Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 617/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 617/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-12-2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.617/C
Ședința publică din data de 28 decembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror E. ELIANA B..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul Cămășoiu D. împotriva încheierii de ședință din data de 14.12.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul-inculpat, aflat sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar și asistat de avocatul ales D.-C. I., în baza împuternicirii de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat solicită admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia, precum și în raport cu perioada mare de timp de când aceasta a fost dispusă, cu atât mai mult cu cât anterior inculpatul a fost arestat preventiv . Arată că, în contextul în care probatoriul a fost administrat în mare parte, iar martorii care urmează a fi audiați nu-l privesc pe inculpat, măsura preventivă a controlului judiciar apare ca fiind lipsită de scop. În final, arată că încheierea atacată este nemotivată, arătând că în cuprinsul acesteia se regăsesc doar paragrafe din rechizitoriu și referiri la gravitatea faptei.
Reprezentantul Ministerului Public susține că încheierea tribunalului este legală și temeinică, apreciind că măsura preventivă a controlului judiciar este legală, proporțională și oportună și la prezentul moment procesual. În ceea ce privește motivul privind depășirea rezonabilă a duratei măsurii preventive, arată că, potrivit prevederilor legale, măsura preventivă nu poate depăși 5 ani de la momentul trimiterii în judecată, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar.
Contestatorul-inculpat Cămășoiu D., personal, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului ales.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 14.12.2015 pronunțată în dosarul nr._ 4*, Tribunalul București - Secția I Penală a constatat legalitatea si temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată, printre alții, față de inculpatul Cămășoiu D. și a menținut această măsură.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.4019/P/2012 din data de 29.01.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost trimis în judecată, printre alții, inculpatul Cămășoiu D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, prev.de art.215 alin.1,2,3,5 C.pen. cu aplic.disp. art.41 alin.e C.pen. (9 acte materiale) si spălarea banilor, prev.de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002, fiecare cu aplicarea dispozițiilor art.75 lit.a din C.pen. și ambele cu aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a din C.pen. (fapte comise în legătură cu S.C. Real Prompt Construct S.R.L.) și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev.de art.26 C.pen. rap. la art.215 alin.1,2,3,5 C.pen. cu aplicarea dispozițiilor art.41 alin.2 din C.pen. (3 acte materiale) si spălarea banilor, prev.de art.29 lit.a din Legea nr.656/2002, fiecare cu aplicarea dispozițiilor art.75 lit.a din C.pen. si ambele cu aplicarea dispozitiilor art.33 lit.a din C.pen. (fapte comise in legătura cu activitatea ..), constând în aceea că l-a determinat pe inculpatul D. I. să preia în mod formal funcția de administrator al S.C. Real Prompt Construct S.R.L., iar ulterior i-a determinat pe ceilalți inculpați ca împreună cu D. I. să inducă în eroare părțile vătămate S.C. Galfinband S.A., S.C. Oscar Downstream S.R.L., S.C. IMP România Industrial CO S.A., S.C. Elpreco S.A., S.C. Metalicplas Distribution S.R.L., S.C. Lubcom S.A., S.C. Euromaster Tyre S.R.L., S.C. DAW B. Romania S.R.L., S.C. Minet S.A., determinându-le să încheie contracte de vânzare cumpărare cu S.C. Real Prompt Construct S.R.L. și să livreze mărfuri ce nu urmau a fi achitate în valoare; la data de 25.05.2012, împreună cu D. I. și ajutat de ceilalți coinculpați a indus în eroare partea vătămată S.C. Metalicplas Distribution S.R.L. cu privire la bonitatea societății comerciale pe care o administra în fapt și motivele derulării activităților comerciale precum și cu privire la executarea obligațiilor de plată, în acest sens D. I. emițând 4 bilete la ordin despre care cunoștea că nu pot fi încasate din cauza lipsei de disponibil în cont, determinând astfel partea vătămată să încheie un contract de vânzare cumpărare cu S.C. Real Prompt Construct S.R.L. și să livreze material de construcții fără a achita suma de 178.560 lei reprezentând contravaloare bunurilor, ulterior livrării tuturor bunurilor în cuantum de_,8 lei valorificându-le fără documente justificative, cu ajutorul inculpaților Z. N., Boțe I., D. I., C. I., P. C. și H. M. pentru a denatura proveniența ilicită a mărfurilor și a-și însuși contravaloarea produsului infracțiunii. Totodată inculpatul Cămășoiu D. în cursul anului 2012 le-a oferit inculpaților Z. N., Boțe I. și C. Ș. ajutor material la comiterea infracțiunilor prin contactarea părților vătămate și negocierea contractelor ca reprezentant al S.C. Miryam Vision S.R.L., în vederea inducerii în eroare a societăților co-contractante, a supravegheat descărcarea bunurilor livrate de S.C. MDC Agroconstruct International S.R.L., S.C. Galatex Oil Import S.R.L. și .. și a oferit ajutor moral celorlalți inculpați prin prezența sa zilnică la sediul social al S.C. Miryam Vision S.R.L. și discutarea aspectelor privind alegerea societăților ce urmau a fi induse în eroare de către C. Ș. și prin identificarea posibililor cumpărători pentru bunurile provenite din infracțiune iar ulterior livrării bunurilor în valoare de_,05 lei a participat alături de inculpații Boțe I., C. Ș., Z. D. și H. M. la valorificarea bunurilor pentru a denatura proveniența ilicită a mărfurilor și a-și însuși contravaloarea produsului infracțiunii.
Prin ordonanța din data de 12.03.2013 s-a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a învinuitului Cămășoiu D., începând cu data de 12.03.2013 ora 19.00 și până la data de 13.03.2013 ora 19.00.
Prin ordonanța din data de 13.03.2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului Cămășoiu D..
Prin încheierea din data de 13.03.2013, Tribunalul București a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul Cămășoiu D. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 13.03.2013 și până la data de 10.04.2013, inclusiv.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită în mod constant de Tribunalul București până în luna august 2013 când, prin încheierea din data de 22.08.2013, Tribunalul București a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive și a luat față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29.08.2013 până la data de 26.09.2013.
Măsura obligării de a nu părăsi țara luată de instanță a fost prelungită prin ordonanțele emise de P. de pe lângă Tribunalul București, ultima ordonanță fiind emisă la data de 24.01.2014 cu interdicția inculpatului de a părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.01.2014 până la data de 24.02.2014, inclusiv.
Prin încheierea din data de 24.02.2014, judecătorul din cadrul Tribunalului București - Secția I penală a dispus în baza art.16 alin.2 din Legea nr.255/2013 coroborat cu art.214 alin.1 C.p.p luarea măsurii controlului judiciar inculpatului, impunându-i-se, în baza art.215 alin.1 și 2 C.p.p., ca pe timpul cât se află sub control judiciar să respecte anumite obligații.
Examinând actele si lucrările dosarului Tribunalul a constatat că în cauză, se impune menținerea, în cursul judecății, a măsurii preventive a controlului judiciar luată față de inculpat în considerarea următoarelor aspecte:
Măsurile preventive reprezintă acea categorie a măsurilor procesuale prevăzute de lege, cu caracter de constrângere, prin luarea si menținerea cărora organele judiciare urmăresc privarea de libertate sau restrângerea libertății de mișcare a inculpatului, în scopul de a asigura buna desfășurare a procesului penal, și pentru a împiedica sustragere suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată.
Pentru atingerea obiectivelor majore ale procesului penal, persoanele care participă la activitatea procesual penală sunt chemate să dea dovadă de loialitate, pe tot parcursul procesului, și în special cu ocazia administrării probelor în vederea aflării adevărului și a justei aplicări a legii penale.
