Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Decizia nr. 326/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 326/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 23251/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._
(1873/2015)
DECIZIA PENALĂ NR.326
Ședința publică din data de 15 iunie 2015
Curtea constituită din:
P.- C. C. D.
GREFIER- O. I. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror L. M. C..
Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect contestația formulată de persoana condamnată I. F. împotriva sentinței penale nr. 1053/22.10.2014 pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a stabilit termen de pronunțare la data de 15 iunie 2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra contestației formulate de către persoana condamnată I. F., constată următoarele:
Prin sentinței penale nr. 1053/22.10.2014 pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ /2015, s-au constat următoarele:
În baza art. 595 Cod de Procedură Penală, respinge ca inadmisibilă contestația formulată de petentul-condamnat I. F., fiul lui M. și I., născut la data de 06..08.1965 cu privire la sentința penală nr. 1514 din 18.12.2008 a Tribunalului București secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2099 din 04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva acestei hotărâri, persoana condamnată I. F. a formulat contestație.
Contestația a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a II-a Penală la data de 25.05.2014, sub nr. unic de dosar _ (nr. în format vechi 1873/2015).
La termenul de judecată de astăzi, 12.06.2015, contestatorul-persoană condamnată I. F., personal, a precizat că înțelege să își retragă contestația formulată.
În acest context, Curtea, având în vedere art. 4251 alin. 3 C.pr.pen. rap. la art. 415 C.pr.pen., conform cărora „până la închiderea dezbaterilor … oricare dintre părți își poate retrage apelul/contestația declarată”, urmează a lua act de manifestarea de voință exprimată în sensul retragerii contestației formulate de contestatorul-persoana condamnată I. F. împotriva sentinței penale nr. 1053/22.10.2014 pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Ia act de retragerea contestației formulate de către contestatorul I. F. împotriva sentinței penale nr. 1053/2014 a Tribunalului G..
Cheltuielile judiciare în cuantum de 50 lei vor fi suportate de către petent.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
C. C. D. O. I. B.
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Revocare măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr.... → |
---|