Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 571/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 571/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-04-2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(896/2015)
Decizia penală nr.571/A
Ședința publică din 8 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – T. G.
JUDECĂTOR – V. V. I.
GREFIER – S. VICTORIȚA
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror C. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect soluționarea apelului declarat de condamnatul B. M. V., împotriva sentinței penale nr. 160 din 26.01.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-condamnat B. M. V., aflat în stare de deținere, asistat de apărător ales, avocat S. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/26.03.2015 emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 7 din dosar și de apărător din oficiu substituent, avocat Chiorsacu A., în baza delegației de substituire emisă la data de 07.04.2015, în substituirea apărătorului din oficiu, avocat L. S., desemnată în baza delegației nr._/06.04.2015 emisă de baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, pe care le depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, la data de 06.04.2015 au fost depuse de către apelantul-condamnat B. M. V., prin serviciul registratură, motivele de apel.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul-condamnat B. M. V. solicită instanței să ia act de încetarea delegației din oficiu și să se pronunțe cu privire la plata onorariului parțial.
Curtea ia act de încetarea delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat B. M. V., având în vedere că s-a prezentat apărător ales pentru acesta și acordă onorariu parțial în cuantum de 50 lei.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apărătorul ales al apelantului-condamnat B. M. V., avocat S. G., având cuvântul, învederează că, apreciază că în speță este vorba de o judecare în lipsă, invocând jurisprudența CEDO în materie, atât din perspectiva fostului art.5221 Cod procedură penală, dar mai ales din perspectiva adaptării legislației actuale statului român, prin elaborarea art.466 și următoarele.
Arată că, în speța de față, instanța nu a stabilit renunțarea fără echivoc a inculpatului la intenția sa de a participa la propriu proces. Mai mult, învederează că există indicii suficiente, atât cât privește încunoștințarea instanței cu privire la situația acestuia, în sensul că era plecat din țară, nu prezumat că a ales să părăsească țara, cât și cu privire la situația inculpatului, în legătură cu procesul lato sensu, precizând că în faza de urmărire penală s-a constatat, din preluările declarației unui membru al familie, respectiv bunica paternă, că acesta era plecat. Mai mult, aceste indicii au fost confirmate și știute de instanța de fond, chiar prin propriile simțuri, atunci când a procedat la audierea personală a bunicii acestuia. Or, așa cum jurisprudența CEDO a statuat, instanța avea la îndemână posibilitatea de a verifica și de a identifica pe inculpat, măcar din cele trei elemente care, cumulativ, trebuie să fie respectate din perspectiva garantării dreptului la un proces echitabil, respectiv: dreptul la apărarea, principiul contradictorialității și principiul aflării adevărului.
Consideră că susținerile instanței de fond, în sensul că s-au făcut demersuri suficiente, contrazice ideea de raportare a acestor demersuri la situația concretă a inculpatului, învederând că demersurile făcute de instanța de fond au fost cele standard, fără nicio legătură cu situația concretă, precizând că ulterior, acesta a fost identificat de îndată datorită comportamentului acestuia, care nu a fost de refuz sau de intenție de a părăsi țara în ideea de a de a nu participa în faza de cercetare judecătorească. Învederează că inculpatul a avut un comportament concret, prin date, și anume: a plecat pe 07 august 2011, iar la 2 zile, pe data de 09 august 2011 acesta apare înregistrat în Spania, în registrul de cetățeni europeni și totodată a procedat, fără a se ascunde, ca orice cetățean european care nu avea nimic de ascuns, la înregistrarea contractului de muncă. Astfel, arată că la momentul la care statul român a dorit să-l identifice în executarea mandatului a reușit, de îndată, datorită comportamentului acestuia.
Cu privire la aspectele care țin de dispozițiilor art.466 alin.2 teza I Cod procedură penală, arată că inculpatul nu a fost citat conform legii, deși instanța avea posibilitatea să-l încunoștințeze, precizând că în fila 5 din motivarea instanței de fond, s-a menționat că se știa și de plecarea sa și de locul unde se afla. Așadar, apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art.466 alin.2 teza I Cod procedură penală întrucât inculpatul nu a știut de proces pentru că nu a fost citat legal și, mai mult, nu a luat cunoștință de acesta pe nicio altă cale oficială.
În această situație, apreciază că impedimentele de fond nu sunt susținute în niciun fel de situația reală, de fapt, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în fața acestei instanțe, dar și față de probele care au fost administrate nemijlocit, în faza de cercetare judecătorească.
