Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 101/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 101/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 101/2016

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 101/A

Ședința publică din 27.01.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – L. C. C.

JUDECĂTOR – GRAȚIELA C.

GREFIER – E. L. N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror S. M..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul D. E. împotriva sentinței penale nr. 525/14.10.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data 20 ianuarie 2016 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 27 ianuarie 2016 pentru când a hotărât următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra apelului penale de față.

Prin sentința penală nr.525 din data de 14.10.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 396 alin. 10 NCPP și art. 5 NCP, a fost condamnat inculpatul D. E. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul art. 71 C.p., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b C.p..

În baza art. 861 C.p. a fost suspendată executarea pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C.p..

În baza art. 863 al. 1 C.p. s-a pus în vedere inculpatului, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului stabilit de către acesta;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 863 al. 3 lit. e C.p. s-a pus în vedere inculpatului, ca pe durata termenului de încercare, să nu conducă nici un vehicul.

În baza art. 404 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 864 C.p. privind cazurile de revocare a suspendări executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 al. 5 C.p. a fost suspendată, pe durata termenului de încercare, executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

În temeiul art. 274 alin. 1 CPP, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul emis la data de 08.04.2015 în dosarul penal nr. 6391/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 București, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. E., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 alin.1 Cod penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 28.04.2012, în jurul orei 2210, inculpatul D. E. a condus autoturismul marca Volkswagen Polo, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare_, pe .. București – Sector 2, dinspre Șos. Fundeni către ., iar în dreptul imobilului cu nr. 11, a intrat în coliziune cu alte patru autoturisme parcate având numerele de înmatriculare_ ,_ ,_ și_ ”.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare din data de 28.04.2012; procesul verbal privind verificarea inculpatului și a autoturismului condus de acesta în bazele de date ale poliției; protocolul etilotest privind pe inculpat;cererea de analiză, procesul-verbal de prelevare și buletinul de examinare clinică privind pe inculpat; buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 838/02.15.2012; raportul de expertiză medico-legală nr. 468/i/2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei; declarațiile martorei B. A.-N.; declarațiile inculpatului D. E..

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 20.05.2015, în temeiul art. 346 alin. 2 NCPP, judecătorul de cameră preliminară, cu motivarea din cuprinsul încheierii de la acea dată, a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul emis la data de 08.04.2015 în dosarul penal nr. 6391/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei față de inculpatul D. E., sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 alin.1 Cod penal.

.

În fapt.

La data de 28.04.2012, în jurul orei 2210, inculpatul D. E. a condus autoturismul marca Volkswagen Polo, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare_, pe .. București – Sector 2, dinspre Șos. Fundeni către ., iar în dreptul imobilului cu nr. 11, a intrat în coliziune cu alte patru autoturisme parcate având numerele de înmatriculare_ ,_ ,_ și_ .

La fața locului s-au prezentat organele de poliție rutieră sesizate prin apel la SNUAU 112, și întrucât inculpatul prezenta halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest care a relevat o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 2228.

Ulterior, inculpatul a fost condus la I.N.M.L. “M. Minovici” București unde i-au fost prelevate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 838/02.05.2012 eliberat de I.N.M.L. “M. Minovici” București la data de 28.01.2013, inculpatul D. E. a avut o alcoolemie de 2,20 g/l alcool pur în sânge la proba I, recoltată la ora 2315 și de 2,10 g/l alcool pur în sânge la proba II, recoltată la ora 0015.

Întrucât recoltarea probelor biologice a fost efectuată într-un interval de timp mai mare de 30 minute de la momentul producerii evenimentului rutier, în cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei pentru stabilirea valorii alcoolemiei la momentul menționat.

Prin raportul nr. 468/i/2014 eliberat la data de 12.05.2014 de către I.N.M.L. “M. Minovici” București s-a concluzionat că la data de 28.04.2012, ora 2210 inculpatul D. E. ar fi avut o alcoolemie teoretică în descreștere de cca. 2,30 g‰. S-a constatat, prin același raport, o concordanță între alcoolemia teoretică rezultată din datele de consum furnizate de inculpat și valorile certe stabilite la analiză.

Fiind audiat atât la data săvârșirii faptei cât și ulterior, inculpatul D. E. a recunoscut că la data de 28.04.2012, în jurul orei 2210, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe .. București – Sector 2, dinspre Șos. Fundeni către ., iar în dreptul imobilului cu nr. 11, pierzând controlul asupra direcției de mers, a intrat în coliziune cu alte patru autoturisme care erau parcate, având numerele de înmatriculare_ ,_ ,_ și_ . Inculpatul a recunoscut faptul că a consumat băuturi alcoolice la domiciliul său, apoi a condus autoturismul menționat pe . de a-l parca la domiciliul său.

Luând la cunoștință de conținutul buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie și al expertizei medico-legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, inculpatul nu a contestat concluziile acestora.

În cauză a fost audiată martora B. A. N. care a declarat că în seara de 28.04.2012, în jurul orei 2210, se afla la volanul autoturismului marca Skoda F. cu numărul de înmatriculare_ pe care tocmai îl parcase regulamentar, paralel cu trotuarul, pe . imobilului nr. 11. Înainte de a coborî din autoturismul menționat, acesta a fost lovit în partea stângă spate de un alt autoturism marca Volkswagen Polo cu numărul de înmatriculare_, ulterior acest autoturism acroșând alte 3 autoturisme parcate regulamentar în fața mașinii sale. A coborât de la volan și a observat că persoana care provocase accidentul era într-o stare vădită de ebrietate, nu vorbea coerent și abia se mai ținea pe picioare. În scurt timp, la fața locului, s-au prezentat organele de poliție rutieră urmare apelării acestora prin SNUAU 112, l-au identificat pe inculpat și l-au testat cu aparatul etilotest, în prezența sa, stabilindu-se că acesta consumase băuturi alcoolice. Inculpatul a fost condus la I.N.M.L. “M. Minovici” București, unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta declarând în prezența sa date privind consumul de alcool.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep..

În ceea ce privește analiza, în drept, a faptei reținute în sarcina inculpatului, s-a impus a fi făcute următoarele precizări:

Inculpatul a comis fapta dedusă judecății la data de 28.04.2012, când erau în vigoare vechiul Codul penal din 1969 și vechiul Cod de procedură penală din anul 1968, fapta fiind încadrată ca fiind infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, iar în prezent, după . noului Cod penal, aceeași faptă, prin raportare la conținutul constitutiv al infracțiunii, ar întruni elementele constitutive ale infr. prev. de art. art. 336 alin. 1 din NCP.

În această împrejurare, instanța a reținut că, în cauză, operează o succesiune de legi penale, fiind astfel incidente prev. art. 5 NCP, privind aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, urmând astfel a se aplica legea mai favorabilă.

Analizând comparativ sancțiunile prevăzute de cele două legi penale ce intră în această succesiune, s-a constatat că vechea și noua reglementare prevăd aceleași limite de pedeapsă - în cazul pedepsei cu închisoarea, noul cod penal prevăzând însă și posibilitatea aplicării, în mod alternativ, a pedepsei amenzii penale.

Însă, relativ la regimul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în raport de dispozițiile art. 16 alin. 2 din legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a legii nr. 286/2009 (care prevede că pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 Cod penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere), întrucât instanța s-a orientat către o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, s-a constatat că, sub aspect sancționator, vechea reglementare de drept penal, respectiv Codul penal din 1969, este mai favorabilă inculpatului, dat fiind că, potrivit vechiului cod, sfera măsurilor de supraveghere obligatorii este mai restrânsă decât cea reglementată de noul cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 NCP, scopurile pedepsei, reținând în acest sens gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, prin prisma concentrației ridicate de alcool în sânge, astfel cum a fost depistată potrivit raportului de expertiză medico-legală, și mai ales împrejurarea că fapta inculpatului s-a soldat și cu un eveniment rutier.

Prin aceasta, instanța a apreciat că inculpatul a adus atingere gravă valorilor sociale protejate de legiuitor prin incriminarea faptei de conducere pe drumurile publice având alcool în sânge, fapta sa, în concret, având un potențial ridicat de a produce consecințe dintre cele mai grave, asupra siguranței circulației cetățenilor pe drumurile publice, doar întâmplarea făcând ca acestea să nu se producă (și aici referindu-ne la acele urmări constând în afectarea sănătății și integrității corporale a persoanelor).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul D. E. criticând sentința sub aspectul modalității de individualizare a pedepsei aplicate în sensul cuantumului prea ridicat al acesteia și a duratei termenului de încercare de 6 ani aplicat de prima instanță.

Se învederează că circumstanțele sale personale pozitive îl îndreptățesc să primească o pedeapsă într-un cuantum redus .

Analizând apelul declarat sub aspectul motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.

Probele administrate în cauză în cursul urmării penale au relevat dincolo de orice îndoială rezonabilă existența faptei, de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută și pedepsită de ar.87alin.1 din OUG 195/2002 republicată, astfel că instanța a apreciat în mod just că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate ca și termenul de încercare, Curtea apreciază că acestea sunt prea mari în raport de circumstanțele personale pozitive ale inculpatului, astfel din datele care circumstanțiată persoana inculpatului rezultă că are vârsta de 55 ani, a avut o atitudine sinceră regretând fapta comisă, provine dintr-o familie organizată și este respectat de comunitate .

Totodată ,deși inculpatul a mai fost condamnat în trecut pentru infracțiuni similare, în prezent este reabilitat.

Toate aceste circumstanțe personale, privite și prin prisma pericolului social concret al faptei comise îndreptățesc Curtea de apel să aprecieze că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de prima instanță este prea aspră ,iar termenul de încercare de 6 ani al suspendării sub supraveghere are o durată îndelungată, astfel că scopul educativ al pedepsei ce vizează reeducare inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni în viitor poate fi realizat prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, corelativ cu micșorarea termenului de încercare.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art 421 alin 2 lit a din Cpp va admite apelul declarat de inculpatul D. E. împotriva sentinței penale nr.525/14.10.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București.

Va desființa în parte, sentința atacată și în fond, rejudecând:

Va reduce cuantumul pedepsei aplicate în cauză inculpatului D. E., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Va reduce termenul de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere, de la 6 ani, la 4 ani.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare vor rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de inculpatul D. E. împotriva sentinței penale nr. 525/14.10.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București. Desființează, în parte, sentința atacată și în fond, rejudecând:

Reduce cuantumul pedepsei aplicate în cauză inculpatului D. E., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Reduce termenul de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere, de la 6 ani, la 4 ani.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. C. C. Grațiela C.

GREFIER,

E. L. N.

Red.jud.G.C.

Dact.EA.4 ex/29.01.2016

J.S.2 B.- jud.U.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 101/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI