Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 177/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 06-03-2015
ROMÂNIA
C. DE A. B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 177/AP Dosar nr._
Ședința publică din data de 06 martie 2015
Instanța constituită din:
Completul de judecată CAT5:
PREȘEDINTE: N. H. - judecător
Judecător: M. G. L.
Grefier: D. B.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă T. B., inculpații S. A., V. J., părțile civile L. B., L. M., L. S., L. C., L. M. B., L. R. M., L. A., L. C. și Ș. I. împotriva sentinței penale nr. 240 din 4 august 2014 pronunțată de T. B., în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 3 martie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 06 martie 2015.
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr. 240/S/4.08.2014 pronunțată de T. B. în dosarul penal nr._ a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul S. A. din infracțiunea prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.77 lit. a Cod penal în infracțiunea de loviri și alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal sau în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 195 Cod penal.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul T. Ș. din infracțiunea prev. de art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 195 Cod penal.
În baza art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului T. Ș., pentru săvârșirea infracțiunii de omor simplu, la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.
Cu aplicarea art. 65 alin. 1,3 Cod penal, art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.
In baza art. 399 Cod procedură penală, art. 404 Cod procedură penală s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului T. Ș. perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 10 martie 2014 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului T. Ș..
În baza art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul S. A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor simplu la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal.
Cu aplicarea art. 65 alin. 1, 3 Cod penal, art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.
In baza art. 399 Cod procedură penală și art. 404 Cod procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S. A. perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 10 martie 2014 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului S. A..
În baza art. 193 alin. 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal a fost condamnat inculpatul V. J. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe la pedeapsa de 1 an închisoare.
In baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
In baza art. 93 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul V. J. a fost obligat să respecte următoarele obligații: să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă T. B. conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de acest serviciu; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații sau documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 10 martie 2014 la zi. În baza art. 399 Cod procedură penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului V. J. cu măsura controlului judiciar și punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat preventiv în altă cauză.
In baza art. 215 Cod procedură penală pe durata controlului judiciar inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată în fața căreia se află dosarul; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la poliția Biroul supravegheri judiciare din cadrul SIC – poliția orașului R. conform programului de supraveghere stabilit de acest serviciu sau ori de câte ori este chemat. Pe durata controlului judiciar inculpatul a fost obligat să nu se apropie de familia victimei și să nu comunice direct sau indirect cu aceasta.
I s-a atras atenția inculpatului V. J. că în cazul încălcării obligațiilor stabilite în cadrul controlului judiciar se poate dispune față de acesta măsura arestării preventive sau la domiciliu.
In baza art. 6 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații T. Ș. și S. A. în vedere introducerii profilurilor genetice în SNDGJ.
Au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile civile față de inculpatul V. J..
În baza art. 25 Cod procedură penală, art. 397 Cod procedură penală: au fost obligați inculpații T. Ș. și S. A. să plătească în solidar daune morale părților civile după cum urmează: către L. B. și L. M. suma de câte 2.500 lei; către L. R. M. și L. C. suma de câte 1.500 lei; către L. S., L. M. B., L. A., Ș. I. și L. C. - toți prin reprezentant legal L. M. suma de câte 1.000 lei cu titlu de daune morale.
Au fost respinse restul pretențiilor formulate cu titlu de daune materiale și morale de către părțile civile.
În baza art. 274 Cod procedură penală au fost obligați inculpații să plătească statului suma de câte 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. B. din data de 3 aprilie 2014 în dosar nr. 127/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților: T. Ș. cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art.188 alin.1 Cod Penal,cu aplicarea art.77 lit. a) Cod Penal, S. A. cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art.188 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.77 lit. a) Cod Penal, V. J. cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art.188 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.77 lit.a) Cod Penal.
Ca stare de fapt s-a reținut în actul de sesizare al instanței că în noaptea de 9 martie 2014, în jurul orei 04.00, victima L. I. a pătruns prin efracție în magazinul aparținând . situat în comuna Apața, ., județul B. de unde a sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare pe care le-a introdus în saci de rafie și saci de nylon și le-a transportat în exteriorul magazinului. În jurul orei 04.30 două persoane au sesizat prezența bunurilor și au bănuit că sunt sustrase de la magazin, motiv pentru care au chemat în ajutor și alte persoane, context în care victima s-a refugiat într-o curte din apropiere. Întrucât persoanele care s-au adunat în zonă au descoperit locul în care s-a ascuns victima, aceasta din urmă ar fi încercat să se salveze, sărind gardul în exteriorul imobilului, moment în care a fost surprinsă și imobilizată de inculpații S. A. și T. Ș., care au doborât-o la pământ și au început să o lovească cu picioarele la nivelul întregului corp, alăturându-li-se și inculpatul V. J. care a aplicat și el victimei numeroase lovituri cu picioarele, la scurt timp intervenind decesul victimei.
Examinând cauza, T. a reținut următoarele:
În fapt, la data de 8 martie 2014 mai multe persoane din localitatea Apața, printre care și inculpații din prezenta cauză, au participat la sărbătorirea unui botez care s-a ținut în clădirea căminului cultural din localitatea Apața. Printre invitați au mai fost: martora G. R. (prietena inculpatului S. A.), soții O. I. și O. I., împreună cu copiii acestora, O. Z. și martorul O. I. Jozsef, martorii O. B., Dibernardo A. Lorand, I. M. L., Szebeni V. (prietena suspectului O. I.), Marton Jozsef L..
Martorii O. I. și O. I. au plecat în jurul orelor 4.00 de la petrecere îndreptându-se spre domiciliul lor. Drumul urmat de aceștia trecea prin fața magazinului situat pe . din . de acces în curtea imobilului au observat un sac ce conținea mai multe produse alimentare, respectiv un bax de ulei, țigări, sticle de băutură, iar în fața porții imobilului învecinat, au mai observat niște pachete de țigări și alte bunuri. Cei doi soți s-au gândit la faptul că s-ar fi produs o spargere a magazinului cu atât mai mult cu cât au observat în partea stângă, lipit de zidul unei case, un tânăr care nu se mișca. Acest fapt le-a dat de gândit că s-ar putea să fie mai multe persoane alături de persoana a cărei siluetă o văzuseră, motiv pentru care, după o scurtă oprire, și-au continuat drumul spre casă. După ce au ajuns la locuința lor, martorul O. I. încearcă să-l contacteze telefonic pe I. Ș. care este administratorul magazinului din care s-a presupus că s-ar fi sustras bunuri. Martorul I. Ș. nu a răspuns apelurilor telefonice, astfel că O. I. îl apelează telefonic pe fiul său, O. I. Jozsef – care se mai găsea la căminul din localitate, la petrecere - și îl roagă să contacteze pe I. Ș.. La scurt timp însă martorul O. I. stă de vorbă telefonic cu I. Ș. și este rugat să meargă înapoi, la magazin pentru a aștepta sosirea lui I. Ș.. O. I. se hotărăște să ajute pe I. Ș. și pleacă împreună cu soția sa în zona magazinului.
Martorul O. I. Iozsef fusese contactat telefonic de tatăl său în timp ce intenționa să plece spre casă de la petrecere împreună cu prietena sa Szebeni V., deplasarea făcându-se cu autoturismul condus de O. I.. Acesta din urmă îi povestește inculpatului S. A., care intenționa să se deplaseze împreună cu G. R. spre casă cu autoturismul cu care veniseră la petrecere, cele transmise de tatăl său –martorul O. I.. G. R. și Szebenei V. au precizat, inclusiv în fața instanței, că nu au auzit discuția dintre S. A. și O. I. Jozsef și deși au constatat că prietenii lor pleacă, pe jos, spre o altă direcție, nu i-au urmat, ci au rămas fiecare în autoturismul cu care urmau să plece spre casă.
Inculpatul S. A. și martorul O. I. Jozsef pleacă spre magazinul indicat de O. I., de unde se susținea că s-ar fi sustras bunuri, iar imediat după aceștia merge și inculpatul T. Ș. care auzise discuția dintre cei doi. Martorele Szebeni V. și G. R. deși au rămas inițial în autoturismele cu care intenționau să plece spre casă, în scurt timp pleacă în direcția pe care s-au deplasat prietenii lor.
Intre timp, în apropierea magazinului au sosit martorii Diberbardo A. Lorand și O. Balasz care se deplasau spre casa lor, dar și inculpatul V. J. care locuia la câteva case de magazin și care observase mai multe persoane adunate la colțul străzii lângă magazin.
Inculpatul V. a întrebat ce s-a întâmplat și i s-a răspuns că ”s-a spart magazinul”. Nici unul dintre cei audiați nu a făcut referire la discuții care s-ar fi purtat în apropierea locului faptei (fila 58 dosar), anterior surprinderii victimei, și nici nu au explicat cu claritate motivul prezenței lor în acel loc. Toți cei care se adunaseră lângă magazin au observat însă bunuri care păreau a fi fost sustrase deoarece erau introduse în saci de plastic sau de rafie; întrucât bunurile observate păreau numeroase și dispuse în mai multe locuri, toți cei prezenți s-au gândit că e posibil să fi fost mai multe persoane care să fi sustras produsele și au rămas la fața locului până sosea administratorul magazinului (declarație O. I. –fila 55 dosar instanță), căutând dacă mai există bunuri din cele ce fuseseră sustrase și pentru a verifica dacă în apropiere se află persoana sau persoanele ce sustrăseseră acele bunuri (declarație Dibernardo A. fila 83 dosar instanță).
In scurt timp una dintre persoanele prezente la fața locului (declarație martor Dibernardo fila 83 d.i.) a auzit un zgomot ce provenea din curtea de lângă magazin, astfel că toți bărbații prezenți s-au apropiat de gardul de cărămidă (declarații Szebeni V. f. 88 d.i., Dibernardo A. f. 83 d.i.). Persoana aflată în spatele gardului, în curtea vecină magazinului, cel mai probabil și-a dat seama că a fost identificat locul unde se ascunde și a încercat să-și schimbe poziția, deplasându-se în partea opusă celei în care se găsea (declarație Dibernardo f. 85 d.i., Szebeni V. f. 88 verso d.i., O. Balasz f. 62 verso d.i.). A făcut zgomote pe care le-au auzit toți cei prezenți de partea cealaltă a gardului, fiind posibil să se fi lovit de diverse obiecte care se găseau în curte. Inculpații și martorii s-au deplasat pe stradă, de-a lungul gardului ce adăpostea curtea vecină magazinului din care s-au sustras produse, intenționând să nu lase ”hoțul” să fugă (declarații inculpați, martori O. I. Jozsef f. 58 d.i., O. I. f. 56 d.i.). Instanța de fond a reținut că toți inculpații, dar și martorii oculari la incident, au apreciat – date fiind circumstanțele – că persoana care se ascundea era una și aceeași persoană cu cel care ar fi putut să sustragă bunuri de la magazin.
Inculpatul V. este primul care ajunge înspre capătul dinspre stradă al curții de la nr. 269, se ridică pe gard și privește în curte unde observă o persoană care încerca să se ascundă și le atrage atenția și celorlalți care vin spre zona indicată. Inculpatul V. vede apoi cum persoana urmărită alergă în curte în direcția opusă, comunică acest fapt inculpaților T. și S., dar și martorilor Dibernardo, O. I. Jozsef, Balasz O. care sosiseră în apropiere și care acum se reîntorc în fugă spre zona de unde veniseră. Victima sare gardul imobilului cu nr. 269 în . și datorită stării de ebrietate în care se găsea, confundă zona spre care poate fugi, îndreptându-se în fugă chiar în direcția din care vin inculpații T., S. și martorii O. I. Josezf, Olaf I., Dibernardo A. și Balasz O.. In timp ce victima încerca să fugă pe lângă zid, martorul Dibernerdo întinde piciorul și încearcă să-i pună piedică. Victima este însă prinsă de haine de către inculpații S. și T..
Cei doi inculpați nu sunt singuri în acțiunea lor de prindere a victimei, ci sunt ajutați de alte două persoane propuse ca martori în cauză. Victima este lovită și doborâtă la pământ moment în care se continuă agresarea acesteia de către inculpații T. și S., în timp ce celelalte două persoane se uită spre victimă. Inculpatul V. J. care coborâse de pe gard, se alătură în scurt timp celorlalți doi inculpați care loveau victima aflată în decubit lateral. Urmare a loviturilor primite victima se întinde pe spate poziție în care i se aplică în partea laterală a corpului lovituri de către cei trei inculpați.
Observând că victima a fost prinsă și că nu schițează nici un gest de apărare, inculpatul V., întocmai ca și martorii din prezenta cauză, se retrage din agresarea victimei. Pentru scurt moment, câteva secunde, victima nu mai este agresată de nicio persoană. In toată perioada în care victima a fost agresată, inculpații T. și S. i s-ar fi adresat acesteia cu apelativele :”hoț” și ”țigan” (declarația martorei Szebeni, f.89 d.i.).
Incidentul este privit de la mică distanță de martorii Szebeni V., G. R., O. I., O. Balasz, O. I. și O. I. care încearcă să intervină și să determine pe inculpații T. și S. să nu mai agreseze victima; acestor martori li se alătură chiar și inculpatul V. J. care încearcă la rândul său să îndepărteze pe inculpatul T. de lângă victimă. Aceasta din urmă, culcată pe spate și cu picioarele ușor ridicate, își ridică mâna spre nas, după care își lasă brațul pe lângă corp. (orele 4.41.15); nu dă nici un semn că ar dori să se ridice și să plece. Inculpatul S. rămâne lângă victimă, se apleacă asupra acesteia ca și cum ar verifica dacă mai trăiește și începe o nouă . lovituri; inculpatul S. lovește victima cu pumnul de câteva ori în zona superioară a pieptului, după care este îndepărtat de martora G. R. care încearcă să-l tragă de o parte. In acest timp inculpatul T., care fusese tras de lângă victimă de martorii de la incident – O. I. și O. Balasz (Szebeni V., O. Balasz f 62 verso, 89 d.i.), s-a răstit la aceștia afirmând că ”țin cu hoțul”. Tot în acest timp inculpatul S. a afirmat că merge să aducă mașina pentru ”a trage victima” (martora Szebeni f 89 d.i.).
