Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 922/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 922/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 922/2015
Cod ECLI ECLI:RO:CABRV:2015:002._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 922/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 17 decembrie 2015
Instanța constituită din:
- Completul de judecată A3
- Președinte - N. Țînț - judecător
- Judecător- N. H.
- Grefier- O. S.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – C. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. împotriva sentinței penale nr. 1179 din 01 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 03 decembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 391 Cod procedură penală, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 17 decembrie 2015, când,
C U RT E A,
Deliberând asupra apelului penal de față:
Constată că, prin sentința penală nr. 1179/01.07.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, a fost condamnat, în baza art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 2¹ lit. a Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 74 alin. 2, art. 76 lit. b Cod penal 1969, inculpatul P. T. S., fiul lui C. și L., născut la data de 01.12.1974 în municipiul B., județul B., domiciliat în municipiul B., ., județul B., posesor al C.I. ., nr._, CNP_, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată.
În baza art. 71 Cod penal 1969 raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2013, i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 81 alin. 1 Cod penal 1969, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 Cod penal 1969.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a), lit. b Cod penal 1969 pe durata suspendării executării pedepsei principale.
I s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal 1969 referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii cu intenție a unei noi infracțiuni.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat în cauză de la 14.12.2013 la 18.12.2013.
S-a luat act de faptul că persoana vătămată V. D. G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus recoltarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în S.N.D.G.J.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 600 lei. În baza art. 274 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin rechizitoriul numărul 540/P/2014 din data de 08.01.2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., înregistrat pe rolul instanței sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P. T. S. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în forma complicității, prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d, e Cod penal, constând, în esență, în aceea că la data de 14.12.2013, în jurul orei 18,00, inculpatul, în timp ce se deplasa cu autobuzul liniei 4 împreună cu S. C., printr-un comportament voit recalcitrant, l-a susținut pe acesta în abordarea și inducerea unei stări de temere persoanei vătămate V. D. G. B., fiind obținut, în aceste condiții, de la persoana vătămată, telefonul mobil marca Samsung Galaxy S2.
Inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale (fila 30 dosar urmărire penală), dar nu a recunoscut comiterea faptei. În fața instanței de fond, acesta nu s-a prezentat, deși a fost citat inclusiv cu mandat de aducere. Având în vedere lipsa inculpatului, instanța de fond a dispus readministrarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv audierea martorilor D. P. A. și B. I. A., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei. Totodată, în cauză, instanța de fond a procedat la audierea persoanei vătămate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut în fapt că, la data de 14.12.2013, în jurul orei 18,00, inculpatul s-a urcat, împreună cu S. C., în autobuzul care circula pe linia 4, din stația Gara B.. Cei doi s-au așezat pe scaune lângă persoana vătămată V. D. G. B., începând să vorbească pe un ton ridicat, având o atitudine agresivă, manifestându-se zgomotos, făcând inclusiv afirmații referitoare la faptul că anterior au bătut o persoană. La un moment dat, S. C. a abordat-o pe persoana vătămată, cerându-i telefonul mobil. Persoana vătămată a refuzat, inițial, să-i remită telefonul, dar S. C. a insistat, susținând că nu ar vrea să îl bată și pe el, făcând totodată un gest brusc, lovind geamul autobuzului. Pe fondul stării de temere provocată de comportamentul numitului S. C. și al inculpatului, persoana vătămată a cedat și a remis telefonul. Inculpatul, împreună cu S. C., a coborât la stația Sanitas, ulterior fiind alertate organele de poliție, care l-au găsit pe S. C. având telefonul asupra sa.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța de fond a arătat că a avut în vedere procesul-verbal de constatare, în conformitate cu care organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că persoana vătămată a fost deposedată de un telefon mobil de două persoane, iar după indicațiile oferite de aceasta, au fost identificați cei doi, în persoana inculpatului și a lui S. C.. De asemenea, a fost reținută declarația persoanei vătămate din cursul urmăririi penale (fila 19 dosar urmărire penală) din care reiese faptul că inculpatul a discutat pe un ton ridicat cu S. C., ambii fiind așezați lângă persoana vătămată. Totodată, persoana vătămată a arătat că ambii făceau afirmații legate de faptul că ar mai fi bătut pe cineva, proferând injurii, astfel încât, simțindu-se amenințată, persoana vătămată i-a dat lui S. C. telefonul mobil, la solicitarea acestuia. Și în fața instanței de fond, persoana vătămată a arătat că cei doi s-au așezat lângă ea în autobuz și ambii proferau injurii și că s-a simțit intimidată când a înmânat telefonul mobil lui S. C..
Referitor la martorii audiați în cauză, instanța de fond a reținut că niciunul dintre aceștia nu au asistat efectiv la incident, motiv pentru care declarațiile acestora nu au prezentat o relevanță deosebită pentru conturarea situației de fapt; inculpatul a dat în fața organelor de urmărire penală o declarație olografă (fila 30 dosar urmărire penală), prin care a arătat că într-adevăr prietenul său S. C. i-a cerut telefonul mobil unei persoane lângă care amândoi se așezaseră, însă fără a amenința în vreun fel pe acea persoană. După aceasta, au coborât în stația de la Sanitas, însă s-au întors la Gară, de unde plecaseră, fără vreun motiv anume.
Deși persoana vătămată și-a nuanțat declarația în fața instanței de fond, în sensul că inculpatul din prezenta cauză nu l-a amenințat, neavând nicio contribuție la comiterea faptei, instanța de fond a apreciat că prezența acestuia împreună cu S. C., care a luat efectiv telefonul persoanei vătămate, a fost de natură să creeze o stare de temere, de vreme ce persoana vătămată a susținut, atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, că și inculpatul a proferat injurii și a purtat o conversație pe un ton ridicat cu S. C.. Instanța de fond a apreciat că acțiunea inculpatului a întărit rezoluția infracțională a autorului faptei, care s-a simțit încurajat în deposedarea persoanei vătămate de bunul său; s-a reținut că, contribuția inculpatului trebuie analizată nu doar din perspectiva persoanei vătămate, ci și din aceea a autorului faptei, care s-a simțit încurajat să comită fapta, fiind evidentă existența unui dezechilibru de forțe raportat la persoana vătămată, care era singură în acel moment.
În consecință s-a reținut că în drept, fapta inculpatului care, la data de 14.12.2013, în jurul orelor 18,00, aflându-se în autobuzul liniei 4 împreună cu S. C., a înlesnit, prin inducerea unei stări de temere persoanei vătămate și prin întărirea rezoluției infracționale a lui S. C., deposedarea persoanei vătămate de telefonul său mobil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată sub forma complicității, prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art. 233 alin. 1, art. 234 alin. 1 lit. d și e Cod penal, respectiv art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c alin. 2¹ lit. a Cod penal 1969.
Referitor la legea penală mai favorabilă, reținând aplicabilitatea art. 5 din Codul penal (de la comiterea faptei și până la judecarea sa definitivă a intervenit o nouă lege penală), prima instanță a apreciat ca fiind mai favorabil Codul penal din 1969, deși Codul penal în vigoare prevede limite mai reduse de pedeapsă (de la 3 la 10 ani, față de 7 la 20 de ani). Cu toate acestea, raportat la modalitățile de individualizare a pedepsei, instanța de fond a aplicat pedeapsa în baza Codului penal din 1969, care, global, este mai favorabil inculpatului. Totodată, în cazul reținerii de circumstanțe atenuante (cum se impun a fi reținute în cauza de față), Codul penal din 1969 permite reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, spre deosebire de Codul penal în vigoare, care prevede o reducere a limitelor cu 1/3. Cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, conform Codului penal în vigoare, pentru a se dispune o soluție de amânare a aplicării pedepsei sau de suspendare sub supraveghere, este necesar acordul inculpatului cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității. Or, de vreme ce în cauză inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței, neexistând un asemenea acord, instanța de fond a apreciat că, trecând peste toate celelalte argumente, este mai favorabil Codul penal din 1969, care permite, de pildă, suspendarea sub supraveghere/condiționată a executării pedepsei, fără a fi necesar un eventual acord al inculpatului cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, care, oricum, nu există în cauză.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, instanța de fond a arătat că a reținut dispozițiile art. 52 Cod penal, referitoare la scopul pedepsei, precum și criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța de fond a avut în vedere faptul că inculpatul a acționat într-un mijloc de transport în comun, ceea ce demonstrează îndrăzneală. Cu toate acestea, contribuția sa la comiterea faptei nu a fost deosebit de importantă, acesta neexercitând acte de amenințare directă a persoanei vătămate, căreia nu i s-a adresat efectiv. De asemenea, s-a reținut că și percepția persoanei vătămate a fost în sensul că S. C. a fost cel care a amenințat-o efectiv. Instanța de fond a apreciat că aceste împrejurări sunt de natură a atrage aplicabilitatea art. 74 alin. 2 Cod penal, cu consecințele prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969 referitoare la limitele de pedeapsă.
Față de toate circumstanțele analizate, instanța de fond a apreciat că se impune aplicarea inculpatului a unei pedepse cu închisoarea, într-un cuantum situat sub minimul prevăzut de lege, astfel cum a fost redus ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante judiciare, respectiv 3 ani închisoare.
