Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 68/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 68/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 68/2016

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

Curtea de Apel București

Secția I penală

Decizia penală nr.68/A

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2016

Curtea constituită din:

Președinte: D. P.

Judecător: F. P.

Grefier: R.-E. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror A.-M. N..

Pe rol, se află judecarea apelului declarat de către apelantul-inculpat R. L. împotriva Sentinței penale nr.176/20.X.2015 a Judecătoriei Roșiorii-de-Vede, județul Teleorman, din Dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul-inculpat, personal, legitimat cu C.I. ., nr._, emisă de SPCLEP Roșiorii-de-Vede, la data de 31.V.2007, lipsind intimatul-parte civilă S.C. „C. România” S.A.

Procedura de citare este legal îndeplinită,

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea procedează la audierea apelantului-inculpat, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la fila 12 din dosar.

Nefiind probe de propus, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apelantul-inculpat, personal, susține că este nevinovat.

Reprezentantul Ministerului Public arată că săvârșirea infracțiunilor rezultă din nota de constatare, care se coroborează atât cu declarațiile martorilor, cât și cu declarațiile de la urmărirea penală ale inculpatului, care a recunoscut comiterea faptelor penale, astfel că pune concluzii de respingere, ca nefondat, a apelului.

Apelantul-inculpat, personal, arată că nici la acest moment nu are curent electric în locuință.

CURTEA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.176/20.X.2015, din Dosarul nr._, Judecătoria Roșiorii-de-Vede, județul Teleorman:

în temeiul art.83, Cod penal, a stabilit pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului R. L., pentru infracțiunea de folosire a unei instalații clandestine, în scopul racordării directe la rețeaua electrică, prevăzută de art.92, alin.2 din Legea nr.123/2012,

în temeiul art.83, Cod penal, a stabilit pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina aceluiași inculpat, pentru infracțiunea de furt, prevăzută de art.228, alin.1 și alin.3, Cod penal,

în temeiul art.38, alin.1, Cod penal, raportat la art.39, alin.1, lit.b, Cod penal, a stabilit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare,

în temeiul art.83, alin.1 și alin.3, Cod penal, a amânat aplicarea pedepsei închisorii rezultante de 1 an închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art.82, Cod penal, de la data rămânerii definitive a sentinței penale,

în temeiul art.85, alin.1, Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere:

a) de a se prezenta la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele stabilite de acesta,

b) de a primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,

c) de a anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea,

d) de a comunica schimbarea locului de muncă,

e) de a comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență,

în temeiul art.86, alin.1, Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art.85, alin.1, lit.c – lit.e, Cod penal se comunică Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman,

în temeiul art.404, alin.3, Cod de procedură penală, i-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere;

a respins acțiunea civilă formulată de S.C. „C. Vânzare România” S.A., în numele S.C. „C. Distribuție” S.A., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant;

în temeiul art.274, alin.1, Cod de procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 2.VI.2015, Judecătorul de Cameră preliminară, în temeiul art.346, alin.2, Cod de procedură penală, a constatat legalitatea sesizării, prin Rechizitoriul din data de 2.IV.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii-de-Vede, din Dosarul nr.2374/P/2014, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

Instanța de fond a reținut, pe situația de fapt că, pe data de 5.XII.2014, o echipă formată din angajații S.C. „C. România” S.A., însoțită de organele de poliție din cadrul Postului de poliție al comunei Scrioaștea, județul Teleorman, efectuând un control la locuința inculpatului, care nu avea încheiat un contract de furnizare a energiei electrice, a identificat doi conductori electrici improvizați, de tip branșament, instalați în mod clandestin, care făceau legătura dintre stâlpul rețelei electrice și imobilul inculpatului, prin intermediul cărora era sustrasă energia electrică, aceasta nefiind contorizată în vreun fel.

