Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 664/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2015

Dosar nr._

(Număr în format vechi 1297/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.664/A

Ședința publică din data de 08 mai 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: A. T.

JUDECĂTOR: A. A. R.

GREFIER: O. C. B.

MINISTERUL PUBLIC - P. de pe Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror M. N..

Pe rol se află judecarea apelului declarat de către partea civilă S. U. de Urgență Elias împotriva sentinței penale nr.123/F din data de 2 martie 2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat L. O. A., personal, în stare de libertate, lipsă fiind apelantul-parte civilă spitalul U. de Urgență Elias și intimata-parte responsabilă civilmente S.C. U. A. S.A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că intimatul-parte responsabilă civilmente S.C. U. A. S.A. a depus note de ședință, după care;

Curtea procedează la verificarea identității intimatului-inculpat, fiind depusă la dosar C.I. acestuia în fotocopie.

Intimatul-inculpat L. O. A., cu încuviințarea instanței, depune la dosar o cerere de prelungire a dreptului de circulație, întrucât cea actuală expiră pe data de 16 mai 2015.

La interpelarea instanței, intimatul-inculpat arată că nu mai dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.

Intimatul-inculpat L. O. Alin, având cuvântul, personal, solicită respingerea apelului declarat de către S. U. de Urgență Elias, apreciind că pretențiile civile trebuie să rămână în sarcina asiguratorului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de partea civilă S. U. de Urgență Elias, întrucât în mod întemeiat, în temeiul disp.art.25 alin.5 Cod de procedură penală, instanța de fond a lăsat nesoluționată acțiunea civilă în ceea ce privește cheltuielile necesitate de asistența medicală. De asemenea, apreciază că în mod întemeiat a luat act de împăcarea părților, având în vedere că împăcarea este o cauză care înlătură răspunderea penală pentru săvârșirea unor infracțiuni, astfel cum a fost infracțiunea din prezenta cauză, constând în acordul intervenit între persoana vătămată și cel care a săvârșit infracțiunea, în scopul stingerii conflictului, atât pe latură penală cât și pe latură civilă. Cheltuielile necesitate cu asistența medicală acordată victimei infracțiunii, constituie în procesul penal doar obiect al tragerii la răspundere civilă a inculpatului, respectiv a părții responsabile civilmente, instituția sanitară putându-se constitui doar parte civilă în procesul penal. Prin urmare, împăcarea părților nu trebuie să intervină și cu S. U. de Urgență Elias, pentru a se dispune încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării părților, fiind necesar acordul intervenit între inculpat și victima infracțiunii de vătămare corporală.

Cu privire la cererea de prelungire a dreptului de circulație formulată de către inculpatul L. O. A., arată că este de acord cu prelungirea dreptului de a conduce, având în vedere soluția pronunțată de prima instanță.

intimatul-inculpat L. O. A., personal, în ultimul cuvânt, arată că nu mai are nimic de adăugat.

Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.123/F din data de 02 martie 2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria sectorului 1 București a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea prev. de art.196 alin.2 și 3 C.pen. cu aplic. art.5 C.pen. în infracțiunea prev. de art.184 alin.2 și 4 C.pen. din 1969 cu aplic. art.5 C.pen, iar în baza art.396 alin.6 C.p.p. rap. la art.16 alin.1 lit.g teza a II-a C.p.p. și art.184 alin.6 C.pen. din 1969 a încetat procesul penal față de inculpatul L. O. A., (fiul lui N. și A., ns. la data de 25.03.1987, în Cluj N., județul Cluj, CNP_, cu domiciliul în Cluj N., ., județul Cluj) sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ca efect al împăcării părților.

În baza art.397 alin.1 C.p.p. rap. la art.132 alin.1 C.pen. din 1969, s-a constatat stinsă acțiunea civilă exercitată de partea civilă P. P., prejudiciul fiind acoperit prin încheierea contractului de tranzacție nr.674/18.02.2015 dintre acesta și S.C. U. A. S.A.

În baza art.25 alin.5 C.p.p. au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile exercitate de părțile civile S. U. de Urgență Elias, S. Clinic de Urgență București și S. Clinic de Urgență B. A..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 23.09.2014, emis în dosarul nr._/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului L. O. A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 și 3 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., constând în aceea că la data de 31.10.2008, în jurul orei 20,30, inculpatul a provocat din culpă vătămarea corporală a persoanei vătămate P. P. (180-200 zile de îngrijiri medicale), în timp ce conducea autoturismul marca Dodge cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice, prin nerespectarea legislației rutiere.

La termenul de judecată din data de 25.02.2015, anterior citirii actului de sesizare, părțile au depus la dosar o declarație autentificată sub nr.130/23.03.3015 la BN Litteris, din care a rezultat că persoana vătămată P. P. își retrage plângerea prealabilă, înțelegând să se împace cu inculpatul. Întrucât din conținutul acestei declarații nu reieșea în mod clar dacă persoana vătămată înțelege să-și retragă plângerea prealabilă sau să se împace cu inculpatul, instanța a procedat la luarea unei declarații atât inculpatului, cât și persoanei vătămate sub acest aspect.

Inculpatul L. O. A. și persoana vătămată P. P. au declarat în fața instanței că doresc să se împace, înțelegând astfel să stingă orice pretenție penală, civilă sau de altă natură derivată din acest litigiu.

Totodată, între asigurătorul U. A. S.A. și persoana vătămată P. P. a intervenit contractul de tranzacție nr. 674/18.02.2015, atașat la dosarul cauzei.

Constatând că vechea reglementare este mai favorabilă inculpatului sub aspectul incidenței unei cauze de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, respectiv intervenția împăcării părților, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Astfel, potrivit art.184 alin.6 C. pen. din 1969, în cazul faptelor prevăzute la art.184 alin.2 și 4 C.pen. din 1969, împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Potrivit art.132 alin.1 C.pen. din 1969, împăcarea părților în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală și stinge și acțiunea civilă.

Instanța de fond a constatat că la termenul de judecată din data de 25.02.2015, inculpatul L. O. A. și persoana vătămată P. P. au declarat în fața instanței că doresc să se împace, înțelegând astfel să stingă orice pretenție penală, civilă sau de altă natură derivată din prezentul litigiu.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel partea civilă S. U. de Urgență Elias, care a solicitat admiterea acțiunii civile.

Apelul este nefondat.

Instanța de fond a procedat corect, în raport de dispozițiile Codului de procedură penală – de imediată aplicare – care impun, prin dispozițiile art. 25 al. 5 Cod pr.penală – lăsarea nesoluționată a acțiunii civile în cazul împăcării părților. Partea civilă are posibilitatea de a-și valorifica pretențiile civile în fața unei instanțe civile, fără a întâmpina impedimente legate de probatoriu.

Pentru aceste considerente, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală se va respinge, ca nefondat, apelul formulat de S. U. de Urgență Elias soluție în raport de care în baza art. 275 al. 2 Cod pr.penală va fi obligat apelantul parte civilă la plata cheltuielilor judiciare stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul – parte civilă S. U. de Urgență Elias împotriva sentinței penale nr.123/02.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul cu nr._ .

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă apelanta parte civilă la 300 lei cheltuieli judiciare stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 mai 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. T. A. A. R.

GREFIER,

O. C. B.

Red.A.T./Th.red.C.V.M.-ex.6/26.05.2015

Judecătoria sector 1 București - judecător P. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 664/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI