Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 2/2016. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2016 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 06-01-2016 în dosarul nr. 2/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CABRV:2016:002._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală
DECIZIA PENALĂ NR. 2/AP DOSAR NR._
Ședința publică din data de 06 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
Complet de judecată CA5:
Președinte: A. C. M. - judecător
JUDECĂTOR: C. C. G.
Grefier: A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror șef secție A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de petenta C. F. împotriva încheierii de ședință din data de 07 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta petentă C. F..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța întreabă părțile dacă au cereri sau chestiuni prealabile de formulat în prezenta cauză.
Apelanta-petentă C. F., în primul rând, solicită a se constata data la care a fost redactată încheierea din 03.03.2015 pronunțată de Judecătoria B., în cazul în care pe această încheiere nu este menționată data când a fost redactată, astfel solicită a se cere judecătoriei să comunice din ecris această informație.
Instanța aduce la cunoștința apelantei–petente împrejurarea că a formulat apel împotriva încheierii din data de 07.07.2015 pronunțată de Judecătoria B. prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992. Astfel, pune în vedere apelantei-petente să facă referire doar cu privire la încheierea pe care a atacat-o.
Apelanta-petentă C. F. solicită a se menționa în încheiere această solicitare pe care a formulat-o urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la aceasta, chiar dacă o va respinge. Precizează că înțelege să formuleze aceeași cerere și anume a se verifica și a se constata data la care a fost redactată și încheierea din 07.07.2015 pronunțată de către Judecătoria B. pe care a atacat-o.
Instanța acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public cu privire la această cerere.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii formulată de către apelanta-petentă, ca fiind nerelevantă.
Apelanta-petentă precizează că are relevanță această solicitare raportat la dispozițiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 în ceea ce privește termenul de 48 de ore.
Instanța, respinge cererea apelantei-petente privind solicitarea de la Judecătoria B. de a se comunica când a fost redactată încheierea din 07.07.2015, având în vedere că apelul formulat de către petentă este în termen și nu există niciun motiv pentru a se pune în discuție tardivitatea sau nu a apelului declarat de către aceasta.
La interpelarea instanței, dacă mai sunt alte cereri de formulat, apelanta petentă C. F. menționează că ar mai avea de formulat o cerere, și anume, nu tardivitatea este pusă în discuție, ci dreptul său la un proces echitabil de a cunoaște conținutul încheierii de respinge pe care a vrut să o atace.
Față de această solicitare a apelantei–petente, instanța acordă din nou cuvântul Ministerului Public.
Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul, de asemenea, solicită respingerea acestei cereri pentru că nu are legătură cu obiectul cauzei în fapt.
Instanța arată că s-a pronunțat cu privire la cererea anterioară formulată de apelantă, motiv pentru nu există niciun temei de a se pronunța din nou.
Instanța întreabă pe apelanta–petentă dacă mai are alte cereri de formulat.
Apelanta-petentă C. F. precizează că susținerea cererilor pe care le-a formulat astăzi în fața instanței se bazează pe dispozițiile pe art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil cu raportare la art. 21 din Constituție.
Curtea arată că s-a pronunțat cu privire la aceste cereri formulate, astfel întreabă dacă mai sunt alte cereri de formulat înainte de a se acorda cuvântul asupra apelului.
Apelanta-petentă arată că dacă cererile pe care le-a formulat erau soluționate, atunci argumentele sale în susținerea apelului de față ar fi fost mult mai clare și mult mai ușor de receptat de către instanță. Mai mult, atât de Curtea Constituțională, cât și de Curtea Europeană ar putea constata această lipsă totală de echitate a procesului, întrucât cererea de sesizare a Curții Constituționale este, în sine, un proces.
Instanță din nou se adresează apelantei-petente cu întrebarea dacă mai are alte cereri de formulat sau dacă dorește a i se da cuvântul asupra apelului pe care l-a formulat.