Întrucât inculpatul S. intenționa să se apropie din nou de victimă pentru a o agresa, este ținut de martorele Szebeni și G., iar inculpatul V. îl ține pe inculpatul T. să nu mai lovească; cu toate acestea inculpatul T. revine lângă victimă și o lovește puternic cu piciorul în zona toracelui, după care este îndepărtat. In tot timpul agresiunii victima nu ar fi spus nimic, însă ar fi scos un sunete ”horcăite”, aspect relatat de martorele Szebeni și G..
Inculpatul T. reușește să se elibereze din brațele inculpatului V., se apropie de victimă, se apleacă asupra ei, după care ridică piciorul drept și, cu putere, lovește cu talpa – într-o acțiune de strivire - zona toracelui victimei. Aceasta din urmă, datorită loviturii primite, din poziția decubit dorsal trece în poziția decubit lateral, strângându-și picioarele la piept. Inculpatul S., revenit lângă victimă, încearcă să-l țină la inculpatul T. să nu mai lovească, după care împreună ridică victima, o așeză lângă gard, inculpatul S. se dezechilibrează și cade peste ea. . este trasă de inculpatul T. și S. și lăsată în decubit dorsal, la câțiva metrii, lângă bordură.
Victima este abandonată de cei prezenți, fiecare văzându-și mai departe de problemele sale. Inculpatul S. pleacă de la locul faptei împreună cu martorii G. R., O. I. Jozsef și Szebeni V., inculpatul T. a mai rămas o perioadă și a fumat o țigară. Și inculpatul V. plecase acasă la momentul când la fața locului au sosit martorii Marton L. și I. Ș.; aceștia au ajuns în zona unde fusese agresată victima alertați de soția acestuia din urmă care, plecând cu autoturismul de la petrecerea de botez pe care o organizase, a văzut multă lume adunată la vreo ”100 m de cămin”, inclusiv persoane de la botez. Martorii Marton L. și I. Ș. au împins victima cu piciorul pentru a vedea ”dacă mai mișcă”, constatând contrariul.
La scurt timp apar în zona magazinului soții O. Ș. și O. V., proprietarii locației din care s-au sustras bunuri și care, văzând bunurile strânse în saci și o persoană întinsă pe jos lângă ”gardul înalt de 4m”, se sperie. O. Ș. îl întreabă pe O. I. care se mai găsea la fața locului ce s-a întâmplat cu persoana căzută și i se răspunde că ”l-a văzut pe acel băiat când a sărit peste gardul de 4 m”, că ”acea persoană a căzut de pe gardul de 4 m, că a luat-o la fugă și iar a căzut”.
O. Ș. a apelat la serviciul de urgență 112 și a anunțat incidentul.
In cauză s-a întocmit un raport de constatare medico legală (autopsie) nr.91/AUT/ 10.03.2014, care concluzionează că moartea numitului L. I. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic cu ruptură de cord, hemopericard și tamponadă cardiacă. Despre mecanismul de producere se indică faptul că leziunile traumatice cardiace s-au putut produce prin lovire/comprimare bruscă a toracelului – posibil lovire cu corp dur (picior) cu victima aflată în decubit dorsal. Intensitatea acestor lovituri a fost mare, iar între leziunile traumatice cardiace și deces există legătură de cauzalitate directă.
Referitor la aspectele consemnate de medicul legist instanța mai reține că plămânii victimei prezentau crepitații ceea ce semnifică faptul că toracele victimei a fost în permanență presat, cu lovituri ce s-au produs de sus în jos. Având în vedere modalitatea în care inima victimei s-a rupt, constatăm următoarele: cordul, de dimensiuni 11/12/5 cm prezenta pe peretele anterior al ventriculului stâng o ruptură trasmurală care se prelungea la nivelul septului interventricular și pe peretele anterior al ventriculului drept o ruptură cu marginile infiltrate sanguin și de aspect dilacerat. Ruptura din față spre spate a cordului, indică faptul că acest organ nu se putea rupe urmare a comprimării stomacului spre diafragmă, cum susțin inculpații, ci ca urmare a comprimării bruște a toracelui de către o forță ce cade perpendicular spre zona inimii. Ținând seama de faptul că inculpații T. și S. sunt cei care, atât din declarațiile martorilor, cât și din vizionarea imaginilor video, au fost cei care au exercitat violențe cu preponderență în zona toracală a victimei, instanța de fond a reținut că aceștia doi se fac vinovați de decesul victimei.
Instanța va mai reține că deși actul medical vorbește de un traumatism toracic cu ruptură de cord, este greșit a se aprecia că se are în vedere o singură lovitură care s-ar fi aplicat victimei. Noțiunea de traumatism are în vedere o leziune suferită de un organism viu prin loviri violente, tăieturi, înțepături, efectiv o traumă a unui organ. Inculpatul S. este astfel în eroare și adaugă concluziilor medicale ceva ce medicul nu a avut în vedere: medicul vorbește de « un traumatism toracic » și nu de « un singur traumatism toracic ». Deși este posibil ca o singură lovitură să fi condus la producerea decesului, se constată că asupra toracelui victimei, zonă ce adăpostește organele vitale ale corpului uman, s-au exercitat presiuni continue, de intensitate mare, aspect care rezultă din imaginile video și declarațiile coroborate ale martorilor. P. urmare, susținerea inculpatului S. în sensul că se poate aprecia cine ”a dat lovitura” mortală nu poate fi primit. Loviturile care au condus la deces au avut în vederea agresarea cu preponderență a zonei toracelui, aspect ce a permis o flexibilizare a mușchilor încordați și care în final a determinat ca ruptura cordului să intervină.
Restul leziunilor traumatice identificate pe corpul victimei s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și nu au legătură de cauzalitate cu decesul. Intensitatea acestor leziuni a fost medie în opinia medicului legist. Deși medicul legist nu poate stabili cu exactitate poziția victimă/agresori, probatoriul administrat în cauză relevă cu certitudine faptul că victima s-a aflat inițial în decubit lateral cu picioarele adunate spre torace (astfel că zona toracelui nu a fost lovită direct), apoi datorită loviturilor primite cedează și trece în poziție decubit dorsal când este lovită, la început, în partea laterală a corpului, apoi în zona toracelui.
Instanța mai reține în același timp că nu a existat nicio înțelegere între inculpați cu privire la situația victimei. Astfel, se constată că inculpatul S. este anunțat de martorul O. I. Ioszef despre incident și împreună merg spre magazin pentru a constata ce se întâmplă. Sunt urmați la scurt timp de inculpatul T. Ș. căruia i se solicitase sprijinul de către același martor O. I. Ioszef. Cei doi inculpați – T. și S. – se întâlnesc în apropierea magazinului, iar aici, datorită reticenței persoanelor audiate, nu s-a proba existența nici unei înțelegeri cu privire la situația creată.
Instanța reține însă că incidentul ce a urmat – agresarea unei persoane – a fost cauzat de acțiunea victimei ; totodată s-a dovedit faptul că în localitate existau și există situații tensionate în momentul comiterii unor infracțiuni de furt. Ținând seama de diversitatea și cantitatea produselor sustrase de victimă (a cărei impresiune papilară a fost descoperită pe un pachet de țigări din cele sustrase), se poate aprecia că la comiterea faptei de furt ar fi participat mai multe persoane, aspect care, în contextul dat – fapta petrecându-se în mediul rural unde valorile sociale se ghidează după aspecte ușor diferite, după participarea inculpaților și a martorilor la o petrecere unde se consumase și consumaseră alcool – a produs o stare de neliniște accentuată celor prezenți. P. urmare, se constată că nu a fost nevoie de o înțelegere verbală între inculpați și martorii prezenți la fața locului cu privire la agresarea vreunei persoane, aceștia stând împreună pentru a păzi bunurile și pentru a prinde pe făptuitor. Intenția de agresare a victimei a fost supravenită, datorată surescitării nervoase amplificată de consumul de alcool și de numărul mare al persoanelor prezente.
Trebuie observată și atitudinea victimei care s-a ascuns, apoi a încercat să fugă de la locul faptei, acțiuni care au întărâtat acțiunile violente ale unora dintre cei care doreau să îi aplice o ”corecție” și apoi să o predea organelor de poliție.
Atât acțiunile inculpaților, cât și ale martorilor, survin pe fondul consumului voluntar anterior de băuturi alcoolice.
In ceea ce-l privește pe inculpatul V., s-a constatat că acesta a sosit la fața locului cam în același timp cu martorele Szebeni V. și G. R. și abia aici a aflat de sustragerea de bunuri de la magazin.
Instanța de fond a observat două faze ale agresiunii victimei, prima: în care toate persoanele prezente imobilizează victima și îi aplică o corecție; a doua fază constă în acțiunea de lovire exercitată de inculpații T. și S. care, deși lovesc victima separat, observă unul ce face celălalt și chiar discută să aducă o mașină pentru a ”trage victima” după ea.
Față de considerentele anterioare se observă că cel puțin în prima parte a incidentului se poate reține o culpă comună a tuturor inculpaților și este discutabilă modalitatea în care martorii au înțeles la rândul lor să contribuie la prinderea celui despre care se presupunea că ar fi sustras bunurile din magazin. Instanța constată astfel că există o dorință comună a tuturor celor prezenți la fața locului în vederea ”prinderii hoțului”. Tocmai de aceea toate persoanele prezente, mai puțin cele de sex feminin, s-au implicat inițial în acțiunea de imobilizare a victimei și au ținut să aplice, cel mai probabil fiecare, o corecție victimei. In aceeași situație se află și inculpatul V., care, după ce anunță grupul de urmăritori unde este victima, vine și el spre zona unde aceasta fusese doborâtă și, în învălmășeală, lovește și el cu piciorul victima de câteva ori. Nu rezultă din înregistrarea video că acțiunile sale au fost extrem de violente și nici că ar fi lovit victima în zona toracelui. De asemenea, la scurt timp după ce lovește victima, inculpatul V., întocmai ca și celelalte persoane de lângă el se oprește din agresiune și încearcă să facă loc în jurul victimei, protejând-o pentru a nu mai fi agresată, la fel ca și parte din martorii audiați în cauză.
Câteva secunde victima este lăsată în pace, iar aceasta schițează un gest cu mână, parcă pentru a verifica dacă se poate mișca și întoarce capul înspre poarta imobilului cu nr. 270. Inculpații S. și T. reiau acțiunea de agresare a victimei în modalitatea mai sus descrisă, se observă unul pe altul și încearcă să se completeze, încurajându-se chiar să aducă un autoturism pentru a ”trage” victima după mașină. Loviturile aplicate de inculpații T. și S. au fost însă violente, diferite de cele aplicate în prima parte a incidentului și au vizat exclusiv zona toracelui. Inculpatul S. este primul care agresează victima, după ce mai întâi se apleacă asupra acesteia și verifică starea în care se găsește; lovește victima cu pumnii în zona toracelui, după care este tras de martorii prezenți la fața locului. Inculpatul T. se apropie și el de victimă și o lovește puternic cu talpa piciorului în zona toracelui. Inculpatul V., dar și martorii prezenți au încercat să îndepărteze pe inculpatul T. de lângă victimă, însă acesta, întocmai ca și inculpatul S., încearcă să revină lângă cel căzut cu intenția de a relua .. In cele din urmă inculpatul T. ajunge lângă victimă, pe care o lovește puternic cu piciorul în zona toracelui, moment în care victima trece din poziția decubit dorsal în decubit lateral și își adună picioarele înspre abdomen. In timpul celei de a doua faze a agresiunilor cei doi inculpați T. și S. se îndeamnă reciproc, văd unul ce face celălalt ; rezoluția infracțională nu se mai poate susține că ar fi fost cea inițială, de corectare a comportamentului victimei, de aplicare a unei pedepse corporale. Acum, cei doi inculpați observă victima căzută, că nu se poate apăra, că deja fusese agresată și nu se mai putea mișca și datorită acțiunilor lor. Continuă însă să o agreseze, iar acțiunea lor depășește simpla lovire nu prin rezultatul produs, ci prin intenția de a face ca victima să nu se mai ridice și să fie astfel un exemplu pentru toți cei care doresc să procedeze la fel ca aceasta, acceptând și chiar ignorând posibilitatea producerii decesului. Modul de adresare al inculpaților: ”ții cu hoțul”, ”ții cu țiganul”, aducerea unui autovehicul pentru a pedepsi o persoană care deja nu mai reacționa și nu mai reprezenta un pericol pentru nimeni dintre cei prezenți, alăturat acțiunilor de revenire și lovire a victimei, coroborat cu numărul loviturilor, zona vizată în agresiune și intensitatea loviturilor de la nivelul toracelui, constituie argumente în sensul reținerii în sarcina inculpaților T. și S. a infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.
Pentru toate aceste considerente s-a constatat că, în drept:
Fapta inculpatului T. Ș. care în data de 09.03.2014,în jurul orei 04.30,în timp ce se afla pe . Apața, județul B., a aplicat în mai multe reprize – împreună cu inculpații S. A. și V. J., iar apoi doar cu S. A. - mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în mai multe zone ale corpului victimei L. I. provocând împreună cu inculpatul S. Atila decesul lui L. I., realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor simplu prev. de art. art.188 alin.1 Cod Penal.
Fapta inculpatului S. A. care în data de 09.03.2014,în jurul orei 04.30, în timp ce se afla pe ., a aplicat în mai multe reprize – împreună cu inculpații T. Ș. și V. J., iar apoi doar cu T. Ș. - mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în mai multe zone ale corpului victimei L. I. provocând împreună cu inculpatul T. Ș. decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art.188 alin.1 Cod Penal.
Fapta inculpatului V. J. care în data de 09.03.2014,în jurul orei 04.30,în timp ce se afla pe ., a agresionat alături de inculpații T. Ș. și S. A., victima L. I. căreia i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu picioarele în mai multe zone ale corpului, provocându-i acestuia leziuni vindecabile în 11-12 zile de îngrijiri medicale, în situația în care nu s-ar fi produs decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal sens în care se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat în infracțiunea de loviri și alte violențe.
Deși în faza inițială a agresiunii au fost prezente mai mult de trei persoane care au lovit victima sau doar au sprijinit acțiunea de prindere a acesteia în vederea aplicării unei corecții, prima instanța nu a reținut dispozițiile art. 77 lit. a Cod penal cu referire la inculpatul V. J., constatând că inițial, la momentul de debut al agresiunii victimei, nu a existat o rezoluție infracțională comună, ci fiecare dintre participanți a dorit să prindă ”hoțul”, să-i aplice o corecție. S-a constatat însă că inculpatul V. a sosit lângă victimă când aceasta era căzută și nu se mai poate susține că avut nevoie de ajutor sau că a ajutat pe cineva să agreseze victima. Împrejurarea că inculpatul V. a dat ajutor celorlalți în a prinde victima prin atenționarea acestora asupra deplasării victimei prin curtea de la nr. 269, nu constituie un ajutor dat la infracțiunea prev. de art. 193 Cod penal, ci la acțiunea de a prinde victima care nu are conotație penală. Ceea ce a urmat însă, agresarea victimei, a fost o acțiune supravenită, generată și de atitudinea victimei care a încercat să scape de urmăritori, aspect care a amplificat situația, deja tensionată.
In procesul de individualizare judiciară a sancțiunilor ce se vor aplica inculpaților instanța de fond a arătat că a apreciat elementele de circumstanțiere ale stării de fapt, dar și pe cele de circumstanțiere ale persoanei inculpaților astfel cum prevede art. 74 Cod penal. S-a avut în vedere și cuantumul pedepselor ce se pot aplica în aceste situații, pentru ca scopul pedepsei să poată fi atins.
In primul rând instanța de fond a observat că faptele prezente au fost generate de acțiunea victimei. Probatoriul administrat în cauză a relevat împrejurarea că victima L. I. a pătruns, prin escaladarea gardului în curtea imobilului cu nr.270 de pe . aici, prin forțarea ușii de acces, în interiorul magazinului aparținând ., de unde a sustras mai multe bunuri. In acest sens s-a constatat că impresiunea sa digitală s-a descoperit pe un pachet de țigări identificat în curtea magazinului. Este de remarcat că victima a înțeles să procedeze la sustragerea de bunuri în apropierea unui loc în care se derula un eveniment la care participau mulți dintre membrii comunității locale, apreciind că astfel va avea reuși să transporte bunurile sustrase. Starea de ebrietate în care se găsea victima nu a determinat însă ca aceasta să nu conștientizeze pericolul în momentul în care a fost înconjurată de cei care doreau să o prindă; din acest motiv a preferat să fugă, deși era evident că poate fi prinsă.
Potrivit declarațiilor tuturor celor audiați, mai puțin a părților civile și a martorilor propuși în dovedirea pretențiilor formulate, în localitatea Apața au existat mai multe sesizări privind comiterea de fapte de sustrageri de bunuri, parte dintre ele soluționate de organele de poliție. Această situație a condus în timp la crearea unui sentiment de insecuritate patrimonială, sentiment mult mai accentuat în zonele rurale decât în cele urbane. Împrejurarea că de această dată s-ar fi sustras bunuri din apropierea sediului poliției, dar și din apropierea unei locații în care se găseau mulți membrii ai comunității care cunoșteau pe administratorii magazinului din care s-au sustras bunuri, a condus la adunarea unui număr mai mare de persoane în apropierea locului faptei. La aceasta s-a adăugat și faptul că din magazin se sustrăseseră bunuri numeroase ceea ce trezea suspiciunea că în apropiere puteau fi mai multe persoane care ar fi participat la furt.
Este de remarcat că inițial, toate persoanele prezente la incident au vrut să se asigure că victima e prinsă, au vrut să-i aplice o corecție, iar unii dintre cei prezenți chiar au reușit acest lucru însă autocontrolul a intervenit la timp și nu doar că nu au agresat sau continuat să agreseze victima (inculpatul V.), ci au intervenit pentru ca aceasta să nu mai fie agresată.
Toate persoanele de sex masculin care erau prezente la incident trebuie să fi fost sub influența băuturilor alcoolice în condițiile în care veneau de la sărbătorirea unui botez. Acest fapt este cert în cazul inculpaților, dar și a martorului O. I. Joszef . Împrejurarea că inculpatul S. A. deși consumase băuturi alcoolice intenționa să se deplaseze cu autoturismul pe drumurile publice din localitate, trezește semne de îndoială cu privire la modalitatea în care normele legale sunt respectate, dar și cum sunt înțelese valorile sociale de către inculpatul S. A..
Apoi este de remarcat împrejurarea că inculpații S. și T. au continuat agresarea victimei, au înțeles să o lovească doar în zona toracelui, dorind să cauzeze acesteia suferințe puternice. Inculpații T. și S. nu au urmărit producerea rezultatului, dar au putut să-și dea seama că acționând asupra unei persoane care trăia, care nu mai opunea nicio rezistență datorită faptului că deja fusese lovită, au continuat să lovească, s-au încurajat unul pe altul și, în lipsa intervenției martorilor și a inculpatului V. acțiunile violente puteau trece într-un alt registru.
Inculpatul V. a manifestat însă autocontrolul necesar situației inițiale create, s-a retras și a apreciat corect situația ce a degenerat în acțiunile celorlalți doi inculpați. Instanța va reține însă ușurința cu care inculpatul a înțeles să participe la prinderea unei persoane despre ale cărei acțiuni a aflat pe loc, dar și împrejurarea că a înțeles să aplice o corecție victimei despre care nu avea cum să știe că era una și aceeași persoană cu cea care ar fi sustras bunuri din magazin. Instanța de fond a arătat că a apreciat gravitatea faptei și prin raportare la circumstanțele personale ale inculpatului, care este în vârstă de 21 ani și are ocupație, nu a creat probleme în colectivitate și este bine integrat familial și social. Aspectele de ordin personal însă, prin raportare la circusmtanțele speței – fapta sa fiind comisă cu intenție directă – nu constituie aspect care să impună aplicarea de circusmtanțe atenuante, dar sunt analizate în contextual individualizării judiciare a sancțiunii în limitele prevăzute de legea penală, precum și în contextul individualizării modalității de executare a pedepsei.
Așa fiind, urmare a schimbării încadrării juridice a infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. J. se impune aplicarea acestuia pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prev de art 193 alin. 2 Cod penal pedepasa de 1 an închisoare. T. constată că deși nu există o plângere penală pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, dat fiind cauza prezentă, când decesul victimei a survenit la un moment apropiat celui ce a atras condamnarea prezentă, o astfel de plângere nu mai era obiectiv posibilă; în acest sens practica judiciară a statuat că autoritățile au obligația să dispună în cauză în raport cu starea de fapt ce reiese din actele dosarului, fără a se aprecia că în acest caz lipsa plângerii conduce la o soluție de încetare a procesului penal. Faptele penale trebuiesc a fi verificate prin raportare la situația obiectivă ce se desprinde la dosar, autoritățile judiciare având obligația de a exercita acțiunea penală în locul victimei.
Apreciind în mod favorabil circumstanțele personale ale inculpatului, T. a constatat că aplicarea unei sancțiuni în regim de detenție nu este necesară și nu contribuie la reeducarea inculpatului V. J., în cazul său fiind suficientă măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de 3 ani. Pe durata termenului de încercare, prin intermediul obligațiilor ce vor fi stabilite de instanță, inculpatul va avea posibilitatea să reflecteze asupra conduitei sale ulterioare prin observarea infracțiunii ce a atras condamnarea sa, astfel încât reinserția social să poată fi realizată în această modalitate.
În ceea ce-l privește pe incupatul S. A., alături de aspectele anterior expuse, instanța de fond a mai avut în vedere că în cazul său fapta de omor are ca și componentă o atitudine de indiferență față de decesul victimei; inculpatul a acționat cu intenție indirectă de a ucide victima, nu a avut autocontrolul necesar în situația de fapt în care a fost pus și a continuat să agreseze o persoană căzută la pământ, oferindu-se chiar să aducă autoturismul pentru a o trage. P. acțiunile sale a îndârjit atitudinea lui T. Ș.. Instanța va reține însă că inculpatul S. A. se afla sub influența băuturilor alcoolice, ingerat în mod voluntar, aspect ce a accentuat manifestările sale ulterioare. Acțiunile inculpatului S. au fost spontane, însă pe un fond tensionat, astfel că nu se poate aface abstracție de contextul în care s-a comis fapta (situații anterioare de sustrageri de bunuri din localitate). Instanța va mai ține seama de faptul că inculpatul S. are 32 de ani și nu este cunoscut cu antecedente penale, are loc de muncă și este bine integrat social și familial. Instanța apreciază că fapta prezentă este un eveniment în viața sa, ce s-a produs ca urmare a aprecierii eronate a unei situații de fapt; inculpatul nu a realizat diferența între faptele comise de victimă (furt de bunuri) și cele comise de el care aveau urmări mult mai grave. T. apreciază consecințele faptelor inculpatului, dar și pericolul social concret al faptei comise. Este observată împrejurarea că intenția indirectă a inculpatului se reține pentru faza a doua a incidentului ce a condus la decesul victimei, dar și contribuția efectivă pe care inculpatul a avut-o la comiterea faptei. Nu se poate omite situația tensionată creată la data de 9 martie 2014 de atitudinea victimei, astfel încât se va da relevanță circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal. In acest context limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor reținute în sarcina inculpatului se reduc cu o treime – respectiv de la 6 ani și 8 luni închisoare la 13 ani și 8 luni închisoare.
Instanța a mai constatat că inculpatul S. A. avea loc de muncă anterior comiterii faptei fiind integrat social, toate persoanele audiate îl apreciază ca o persoană model în comunitate, iar fapta prezentă este apreciată ca un incident în viața sa. T. a avut în vedere și atitudinea corectă manifestată de inculpat pe durata procedurii prezente, inclusiv în cuprinsul declarațiilor oferite instanței de judecată. Ținând seama de modalitatea de comitere a faptei, de circumstanțele personale ale inculpatului astfel cum sunt identificate și în referatul de evaluare întocmit de serviciul de probațiune de la T. B. existent la dosar, de contribuția sa efectivă la comiterea faptei prima instanță a apreciat că se impune condamnarea sa la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal. Se vor interzice inculpatului drept pedepse accesorii pe durata executării pedepsei drepturile interzise ca și pedepse complementare. Instanța a apreciat că scopul educativ și punitiv al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei sancțiuni stabilite la limita minimă, perioada fiind apreciată ca suficientă pentru a se putea proceda la reinserția socială a inculpatului. D. fiind limitele de pedeapsă aplicate în cauză, modalitatea de executare a pedepsei este în regim de detenție.
Cu referire la inculpatul T. Ș. instanța s-a apreciat, alături de cele învederate mai sus cu referire la aplicarea dispozițiilor art. 74 Cod penal și următoarele aspecte: Participarea inculpatului la evenimentul din data de 9 martie 2014 se datorează în parte situației euforice produse de consumul de alcool pe care îl consumase la o petrecere; a acceptat să meargă alături de alte persoane să vadă ce s-a întâmplat la magazinul situat pe .. 270 din loc. Apața și din care se afirmase că s-ar fi sustras bunuri. Nu există nicio dovadă a faptului că inculpatul a gândit dinainte ceea ce urma să se întâmple, că a acționat cu intenția directă de a ucide victima. P. acțiunile sale, inculpatul T. dovedește că a dorit să fie mai presus de ceilalți participanți la acțiunea de prindere a victimei, a dorit să arate tuturor modalitatea în care poate pedepsi o persoană. Inculpatul a omis la acel moment că acțiunile sale nu au fost încurajate decât de o parte a celor prezenți, a dorit să arate că fapta sa este justițiară (”ce mă, ești cu hoțul”) și prin acțiunea de continuare a agresării victimei chiar și atunci când aceasta nu mai avea cum să se ridice a dat dovezi că nu prezintă compasiune. Consumul de băuturi alcoolice a condus la modificarea atitudinii inculpatului, însă nu a determinat ca acesta să nu își dea seama de cele întâmplate. Comportamentul ulterior al inculpatului T., la fel ca și în cazul inculpatului S., de a dori să revină lângă victimă și a o agresa, de a nu se interesa de soarta acesteia, denotă faptul că inculpatul a procedat în această manieră cunoscând că este aprobat de cei din jur. Fapta sa nu poate fi apreciată drept lovituri care au condus la moartea victimei, ținând seama de intensitatea și frecvența loviturilor aplicate de acest inculpat cu preponderență în zona toracelui. Instanța va ține seama și în cazul acestui inculpat, la fel ca în cazul inculpatului S., că acțiunile ce formează obiectul judecății au constituit un eveniment izolat în viața sa, că faptele sale au fost la început spontane, generate și de acțiunile celorlalte persoane prezente la fața locului, dar în special de acțiunile victimei, însă ulterior faptele sale au degenerat și cu greu a fost ținut de martori și de inculpatul V. pentru a nu se manifesta mai agresiv. Intenția indirectă a inculpatului se reține și în acest caz pentru faza a doua a incidentului ce a condus la decesul victimei și nici în cazul său nu se poate omite o situație tensionată creată natural dar și artificial la data de 9 martie 2014. Și în cazul său instanța va reține circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal, având în vedere întreaga situație care a impus prezentul dosar, astfel cum solicită dispozițiile art. 74 Cod penal. In acest context limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor reținute în sarcina inculpatului se reduc cu o treime – respectiv de la 6 ani și 8 luni închisoare la 13 ani și 8 luni închisoare.
La aprecierea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului prima instanță a arătat că a avut în vedere că inculpatul T. Ș. are 28 de ani, avea loc de muncă la CNU Feldioara și era necunoscut cu antecedente penale, dar și faptul că era o persoană integrată social și familial astfel cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de serviciul de probațiune de pe lângă T. B.. Instanța va aprecia gravitatea acțiunilor sale, modalitatea în care a înțeles să acționeze, dar mai ales atitudinea procesuală manifestată în cauză în condițiile în care a dorit să dea declarații: deși cunoștea foarte bine acțiunile întreprinse, modalitatea în care s-a produs fapta, a încercat să acrediteze ideea că victima ar fi fost decedată la momentul aplicării loviturilor inițiale ceea ce semnifică faptul că dorește să se eschiveze de răspundere penală. Atitudinea de neacceptare a situației de fapt trădează o altă latură a personalității inculpatului, care avea posibilitatea ori de a nu face declarații în cauză ori, dacă a dorit să ofere declarații, să nu încerce să acrediteze o situație nereală. Aici nu este vorba de o greșită apreciere a realității sau a unei situații de fapt, ci de inducere în eroare a organelor judiciare și de neasumare a răspunderii pentru faptele proprii. De asemenea, se va ține seama, la aprecierea atitudinii procesuale, de faptul că inculpatul nu a condus la întârzierea procedurii, dar și de lipsa sa de compasiune pentru victimă la care s-a referit nu ca la o persoană care are drepturi, ci ca la ”un hoț”. Pentru aceste considerente, se va dispune condamnarea inculpatului T. Ș. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, iar pe durata executării pedepsei se vor interzice inculpatului – drept pedepse accesorii dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal. Instanța apreciază și în cazul acestui inculpat că scopul educativ și punitiv al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei sancțiuni stabilite spre limita minimă, perioada de 8 ani fiind apreciată ca suficientă pentru a se putea proceda la reinserția socială a inculpatului. D. fiind limitele de pedeapsă aplicate în cauză, modalitatea de executare a pedepsei și în cazul său este în regim de detenție.
In legătură cu latura civilă a cauzei, s-a constatat că părinții victimei dar și 7 dintre frații acesteia s-au constituit părți civile în procesul penal, solicitând obligarea inculpaților la plata despăgubirilor materiale și morale.
În primul rând instanța a constatat că față de inculpatul V. J. nu se poate antrena răspunderea civilă întrucât în sarcina acestuia s-a reținut doar infracțiunea de loviri și alte violențe care, în condițiile date, necesita o constituire de parte civilă din partea victimei. D. fiind faptul că acțiunile inculpatului V., precum și ale celorlalți doi inculpați, au avut ca punct de pornire chiar atitudinea victimei, nu se poate aprecia că s-ar fi impus acordarea de despăgubiri victimei, iar mai apoi vreunuia dintre moștenitorii acesteia.
In ceea ce privește acțiunea de ucidere a victimei se constată că inculpații T. Ș. și S. A. se fac vinovați de comiterea acesteia, astfel încât se poate antrena răspunderea lor civilă.
In ceea ce privește cuantumul pretențiilor solicitate se constată următoarele: părțile civile au propus doi martori care însă nu au fost în măsură a dovedi pretențiile civile solicitate cu titlu de daune materiale. Chiar dacă este de notorietate că înmormântarea unei persoane presupune cheltuieli care pot fi considerabile, instanța nu poate aprecia, când vine vorba de cuantumul unei sume, valoarea efectivă a acesteia. De altfel, partea este cea care trebuie să producă probe în susținerea cererilor sale, aspect care nu s-a realizat în cauză.
In ceea ce privește sumele solicitate cu titlu de daune morale, al căror cuantum se apreciază în mod independent de cel al sumelor reprezentând daune materiale și în raport de alți factori, T. constată următoarele: sumele acordate cu titlu de daune morale nu pot conduce la o îmbogățire fără justă cauză a celor ce le solicită. P. urmare, instanța observă că părțile civile nu și-au modificat modul de viață după decesul victimei; apoi este de observat că în cauză s-au constituit parte civilă și frații în etate foarte mică ai victimei, nu doar părinții; victima nu era singurul ajutor al părinților săi, însă, dat fiind faptul că era cel mai mare dintre frați posibil să fi ajutat familia în gospodărie. Se constată însă că martorii audiați au relatat faptul că victima aducea venituri sporadice acasă și contribuia la întreținerea familiei sale. Cum nu s-a făcut dovada unei modificări în sens patrimonial a situației materiale a părților civile, acest aspect nu poate fi apreciat în condițiile acordării daunelor morale. T. constată că este evident faptul că părțile civile au suferit o traumă psihică urmare a aflării anunțului decesului prematur al fiului și fratelui lor, aspect care necesită acordarea unei compensații bănești. T. nu poate a nu observa însă că părțile civile deși înțeleg motivul pentru care s-a produs incidentul, susțin contrariul, aspect pe care instanța îl apreciază în sensul că rezultatul produs este mult prea grav față de acțiunea care l-a generat.
Ținând seama de aspectele care privesc fapta, împrejurarea că urmarea acesteia este decesul prematur al unei persoane tinere care trebuia să bucure în continuare viața părinților săi, având în vedere că viața unei persoane este bunul cel mai de preț pe care aceasta îl are, instanța de fond a apreciat că se impune acordarea de despăgubiri care au fost apreciate prin raportare la familia victimei în întregul ei: 2.500 lei pentru fiecare dintre părinți, câte 1.500 lei pentru frații mai mari ai victimei și câte 1000 lei pentru cei mai mici. Restul sumelor solicitate de părțile civile, chiar și prin aprecierea lor în moneda europeană, nu au fost dovedite de aceștia.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel P. de pe lângă T. B., inculpații S. A., V. J., părțile civile L. B., L. M., L. S., L. C., L. M. B., L. R. M., L. A., L. C. și Ș. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice.
Cu toate că apelul formulat de inculpatul T. Ș. nu a fost înregistrat la T. B. iar din verificările efectuate de această instanță a rezultat că declarația de apel formulată de acest inculpat nu a fost primită la instanță astfel că nu a fost înaintat instanței de apel odată cu celelalte apeluri promovate în cauză, C. reține că în procedura apelului inculpatul T. Ș. a făcut dovada, cu înscrisuri, că a transmis primei instanțe prin fax declarația de apel, astfel că va fi considerat declarat în termenul prevăzut de lege și va fi analizat în fond.
În dezvoltarea motivelor de apel P. a arătat că este incorectă modalitatea de soluționare a laturii penale a cauzei din perspectiva greșitei înlăturări a circumstanțelor agravante prev. de art. 77 lit. a Cod penal, reținerea în favoarea inculpaților a circumstanței atenuante prev. de art. 72 alin.2 lit. b Cod penal, schimbarea încadrării juridice în ceea ce îl privește pe inculpatul V. J. și modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților dar și modalitatea de soluționare a laturii civile raportat la daunele morale acordate părților civile.
P. a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit a fost înlăturată circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. a Cod penal respectiv săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, întrucât chiar dacă a schimbat încadrarea juridică față de unul dintre inculpați . a fost exercitată de toți inculpații împreună; ca atare nu se putea dispune înlăturarea circumstanței agravante prev. de art. 77 lit. a Cod penal, care în mod judicios a fost reținută.
Sub aspectul netemeiniciei s-a arătat că este netemeinică soluția primei instanțe și prin prisma schimbării încadrării juridice în ce îl privește pe inculpatul V. J. raportat la modalitatea de comitere a faptelor și rezultatul produs astfel cum a fost reținute în actul de sesizare și chiar în motivarea instanței. Pe de o parte instanța de fond a arătat că victima a fost agresată împreună de cei trei inculpați dar concluzionează că agresiunile exercitate de inculpatul V. J. au fost mai puține și de o intensitate redusă, deși în concret nu s-a stabilit momentul în care a survenit decesul și nici dacă decesul a survenit ca urmare a unei singure lovituri sau doar datorită loviturilor aplicate de ceilalți inculpați.
În literatura și practica judiciară s-a arătat că pentru ca unul dintre autori să răspundă pentru infracțiunea de omor trebuie să fi săvârșit asupra victimei direct sa indirect activ sau pasiv un act de violență; or, față de această situație inculpatul V. J. trebuia tras la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de omor, astfel se impune condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.
Referitor la reținerea de către instanța de fond a circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin.2 lit. b Cod penal s-a apreciat că împrejurările legate de fapta comisă diminuează gravitatea faptei sau periculozitatea infractorului. Contrar acestei opinii consideră că chiar dacă victima era presupus autor al unei infracțiuni de furt, acțiunile celor trei inculpați ar fi trebuit să se limiteze la imobilizarea acestuia și nu la aplicarea corecției care era atributul organelor judiciare. Mai mult, așa cum rezultă din actele existente la dosar inculpații nu au manifestat niciun regret pentru activitatea lor și au abandonat victima în stradă.
Se impune așadar reținerea circumstanței agravante și înlăturarea circumstanței atenuante astfel că pedepsele aplicate inculpaților S. A. și T. S. se impun a fi majorate și de asemenea se impune condamnarea inculpatului V. J. la pedeapsa închisorii.
Raportat la modalitatea de soluționare a laturii civile s-a arătat de către P. că în mod netemeinic instanța a redus daunele morale solicitate motivând că decesul victimei nu a produs nicio modificare în modul de trai al acestora, în condițiile în care instanța de fond nu face nicio referire la impactul psihologic pe care un astfel de eveniment îl produce în familie, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză reiese că victima era implicată în activitățile gospodăriei.
Apelanții părți civile au arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică atât sub aspectul modului de soluționare a laturii penale cât și sub aspectul modului de soluționare a laturii civile; în ceea ce privește latura penală a cauzei s-a arătat că se impune majorarea pedepselor aplicate inculpaților S. A. și T. S., precum și condamnarea inculpatului V. J. pentru comiterea infracțiunii de omor. Din materialul probator administrat în cauză rezultă contribuția fiecărui inculpat la comiterea infracțiunii de omor astfel că se impune condamnarea acestora la pedepse orientate spre maximul prevăzut de lege. În ceea ce privește reținerea circumstanței agravante prev. de art. 77 lit. a Cod penal s-a solicitat a se constata că infracțiunea a fost săvârșită de trei persoane împreună.
Referitor la reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal s-a arătat că aceasta reprezintă de fapt o agravantă întrucât atitudinea inculpaților și modalitatea de comitere a faptei nu relevă nicidecum o conduită care ar trebuit apreciată. Inculpații au atacat o singură persoană aflată în imposibilitate de apărare, au lovit victima în nenumărate rânduri după care au abandonat-o în stradă fără nicio remușcare.
Cu privire la modul de soluționare a laturii civile s-a susținut că daunele morale acordate de către prima instanță sunt mici și nu se asigură prin despăgubirile acordate o justă reparare a pagubei; într-adevăr familia victimei este compusă din mulți membri, fiind decedat doar unul dintre aceștia și au mai rămas șapte copii dar pentru părinți numărul membrilor familiei nu poate reprezenta o compensare pentru pierderea celuilalt. Se impune așadar majorarea despăgubirilor morale acordate de către prima instanță părților civile.
Apelantul inculpat S. A., a arătat că prima instanță a reținut o stare de fapt greșită, fără corespondent în materialul probator de la dosar iar în raport de aceasta a dat o încadrare juridică greșită faptei comise de inculpatul Șimon A. care nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor.
În ceea ce privește starea de fapt s-a arătat în esență că aceasta nu coincide cu probele de la dosar. Instanța de fond a reținut că inculpatul ar fi aplicat lovituri care vizau zona toracelui. Din probele administrate în dosar, cu referire la declarațiile martorilor, expertiza efectuată, declarația inculpatului, nu reiese că loviturile aplicate ar fi vizat zona toracelui. Astfel din declarațiile martorei Szebeny V. reiese că S. a lovit victima din lateral, T. fiind cel care a lovit victima cu talpa piciorului. Din declarațiile de la dosar și din înregistrările video reiese că inculpatul a aplicat lovituri în zona feței și nu în zona toracelui astfel cum în mod greșit s-a reținut.
De asemenea prima instanță a reținut că inculpatul a continuat acțiunea de agresare a victimei, fără a se avea în vedere declarațiile martorilor din care rezultă că inculpatul S. nu a revenit și nu a aplicat din nou lovituri victimei și că inculpatul a avut intenția să aducă un autovehicul pentru a aplica o corecție victimei, aspect care nu s-a concretizat în vreo activitate ci a rămas doar în faza de discuție.
Referitor la atitudinea de nepăsare față de situația victimei s-a arătat că aceasta nu poate fi reținută în sarcina inculpatului în condițiile în care acesta este cel care a încercat să oprească actele de violență, iar atunci când el a plecat au rămas alte persoane la fața locului care în nici un caz nu au fost interesate de situația victimei ci de bunurile sustrase de victimă din magazin.
Cel de-al doilea motiv de apel vizează încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor. În speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspect obiectiv întrucât nu există legătură de cauzalitate între acțiunea inculpatului S. și rezultatul produs. Loviturile aplicate cu pumnul nu puteau produce decesul victimei fapt rezultat din raportul de autopsie existent la dosar și din declarațiile martorilor audiați în cauză.
În privința laturii subiective s-a reținut că s-a acționat cu intenție indirectă; inculpatul S. A. nu a acceptat rezultatul produs, iar latura subiectivă este foarte greu de dovedit, sens în care se impune a se avea în vedere declarația martorei G. R. din care rezultă că inculpatul S. A. a încercat să îi împiedice pe inculpatul T. Ș. să nu mai lovească victima, aspect care a fost reținut și de către expert în raportul întocmit. De asemenea se impune a se avea în vedere că inculpatul a plecat de la fața locului împreună cu martora R. G. care declară că a auzit victima că a horcăit, astfel că inculpatul nu a agresat victima până în momentul în care a fost convins că a decedat.
Se impune reformarea hotărârii atacate și din punctul de vedere al încadrării juridice reținute de către prima instanță; în principal se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri sau alte violențe iar în subsidiar din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal.
S-a arătat că din analiza întregului material probator administrat în cauză rezultă că în sarcina inculpatului nu se poate reține comiterea infracțiunii de omor întrucât contribuția efectivă a acestui inculpat este mult mai apropiată de cea a inculpatului Varja J. decât de cea a inculpatului T. S.. Analizând fiecare moment se poate observa că nici una din acțiunile desfășurate nu se află în legătură de cauzalitate directă cu rezultatul produs întrucât victima nu a decedat pentru că a fost prinsă lângă gard și nici că a fost urmărită de inculpatul V. ci a decedat în urma unei lovituri clar determinate. Din această perspectivă hotărârea instanței de fond are o . inexactități deoarece se rețin în sarcina inculpatului S. o . activități care nu se regăsesc în materialul probator existent la dosarul cauzei, în sensul că i se atribuie acte de violență pe care nu le-a săvârșit. Inculpatul a arătat că a indicat în motivele de apel fiecare moment imortalizat în care poate fi identificată contribuția fiecărui inculpat la evenimentul respectiv. Niciuna dintre loviturile cu caracter tanato generator nu îi poate fi atribuită inculpatului S., iar actele de violență exercitate asupra victimei se circumscriu infracțiunii de lovire; de altfel medicul legist a făcut și o analiză și a stabilit că și pentru celelalte acte de violență victima ar fi suferit leziuni vindecabile în 11 zile de îngrijiri medicale.
Nu se poate susține nici că datorită acțiunii inculpatului S. A. a devenit facilă intervenția inculpatului T. S., pentru a putea desprinde ideea unui coautorat la săvârșirea infracțiunii de omor, deoarece din contră inculpatul S. A. prin manifestări concrete a încercat să prevină acte de violență care puteau fi exercitate asupra victimei.
Pentru toate aceste considerente se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau alte violență.
În ceea ce privește circumstanțele atenuante s-a arătat că ele au fost reținute judicios de către instanța de fond. Nu se poate considera că loviturile aplicate cu palma sau pumnul în zona pieptului asupra victimei ar avea legătură de cauzalitate cu decesul acesteia, atâta vreme cât medicul legist precizează că prin această modalitate nu se puteau produce leziuni de asemenea gravitate.
De asemenea trebuie avută în vedere și starea de ebrietate în care se afla victima care a fost în măsură să determine o lipsă de reacție a acesteia, precum și afecțiunile cardiace pe care victima le prezenta.
În ceea ce îl privește pe inculpatul S. A. nu se poate reține că acesta a urmărit sau a acceptat producerea decesului victimei astfel că în subsidiar s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal.
Apelantul inculpat T. S., a susținut în primul rând prin intermediul apărătorilor aleși că apelul promovat de el nu este tardiv întrucât declarația de apel a fost transmisă la T. B. în termenul prevăzut de lege dovadă fiind înscrisurile emanând de la RDS/RCS, însă nu cunoaște cauza pentru care acesta nu a ajuns la instanța de fond.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că participația inculpaților este clară, faptul că inculpatul T. S. a acționat mai agresiv rezultă din filmare, dar nu se poate reține că activitatea independentă a acestui inculpat a dus la decesul victimei. Trebuie avută în vedere declarația martorei M. G., nota de informare depusă de aceasta la dosar, precum și celelalte acte medicale existente la dosar din care rezultă că nu se poate stabili exact momentul în care a intervenit decesul victimei și nici lovitura care a fost decisivă.
Participația inculpaților este una globală nu se poate stabili care este . care a dus la decesul victimei.
Apreciază că important în această cauză este împrejurarea că victima nu a schițat nici un gest de autoapărare ceea ce duce la concluzia că ruptura inimii a survenit atunci când victima a sorit de pe gard.
Având în vedere declarația martorei M. G. se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte întrucât nu s-a putut stabili momentul producerii rupturii și nici momentul în care victima a decedat. În raportul medico-legal nu este menționată nicio lezare a vreunul organ intern, ori în opinia sa orice lovitură ar fi dus la ruptura inimii ar fi avut drept consecință și leziuni ale altor organe interne.
De asemenea există posibilitatea ca ruptura septului să se fi produs în momentul săriturii iar apoi ruptura celor două ventricule să se fi produs urmare agresiunilor exercitate de inculpați.
În cauză nu s-a făcut distincție între actele de violență exercitate de inculpați cu intenția directă de aplicare a unei corecții și rezultatul produs pe care niciunul dintre inculpați nu l-a urmărit, ceea ce demonstrează că aceștia au acționat cu praeterintenție. Din filmările existente la dosar reiese că intervenția inculpatului T. S. nu este cea prezentată de coinculpați sau de raportul de expertiză depus la dosar, inculpatul T. S. a intervenit după ce victima a căzut la pământ dovadă fiind fotografia aflată la fila 27 dosar fond. Într-adevăr se poate observa că inculpatul a încercat să lovească victima în zona capului dar a fost împins de martorul O. Jozsef astfel că acțiunea sa nu a fost finalizată. Inculpatul T. S. este confundat cu martorul Dibernardo care a fost identificat prin aceea că avea în mână o lanternă, martor care a recunoscut că a contribuit la prinderea victimei. După ce victima a fost desprinsă de zid aceasta nu a schițat nici un gest de autoapărare.
Sarea de fapt nu a fost lămurită prin actul de sesizare al instanței. În cadrul cercetării judecători instanța de fond ar fi trebuit să încerce prin administrarea probatoriului să identifice elemente care conturează starea de fapt iar în speță ar fi trebuit să fie avute în vedere cele două probe științifice. Raportul de expertiză criminalistică de identificare a persoanelor care au participat la acest eveniment întocmit pe baza CD-ului existent la dosar solicită a fi înlăturat pentru că surprinde cadre care sunt ulterioare decesului victimei. Decesul victimei a intervenit când victima se afla pe caldarâm cu fața în sus și nu a mai schițat nici un gest de autoapărare.
Inițial, inculpatul T. S. nu a avut nicio implicare în acest eveniment, alte persoane sunt prezente în jurul victimei și aplică în mod repetat lovituri cu pumnii, palmele și picioarele, după care victima nu mai schițează nici un gest, fapt explicat fie prin aceea că decesul a intervenit imediat după ce a fost trântit moment în care T. S. nu are nicio contribuție, fie decesul a survenit conform mecanismului explicat de martorul M. G..
Atâta timp cât starea de fapt nu a fost lămurită încadrarea juridică corectă este aceea de lovituri cauzatoare de moarte și nu omor. Și în cazul infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte loviturile trebuie să fie aplicate înainte să intervină decesul victimei ori din vizionarea CD-ului existent la dosar rezultă că T. Ș., deși a încercat să lovească victima, nu reușește pentru că este împiedicat de una dintre persoanele prezente la fața locului.
Față de aceste argumente solicită achitarea inculpatului întrucât acesta nu a avut nicio participație la loviturile care au dus la decesul victimei. Din probele administrate în această cauză nu se poate stabili care din lovituri a produs decesul victimei, astfel că nu poate fi condamnat inculpatul T. S. pentru o lovitură aplicată după ce victima decedase.
În condițiile în care se va considera că există dovezi care să conducă la ideea că anumite lovituri au fost aplicate de inculpatul T. S. și au condus la decesul victimei solicită a fi avute în vedere cauzele surprinse în raportul de expertiză medico legală cu mențiunea că la întocmirea unui asemenea raport medicii legiști lucrează după cazuistică, dovadă că medicul legist nu și-a explicat cum a apărut acea ruptură de cord, cu excepția martorei M. G. ale cărei declarații solicită a fi avute în vedere.
Se impune așadar admiterea apelului și rejudecând în principal achitarea inculpatului întrucât inculpatul T. S. a intervenit când victima era deja decedată, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 Cod penal.
Apelantul inculpat V. J., în temeiul dispozițiilor art. 421 alin.1 lit.a Cod procedură penală a solicitat admiterea apelului și desființând sentința apelată să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. c Cod procedură penală.
Potrivit art. 285 alin.1 Cod penal urmărirea penală are drept scop strângerea probelor necesare în vederea stabilirii faptelor de natură infracțională, a persoanelor care se fac vinovate, cu scopul de a aprecia oportunitatea trimiterii respectivelor persoane în judecată. În faza de urmărire penală nu a existat preocupare în a stabili starea de fapt și persoanele care se fac vinovate de moartea victimei, ajungându-se la situația ca prin actul de sesizare să fie trimiși în judecată trei inculpați, fără posibilitatea extinderii procesului penal asupra altor fapte și altor persoane.
În prezenta cauză nu s-a avut în vedere că partea vătămată a comis o faptă de natură penală, escaladând o poartă de 4-5 metri prevăzută în partea de sus cu mai multe țepușe, a pătruns prin violență în magazin de unde a sustras mai multe bunuri și a consumat o cantitate de alcool și alimente. La revenirea în stradă a parcurs aceeași traseu și a sesizat că urmează să fie descoperit ocazie cu care s-a ascuns în curtea vecină unde a fost descoperit de inculpatul V. J. care s-a urcat pe gard și l-a urmărit în vederea identificării. După realizarea identificării victima a alergat prin acea curte lovindu-se de mai multe ori cu capul de o bară metalică ce susținea o parte de acoperiș, astfel că ar fi putut fi realizate acele leziuni corporale care nu pot fi imputate niciunuia dintre inculpați. După ce victima a reușit să sară gardul inculpatul V. J. a rămas pe gard, iar în momentul în care a coborât și a ajuns la locul la care victima era căzută toate actele de violență fusese consumate. Faptul că inculpatul încearcă să lovească victima cu latul piciorul nu poate fi apreciată ca o contribuție la comiterea infracțiunii de omor. În lucrarea de expertiză întocmită în cauză, expertul face o confuzie între inculpat și martorul Dibernardo.
Pentru toate aceste considerente, în principal s-a solicitat admiterea apelului și achitarea inculpatului, iar în subsidiar menținerea dispozițiilor hotărârii atacate.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, C. constată că apelul declarat de P. și de părțile civile sunt parțial fondate însă cele formulate de inculpații T. Ș., S. A. și V. Janoș sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor din apel ale inculpaților, C. reține, analizând materialul probator administrat în cauză atât în etapa urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, că prima instanță a stabilit o stare de fapt corectă constând în esență în aceea că în noaptea de 9 martie 2014, în jurul orei 04.00, victima L. I. a pătruns prin efracție în magazinul aparținând . situat în comuna Apața, ., județul B. de unde a sustras mai multe bunuri alimentare și nealimentare pe care le-a introdus în saci de rafie și saci de nylon și le-a transportat în exteriorul magazinului. În jurul orei 04:30 două persoane care treceau pe acolo întorcându-se de la o petrecere care a avut loc în noaptea de 8/9 martie 2014 cu ocazia unui botez, au sesizat prezența bunurilor și au bănuit că sunt sustrase de la magazin și că persoana sau persoanele care au sustras bunurile sunt ascunse sau urmează să apară și să le ia, motiv pentru care au chemat în ajutor și alte persoane participante la aceeași petrecere. Victima s-a refugiat într-o curte din apropiere însă în curând persoanele care s-au adunat în zonă au descoperit locul în care s-a ascuns victima, iar aceasta din urmă a încercat să se salveze, sărind gardul în exteriorul imobilului; victima a parcurs în fugă câțiva metrii moment în care a fost surprinsă și imobilizată de inculpații S. A. și T. Ș., care au izbit-o întâi de gardul de beton iar apoi ar doborât-o la pământ și au început să o lovească cu picioarele la nivelul întregului corp, alăturându-li-se și inculpatul V. J. care a aplicat și el victimei lovituri cu picioarele, la scurt timp intervenind decesul victimei.
Cu toate că au recunoscut că au participat la evenimentul în urma căruia a decedat victima L. I. arătând chiar că au lovit victima, cei trei inculpați nu au recunoscut în esență comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată arătând fiecare în parte că nu se fac vinovați de decesul victimei; cei trei au formulat pe parcursul procesului penal apărări menite fie să-i absolve de răspunderea penală fie să le diminueze răspunderea. S-a susținut în acest sens, fie că victima și-a autoprovocat ruptura de cord care a constituit cauza decesului – atunci când a sărit gardul pentru a fugi de la locul unde a fost surprinsă, astfel că niciunul dintre inculpați nu ar putea fi făcut răspunzător de decesul survenit, fie că aceasta a decedat din alte cauze pe fondul unei situații patologice existente a victimei - fără vre-o legătură cu leziunile care i-au fost aplicate – având în vedere că nu au fost identificate pe corpul victimei leziuni exterioare care să coincidă ca și poziționare cu cele interioare, fie că leziunile fiecărui inculpat în parte nu au fost de natură a conduce la producerea decesului victimei, iar loviturile cu piciorul care a fost aplicate victimei în zona pieptului de către inculpatul T. Ș. au survenit după ce se produsese decesul victimei.
Pornind de la aceste apărări s-a solicitat fie achitarea inculpaților, fie schimbarea încadrări juridice din infracțiunea de omor în infracțiunile de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal respectiv lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 195 Cod penal.
C. reține că niciuna dintre apărările formulate de cei trei inculpați nu pot fi primite și nu pot constitui fundament pentru o soluție de achitare a lor sau de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată cei trei inculpați din infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de sesizare al instanței în alte infracțiuni mai puțin grave.
Astfel, participarea lor la comiterea agresiunilor la care a fost supusă victima L. I. în dimineața zilei de 9.03.2014 este de netăgăduit. Inculpații înșiși recunosc în declarațiile date: V. J. (f.54-55, 57-59 dosar urmărire penală, 24-25 dosar instanță), T. Ș. (f.65,67-68 dosar urmărire penală, 22-23 dosar instanță) și S. A. (f.75, 77-79 dosar urmărire penală, 26-27 dosar instanță, 315-317 dosar apel) că au contribuit la prinderea și imobilizarea victimei – despre care erau convinși la acel moment că este hoțul produselor sustrase din magazin – și fiecare dintre ei recunoaște de asemenea că au lovit victima, în diverse etape ale derulării evenimentului, existând de asemenea momente în care au lovit victima toți în același timp, în condițiile în care aceasta era căzută la pământ, după care au plecat lăsând victima în stare de inconștiență la locul agresiunii. Aceste aspecte cuprinse în declarațiilor inculpaților se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză (Szebeni V., G. R., O. I., O. Balasz, O. I. și O. I., Dibernardo A. Lorand, I. Ș., Marton Jozsef L.), cu imaginile surprinse de o cameră de luat vederi din imediata apropiere a locului faptei montată pe un stâlp al rețelei de iluminat public din . 09.03.2014,ora 03.07 – 09.03.2014,ora 05.53 (f.273 dosar urmărire penală), planșe foto cu principalele momente și persoane ce au fost surprinse de camerele de supraveghere amplasate pe stâlpii rețelei de iluminat public din .-234) cu raportul de constatare criminalistică (f.251-257 dosar urmărire penală), raportul de expertiză criminalistică nr. 11/23.01.2015 întocmit de către Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice B. (filele 212-224 dosar apel) precum și cu raportul de autopsie (f.113-114 dosar urmărire penală), proces verbal de cercetare la fața locului și proces verbal de redare a apelurilor de urgență 112 (f.236-244 d.u.p.).