Solicită să se constate că cele două impedimente procedurale de care face vorbire instanța de fond, doar în hotărâre, și anume cele două impedimente, în sensul inadmisibilității ca urmare a apariției legii după pronunțarea hotărârii de condamnare și, respectiv că nu se poate vorbi de aplicarea dispozițiilor art.466 Cod procedură penală întrucât nu este o hotărâre care să fi rămas definitivă prin neapelare, nu s-a pus în discuție aceste aspecte, astfel cum rezultă din încheierea privind dezbaterile în fond. Totodată, solicită să fie avute în vedere concluziile reprezentantului Ministerului Public care a pus în discuție decât reaua-credință, și nimic despre acele două impedimente procedurale.
Învederează că instanța a fost într-o eroare cu privire la situația de fapt, aceasta având convingerea că inculpatul participat fizic la proces, întrucât în două încheieri a fost consemnat ca fiind prezent personal și prin apărător. Deci, instanța a apreciat asupra celor două impedimente procedurale, după ce a încheiat dezbaterile și a analizat cererea, astfel cum a fost formulată, apreciind că aceasta constituie o lipsă de transparență și, poate, chiar o încălcare a principiului contradictorialității.
Având în vedere reglementarea specială a dispozițiilor art.469 Cod procedură penală, în materie de redeschidere a procesului, apreciază că, teoretic, în principal, chiar dacă nu există motiv de anulare a hotărârii, nu vede cum instanța de apel, față de dispozițiile art.469 Cod procedură penală, poate să admită apelul și să respecte legea, în sensul că printr-o încheiere să admită de principiu redeschiderea procesului, apreciind că se poate hotărî numai o desființare a hotărârii și trimiterea către instanța legal și limitativ abilitată de lege să pronunțe o încheiere de admitere în principiu și de rejudecare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază apelul formulat de condamnatul B. M. V., ca fiind nefondat, solicitând respingerea acestuia, considerând hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Învederează că instanța a analizat, din punct de vedere teoretic, posibilitatea formulării unei cereri de redeschidere a procesului penal, în condițiile în care nu s-a declarat calea de atac a apelului, împotriva sentinței ce face obiectul acestei proceduri.
Solicită să fie avut în vedere faptul că instanța de fond a respins cererea de redeschidere a procesului penal în baza art.466 alin.2 Cod procedură penală, stabilit, în mod corect, faptul că apelantul-contestator nu a fost judecat în lipsă, fapt ce rezultă din actele dosarului, în condițiile în care, încă din faza de urmărire penală acestuia i s-a adus la cunoștință că trebuie să aducă la cunoștință orice schimbare de domiciliu, fiind citat chiar și cu mandat de aducere. Consideră că în mod corect, instanța a procedat la adresa indicată, unde citația a fost trimită de bunica sa, fiind citat totodată și prin afișare la ușa instanței și a Consiliului local. Învederează că, chiar bunica acestuia, fiind audiată în fața instanței, a precizat că inculpatul este plecat în Spania și nu cunoaște adresa sa.
Mai mult, învederează că la termenul de judecată din 07.01.2015, se face mențiune de către petent, a faptului că a cunoscut despre existența procesului ce face obiectul prezentei proceduri, încă din anul 2012, fiind anunțat de către bunica sa. Or, în atare condiții, aceasta nu s-a aflat în imposibilitatea de a anunța instanța de noua adresă pentru a fi citat la reședința din Spania.
Contestatorul-condamnat B. M. V., având ultimul cuvânt, învederează că nu are nimic de spus.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.160/26.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art.469 alin. 4 rap. la art. 466 C.proc.pen., a respins cererea de redeschidere a procesului penal judecat în dosarul nr._/302/2011 formulată de petentul B. M. V., ca inadmisibilă și, în baza art. 275 C.p.p., l-a obligat pe acesta la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prin cererea înregistrată la data de 05.12.2014, petentul B. M.-V., prin avocat, a solicitat redeschiderea procesului penal care a făcut obiectul dosarului penal nr._/302/2011, arătând, în motivarea acesteia, că prin sentința penală nr. 418 din 22.02.2012, a fost condamnat în lipsă la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c C.pen. din 1969.
În baza acestei sentințe, s-au emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 532 din 14.03.2012 și Dispoziția IGPR nr._ din 20.03.2012 prin care acesta a fost dat în urmărire.
Petentul a mai arătat că, întrucât existau informații că ar lucra în Spania la CLUB LEVEL DJS, Judecătoria Sectorului 5 București a emis un mandat european de arestare, care a fost executat de autoritatea judiciară spaniolă, petentul aflându-se în prezent încarcerat în P. R..
A precizat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 466 C.pr.pen., privind admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal, întrucât aceasta este formulată prin avocat, nu a fost citat la proces și nu a luat la cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta.
Prin notele scrise, înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 21.01.2015, respectiv 26.01.2015, petentul a solicitat ca, prin încheiere, în temeiul art. 469 alin. (3) C.pr.pen., instanța să dispună admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal și suspendarea executării sentinței de condamnare.
La termenul din 07.01.2015, petentul a arătat că își însușește cererea formulată prin avocat, precum și faptul că a fost informat în ianuarie 2012 despre proces de către bunica lui și, oficial, în după emiterea mandatului de arestare europeană în Spania, în data de 06.10.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, la data de 08.04.2011, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, s-a început urmărirea penală față de învinuitul B. M. V. și Buinoschi Ș..
Învinuitului B. M. V., la data de 21.06.2011, i-a fost adusă la cunoștință învinuirea, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c C.pen. din 1969.
De asemenea, i s-a adus la cunoștință că are obligația să anunțe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal.
Învinuitul a luat la cunoștință de aceste aspecte și a declarat că nu dorește să fie asistat de apărător, semnând procesul-verbal de la fila 146 d.u.p.
Ulterior, petentul a plecat în Spania, fiind înregistrat ca rezident comunitar în Spania începând cu 09.08.2011, cu următorul domiciliu: Calle Hermano Pedro, 36, Puerta 7, Granadilla De Abona, Santa Cruz Tenerife, așa cum rezultă din certificatul de înregistrare ca cetățean al Uniunii Europene, emis de statul spaniol, de la fila 30.
Atât pe parcursul urmăririi penale, ulterior plecării acestuia, cât și pe parcursul judecății, au fost efectuate demersuri în vederea aflării domiciliului și citării acestuia.
Astfel, în cadrul urmăririi penale, s-au efectuat verificări în baza de date a ANP și în cea privind „Încarcerații”, constatându-se că petentul nu figurează ca fiind încarcerat sau deținut.
De asemenea, petentul a fost citat cu mandat de aducere (f.168, f.172 d.u.p.) la domiciliul pe care acesta l-a comunicat în cadrul declarațiilor luate (f.143, f. 147 d.u.p.). În vederea executării mandatului de aducere, lucrătorul de poliție a aflat de la I. F., bunica petentului, că acesta nu mai locuiește la adresa menționată, fiind posibil să fi plecat din țară (f.169 d.u.p.).
În cadrul judecății, instanța, la data de 02.11.2011, a audiat-o pe bunica petentului, ocazie cu care a declarat că acesta este în Spania la mama lui și că ține legătura cu el, că a vorbit cu el, dar nu poate să se întoarcă întrucât nu are bani. (f.36 d.p. instanță).
Petentul a fost citat la ușa Consiliului Local, conform art. 177 C.pr.pen. din 1968, precum și la domiciliul declarat, cu mandat de aducere în mai multe rânduri, însă, la domiciliul declarat de acesta în cursul urmăririi penale, au răspuns bunicii acestuia care au declarat că petentul a plecat în Spania din iulie 2011 (f.63, 85, 113, 114 d.p. instanță).
De asemenea, instanța a dispus efectuarea de verificări în vederea stabilirii dacă petentul este încarcerat/deținut sau dacă a decedat, însă acesta nu figura nici încarcerat/deținut, nici decedat (f.70 d.p. instanță).
Prin sentința penală nr. 418 din 22.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în cadrul dosarului_/302/2011, rămasă definitivă prin nerecurare, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c C.pen. din 1969.
În consecință, la data de 14.03.2012, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 532/2012 de către Judecătoria Sectorului 5 București, pe numele petentului.
Având în vedere că petentul nu a fost depistat, prin Dispoziția IGPR nr._ din 20.03.2012 acesta a fost dat în urmărire.
Din relațiile furnizate de către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul DGPMB, a rezultat faptul că petentul se află în Santa Cruz de Tenerife și este posibil să lucreze la CLUB LEVEL DJS.
Așadar, a fost emis mandatul european de arestare nr. 5/2012/532/14.03.2014 din 31.10.1012.