În motivare, a arătat că există probe clare de vinovăție, și anume procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 5.XII.2014, întocmit de Postul de poliție al comunei Scrioaștea, județul Teleorman, nota de constatare NTL nr._/5.XII.2014, întocmită de S.C. „C. Distribuție” S.A., C., prin mandatar S.C. „C. România” S.A., București, și semnată de inculpat, declarațiile martorilor M. M. și Pîndea C., declarațiile de recunoaștere, de la urmărirea penală, ale inculpatului, care a arătat că nu are încheiat contract de furnizare a energiei electrice și că, în cursul lunii noiembrie a anului 2014, s-a branșat ilegal la rețeaua de energie electrică, întrucât nu a avut posibilități financiare să cumpere lemne pentru încălzirea locuinței, iar curentul electric îi era necesar în gospodărie. A înlăturat, ca nesinceră, declarația de la cercetarea judecătorească a inculpatului, potrivit căreia a avut contract încheiat pentru furnizarea energiei electrice, însă a fost debranșat în urmă cu 3 ani, pentru neplata energiei electrice, iar, de atunci, nu s-a mai rebranșat, la poliție a semnat declarația, care a fost consemnată de către un polițist, dar care nu i-a fost citită, astfel că nu conține adevărul, decât sub aspectul împrejurării că nu a permis reprezentanților furnizorului de energie electrică să intre în locuința sa, încălzită cu lemne, precizând, totodată, că a semnat nota de constatare, dar care, de asemenea, nu i-a fost citită, neștiind carte.

La individualizarea judiciară a pedepselor închisorii, a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74, Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, persoana inculpatului, care nu are studii și nici ocupație, este căsătorit, nu are minori în întreținere, nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut săvârșirea infracțiunilor în cursul urmăririi penale, după care, în cursul judecății, a negat că le-a comis. A apreciat că, pentru reeducarea inculpatului, este suficientă stabilirea de pedepse cu închisoarea orientate peste minimul special prevăzut de legea penală, respectiv de câte 9 luni închisoare.

A apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.83, Cod penal, privind amânarea aplicării pedepse închisorii, respectiv pedeapsa rezultantă este mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii, inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar, raportat la persoana inculpatului, la conduita sa anterioară săvârșirii infracțiunilor și la comportamentul procesual, precum și la posibilitățile sale de îndreptare, a apreciat că aplicarea imediată a pedepsei închisorii nu este necesară, însă se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată. De asemenea, a constatat că maximul special prevăzut de legea penală pentru infracțiunile săvârșite este de 3 ani închisoare, prin urmare sub limita de 7 ani închisoare prevăzute de art.83, alin.2, Cod penal, iar inculpatul nu s-a sustras procesului penal și nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.

Pe latură civilă, a constatat că, deși au fost efectuate mai multe adrese atât către S.C. „C. Distribuție” S.A., cât și către S.C. „C. România” S.A., pentru precizarea privind calitatea de parte civilă și pentru a se face dovada mandatului dat de S.C. „C. Distribuție” S.A. către S.C. „C. România” S.A., acestea nu s-au conformat, iar, din nota de constatare NTL nu se poate reține decât că S.C. „C. România” S.A. - Departament NTL a acționat ca mandatar al S.C. „C. Distribuție” S.A., doar în vederea constatării faptelor ilicite, nefăcându-se dovada unui mandat pentru reprezentarea la judecată, astfel că a respins acțiunea civilă exercitată de S.C. „C. Vânzare România” S.A., în numele S.C. „C. Distribuție” S.A., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

În termen legal, inculpatul a declarat apel, pentru nelegalitate.

În motivarea în scris a apelului, a susținut că este nevinovat, deoarece nu a fost și nu este racordat ilegal la rețeaua de furnizare a energiei electrice, că i-a invitat pe reprezentanții părții civile să intre în locuință și să constate că se încălzește cu lemne, însă aceștia au confundat, probabil, locuința sa cu locuințele vecinilor, care sunt mult mai mari și, probabil, sunt racordate ilegal la rețeaua de energie electrică, că a semnat atât nota de constatare, cât și declarațiile de la urmărirea penală, dar pentru că i s-a spus că totul va fi bine, neștiind să citească, și că martorii nu-l cunosc.

La termenul de judecată din data de 20.I.2016, Curtea a procedat la audierea apelantului-inculpat, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar (fila 12, dosar de apel).

Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată, atât din punctul de vedere al motivului de nelegalitate invocat, cât și din oficiu, potrivit art.417, alin.2 din Codul de procedură penală, Curtea apreciază că apelul nu este fondat.

Curtea apreciază că instanța de fond a efectuat o corectă și temeinică evaluare a materialului probator, în baza căruia a stabilit vinovăția inculpatului.

Astfel, potrivit procesului-verbal de sesizare din oficiu din data de 5.XII.2014, întocmit de Postul de poliție al comunei Scrioaștea, județul Teleorman, în urma unei acțiuni planificată și organizată împreună cu reprezentanții S.C. „C. Distribuție” S.A., C., în scopul identificării de persoane care sustrag energie electrică în cartierul de țigani, s-a constatat că locuința inculpatului era racordată ilegal, în mod improvizat și direct, la rețeaua stradală de distribuție energie electrică (fila 10, dosar de urmărire penală), împrejurare consemnată inclusiv în nota de constatare NTL nr._/5.XII.2014, întocmită de S.C. „C. Distribuție” S.A., C., prin mandatar S.C. „C. România” S.A., București, în care s-a mai făcut mențiunea că inculpatul nu a permis accesul în interiorul locuinței sale, semnată atât de către inculpat, cât și de către martorul Pîndea C., care, la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească a fondului, a confirmat existența instalației electrice clandestine din cupru de la domiciliul inculpatului (filele 27-32, dosar de urmărire penală, fila 45, dosar de fond). La urmărirea penală, inculpatul a arătat că a efectuat branșamentul ilegal și că a sustras energie electrică (filele 15-18, 20-23, dosar de urmărire penală), iar, la audierea acestuia, a fost prezent martorul M. M., de profesie agent de pază, care, la urmărirea penală, a confirmat faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor penale (filele 24-26, dosar de urmărire penală), menținându-și declarația în fața instanței de fond (filele 64 și 65, dosar de fond).

Cutea constată că, în mod corect, instanța de fond a înlăturat declarația de la cercetarea judecătorească dată de inculpat, unică și în contradicție nu numai cu probele administrate, dar și cu propriile declarații inițiale, de la urmărirea penală (filele 62 și 63, dosar de fond). Constată că, prin această declarație, inculpatul face simpla afirmație că locuința sa nu era branșată ilegal la rețeaua de distribuire a energiei electrice, ori toate probele administrate și readministrate, fac dovada că a comis faptele penale reținute în sarcina sa.

Aceleași susțineri neprobate și sfidând evidența din probe le-a reluat în fața instanței de apel, cu elementul de noutate că, probabil, a existat o confuzie între locuințe, apărare la care Curtea nu va răspunde, considerând-o neserioasă. Mai constată că inculpatul, care a declarat că are 4 clase, a semnat toate documentele și toate declarațiile, însă, în apel, invocând neștiința de carte, a semnat prin punerea degetului, pentru a convinge, prin această modalitate speculativă și mincinoasă, că nu cunoaște conținutul actelor pe care și-a depus semnătura.

Curtea constată că există probe clare de vinovăție, care răstoarnă prezumția de nevinovăție, consacrată de art.99, alin.2, Cod de procedură penală.

În consecință, Curtea, în temeiul art.421, pct.,1 lit.b, Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul împotriva Sentinței penale nr.176/20.X.2015 a Judecătoriei Roșiorii-de-Vede, județul Teleorman, din Dosarul nr._, declarat de apelantul-inculpat R. L., pe care, în temeiul art.275, alin.2, Cod de procedură penală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.421, pct.1 lit.b, Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat R. L. împotriva Sentinței penale nr.176/20.X.2015 a Judecătoriei Roșiorii-de-Vede, județul Teleorman, din Dosarul nr._ .

În temeiul art.275, alin.2, Cod de procedură penală, obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.I.2016.

Președinte, Judecător,

D. P. F. P.

Grefier,

R.-E. V.

Red. și dact.: jud. D.P.

Judecătoria Roșiorii-de-Vede, județul Teleorman: L. F.-D..

3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 68/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI