.9 al.1 lit. a si art.9 al.1 lit. b (2 fapte) din Legea nr.241/2005, fals intelectual, prevăzută de art.289 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 teza I Cod penal si nerefacerea, cu intenție, a documentelor de evidenta contabile distruse, prevăzută de art.3 din Legea nr.241/2005, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal

Inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale, nerecunoscând săvârșirea faptei poziție procesuală menținută și in fata instanței de judecată.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de fond a reținut în fapt căprin Sentința civilă nr.351/2008 a Judecătoriei P., . Moțăieni administrată de către inculpat, a fost obligata să îi plătească numitului D. C. suma de 6.980 lei cu titlu de despăgubiri civile, litigiul având la origine livrarea necorespunzătoare de către firma sus menționata a unor componente auto către numitul D.. Respectiva sentință a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 26.05.2008, fiind investită cu formulă executorie. Creditorul D. C. a solicitat si obținut încuviințarea executării silite, fiind deschis dosarul execuțional cu nr.119/2008 la B. „G. V.” din localitatea P..

In demararea formalităților de executare silita, executorul a încheiat la data de 23.06.2008 procesul verbal cu nr.119/2008, în care a consemnat că deplasându-se împreună cu creditorul la sediul societății debitoare, s-a instituit sechestru pană la concurenta sumei de 8.086 lei asupra autoturismului marca F. Stilo cu nr. de înmatriculare_, custode fiind instituit însuși inculpatul, care a declarat la momentul respectiv ca autoturismul fusese deja vândut numitului C. N. din Târgoviște la data de 16.06.2008, aspect consemnat în procesul verbal.

În data de 27.06.2008 executorul a încheiat un al doilea proces verbal sub nr. 119/2008 în care a consemnat că inculpatul s-a prezentat la sediul biroului său înfățișând factura . nr._/06.06.2008 si chitanța cu . nr._/06.06.2008, care atestau vânzarea autoturismului obiect al sechestrului numitului S. C. contra sumei de 3.700 lei, motiv pentru care executorul a constatat ca respectivul bun nu mai exista în patrimoniul inculpatului si a procedat la ridicarea definitivă a sechestrului.

Ca urmare a sesizării primite, la data de 15.10.2008 Garda Financiara Dâmbovița a întocmit nota de constatare nr._ (fila 26 dosar urmărire penală) prin care a reținut că întrucât autoturismul marca F. Stilo cu nr. de înmatriculare_ a fost vândut numitului S. C. contra sumei de 7.000 EUR, din care societatea vânzătoare a înregistrat în evidenta contabilă doar 3.700 lei, aceasta datorează TVA în suma de 3.544 lei și impozit pe profit în sumă de 2.985 lei, sustrase de la plata, si încălcându-se totodată prevederile art.9 al.1 lit. a si art.9 al.1 lit. b din Legea nr.241/2005.

La data de 28.01.2009 D. Dâmbovița a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria P. procesul verbal nr.3880/28.01.2009 (fila 37 dosar urmărire penală) întocmit în urma controlului efectuat la ., conchizând că întrucât agentul economic nu a refăcut documentele de evidentă contabilă menționate în procesul verbal nr._/17.10.2008 (fila 41 dosar urmărire penală) și în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2007 nr.3710/17.10.2008 în termenul legal înscris în actul de control, se apreciază ca administratorul societății a încălcat prevederile art.3 din Legea nr.241/2005. La data de 17.10.2008 organele fiscale au efectuat un control inopinat la sediul societății si au constatat ca agentul economic nu poate prezenta registrele de evidenta si nici documentele de intrare aferente trimestrului II al anului 2007, constatând astfel încălcarea art.41 pct.2 lit. b din Legea nr.82/1991, fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii in cuantum de 300 lei si s-a stabilit ca termen de refacere a evidentei contabile data de 14.11.2008.

Ulterior, reprezentantului legal al societății i s-au expediat un număr de 3 invitații pentru a prezenta actele contabile de la înființare pana la zi, astfel: invitația nr._/16.12.2008 (fila 61 dosar urmărire penală), prin care era chemat sa se prezinte in data de 22.12.2008 ora 09.30, la sediul organului fiscal, si care a fost primita după cum rezulta din confirmarea de primire atașata la fila 64 dup chiar în data stabilita pentru convocare, respectiv 22.12.2008, invitația nr._/30.12.2008 (f.62 dup), prin care era chemat sa se prezinte in data de 07.01.2009 ora 09.30, la sediul organului fiscal, si care a fost primita după cum rezulta din confirmarea de primire atașata la fila 65 dup la o zi după data stabilita pentru convocare, respectiv in 08.01.2009, si invitația nr.2617/16.01.2009 (fila 63 dosar urmărire penală), prin care era chemat sa se prezinte in data de 26.01.2009 ora 09.30, la sediul organului fiscal, și pe care nu figurează nicio semnătură de primire, după cum rezulta din confirmarea atașată la fila 64 dup. Ca răspuns, inculpatul s-a adresat D. Dâmbovița (fila 79 dosar urmărire penală) expunând situația invitațiilor primite și solicitând înștiințarea sa . pentru a putea prezenta documentele necesare.

Inculpatul a atașat de asemenea la dosar (fila 70 dosar urmărire penală) înscrisuri conținând situația facturilor emise in perioada 30.05._08, instanța de fond reținând pe baza acestora ca neverosimila ante-datarea facturii de vânzare a autoturismului întrucât din studierea înscrisurilor rezultă că se respecta ordinea de numerotare, inculpatul arătând că a emis în data de 30.05.2008, respectiv la sfârșit de luna, un număr de 100 de facturi către abonați individuali pentru servicii de internet si date, facturile încadrându-se in intervalul KARINT nr._-_.

Fiind audiat, inculpatul a declarat că data efectiva a vânzării vehiculului este cea înscrisă în factura, respectiv 06.06.2008, însa livrarea efectiva s-a realizat in 25 sau 26.06.2008, întrucât a mai efectuat pe cheltuiala sa proprie niște reparații, acesta fiind și motivul pentru care executorul a găsit mașina la sediul societății în data de 23.06.2008. Inculpatul a motivat declararea către executor a datei vânzării ca fiind 16.06.2008 si a numelui cumpărătorului ca fiind C. N. prin inexistenta asupra sa, la acel moment a facturii, învederând ca actele se aflau la contabila societății. De asemenea, inculpatul a susținut că nu a solicitat si nu a primit altă sumă de bani drept preț al vânzării decât cea înscrisa în factură. Pentru a justifica faptul ca mașina a necesitat reparații, inculpatul a atașat la dosarul cauzei un calcul estimativ de reparații datat 12.06.2008 (f.37), care îl are înscris la rubrica proprietar pe S. C. si care însumează un deviz orientativ in valoare de 18.119,06 lei.

In fata Judecătoriei Zărnești inculpatul a susținut (fila 44) ca s-a întâlnit cu S. C. la începutul lunii mai, iar cu părinții săi la sfârșitul lunii mai 2008, convenind verbal cu cel dintâi un preț de 1.000 EUR, iar cu părinții săi un preț de 7.500 EUR, pentru că martorul dorea sa ascundă părinților săi faptul ca intenționa sa cheltuiască restul de bani proveniți din creditul contractat pentru cumpărarea mașinii și în alte scopuri. Inculpatul mai arată raportat la cele reținute în referatul de terminare a urmăririi penale, care înfățișează ca incredibil faptul ca 100 de clienți sa se fi prezentat la sediul firmei in aceeași zi, respectiv 30.05.2008, când au fost emise acest număr de facturi, că este vorba doar despre emiterea facturilor, nu si de plata efectivă, aceasta făcându-se de fiecare client la o dată diferită, în funcție de posibilitățile financiare.

Raportat la situația de fapt desprinsă din probatoriul administrat, instanța de fond a reținut că este indubitabil faptul ca înainte de data obținerii creditului de consum, în speța 23.06.2008, martorul S. C. împreună cu părinții săi s-au deplasat la domiciliul inculpatului sa vizualizeze obiectul contractului, respectiv autoturismul marca F. Stilo cu nr. de înmatriculare_ . Aceasta ipoteza reiese atât din declarațiile martorei S. N., ale inculpatului, dar si ale martorului S. C., care învederează cu claritate ca si-a exprimat în cursul anului 2008 dorința de a cumpăra autoturismul, manifestare de voința echivalenta cu lansarea unei oferte de a contracta, iar ulterior stabilirii prețului de către vânzător, deci acceptării ofertei, martorul a efectuat demersuri in vederea obținerii creditului. Ipoteza datei încheierii acordului de voință ca fiind 06.06.2008, respectiv cea înscrisă pe factură, se coroborează si cu declarația martorei S., care arată ca a văzut mașina cu 2-3 săptămâni înainte de achiziție, în viziunea martorei aceasta data fiind cea a plătii prețului, iar la acel moment soțul si fiul sau au fost de acord cu prețul.

Or, potrivit dispozițiilor din materia Codului civil aplicabile la încheierea convențiilor, art.1295 Cod civil prevede că „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutata la cumpărător, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului si asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat si prețul nu se va fi numărat”. Acest aspect conduce la concluzia ca în momentul încheierii înțelegerii verbale cu privire la vânzare contra unui anumit preț, s-a încheiat valabil contractul de vânzare cumpărare, pe care părțile au înțeles sa îl subordoneze principiului consensualismului, ce guvernează în dreptul romanesc materia încheierii actelor juridice.

Un argument în plus cu privire la veridicitatea datei emiterii facturii este într-adevăr situația emiterii facturilor prezentata de către inculpat in perioada 30.05 -01.07.2008, data si numărul facturii emise in data de 06.06.2008 încadrându-se în ordinea numerica si cronologica a celor emise în acea perioada, prima instanță remarcând ca înainte de data prezentării executorului judecătoresc, respectiv 23.06.2008, inculpatul mai emisese o factura în data de 18.06.2008, ceea ce conduce încă o data la prezumția corespondentei datei facturii cu realitatea, în sensul nealterării ei prin ante-datare. Instanța de fond a reținut ca și temeinică deopotrivă apărarea inculpatului vizavi de faptul ca emiterea celor 100 de facturi in data de 30.05.2008 vizează facturarea serviciului prestat, și nicidecum plata acestuia de către beneficiari.

In ceea ce privește prețul vânzării, prima instanță a reținut că tot potrivit art.1191 al.1, 2 Cod civil dovada actelor juridice având o valoare mai mare de 0,025 lei nu se poate face decât prin înscris autentic sau sub semnătură privata, neputându-se totodată dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris, ambele dispoziții legale nefiind aplicabile însa în cazul „fraudei la lege”, cu posibile valențe penale, ca în speța de fata.

Însă, constatând că declarațiile inculpatului sunt constante în a susține că prețul vânzării a fost cel înscris pe factură, iar ale martorului S. C. și ale mamei sale ca a fost de 7.000 EUR, cu observarea faptului ca nici martora S. si nici soțul său nu au fost de fata la plata prețului, iar cumpărătorul, plecat din țara din data de 26.10.2009, a înaintat Judecătoriei P. declarația autentificată la data de 15.10.2009 (fila 25) prin care menționează că prețul vânzării achitat de către el a fost de 3.700 lei, constatând deopotrivă ca declarațiile martorilor Slavoiu R. și P. R., audiați de Judecătoria P., nu pot fi reținute ca reprezentând adevărul prin prisma relațiilor subiective cu inculpatul, unul fiind angajatul, iar celalalt nepotul sau, și în special datorita faptului ca înțelegerea între părți nu a fost decât verbală, contractul nefiind consemnat în scris, instanța apreciază că există un puternic dubiu asupra prețului vânzării, cu consecințe directe asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor de evaziune fiscala pentru care inculpatul a fost trimis in judecata. Nici prezumția ca prețul real al vehiculului ar fi fost de 7.000 Eur, întrucât suma este relativ similară cu valoarea creditului obținut, nu pate fi aplicabilă în speță, deoarece dovada indubitabilă ar fi fost reprezentata de virarea întregii sume in contul vânzătorului, insa in situația de fata creditul obținut a fost unul de consum, pentru nevoi nespecifice, destinația sa neputând fi controlată ulterior ridicării banilor in numerar.

Astfel, instanța de fond a constatat că elementele constitutive ale celor două infracțiuni vizează ascunderea bunului sau a sursei impozabile, respectiv omisiunea evidențierii in actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Întrucât din cele expuse rezultă că inculpatul a evidențiat în contabilitate operațiunea de vânzare, dovada emiterea facturii si chitanței aferente de plata a prețului, nu poate fi vorba in terminis de „ascunderea sursei impozabile”, motiv pentru care instanța de fond a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.9 al.1 lit. a si b din Legea nr.241/2005 în infracțiunea prevăzută de art.9 al.1 lit. b din același act normativ. În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei fără a mai fi pusă in discuția părților, prin eliminarea lit. a din cuprinsul art.9 al Legii nr.241/2005 instanța de fond a reținut că art.6 par.3 lit. a din CEDO recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat, în mod detaliat, nu numai cu privire la cauza acuzării, adică faptele materiale de care este acuzat si pe care este fondata acuzația, dar si cu privire la natura acuzării, adică încadrarea juridică a faptelor. Potrivit jurisprudenței stabilită prin cauzele Pelissier si Sassi c. Frantei, Dallos c. Ungariei, Sadak c. Turciei, instanța europeana apreciază că în cazul în care jurisdicția interna dispune de dreptul de a da o noua încadrare faptelor cu care a fost sesizata, trebuie sa se asigure ca acuzatul a avut posibilitatea sa-si exercite concret si efectiv dreptul la apărare cu privire la acest aspect. Astfel, instanța apreciază ca reținerea în sarcina inculpatului doar a unei fapte de evaziune fiscala reprezintă exclusiv o dispoziție de favoare, ceea ce nu poate implica exercitarea unui drept la apărare din partea sa, prin care acesta sa conteste măsura, întrucât nu îi îngreunează in nici un fel poziția procesuală.

Cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscala prin omisiunea parțiala de a evidenția în contabilitate veniturile realizate, prima instanță a reținut că întrucât nu se poate stabili un alt preț al vânzării decât cel înscris in factura, exista un dubiu asupra laturii obiective, în speță neînregistrarea unei părți din venit, motiv pentru care se impune achitarea.

In ceea ce privește infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, instanța de fond a reținut în primul rând că inculpatul, în calitate de administrator al unui SRL, nu putea avea la nivelul anului 2008 calitatea de funcționar în sensul art.147 Cod penal, întrucât ulterior modificărilor aduse in 2006 Legii nr.31/1990 administratorul unei societăți cu răspundere limitată nu mai poate deține și calitatea de salariat, el activând exclusiv în baza unui contract de mandat comercial. Având în vedere că inculpatul nu poseda la momentul săvârșirii faptei calitatea ceruta de lege subiectului activ, aceea de „funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu”, cu atât mai mult cu cat obiectul material al infracțiunii, în speța factura, nu este înscris oficial, aspect admis unanim de către doctrina, prima instanță a apreciat ca nici elementele constitutive ale acestei infracțiuni nu sunt întrunite sub aspect obiectiv, motiv pentru care se impune achitarea inculpatului

Întrucât factura nu este un înscris oficial, neemanând conform art.150 al.2 Cod penal de la o unitate din cele prevăzute de art.145 Cod penal, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale primei teze a art.291 Cod penal astfel că se impune achitarea inculpatului și pentru această infracțiune; datorită faptului că nu s-a dovedit o „plăsmuire” a facturii sub aspectul înscrierii unei date sau sume necorespunzătoare realității, prima instanță a arătat că nu se impune în speță nici o schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.291 teza a -II- a Cod penal.

În ceea ce privește infracțiunea de nerefacere, cu intenție, a documentelor de evidenta contabile distruse, instanța de fond a apreciat că singurul mijloc de proba administrat de organele de urmărire penala este procesul verbal de constatare întocmit de către D. Dâmbovița, prin care organele fiscale au constatat cu ocazia unui control ca agentul economic nu poate prezenta registrele de evidenta și nici documentele de intrare aferente trimestrului II al anului 2007, trimițându-i în acest sens trei invitații succesive de a se prezenta cu evidenta contabila de la momentul înființării societății și până în prezent. Aspectul subiectiv esențial al laturii constitutive a infracțiunii este intenția, pe care organele de urmărire penala au dedus-o din neprezentarea documentelor ca urmare a celor trei invitații, cu privire la care s-a arătat anterior ca fie au fost primite de către inculpat în aceeași zi sau tardiv, fie nu exista confirmarea ca au fost primite, ca în cazul celei din urma. Apreciind că din cercetările efectuate nu s-a putut dovedi intenția inculpatului în nerefacerea evidentei contabile, instanța de fond a considerat că se impune achitarea inculpatului și pentru această infracțiune, existând un dubiu asupra elementului subiectiv.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs P. de pe lângă Judecătoria Zărnești și Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

În motivarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești s-a arătat în esență că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c raportat la art. 385⁹ pct. 10 Cod procedură penală întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, respectiv asupra infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. a și art. 9 lit. b din Legea nr. 241/ 2005. S-a precizat în acest sens de către parchet că instanța de fond a reținut, prin aplicarea art. 334 Cod procedură penală, atât în minută cât și în dispozitiv, doar prevederile art. 9 lit. a din Legea nr. 241/ 2005, fără ca schimbarea încadrării juridice să fie pusă în discuția părților, încălcându-se astfel principiul contradictorialității;ulterior instanța a pronunțat o încheiere de îndreptare a erorii materiale însă situația expusă nu se încadrează în prevederile art. 195 Cod procedură penală.

În subsidiar sentința pronunțată de către Judecătoria Zărnești a fost criticată cu privire la soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală, reținând că există un dubiu puternic cu privire la suma reală plătită pentru autovehicul de către martorul S. C..

