Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Decizia nr. 114/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 114/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 8097/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(3090/2014)
DECIZIA PENALĂ NR. 114/A
Ședința publică din data de 26.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – O. B.
JUDECĂTOR – C. S.
GREFIER – I. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul formulat de inculpatul A. V. D. împotriva sentinței penale nr. 1780/19.06.2014, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul – inculpat personal și asistat de apărător ales, avocat P. M. – C., cu împuternicire avocațială nr._/23.06.2014 la fila 2 din dosar și martorul B. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea procedează la audierea, sub prestare de jurământ, a martorului B. D., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul apelantului – inculpat precizează că apelul vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe. În nici un moment nu a existat din partea inculpatului intenția de a interveni, direct sau prin interpus, în cazul de față, martorul B. D., pe lângă vreun funcționar public din cadrul INML, al Parchetului sau al Poliției. Din declarația martorului B. D. și ale celorlalți martori audiați în fața instanței de fond nu a rezultat niciun element care să conducă la ideea că s-ar fi avut în vedere vreo influență în acest sens.
În cuprinsul hotărârii apelate se face doar o enumerare de probe, stenograme sau declarații de martori, fără a se face o analiză a acestor probe din care să se desprindă vinovăția inculpatului. În dosarul de urmărire penală inculpatul a avut în vedere infracțiunea de înșelăciune, în sensul că martorul B. D., condamnat în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză, a indus în eroare și a relatat anumite fapte, dar în realitate, acesta a urmărit doar să încaseze anumite sume de bani, astfel cum s-a întâmplat și în privința celorlalte persoane față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Sub acest aspect, urmează ca instanța să analizeze toate probele administrate în cursul urmăririi penale și la acest termen, prin audierea martorului B. D.. În situația în care nu vor fi avute în vedere dispozițiile art. 396 alineatul 5 C.pr.pen., coroborate cu art. 16 lit. c Cp, solicită a fi avută în vedere reducerea pedepsei aplicate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cpr.pen, față de toate aspectele ce urmează a fi analizate, atât în ceea ce privește modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, cât și mai ales că inculpatul nu a avut nicio implicare în această succesiune de fapte săvârșite de inculpatul condamnat în celălalt dosar.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului formulat de inculpat, dar pentru alte motive, care necesită și desființarea în parte a sentinței penale pronunțate. Aceste motive privesc modul defectuos și nelegal de aplicare a pedepselor complementare și accesorii. În primul rând, instanța de fond a stabilit o pedeapsă complementară constând în interzicerea părăsirii teritoriului României într-un moment în care această pedeapsă complementară nu era prevăzută în mod expres de lege, fapta fiind săvârșită înainte de . legii noi. Apreciază că acest demers contravine dispozițiilor imperative ale art. 2 alineat 2 din noul Cod penal, conform cărora pedepsele complementare care nu erau prevăzute la data săvârșirii faptei nu pot fi aplicate. Raportat la suspendarea sub supraveghere aplicată în prezenta cauză, învederează că instanța de fond nu trebuia să aplice în același timp și pedepse complementare, deoarece, conform art. 65 alineatul 3 și art. 68 alineat 1 lit. c Noul Cod penal, aplicarea acestora se suprapune pe durata termenului de încercare. Acestea devin relevante după ce se revocă suspendarea sub supraveghere, pentru că atunci urmează a fi executate efectiv pedepsele accesorii.
În ceea ce privește aspectul netemeiniciei, apreciază că în mod corect instanța a făcut aplicarea art. 93 alineatul 2 lit. b din Noul Cod penal privind frecventarea unui program de reintegrare socială. Consideră că în prezenta cauză părăsirea teritoriului României fără acordul instanței nu este o măsură corespunzătoare, pentru că nu este o infracțiune săvârșită cu violență sau care să aibă o rezonanță atât de mare în opinia publicului astfel încât să fie necesară împiedicarea inculpatului să plece din țară și să comită alte infracțiuni de aceeași natură.
Cu privire la solicitarea de achitare raportat la susținerea că încadrarea juridică a fost greșită în privința faptei săvârșite de inculpatul B. D., care a fost o infracțiune de înșelăciune, precizează că există deja o hotărâre de condamnare care se bucură de autoritate de lucru judecat. Relevant este că inculpatul B. D. a promis intervenții pe lângă anumite persoane care aveau atribuții de a efectua acea recalculare și nu persoane fictive, fără atribuții, pentru a fi vorba de înșelăciune.
Pe de altă parte, se încearcă a se induce ideea că, în realitate, a fost vorba de o anumită sumă de bani remisă pentru angajarea unor apărători, pentru a nu se putea vorbi despre cumpărarea de influență. Solicită a se avea în vedere ansamblul probator administrat în prezenta cauză, deoarece atât martorul N. V., cât și martorul la care s-a făcut referire, I. L., au arătat foarte clar că inculpatul s-a prezentat în calitate de polițist rutier, având calitatea de comisar șef, o persoană care a lucrat în cadrul Secției 21 Poliție având posibilitatea de a interveni la polițiști și colegii de la P.. Solicită a se observa că martorul B. D., în convorbirile telefonice, folosea cuvântul „noi” și de fiecare dată se prezenta ca polițist. În plus, de fiecare dată, în aceste convorbiri telefonice, martorul B. D. atrăgea atenția „vorbim la telefon, suntem mai evazivi”. Solicită a se constata că inculpatul a arătat foarte clar că a apelat la martorul B. D. pentru a interveni pe lângă procurori, lucrători la INML și polițiști.
În ceea ce privește reducerea pedepsei, consideră că acest demers nu se impune, deoarece instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa minimă. Pentru a fi redusă această pedeapsă, ar trebui aplicate circumstanțe atenuante, conform art. 75 Cp, dar apreciază că nu există aspecte referitoare la faptă care să dovedească faptul că a fost o infracțiune minoră, în raport de calitatea inculpatului B. D., polițist local, cumpărarea de influență de un polițist local și demersurile făcute de acesta.
Mai precizează că este evident faptul că nu a fost vorba de angajarea unui apărător, în condițiile în care într-un interval de timp atât de îndelungat nu s-a făcut nici un demers în acest sens și nici inculpatul A. V. D., astfel cum rezultă din interceptări, nu a fost interesat să întrebe de așa ceva.
Apelantul – inculpat, având ultimul cuvânt, precizează că nu a avut niciodată intenția de a se ajunge în această situație și regretă tot ce s-a întâmplat.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, constată:
Prin sentința penală nr. 1780 din 19.06.2014, Tribunalul București – Secția I Penală, în baza dispozițiilor art. 386 C.Pr.P.. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. V. D. din infracțiunea de cumpărare de influență prevăzută de art. 6 ind.1 alin.1 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 7 al.1 și 3 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 al.1 C.P.. cu aplic. art.5 C.P..
În baza dispozițiilor art.292 al.1 C.P.. cu aplic. art. 5 C.P.. a condamnat pe inculpatul A. V. D. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.
În baza dispozițiilor art. 91 și urm. CPen a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani de închisoare pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art.92 C.P..
În baza dispozițiilor art.93 al. 1 C.P.. a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lingă Tribunalul București, la datele fixate de acesta.
b) Să primească vizita consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa.
c) Să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile.
d) Să comunice schimbarea locului de muncă.
e) Să comunice informații și documente de natură a permite controlarea mijloacelor sale de existență.
În baza dispozițiilor art.93 al.2 C.P.. a dispus ca, pe durata termenului de încercare, condamnatul să execute următoarele obligații:
b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza dispozițiilor art. 91 al.4 C.P.. a atras atenția condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
În baza dispozițiilor art. 93 al. 3 C.P.. a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul A. V. D. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la Adăpostul de câini comunitari ai Politiei locale Sector 1 pe o perioada de 100 zile, câte 2 ore zilnic, în afara orelor de program, precum și sâmbăta și duminica, afara de cazul în care, datorită stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza dispozițiilor art.93 al.5 C.P.. a atras atenția condamnatului A. V. D. că trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
În baza dispozițiilor art. 67 C.P.. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri:
a)dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice autoritate de stat.
b)dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
j) dreptul de a părăsi teritoriul României.
În baza dispozițiilor art. 65 C.P.. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit. a, b, j C.P..
În baza art. 275 al.2 C.Pr.P.. a obligat pe inculpatul A. V. D. la plata sumei de 1500 lei (1000 lei în cursul urmăririi penale și 500 lei în cursul judecății) reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că martorul Nanău V. L. este angajat al Magazinului Carrefour Orhideea, coleg de serviciu cu martorul I. L. și prieten al inculpatului A. V. D., polițist local în cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București.
Martorul I. L., angajat la raionul de produse electronice, l-a cunoscut pe inculpatul B. D. în cursul lunii septembrie 2013, când acesta a cumpărat un televizor. Din declarațiile martorului a rezultat că, la acea dată, inculpatul i-a lăsat numărul său de telefon pentru a stabili detalii în legătură cu vânzarea televizorului, din discuțiile purtate, martorul aflând că acesta a lucrat la Secția 21 Poliție, la Formațiunea Rutieră, iar ulterior ”a ajuns mai sus”, având gradul de comisar șef.
Inculpatul A. V. D. era cercetat în dosarul penal nr. 4052/P/3012, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, sub aspectul infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, comisă la data de 07.04.2012. Dosarul a fost repartizat spre soluționare D.G.P.M.B. – Brigada Rutieră – Biroul Cercetări Infracțiuni Rutiere, Sector 5, iar la data de 07.04.2012 inculpatului A. V. D. i-au fost recoltate probele biologice, stabilindu-se că a avut o alcoolemie de 1,90 g‰ la ora recoltării primei probe și o alcoolemie de 1,80 g‰ la ora recoltării celei de-a doua probe. În urma constatării infracțiunii, inculpatului A. V. D. i-a fost reținut permisul de conducere.
