Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 431/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 431/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-09-2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 431/C
Ședința publică din data de 01 septembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE:A. B. R.
GREFIER:A. P.
Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – Direcția Națională Anticorupție - prin procuror B. D..
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul M. R. împotriva sentinței penale nr.1210/22.07.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul – condamnat, personal, aflat în stare de detenție, asistat juridic de apărător ales, avocat S. M. Ș., cu împuternicire avocațială depusă la dosar și apărător desemnat din oficiu, avocat J. V., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu, desemnat pentru a acorda asistența juridică obligatorie a contestatorului - condamnat, solicită instanței să ia act de încetarea delegației sale față de prezența apărătorului ales și să se dispună cu privire la acordarea onorariului parțial, așa cum prevede Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R.
Curtea, în temeiul art.91 alin.4 N Cod de procedură penală, constată încetată delegația apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantului inculpat având în vedere prezența apărătorului ales al acestuia, urmând ca în baza art.272 alin.1, 2 Cod de procedură penală onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu să se avanseze din fondul Ministerului de Justiție.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul in dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului – condamnat arată că a formulat prezenta contestație în conformitate cu disp. art.597 alin.7 Cod procedură penală împotriva sentinței penale nr.1210/2015 a Tribunalului București - Secția I penală, prin care s-a respins contestația la executare formulată de către condamnat.
Temeiul de drept al contestației este art.598 alin.1 lit.d Cod penal și solicită admiterea contestației și pronunțarea unei hotărâri conform disp. art.4251 alin.7 pct. 2 lit.a Cod de procedură penală cu desființarea hotărârii atacate.
Prin contestația la executare formulată de către petentul – condamnat se solicită deducerea perioadei petrecute în arest preventiv, de la 30.01.2011 la 07.05.2014, conform mandatului de arestare preventivă nr. 31/31.01.2011; de asemenea, solicită să se constate că faptele din prezenta cauză sunt săvârșite în concurs, că prin decizia nr. 444/07.04.2014 a Curții de Apel București – Secția II-a Penală s-a pronunțat o soluție de condamnare, de 3 ani și 6 luni, pentru o faptă concurentă.
Față de aceste considerente solicită să se aibă în vedere că dintr-o condamnare de 3 ani și 6 luni, care i-a fost aplicată inculpatului, la acest moment procesual se află în stare de arest preventiv de 4 ani și 8 luni; de asemenea, solicită să se aibă în vedere dispozițiile vechiului Cod penal, regăsite la art.72 N Cod penal și unde se arată că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive, privative de libertate, se scade din durata pedepsei închisorii.
În aprecierea apărării nu există nici un impediment procesual pentru care să nu se poată admită această contestație.
De asemenea, subliniază faptul că, astfel cum reiese și din decizia nr.130/21.05.2015 a Tribunalului Prahova (decizie de speță depusă la dosarul cauzei) o astfel de cerere este pertinentă din punct de vedere juridic. În respectiva hotărâre se face vorbire despre o analiză temeinică a disp. art.72 Cod de procedură penală care nu interzice o astfel de deducere.
Nu în ultimul rând, arată că actuala formă a acestui text de lege prevede, astfel cum a arătat și anterior, faptul pe perioada pe timp petrecută în stare de arest preventiv se poate deduce.
A arătat instanța că perioada poate să fie dedusă chiar dacă în acel dosar nu a intervenit o soluție definitivă de condamnare; în aprecierea apărării acesta este punctul cel mai important și, teoretic, ar fi fost un impediment în deducerea acestei cereri; iată însă că instanțele de judecată și-au însușit acest punct de vedere în sensul în care nu este nevoie neapărat să avem încă o condamnare definitivă în acest caz, este vorba despre faptul că inculpatul a efectuat arest preventiv într-un dosar al Tribunalului București, 3 ani și 6 luni, iar ulterior Curtea de Apel București a pronunțat o soluție de condamnare de 3 ani și 6 luni, nededucându-se perioada petrecută în arest.
În aprecierea apărării s-a ajuns la o anomalie juridică, astfel încât inculpatul, din 3 ani și 6 luni, la acest moment execută 4 ani și 8 luni.
Dosarul de la Tribunalul București este în faza procesuală a fondului, după ce s-a dispus casarea pentru nelegalitate de către Curtea de Apel București; este un dosar în care cercetarea judecătorească se desfășoară într-un mod greoi întrucât sunt foarte multe părți vătămate și foarte mulți martori de audiat.
Arată că prezumția de nevinovăție poate și trebuie să opereze și nu trebuie să anticipăm soluția tribunalului prin menținerea inculpatului în stare de arest mai mult decât are de efectuat în cadrul condamnării definitive.
Solicită să se aibă în vedere că noul text de lege nu a mai preluat partea referitoare la următoarele soluții: scos de sub urmărire penală, încetată urmărirea penal㸠achitat ori încetat procesul pentru fapta care a generat adoptarea măsurii preventive.
O atare precizare nu este necesară și, astfel, deducerea vizează practic orice fel de soluții care s-ar putea dispune ori care ar putea apărea în cauză.
Solicită să se constate ca nu există nici un impediment în această deducere și, de asemenea, să se constate faptul că a executat mult mai mult decât pedeapsa pentru care a fost condamnat definitiv.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației ca fiind neîntemeiată; apreciază că în mod legal și temeinic Tribunalul București a apreciat că solicitarea apărării în legătură cu aplicarea disp. art.72 Cod penal (pe datele precizate de către apărare) nu poate opera în prezenta cauză întrucât aceste dispoziții vizează numai cauzele soluționate în mod definitiv.
