Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 706/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 706/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 706/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 706
Ședința publică de la 18 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE C.-B. I.-T.
JUDECĂTOR M. O.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER I. P.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat procuror M. C..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul – inculpat C. P. împotriva sentinței penale nr. 228/13 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul – inculpat C. P. personal, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Gureșoaie I., în baza delegației nr._ din data de 05 04 2013, depusă la dosar (fila 9.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile, întrebate fiind de către instanță, declară că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu, având cuvântul, critică hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul disp. 72-74 Cod Penal. Invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 14 Cod procedură penală. Solicită să fie remarcată sinceritatea inculpatului, precum și faptul că a regretat fapta comisă.
Sub aspectul criticilor formulate, solicită să fie admis recursul, casată hotărârea atacată și pe fond reindividualizată pedeapsa aplicată prin reținerea, alături de beneficiul disp. art 320 ind. 1 Cod procedură penală și a circumstanțelor atenuante.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, inculpatul aflându-se în stare de recidivă postexecutorie.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, regretă fapta și solicită să-i fie admis recursul și să-i fie aplicată o pedeapsă într-un cuantum redus.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 228 din 13 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art.208 al. 1 – art.209 al. 1 lit. f Cod penal cu aplic. art. 37 alin.1 lit. b Cod penal, cu referire la art.320 ind.1 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. P. [fiul lui A. și E., născut la data de 27.05.1964, în București, domiciliat în București, .. 79, sector 5, CNP_, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, recidivist, în prezent aflat în stare de arest preventiv], la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă din data de 22.01.2013.
În baza art. 71 al.1 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 22.01.2013 la zi, iar în baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului C. P..
În temeiul art.346 rap. la art.14 Cod procedură penală, s-a luat act că partea vătămată P. V., domiciliată în București, ..10-12, Corp A, ., nu s-a constituit parte civilă în cauza de față, prejudiciul fiind acoperit prin restituirea bunurilor sustrase.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 22.01.2013, în jurul orei 12,30, inculpatul C. P. a urcat de la stația RATB D. în autobuzul liniei RATB 331 bis, iar în apropierea stației RATB Piața Lahovari, profitând de aglomerația din autobuz, a deschis geanta părții vătămate P. V. și a sustras din interior un portofel care conținea suma de 51 lei și produse cosmetice, fiind prins în flagrant de organele de poliție, prejudiciul fiind recuperat în totalitate prin restituirea bunurilor sustrase.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța de fond a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu declarația dată de inculpat în fața instanței de judecată și în care acesta a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care este cercetat.
Instanța reține că inculpatul a recunoscut și în fața instanței săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată în cauza de față.
În ceea ce privește bunurile sustrase părții vătămate, din procesul verbal de predare-primire rezultă că acestea au fost restituite părții vătămate care nu s-a constituit parte civilă în cauza de față.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului C. P., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. f C.pen. cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. b C.pen.
Întrucât fapta a fost săvârșită de inculpat într-un mijloc de transport în comun – autobuzul liniei RATB 331 bis - aspect care a rezultat din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut forma calificată a infracțiunii de furt (lit.f), iar față de datele care rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei, s-a reținut starea de recidivă postexecutorie, respectiv incidența disp art.37 lit.b Cod penal.
Astfel, s-a arătat că primul termen al recidivei mari postexecutorii este reprezentat de condamnarea inculpatului C. P. la pedeapsa mai mare de 6 luni închisoare, respectiv de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. f C.pen., în stare de recidivă postcondamnatorie, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., prin sentința penală nr. 2748/15.11.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 261/15.02.2007 a Curții de Apel București Secția I-a Penală. Instanța de fond a reținut că, din executarea acestei pedepse inculpatul C. P. a fost liberat condiționat la data de 09.03.2009, cu un rest neexecutat de 373 zile.
Cel de-al doilea termen al recidivei postexecutorii este reprezentat de infracțiunea de furt calificat, care a făcut obiectul cauzei deduse judecății și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, fapta fiind comisă după considerarea ca executată a pedepsei anterioare prin expirarea termenului de liberare condiționată.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, judecătorul fondului a avut în vedere dispozițiile art.320 ind.1 Cod procedură penală, pe care le-a apreciat incidente în cauza de față în raport cu poziția inculpatului care în declarația dată în fața instanței a arătat că recunoaște fapta descrisă prin actul de sesizare, cunoaște probele administrate în faza urmăririi penale și este de acord să fie judecat exclusiv în baza acestor probe și nu solicită administrarea altor probe, instanța considerând totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 320 ind.1 Cod procedură penală, că din probele administrate rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.
Astfel, instanța de fond a făcut, în cauză, aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 Cod procedură penală, inculpatul beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă cu închisoarea prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina lui.
D. urmare, la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina acestuia, faptă prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit. f Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială – astfel cum rezultă acestea ca urmare a aplicării dispozițiilor art.320 ind.1 Cod procedură penală, gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat de instanță ca fiind ridicat având în vedere faptul că a fost comisă într-un mijloc de transport în comun, inculpatul dând dovadă de îndrăzneală deosebită în săvârșirea faptei, ignorând posibilitatea de a fi surprins de persoanele care se aflau autobuzul aglomerat la momentul respectiv.
Referitor la persoana inculpatului, judecătorul fondului a ținut cont de împrejurarea că acesta nu este la primul conflict cu legea penală, fiindu-i aplicate anterior mai multe pedepse cu închisoarea pentru comiterea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, pedepse pe care le-a executat prin detenție în penitenciar, fiind cercetat în speță pentru săvârșirea faptei în stare de recidivă postexecutorie, reținând totodată că inculpatul, deși a beneficiat de clemența instanței prin instituția liberării condiționate nu a înțeles clemența arătată și a perseverat în comiterea de infracțiuni.
Față de aspectele arătate mai sus, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare constituie o sancțiune corespunzătoare pentru acesta în cauza de față și care va conduce la atingerea scopurilor prevăzute de lege.
La individualizarea judiciară a pedepsei și stabilirea acesteia într-un cuantum situat în prima parte a intervalului prevăzut de lege, instanța a avut în vedere toate datele privind fapta și persoana inculpatului, reținând totodată că inculpatul nu are un loc de muncă stabil prin care să obțină mijloacele materiale necesare traiului zilnic.
În soluționarea laturii civile a cauzei, în baza art.346 rap. la art.14 Cod procedură penală, instanța de fond a luat act că partea vătămată P. V. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat fiind în întregime acoperit prin restituirea bunurilor sustrase.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal (21.III.2013, data comunicării), a declarat recurs inculpatul C. P., fără a arăta în scris motivele de nemulțumire.
Cu ocazia dezbaterilor, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a susținut incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 Cod procedură penală și a solicitat să fie remarcată sinceritatea inculpatului, precum și faptul că a regretat fapta comisă, iar ca o consecință, să fie micșorată pedeapsa aplicată.
Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în limita celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3859 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanța de fond a stabilit temeinic situația de fapt și împrejurările comiterii acesteia, reținând că inculpatul (recurent în speță) a comis infracțiunea de furt calificat, astfel cum a fost trimis în judecată.
Vinovăția inculpatului a fost stabilită - cu certitudine și fără echivoc – pe baza probelor administrate la urmărirea penală, astfel cum au fost însușite de acesta, în procedura prevăzută de art.3201 Cod procedură penală, nerezultând împrejurări care să conducă la existența vreunei cauze care să înlăture caracterul penal al faptei ori a lipsei de pericol social corespunzător infracțiunii.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.14 Cod procedură penală, invocat de inculpatul recurent, prin apărător, Curtea reține că acesta este nefondat pentru următoarele argumente:
Sancțiunile de drept penal se aplică pentru restabilirea ordinii de drept încălcate, constrângerea și reeducarea infractorului, context în care, instanțele – procedând la individualizarea pedepsei – operațiune, de altfel, extrem de complexă, adaptează pedeapsa la nevoile de apărare socială, în raport cu gravitatea abstractă (sau concretă) a faptei, cât și cu periculozitatea infractorului, pentru a asigura îndeplinirea funcțiilor și scopului respectivei pedepse.
Pornind de la aceste repere – expres consacrate de dispozițiile art.72 Cod penal coroborate cu dispozițiile art.52 Cod penal – instanța care a judecat fondul cauzei a realizat o justă individualizare a sancțiunii aplicate inculpatului C. P., pedeapsa pe care acesta urmează să o execute - în cuantum și modalitate de executare - reflectând atât gradul de pericol social al faptei, cât și periculozitatea inculpatului corespunzător datelor personale ale acestuia.
În ceea ce privește circumstanțele săvârșirii faptelor, judecătorul fondului a reținut că aceasta a fost săvârșită într-un mijloc de transport în comun, fiind incidente dispozițiile art. 209 alin.1 lit.f C.p.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului C. P., care astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar (fila 20, d.i.f.), a suferit mai multe condamnări, predominante fiind cele pentru infracțiuni contra patrimoniului (3 din 4 condamnări), de fiecare dată a beneficiat de clemența autorităților judiciare (liberare provizorie sub control judiciar, liberare condiționată), însă recurentul din speță nu a înțeles să-și schimbe comportamentul infracțional și, deși ultimele pedepse au fost stabilite cu executarea în penitenciar, acesta nu a dat dovezi de îndreptare.
În mod corect, judecătorul fondului a reținut starea de recidivă, în care recurentul a comis faăpta dedusă judecății, față de ultima condamnate, de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. f C.pen., în stare de recidivă postcondamnatorie, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen., prin sentința penală nr.2748/15.11.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 261/15.02.2007 a Curții de Apel București Secția I-a Penală.
Instanța de fond a reținut și că, din executarea acestei pedepse inculpatul C. P. a fost liberat condiționat la data de 09.03.2009, cu un rest neexecutat de 373 zile.
D. urmare, este lesne de observat că anterior (în 2006), recurentul din speță a fost condamnat pentru o faptă similară celei prezente (furt calificat, într-un mijloc de transport în comun, în stare de recidivă) la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în detenție.
Coroborând această situație cu faptul că, potrivit actelor de la dosar, inculpatul C. P., în vârstă de 49 de ani, are ca studii 8 clase, nu are ocupație și nici vreun loc de muncă (fie el și fără forme legale) și, deși apt de muncă (nedovedindu-se o altă situație), nu conștientizează că pentru asigurarea traiului sunt necesare mijloace licite.
Pe de altă parte, este de observat că fapta a fost constatată în procedura flagrantului, astfel că recunoașterea inculpatului apare ca fiind una pur formală și făcută doar pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3.
Singura împrejurare așa zis favorabilă este faptul recuperării prejudiciului de către partea vătămată P. V., în vârstă de 80 de ani, în totalitate și în natură, însă aceasta nu se datorează bunăvoinței inculpatului (eventual prin desistare, măcar din respect), ci intervenției prompte a organelor de poliție.
Pentru aceste argumente, Curtea constată că, practic, judecătorul fondului era obligat – legal, dar și moral – să aplice inculpatului o pedeapsă cel puțin egală cu cea suferită anterior (3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în penitenciar).
Curtea conchide că, în cauză, au fost examinate toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, cuantumul acesteia, reflectând, atât gravitatea faptei comise, cât și circumstanțele personale, ținându-se cont și de regimul sancționator corespunzător concursului între cauzele de agravare și atenuare, iar pedeapsa aplicată – în cuantum și modalitate de executare - este aptă să realizeze scopul preventiv educativ, astfel cum este prevăzut la art.52 Cod penal.
Pentru toate aceste considerente și, cum din oficiu nu sunt motive de nelegalitate a hotărârii atacate, urmează a respinge, ca nefondat, recursul inculpatului C. P., în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
În baza art.385/17 alin.4 Cod procedură penală rap. la art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea va deduce din durata pedepsei durata prevenției de la 22.01.2013 la zi.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C. P. împotriva sentinței penale nr. 228 din data de 13 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
În baza art.385/17 alin.4 Cod procedură penală rap. la art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, deduce din durata pedepsei durata de la 22.01.2013, la zi.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă, recurentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-B. I.-T. M. O. M. C.
GREFIER,
I. P.
red.C.B.I.T.
dact.L.G.
ex.2
red.L.N.-Jud.Sect.1
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 739/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 101/2015. Curtea... → |
|---|