La adoptarea acestei hotărâri instanța de fond nu a luat în considerare faptul că martorul S. C. a fost constant în declarațiile date în cursul urmăririi penale cu privire la data și prețul tranzacției, a arătat că a achiesat la acest procedeu din dorința de a-l ajuta pe inculpat să plătească taxe mai mici către stat, cu riscul de a se incrimina pentru complicitate la evaziune fiscală; în mod netemeinic instanța de fond a înlăturat această declarație, luând în considerare declarația notarială transmisă de către martor prin care confirmă varianta inculpatului; declarația notarială nu lămurește aspectele de detaliu pe care martorul le-a furnizat în cursul urmăririi penale referitoare la proveniența banilor, cauzele pentru care nu a adus la cunoștința instanței aspectele învederate instanței de judecată, iar instanța era obligată să verifice aceste susțineri pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei.

O altă critică adusă sentinței recurate vizează reținerea în cauză defectuos a art. 289 și 281 teza 1 Cod penal, întrucât instanța avea obligația de a pune în discuția părților schimbarea de încadrare juridică prin reținerea prevederilor art. 290 Cod penal urmând a aprecia întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.

În consecință se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate, înlăturarea depozițiilor notariale date de martorul S. C., reținerea depozițiilor date de către acesta în cursul urmăririi penale, punerea în discuție a încadrării juridice, pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/ 2009 și art. 290 Cod penal.

Recursul promovat, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița nu a fost motivat.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 385⁶ alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol, Curtea constată că recursurile declarate de P. și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut pe baza materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești o stare de fapt corectă constând în esență în aceea că prin Sentința civila nr.351/2008 a Judecătoriei P., . Moțăieni administrata de către inculpatul P. S. M., a fost obligata să îi plătească numitului D. C. suma de 6.980 lei cu titlu de despăgubiri civile, litigiul având la origine livrarea necorespunzătoare de către firma sus menționata a unor componente auto către numitul D.. Respectiva sentință a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 26.05.2008, fiind investita cu formulă executorie. Creditorul D. C. a solicitat si obținut încuviințarea executării silite, fiind deschis dosarul execuțional cu nr.119/2008 la B. „G. V.” din localitatea P..

La data de 15.10.2008 Garda Financiara Dâmbovița a întocmit nota de constatare nr._ (fila 26 dosar urmărire penală) prin care a reținut că au fost încălcate de către administratorul . Moțăieni prevederile art.9 al.1 lit. a si art.9 al.1 lit. b din Legea nr.241/2005 întrucât autoturismul marca F. Stilo cu nr. de înmatriculare_ a fost vândut numitului S. C. contra sumei de 7.000 EUR, din care societatea vânzătoare a înregistrat în evidenta contabilă doar 3.700 lei, situație în care aceasta datorează TVA în suma de 3.544 lei și impozit pe profit în sumă de 2.985 lei sumele respective fiind sustrase de la plata.

La data de 17.10.2008 organele fiscale au efectuat un control inopinat la sediul . Moțăieni si au constatat ca agentul economic nu poate prezenta registrele de evidenta si nici documentele de intrare aferente trimestrului II al anului 2007, constatând astfel încălcarea art.41 pct.2 lit. b din Legea nr.82/1991, fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii in cuantum de 300 lei si s-a stabilit ca termen de refacere a evidentei contabile data de 14.11.2008.

Ulterior, reprezentantului legal al societății i s-au expediat un număr de 3 invitații pentru a prezenta actele contabile de la înființare pana la zi, astfel: invitația nr._/16.12.2008 (fila 61 dosar urmărire penală), prin care era chemat sa se prezinte in data de 22.12.2008 ora 09.30, la sediul organului fiscal, si care a fost primita după cum rezulta din confirmarea de primire atașata la fila 64 dup chiar în data stabilita pentru convocare, respectiv 22.12.2008, invitația nr._/30.12.2008 (fila 62 dosar urmărire penală), prin care era chemat sa se prezinte in data de 07.01.2009 ora 09.30, la sediul organului fiscal, si care a fost primita după cum rezulta din confirmarea de primire atașata la fila 65 dosar urmărire penală la o zi după data stabilita pentru convocare, respectiv in 08.01.2009 și invitația nr.2617/16.01.2009 (fila63 dosar urmărire penală), prin care era chemat sa se prezinte în data de 26.01.2009 ora 09.30, la sediul organului fiscal și pe care nu figurează nicio semnătură de primire, după cum rezulta din confirmarea atașată la fila 64 dosar urmărire penală. Ca răspuns, inculpatul s-a adresat D. Dâmbovița (fila 79 dosar urmărire penală) expunând situația invitațiilor primite și solicitând înștiințarea sa . pentru a putea prezenta documentele necesare.