Aflând de la martorul I. L. că B. D. ar fi lucrător de poliție rutieră, martorul Nanău V. L. i-a solicitat celui dintâi sprijinul pentru a-l pune în legătură cu inculpatul și pentru a discuta despre posibilitatea de a-l ajuta pe A. V. D. în problema legată de permisul de conducere.
Astfel, la data de 07.09.2013, ora 12:20:08, martorul I. L. l-a contactat telefonic pe B. D. și i-a povestit acestuia că un prieten al colegului său este cercetat într-un dosar penal, întrucât a condus un autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie de 2 g.‰, solicitându-i inculpatului ajutorul în vederea soluționării favorabile a dosarului. Discuția telefonică a continuat între B. D. și martorul Nanău V. L., acesta din urmă relatându-i că dosarul în care A. V. D. era cercetat avea o vechime de aproximativ un an, că fapta a fost săvârșită pe raza sectorului 5 București, că la data depistării accidentase un alt autoturism și că prietenul său este polițist local. Martorul a lăsat să se înțeleagă faptul că prietenul său era dispus să remită o sumă de bani în vederea soluționării favorabile a dosarului, în contextul acestei discuții B. D. propunându-i martorului să se întâlnească pentru a discuta problema legată de dosarul penal.
La data de 07:09.2013, ora 20:09:28, a avut loc o nouă convorbire între B. D. și martorul Nanău V. L., cel dintâi cerând din nou informații în legătură cu dosarul în care era cercetat inculpatul (dacă a fost chemat la audieri, lucrătorul de poliție care avea în instrumentare dosarul), convenind să participe la o întâlnire în ziua următoare, când inculpatul trebuia să îi prezinte celui dintâi o copie a cărții de identitate și dovada de reținere a permisului de conducere.
În urma unor discuții telefonice care au avut loc la data de 08.09.2013, B. D. s-a întâlnit cu martorul Nanău V. L. și cu A. V. D. la Magazinul Carrefour Orhideea, în dimineața acelei zile.
Din discuția telefonică ce a avut loc la data menționată, ora 14:01:37, între B. D. și numitul A. V. D. a rezultat că, în contextul întâlnirii desfășurate, B. i-a pretins lui A. V. D. o sumă de bani pentru a-l ajuta cu dosarul penal, iar o parte a sumei urma să fie remisă în cursul aceleiași zile, spre seară. A. V. D. se afla în imposibilitatea de a pune la dispoziție întreaga sumă pretinsă, întrucât banii urmau să fie extrași de pe cardul bancar, însă numai în limita plafonului de card, astfel cum acesta era stabilit în prealabil de unitatea bancară.
În aceeași zi, în jurul orei 20:30, A. V. D. s-a întâlnit cu B. D. în zona Apaca din București, după ce în prealabil cel dintâi a mers la un bancomat ING pentru a retrage suma de bani pe care urma să o remită. La data de 10.09.2013, B. D. s-a întâlnit din nou cu inculpatul A. V. D., stabilind să meargă împreună în zona S. pentru ca acesta din urmă să retragă de pe card o altă sumă de bani.
Martorul Nanău V. L. a confirmat existența întâlnirii descrise, arătând că, în aceste împrejurări, la solicitarea lui B. D., inculpatul A. i-a dat detalii în legătură cu data la care i-a fost reținut permisul de conducere, valoarea alcoolemiei, sectorul unde a fost depistat de organele de poliție și numele lucrătorului de poliție care instrumenta dosarul. B. D. a făcut afirmații certe cu privire la modul de lucru în domeniul rutier, atât la nivelul poliției, cât și la nivelul unităților parchet și a făcut referire la mai multe persoane despre care a susținut că sunt medici la I.M.L. și lucrători de poliție, lăsând impresia că ar fi putut interveni pe lângă aceștia în vederea rezolvării favorabile a dosarului în care era cercetat A. V. D.. Cu aceeași ocazie, B. D. i-a dat asigurări celui din urmă că va încerca să-l ajute și l-a întrebat ce sumă este dispus să dea pentru rezolvarea problemei sale.
Din declarațiile martorului Nanău V. L. a mai rezultat că în aceeași seară, împreună cu A. V. D., s-au reîntâlnit cu B. D. în zona APACA și a avut loc înmânarea sumei de 2000 lei. Din cele relatate de către A. V. D., martorul Nanău V. L. a aflat că, în perioada următoare, acesta s-a întâlnit de mai multe ori cu B., căruia i-a înmânat diverse sume de bani pentru rezolvarea problemei legate de permisul de conducere, cuantumul total al sumei remise fiind de aproximativ 3000 de euro. Până la remiterea întregii sume, B. D. l-a asigurat pe inculpat că totul va fi bine și că ”poate să doarmă liniștit”, însă după remiterea banilor, a devenit evaziv în exprimare, părând că încearcă să-l ducă cu vorba.
A mai arătat martorul că, în schimbul sumei 3000 euro, pe care i-a remis-o A. V. D., B. D. a promis că va interveni pe lângă funcționari din cadrul I.M.L și din cadrul poliției rutiere în vederea recalculării valorii alcoolemiei, în sensul diminuării acesteia până la valoarea care să permită redobândirea dreptului de a conduce.
Declarațiile martorului Nanău V. L. au fost susținute de cele ale martorului I. L., care a confirmat că a fost abordat de către Nanău V. L. pentru a discuta cu B. D. în legătură cu problema dosarului penal întocmit lui A. V. D.. La solicitarea martorului Nanău V. L., l-a contactat telefonic pe B. D. și i-a povestit generic despre problema pe care o avea inculpatul, întrebându-l dacă îl poate ajuta pe acesta în vreun fel.
Martorul I. L. a precizat că, din discuțiile purtate cu Nanău V. L., a aflat despre faptul că B. i-a pretins lui A. V. D. suma de 3500 euro pentru a-l ajuta cu problema dosarului penal, suma de bani fiind achitată în mai multe tranșe, iar ajutorul din partea inculpatului era legat de procedura recalculării alcoolemiei.
În declarația din data de 03.12.2013, A. V. D. a confirmat situația de fapt reținută anterior, arătând că, în urma accidentului rutier, în luna septembrie 2013, prin intermediul prietenului său Nanău V. L., l-a cunoscut pe B. D., care s-a recomandat a fi comisar de poliție și i-a cerut detalii despre dosarul penal. B. D. a afirmat că îl cunoștea pe lucrătorul de poliție care instrumenta dosarul și că putea să intervină pe lângă acesta și la Institutul de Medicină Legală, în vederea scăderii valorii alcoolemiei de la 1,8 g‰ la 1 g‰, dar, în acest scop, inculpatul trebuia să îi dea o sumă de bani al cărei cuantum nu a fost precizat.
Inculpatul a confirmat că, în seara aceleiași zile, s-a întâlnit din nou cu B. D., ocazie cu care acesta din urmă l-a asigurat că îi poate rezolva problema în sensul celor stabilite anterior, că s-a interesat de dosarul său și că poate obține o soluție favorabilă contra sumei de 3000 euro. A. V. a precizat că pe lângă suma de 3000 lei, s-a mai întâlnit cu B. de 6-7 ori, ocazie cu care i-a dat diferite sume de bani totalizând 13.300 lei, echivalentul a 3000 de euro, de fiecare dată B. D. asigurându-l că „problema sa” este în curs de rezolvare.
În cursul lunii noiembrie, B. D. i-a transmis că, în cazul în care va fi întrebat despre el, să spună că îl cunoaște și că au stabilit să îi găsească un avocat care să îl ajute cu dosarul penal.
La data de 20.12.2013, A. V. D. a revenit asupra declarațiilor inițiale, arătând că suma de 3000 euro urma să fie folosită în vederea angajării unui avocat foarte bun, care să îl asiste în dosarul penal în care era cercetat. Aceste din urmă declarații au fost, însă, infirmate de întregul material probator administrat în cauză, fiind date pro causa, în scopul de a se exonera de răspundere penală.
Tribunalul a apreciat că declarația inculpatului este vădit nesinceră, deoarece suma de 3000 euro a fost dată în mai multe transe lui B. D. nu pentru a-i recomanda un avocat, numitul L. B., inculpatul având posibilitatea, în calitatea sa de polițist local să-l contacteze el însuși pe avocat, în mod direct, aflând datele fie de la serviciul de informații din cadrul Baroului București fie de pe site-ul Baroului. În schimb, inculpatul nu a făcut niciun demers în acest sens.
Mai mult, din declarațiile martorului Nanău V. L. a rezultat că, într-adevăr, B. a făcut referire în discuțiile purtate la o persoană despre care a afirmat că ar avea calitatea de avocat și care urma să intervină pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal, însă nu prin servicii de asistență judiciară, ci pe căi ilicite.
Instanța a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A. V. D. care, în calitate de polițist local în cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București, la data de 08.09.2013, i-a promis numitului B. D. că îi va remite suma de 3000 euro, pentru ca acesta din urmă să-și exercite influența pe lângă lucrători din cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Rutieră și pe lângă funcționari din cadrul I.N.M.L., în scopul de a obține o soluție favorabilă în dosarul penal nr. 4052/P/2012, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul de a se stabili o alcoolemie mai mică și pentru a se dispune față de acesta o soluție de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, în urma promisiunii formulate, inculpatul remițând suma de 3000 lei la data de 08.09.2013, iar ulterior, în decurs de o lună, mai multe sume de bani, până la concurența valorii totale de 13.300 lei, echivalentul a aproximativ 3000 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 61 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000.
Instanța a reținut că, având în vedere calitatea de polițist local în cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București și statutul acestuia de funcționar public potrivit art. 14 din Legea nr. 155/2010 privind Poliția Locală, A. V. D. deține calitatea specială prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea 78/2000, fiindu-i aplicabile dispozițiile acestui act normativ.
Dispozițiile art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 78/2000 au fost reținute, întrucât potrivit fișei postului, inculpatul are atribuții de constatare a infracțiunilor și a contravențiilor.
La individualizarea pedepsei instanța a ținut cont de dispozițiile art.74 C.P.., reținând că inculpatul A. V. D. nu este cunoscut cu antecedente penale, la data săvârșirii faptei era angajat în Poliția Locală, însă fapta concretă a avut o gravitate ridicată, astfel încât pedeapsa aplicată a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de cumpărare de influență.
În ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere persoana inculpatului, conduita sa anterioară săvârșirii infracțiunii, lipsa antecedentelor penale, faptul că lucra ca polițist, posibilitățile reale de îndreptare a acestuia, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai săvârși alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată de 3 ani.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, inculpatul A. V. D., care a criticat-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel prezentate în scris și susținute oral, inculpatul a invocat, sub un prim aspect, nelegalitatea hotărârii primei instanțe, sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 403 alin.1 lit. c Cod procedură penală. În acest sens, inculpatul a arătat că instanța de fond a omis să analizeze în mod efectiv toate probele administrate, limitându-se la o simplă enumerare a acestora. Or, analiza stenogramelor indicate în considerentele hotărârii și evaluarea integrală a declarațiile martorilor Nanău V. și I. L. era necesară pentru o justă soluționare a laturii penale.
O a doua critică a vizat nerespectarea dispozițiilor art. 404 alin.2 teza a II-a Cod de procedură penală, în sensul indicării unei singure instituții din comunitate pentru efectuarea muncii în folosul comunității, iar nu a două astfel de instituții, astfel cum prevăd dispozițiile legale.
Apelantul a invocat, pe de altă parte, și netemeinicia sentinței, arătând că nu există probe concludente, suficiente pentru a susține constatarea că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Prezentând detaliat conținutul probelor apreciate pertinente, inculpatul a subliniat că afirmațiile martorului Nanău Vlădut reflectă propriile sale percepții asupra evenimentului, nu fapte concrete, iar susținerile martorului I. L. relevă necunoașterea, de către acesta, a unei activități cu caracter infracțional, ambele probe testimoniale fiind, așadar, neconcludente.
Apelantul a caracterizat într-o manieră similară majoritatea proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, arătând că acestea nu evidențiază suspiciuni de pregătire a vreunei infracțiuni, concluzionând în sensul nerăsturnării prezumției de nevinovăție și al necesității pronunțării unei soluții de achitare, conform art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 lit. c C.pr.pen.
În final, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, având în vedere împrejurările comiterii faptei (B. D. neefectuând acte de materializare a traficului și inducându-l, în schimb, în eroare pe inculpat cu privire la acest aspect), starea de pericol real creată pentru valoarea socială ocrotită și circumstanțele sale personale favorabile (polițist, fără antecedente penale), elemente ce ar justifica aplicarea unei pedepse mai reduse.
În vederea soluționării apelului, Curtea a procedat la ascultarea inculpatului A. V. D. și la administrarea probei testimoniale, fiind audiat numitul B. D..
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. 2 C.pr.pen., Curtea apreciază fondat apelul declarat, în limitele ce se vor arăta si pentru următoarele considerente:
Situația de fapt reținută de instanța de fond este în totalitate concordantă cu împrejurările ce rezultă din probatoriul administrat în mod legal, atât în faza de urmărire penală, cât și pe parcursul judecății.
Deși observațiile inculpatului-apelant referitoare la motivarea deficitară a sentinței sunt pertinente, Curtea constată că o atare împrejurare antrenează doar o încălcare a dispozițiilor art. 403 alin. 1 lit. c C.pr.pen. și poate atrage nulitatea hotărârii exclusiv în condițiile prevăzute de art. 282 alin. 1 C.pr.pen., respectiv dacă vătămarea adusă drepturilor/intereselor inculpatului este de o gravitate ce reclamă cu necesitate înlăturarea actului.
Or, dacă opțiunea tribunalului de a prelua integral considerentele rechizitoriului (fără o efectua, în mod subsecvent, o analiză critică proprie a probelor ce au servit ca temei al soluționării laturii penale) a adus atingere dreptului la apărare al inculpatului, o atare vătămare poate fi înlăturată de către instanța de apel, fără a necesita, eo ipso, desființarea hotărârii. Aceasta deoarece, în virtutea efectului integral devolutiv al apelului, consacrat expres de dispozițiile art. 417 C.pr.pen., instanța de control judiciar are obligația de a examina cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, dând o nouă apreciere probelor administrate atunci când justa soluționare a cauzei o impune.
Din această perspectivă, reevaluând întregul probatoriu, inclusiv declarațiile persoanelor ascultate nemijlocit în apel, Curtea constată că săvârșirea faptei de cumpărare de influență de către apelantul A. V. D. a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Rezultă cu certitudine că, în contextul cercetării sale în dosarul penal nr. 4052/P/2012 și în condițiile în care B. D. a pretins că are influență asupra unor lucrători de poliție și a unor funcționari din cadrul I.N.M.L., la data de 08.09.2013, inculpatul i-a promis (și ulterior remis) suma de 3000 euro, pentru ca acesta din urmă să îi determine pe lucrătorii de poliție și pe angajații INML să facă acte ce intră în atribuțiile lor de serviciu, menite să susțină, în final, o soluție de netrimitere în judecată față de apelant.
Contrar susținerilor inculpatului, declarațiile martorului Nanău V. L. reflectă fapte obiective percepute în mod nemijlocit, iar nu simple opinii subiective, depozițiile martorului având semnificația juridică a unor probe directe, ce permit prin ele însele stabilirea faptelor incriminate. Martorul a precizat constant, în faza de urmărire, că a participat la întâlnirea din data de 08.09.2013, pe parcursul căreia B. D. a exercitat activitatea de trafic de influență și a constatat că acesta i-a solicitat inculpatului atât informații legate de numărul și stadiul dosarului, cât și remiterea unei sume de bani, în scopul explicit de a interveni pe lângă funcționarii INML ori ai poliției.
Destinația pretinsă a sumelor de bani solicitate de către B. D. nu a fost dedusă în mod indirect de către martor, așa cum neîntemeiat s-a susținut în apel, ci a fost cunoscută cu certitudine de către acesta, în baza afirmațiilor neechivoce și a acțiunilor corelative ale persoanelor implicate direct în traficarea, respectiv cumpărarea ilicită a influenței.
Declarația martorului Nanău V. în cursul judecății reflectă nuanțarea poziției sale, acreditându-se ideea că suma de bani remisă de inculpatul A. V. D. ar fi reprezentat nu „prețul influenței” tranzacționate în condițiile anterior descrise, ci remunerația (licită) cuvenită unui avocat neidentificat. O astfel de poziție este evident subiectivă, martorul infirmând susținerile sale constante anterioare fără o minimă justificare plauzibilă, conduită determinată, probabil, de relația de prietenie avută cu inculpatul și de încercarea de a susține apărarea formală a acestuia.
Prin urmare, în condițiile în care declarația martorului în cursul judecății este contrazisă și de restul probelor administrate în cauză, Curtea consideră că ea a fost dată pro causa și nu o va avea în vedere la soluționarea cauzei. Astfel, din conținutul convorbirilor telefonice purtate la data de 07.09.2013, ora 12.20 între B. D. și Nanău L., respectiv la data de 08.09.2013, ora 14.01, între același B. D. și inculpatul A., rezultă că interlocutorii au abordat, de fiecare dată extrem de precauți, chestiunea dosarului penal în care era implicat apelantul, a actelor procedurale efectuate și, în final, a prețului influenței.
Deși B. a făcut referire la o „piesă” ce urma a-i fi remisă de apelant, din economia întregului dialog și din succesiunea convorbirilor ulterioare rezultă că, în realitate, el a avut în vedere contravaloarea sumei pe care apelantul era dispus să o plătească imediat, în schimbul intervențiilor rapide pe care B. pretinsese deja că le-a efectuat. Câtă vreme nu au existat însă minime contacte anterioare, de orice natură, între apelant și martorul B., unica motivație a demersurilor lor apare ca fiind predarea - primirea unei sume de bani pretins destinate funcționarilor implicați în soluționarea dosarului penal.
În fine, susținerea că suma de 3000 de euro remisă de inculpatul A. ar fi reprezentat contravaloarea onorariului ce urma a fi plătit unui avocat, B. având poziția unui simplu intermediar, este nu doar infirmată de probele certe, analizate anterior, dar și complet neplauzibilă. Angajarea unui apărător ales reprezintă o activitate esențialmente licită, a cărei finalizare nu reclama precauțiile evident asumate de persoanele implicate în cauză ori clandestinitatea ce a însoțit actele succesive de remitere a sumelor de bani. În plus, în condițiile în care inculpatul nu își angajase un apărător în tot intervalul cuprins între data inițierii anchetei penale în care era implicat și data de 08.09.2013, opțiunea sa de a apela un intermediar cu o reputație îndoielnică, de a-i remite o sumă mare de bani fără a pretinde, în schimb, nici o dovadă a plății și nici comunicarea destinației sale reale, relevă fără dubiu că apelantul a acționat în unicul scop al cumpărării influenței tranzacționate de B. D., achitând suma de bani cu titlu de preț al acesteia.
Declarațiile martorului I. L. nu au o relevanță deosebită pentru lămurirea circumstanțelor cauzei și, cu atât mai puțin, pentru susținerea apărărilor inculpatului în cel de-la doilea grad de jurisdicție. Martorul a avut exclusiv rolul unui intermediar în stabilirea contactului dintre inculpat și traficantul de influență, fără a se implica însă nemijlocit în discuțiile purtate ulterior sau în acțiunile întreprinse în vederea finalizării tranzacției.
Declarația numitului B. D. în apel este, la rândul său, integral subiectivă și prin urmare nerelevantă în raport de obiectul probațiunii, urmând a fi înlăturată. Afirmațiile martorului referitoare la scopul primirii sumei de 3000 de euro (respectiv angajarea unui apărător provenind din rândul foștilor polițiști) sunt nu doar infirmate de restul probelor certe existente în cauză, ci și contrare propriilor afirmații ale martorului care, inculpat anterior în aceeași cauză, a optat pentru a recunoaște integral faptele comise și a fi judecat în procedura simplificată.
În contextul probator astfel reținut, nu există vreun dubiu asupra comiterii infracțiunii de cumpărare de influență de către inculpat, soluția de condamnare fiind temeinică.
Sub aspectul încadrării juridice a faptelor deduse judecății, Curtea constată că dispozițiile relevante au fost corect identificate de tribunal, iar recalificarea juridică a faptei potrivit normelor noului Cod penal s-a realizat prin aplicarea legală a art. 5 C.pen., într-o manieră concordantă cu exigențele jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale.
Astfel, fapta de cumpărare de influență incriminată de art. 61 alin. 1 rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 se circumscrie, în prezent, conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 292 alin. 1 C.pen., dispoziții mai favorabile inculpatului sub aspect sancționator, date fiind limitele de pedeapsă pe care le prevăd (închisoare de la 2 la 7 ani, față de închisoarea de la 2 la 10 ani în vechea legislație).
Sub aspectul modalității de individualizare a duratei pedepsei principale, critica apelantului este nefondată.
Gravitatea concretă a faptei comise este una extrem de ridicată, în condițiile în care scopul urmărit prin remiterea sumei de bani a fost acela al exonerării inculpatului de răspundere penală pentru o faptă cu aparent caracter infracțional, iar acesta a acționat într-o atare manieră cunoscând, prin prisma funcției deținute, atât caracterul ilicit al acțiunilor sale, cât și urmările lor potențiale. Comiterea unei fapte de corupție de către însăși persoana învestită, chiar parțial, cu exercițiul autorității de stat și chemată să prezerve ordinea publică este un element ce potențează gradul de pericol social concret al faptei și reclamă aplicarea unei pedepse echivalente cel puțin minimului special.
Motivația reală a acțiunilor numitului B. D. ori faptul că acesta a întreprins sau nu acțiuni de valorificare a influenței pretinse sunt chestiuni relevante exclusiv pentru calificarea acțiunilor proprii ale martorului, excedând însă limitele conținutului concret al faptei corelative comise de inculpatul-apelant și neavând relevanță asupra periculozității acestuia din urmă.
Circumstanțele personale ale apelantului - aflat la primul conflict cu legea penală – au fost deja valorificate în beneficiul său, prin stabilirea duratei pedepsei principale la nivelul minimului special și prin suspendarea executării sale sub supraveghere. Menținerea acestei modalități de individualizare se impune pentru a facilita conștientizarea, de către inculpat, a consecințelor socialmente periculoase ale conduitei sale și imperativul respectării ordinii de drept, măsurile de supraveghere și obligațiile impuse pe durata supravegherii având aptitudinea de a garanta adecvat atingerea acestei finalități.
Susținerea apelantului referitoare la încălcarea dispozițiilor art.404 alin.2 teza a II-a Cod de procedură penală, în sensul indicării unei singure instituții pentru prestarea muncii în folosul comunității, iar nu a două astfel de instituții, este însă fondată.
Dispozițiile art. 404 alin. 2 C.pr.pen. impun ca, în cazul în care dispune suspendarea executării, instanța să indice în dispozitivul sentinței două entități din comunitate unde inculpatul urmează a executa obligația de a presta o muncă neremunerată, decizia finală sub acest aspect aparținând consilierul de probațiune. La nivelul municipiului București există mai multe astfel de instituții, iar informațiile necesare sunt disponibile instanțelor, astfel încât tribunalul trebuia și putea să facă o legală aplicare a normelor legale analizate.
Pe de altă parte, determinarea numărului zilnic de ore de muncă și a condițiilor în care urmează a fi prestată trebuie stabilite de către consilierul de probațiune, după evaluarea situației personale a inculpatului și în strictă conformitate cu dispozițiile art. 52 din Legea nr. 253/2013. Consilierul de probațiune este, de asemenea, persoana competentă să evalueze o posibilă prelungire a duratei zilnice a muncii și să determine momentul în care obligația a fost integral executată, rezultând așadar că acestuia, iar nu instanței, îi revin prerogativele de a determina conținutul exact, durata și condițiile de exercitare a muncii, fapt ce impune modificarea corespunzătoare a sentinței sub acest aspect.
Din oficiu, Curtea constată nepertinentă menționarea, în cuprinsul hotărârii apelate, a dispozițiilor art. 93 alin. 5 C.pen., privind îndeplinirea obligațiilor civile de către inculpat, prezenta cauză nefiind susceptibilă de exercitarea unei acțiuni civile.
Sub aspectul pedepselor complementare, constată, de asemenea, nelegală opțiunea primei instanțe de a interzice inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 66 lit. j C.pen. – dreptul de a părăsi teritoriul României. O atare pedeapsă complementară nu era prevăzută de legea în vigoare la data comiterii faptei, context în care exigențele principiului legalității sancțiunilor de drept penal, prevăzut de art. 2 alin. 2 C.pen., exclud aplicarea acestei categorii de pedepse, permițând, în schimb, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b C.pen., ce urmează a fi menținute.
În privința pedepsei accesorii, Curtea notează că dispozițiile noului Cod penal – valorificat ca lege penală în ansamblu mai favorabilă – se diferențiază de normele regăsite în vechea legislație, reflectând o concepție complet diferită a legiuitorului în această materie, insuficient evaluată de prima instanță.
Astfel, din interpretarea gramaticală și rațională a prevederilor art. 65 C.pen., rezultă că aplicarea pedepsei accesorii este, în prezent, dublu condiționată, putând interveni, pe de o parte, doar atunci când a fost stabilită în prealabil o pedeapsă complementară, iar, pe de altă parte, numai dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea cu executare în regim de detenție (sau detențiunea pe viață). Legiuitorul penal actual a consacrat, astfel, expres, caracterul esențialmente „accesoriu” al acestei categorii de sancțiuni penale, ale cărei aplicare și executare derivă, în mod necesar și exclusiv, din însăși executarea efectivă a pedepsei privative de libertate.
Prin urmare, interpretarea logică a dispozițiilor art. 65 alin. 3 C.pen. conduce la concluzia că, în ipoteza în care instanța optează pentru o pedeapsă principală cu suspendare sub supraveghere este exclusă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de supraveghere. O atare concluzie este susținută și de analiza dispozițiilor art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. care prevăd expres că, în caz de suspendare, pedeapsa complementară se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii, fiind ilogic ca, de la aceeași dată, și parțial ori total, pe aceeași durată a termenului de supraveghere, să se execute simultan și pedeapsa accesorie cu un conținut identic.
Desigur că legiuitorul ar fi avut posibilitatea inserării, în cuprinsul art. 65 C.pen., a unor prevederi similare celor existente în vechiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969, care reglementau expres suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare al suspendării condiționate/sub supraveghere. Absența unei astfel de norme exprese în noul cod susține ideea unei abordări diferite a instituției pedepsei accesorii și nu poate fi în niciun caz suplinită de către instanțe, prin completarea artificială, pe cale judecătorească, a unor dispoziții legale totuși neechivoce.
Din perspectiva acestor considerente, Curtea concluzionează că, în ipoteza alegerii formei de individualizare a executării prevăzute de art. 91 C.pen., instanța care pronunță hotărârea de condamnare nu va aplica pedeapsa accesorie, având însă posibilitatea de a stabili pedeapsa complementară.
Dată fiind legătura indisolubilă dintre aceste două categorii de sancțiuni, expres consacrată de art. 65 alin. 1 C.pen., atunci când pedeapsa principală stabilită este închisoarea, în ipoteza revocării suspendării acesteia din urmă, pedeapsa accesorie va fi determinată în limitele deja stabilite prin hotărârea definitivă de condamnare, respectiv: dacă a fost aplicată pedeapsa complementară, conținutul pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi va fi echivalent conținutului celei dintâi. În ipoteza în care, prin hotărârea definitivă de condamnare, nu a fost stabilită o pedeapsă complementară, în caz de revocare a suspendării închisorii nu se va pune problema aplicării unei pedepse accesorii, față de formularea clară și neechivocă a art. 65 alin. 1 C.pen.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., Curtea va admite apelul declarat de apelantul inculpat A. V. D., va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., va dispune ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. V. D. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 5 București.
Va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 93 alin. 5 C.pen.
Va înlătura din conținutul pedepsei complementare interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 lit. j C.pen., respectiv dreptul de a părăsi teritoriul României.
Va înlătura dispozițiile referitoare la aplicarea pedepsei accesorii.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În temeiul art.275 alin.3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa, onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 75 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul inculpat A. V. D. împotriva sentinței penale nr. 1780/19.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală.
Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. V. D. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 5 București.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 93 alin. 5 C.pen.
Înlătură din conținutul pedepsei complementare interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 lit. j C.pen., respectiv dreptul de a părăsi teritoriul României.
Înlătură dispozițiile referitoare la aplicarea pedepsei accesorii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa, onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 75 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
O. B. S. C.
GREFIER,
I. D.
Red. S.C.
Th.red. V.D. /4 ex/25.02.2015
T.B.S.1 – jud.:G.T.Z.
| ← Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 126/2015. Curtea de... | Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.).... → |
|---|