Necesitatea obiectivă a măsurilor de prevenție în procesul penal își găsește temeiul în interferența manifestată între limitele fixate de lege, posibilitățile de executare a drepturilor subiective în cadrul ordinii juridice, determinate atât de cerințele generale ale dezvoltării societății cât și de trăsăturile specifice ale domeniului de relații la care se referă.
Cu titlu prealabil, Tribunalul a subliniat că o înțelegere corectă a principiului prezumției de nevinovăție este în sensul că acesta garantează protecția împotriva arbitrariului de care ar putea da dovadă organele judiciare în cursul procesului penal, întrucât ar fi lipsit de temei și uneori total opus realității ca o normă juridică să confere onestitate ireproșabilă cuiva. Persoana care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală este susceptibilă de a fi supusă urmăririi penale sau judecății, dacă împotriva ei există probe sau indicii temeinice că a săvârșit o infracțiune.
Prin menținerea acestei măsuri, Tribunalul a urmărit asigurarea îndeplinirii de către părți și alte persoane a obligațiilor derivând din legea de procedură penală.
Avantajele și inconvenientele acestor măsuri de prevenție au fost cântărite prin raportare concretă la gravitatea faptei și periculozitatea infractorilor. Menținerea măsurii de prevenție față de inculpat este de natură a răspunde și unui alt imperativ general și anume ca toți membrii societății să poată beneficia de drepturile și libertățile lor prin înlăturarea pericolului ca până la pronunțarea unei condamnări definitive, cei ce au comis infracțiuni să mai poată comite astfel de fapte.
Tribunalul a reținut că în faza de urmărire penală, s-au cules probe care sa ateste existența faptelor reținute în rechizitoriu, relevante fiind apreciate: declarațiile inculpatului D. I.; raportul de expertiză contabilă judiciară pentru stabilirea prejudiciului adus bugetului de stat de către societățile administrate de învinuiți și inculpați; declarațiile martorilor P. M., M. I. V., S. V., S. C., H. I.; planșele foto și proces-verbal întocmit cu ocazia recunoașterii inculpatului D. I. de către martorul S. I. B., angajat al S.C. IMP România Industrial CO S.A.; declarațiile martorului S. I. B.; procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliție în care sunt consemnate documentele ridicate de la martorul S. I. B., documente ce se refereau la corespondența dintre S.C. Real Prompt Construct S.R.L. și S.C. IMP România Industrial CO S.A., precum și documentele puse la dispoziția organelor de cercetare penală, atașate la dosar; declarația martorului M. A. G.; procesul-verbal în care s-a consemnat că a fost identificată o parte din marfa ce aparținea S.C. Viacon Technologies S.R.L., marfă ce a fost lăsată în custodia reprezentantului părții vătămate; declarațiile inculpaților B. I., Cămășoiu D., Z. N., Boțe I. F., P. C., D. D. P., N. V., Baican F. V., ale numitului D. M. D., reprezentant S.C. DAW B. ROMÂNIA S.R.L.; ale martorilor D. M.; procesul-verbal de recunoaștere din planșe foto a inculpaților Cămășoiu D. și D. I. de către martora D. M.; procesul-verbal de recunoaștere din planșe foto a inculpatului Cămășoiu D. de către martorul R. I. C. D.; procesul-verbal de recunoaștere din planșe foto a inculpatului Boțe I. F. de către martorul R. I. C. D.; declarațiile martorilor Ș. G., Ioța F., B. C. B., P. M., Ș. S., L. C.; planșele foto privind imaginile surprinse de camerele de luat vederi din O.R.C., la momentul numirii în calitate de administrator al S.C. Miryam Vision S.R.L., a inculpatului C. Ș.; planșele foto de recunoaștere a inculpatului P. C. de către martorul R. I. C. D.; declarațiile martorilor C. I. și D. C. D.; declarația persoanei vătămate H. F.; planșele foto de recunoaștere a inculpatului Boțe I. F. de către martorul H. F.; planșele foto de recunoaștere a inculpaților Cămășoiu D. și D. I. de către martorul C. F. A.; planșele foto de recunoaștere a inculpaților Cămășoiu D. și D. I. de către martorul M. M.; declarațiile martorilor M. M., C. F. A., V. G.; procesul-verbal de recunoaștere din grup a inculpatului P. C. de către martorul V. G.; procesele-verbale de recunoaștere din grup a inculpaților Z. N., P. C. și D. I. de către martorul R. D.; declarațiile martorilor R. I. C., B. M.; raportul de constatare tehnico-științifică nr.260.643/27.09.2013; planșele foto de recunoaștere a inculpaților Boțe I. F. și D. I. de către martorul Simoin I. B.; declarația martorului S. I. B.; declarație parte civilă N. C.; declarație parte civilă M. A. G.; declarație martor D. F.; declarație martor C. F. E.; declarație martor Husein Daoudo; proces-verbal de recunoaștere din planșe foto a inculpaților Boțe I. F. și N. V. de către martora D. M.; proces-verbal de recunoaștere din planșe foto a inc. C. Ș. de către martorul V. Ș.; declarație martor M. D. C.; declarație martor B. N. și declarație martor V. T..
Altfel spus, s-a apreciat că este îndeplinită condiția generală (de fond), privind existenta unor probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiuni (articolul 202 alineatul 1 din Codul de procedură penală).
În afara condiției generale menționate, la alegerea măsurii de prevenție ce a fost luată și mentinută, s-a ținut seama de unele criterii complementare, și anume: de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana față de care se iau aceste măsuri (articolul 202, alineatul 1 teza finală și alin.3 din Codul de procedură penală).
Scopul special al măsurii de prevenție este fixat în raport cu o anumită persoană și cu împrejurările concrete ale unei cauze penale.
În speța de față, scopul special al unei măsuri de prevenție constă în primul rând în crearea condițiilor unui contact permanent și sigur al organelor judiciare cu inculpații. Prin obligațiile stricte impuse în sarcina inculpatului prin luarea si menținerea acestei măsuri, Tribunalul a luat în considerare și necesitatea asigurării unei bune desfășurări a administrării probatoriului în prezenta cauză la aprecierea menținerii acestei măsuri fiind avute în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților.
Desigur că acest scop special se subsumează scopului general al măsurilor de prevenție.
Gradul de pericol social al infracțiunii, ca un criteriu complementar, este diferit de cel stabilit în legea penală. Pericolul social rezultă din circumstanțele cauzei penale și poate fi diferit în cazul săvârșirii în situații deosebite, ale aceleiași infracțiuni. În speța de față, pericolul social este privit de judecător prin prisma circumstanțelor concrete ale cauzei.
În cauză s-a apreciat că măsura preventivă a controlului judiciar, cu precizarea clară a motivelor de menținere a acestei măsurii, nu aduce atingere, la acest moment procesual, în mod nejustificat drepturilor inculpaților, întrucât nu se poate considera că necesitatea de a impune această măsură se va diminua inevitabil prin trecerea timpului. Tribunalul a apreciat că, fiind păstrat un just echilibru intre cerințele de interes general si drepturile reclamantului, în prezenta cauză nu are loc încălcarea art.2 din Protocolul nr.4 la Conventie.
Este adevărat că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, persoana judecată se bucură de prezumția de nevinovăție, însă legiuitorul a stabilit ca, în cazul în care se regăsesc anumite condiții expres prevăzute, să se poată lua si menține una din măsurile preventive, indiferent dacă acuzatul recunoaște sau nu săvârșirea faptelor pentru care este judecat, dacă are sau nu antecedente penale, normele de procedură interne fiind în deplin consens cu exigențele europene în materie.