În raport de starea de fapt stabilită, prima instanță a stabilit în mod judicios că în cauză se impune achitarea inculpatului pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea reține, contrar celor susținute de către parchet că probele administrate în cauză nu sunt suficiente pentru a dovedi fără putință de tăgadă că factura . nr._/06.06.2008 si chitanța cu . nr._/06.06.2008, care atestau vânzarea autoturismului marca F. Stilo cu nr. de înmatriculare_, numitului S. C. contra sumei de 3.700 lei și care a condus la ridicarea de către executorul judecătoresc a sechestrului instituit asupra bunului cuprind mențiuni neconforme cu realitatea, fiind astfel false.

Astfel, societatea administrată de inculpat a vândut un autoturism martorului S. C. emițând urmare a încheierii convenției de vânzare cumpărare factură la data . nr._/06.06.2008 si chitanța cu . nr._/06.06.2008. Pe factură este înscrisă suma de 3.700,00 lei cu titlu de preț, iar cumpărătorul S. C. a semnat pe factură de primirea bunului, chitanța emisă în aceeași zi atestând și plata prețului.

. a înregistrat în contabilitatea firmei această operațiune comercială și a plătit statului TVA-ul și impozitul aferent.

Împrejurarea că ulterior semnării facturii, primirii bunului și plății prețului martorul S. C. arată într-o declarație dată în fața urmăririi penale că prețul real al tranzacției ar fi fost unul mai mare, respectiv 7000 Euro și nu suma înscrisă pe factură nu este în măsură să dovedească contrariul celor cuprinse în factură, înscris semnat de ambele părți, cu atât mai mult cu cât acest martor a avut în cursul procesului penal o poziție procesuală oscilantă; deși la urmărire penală a dat declarații menite să-l incrimineze pe inculpat, ulterior în cursul cercetării judecătorești nu s-a prezentat în vederea audierii însă a dat o declarație autentică în fața unui notar prin care reafirmă veridicitatea celor înscrise în factură și revine asupra afirmațiilor făcute în cursul procesului penal, arătând că prețul autoturismului a fost de 3700 lei (respectiv 1000 de Euro) pe care i-a plătit încă de la data încheierii convenției, respectiv 6.06.2008. În declarația autentică dată martorul a mai afirmat că la încheierea convenției a fost de față martorul S. R. I., un angajat al . Moțăieni, care audiat în etapa cercetării judecătorești a confirmat faptul că tranzacția între inculpat și martorul S. C. a avut loc la data de 6.06.2008 (dată care coincide cu cea de pe factură) și că prețul cu care a fost vândut autoturismul a fost de 1000 de Euro.

Înlăturarea declarației acestui din urmă martor nu se poate face doar pentru că acesta a avut la data de 6.06.2008 calitatea de angajat al . Moțăieni deci era în raport de subordonare cu inculpatul, câtă vreme martorul a dat declarația sub prestare de jurământ, cu atât mai mult cu cât declarația sa se coroborează cu declarația inculpatului și a martorului P. R. I., care arată de asemenea că are cunoștință despre împrejurarea că prețul cu care a fost vândut autoturismul a fost de 1000 de euro, fiind de față când s-au dat banii și s-a întocmit factura precum și cu mențiunile de pe factura . nr._/06.06.2008 si chitanța cu . nr._/06.06.2008 care a fost înregistrată în contabilitate în ordine cronologică (aspect care reiese din înscrisurile depuse la dosar în probațiune de către condamnat și care infirmă varianta antedatării facturii și a chitanței.

Împrejurarea că ulterior încheierii convenției de vânzare cumpărare autoturismul a rămas la inculpat pentru a efectua unele reparații la acesta este confirmată atât de către inculpat cât și de către martorii S. C., S. A., Slavoiu R., P. Rrăzvan, iar din înscrisurile existente la filele 37-40 dosar rezultă fără îndoială că la momentul efectuării reparațiilor adică 12.06.2008 proprietarul autoturismului era S. C..

În acest context declarațiile martorei S. A. care arată că plata prețului autoturismului cumpărat de fiul ei s-a realizat în jurul datei de 25.06.2008 cu banii proveniți din Creditul de consum contractat la . București nu poate fi primită și nu se coroborează cu materialul probator de la dosar; în mod corect a sesizat prima instanță că împrejurarea că martorul a contractat un împrumut de nevoi personale la data de 23.06.2008 nu echivalează cu dovada faptului că prețul autoturismului a fost plătit cu bani proveniți din acest împrumut; destinația sumei împrumutate putea fi oricare, nefiind un credit cu o destinație specială, astfel că acest contract nu poate dovedi data plății prețului autoturismului și nu dă valență probatorie declarației martorei S. A., căruia fiul ei putea să-i comunice orice dorea în legătură cu modul de folosire a banilor; de altfel deși martora arată că știe că prețul autoturismului a fost plătit în jurul datei de 25.06.2008, martora recunoaște că nu a fost de față la momentul efectuării plății prețului, ori în acest context, punând în balanță declarațiile a doi martori care au declarat sub prestare de jurământ că au fost prezenți la momentul efectuării plății prețului cu cea a unei martore care tot sub prestare de jurământ declară că nu a fost de față la acest moment, apare firesc să se rețină ca veridice declarațiile celor doi martorilor oculari.

Față de cele expuse Curtea reține că apare fără relevanță în speță sub aspectul modalității de stabilire a stării de fapt împrejurările invocate în recurs de către parchet referitoare la modalitatea succintă în care a fost dată declarația autentică de către martorul S. C. care nu a dat detalii cu privire la sursa banilor cu care a achiziționat autoturismul la data de 6.06.2008, la înțelegerea intervenită între el și inculpat cu privire la reparațiile autoturismului achiziționat și la neconcordanța între declarația autentică dată în fața notarului și cea dată în etapa urmăririi penale. Este adevărat că în situația în care martorul ar fi fost audiat în instanță, în condiții de contradictorialitate, probabil că declarația acestuia ar fi fost mai detaliată, iar martorul ar fi expus și motivul pentru care a înțeles să revină asupra celor declarate în etapa urmăririi penale, însă instanța de fond a reținut din declarația martorului acele împrejurări care se coroborau cu restul materialului probatoriu administrat în cauză, astfel că, nu există nici un impediment legal ca prima instanță să țină seama de declarația autentică a martorului în condițiile în care conținutul ei se coroborează cu alte elemente probatorii din dosar și conduce la lămurirea stării de fapt.

Or, în aceste condiții în mod corect a apreciat prima instanță că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a facturii . nr._/06.06.2008 si a chitanței cu . nr._/06.06.2008, situație în care nu se poate reține în sarcina inculpatului că s-a sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale (de plată a sumei de 3,544 lei cu titlu de TVA și 2.985 lei cu titlu de impozit pe profit) prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile și prin omisiunea înregistrării în contabilitate a veniturilor realizate.

În legătură cu această din urmă acuzație, în mod corect a sesizat prima instanță că se impune, pentru considerentele dezvoltate în cuprinsul hotărârii, schimbarea încadrării juridice dată prin actul de sesizare al instanței din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin 1 lit. a și art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/2005 într-o singură infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005; cu toate acestea, în mod greșit a procedat instanța de fond schimbând, după pronunțarea hotărârii, încadrarea juridică menționată printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale pronunțată în ședință publică din 24.08.2011.

În cauză nu sunt aplicabile, așa cum corect a sesizat și parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești, dispozițiile art. 195 Cod procedură penală; nu se poate schimba încadrarea juridică a unei fapte, printr-o încheiere ulterioară pronunțării hotărârii, indiferent dacă este vorba despre o hotărâre de achitare sau condamnare.

În speță prima instanță a omis să pună în discuția părților, anterior încheierii dezbaterilor, încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanței infracțiunii prevăzută de art. 9 alin 1 lit. a și art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/2005, cu toate acestea a pronunțat o hotărâre reținând încadrarea pe care a apreciat-o corectă, aceea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005.

Potrivit art. 334 Cod procedură penală, dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare al instanței urmează să fie schimbată, instanța este obligată să pună în discuția părților noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.

Indiferent dacă încadrarea juridică a faptei ar fi una mai ușoară ori mai grea, instanța arte obligația să respecte dispozițiile art. 334 Cod procedură penală pentru că ele se constituie într-o veritabilă garanție procesuală recunoscută de lege inculpatului, iar pe altă parte din economia dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală rezultă că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare al instanței se poate efectua, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale menționate, în tot cursul procesului, până la pronunțarea hotărârii evident și nu într-un moment ulterior; dacă s-ar admite teza contrarie, ar însemna o gravă vătămare a principiului securității actelor juridice, în speță a hotărârilor penale, care ar putea fi schimbate, chiar după rămânerea lor definitivă printr-o încheiere de schimbare a încadrării juridice adoptată fără respectarea principiului contradictorialității.