Apelanta-petentă învederează că în raport de cele două cereri pe care le-a invocat ar mai fi avut și alte cereri de formulat.
Instanța reamintește apelantei-petente C. F. împrejurarea că cele două cereri au fost respinse, sens în care întreabă dacă mai are alte cereri de formulat.
Apelanta-petentă arată că nu are cum să întrevadă elementele care ar fi reieșit dacă s-ar fi soluționat acele cereri pentru a formula alte cereri.
La interpelarea instanței de apel, reprezentanta Ministerului Public precizează că nu are cereri de formulat.
Înainte de a se da cuvântul asupra apelului formulat, instanța constată că în dosarul penal nr._ al Judecătoriei B. instanța de fond a solicitat comunicarea acestui dosar care se afla la Curtea de Apel B. în vederea soluționării căii de atac formulată de petentă la încheierea de ședință din data de 03.03.2015, urmând a-l restitui. La data 19.06.2015 s-a trimis Judecătoriei B. dosarul penal nr._ al Curții de Apel B. împreună cu dosarele de fond nr._, 1561/II/2/2014, 8859/P/2013, cu mențiunea de a-l restitui instanței curții de apel în vederea motivării deciziei penale nr. 321/., dosar care a rămas până în prezent fără a intra în posesia judecătorului redactor pentru a motiva decizia, a rămas în acest dosar și la nivelul judecătoriei, motiv pentru care dosarul penal nr._ al Curții de Apel B. în care s-a pronunțat decizia penală nr. 321/. se va trimite completului A4 la judecătorul desemnat cu redactarea acestui dosar, întrucât din eroare acest dosar a rămas atașat la prezentul dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. 6 din Codul de procedură penală, acordă cuvântul în susținerea apelului.
Având cuvântul, apelanta-petentă C. F. precizează că încheierea Curții de Apel B. din data de 9.04.2015 în care s-a făcut referire la articolul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 cu sintagma „de la pronunțare” și a ridicat excepția pe acest articol, instanța, respectiv Curtea de Apel B. - Secția penală -, a precizat că nu poate fi invocată în apel o excepție care nu a fost ridicată la fond și, la acel moment, i s-a spus să o invoce în fața primei instanței, ceea ce a și făcut. Prin urmare, încheierea din 9.04.2015 și ceea ce s-a respins ulterior, avea ca motiv împrejurarea că nu a fost ridicată în fața instanței de fond excepția de neconstituționalitate privind sintagma „de la pronunțare” ca moment de curgere a termenului de 48 de ore, prevăzută de Legea 47/1992 de Organizare și Funcționare a Curții Constituționale.
Apelanta-petentă mai menționează faptul că nu a primit niciuna din încheierile de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, nici cea din data de 03.03.2015, dar nici cea din data de 07.07.2015. Prin urmare, a fost nevoită să declanșeze o cale de atac, și anume, recursul, așa cum este prevăzut în Legea nr. 47/1992, care a fost calificat apel împotriva unui act de procedură de respingere a cărui conținut nu îl cunoștea pentru că nu i-a fost comunicat.
Instanța arată că legiuitorul a stabilit această cale de atac a apelului.
Apelanta–petentă C. F. învederează că excepția pe care a invocat-o la fond vizează procesul inechitabil în ce privește faza de ridicare de către una din părți, în speță, persoană vătămată în acea cauză, a unei excepții contra unei norme dintr-o lege sau ordonanță pe care o consideră neconstituțională și în baza unui recurs, întrucât partea nu cunoaște conținutul încheierii pe care vroia să o atace, mai mult decât atât, instanța obligându-o la cheltuieli judiciare către stat.
Arată că la termenul de judecată din data de 22.06.2015 a invocat excepția de neconstituționalitate pe care a motivat-o, în scris, și care se află depusă la dosar, cauza fiind luată la sfârșitul ședinței, deși se afla printre primele cauze în ordinea listei ca să ocrotească persoanele făptuitoare din cadrul instituției de stat, respectiv Poșta Română, care de ani de zile îi opresc nejustificat corespondența și astfel nu i s-a dat posibilitatea să-și susțină în mod echitabil apărarea atât cu privire la plângerea formulată, cât și referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale. Precizează că a solicitat Curții Constituționale să ceară înregistrarea de ședință pentru a se vedea în ce mod este tratat un cetățean în raport de drepturile și libertățile lui fundamentale în fața instanței.
Având în vedere motivele de fapt și de drept, și anume, teza pe care se întemeiază excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 în sensul că a fost vătămată prin faptul că nu i-a fost comunicată încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, precum și celelalte excepții ridicate la un termen precedent, astfel fiind în imposibilitate de a formula în cunoștință de conținutul respectivei încheieri de respingere a recursului care justifică calea de atac (recurs denumit apel) și care privește această sintagmă inechitabilă în sensul că „termenul de 48 de ore să curgă de la pronunțare”, și atunci, consideră că în mod justificat această sintagmă încălca nu unul, ci mai multe drepturi fundamentale însemnând accesul real și cuprinzător la instanța constituțională.
Apelanta-petentă ține să sublinieze faptul că în ceea ce privește accesul la Curtea Constituțională, instanța de control constituțional a detaliat pe larg în Decizia nr.766 din 15 iunie 2011, chiar dacă se referă la o altă chestiune, respectiv dacă o normă este sau nu în vigoare, se mai referă foarte pe larg și la motivele pentru care un cetățean dorește să ajungă la Curtea Constituțională, precum și că accesul la Curtea Constituțională este un drept fundamental.
Apelanta-petentă susține că apelul formulat este dreptul ei ca cetățean să ajungă la Curtea Constituțională pentru ca aceasta să exercite controlul de constituționalitate a oricărei norme dintr-o lege sau ordonanță, cu condiția ca potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 acea dispoziție să nu fi fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții constituționale. De aceea, a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la această inechitabilă curgere a termenului.
Instanța pune în vedere apelantei-petente să precizeze motivele pentru care ar trebui admis apelul în sensul de a se dispune trimiterea cauzei la Curtea Constituțională.
Apelanta-petentă consideră că trebuie admis recursul (denumit apel) în baza art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 în sensul de a se reforma încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție pe care a invocat-o.
La interpelarea instanței ce termen ar considera că ar trebui să fie, apelanta-petentă precizează că nu cele 48 de ore sunt în discuție, ci momentul de la care trebuie să curgă acest termen, respectiv de la comunicare, iar dacă persoana căreia i s-a comunicat acel act procedural nu și-a ridicat documentele și nu a luat cunoștință de conținutul lor, atunci el este cel vinovat. Echitabil și accesibil era ca termenul să înceapă să curgă de la comunicarea actului instanței și nu „de la pronunțare”, urmând ca partea să ia cunoștință de conținutul încheierii și de toate argumentele pe care instanța și-a fundamentat soluția de respingere și în raport de aceste aspecte să ia o hotărâre în cunoștință de cauză, dacă înțelege să declanșeze sau nu calea de atac.
La întrebarea instanței dacă s-a adresat persoanelor îndrituite cu elaborarea legilor în sensul de a se da o lege în sensul celor solicitate, apelanta-petentă precizează că aceasta este forma de adresare, în sensul ca subsemnata să invoce excepția de neconstituționalitate iar Curtea Constituțională să exercite controlul de neconstituționalitate asupra acestei sintagme „de la pronunțare”.
Instanța intervenind menționează că trebuie să exercite control asupra legilor proprii pe care instanța le folosește.