La data de 06.11.2012, prin mandatul de urmărire internațională nr. 4/532/14.03.2012 din 06.11.2012, a fost solicitată localizarea și arestarea în vederea extrădării a petentului.
Așa cum a rezultat din adresă trimisă de către Biroul Sirene din cadrul CCPI al Inspectoratului General al Poliției Române, petentul B. M.-V. a fost arestat în Spania la data de 06.10.2014, în vederea predării către România.
În data de 11.12.2014, petentul a fost preluat de autoritățile române și a fost încarcerat în P. R..
În drept, s-a reținut că, potrivit art. 466 alin. (1) C.pr.pen., persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat la cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa.
Analizând cererea petentului, instanța a identificat impedimente procedurale și de fond care împiedică admiterea acesteia.
Cu privire la primul aspect, instanța a constatat că este îndeplinită condiția ca persoana să fie condamnată definitiv având în vedere că sentința penală nr. 418 din 22.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în cadrul dosarului_/302/2011, a rămas definitivă prin nerecurare.
Însă, instanța a avut în vedere și disp. art. 466 alin. 2 teza II-a c.p.p., potrivit cărora solicitarea nu poate fi admisă în cazul în care sentința de condamnare a rămas definitivă prin neapelare, întrucât, în condițiile comunicării potrivit legii a sentinței de condamnare-cerință îndeplinită în cauză, cererea de redeschidere nu poate fi declarată omisso medio (Noul cod de procedură penală, N. V. ș.a., E.. Hamangiu 2014).
Pe de altă parte, instanța a reținut și disp. art. 8 din Legea de aplicare a N.C.p.p., potrivit cărora hotărârile pronunțate în primă instanță după . legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare a acestora prevăzute de legea nouă. per a contrario, a apreciat că nu poate fi formulată cerere de redeschidere a procesului penal cu privire la cauzele în care hotărârile au fost pronunțate în primă instanță anterior intrării în vigoare a N.c.p.p., legea neprevăzând nici o dispoziție tranzitorie în acest sens (Noul cod de procedură penală, N. V. ș.a., E.. Hamangiu 2014).
Pe fondul cauzei, cu privire la termenul de introducere a cererii, instanța a constatat că aceasta a fost înregistrată pe data de 05.12.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, iar petentul a fost adus în țară la data de 12.11.2014, de la care i-a fost comunicată hotărârea de condamnare, astfel că cererea a fost formulată în termen.
S-a reținut că, potrivit alin. (2) al art. 466 C.pr.pen., este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat la cunoștință în nici un alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei. S-a observat că în teza a doua a alineatului se precizează că nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori și-a retras apelul.
Însă, instanța a reținut că petentul nu a fost judecat în lipsă pentru următoarele considerente:
Art. 466 alin. (2) teza I C.pr.pen., stabilește când se consideră că o persoană condamnată a fost judecată în lipsă. În cuprinsul acestui alineat, se face referire la proces și nu la judecată, care este doar o fază a procesului penal.
Așadar, instanța a reținut că pentru a fi considerată ca fiind judecată în lipsă, persoana condamnată trebuie să nu fi fost citată nici la urmărire penală, nici la judecată și să nu fi luat la cunoștință în niciun alt mod oficial despre urmărire penală și judecată.
În faza urmăririi penale, până la momentul plecării lui în Spania, petentul a fost citat la domiciliu și s-a prezentat la audieri. Așadar, el a avut la cunoștință de procesul penal care se desfășura împotriva sa.
Mai mult, organul de urmărire penală i-a pus în vedere că are obligația de a anunța în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței.
Petentul nu a respectat această obligație, plecând în Spania, fără a anunța organele de urmărire penală. Susținerea petentului în sensul că ar fi vorbit cu organul de cercetare penală și că acesta din urmă i-ar fi spus că poate pleca fără probleme din țară urmează a fi înlăturată întrucât, în primul rând, nu a dovedit acest aspect și, în al doilea rând, petentul nu doar că a plecat temporar din țară, ci și-a schimbat reședința.
De asemenea, s-a apreciat că nu se poate spune că deși a avut la cunoștință de proces, petentul a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.
Motivul invocat de petent pentru care nu s-ar fi prezentat la judecarea cauzei, respectiv că el credea că dosarul va avea o soluție de netrimitere în judecată nu a reprezentat un motiv justificat, în aprecierea instanței.
De asemenea, nici susținerea petentei în sensul că instanța nu ar fi parcurs anumite proceduri privind citarea în străinătate nu a putut fi primită.
