Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 62/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-02-2015
ROMÂNIA
C. DE A. B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 62/ap Dosar nr._
Ședința publică din data de 04 februarie 2015
Instanța constituită din:
Complet de judecată CAJ4*:
Președinte: C. G. - judecător
Judecător: S. F.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Zărnești împotriva sentinței penale nr. 213 din data de 15 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 28 ianuarie 2015 și apoi pentru data de astăzi 04 februarie 2015 când;
C.,
Constată că prin sentința penală nr. 213/15.10.2014 a Judecătoriei Zărnești, în baza art.335 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod Penal și art.396 alin.10 Cod Procedură Penală, s-a condamnat inculpatul S. A., fiul lui E. și M., nǎscut la data de 09.07.1967, în ., domiciliat în Zărnești, ..12, ., jud. B., CNP_, la pedeapsa amenzii penale de 2700 lei (135 zile-amendă a câte 20 lei pentru fiecare zi-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 Cod Penal.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în data de 29.01.2014, în jurul orei 05.50, inculpatul, deși nu poseda permis de conducere, fapt cunoscut de inculpat, s-a urcat la volanul autoturismului F. Punto, cu numărul de înmatriculare_ și a condus pe DN 73, în localitatea Râșnov, jud. B..
Pentru a reține această situație de fapt, instanța de fond a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penale coroborate cu declarațiile inculpatului, precum și ale martorilor audiați în cursul urmǎririi penale.
Astfel, instanța a avut în vedere că inculpatul a recunoscut în faza de urmărire penală, declarație menținutǎ și în cursul judecății, că, în data de 29.01.2014, în jurul orei 05.50, deși nu poseda permis de conducere, s-a urcat la volanul autoturismului F. Punto, cu numărul de înmatriculare_ și a condus pe DN 73, în localitatea Râșnov, jud. B. (filele 30-33 dosar urmărire penală și fila 13 dosar judecătorie).
Declarațiile sale se coroborează cu procesul-verbal depistare în trafic (filele 9-10 DUP), cu procesul-verbal de verificare nr._/29.01.2014, întocmit de Poliția Stațiunii Râșnov, însoțit de fișa de evidență a inculpatului (filele 22-23 dosar urmărire penală), precum și cu declarațiile martorilor G. D. C. și G. I. (filele 11-14 dosar urmărire penală).
Instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr.168/P/2014, din data de 13.05.2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zǎrnești, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S. A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevǎzutǎ de art.335 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.5 Cod Penal.
Instanța de fond a constatat că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul era prevăzută, la data de 29.01.2014, în art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicatǎ, cu denumirea marginală de “conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, pedeapsa prevăzută fiind închisoare de la 1 an la 5 ani.
Având în vedere că în noua reglementare pedeapsa închisorii este prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii, instanța de fond a constatat că legea penală mai favorabilă, sub acest aspect, este Noul Cod Penal.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului care, în data de 29.01.2014, în jurul orei 05.50, deși nu poseda permis de conducere, fapt cunoscut de inculpat, s-a urcat la volanul autoturismului F. Punto, cu numărul de înmatriculare_ și a condus pe DN 73, în localitatea Râșnov, jud. B., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevǎzutǎ de art.335 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod Penal.
Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că există acțiunea inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice fǎrǎ a poseda permis de conducere, încălcând în acest fel prevederile legale care reglementează desfășurarea acestei activități. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este una de pericol, astfel că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul socialmente periculos, în speță, punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice, rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, formă de vinovăție prevăzută de art.16 alin.3 lit.b Cod Penal. Astfel, inculpatul, care a condus autoturismul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, a prevăzut și, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea ca prin fapta sa infracțională să pună în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art.74 Cod Penal, respectiv dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă, reduse cu o pătrime în cazul amenzii, potrivit art.396 alin.10 Cod Procedură Penală, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, urmarea care s-ar fi putut produce și persoana inculpatului.
Instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al infracțiunii raportat la rezultatele grave care s-ar fi putut produce în urma conducerii pe drumurile publice fără permis de conducere.
