Revocare măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr. 313/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 313/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 2606/87/2014/a7
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(1977/2015)
Decizia penală nr.313/CO
Ședința publică din data de 05 iunie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: A. S. N.
Grefier: Victorița S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.- Structura Teritorială București a fost reprezentant de procuror N. C..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul P. G., împotriva încheierii din data de 26 mai 2015, pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Penală, în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-inculpat P. G., aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat S. Anișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul-inculpat P. G. învederează că a formulat prezenta contestație întrucât i s-a părut injustă atitudinea instanței de fond, învederând că din declarațiile date în faza de cercetare judecătorească nu mai rezultă faptul că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii. Mai mult, învederează că trebuie să se aprecieze că a avut o atitudine onestă și că a spus ceea ce a făcut, solicitând dreptul la un proces echitabil și lăsarea sa în libertate.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat P. G., avocat S. Anișoara, depune la dosar note scrise, fiind-i comunicată o copie a acestora și reprezentantului Ministerului Public.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curteaconstată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat P. G., avocat S. Anișoara, având cuvântul, învederează că a promovat prezenta contestație, împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Teleorman.
Solicită să se observe că inculpatul se află în stare de arest preventiv de 26 luni, apreciind că motivarea instanței de fond, în ceea ce privește respingerea cererii formulate, pe considerentul că la acest moment există încă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și că pericolul pentru ordinea publică subzistă și în acest moment al procesului penal, este o motivare fără niciun suport legal.
Apreciază că după 26 de luni de arest preventiv, existența suspiciunii rezonabile că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată nu mai este suficientă pentru menținerea stării de arest preventiv.
De asemenea, în ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, invocat de instanța de fond, apreciază că după perioada lungă de arest preventiv, nu mai este suficient pentru a fi menținută starea de arest preventiv.
Solicită să se observe că nu există nicio dovadă la dosarul cauzei care să demonstreze că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea și menține o stare de pericol social.
Arată că deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru un număr mare de infracțiuni, totuși faptul că se motivează necesitatea menținerii stării de arest pe existența acestor infracțiuni pentru inculpatul a fost trimis în judecată, înseamnă a i se încălca dreptul la prezumția de nevinovăție. Mai mult, învederează că prezumția de nevinovăție a fost dovedită de audierea unui număr de părți vătămate care nu au confirmat cele prezentate prin rechizitoriu de către organul de urmărire penală, precizând că principalele părți vătămate din prezenta cauză care au fost audiate, respectiv partea vătămată M. și C., și-au schimbat radical declarațiile în fața judecătorului instanței de fond.
Învederează că deși în fața instanței de fond, apărarea a solicitat, în principal revocarea măsurii arestării preventive, inculpatul a arătat, în ultimul cuvânt, că nu dorește revocarea măsurii arestării preventive tocmai pentru a se aduce o garanție suplimentară în vederea realizării scopului prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală, solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură mai ușoară, indiferent care este aceasta.
În consecință, solicită admiterea contestației, să se dispună desființarea încheierii contestate și rejudecând, pe fond, să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile prevăzute de art.202 alin.4 lit.b sau d Cod procedură penală, învederând că prin obligațiile ce pot fi puse în sarcina inculpatului se poate garanta atingerea scopului prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală.
Învederează că inculpatul este absolvent de studii superioare și cunoaște foarte bine care este consecința în cazul în care nu respectă obligațiile impuse de instanță.
Precizează că perioada de detenție, de 26 de luni, a fost suficientă și proporțională, raportat la infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, considerând că menținerea stării de arest, în continuare, se transformă într-o măsură de executare a unei pedepse.
Apărarea face referire și la circumstanțele personale ale inculpatului, învederând că acesta are un copil, fiind unic întreținător de familie.