Astfel, instanța de judecată nu a parcurs procedura prevăzută de art. 178 alin. 21 C.pr.pen din 1968 întrucât această procedură presupune ca instanța să știe domiciliul exact al petentului pentru a fi citat cu scrisoare recomandată. Însă, așa cum s-a reținut mai sus, singura informație de care dispunea instanța la acea dată era faptul că petentul ar locui în Spania, fără detalii suplimentare, pe care nici chiar propria familie nu le-a furnizat.
Procedura de comunicare a actelor de procedură stabilite de Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală de la Strasbourg este o procedură facultativă, iar instanța a apreciat de la caz la caz.
Mai mult, această problemă privind citarea petentului a fost cauzată tocmai din fapta și atitudinea acestuia de a-și schimba reședința fără a încunoștința organele judiciare, încălcându-și astfel obligația pe care și-a și asumat-o prin semnătură (f.146 d.u.p).
Instanța a constatat că, pe lângă existența unui motiv justificat, trebuie să existe și o imposibilitate de a încunoștința instanța, însă petentul nu a arătat o astfel de imposibilitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B. M. V., arătând că în speță este vorba de o judecare în lipsă, invocând jurisprudența CEDO în materie, atât din perspectiva fostului art.5221 Cod procedură penală, dar mai ales din perspectiva adaptării legislației actuale statului român, prin elaborarea art.466 și următoarele.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, conform art.417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 466 alin. 2 teza I C.p.p., este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.
Astfel, după cum a arătat și prima instanță, la data de 08.04.2011, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, s-a început urmărirea penală față de învinuitul B. M. V. și Buinoschi Ș..
Învinuitului B. M. V., la data de 21.06.2011, i-a fost adusă la cunoștință învinuirea, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. c C.pen. din 1969.
De asemenea, i s-a adus la cunoștință că are obligația să anunțe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal.
Învinuitul a luat la cunoștință de aceste aspecte și a declarat că nu dorește să fie asistat de apărător, semnând procesul-verbal de la fila 146 d.u.p.
Atât pe parcursul urmăririi penale, cât și pe parcursul judecății, au fost efectuate demersuri în vederea aflării domiciliului și citării inculpatului.
În cadrul judecății, instanța, la data de 02.11.2011, a audiat-o pe bunica petentului, ocazie cu care a declarat că acesta este în Spania la mama lui și că ține legătura cu el, că a vorbit cu el, dar nu poate să se întoarcă întrucât nu are bani. (f.36 dosar instanță).
Prin urmare, în cauză persoana condamnată B. M. V. nu poate fi considerată judecată în lipsă – în sensul dispozițiilor menționate –, întrucât a fost citată la proces potrivit dispozițiilor legii, la toate adresele cunoscute și inclusiv prin afișare. Mai mult, condamnatul a avut cunoștință de proces și a lipsit în mod nejustificat de la judecarea cauzei.
Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 466 C.p.p., pentru a se dispune rejudecarea cauzei, în cazul în care condamnatul a fost citat în mod legal la proces, la singura adresă pe care o aveau la dispoziție autoritățile și la care figurează și în continuare în evidența informatizată a persoanei, precum și prin afișare la Consiliul Local de la locul comiterii faptei, conform dispozițiilor procedurale de la acel moment; împrejurarea invocată de condamnat în sensul că ar fi fost plecat o perioadă de timp din țară nu este de natură a conduce la concluzia unei nelegale citări a condamnatului pe parcursul judecării cauzei.
Nu poate fi acceptat accesul unei persoane condamnate la rejudecarea cauzei, în condițiile în care pentru a obține această rejudecare s-ar folosi de propria culpă procesuală; în speță, condamnatul nu era străin de procedurile penale care se desfășurau împotriva sa în cauză și cunoștea că are obligația să anunțe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.p.p., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul B. M. V. și, în baza art. 275 alin.2 C.p.p., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel, onorariul parțial al avocatului din oficiu (50 lei) urmând a fi avansat din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.p.p., respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul B. M. V. împotriva sentinței penale nr. 160 din 26.01.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
În baza art. 275 alin.2 C.p.p., obligă pe condamnat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel, onorariul parțial al avocatului din oficiu (50 lei) urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
T. G. V. V. I.
GREFIER,
S. Victorița
Red.T.G. / Thred.V.D./5 ex./24.04.2015
Jud.Sect.5 - jud.M.P.
| ← Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
