Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 67/2016. Curtea de Apel BRAŞOV

Instanța constituită din:

Complet de judecată A2:

Președinte: Judecător - R. C. D.

Judecător: M. D.

Grefier: C. R.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi se află amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. și inculpatul G. R. (trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233, art. 234 alin.1 lit.d Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal - 2 fapte), împotriva sentinței penale nr.1626 din data de 24 septembrie 2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile asupra cauzei penale de față au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 11.02.2016, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:

CURTEA

Asupra prezentei cauze penale, constată următoarele.

Prin sentința penală nr.1626 din 24 septembrie 2015 a Judecătoriei B. s-a dispus, în baza art. 386 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru comiterea cărora inculpatul G. R. a fost trimis în judecată din două infracțiuni de tâlhărie calificată prevăzută și pedepsită de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, într-o infracțiune de tâlhărie calificată, prevăzută și pedepsită de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal și o infracțiune de tăinuire prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului G. R. pentru comiterea infracțiunii de „tâlhărie calificată” (fapta din data de 08.03.2015), la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În baza art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 270 alin. 1 Cod penal, a dispus condamnarea aceluiași inculpat, pentru comiterea infracțiunii de “tăinuire” (fapta din data de 22.03.2015), la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

A constatat că, prin sentința penală nr. 2399/2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 188/28.02.2013 a Curții de Apel B., inculpatul a fost condamnat, în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 2 ind.1 lit. a Cod penal anterior, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal anterior, respectiv cu reținerea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală anterior, art. 74 alin. 1 lit. a și c, alin. 2 Cod penal anterior și art. 76 lit. c Cod penal anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de “tâlhărie”, la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, art. 83 alin. 1 și art. 110 ind. 1 alin. 2 din vechiul Cod penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate condamnatului prin sentința penală nr. 2399/2012 a Judecătoriei B..

În baza art. 21 din Legea nr. 187/2012, a constatat că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 2399/2012 a Judecătoriei B. este o pedeapsă executabilă, context în care a dispus înlocuirea acesteia cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 45 alin. 1 Cod penal și art. 129 alin. 2 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele stabilite prin prezenta, majorând pedeapsa principală rezultantă intermediară cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative stabilite prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare (compusă din pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă principală, respectiv 4 luni închisoare, la pedeapsa rezultantă intermediară de 3 ani și 4 luni închisoare adăugându-se cel puțin o pătrime din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an, respectiv 4 luni închisoare), pe care acesta, în baza art. 129 alin. 5 Cod penal, urmează să o execute în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

A dispus ca, în baza art.68 alin. 1 lit. c Cod penal, executarea pedepsei complementare să înceapă după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie, astfel cum a fost această exercitare interzisă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 72, alin. 1 Cod penal, a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză (perioada de la 27.03.2015 până la zi), respectiv durata reținerii și arestării preventive din cauza în care a fost pronunțată sentința penală nr. 2399/2012 a Judecătoriei B. (perioada de la 09.08.2012 până la 19.08.2012).

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat după rămânerea definitivă a prezentei.

A constatat că persoana vătămată G. E. a renunțat la pretențiile civile.

A respins ca inadmisibilă solicitarea de acordare daune materiale formulată de numita I. D. M..

În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 19 și art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplicarea art.1357 și art. 1381 Cod civil, a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă P. B. F. I. dispunând, în consecință, obligarea inculpatului la plata sumei de 600 lei cu titlu de daune materiale către această parte civilă, precum și la plata dobânzii legale aferente acestui debit de la data comiterii infracțiunii (08.03.2015) până la data plății efective.

A constatat că prin sentința penală nr. 1402/2015 a Judecătoriei B., definitivă prin neapelare, s-a dispus în baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală și art. 112 alin. 1 lit. e și alin. 5 Cod penal, confiscarea sumei de 19,5 lei (echivalentul valoric al sumei de bani și a bonului de masă sustrase de la persoana vătămată G. E.) de la inculpatul B. A.-C..

Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria B. a reținut următoarele.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. din data de 21.04.2015, emis în Dosarul nr. 2966/P/2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților G. R. și B. A. după cum urmează:

- inculpatul G. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (2 fapte);

- inculpatul B. A.-C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, 234 alin. 1 lit. d C.P., cu aplicarea art. 113 și următoarele Cod penal.

În rechizitoriu s-au reținut următoarele:

Inculpatul G. R., la data de 08.03.2015, în jurul orei 22.00, fiind însoțit de o altă persoană, rămasă necunoscută, a acostat partea civilă P.-B. F.-I. în zona străzii H. Oberth din mun. B. și a agresat-o lovind-o cu pumnii și picioarele în zona feței și a corpului, deposedând-o de verigheta de pe degetul inelar al mâinii stângi, în urma agresiunii partea civilă suferind leziuni traumatice vindecabile în 11-12 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 638/E/17.03.2015, prejudiciul fiind evaluat la suma de 600 de lei.

La data de 22.03.2015, în jurul orei 19.30, împreună cu inculpatul B. A.-C., în zona străzii Venus din mun. B., inculpatul G. R. a deposedat-o prin violență pe persoana vătămată G. E. de geanta de umăr în care se aflau printre altele un telefon purtând marca Digi, având seriile IMEI_ și_, suma de 10 lei și un bon valoric pentru achiziționarea de alimente, creând un prejudiciu de 500 de lei.

Inculpatul B. A.-C., la data de 22.03.2015, în jurul orei 19.30, împreună cu inculpatul G. R., în zona străzii Venus din mun. B., a deposedat-o prin violență pe persoana vătămată G. E. de geanta de umăr în care se aflau printre altele un telefon purtând marca Digi, având seriile IMEI_ și_, suma de 10 lei și un bon valoric pentru achiziționarea de alimente, creând un prejudiciu de 500 de lei.

Ca mijloace de probă sunt indicate în actul de sesizare următoarele: înscrisuri - plângerile persoanei vătămate G. E. și părții civile P.-B. F.-I., declarația părții civile P.-B. F.-I. și fotografiile anexate (filele 28, 40, 43-48 dosar de urmărire penală), procesul-verbal întocmit de organele de cercetare penală la data de 25.03.2015 (fila 26 dosar de urmărire penală), procesul-verbal de cercetare la fața locului din 23.03.2015 și planșa fotografică anexată (filele 31-34 dosar de urmărire penală), declarațiile persoanei vătămate G. E. din 23.03.2015 și 03.04.2015 (filele 35-39 dosar de urmărire penală), dovada de predare primire din 03.04.2015 (fila 39 bis dosar de urmărire penală), certificatul medico-legal nr. 638/E/17.03.2015 (fila 42 dosar de urmărire penală), procesul-verbal de cercetare la fața locului din 19.03.2015 și planșa fotografică anexată (filele 51-55 dosar de urmărire penală), declarațiile părții civile P.-B. F.-I. din 19.03.2015 și 26.03.2015 (filele 57, 58, 137 dosar de urmărire penală), declarațiile inculpatului G. R. din 27.03.2015 (filele 63, 64, 70 dosar de urmărire penală), declarația inculpatului B. A.-C. din 03.04.2015 (filele 72-74 dosar de urmărire penală), declarația martorei Ciurcanu R. din 23.03.2015 (filele 79, 80 dosar de urmărire penală), declarațiile martorei I. D.-M. din 25.03.2015, 26.03.2015 și 27.03.2015 (filele 81, 82, 130, 151 dosar de urmărire penală), declarația martorului B. M.-G. din 25.03.2015 (filele 85, 86 dosar de urmărire penală), declarația martorei Tobias Alisa-M. din 01.04.2015 (filele 87, 88 dosar de urmărire penală), procesele-verbale de percheziție domiciliară din 27.03.2015 și planșele fotografice anexate (filele 96-104, 108-123 dosar de urmărire penală), procesul-verbal de ridicare de bunuri întocmit de organele de cercetare penală la data de 25.03.2015 (fila 128 dosar de urmărire penală), procesele-verbale de identificare după fotografii din 26.03.2015 și planșele fotografice anexate (filele 131-135, 138-149 dosar de urmărire penală), procesul-verbal de identificare din grup de persoane din 27.03.2015 și planșa fotografică anexată (filele 152-155 dosar de urmărire penală), adresa S.C. TREPTE EVENTS S.R.L. nr. 95/27.03.2015 (fila 158 dosar de urmărire penală).

În fața instanței inculpatul B. A.-C. a recunoscut acuzația lansată împotriva sa, solicitând să fie judecat cu celeritate sau pe baza procedurii privind recunoașterea învinuirii. Considerând cererea întemeiată, instanța, deși potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, procedura recunoașterii învinuirii nu este aplicabilă infractorilor minori, a admis cererea de judecare a cauzei cu celeritate, având în vedere că niciuna dintre probele administrate în cursul urmăririi penale nu a fost contestată de inculpat, context în care a limitat cercetarea judecătorească cu privire la acest inculpat la punerea în discuție contradictorie a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a disjuns cauza cu privire la celălalt inculpat, care nu a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa, dorind să dea declarație și să propună probe în apărare.

Asupra acuzației lansate împotriva inculpatului B. A.-C., instanța s-a pronunțat prin sentința penală nr. 1402/13.08.2015, definitivă prin neapelare.

Pe cale de consecință, în prezentul dosar s-a soluționat cauza privitor la inculpatul major.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, cu referire la faptele inculpatului G. R., instanța a constatat că situația de fapt nu este identică celei prezentate în rechizitoriu.

Astfel, instanța a reținut că, la data de 08.03.2015, în jurul orei 22.00, în timp ce partea civilă P. B. F. I. se afla . municipiul B. s-a întâlnit cu inculpatul G. R. care era însoțit de o persoană rămasă necunoscută, ambii aflați sub influența băuturilor alcoolice. Inculpatul G. R. a solicitat părții civile P. B. F. I. să-i remită o țigară. Aceasta a remis inculpatului G. R. pachetul său de țigări pentru ca acesta să ia o țigară. La acest moment, inculpatul G. R. a devenit recalcitrant, i-a comunicat părții civile că are țigările sale și că nu are nevoie de țigările acesteia, arătându-i în același timp un pachet de țigări de culoare închisă. Ulterior, inculpatul G. R. a lovit-o, în mod neașteptat, cu pumnul în zona feței fapt care a dus la dezechilibrarea părții civile. Inculpatul G. R. și persoana rămasă necunoscută au continuat să lovească partea civilă P. B. F. I., aflată la pământ, cu pumnii și picioarele în zona feței și a corpului, timp în care au deposedat-o de verigheta de pe degetul inelar al mâini stângi. Din certificatul medico-legal nr. 638/E/17.03.2015 a rezultat faptul că partea civilă P. B. F. I. prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur. Leziunile pot data din 08.03.2015 și necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Această situație de fapt rezultă din declarațiile date în cursul urmăririi penale de persoana vătămată/partea civilă și parțial din declarațiile date în aceeași fază de inculpat. Nu vor fi avute în vedere susținerile făcute de inculpat în fața instanței, mențiunea referitoare la lipsa deposedării persoanei vătămate de verighetă fiind făcută în mod evident pro causa, fără a fi confirmată de vreo altă probă.

Cu privire la cealaltă faptă reținută în sarcina inculpatului, instanța a reținut cadrul mai larg descris în actul de sesizare, dar, având în vedere probele administrate în cauză, cu referire la declarația persoanei vătămate G. E., declarația de martor a numitului B. A.-C., ascultat în cauza disjunsă, respectiv declarația inculpatului G. R., a considerat că starea de fapt și implicit încadrarea juridică au fost reținute în mod greșit în sarcina inculpatului. Nu au fost avute în vedere parte din susținerile din declarația de incupat dată în cursul urmăririi penale de numitul B. A.-C. (cu referire la participarea inculpatului G. R. la comiterea infracțiunii de tâlhărie), acesta fiind audiat ca martor și infirmând orice participare la comiterea infracțiunii de tâlhărie din partea inculpatului G. R.. Instanța a reținut că numitul B. A.-C. nu are vreun interes aparent în cauză și nu poate fi invalidată susținerea acestuia referitoare la lipsa participării inculpatului G. R.. Mai mult, nu poate fi identificată nici din probele administrate în cursul urmăririi penale vreo participare a inculpatului G. R. la comiterea infracțiunii de tâlhărie, neexistând dovezi concrete (cu excepția unei declarații incerte a coinculpatului, care ar fi putut acționa inclusiv în sensul relalat în fața instanței, prin aceea că nu a citit ce a consemnat organul de urmărire penală, fie încercând să minimizeze contribuția sa pentru a obține o sancțiune mai blândă) care să circumstanțieze o eventuală instigare sau complicitate materială ori morală din partea acestuia.

Astfel, instanța a reținut că la data de 22.03.2015, în jurul orei 19.30, persoana vătămată G. E. se deplasa pe .. B.. La un moment dat, în zona imobilului situat în mun. B., ., jud. B., persoana vătămată a fost ajunsă din urmă de inculpatul B. A.-C., care o urmărea încă de la coborârea din mijlocul de transport cu care călătorise împreună cu inculpatul G. R., din zona intersecției străzilor Hărmanului și A. V. din mun. B.. Nu se poate reține că inculpații G. R. și B. A.-C. se înțeleseseră să îi sustragă geanta persoanei vătămate G. E. încă din mijlocul de transport în comun cu care călătoriseră, dar așteptau momentul oportun în care să-și pună în aplicare planul, fără a risca să fie prinși sau identificați. Este adevărat că în mijlocul de transport în comun a avut loc o discuție despre eventualitatea comiterii infracțiunii de către inculpatul minor, însă nu se poate reține că acesta a fost determinat să comită fapta sau că ar fi fost ajutat în orice mod de către celălalt inculpat. Instanța a reținut că inculpatul B. A.-C. a sustras singur geanta părții civile, fără vreun ajutor material sau moral din partea celuilalt inculpat și fără să fie determinat de acesta să comită fapta. Totuși, s-a reținut că telefonul sustras de la partea civilă a ajuns ulterior în posesia inculpatului G. R., care l-a dobândit plătind pentru bun și ulterior l-a înstrăinat, deși cunoștea proveniența acestuia. Astfel, se reține că inculpatul B. A.-C. a ajuns într-un parc din apropierea străzii Neptun, unde a controlat geanta părții civile în care a găsit un telefon purtând marca Digi, având seriile IMEI_ și_, suma de 10 lei și un bon valoric pentru achiziționarea de alimente pe care le-a sustras și apoi a aruncat geanta pe spațiul verde în proximitatea imobilului situat în mun. B., ., unde a fost găsită și recuperată în ziua următoare de martora Ciurcanu R.. După scurt timp, inculpatul B. A.-C. s-a deplasat în zona unde domiciliază inculpatul G. R., s-a întâlnit cu acesta și i-a remis bunurile și suma de bani sustrase din geanta persoanei vătămate G. E., suma de bani fiind folosită pentru achiziționarea de băuturi alcoolice și țigări, iar telefonul mobil purtând marca Digi fiind dat la schimb de inculpatul G. R. martorei I. D.-M. pentru a i se pierde urma, după ce în prealabil inculpatul G. R. îi plătise inculpatului B. A. C. (cu două perechi de pantaloni) telefonul sustras.

În cursul cercetării judecătorești s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului în sensul reținerii unei complicități la tâlhărie calificată, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d Cod penal sau a unei infracțiuni de tăinuire.

Pentru motivele anterior relevate nu s-a reținut comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată în forma complicității. Nu s-a reținut nici incidența agravantei prevăzute de art. 77 alin. 1 lit. d Cod penal, mai ales în contextul în care minorul B. A.-C. era aproape de majorat la data comiterii faptei, iar dezvoltarea fizică a acestuia nu indică dincolo de orice dubiu validitatea soluției referitoare la reținerea circumstanței agravante. Totuși, instanța a considerat că fapta inculpatului se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de tăinuire, prevăzută și pedepsită de art. 270 Cod penal, context în care a dispus, în baza art. 386 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru comiterea cărora inculpatul G. R. a fost trimis în judecată din două infracțiuni de tâlhărie calificată prevăzută și pedepsită de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, într-o infracțiune de tâlhărie calificată, prevăzută și pedepsită de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal și o infracțiune de tăinuire prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Din coroborarea probelor administrate a rezultat că faptele inculpatului sunt prevăzute de legea penală, au fost comise de acesta cu vinovăție în forma prevăzută de lege, sunt nejustificate și imputabile acestuia.

În drept, fapta inculpatului, care, la data de 08.03.2015, în jurul orei 22.00, fiind însoțit de o altă persoană, rămasă necunoscută, a acostat partea civilă P.-B. F.-I. în zona străzii H. Oberth din mun. B. și a agresat-o lovind-o cu pumnii și picioarele în zona feței și a corpului, deposedând-o de verigheta de pe degetul inelar al mâinii stângi, în urma agresiunii partea civilă suferind leziuni traumatice vindecabile în 11-12 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr. 638/E/17.03.2015, întrunește elementele constituite ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută și pedepsită de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie calificată, ce face obiectul judecății, instanța a reținut că modul în care a acționat inculpatul realizează elementul material al infracțiunii în discuție. În ceea ce privește elementele constitutive ale acestei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, instanța a constatat că, sub aspectul laturii obiective, infracțiunea s-a realizat printr-o acțiune de luare a bunului mobil ce aparținea persoanei vătămate din posesia acesteia, fără consimțământul ei. S-a reținut că inculpatul a acționat violent la adresa persoanei vătămate, lovindu-o pe aceasta. Urmarea produsă a constat în atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate, fapta cauzându-i acesteia o pagubă materială, iar raportul de cauzalitate între acțiuni și urmarea imediată rezultă ex re. De asemenea, este pe deplin dovedit și scopul special cerut de lege pentru existența infracțiunii - acela al însușirii bunului pe nedrept. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă: astfel, el a prevăzut rezultatul acțiunii lui - prejudiciul material pe care l-ar cauza persoanei vătămate prin sustragere - și a urmărit producerea acestui rezultat, dorind să-și însușească bunul în cauză. De asemenea, s-a reținut că inculpatul a acționat violent, împreună cu o altă persoană neidentificată, intimidând victima și, prin modalitatea de acțiune, punând-o în imposibilitate de a se apăra. Fapta a fost comisă în timpul nopții, fiind îndeplinită condiția prevăzută de lege pentru reținerea formei agravate indicate.

De asemenea, instanța a reținut că fapta inculpatului, care, la data de 22.03.2015, în jurul orei 19.30, cunoscând că inculpatul B. A.-C., în zona străzii Venus din mun. B., a deposedat-o prin violență pe persoana vătămată G. E. de geanta de umăr în care se aflau printre altele un telefon purtând marca Digi, având seriile IMEI_ și_, suma de 10 lei și un bon valoric pentru achiziționarea de alimente, a dobândit de la acesta telefonul sustras, procedând ulterior la înstrăinarea acestuia, pentru a se pierde urmele comiterii infracțiunii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii de „tăinuire”, instanța a constatat că, sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului s-a realizat printr-o acțiune de dobândire a telefonului sustras ce aparținea persoanei vătămate, inculpatul cunoscând în mod evident că bunul respectiv provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, instanța a reținut că urmarea produsă a constat în starea de pericol pentru înfăptuirea justiției creată prin trecerea bunului în stăpânirea inculpatului și ulterior prin înstrăinarea bunului. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă: astfel, el a prevăzut rezultatul faptei sale - starea de pericol pe care o va genera - și a urmărit producerea acestui rezultat.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii, scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, respectiv situația familială și socială a acestuia.

În concret, instanța a luat în considerare, în afara gravității in abstracto și naturii infracțiunilor comise de inculpat, următoarele aspecte: circumstanțele săvârșirii faptelor (cu referire explicită la faptul că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului prezintă o gravitate concretă deosebită, fiind manifestată o lipsă totală de respect față de patrimoniul altor persoane) și circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului (care nu se află la primul conflict cu legea penală).

Pentru aceste motive, Judecătoria B. a pronunțat hotărârea menționată anterior.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, la data de 25.09.2015 și 5.10.2015, P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul G. R..

În calea de atac, Ministerul Public a criticat hotărârea primei instanțe sub aspect de netemeinicie și nelegalizate, apreciind că în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei comise în 22.03.2015 din infracțiunea de tâlhărie în cea de tăinuire. Totodată, reprezentantul parchetului a criticat sentința pronunțată sub aspectul nereținerii circumstanței agravante prevăzută de art.77 lit.d Cod penal, în condițiile în care inculpatul cunoștea că B. A. C. era minor la data faptei, al greșitei rețineri a dispozițiilor legale privind revocarea beneficiului suspendării condiționate și al modalității stabilirii pedepsei rezultante, precum și al neobligării inculpatului la plata despăgubirilor civile cu care martora I. D. M. s-a constituit parte civilă.

Inculpatul, în apelul formulat, a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate, prin reducerea ei sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere atitudinea procesuală adoptată în cursul procesului penal.

În calea de atac a apelului la termenul din data de 28.01.2016 s-a procedat la atașarea dosarului penal nr._ al Judecătoriei B. în care s-a pronunțat sentința penală nr.1402/13.08.2015, privitor la inculpatul B. A. C..

În fața Curții de Apel nu au fost administrate alte mijloace de probă.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, luând în considerare întreg materialul probatoriu administrat în cauză, precum și principiile enunțate de Codul de procedură penală în art.417 și art.418, Curtea de Apel reține următoarele.

Relativ la starea de fapt reținută de către Judecătoria B., Curtea de Apel apreciază ca fiind corectă cea referitoare la infracțiunea comisă de către G. R. la data de 8.03.2015, în esență aceasta constând în aceea că în jurul orei 22⁰⁰, în timp ce era însoțit de o persoană rămasă necunoscută, inculpatul, aflându-se pe . municipiul B., a acostat pe P. B. F. I., pe care l-a agresat cu pumnii și picioarele, deposedându-l de verighetă, partea vătămată suferind, în urma loviturilor primite, leziuni corporale vindecabile în 11-12 zile de îngrijiri medicale.

În raport de elementele factuale reținute, Curtea remarcă împrejurarea că activitatea infracțională a fost corect încadrată de către instanță în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.233, art.234 alin.1 lit.d Cod penal, probele administrate în cursul procesului penal confirmând săvârșirea de către inculpat a acestei acțiuni infracționale.

Din analiza materialului probator, se reține că deși în declarația din data de 12.08.2015 (aflată în dosarul penal nr._ la fila 130), G. R. a negat faptul sustragerii bunului aflat asupra părții vătămate, această atitudine procesuală nu este în concordanță cu celelalte probe administrate, respectiv declarația părții vătămate P. B. F. I. din 19.09.2015 (fila 57 dosar urmărire penală), declarația inculpatului din fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei B. din dosarul nr._ (fila 70 dosar urmărire penală) în care a recunoscut comiterea infracțiunii și procesul verbal de identificare după fotografii din 26.03.2015 (fila 144 dosar urmărire penală).

În acest context, în mod corect prima instanță a reținut vinovăția penală a inculpatului, privitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.233, art.234 alin.1 lit.d Cod penal comisă la data de 8.03.2015.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicată pentru această faptă (3 ani închisoare), având în vedere criteriile generale menționate în art.74 Cod penal, Curtea consideră că, în raport de modalitatea comiterii infracțiunii, împrejurările concrete în care partea vătămată a fost deposedat de bun, gravitatea leziunilor suferite de către P. B. F. I., valoarea prejudiciului și antecedența penală a inculpatului, în mod corect a fost stabilit cuantumul pedepsei, neimpunându-se reducerea acestuia.

În cauză instanța s-a orientat spre minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă, iar în situația în care nu pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cuantumul menționat nu poate fi coborât sub această limită legală.

În ceea ce privește infracțiunea săvârșită la data de 22.03.2015, Curtea constată că atât starea de fapt, cât și încadrarea juridică au fost greșit stabilite de către instanța de fond.

Astfel, se constată că judecătoria și-a întemeiat hotărârea pronunțată, prin care a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art.270 alin.1 Cod penal, în mod exclusiv pe depoziția de martor dată la 17.09.2015 de către B. A. C..

Relativ la acest aspect, Curtea observă că, în conformitate cu art.118 Cod procedură penală există posibilitatea de a se proceda la audierea în calitate de martor a unei persoane care anterior, în aceeași cauză, a avut calitatea de suspect sau inculpat.

Însă, în general, depoziția dată în calitate de martor nu are un caracter absolut, fiind necesar a fi coroborată cu celelalte mijloace de probă, iar în cauza de față și cu hotărârea pronunțată de către instanță cu privire la acuzația adusă lui B. A. C..

Privitor la acest aspect, se remarcă faptul că prima instanță a înlăturat în parte declarațiile date în calitate de inculpat de către B. A. C., reținând depoziția de martor prin care acesta a revenit la cele afirmate anterior susținând neimplicarea lui G. R. în comiterea infracțiunii din data de 22.03.2015.

Curtea observă că, în mod nejustificat, instanța a analizat depozițiile date de către B. A. C. exclusiv din perspectiva calități procesuale de martor a acestuia, ignorându-se cele afirmate anterior de către susnumit în momentul în care avea calitatea de parte în cauză (inculpat).

În acest sens, la data de 12.08.2015 (fila 129 dosar nr._ ) B. A. C. a fost ascultat în calitate de inculpat, afirmând că recunoaște faptele astfel cum ele au fost descrise în actul de acuzare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. D. urmare, judecătoria a procedat la soluționarea cauzei față de acest inculpat, pronunțând sentința penală nr.1402/13.08.2015, fiind convinsă la momentul respectiv de modalitatea de derulare a evenimentelor.

În cuprinsul hotărârii pronunțate, instanța a menționat în mod expres că din analiza materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, cu referire la fapta inculpatului B. A. C., având în vedere declarația acestuia de recunoaștere, situația de fapt este identică celei prezentate în rechizitoriu.

În consecință, rămânând definitivă prin neapelare sentința penală menționată, aceasta având, deci, autoritate de lucru judecat, Curtea constată că în mod netemeinic a procedat ulterior instanța în momentul în care a analizat materialul probatoriu administrat față de inculpatul G. R., în condițiile în care a dat valoare absolută depoziției de martor a lui B. A. C., contrar celor reținute printr-o hotărâre judecătorească a aceluiași complet.

Pe de altă parte, privitor la argumentația avută în vedere la înlăturarea afirmațiilor susnumitului din declarațiile de inculpat, este de evidențiat că susținerile referitoare la necitirea celor consemnate de organul de poliție nu pot convinge instanța de apel, în condițiile în care cele menționate sunt în contradicție cu cele reținute cu autoritate de lucru judecat în sentința penală nr.1402/13.08.2015, starea de fapt din rechizitoriu (care îl implică în mod evident și pe inculpatul G. R. în calitate de autor la comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.233, art.234 alin.1 lit.d Cod penal) fiind recunoscută fără rezerve de către B. A. C. la data de 12.08.2015.

În altă ordine de idei, chiar dacă s-ar reține susținerile lui B. A. C. din data de 17.09.2015 ca fiind corespunzătoare adevărului, se remarcă faptul că acestea nu se coroborează cu declarația dată de către Gerebenș R. la data de 12.08.2015. Astfel, minorul a menționat că în permanență, în timp ce era în autobuz, inculpatul a avut cunoștință de activitatea infracțională ce urma a se desfășura, în timp ce apelantul a afirmat că nu l-a instigat sau ajutat în vreun fel pe B. A. C. să comită fapta.

În atare condiții, având în vedere că ulterior săvârșirii infracțiunii, la scurt timp inculpatul a primit o parte din bunurile sustrase de la partea vătămată G. E., cunoscând în mod evident că acesta provin din comiterea unei fapte penale, se constată că, cel puțin din punct de vedere moral, atitudinea lui G. R. se circumscrie noțiunii de „ajutor” dat minorului în vederea aducerii la îndeplinire a intenției infracționale.

Însă, luând în considerare faptul că în mod nejustificat martorul B. A. C. a susținut o altă derulare a evenimentelor decât cea recunoscută inițial, care a fost luată în considerare de către judecător în momentul în care a dispus prin sentință față de acesta o măsură educativă, Curtea va înlătura depoziția din data de 19.08.2015 din ansamblul materialului probatoriu.

În acest sens, având în vedere că starea de fapt cu care a fost sesizată judecătoria nu s-a schimbat, în mod corect instanța de apel va reține în sarcina inculpatului G. R. că la data de 22.03.2015, în jurul orei 19³⁰, împreună cu minorul B. A. C., după ce au coborât dintr-un mijloc de transport în comun, în zona străzii Venus din municipiul B. a deposedat prin violență persoana vătămată G. E. (care călătorise cu ei în același autobuz) de o geantă în care se aflau un telefon mobil, suma de 10 lei și un bon valoric, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.223, art.234 alin.1 lit.d Cod penal.

Din perspectiva circumstanței agravante reale prevăzute de art.77 lit.d Cod penal, având în vedere că infracțiunea din data de 22.03.2015 a fost comisă de inculpatul major G. R. împreună cu un minor, Curtea va reține în încadrarea juridică a faptei dispozițiile penale menționate, neavând importanță că B. A. C. urma să devină major peste câteva luni.

Privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, cuprinse în art.74 Cod penal, instanța de apel va avea în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei ce va fi aplicată lui G. R. modalitatea concretă de comitere a faptei și scopul urmărit, vârsta părții vătămate, existența în cauză a unei circumstanțe agravante, antecedența penală specială a inculpatului (care anterior a mai fost condamnat pentru comiterea altei infracțiuni de tâlhărie, prezenta faptă fiind comisă în interiorul termenului de încercare stabilit de către instanță), precum și atitudinea procesuală manifestată în cursul procedurii judiciare.

Astfel, Curtea apreciază că o pedeapsă de 3 ani este de natură a contribui la realizarea scopului preventiv-educativ, acesta fiind proporțională cu starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, urmând a fi aplicată totodată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b Cod penal pe o durată de 1 an.

În ceea ce privește critica referitoare la modalitatea în care prima instanță a procedat la revocarea beneficiului suspendării condiționate dispusă prin sentința penală nr. nr.2399/18.12.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr.188/R din 28.02.2013 a Curții de Apel B., instanța de control o apreciază ca fiind întemeiată.

În aplicarea dispozițiilor din Legea nr.187/2012, se impunea ca, ulterior stabilirii pedepselor pentru celor două infracțiuni, având în vedere că fapta care constituie antecedența penală a fost săvârșită în timpul minorității, în baza art.22 alin.2, 4 din Legea nr.187/2012 să se revoce suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală menționată, urmând ca pedeapsa să fie înlocuită cu măsura educativă a internării întru-un centru educativ pe o durată de 1 an.

În continuare, în baza art.22 alin.4 lit.b din Legea nr.187/2012, raportat la art.129 alin.2 lit.b Cod penal, după ce se realiza procedeul contopirii celor două pedepse aplicate pentru noile fapte deduse judecății, la pedeapsa rezultantă urma a fi adăugată pătrimea din durata măsurii educative, rezultând în acest fel pedeapsa finală.

În consecință, având în vedere considerentele expuse anterior, sub aspectul soluționării laturii penale, în cadrul rejudecării, se va admite apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni în pedepsele componente de 3 ani și 1 an închisoare, precum și sporul de o pătrime din durata măsurii educative.

În baza art.386 Cod procedură penală, se va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșite la data de 22.03.2015 din infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art.270 alin.1 Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.233, art.234 lain.1 lit.d Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.d Cod penal.

În baza art.233, art.234 alin.1 lit.d Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.d Cod penal, se va condamna inculpatul G. R. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

Se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art.22 alin.2, 4 din Legea nr.187/2012, se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.2399/18.12.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr.188/R din 28.02.2013 a Curții de Apel B., și se va înlocui pedeapsa menționată cu măsura educativă a internării întru-un centru educativ pe o durată de 1 an.

În baza art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b Cod penal, art.22 alin.4 lit.b din Legea nr.187/2012, raportat la art.129 alin.2 lit.b Cod penal, se vor contopi pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se va adăuga sporul de o treime de 1 an, rezultând pedeapsa de 4 ani închisoare, la care se va adăuga o pătrime din durata măsurii educative de 1 an, rezultând în final 4 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal pe o durată de 1 an.

Referitor la modul de soluționare a acțiunii civile promovată de către I. D. M., luând în considerare constituirea de parte civilă cu suma de 100 lei, conform declarației din data de 25.03.2015 (fila 81 dosar urmărire penală), reprezentând valoarea pagubei suferită de către martoră urmare a predării telefonului primit de la inculpat la data de 22.03.2015 către organele de poliție, Curtea va admite acțiunea civilă promovată (corelativ admiterii apelului declarat de către parchet) și va dispune obligarea lui G. R. la plata sumei menționate către partea civilă.

În baza art.422 Cod procedură penală, având în vedere că inculpatul G. R. se află sub puterea măsurii preventive a arestării, se va adăuga la durata acestei măsuri perioada de la 24.09.2015 la 11.02.2016.

Pentru considerentele expuse, apelul declarat de către inculpat va fi respins, acesta urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 460 lei (în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu), restul rămânând în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I. În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr.1626 din 24 septembrie 2015 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul penal nr._, pe care o desființează sub aspectul încadrării juridice a faptei din data de 22.03.2015, a reținerii circumstanței agravante prevăzute de art.77 lit.d Cod penal, al modalității de stabilire a pedepsei rezultante și al soluționării acțiunii civile.

Rejudecând în aceste limite, descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni în pedepsele componente de 3 ani și 1 an închisoare, precum și sporul de o pătrime din durata măsurii educative.

În baza art.386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșite la data de 22.03.2015 din infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art.270 alin.1 Cod penal, în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.233, art.234 lain.1 lit.d Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.d Cod penal.

În baza art.233, art.234 alin.1 lit.d Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.d Cod penal, condamnă inculpatul G. R. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal pe o durată de 1 an.

În baza art.22 alin.2, 4 din Legea nr.187/2012, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.2399/18.12.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr.188/R din 28.02.2013 a Curții de Apel B., și înlocuiește pedeapsa menționată cu măsura educativă a internării întru-un centru educativ pe o durată de 1 an.

În baza art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b Cod penal, art.22 alin.4 lit.b din Legea nr.187/2012, raportat la art.129 alin.2 lit.b Cod penal, contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care adaugă un sporul de o treime de 1 an, rezultând pedeapsa de 4 ani închisoare, la care adaugă o pătrime din durata măsurii educative de 1 an, rezultând în final 4 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal pe o durată de 1 an.

Admite acțiunea civilă promovată de către martora I. D. M. și obligă inculpatul G. R. la plata sumei de 100 lei cu care aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.422 Cod procedură penală, adaugă la durata arestării preventive a inculpatului G. R. perioada de la 24.09.2015 la 11.02.2016.

II. În temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge apelul formulat de inculpatul G. R. împotriva aceleiași sentințe penale.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, se include în cheltuielile judiciare.

În baza art.275 alin.2, 3 Cod procedură penală, obligă inculpatul G. R. la 460 lei cheltuieli judiciare, restul rămânând în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

R. C. D. M. D.

GREFIER

C. R.

Red. RCD/19.02.2016

Tehnored.C.R./22.02.2016/2 ex.

Jud. fond B.D.