În raport de cele relevate, Curtea apreciază că sub aspectul nelegalei schimbări a încadrării juridice dată faptei prevăzute de art. evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 criticile formulate de parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneșt sunt fondate, sens în care se impune casarea hotărârii și reformarea acesteia în sensul celor ce preced.

Pentru considerentele expuse însă anterior se impune conform art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achitarea inculpatului P. S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005.

În ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 289 și 291 teza I Cod penal pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P. S. M., argumentele pe larg dezvoltate, pentru care prima instanță a apreciat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni sunt corecte și pertinente (argumentele nefiind de altfel criticate de către parchet în dezvoltarea motivelor de recurs formulate), motiv pentru care Curtea și le însușește și apreciază că este legală și temeinică hotărârea de achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală rap. la art.10 al.1 lit. d Cod procedură penală pentru aceste infracțiuni.

Curtea apreciază neîntemeiate criticile aduse sentinței recurate de către parchet în sensul că prima instanță ar fi trebuit să pună în discuția părților, prin prisma faptului că este evident că inculpatul nu a avut nici un moment calitatea de funcționar public iar înscrisul falsificat nu poate fi considerat înscris oficial, schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzută de art. 289 și 291 teza I Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal și să pronunțe o hotărâre raportat la această din urmă infracțiune. Instanța de fond ar fi trebuit să procedeze în sensul indicat de către parchet dacă ar fi reținut că faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzută de art. 289 și 291 teza I Cod penal dar ar fi întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 Cod penal. Or, câtă vreme instanța de fond a analizat faptele inculpatului și prin prisma dispozițiilor art. 290 Cod penal și a expus de ce în speță nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestei infracțiuni, o schimbare a încadrării juridice dint-o infracțiune pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive în altă infracțiune pentru care de asemenea nu sunt întrunite elementele constitutive apare lipsită de sens. În mod corect a procedat prima instanță apreciind că atâta timp cât faptele reținute în sarcina inculpatului nu întrunesc elementele constitutive nici ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și nici ale nici ale vreunei alte infracțiuni din codul penal sau dintr-o altă lege specială, a pronunțat o hotărâre de achitate în temeiul art. 11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 al.1 lit. d Cod procedură penală pentru infracțiunile care au constituit obiectul judecății.

Față de toate considerentele expuse și văzând P. de pe lângă Judecătoria Zărnești a declarat în mod expres în conținutul memoriului de recurs că soluția de achitare a inculpatului P. S. M. de către prima instanță pentru comiterea infracțiunii pre. de art. 3 din Legea 241/2005 nu formează obiectul recursului întrucât este corectă, Curtea urmează ca în baza art. 585 ¹⁵pct. 2 lit. d Cod procedură penală să admită recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești împotriva sentinței penale nr. 178//17.05.2011 care va fi casată doar sub aspectul încadrării juridice dată faptei de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului P. S. M..

Se va casa încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțată de Judecătoria Zărnești în ședință publică la 24.08.2011.

În baza art. 334 Cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanței faptei de evaziune fiscală pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a și art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/2005 într-o singură infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală va fi achitat inculpatul P. S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Întrucât recursul promovat în cauză de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița nu a fost motivat, iar instanța de recurs verificând cauza sub toate aspectele nu a identificat alte cauze, cu excepția celor expuse, care să impună reformarea hotărârii, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul promovat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 178//17.05.2011 pronunțate de Judecătoria Zărnești.

În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală va fi obligată recurenta A. Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE :

Admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești împotriva sentinței penale nr. 178//17.05.2011 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._ pe care o casează sub aspectul încadrării juridice dată faptei de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului P. S. M..

Casează încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțată de Judecătoria Zărnești în ședință publică la 24.08.2011.

În baza art. 334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanței faptei de evaziune fiscală pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a și art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241/2005 într-o singură infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpatul P. S. M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Respinge recursul promovat împotriva aceleiași hotărâri de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița

În baza art. 192 alin 2 cod procedură penală obligă recurenta A. Direcția G. a Finanțelor Publice Dâmbovița să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin 3 cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.03.2012

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

N. Țînț E. B. N. H.

GREFIER

V. P.

Red. N.H./06.04.2012

Dact.V.P/10.04.2012

- 2 ex -

Jud. fond P. C.

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 182/2012....		Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... →

Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 232/2012. Curtea de Apel BRAŞOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 232/2012. Curtea de Apel BRAŞOV