Tribunalul a apreciat că măsura preventivă a controlului judiciar este în continuare proporțională cu gravitatea faptelor imputate și este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, acesta fiind motivul pentru care anterior în cauză măsura controlului judiciar a fost luată. Totodată, Tribunalul a reținut că față de gravitatea însemnată a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și față de contribuția sa concretă, menținerea măsurii controlului judiciar în continuare este de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal, împiedicând inculpatul să stingherească în vreun fel aflarea adevărului în cauză.
Tribunalul reținând că în cauză există suficiente indicii temeinice, a apreciat că în continuare se justifică limitarea libertății de mișcare a inculpaților și exercitarea unui control judiciar adecvat, care să păstreze un echilibrul firesc între interesele particulare ale inculpatului și interesele generale ale societății, între care și acela de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, inculpatul Cămășoiu D., solicitând admiterea contestației, desființarea încheierii de ședință și pe fond, rejudecând, revocarea măsurii controlului judiciar.
În motivarea orală a contestației inculpatul, prin apărătorul ales, arată că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia, invocând perioada mare de timp de când aceasta a fost dispusă, cu atât mai mult cu cât anterior inculpatul a fost arestat preventiv. În contextul în care probatoriul a fost administrat în mare parte, iar martorii care urmează a fi audiați nu-l privesc, măsura preventivă a controlului judiciar apare ca fiind lipsită de scop.
Analizând încheierea contestată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art.206 Cod pr.penală, Curtea constată următoarele:
Prima instanță a dispus menținerea măsurii controlului judiciar față de inculpatul Cămășoiu D., având în vedere că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, aceasta fiind necesară și proporțională cu scopul urmărit.
Potrivit dispozițiilor art2151 alin.8 Cod pr.penală “în cursul judecății în primă instanță, durata totală a controlului judiciar nu poate depăși un termen rezonabil și, în toate cazurile, nu poate depăși 5 ani de la momentul trimiterii în judecată”.
Curtea observă că inculpatul Cămășoiu D. se află sub constrângerea unei măsuri preventive (reținere și arestare preventivă în perioada 12.03._13 însumând 5 luni și jumătate, control judiciar de la 29.08.2013 la zi - însumând 2 ani și 4 luni), până în prezent durata totală a măsurilor preventive fiind de aproape 2 ani și 10 luni. În raport cu natura economică a acuzațiilor aduse inculpatului, cu stadiul procesual al cauzei (probatoriul se apropie de finalizare), comportamentul inculpatului pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești, Curtea apreciază că măsura preventivă a controlului judiciar a depășit o durată rezonabilă și nu mai corespunde scopului instituit de art.202 alin.1 Cod pr.penală. Măsura preventivă a controlului judiciar a fost dispusă în privința inculpatului la data de 29.08.2013, însă la aprecierea duratei rezonabile a măsurii preventive nu se poate face abstracție și de celelalte măsuri preventive dispuse anterior în cauză, chiar dacă textul precitat se referă la momentul trimiterii în judecată.
Așadar, nu există vreo probă în sensul că aflat în afara constrângerilor măsurii preventive a controlului judiciar inculpatul ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, menținerea acesteia nemaiputând fi justificată sine die până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art.206 Cod pr.penală, va admite contestația formulată de inculpatul Cămășoiu D. împotriva încheierii de ședință din data de 14.12.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală pe care o va desființa și rejudecând, în fond, în temeiul art.242 alin.1 Cod pr.penală va revoca măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul Cămășoiu D., soluție în raport de care în temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
În temeiul art.206 Cod pr.penală admite contestația formulată de inculpatul Cămășoiu D. împotriva încheierii de ședință din data de 14.12.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.
Desființează încheierea contestată și rejudecând, în fond:
În temeiul art.242 alin.1 Cod pr.penală revocă măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul Cămășoiu D..
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 decembrie 2015.
PREȘEDINTE,
D. D.
GREFIER, I. P.
Red.D.D./Th.red.C.V.M.-ex2/17.02.2016
T.București – judecător B. M.
← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1284/2015.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
---|