Instanța a reținut în favoarea inculpatului lipsa antecedentelor penale (fila 34 dosar urmărire penală), atitudinea sa, respectiv recunoașterea săvârșirii infracțiunii și interesul manifestat pentru situația sa, aprecierea de care se bucură din partea angajatorului său (fila 21 dosar urmărire penală), precum și faptul că acesta, la data de 10.01.2014, deci anterior datei comiterii infracțiunii – 29.01.2014, absolvise cursurile unei școli de conducători auto (fila 24 dosar urmărire penală). Raportat la toate considerentele expuse, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa amenzii penale de 2700 lei (135 zile-amendă a câte 20 lei pentru fiecare zi-amendă), potrivit art.61 alin.4 lit.c Cod Penal.
Împotriva cestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoiria Zărnești.P. susține că apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 213 din data de 15 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Zărnești, vizează aspectul nelegalității, raportat la pedeapsa aplicată inculpatului. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Deși a recunoscut săvârșirea faptei, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă cu amenda, însă legiuitorul a prevăzut pentru această infracțiune doar pedeapsa cu închisoare. Având în vedere dispozițiile legale, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și rejudecând aplicarea unei pedepse în limite legale inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea constată că apelul parchetului este întemeiat.
Inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal.
Așa cum a reținut și instanța de fond, săvârșirea acestei infracțiuni rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penale coroborate cu declarațiile inculpatului, precum și ale martorilor audiați în cursul urmǎririi penale. Inculpatul a recunoscut fapta în faza de urmărire penală, declarație menținutǎ și în cursul judecății,susținând că în data de 29.01.2014, în jurul orei 05.50, deși nu poseda permis de conducere, s-a urcat la volanul autoturismului F. Punto, cu numărul de înmatriculare_ și a condus pe DN 73, în localitatea Râșnov, jud. B. (filele 30-33 dosar urmărire penală și fila 13 dosar judecătorie).
Declarațiile inculpatului se coroborează cu procesul-verbal depistare în trafic (filele 9-10 dosar urmărire penală), cu procesul-verbal de verificare nr._/29.01.2014, întocmit de Poliția Stațiunii Râșnov, însoțit de fișa de evidență a inculpatului (filele 22-23 dosar urmărire penală), precum și cu declarațiile martorilor G. D. C. și G. I. (filele 11-14 dosar urmărire penală).
Or, potrivit art. 335 alin. 1 Cod penal, această infracțiune se sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani, nefiind prevăzută pedeapsa alternativă a amenzii.
Din acest motiv, apelul parchetului, declarat sub aspectul nelegalității pedepsei amenzii aplicate inculpatului, este întemeiat, urmând a fi admis.
În ce privește pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului, C. constată că aceasta trebuie stabilită în funcție de gradul de pericol social al infracțiunii comise de inculpat, precum și în funcție de consecințele acesteia, dar și de atitudinea inculpatului. Astfel, inculpatul a săvârșit infracțiunea fără niciun motiv rezonabil. Fapta acestuia nu a avut consecințe deosebite, însă putea să conducă la lezarea deosebită a vieții și integrității corporale a persoanelor. Pe de altă parte, inculpatul a recunoscut în mod constant săvârșirea faptelor și nu a împiedicat în niciun fel desfășurarea urmăririi penale și a judecății, prezentându-se în fața organelor judiciare.
Ținând cont de toate acestea, în baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală, curtea va stabili pedeapsa de 1 (un) an închisoare, în sarcina inculpatului STÂRLEA A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 alin. 1 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Întrucât inculpatul poate fi reeducat și fără executarea pedepsei în regim de detenție, având în vedere circumstanțele comiterii faptei și persoana inculpatului, în baza art. 83 și art. 84 Cod penal se va amâna aplicarea pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va fi obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B..
În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de lângă Judecătoria Zărnești împotriva sentinței penale nr. 213/15.10.2014 a Judecătoriei Zărnești, dată în dosarul nr._, pe care o desființează sub aspectul pedepsei aplicate.
Rejudecând în aceste limite,
În baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală stabilește pedeapsa de 1 (un) an închisoare, în sarcina inculpatului STÂRLEA A., fiul lui E. și M., născut la data de 09.07.1967, în ., cetățean român, domiciliat în Zărnești, .. 12, ., jud. B., CNP:_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 375 alin. 1 raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
În baza art. 83 și art. 84 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul B..
În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 4.02.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
C. GhigheciSimona F.
Grefier
D. S.
Red.CG/19.02.2015
Tehnoredact.AO/19.02.2015/2 ex.
Jud.fond.S. M.
- pentru conformitate -
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 506/2015. Curtea de... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|