Mai exact, petentul – condamnat dorește la acest moment, fiind în executarea unei pedepse definitiv aplicate, să i se deducă o perioadă în care a fost arestat preventiv într-o cauză aflată încă în faza judecății în fond, pe rolul Tribunalul București; precizează apărarea că ar fi vorba despre fapte concurente.
Omite apărarea însă să aibă în vedere atunci când face o asemenea solicitare că aplicarea dispozițiilor Codului penal referitoare la computarea duratei măsurilor preventive reprezintă consecința aplicării dispozițiilor referitoare la contopirea pedepselor definitiv aplicate, urmând regulile concursului de infracțiuni.
Prin urmare, contestația formulată este neîntemeiată și solicită respingerea acesteia ca atare.
În replică, apărătorul ales al contestatorului – condamnat subliniază și solicită să se constate că apărarea nu a omis absolut nimic – astfel cum susține reprezentantul Ministerului Public la acest termen de judecată.
Face referire procurorul de ședință la acest termen cu privire la contopire și despre soluții definitive; în aprecierea apărării aceste aspecte vin ca o completare a legii. Legiuitorul nu are nevoie de ajutor, textul prev. de disp. art.72 Cod penal este foarte clar și face referire la computarea duratelor măsurilor preventive.
Contestatorul – condamnat, personal, având cuvântul, arată că este de acord întrutotul cu concluziile apărătorului său ales; în plus, arată că există practică judiciară de la Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Baia M. unde contestații care vizează aceleași aspecte au fost admise.
CURTEA
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1210 din data de 22.07.2015 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția I penală a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de petentul M. R. (fiul lui Ș. și I., născut la 05.10.1983, CNP_, deținut în Penitenciarul Rahova), cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.555/02.07.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală, în temeiul disp. art.61 din Legea nr.78/2000 a fost condamnat inculpatul M. R. la o pedeapsa de 4 ani închisoare, pedeapsaă care în urma admiterii recursurilor, prin decizia penală nr.444/A din 07.04.2012 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală a fost redusă la 3 ani și 6 luni închisoare. S-a constatat totodată că inculpatul este arestat într-o altă cauză.
Tribunalul a constatat astfel că infracțiunea pentru care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr.555 din 02.07.2013 a Tribunalului București, Secția a-II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr.444/A din 07.04.2012 a Curții de Apel București, Secția a-II-a Penală, în a cărei executare se află contestatorul din data de 09.04.2014, este concurentă cu infracțiunile pentru care condamnatul M. R. este judecat în fond, în prezent, în cauza ce formează obiectul dosarului nr._/3/2011* aflat pe rolul Tribunalului București, Secția I Penală și în care a fost arestat preventiv în perioada 03.02._14.
Potrivit art.72 alin.1 Cod penal, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
Tribunalul a constatat că dispozițiile art.72 alin.1 Cod penal nu sunt incidente în cauză întrucât, din modul de redactare a acestui text de lege (a fost urmărit sau judecat), rezultă că aceste dispoziții vizează numai cauzele soluționate definitiv, în care o persoană a fost urmărită sau judecată pentru infracțiuni concurente.
În același sens a fost reținută și Decizia nr.138 din 10 martie 2015 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.72 alin.(1) teza a doua din Codul penal, excepție invocată chiar de către contestatorul M. R..
În consecință, s-a precizat că scăderea perioadei în care contestatorul condamnat M. R. a fost arestat preventiv (03.02._14), din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, în a cărei executare se află acesta, nu se poate realiza în condițiile în care dosarul nr._/3/2011* (cauză în care a fost arestat preventiv contestatorul) se află încă pe rolul Tribunalului București, Secția I Penală, fiind în cursul judecății pe fond, cu termen la data de 28.07.2015.
Tribunalul a constatat că M. R. are posibilitatea de a-i fi dedusă perioada în care a fost arestat preventiv în cauza ce formează obiectul dosarului nr._/3/2011* al Tribunalului București, Secția I Penală din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, în caz de condamnare, în momentul soluționării definitive a dosarului nr._/3/2011* sau după soluționarea definitivă, pe calea unei cereri de contopire (de asemenea în situația condamnării).
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul condamnat M. R., reiterând solicitările formulate în fața primei instanțe.
Curtea, examinând hotărârea atacată, constată următoarele:
În mod just Tribunalul a apreciat că nu poate fi dedusă perioada petrecută în arest preventiv, conform mandatului de arestare preventivă nr. 31/31.01.2011, având în vedere modul de redactare a art.72 alin.1 Cod penal (a fost urmărit sau judecat...chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive), precum și considerentele Deciziei nr.138 din 10 martie 2015 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.72 alin. 1 teza a doua din Codul penal, excepție invocată chiar de către contestatorul M. R..
Analizând, din perspectiva soluției depuse la dosar de către domnul avocat S. M. Ș., practica judiciară în materie, Curtea constată și reține că practica judiciară nu este izvor de drept.
Așadar, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat M. R. împotriva sentinței penale nr.1210 din 22.07.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr._, iar în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală;
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat M. R. împotriva sentinței penale nr.1210 din 22.07.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 alin.1,2 Cod procedură penală onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 35 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 01 septembrie 2015.
PREȘEDINTE,
A. B. R.
GREFIER,
A. P.
Red.A.B.R./Th.red.C.V.M.-ex.2/09.11.2015
T.București S I pen – judecător V. F. C.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1598/2015. Curtea de... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1511/2015. Curtea de... → |
|---|