Pornind tocmai de la aceste recunoașteri ale inculpaților de agresare a victimei, care se coroborează așa cum am arătat cu celelalte probe administrate în cauză, agresiune care prin prisma materialului probator de la dosar ar fi aproape imposibil de negat, C. reține că inculpații contestă că fiecare acțiune în parte ar fi aptă de a conduce la rezultatul produs respectiv decesul persoanei.
Contrar celor susținute de inculpați și în acord cu practica judiciară și cu doctrina C. constată că urmarea imediată a faptelor, respectiv decesul victimei L. I. s-a datorat acțiunilor concurente ale celor trei inculpați; chiar dacă potrivit raportului de constatare medico-legală (Autopsie) nr. 91/AUT/10.03.2014 întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală B. (filele 113-114 d.u.p.) cu precizările aduse de mediul specialist legist în fața instanței de apel (declarație martor D. R. S. filele 145 -148 dosar apel) moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio respiratorii acute consecutive unui traumatism toracic cu ruptură de cord, hemopericard și tamponadă cardiacă iar pentru producerea acestui traumatism a fost suficientă o singură lovitură aplicată victimei în zona toracelui – prin comprimarea bruscă a toracelui cu victima aflată în decubit dorsal, instanța de apel reține că toți cei trei inculpați au concurat prin acțiunile lor de moment la prinderea, imobilizarea victimei și lovirea acesteia în toate zonele corpului în așa fel încât aceasta a fost pusă în imposibilitatea de a se mai apăra, creând astfel condițiile necesare pentru aplicarea de către inculpatul T. Ș. în finalul agresiunii a unor lovituri puternice cu piciorul, de sus în jos, în toracele victimei, leziuni care au fost într-adevăr fatale victimei.
Nu se poate reține așadar că doar inculpatul T. Ș. ar fi autor al infracțiunii de omor, iar ceilalți ar trebui să răspundă pentru infracțiuni mai ușoare (loviri sau alte violențe, ori lovituri cauzatoare de moarte) astfel cum s-a susținut; toți inculpații au concurat la producerea rezultatului; fără concursul inculpaților S. A. și V. J. exista posibilitate ca T. Ș. să nu poată singur imobiliza victima, să nu o poată așeza în poziția decubit dorsal și să o lovească în modalitatea în care a făcut-o; poziția în care s-a găsit victima în momentul aplicării loviturilor cu piciorul de sus în jos în toracele victimei de către T. Ș. și faptul că victima nu a schițat nici un gest de apărare au fost esențiale pentru producerea rezultatului letal, ca și forța și modul în care au fost aplicate loviturile de altfel; medicul legist, în declarația dată în calitate de martor în apel a arătat că în nici o altă poziție traumatismul toracic cu ruptură de cord nu s-ar fi putut produce în această manieră, iar fără concursul celorlalți inculpați exista posibilitatea ca victima să nu fi ajuns nici în această poziție și nici în imposibilitate de a se apăra. Așadar, starea de neputință în care a ajuns victima în momentul în care i s-au aplicat loviturile fatale de către inculpatul T. Ș. a fost indusă victimei de atitudinea violentă a inculpaților S. A. și V. J.. Apare fără relevanță în acest context numărul loviturilor aplicate victimei de fiecare inculpat în parte, ci esențial este că toți trei și-au unit eforturile, lovind victima, cu consecința aducerii acesteia în stare de neputință de a se apăra. Nici împrejurarea că inculpatul V. Janoș a ajuns la locul unde a fost doborâtă victima de inculpații T. Ș. și S. A. cu câteva secunde mai târziu, când cei doi inculpați începuseră deja să lovească victima, nu are foarte mare importanță în cauză, întrucât întârzierea cu care acesta a ajuns la locul unde era agresată victima este foarte mică și coincide exact cu timpul care i-a fost necesar lui V. Janoș să coboare de pe gard (de unde i-a dirijat pe ceilalți inculpați pentru a prinde victima spunându-le încotro aleargă victima) și să parcurgă cei câțiva metrii care îl despărțeau de locul agresiunii; intenția inculpatului V. J. de a se alătura grupului care agresa victima este evidentă și rezultă fără dubiu din imaginile înregistrate; ajuns la locul agresiunii inculpatul V. nu a stat întâi să privească ci s-a alăturat celorlalți inculpați lovind în mod repetat victima, căzută la pământ, cu piciorul.
Doctrina și jurisprudența au fost constante în încadrarea faptei la coautorat la omor a tuturor participanților în situația în care una sau două persoane țineau victima, punând-o deci în imposibilitate de a se apăra iar a treia a lovit-o, traumatismele suferite producându-i decesul. De asemenea s-a decis în practică că este coautor și conducătorul auto care a refuzat să oprească mașina, imobilizând în acest fel victima, în timp ce i se aplicau loviturile de către celălalt coautor. Or, în raport de această jurisprudență, care își păstrează valabilitatea chiar în condițiile modificării Codului penal, cu atât mai mult fapta inculpaților care au lovit toți victima punând-o în imposibilitate de a se mai apăra, după care unul dintre aceștia i-a aplicat lovitura fatală trebuie încadrată ca și coautorat la omor pentru toți.
Pe altă parte, deși nu se poate reține în sarcina niciunuia dintre inculpați intenția directă la comiterea infracțiunii de omor, instanța de apel reține că sub aspectul laturii subiective vinovăția tuturor inculpaților îmbracă forma intenției indirecte; aceștia (inclusiv inculpatul V. Janoș) au prevăzut rezultatul faptelor lor și cu toate că nu au urmărit suprimarea vieții victimei au acceptat posibilitate producerii acestui rezultat în momentul în care loveau victima căzută la pământ și fără apărare, cu picioarele în mod repetat, în toate zonele corpului; orice persoană cu discernământ poate și trebuie să prevadă că lovind toți deodată victima pe toate zonele corpului i s-ar putea produce acesteia și vătămări care să-i cauzeze decesul; nici unul dintre inculpați nu a stat să analizeze, înainte de a aplica loviturile ce zonă ar putea fi afectată, ci au lovit toți deodată, unde s-a nimerit; a fost practic o întâmplare că lovitura care a cauzat decesul în speță a fost aplicată de T. Ș., în condițiile în care atât inculpații cât și martorii au arătat că inculpații au lovit victima căzută la pământ în mod repetat cu picioarele în toate zonele corpului, inclusiv în zona capului. Chiar dacă la un moment dat V. Janoș s-a oprit, realizând ce consecințe ar putea avea faptele lor, la momentul la care acesta s-a oprit victima se afla deja în stare de inconștiență, în neputință de a se apăra, stare de care a profitat inculpatul T. Ș. lovind victima cu piciorul de cel puțin trei ori de sus în jos în torace (la orele 04.39.56, 4.40.39 și 04: 42: 53), ultima dintre lovituri fiind după aprecierea instanței raportată la reacția victimei fatală.
Chiar dacă medicul legist a fost în măsură să evalueze urmările pe care celelalte lovituri aplicate victimei și care nu ar fi fost apte să conducă la deces le-ar fi avut în cazul în care nu s-ar fi produs decesul, câtă vreme toți inculpații au lovit deodată victima, așa cum am arătat și câtă vreme celelalte lovituri cauzate victimei au fost de natură a pune victima în imposibilitate de a se apăra pentru ca mai apoi să-i fie aplicată de către inculpatul T. Ș. lovitura a cărei finalitate a fost decesul, C. constată că nu se poate dispune încadrarea juridică a faptelor inculpaților Șimon A. și V. Janoș în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale care ar fi fost necesare victimei pentru vindecare, în cazul în care ar fi supraviețuit. Acțiunile celor doi inculpați au concurat la producerea decesului victimei L. I. astfel că încadrarea corectă a faptelor comise de cei trei inculpați este cea dată în actul de sesizare al instanței.
C., ca și prima instanță de altfel, nu poate reține apărarea susținută de inculpați în sensul că ruptura de cord constatată la autopsierea victimei, leziune care a condus la decesul acesteia, ar fi fost urmarea unui alt traumatism și nu a celui produs prin comprimarea toracelui cu piciorul de către inculpatul T. Ș.; este adevărat că potrivit inculpaților și a unora dintre martori victima L. I. a încercat să se salveze – atunci când a realizat că a fost descoperit locul în care se ascundea - sărind peste un gard care avea aproximativ 2 metrii înălțime, însă materialul probator de la dosar nu susține apărarea inculpatului că această săritură ar fi putut conduce la ruptura de cord, hemopericard și tamponada cardică a victimei, prin urmare la decesul acesteia. Această variantă a fost susținută de inculpați pornind de la faptul de necontestat al săriturii realizate de victimă și pe fondul două opinii expertale a unor medici depuse la dosar care au ajuns la alte concluzii decât cea la care a ajuns medicul legist care a întocmit raportul de constatare medico-legală (opinia medicului anatomo-patolog G. Malena. Fila 15 dosar instanță și nota de consultanță medico legală semnată de medicul Dr.G. Ș. G. –medic primar Medicină Legală, expert medico-legal gr. I) Primul dintre medici au susținut că traumatismul care a condus la ruptura cordului putea fi realizat și prin săritura victimei de pe un gard înalt de 2 metrii și aterizarea acestuia pe un plan dur, în picioare și aplecat în față în condițiile în care stomacul victimei era plin. Al doilea medic nu a contestat mecanismul de producere a traumatismului care a condus la decesul victimei însă a arătat că o astfel de dinamică a producerii rupturii cordului este foarte rar întâlnită în practică, constatând totodată, pe baza constatărilor medicului legist care a întocmit autopsia că cutia toracică a victimei a fost găsită integră, fără leziuni ale coastelor și fără rupturi sau striviri ale mușchilor intercostali; acest din urmă medic susține că decesul ar putea fi cauzat de lovirea victimei cu corpuri dure însă pe fondul anumitor afecțiuni cardiace ale victimei preexistente ce au avut un rol hotărâtor în producerea rezultatului final.
Fără a contesta valabilitatea teoriilor celor doi medici, dintre care unul a și fost audiat de către instanța de apel, C. constată că în teoria avansată de martora M. G. – care nu este medic legist ci anatomopatolog și a avansat pur și simplu o ipoteză teoretică în care s-ar fi putut produce ruptura de cord, în condițiile în care peretele toracic cu toate componentele sale a fost găsit integru – s-a pornit de la un fapt care nu este însă confirmat de materialul probator, susținut doar de către inculpații T. Ș. și Șimon A. în fața primei instanțe, respectiv că victima ar fi sărit de pe gard și ar fi aterizat în picioare pe un plan dur. Or, aterizarea victimei în picioare pe un plan dur, premiza de la care a pornit medicul în formularea opiniei expertale nu este susținută de probele de la dosar; imaginile surprinse de camera de luat vederi montată pe stâlpul de telegraf nu surprind, datorită unghiului de poziționare momentul săriturii și aterizării victimei; este puțin probabil ca și inculpații T. și Șimon să fi văzut momentul aterizării victimei datorită felului în care erau poziționați (gardul de pe care a sărit victima era puțin curbat, curbură sau unghi care împiedica vizibilitate de către inculpați a săriturii efectuate de victimă); de altfel în apel inculpatul Șimon A. a și declarat că nu a văzut nici momentul în care a sărit victima și nici modul în care aceasta a aterizat. Declarațiile inculpatului T. Șefan au fost inconsecvente sub acest aspect; astfel, în cursul urmăririi penale singura împrejurare menționată legată de poziția victimei în timpul agresiunii este aceea că victima ”era căzută pe burtă” când i-a aplicat lovituri cu piciorul; în fața instanței acesta a arătat că atunci când victima a sărit gardul „a căzut și nu s-a mai ridicat de acolo”, ”victima nu se mai mișca de când a sărit de pe gard în stradă”, ”victima a căzut în genunchi, s-a lovit cu fruntea de caldarâm iar apoi s-a chircit și așa a rămas” (fila 22, 23 d.i.).
În declarația dată în cursul urmăririi penale inculpatul Șimon A. nu a făcut nici o referire cu privire la modul de aterizare al victimei iar în declarația dată de acesta cu ocazia propunerii de arestare preventivă a arătat că ”hoțul a sărit de pe gard jos în stradă. A sărit ciuciuca. Noi care eram acolo am vrut să îl imobilizăm. Când noi l-am prins a căzut la pământ și am început fiecare să dăm în el” În fața instanței însă și inculpatul S. învederează că victima ”a căzut în picioare și apoi s-a chircit la pământ, însă nu știe dacă s-a lovit pentru că era la distanță”. În fața instanței de apel, așa cum am arătat inculpatul a revenit și a prezentat o altă variantă, arătând că nu a văzut când victima a sărit gardul ci a văzut-o abia când venea în fugă spre el.
Așadar nici T. Ș. și nici Șimon A., singurii care pretind în anumite etape procesuale că au văzut modul de aterizare a victimei nu sunt consecvenți în ceea ce privește susținerea împrejurării că victima ar fi aterizat în picioare. Or, aterizarea victimei „în picioare” a fost exact premisa de la care a pornit medicul Merlene G. în formularea opiniei sale expertale; inexistența unor dovezi clare a modului în care a aterizat victima atunci când a sărit de pe gard a fost de altfel și motivul pentru care instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei noi expertize medico-legale care să ia în calcul varianta de producere a traumatismului toracic propus de expertă. De altfel nici măcar nota de consultanță medico-legală depusă de inculpatul T. Ș. nu vine să susțină teoria avansată de martora M. G.. Expertul dr.G. Ș. G. a arătat în concluziile notei de consultanță că „Leziunile traumatice tanatogeneratoare –traumatismul toracic, incluzând leziuni traumatice primare și ruptura de cord – s-au putut produce prin lovire cu corp dur, posibil aparținând mijloacelor proprii de atac/apărare ale omului”. Aceste concluzii, referitoare la împrejurarea că leziunea traumatică tanatogeneratoare a fost produsă victimei prin lovire cu un corp dur (și nu prin proiectarea victimei de un plan dur cum susține martora M. G.) este susținută și de medicul legist care a întocmit raportul de constatare medico-legală (Autopsie) existent la dosar.
De altfel, susținerile inculpatului T. Ș. în sensul că după ce a sărit de pe gard victima a căzut pe trotuar și nu a mai mișcat sunt infirmate în primul rând de imaginile înregistrate de camera de luat vederi menționată, poziționată pe stâlpul de iluminat care nu surprind momentul în care victima sare gardul însă surprind momentul în care victima aleargă câțiva metrii exact spre grupul inculpaților aflat lângă gard. Astfel se observă din imagini cum la ora 04.39.37 victima, care sărise gardul spre stradă, fuge, pe lângă același gard, drept spre zona în care se aflau persoanele ce o urmăreau, pe care nu le văzuse însă tocmai datorită curburii gardului. In câteva secunde se vede piciorul martorului Dibernardo care intenționa să o atingă, iar în următorul moment victima este prinsă de haine de inculpații T. și S.. Victima cade, este poziționată în decubit lateral, și toate persoanele prezente, mai puțin femeile care însoțeau grupul, o înconjoară, observându-se însă inculpatul T. și S. cum lovesc victima cu piciorul. La ora 4.39.43 inculpatul V. care venea dinspre locul în care se urcase pe gard, pentru a transmite celorlalți felul în care se deplasează victima se alătură grupului din care doar inculpații S. și T. mai exercitau acte de violență, și aplică și el victimei câteva lovituri cu piciorul în zona laterală a corpului și a capului.
În al doilea rând varianta prezentată de inculpatul T. Ș. este infirmată și de martorii O. I. și Dibernardo A. Lorand care au văzut și ei victima ridicându-se după ce au sărit gardul și încercând să facă câțiva pași după care a fost imobilizată de inculpați și lovită; astfel martorul O. I. a relatat la urmărire penală că, după ce victima L. I. a sărit gardul în exteriorul curții, a fost doborâtă la pământ de inculpații T. Ș. și S. A. care au lovit-o cu picioarele în cap și în burtă, celor doi inculpați alăturându-li-se și inculpatul V. J., care a lovit victima cu piciorul în cap.(fila 91 dosar u.p.).
Martorul Dibernardo A. Lorand a susținut atât la urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată (fila 102 u.p., fila 83 d.i.) că a văzut victima care a făcut câțiva pași pe stradă și a ”încercat să-l oprească, în sensul că a întins piciorul, însă nu l-a atins” și este posibil ca victima să se fi împiedicat și să fi căzut.
Acest aspect al alergării victimei spre inculpați, după săritura pe care a realizat-o de pe gard este recunoscut de altfel și de inculpatul Șimon A. care în apel arată: „Eu nu am văzut momentul în care victima a sărit gardul pentru că gardul avea o mică curbură însă după ce a sărit gardul victima a fugit exact spre mine. După ce am pus mâna pe hainele victimei aceasta s-a dezechilibrat și a căzut la pământ pe trotuar. Eu am imobilizat victima. Victima a fost inițial împinsă în zid și după aceea a căzut la pământ(…) Dacă nu ar fi fost interceptată victima aceasta ar fi fugit în continuare și ar fi scăpat; dacă nu aș fi prins-o eu probabil că ar fi prins-o ceilalți care erau prezenți acolo”.
Rezultă din aceste declarații, care se coroborează cu imaginile surprinse de camera de luat vederi că victima nu prezenta vre-o suferință după momentul în care a sărit gardul și se îndrepta spre inculpați; acesta alerga și avea capacitatea fizică, astfel cum arată chiar inculpatul Șimon să fugă în continuare; doar intervenția inculpaților a stopat acțiunea victimei.
Pe altă parte, din declarația dată de martorul D. R. S. care a întocmit raportul de constatare medico legală al victimei și care a examinat în mod direct cadavrul victimei rezultă că este într-adevăr posibil să se producă o ruptură a cordului printr-o căzătură de la o înălțime foarte mare (în nici un caz însă de la doi metrii) în această situație însă ar fi trebuit să se producă și ruptura altor organe interne, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, întrucât la examinarea internă a corpului victimei s-a constatat că toate organele interne ale acesteia erau integre.
Nici susținerile celui dea-l doilea expert consultant în cauză nu pot fi primite. Medicul legist D. R. S. audiat în cauză în calitate de martor a explicat în mod detaliat în declarația dată de ce nu se poate aprecia, prin prisma dimensiunilor inimi victimei că acesta ar fi suferit de vreo malformație; hipertrofia, respectiv o mărire a mușchiului inimi este des întâlnită la persoane tinere care fac efort fizic; ea nu poate fi considerată o malformație și nici nu a avut vreun rol în mecanismul de ruptură a cordului; de asemenea a arătat martorul că nici una din constatările realizate cu ocazia autopsiei nu au pus în evidență vreo afecțiune cardiacă; nu s-a constatat macroscopic modificări patologice la nivelul organelor victimei astfel că nu s-au impus examene complementare bacteriologice sau de altă natură privind sângele victimei.
Este adevărat că victima nu a prezentat rupturi ale peretelui toracic însă același medic legist a arătat că traumatismul se putea produce în modalitatea descrisă în raportul de constatare medico legală și în lipsa unor astfel de rupturi, având în vedere vârsta victimei și constatarea realizată tot în cadrul autopsiei privind elasticitatea structurilor peretelui toracic al victimei (aspecte specifice copiilor-tinerilor) care se pot deforma direct sub acțiunea forței, fără însă a ceda. Existența acestei posibilități este confirmată și de expertul Dr. Gabiel Șefan G. care în nota de consultanță întocmită este de acord cu posibilitatea ca peretele toracic, cu structurile sale, osoase și musculare să se deformeze sub acțiunea unei forțe, la persoanele tinere fără a se rupe, tocmai datorită elasticității care caracterizează aceste structuri la peroanele tinere. Pe altă parte, astfel cum rezultă și din raportul de constatare medico legală existent la dosar și cum reține și expertul pe exteriorul corpului victimei au fost identificate în zona hemitoracelui stâng urme de violență.
Astfel cum s-a arătat în cauză nu se poate vorbi nici de o malformație preexistentă a inimii victimei care să concureze la producerea rezultatului; medicul legist D. R. S. a explicat în fața instanței ce însemnă cardiomegalia concentrică, respectiv o mărire a mușchiului inimi este des întâlnită la persoane tinere care fac efort fizic; indiferent dacă este apreciată sau nu o malformație medicul legist a arătat că ea nu a avut nici un rol în nextul cauzal al decesului.
În raport de cele expuse C. constată că în cauză nu se impunea întocmirea unui nou raport de expertiză care să stabilească cauzele decesului victimei L. I.. Nu se impunea în cauză nici avizarea raportului de constatare întocmit în condiții de legalitate de către medicul legist D. R. S. întrucât acest raport nu conține inadvertențe, lacune sau neclarități iar dinamica producerii leziunii care a condus la ruptura cordului victimei, astfel cum este precizată de medicul legist menționat este în deplin acord cu celelalte probe de la dosar mai ales cu imaginile video înregistrate; se vede în aceste imagini cum toți cei trei inculpați aplică lovituri victimei cu picioarele în toate zonele corpului. Inculpatul T. Ș. este surprins aplicând victimei lovituri puternice și scurte cu piciorul în zona pieptului, la orele 04.39.56, 4.40.39, iar la ora 04:42:53 se vede foarte clar cum, după ce victima este agresată și de ceilalți inculpați prin lovituri aplicate în mod repetat cu picioarele inculpatul T. Ș. se apropie din nou de victimă, căreia îi aplică o lovitură puternică cu piciorul în zona pieptului iar victima, din poziția decubit dorsal se întoarce în decubit lateral și își trage picioarele ușor spre piept.
Nu poate fi primită nici apărarea inculpatului T. Ș. în sensul că victima ar fi fost decedată la momentul la care i-a aplicat acea ultimă lovitură puternică cu piciorul în zona pieptului întrucât din imaginile captate rezultă că victima s-a mișcat atât la ora 4:41:15 când urmare a unor lovituri aplicate tot de T. Ș. din poziția decubit dorsal în care se afla victima și-a dus mâna la față și și-a întors capul într-o parte cât și după acea lovitură puternică aplicată la ora 4:42:53 când se observă cum victima, din poziția decubit dorsal se întoarce în decubit lateral și își trage picioarele ușor spre piept.
De altfel prima instanță a expus pe larg în motivarea hotărârii de ce a apreciat că victima nu era decedată la momentul la care a fost lovită de inculpați și chiar a inserat o desfășurare a principalelor momente ale derulării evenimentului pe ore, minute și secunde astfel cum au fost surprinse de camera de luat vederi menționată.” Instanța de apel își însușește din această perspectivă argumentele primei instanțe cu atât mai mult cu cât identitatea principalilor protagoniști ai evenimentului petrecut în ziua de 9.03.2014 a fost stabilită în procedura apelului prin expertiza criminalistă a imaginilor efectuată de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice B. atașat la dosar iar imaginile surprinse de camera de luat vederi se completează cu depozițiile martorilor audiați în cauză.
Chiar dacă se observă în imaginile înregistrate o lipsă de reacție a victimei la loviturile pe care i le aplicau inculpații, această stare a victimei nu poate fi pusă pe seama decesului acesteia; întrucât în imaginile înregistrate de camera de luat vederi se vede cum victima aleargă spre inculpați și abia după ce este interceptată și împinsă spre gardul de beton nu mai schițează nici un gest de apărare, lipsa sa de reacție sau de autoapărare se poate datora și unei stări de leșin sau de pierdere temporară a cunoștinței, cauzate de lovirea cu capul de gard sau de asfalt, sau datorită unei lovituri cu piciorul aplicate în zona capului. Starea de leșin a victimei sau de pierdere temporară a cunoștinței în momentul lovirii sale nu ar fi putut fi stabilită de medicul legist cu ocazia autopsiei, însă ar justifica pe de o parte lipsa de reacție a sa și lipsa oricărui gest de apărare iar pe altă parte împrejurarea că din timp în timp schițează gesturi prin care încearcă să se miște (fie să-și miște mâna, fie să se întoarcă). Martorele Szebeni și G. audiate în cauză au menționat pe altă parte că în momentul în care au părăsit locul faptei victima trăia chiar dacă nu se mișca și scotea anumite sunete apreciate de martore ca „horcăit”, sunete pe care acestea pretind că le-au auzit și pe parcursul incidentului.
În considerarea tuturor celor expuse, C. constată că prima instanță a reținut o stare de fapt corectă și a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptelor comise de inculpații T. Ș. și Șimon A.; în schimb, în ceea ce-l privește pe inculpatul V. Janoș, pentru considerentele deja expuse instanța de apel apreciază că încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina lui de către prima instanță este greșită; așa cum am arătat deja acțiunile inculpaților Șimon A. și V. Janoș au concurat la producerea decesului victimei L. I. întrucât au fost de natură a pune victima în imposibilitate de a se apăra stare care a creat premizele lovirii sale de către T. Ș. cu piciorul în torace cu consecința producerii unei rupturi de cord, hemopericard și tamponadă cardică; toți inculpații, inclusiv V. Janoș au acționat cu intenție indirectă astfel că încadrarea corectă a faptelor comise de inculpatul V. Janoș este cea dată în actul de sesizare al instanței respectiv omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal.
Nu se poate reține în sarcina niciunuia dintre inculpați comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, atâta timp cât, așa cum am arătat loviturile au fost aplicate de inculpați tocmai pentru a anihila victima și au contribuit la aducerea ei în stare de imposibilitate de a se apăra, stare pe fondul căreia i s-a aplicat la final lovitura care i-a cauzat moartea; chiar dacă rezoluția infracțională a fost luată ad hoc cei trei inculpați și-au acordat sprijin material reciproc la comiterea faptei susținându-se de asemenea din punct de vedere moral; toți inculpații au acceptat că nici măcar nu s-au gândit să solicite ajutorul forțelor de ordine ci au intenționat să-i aplice „o corecție” hoțului, rămânând indiferenți de rezultatul pe care l-ar putea produce acțiunile lor conjugate; nici infracțiunea de lovire sau alte violențe, nu se poate reține în speță pentru că, dacă în prima parte a evenimentelor imobilizarea victimei ar putea apărea ca o acțiune legitimă, lovirea ei cu picioarele în mod repetat, în toate zonele corpului, chiar și după ce victima și-a pierdut cunoștința și nu se mai putea apăra constituie din punctul de vedere al vinovăției nu o praeterintenție ci o intenție indirectă; așa cum am mai arătat în acest expozitiv toți cei trei inculpați au prevăzut rezultatul faptelor lor și cu toate că nu au urmărit suprimarea vieții victimei au acceptat posibilitate producerii acestui rezultat în momentul în care loveau victima căzută la pământ și fără apărare, cu picioarele în mod repetat, în toate zonele corpului; orice persoană cu discernământ poate și trebuie să prevadă că lovind toți deodată victima pe toate zonele corpului i s-ar putea produce acesteia și vătămări care să-i cauzeze decesul; nici unul dintre inculpați nu a stat să analizeze, înainte de a aplica loviturile ce zonă ar putea fi afectată, ci au lovit toți deodată, unde s-a nimerit; a fost practic o întâmplare că lovitura care a cauzat decesul în speță a fost aplicată de T. Ș., în condițiile în care atât inculpații cât și martorii au arătat că inculpații au lovit victima căzută la pământ în mod repetat cu picioarele în toate zonele corpului, inclusiv în zona capului. Chiar dacă la un moment dat V. Janoș s-a oprit, realizând ce consecințe ar putea avea faptele lor, la momentul la care acesta s-a oprit victima se afla deja în stare de inconștiență, în neputință de a se apăra, stare de care a profitat inculpatul T. Ș. lovind victima cu piciorul de cel puțin trei ori de sus în jos în torace (la orele 04.39.56, 4.40.39 și 04: 42: 53), ultima dintre lovituri fiind după aprecierea instanței raportată la reacția victimei fatală.
Întrucât fapta de omor a fost comisă așa cum am arătat de trei persoane împreună, apar fondate criticile Parchetului referitoare la greșita înlăturare de către prima instanță a circumstanței agravante prev. de art. 77 lit. a Cod penal reținută prin actul de sesizare al instanței referitor la toți inculpații trimiși în judecată.
Apare însă nefondată critica parchetului privind reținerea în sarcina inculpaților a circumstanței atenuante prev de art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal. Împrejurările în care a fost comisă fapta,, starea de ebrietate în care s-au găsit toți cei implicați în incident, situația tensionată relevată în cauză de către martori existentă între cetățenii de etnie maghiară și cei de etnie rromă din localitatea Apața generată de desele fapte de furt comise de cetățenii de etnie rromă îndreptate împotriva celor de etnie maghiară sau română, faptul că inițial acțiunile inculpaților s-au declanșat pentru a contribui la prinderea hoțului, sunt de natură a diminua periculozitatea inculpaților, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre inculpați nu este cunoscut cu antecedente penale și sunt la prima încălcare a legii penale.
Față de situația expusă C. reține că atât apelul promovat de parchetul de pe lângă T. B. cât și cel promovat de părțile civile sub aspectul soluției pronunțate pe latură penală sunt fondate și vor fi admise conform art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală iar hotărârea penală desființată sub aspectul laturii penale atât în ceea ce privește încadrarea juridică greșită dată de către prima instanță faptei comise de inculpatul V. Janoș și implicit a pedepsei aplicate acestuia și a modalității de executare a pedepsei și a omisiunii reținerii în sarcina celor trei inculpați a circumstanței agravante prev. de art. 77 lit. a Cod penal. Reținerea acestei din urmă circumstanțe impune o reindividualizare a pedepselor aplicate de către prima instanță inculpaților T. Ș. și Șimon A. precum și valorificarea din punct de vedere sancționator a acestei circumstanțe în ceea ce îl privește pe inculpatul V. Janoș în procesul de individualizare judiciară a pedepsei care se va aplica pentru comiterea infracțiunii de omor prev. de art. 188 al. 1 Cod penal. La individualizarea judiciară a pedepselor ce se impun a fi aplicate inculpaților pentru comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor conform celor dezvoltate anterior, instanța de apel va avea în vedere, pe lângă circumstanța prev. de art. 77 lit. a Cod penal și pe cea prev. de art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal incidentă de asemenea în speță referitoare la toți inculpații, astfel cum am arătat precum și dispozițiile art. 79 alin. 3 Cod penal privind stabilirea pedepsei în cazul concursului dintre circumstanțele atenuante și cele agravante incidente; se vor avea în vedere de asemenea și celelalte criterii de individualizare judiciară prev. de art. 74 Cod penal care de altfel au fost corect evaluate și de către prima instanță, impunându-se o diferențiere a cuantumului sancțiunilor aplicate fiecăruia dintre inculpați mai ales prin prisma contribuției diferite la comiterea infracțiunii de omor asupra victimei L. I..
Rejudecând cauza în aceste limite se va reține în sarcina inculpaților T. Ș. și S. A. circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. a Cod penal și în consecință se va majora de la 8 ani închisoare la 8 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului T. Ș. (cu datele personale la dosar) pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 79 alin. 3 Cod penal. Se va majora de asemenea de la 6 ani și 8 luni închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului S. A. (cu datele personale la dosar) pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 79 alin. 3 Cod penal.
Se vor menține pedepsele complementare și cele accesorii aplicate celor doi inculpați și în baza art. 424 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal se va adăuga la perioada prevenției celor doi inculpați timpul scurs din data de 4.08.2014 la zi.
În baza art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 79 alin. 3 Cod penal va fi condamnat pe inculpatul V. J., pentru săvârșirea infracțiunii de omor la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.
În temeiul art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal i se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal și se va înlătura dispozițiile art. 91 – 96 Cod penal.
În baza art. 404 Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata reținerii și a arestării preventive din data de 10.03.2014 până la data de 4.08.2014 inclusiv iar în baza art. 6 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice și de la inculpatul V. J. în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ.
D. fiind cuantumul pedepselor ce se vor aplica inculpaților pentru nici una dintre pedepse nu se poate dispune o altă modalitate de executare decât regimul privativ de libertate.
În raport de modul de soluționare a laturii penale a cauzei mai precis de împrejurarea că se impune așa cum am arătat tragerea la răspundere penală pentru omor și a inculpatului V. J. dată fiind răspunderea solidară care operează în cazul răspunderii civile delictuale, este necesară reformarea hotărârii și sub aspectul laturii civile, urmând a fi obligat și acest inculpat în solidar cu ceilalți doi inculpați la plata despăgubirilor morale acordate moștenitorilor victimei decedate.
Pe altă parte C. reține că este extrem de redus cuantumul despăgubirilor morale acordate părților civile, insuficient pentru a asigura o despăgubire justă și echitabilă a părților civile atât prin prisma prejudiciului moral efectiv suferit cât și din perspectiva jurisprudenței cristalizate în acest domeniu, astfel că și din această perspectivă apelul promovat de părțile civile este fondat. Este adevărat că victima făcea parte dintr-o familie numeroasă însă decesul său intervenit intempestiv și brutal a produs părinților victimei și fraților acestuia un prejudiciu moral care se impune a fi reparat integral conform normelor civile privind răspunderea civilă delictuală.
Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu un conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.
Apare fără îndoială că fapta inculpaților, care a avut drept urmare moartea victimei L. I. în vârstă de doar 20 de ani a produs familiei victimei un prejudiciu moral, constând în lezarea sentimentelor de afecțiune și dragoste față de victima infracțiunii care s-a stins din viață într-un mod brutal, respectiv, suferința psihică resimțită de fiecare dintre membrii familiei față de dispariția prematură a victimei din familie; este vorba despre așa numitul prejudiciu „afectiv”, „de șoc”, „de suferință” sau „prin ricoșeu”, cristalizat de practica judiciară în materie și reglementat în prezent de art. 1391 alin. 2 Cod civil.
Pentru acest prejudiciu, fiecare dintre membrii familiei sunt îndreptățiți să primească de la inculpați – autorii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu - o despăgubire pecuniară, criteriul de bază care se are în vedere fiind cel al legăturilor de rudenie cu victima; această despăgubire nu reprezintă o reparație propriu zisă a prejudiciului suferit și nici nu are de-a face cu cuantumul veniturilor pe care victima le aducea în familie constant sau sporadic, ci constituie o modalitate de a ușura suferința rudelor victimei decedate, de a compensa, chiar în mod indirect o parte a suferințelor încercate, câtă vreme o restabilire a situației anterioare nu este posibilă. Despăgubirea nu este menită să răscumpere lipsa din familie a victimei decedate și nici nu poate să umple golul lăsat de dispariția acestuia în sufletele apropiaților lui pentru că valoarea vieții unei persoane nu poate fi în nici un mod cuantificată pecuniar.
De aceea, C. reține că sumele mari de bani pe care le-au pretins părțile civile de la inculpați cu titlu de daune morale nu pot fi apreciate “exagerate”; ele exprimă suferința părților civile produsă prin dispariția din viața lor a victimei iar declarațiile martorilor audiați în cauză relevă faptul că părinții victimei decedate și frații acestuia au resimțit un șoc emoțional odată cu decesul fiului lor, respectiv al fratelui lor; între membrii familiei existau sentimente de afecțiune și sprijin reciproc chiar dacă ajutorul pe care victima îl oferea în gospodărie era sporadic.
Tocmai prin prisma faptului că este extrem de dificil de cuantificat un prejudiciu nepatrimonial de genul celui în discuție, întrucât fiecare persoană resimte la intensități diferite durerea psihică produsă prin decesul unei persoane dragi, în funcție de vârstă, experiențele de viață împărtășite cu victima, perioada de timp în care membrii familiei au conviețuit, compatibilitatea existentă între anumiți membrii ai familiei și victimă, iar manifestările exterioare nu sunt întotdeauna în concordanță cu starea și suferința psihică a persoanei prejudiciate, apare și mai greu de cuantificat pecuniar despăgubirile care se impun a fi acordate rudelor unei persoane decedate pentru sentimentele de afecțiune și dragoste care le-au fost lezate.
Practica judiciară a conturat însă în vederea stabilirii despăgubirilor pecuniare pentru prejudiciile nepatrimoniale suferite de o persoană, anumite criterii pe baza cărora instanțele procedeze la o evaluare a prejudiciului suferit și la o cuantificare a sumei care se poate acorda cu titlu de compensație pentru prejudiciu; se ține seama astfel de fapta producătoare de prejudicii și particularitățile acesteia, de forma vinovăției și întinderea culpei în producerea prejudiciului, de vârsta victimei la momentul decesului, de intensitatea suferințelor cauzate părților civile, de gradul de rudenie între victimă și părțile civile precum și de impactul decesului victimei asupra vieții de familie și sociale a părților civile, eventuale afecțiuni fizice sau psihice cauzate acestora prin șocul emoțional prin care au trecut.
Analizând prin prisma criteriilor amintite cererea de despăgubiri formulată de părțile civile, C. reține că prima instanță a stabilit atât în ceea ce-i privește pe părinții victimei decedate cât și în ceea ce-i privește pe frații și surorile acesteia o sumă de bani mult prea mică pe care a acordat-o cu titlu de daune morale și care nu este suficientă pentru a contribui la repararea prejudiciului suferit; analizând cererea de despăgubiri formulată de părțile civile și prin prisma jurisprudenței în domeniu și în raport de criteriile enumerate mai sus, văzând și rolul pe care îl are o astfel de despăgubire – astfel cum s-a arătat în cele de mai sus - instanța de apel apreciază că o sumă de 20.000 lei pentru fiecare dintre părinții victimei și câte o sumă de 5.000 lei pentru fiecare din frații acesteia reprezintă o despăgubire rezonabilă care nu contribuie la îmbogățirea părților civile fără just temei însă asigură o reparare justă, echilibrată și integrală a prejudiciului cauzat acestora.
Față de aceste considerente hotărârea primei instanțe va fi reformată si sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate părților civile; se va admite acțiunea civilă formulată de părțile civile față de toți inculpații și în consecință, în baza art. 25 Cod procedură penală raportat la art. 397 Cod procedură penal și art. 1349, 1357, 1382 și 1391 alin. 2 cod civil va fi obligat în solidar inculpații T. Ș., S. A. și V. Janoș să plătească cu titlu de despăgubiri morale câte 20.000 lei fiecăreia dintre părțile civile L. B. și L. M. și câte 5.000 lei fiecăreia dintre părțile civile L. R. M., L. C., L. S., L. M. B., L. A., Ș. I. și L. C.. Respinge restul pretențiilor formulate de părțile civile.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Pentru considerentele expuse în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se vor respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpații T. Ș., S. A. și V. Janoș împotriva aceleiași hotărâri.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligați inculpații T. Ș., S. A. și V. Janoș să plătească statului câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile formulate de P. de pe lângă T. B. și părțile civile L. B., L. M., L. S., L. C., L. M. B., L. R. M., L. A., L. C. și Ș. I. împotriva sentinței penale nr. 240/S/4.08.2014 pronunțată de T. B. în dosarul penal nr._ pe care o desființează în ceea ce privește:
- omisiunea reținerii în sarcina inculpaților S. A. și T. S. a circumstanței agravante prev. de art. 77 lit. a din noul Cod penal și individualizarea pedepselor principale aplicate acestor inculpați.
- încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul V. I. și individualizarea judiciară a pedepsei aplicate acestui inculpat.
- modul de soluționare a acțiunii civile exercitate de părțile civile în procesul penal.
Rejudecând cauza în aceste limite:
I. Reține în sarcina inculpaților T. Ș. și S. A. circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. a Cod penal și în consecință:
1. Majorează de la 8 ani închisoare la 8 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului T. Ș. fiul lui I. și M., născut la data de 26.12.1985, în municipiul B.,domiciliat în com. Apața, ., jud. B., cetățean român,stare civilă – necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii – 11 clase, ocupație – servant pompieri, loc de muncă CNU Feldioara, necunoscut cu antecedente penale, CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 79 alin. 3 Cod penal.
2. Majorează de la 6 ani și 8 luni închisoare la 7 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului S. A. fiul lui B. și M., născut la data de 17.09.1981,în municipiul B., domiciliat în com. Apața, ., jud. B., cetățean român,stare civilă – necăsătorit, stagiu militar satisfăcut, studii – 12 clase,ocupație – șofer, loc de muncă . SRL, necunoscut cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 79 alin. 3 Cod penal.
Menține pedepsele complementare și cele accesorii aplicate celor doi inculpați și în baza art. 424 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal adaugă la perioada prevenției celor doi inculpați timpul scurs din data de 4.08.2014 la zi.
II. În baza art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 pct. 2 lit. b Cod penal, art. 77 lit. a Cod penal și art. 79 alin. 3 Cod penal condamnă pe inculpatul V. J., fiul lui I. și E., născut la data de 30.03.1993 în ., domiciliat în com. Apața, . Jud. B., cetățean român, stare civilă – necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii medii – 12 clase, ocupație – muncitor necalificat, loc de muncă Fabrica de Mobilă ., necunoscut cu antecedente penale, CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de omor la pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.
În temeiul art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.
Înlătură dispozițiile art. 91 – 96 Cod penal.
În baza art. 404 Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata reținerii și a arestării preventive din data de 10.03.2014 până la data de 4.08.2014 inclusiv.
În baza art. 6 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice și de la inculpatul V. J. în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ.
III. Admite acțiunea civilă formulată de părțile civile față de toți inculpații și în consecință, în baza art. 25 Cod procedură penală raportat la art. 397 Cod procedură penal și art. 1349, 1357, 1382 și 1391 alin. 2 Cod civil obligă în solidar inculpații T. Ș., S. A. și V. Janoș să plătească cu titlu de despăgubiri morale câte 20.000 lei fiecăreia dintre părțile civile L. B. și L. M. și câte 5.000 lei fiecăreia dintre părțile civile L. R. M., L. C., L. S., L. M. B., L. A., Ș. I. și L. C.. Respinge restul pretențiilor formulate de părțile civile.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpații T. Ș., S. A. și V. Janoș împotriva aceleiași hotărâri.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpații T. Ș., S. A. și V. Janoș să plătească statului câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. H. M. G. L.
GREFIER
D. B.
Red. N.H./08.07.2015
Dact. B.D./09.07.2015
Jud. fond E.M. T.
- 2 exemplare -
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 62/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 61/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