Apelanta-petentă arată că această lege nu este emisă de Curtea Constituțională, ci este emisă de către Parlament la care Curte Constituțională trebuie să se raporteze atunci când un cetățean indiferent de poziția pe care o are în proces, să invoce o normă care îi aduce o vătămare, pentru ca el să aibă dreptul la un proces echitabil în sensul de a cunoaște conținutul actului ce urmează să îl atace. D. fiind faptul că s-a interesat la judecătorie, precizează că aceea încheiere din 3.03.2015 a fost emisă, aproximativ după 11 zile și, de asemenea, cealaltă încheiere a fost redactată la un număr de zile după. Arată că, ea nu critică data la care a fost emisă acea încheiere, ci critică împrejurarea că nu i se dă posibilitatea cetățeanului de a ataca un act numai după ce acesta este semnat și comunicat pentru ca cetățeanul să fie în cunoștință deplină de cauză și să ia o hotărâre. Hotărârea care se ia, „în orb” - așa cum a denumit-o, în cele 48 de ore care să curgă de la pronunțare este una absolut artificială, astfel partea este forțată de un termen să se înscrie într-o cale de atac, iar instanța de apel a respins apelul pe care l-a declarat împotriva încheierii din 03.03.2015 și obligată la cheltuieli judiciare.
Instanța aduce la cunoștința apelantei-petente împrejurarea că legea penală prevede și cine este obligat la plata cheltuielilor judiciare, astfel încât orice cetățean în momentul în care declanșează un proces și a pierdut acel proces este obligat la cheltuieli judiciare.
Apelanta-petentă arată că se pierde acel proces pentru că acel cetățean nu a fost în măsură să cunoască conținutul acelui act pe care vrea să-l atace.
Având cuvântul reprezentanta Ministerului Public precizază că în cauză în susținerea acestei căi de atac se invocă de fapt motive pentru o propunere de lege ferendă.
În legătură cu obiectul cauzei, precizează că acesta este apelul formulat de către petentă împotriva încheieri din 7.07.2015 a Judecătoriei B. și nu cea din 3.03.2015 la care se tot face referire la anumite aspecte de nelegalitate și de reglementare necorespunzătoare.
În cauză s-a invocat excepția unui articol de lege cu privire la cele 48 de ore reglementate prin lege. S-a făcut referire la dispozițiile art. 21 din Constituție – accesul liber la justiție, nu este nicio contradicție, evident, excepția nu este fondată, pe de altă parte, văzând dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, evident, soluția instanței de fond este la adăpost de orice critică.
În primul rând, această excepție invocată de către petentă nu avea legătură cu fondul cauzei, pe de altă parte, așa cum s-a dispus de către instanță, evident calea de atac este formulată în termen, această excepție nu are legătură cu fondul cauzei, iar sesizarea instanței de control constituțională nu se impunea, motiv pentru care solicită respingerea apelului declarat de către petenta C. F..
În replică, apelanta–petentă, arată că încheierea din 7.07.2015 pe care a menționat-o reprezentanta Ministerului Public la rândul ei are legătură directă și nemijlocită cu încheierea din 3.03.2015 unde a invocat excepția de neconstituționalitate împotriva dispozițiilor art. 341 alin. 8 și alin. 2 din Codul de procedură penală, alin. 2 însemnând acela că partea vătămată nu are dreptul să critice probele.
Instanța arată că referitor la acea încheiere s-a pronunțat instanța de control judiciar, iar instanța învestită astăzi cu soluționarea prezentei cauze, nu are atributul de a critica sau de a lua în discuție o altă hotărâre dată de către instanță.
Apelanta-petentă învederează că nu a susținut acest lucru, ci a spus că are legătură directă și nemijlocită cu încheierea din 03.03.2015 referitor și la cheltuielile judiciare pe care instanța le pune în sarcina părții, inclusiv în recursul calificat apel cu cererea pe care a menționat-o care face parte integrantă din proces. Având în vedere că instanța de fond prin încheierea din 3.03.2015 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale prin care criticase alin. 2 al articolului 341 din Codul de procedură penală, consideră că are legătură directă și cu privire la aspectul cheltuielilor judiciare pentru că este supusă la pagubă pecuniară, deși a declarat recurs fără să cunoască actul pe care l-a atacat.
Instanța menționează că asupra acestei chestiuni s-a pronunțat o altă instanță.
Apelanta-petentă arată că nu instanța s-a pronunțat și nu s-a sesizat nici cu privire la alin. 2 din art. 341 Cod procedură penală, având în vedere că ea a criticat faptul că nu doar inculpatul are dreptul de a critica administrarea probelor.
Instanța aduce la cunoștința apelantei-petente faptul că în cauza de față s-a declarat apel doar împotriva încheierii din 07.07.2015 prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992.
Apelanta-petentă confirmă acest aspect și arată că a considerat necesar să atace această încheiere pentru faptul că i s-a respins celălalt recurs care viza același aspect, necomunicarea încheierii.
Instanța din nou aduce la cunoștința apelantei-petente faptul că această instanță nu are atributul de a critica hotărârea pronunțată de către o altă instanță.
Apelanta-petentă face precizarea că toate instituțiile statului se coalizează împotriva cetățeanului și face din Curtea Constituțională „un fel de instituție pe care doar instanțele o sesizează când vor și ce vor”, iar cetățeanul nu are acces la controlul Curții Constituționale raportat la anumite articole care îi vătămează drepturile, în speță, dispozițiile art. 341 alin. 2 Cod de procedură penală care a vătămat-o în mod grav.
Instanța pune în vedere apelantei-petente să se raporteze la dispozițiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 pe care le-a invocat, pentru că referitor la acel articol s-a pronunțat o altă instanță.
Apelanta-petentă arată că acel text de lege invocat a vătămat-o pentru că nu i-a dat dreptul să cunoască conținutul actului ce urma a fi atacat, respectiv încheierea din 3.03.2015, prin care instanța i-a refuzat ca în calitate de parte vătămată să conteste probatoriul administrat, iar instanța s-a pronunțat pe baza unui probatoriu nelegal și netemeinic.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL B.,
Prin încheierea de ședință din 07.07.2015 a Judecătoriei B. în baza art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 republicată s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin.5 din Legea nr. 47/1992, invocată de petenta C. F..
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că, la termenul de judecată din ședința camerei de consiliu din data de 22.06.2015, petenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 29 alin.5 din Legea nr. 47/1992, arătând că dispozițiile care impun formularea căii de atac în 48 de ore de la pronunțare sunt neconstituționale, încălcând prevederile art. 21 alin 1- alin. 3 și art. 1 alin 3 din Constituția României.
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Din interpretarea prevederilor mai sus citate rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă, în eventualitatea admiterii excepției de constituționalitate fiind de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză.
Instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la dispoziția părților pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de controlul de constituționalitate a acelor prevederi legale de natură să influențeze modul de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără însă a influența modul de rezolvare a acestuia.
Totodată, simpla invocare de plano ca neconstituționale a dispozițiilor prevederilor art.29 alin 5 din Legea nr. 47/1992 prin raportare la dispozițiile art.21 alin 1 – alin. 3 și art. 1 alin 3 din Constituția României, fără să se arate în ce constă legătura textului de lege în discuție cu prevederile constituționale invocate nu poate fi natură să conducă la reținerea admisibilității sesizării Curții Constituționale.
În aceste condiții, apreciind că textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă, respectiv dispozițiile art. 29 alin 5 din Legea nr. 47/1992, nu poate fi considerat ca având legătură cu soluționarea cauzei, astfel cum dispun prevederile art. 29 alin. 1 din același act normativ, judecătorul de cameră preliminară a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, excepția invocată fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel petenta C. F. care a criticat încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria B., întrucât sintagma „de la pronunțare” ca moment de curgere a termenului de 48 de ore, prevăzută de Legea 47/1992 de Organizare și Funcționare a Curții Constituționale, vizează procesul inechitabil în ce privește faza de ridicare de către una din părți, în speță, persoană vătămată în acea cauză, a unei excepții contra unei norme dintr-o lege sau ordonanță pe care o consideră neconstituțională și în baza unui recurs, întrucât partea nu cunoaște conținutul încheierii pe care vroia să o atace, mai mult decât atât instanța obligând-o la cheltuieli judiciare către stat.
Având în vedere motivele de fapt și de drept, și anume, teza pe care se întemeiază excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 în sensul că a fost vătămată prin faptul că nu i-a fost comunicată încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, precum și celelalte excepții ridicate la un termen precedent, astfel fiind în imposibilitate de a formula în cunoștință de conținutul respectivei încheieri de respingere a recursului care justifică calea de atac, recurs denumit apel, și care privește această sintagmă inechitabilă în sensul că „termenul de 48 de ore să curgă de la pronunțare”. Și atunci, consideră că în mod justificat această sintagmă încălca nu unul, ci mai multe drepturi fundamentale însemnând accesul real și cuprinzător la instanța constituțională.
Apelanta-petentă susține că apelul formulat este, în primul rând, dreptul ei ca cetățean să ajungă la Curtea Constituțională pentru ca aceasta să exercite controlul de constituționalitate a oricărei norme dintr-o lege sau ordonanță, cu condiția ca potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 acea dispoziție să nu fi fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții constituționale. De aceea, a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la această inechitabilă curgere a termenului.
La interpelarea instanței ce termen ar considera că ar trebui să fie, apelanta-petentă precizează că nu cele 48 de ore sunt în discuție, ci momentul de la care trebuie să curgă acest termen, respectiv de la comunicare, iar dacă persoana căreia i s-a comunicat acel act procedural nu și-a ridicat documentele și nu a luat cunoștință de conținutul lor, atunci el este cel vinovat. Echitabil și accesibil era ca termenul să înceapă să curgă de la comunicarea actului instanței și nu „de la pronunțare”, urmând ca partea să ia cunoștință de conținutul încheierii și de toate argumentele pe care instanța și-a bazat soluția de respingere și în raport de aceste aspecte să ia o hotărâre în cunoștință de cauză, dacă înțelege să declanșeze sau nu calea de atac.
Verificând încheierea atacată în raport cu motivele invocate și de dispozițiile din Legea de Organizare a Curții Constituționale nr. 47/1992, republicată, Curtea constată că apelul este lipsit de suport.
Este adevărat că singurul control de conformitate constituțională se exercită de către Curtea Constituțională însă, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 republicată, este necesar ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
Așa cum corect a constatat judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria B. cu o motivare pe care Curtea și-o însușește integral, excepția invocată de către petentă nu are legătură cu fondul cauzei.
Totodată, deși petenta invocă neconstituționalitatea art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, respectiv a curgerii termenului de 48 de ore al apelului (respectiv recursului) de la pronunțare, Curtea arată că petenta nu a suferit nici un impediment în declararea apelului în termenul de 48 de ore, fapt pentru care apelul său este în termen, iar motivația petentului nu-și găsește nici o justificare, iar sesizarea instanței de control judiciar nu se impunea.
Reglementarea căilor de atac, a momentului de când acestea încep să curgă este atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art.126 alin.(2) din Constituție fac referire la „condițiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege”.
Dispozițiile art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 nu aduc atingere dreptului accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.
În consecință, instanța constată că încheierea atacată este legală și temeinică și potrivit art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge apelul promovat de petenta C. F..
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de petenta C. Filoftea împotriva încheierii din 07.07.2015 a Judecătoriei B., pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe petenta apelantă să plătească statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. C. M. C. C. G.
GREFIER,
A. O.
Red. A.C.M./24.02.2016
Tehnoredact.AO./25.02.2016/2 ex.
Jud.fond A.-C. B.
| ← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 67/2016. Curtea... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 40/2016.... → |
|---|