În ceea ce privește măsurile preventive aplicate în cauză față de inculpat, instanța de fond a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat în cauză de la 14.12.2013 la 18.12.2013.
Pe latura civilă, instanța de fond a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria B., criticând-o pentru nelegalitate și solicitând desființarea ei, iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat de către P. că instanța de fond a omis să se pronunțe în cauză cu privire la o măsură preventivă neprivativă de libertate dispusă față de inculpatul P. T. S. înainte de . Noului Cod de procedură penală și anume obligarea acestuia de a nu părăsi municipiul B., aplicată prin încheierea nr. 140/R/18.12.2013 a Tribunalului B.. Această măsură preventivă aplicată inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile a încetat de drept la data de 16.01.2014; la această dată s-au împlinit cele 30 de zile pentru care măsura preventivă a fost luată, iar aceasta nu a mai fost prelungită. Prima instanță trebuia cel mai târziu prin hotărârea de condamnare a inculpatului, să constate încetarea de drept a măsurii preventive dispuse în cauză, prin expirarea termenului pentru care a fost dispusă.
Analizând, în aplicarea dispozițiilor art. 420 Cod procedură penală, însă în limitele prevăzute de art. 417 Cod procedură penală, sentința penală atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului și coroborând materialul probator administrat în cauză, a stabilit o stare de fapt corectă, constând, în esență, în aceea că la data de 14.12.2013, în jurul orelor 18,00, aflându-se în autobuzul liniei 4 împreună cu S. C., inculpatul P. T. S. a înlesnit, prin inducerea unei stări de temere persoanei vătămate și prin întărirea rezoluției infracționale a lui S. C., deposedarea persoanei vătămate de telefonul său mobil.
S-a reținut, de asemenea, în mod corect că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată sub forma complicității, prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art. 233 alin. 1, art. 234 alin. 1 lit. d și e Cod penal, respectiv art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 2¹ lit. a Cod penal 1969.
Individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului s-a realizat în acord cu criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal de la 1969 - lege penală identificată ca fiind mai favorabilă inculpatului în succesiunea de legi penale în timp care a intervenit prin . 01.02.2014 a noului Cod penal.
În ceea ce privește obligația primei instanțe de a insera în cuprinsul dispozitivului hotărârii pronunțate și cele hotărâte cu privire la măsurile preventive aplicate inculpatului pe parcursul procesului penal, Curtea constată că prima instanță a menționat în cuprinsul hotărârii doar împrejurarea că inculpatul a fost reținut și arestat în cauză de la 14.12.2013 la 18.12.2013, fără a face vreo referire cu privire la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpatul P. T. S. prin încheierea nr. 140/R/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. începând cu data de 18.12.2013.
Analizând această măsură preventivă, instanța de apel constată că prin încheierea nr. 140/R/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul B., s-a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului P. T. S., luându-se față de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul B., pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 18.12.2013 până la 16.01.2014; măsura preventivă luată față de inculpat a încetat de drept la data de 17.01.2014, întrucât durata de 30 de zile pentru care a fost luată măsura s-a împlinit la data de 16.01.2014, dată de la care măsura nu a mai fost prelungită.
În raport de această situație, Curtea constată că apelul promovat în cauză de către P. de pe lângă Judecătoria B. este fondat, instanța de fond omițând să constate în baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 241 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod procedură penală, prin hotărârea de condamnare pronunțată, încetată de drept, la data de 17.01.2014, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpatul P. T. S. pe o durată de 30 de zile, prin încheierea nr. 140/R/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul B..
În consecință, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, se impune admiterea apelului promovat în cauză, desființarea hotărârii apelate și reformarea acesteia în sensul celor de mai sus. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art. 272 Cod procedură penală, se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție și se va plăti Baroului B. suma de 260 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 1179/01.07.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o desființează în ceea ce privește omisiunea primei instanțe de a constata încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpatul P. T. S. prin încheierea nr. 140/R/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul B..
Rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 241 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod procedură penală, constată încetată de drept, la data de 17.01.2014, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpatul P. T. S. pe o durată de 30 de zile prin încheierea nr. 140/R/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul B..
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art. 272 Cod procedură penală, se suportă din fondurile Ministerului de Justiție și se plătește Baroului B. suma de 260 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. Țînț N. H.
GREFIER
O. S.
Red. N.H./29.01.2016
Dact. O.S./01.02.2016
2 exemplare
Jud. fond: C. D.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 68/2016. Curtea de Apel... | Traficul de persoane. Art.210 NCP. Decizia nr. 17/2016. Curtea... → |
|---|