Solicită, încă o dată, admiterea contestației, solicitând să se aibă în vedere că față de toți ceilalți inculpați a fost luată măsura controlului judiciar, pentru unii dintre aceștia fiind chiar revocată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de inculpat, ca nefondată, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că subzistă în continuare prevederile art.223 alin.2 Cod procedură penală în ceea ce privește faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată, precum și faptul că privarea de liberate este necesară, în continuare, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor presupuse a fi săvârșite de inculpat, modalitatea și împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite, perioada de timp îndelungată în care inculpatul a săvârșit infracțiunea, participarea unui număr mare de persoane, caracterul organizat și urmărire produse. În acest sens, consideră că toate aceste elemente impun și justifică privarea de libertate a inculpatului.
Mai mult, arată că deși inculpatul a fost trimis în judecată, reținându-se că nu este cunoscut cu antecedente penale, pe perioada judecării cauzei au apărut elemente noi cu privire la alte infracțiuni săvârșite de către inculpat pe teritoriul altor state.
În consecință, solicită respingerea contestației formulate și menținerea dispozițiilor încheierii atacate, aceasta fiind legală și temeinică, apreciind că persistența cerințelor impuse de art.223 Cod procedură penală nu justifică o măsură preventivă mai ușoară.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat P. G., avocat S. Anișoara, având cuvântul în replică, învederează documentele care au apărut din Spania și care au fost depuse de reprezentantul Ministerului Public la instanța de judecată, au fost combătute de apărare, depunând hotărârea de încetare a procesului penal în ceea ce-l privește pe inculpat, pe motiv că este nevinovat.
Contestatorul-inculpat P. G., având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului său, solicitând să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar sau cea a arestului la domiciliu.
CURTEA ,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 26.05.2015, Tribunalul Teleorman, a respins ca nefondată cererea de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a arestului preventiv formulată de inculpatului P. G..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.58/D/P/03.07.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, a fost trimis în judecată, printre alții, inculpatul P. G., acuzat de comiterea mai multor infracțiuni.
S-a reținut că inculpatul P. G., zis „G.” este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev. de art.7 alin.1 rap. la art.2 lit.b pct.4 și 5, din Legea nr.39/2003; înșelăciune în convenții, având consecințe deosebit de grave, prev. de art.215 alin.1, 3 și 5 Cod penal (patru fapte); șantaj, în formă continuată, prev. de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal (22 de fapte); fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.1 Cod penal (cinci fapte); lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art.189 alin.1, 2 și 5 Cod penal; dare de bani cu dobândă, de către o persoană neautorizată, prev. de art.3 din Legea nr.216/2011, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal (două fapte); distrugere, prev. de art.217 alin.1 și 4 Cod penal; violare de domiciliu, în formă continuată, prev. de art.192 alin.2 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal; uz, fără drept, de armă neletală prev. de art.135 alin.1 din Legea nr.295/2004, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal (două fapte), totul cu aplic. art.33 lit.a Cod penal;
Prin actul de sesizare a instanței, în sarcina inculpatului s-a reținut că, prin rechizitoriul nr.58/D/P/03.07.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. Biroul Teritorial Teleorman a fost trimis în judecată, între alții, inculpatul P. G. care, în perioada august 2005 – aprilie 2013, a coordonat activitatea unui grup organizat, specializat în comiterea de infracțiuni de șantaj și înșelăciune în convenții, în scopul obținerii de beneficii pecuniare însemnate, exercitându-și controlul total asupra membrilor grupării, inclusiv prin acte de violență.
S-a mai stabilit că inculpatul se implica în mod direct în dirijarea actelor de șantaj asupra victimelor, prin exercitarea de agresiuni și amenințări ori prin constrângerea de a-și ceda bunuri imobile sau mobile de valoare însemnată.
Măsura arestării preventive a inculpatului P. Giulion a fost prelungită în mod succesiv, fiind în vigoare la data de 27 ianuarie 2015, când tribunalul a apreciat că ea este necesar și justificat să fie menținută, neputând fi înlocuită cu o măsură preventivă mai puțin severă – arestul la domiciliu, așa cum acesta a solicitat.
S-a reținut că față de inculpatul P. G. s-a dispus măsura arestării preventive, în cursul urmăririi penale, prin încheierea nr. 18/11.04.2013 a Tribunalului Teleorman..
Temeiul arestării l-a constituit, în toate cazurile, art. 143 alin. 1 și art. 148 alin. 1 lit. f Cod Procedură Penală – în vigoare la momentul respectiv. Măsura preventivă a fost ulterior prelungită și menținută.
Prin sentința penală nr. 85 din 05 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, în baza art. 6 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 52 din aceeași lege s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei privind pe inculpații P. G., R. Scoreț B. A., C. D., Candoi M., Năpristoc G. A., V. M., M. I., N. V. A., Râcu M. Nicușor, T. D. I., A. I. D., R. I., în favoarea Tribunalului Teleorman.
Față de dispozițiile art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 255/2013, nefiind începută cercetarea judecătorească, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman a procedat potrivit art. 348 raportat la art. 207 din Cod Procedură Penală și prin încheierea din data de 25 februarie 2014, definitivă prin respingerea contestațiilor formulate de inculpați, în baza art. 348 Cpp., a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului P. G. și a celorlalți inculpați, măsură ce a fost verificată și menținută în continuare.
Prin încheierea din data de 28.04.2014, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, definitivă prin încheierea nr. 290/C din 19.05.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, Secția I Penală au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile și cererile formulate de inculpatul P. G. și alți coinculpați, prin apărători și în baza art. 346 Cod procedură penală s-a constat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 58/P/2012 emis de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman privind pe inculpatul P. G. și ceilalți coinculpați, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpați.
Totodată, instanța a pus în discuția contradictorie a părților, măsura arestării preventive a inculpaților, potrivit art. 362 alin. 2 Cod Procedură Penală rap. la art. 208 alin. 2 și 4 Cod Procedură Penală.
În ședința din data de 26.05.2015, prin apărătorul ales, inculpatul P. G. a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, în principal și în subsidiar, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
Apărătorul ales al inculpatului a motivat cererea, arătând că este formulată pe disp.art.242/1 Cod Procedură Penală, cu motivarea că în acest moment al procesului penal, temeiurile care au stat la baza menținerii și prelungire a stării de arest preventiv s-au modificat; în subsidiar, dacă instanța va considera că temeiurile se mențin, în temeiul art.242 al.2 Cod Procedură Penală, consideră că se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, arătând că cercetările nu s-au finalizat raportat la faptele pentru care inculpatul P. a fost trimis în judecată, perioada de până acum fiind suficientă și termenul rezonabil fiind, în opinia sa, împlinit; a apreciat că, chiar dacă instanța va constata că, având în vedere că părțile vătămate nu au fost în totalitate audiate, ar exista posibilitatea ca inculpatul ar încerca să influențeze părțile, aceste presupuneri nu sunt probate; în acest sens a arătat că, la acest moment, nu mai pot fi reținute evenimentele petrecute în aprilie 2013, când inculpatul ar fi încercat influențarea părților, iar inculpatul a fost sancționat prin menținerea arestării preventive, dar acum, menținerea măsurii arestării preventive nu se mai justifică; a opinat apărătorul ales că termenul rezonabil este împlinit și că acest termen, deși nu este definit de legiuitor, nu se poate transforma în perioadă de detenție; raportat la infracțiunea de șantaj, a arătat că, dacă inculpatul va fi cercetat în stare de arest preventiv, se încalcă prezumția de nevinovăție a acestuia și există posibilitatea ca inculpatul, prin administrarea unor probe, să-și facă o apărare care să ducă la o condamnare în stare de libertate, astfel încât s-a întrebat dacă starea de arest preventiv nu i se încalcă dreptul la apărare și libertatea de mișcare, în cauză nefiind vorba despre infracțiuni săvârșite cu violență, nu a exercitat presiuni, amenințări, părțile nu au acuzat loviri, chiar dacă se reține că inculpatul P. este violent.
A mai arătat apărătorul ales că, în cazul în care instanța va dispune revocarea măsurii sau înlocuirea acesteia, inculpatul va locui la București, la concubina inculpatului, A. D.; în opinia apărătorului ales, instanța poate să dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură mai ușoară, existând pârghii pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru ca inculpatului să i se ofere șansa de a se apăra în stare de libertate.
Examinând actele dosarului, precum și cererile formulate de inculpatul P. G., potrivit textelor de lege sus-menționate, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.202 al.3 Cod Procedură Penală, „orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.”
Potrivit art. 242 alin. 1 Cod Procedură Penală, „măsura preventivă se revocă din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii…”.
A.. 2 al art. 242 prevede: „măsura preventivă se înlocuiește din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cpp”.
Pe de altă parte, art. 207 alin. 4 Cod Procedură Penală, la care trimite art. 208 Cod Procedură Penală, prevede că atunci când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, instanța dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat, iar potrivit alin. 5, când se constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, instanța dispune prin încheiere revocarea acesteia.
Instanța a constatat că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data impunerii ei, respectiv art. 149/1 Cod Procedură Penală - 1968 rap. la art. 143 și art.148 lit. f Cod Procedură Penală - 1968, iar temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului P. G. se mențin și impun în continuare privarea lui de libertate pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, avându-se în vedere prevederile art. 202 și art. 223 Cod Procedură Penală.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 223 Cod Procedură Penală, referitoare la existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă a săvârșirii unor infracțiuni, instanța a apreciat că aceasta este în continuare îndeplinită, întrucât în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații sus-menționați ar fi comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază aceștia conform art. 4 Cod Procedură Penală.
În cauză, tribunalul a reținut că inculpatul P. G. este judecat pentru infracțiuni expres prevăzute la art. 223 al. 2 Cod Procedură Penală, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, care rezultă din natura și gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de inculpat, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, astfel cum au fost reținute și descrise în rechizitoriu, în declarațiile martorilor, victimelor și parțial, în declarațiile inculpaților, perioada de timp îndelungată, participarea unui număr mare de persoane, caracterul organizat, angrenarea în activitatea infracțională a unor lucrători de poliție, urmările produse, incendierea unor locuințe, pătrunderea în grup, noaptea în locuințele victimelor lovindu-le și amenințându-le, sentimentul puternic de teamă și insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul comunității locale, starea de teroare produsă locuitorilor și imposibilitatea acestora de a sesiza autoritățile, la rândul lor implicate în activitatea grupului.
S-a apreciat că toate acestea sunt elemente care impun și justifică în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului, în scopul protejării siguranței publice și pentru a asigura și buna desfășurare a procesului penal, nefiind suficientă o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă.
Prin lăsarea în libertate a inculpatului există riscul ca cercetarea judecătorească să fie afectată, existând posibilitatea reală a influențării persoanelor vătămate, a părților civile sau a martorilor audiați în cauză.
Instanța a avut în vedere că nu se impune înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar prev. de art. 202 al.4 lit.b Cod Procedură Penală față de periculozitatea și modul coordonat în care au acționat și pot acționa membrii grupului, cu referire la declarațiile persoanelor vătămate Hîrlavu D. E. T. și S. I., care în cursul anului 2012 au fost supuși, la numeroase presiuni, amenințări și agresiuni, exercitate de inculpatul P. G. și alți membri ai grupării infracționale coordonate de acesta, în scopul intimidării lor, ceea ce conturează periculozitatea inculpaților membrii ai grupului infracțional organizat, coeziunea și modul organizat în care pot acționa, iar lăsarea în libertate a inculpatului P. – coordonatorul grupului - ar crea o stare justificată de teamă în rândul comunității locale, în privința securității personale, dar și a inviolabilității bunurilor, credința că autoritățile îi protejează pe cei ce săvârșesc infracțiuni grave.
A reținut instanța că, deși inculpatul P. G. a fost trimis în judecată ca o persoană fără antecedente penale, după cum reieșea din cazierul său cunoscut de autoritățile române, ulterior au apărut informații cu privire la alte infracțiuni săvârșite de inculpat pe teritoriul altor state.
Asupra celerității soluționării cauzei au acționat negativ și inculpații, exercitându-și cu rea-credință drepturile procesuale, fie înțelegând să formuleze căi de atac asupra oricărei încheieri pronunțate în cursul urmăririi penale, în procedura camerei preliminare sau în faza judecății, fie recunoscând pe rând faptele, timp de trei termene, stabilind cadrul de judecată în procedură simplificată – drept ce nu le poate fi îngrădit și contribuind la neînceperea cercetării judecătorești. Sigur că nu poate fi negat dreptul inculpaților de a contesta măsurile preventive dispuse, dar, nu se pot prevala în acest mod de propriile culpe, invocând durata îndelungată a procesului.
Persistența cerințelor impuse de art. 223 Cod Procedură Penală, în cazul acestui inculpat, nu justifică o măsură preventivă mai ușoară, conform art. 202 alin. 4 lit. b și d Cod Procedură Penală.
Conform art.5 parag. 3 CEDO orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. CEDO, în jurisprudența sa, a stabilit criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al arestării preventive: existența unor temeiuri relevante și suficiente pentru a justifica privarea de libertate și diligența specială în desfășurarea procedurii, arătând totodată că nu poate fi apreciat în abstract caracterul rezonabil al unei perioade de detenție, ci de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia.
În consecință, având în vedere considerentele anterior expuse, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul P. G. nu au încetat și, așa cum s-a menționat deja, ele se mențin și în condițiile noilor reglementări procesual penale, tribunalul a apreciat că nu se impune revocare măsuri arestării preventive sau înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu o măsură preventivă mai ușoară, nefiind întrunite exigențele art. 242 Cod Procedură Penală și art.202 Cod Procedură Penală, iar privarea de libertate a inculpatului este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, inculpatul P. G., care, prin apărătorul său, a solicitat să se observe că se află în stare de arest preventiv de 26 luni, apreciind că motivarea instanței de fond, în ceea ce privește respingerea cererii formulate, pe considerentul că la acest moment există încă suspiciunea rezonabilă că a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și că pericolul pentru ordinea publică subzistă și în acest moment al procesului penal, este o motivare fără niciun suport legal.
De asemenea, inculpatul a apreciat că după 26 de luni de arest preventiv, existența suspiciunii rezonabile că a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată nu mai este suficientă pentru menținerea stării de arest preventiv, iar în ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, după perioada lungă de arest preventiv, acesta nu mai reprezintă un argument suficient pentru a fi menținută starea de arest preventiv, precizând, totodată, că nu există nicio dovadă la dosarul cauzei care să demonstreze că prin lăsarea sa în libertate s-ar crea și menține o stare de pericol social.
Inculpatul a mai arătat că a fost trimis în judecată pentru un număr mare de infracțiuni, apreciind că, totuși, faptul că se motivează necesitatea menținerii stării de arest pe existența acestor infracțiuni pentru care el a fost trimis în judecată, înseamnă a i se încălca dreptul la prezumția de nevinovăție, care, de altfel, a fost dovedită de audierea unui număr de părți vătămate care nu au confirmat cele prezentate prin rechizitoriu de către organul de urmărire penală. A arătat că principalele părți vătămate din prezenta cauză care au fost audiate, respectiv partea vătămată M. și C., și-au schimbat radical declarațiile în fața judecătorului instanței de fond.
Totodată, inculpatul a învederat că, deși în fața instanței de fond, apărarea a solicitat, în principal revocarea măsurii arestării preventive, el a arătat, în ultimul cuvânt, că nu dorește revocarea măsurii arestării preventive, tocmai pentru a se aduce o garanție suplimentară în vederea realizării scopului prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală, solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură mai ușoară, indiferent care este aceasta.
A solicitat să se aibă în vedere că față de toți ceilalți inculpați a fost luată măsura controlului judiciar, pentru unii dintre aceștia fiind chiar revocată.
A mai învederat că are un copil care se află în întreținerea sa, fiind unic întreținător de familie, precum și faptul că este absolvent de studii superioare și cunoaște foarte bine care este consecința în cazul în care nu respectă obligațiile impuse de instanță.
În consecință, inculpatul a solicitat admiterea contestației, să se dispună desființarea încheierii contestate și rejudecând, pe fond, să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu una dintre măsurile prevăzute de art.202 alin.4 lit.b sau d Cod procedură penală, învederând că prin obligațiile ce pot fi puse în sarcina sa se poate garanta atingerea scopului prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală.
Examinând actele dosarului și încheierea contestată prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 și art.206 C.pr.pen., Curtea apreciază neîntemeiată contestația formulată de contestatorul inculpat P. G., pentru următoarele considerente:
Tribunalul a evaluat corect atât particularitățile obiective ale cauzei, cât si situația personală a inculpatului P. G. și a concluzionat just în sensul respingerii cererii de revocare sau înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar.
Reevaluând datele cauzei prin prisma argumentelor prezentate de contestator în cel de-al doilea grad de jurisdicție, Curtea constată, la rândul său, inexistenta vreunuia dintre cazurile de revocare a măsurii arestului preventiv sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă, imperativ, prevăzute de art.242 alin. 1 și 2 C.pr.pen. Norma de procedură statuează asupra obligativității revocării sau înlocuirii atunci când fie au încetat temeiurile care au determinat acea măsură preventivă, fie au apărut împrejurări noi, din care rezultă nelegalitatea acesteia, fie se apreciază că o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
Inculpatul P. G. și-a fundamentat cererea pe toate ipotezele, respectiv, în principal că nu mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestului preventiv și, mai mult, au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea acesteia, iar în subsidiar, în sensul că, având în vedere momentul procesual la care se află, cercetare judecătorească și timpul îndelungat de când se află în stare de detenție, se impune înlocuirea arestului preventiv cu o măsură preventivă mai ușoară.
Raportându-se, prin urmare, la argumentele pentru care inculpatul a susținut revocarea arestului preventiv sau înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai ușoară, Curtea apreciază că subzistă cerințele cumulativ prevăzute de art.202 alin. 3 și art.223 C.pr.pen. pentru menținerea acestei măsuri, atât sub aspectul existenței unor indicii temeinice de comitere a unor fapte penale, cât și al caracterului necesar al măsurii pentru buna desfășurare a judecății.
Este adevărat că, în mod constant jurisprudența CEDO a reiterat principiul că, odată cu trecerea timpului de la săvârșirea unei fapte penale pentru care s-a dispus o măsură preventivă restrictivă de libertate, se diluează pericolul social și impactul asupra comunității.
Cu toate că inculpatul se află în stare de arest preventiv de circa 26 luni, Curtea apreciază că, în speță, nu este opozabil principiul sus-menționat, întrucât complexitatea și gravitatea infracțiunilor de care este acuzat inculpatul induc, chiar și la acest moment, în rândul comunității un sentiment de neliniște și insecuritate față de care menținerea detenției cu privire la acesta se justifică, se observă, din necesități obiective de protejare a societății.
Tribunalul a prezentat detaliat argumentele sale sub aspectul respingerii cererii de revocare a arestului preventiv sau înlocuire cu o măsură mai ușoară, argumente care, de altfel, dată fiind pertinența și temeinicia acestora, sunt însușite în totalitate de către Curte.
Prin urmare, neidentificând elemente care să releve o încetare a temeiurilor care au stat la baza arestului preventiv sau apariției unor împrejurări noi, din care să rezulte nelegalitatea acestuia, Curtea apreciază nefondate criticile inculpatului P. G. sub acest aspect principal.
De asemenea, Curtea, cel puțin la acest moment procesual, apreciază că o măsură preventivă mai ușoară nu este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art.202 alin.1 Cod penal, respectiv buna desfășurare a procesului penal.
Sintetizând, Curtea și-a format convingerea că încheierea din data de 26.06.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman este legală și temeinică,fiind pronunțată după o analiză judicioasă a instituțiilor de drept ce operează în cauză.
Pentru aceste considerente, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b C.pr.pen., Curtea va respinge contestația formulată de P. G., ca nefondată și-l va obliga pe acesta la plata sumei 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul P. G. împotriva încheierii de ședință din data de 26.05.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman.
Obligă contestatorul-inculpat P. G. la plata sumei 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 iunie 2015.
PREȘEDINTE,
A. S. N.
GREFIER,
Victorița S.
Red. S.C./ 11.06.2015
Tehnored. V.D. 5 ex./11.06.2015
T.Teleorman – jud.: I.M.
| ← Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine... → |
|---|
