Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 478/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 478/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 478/2015

Dosar nr._

(Număr în format vechi 589/2015)

R.

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 478/A

Ședința publică din data de 27 martie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M. N.

JUDECĂTOR: C.-C. C.

GREFIER: R. E. V.

Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror B. D..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, apelantul-intimat-inculpat S. M. P. și apelantele-parți civile . și . împotriva sentinței penale nr. 1015 din data de 17.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, Curtea stabilind data pronunțării la data de 18.03.2015, iar ulterior, la data de 27.03.2015, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:

CURTEA,

Prin sentința penală nr. 1015 din data de 07.12.2013, judecătorul care a exercitat funcția de judecată la Tribunalul București – Secția I Penală a dispus:

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, în referire la art. 10 alin. 1 lit. d Cod de procedură penală, a achitat pe inculpatul S. M. P., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1, 3, 5 Cod penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectivă.

A condamnat pe inculpatul S. M. P. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 2151 alin.1, 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (faptă săvârșită în perioada septembrie 2008 – martie 2009 în dauna S.C. B. C. SERVICES S.R.L.).

A condamnat pe inculpatul S. M. P. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin.1, 2 Cod penal (faptă săvârșită la data de 10 martie în dauna ..).

A condamnat pe inculpatul S. M. P. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art.2151 alin.1, 2 Cod penal (faptă săvârșită la data de 10 martie 2009 în dauna S.C. B. B. S.R.L).

A condamnat pe inculpatul S. M. P. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzută de art. 23 alin.1 lit.a (actualmente art.29 alin.1 lit.a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din Codul penal. (faptă săvârșită în perioada septembrie 2008 – aprilie 2009).

In baza art. 33 lit. a, art. 34 lit.b, a aplicat inculpatului S. M. P. pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 71 Cod penal, a aplicat inculpatului S. M. P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

În temeiul art.350 Cod procedură penală a menținut măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara (R.).

În temeiul art. 346 alin. 3 Cod de procedură penală, a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. M. D. S.R.L. și de . SRL.

În baza art. 118 lit.e Cod penal, a confiscat de la inculpat suma de 1.812.846 Euro, echivalentul în lei la data plății.

A menținut sechestrul asigurator aplicat prin Ordonanța nr. 2181/P/2010 din 07.06.2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București asupra sumei de 554.000 euro, din contul RO40BACX_ al Băncii Unicredit Ț. Bank S.A. la care figurează ca titular învinuitul S. M. P..

În temeiul art. 191 alin. 1, 3 Cod de procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 12.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul a avut în vedere următoarele argumente:

Prin rechizitoriul nr.284/P/2010 din 7.05.2012 al Ministerului Public – P. de pe lângă ICCJ - DNA a fost trimis în judecată inculpatul S. M. P., în stare de libertate, sub incidența măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani, în formă continuată, înșelăciune, delapidare, complicitate la infracțiunea de delapidare și delapidare, în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din Codul penal, art. 215 alin. (1), (3) și (5) din Codul penal, art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal, art. 26 din Codul penal rap. la art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal și art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal cu aplic. art. 41 alin. (2) din Codul penal (2 fapte), totul cu aplic. art. 33 lit. a) din Codul penal.

S-a mai dispus menținerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanța emisă în cauză la data de 07.06.2011, cu privire la suma de 554.000 euro, din contul RO40BACX_ al Băncii Unicredit Ț. Bank S.A., al cărui titular este inculpatul S. M. P..

Prin același rechizitoriu s-a mai dispus disjungerea cauzei față de Z. L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal.

În fapt, s-a reținut, în esență, că:

- în perioada septembrie 2008 – martie 2009 și-a însușit, în mod repetat, suma totală de 1.295.620 euro din conturile S.C. B. C. SERVICES S.R.L., asupra cărora avea drepturi de administrare, sumă de bani pe care a folosit-o în interes personal

- la data de 10 martie 2009 și-a însușit suma de 230.000 euro din contul bancar al .., asupra căruia avea drepturi de administrare, sumă de bani pe care a folosit-o în interes personal,

- la data de 10 martie 2009, împreună cu Z. L. care avea drepturi de administrare asupra contului bancar al S.C. B. B. S.R.L., și-a însușit suma de 330.000 euro, sumă de bani pe care a folosit-o în interes personal,

- cu prilejul încheierii convenției numită „Tranzacție”, din data de 03.02.2009, între S.C. M. D. S.R.L. și S.C. B. SERVICES S.R.L., semnată de S. M.-P., prin care acesta din urmă recunoștea datoria de 12.058.710 lei (aprox. 3.000.000 euro) și se obliga să o plătească în opt tranșe, până la data de 30.04.2009, obligație executată parțial, inculpatul i-a indus în eroare pe cocontractanți, intenția sa fiind doar de a amâna executarea silită a creanței și indisponibilizarea conturilor societății, astfel încât să-și însușească veniturile prezente și viitoare ale societății fără achitarea furnizorilor de servicii, operațiune începută înainte de încheierea „tranzacției” (august 2008) și continuată și după încheierea contractului (până în martie 2009), fiind cauzat un prejudiciu de 8.029.615,81 lei,

- în perioada septembrie 2008 – aprilie 2009, inculpatul S. M.-P. a efectuat, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care, între altele, a transferat succesiv suma totală de aproximativ 1.800.000 euro, cunoscând că provine din săvârșirea de infracțiuni, din conturile Grupului B. (S.C. B. C. SERVICES S.R.L., S.C. B. B. S.R.L. și ..) în conturile bancare din Cipru ale societăților tip off-shore ASISTA BUSINESS SOLUTION LTD. și, respectiv, YELLOW LTD., banii fiind ulterior reintroduși în circuitul comercial prin conturile deținute sau controlate de inculpat în R., sau prin plăți efectuate de același inculpat, în favoarea diverșilor comercianți.

În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de urmărire specifice, concretizate în următoarele mijloace materiale de probă:

  • sesizări ale Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (volumul I, filele 107-121);
  • adrese și plângeri penale formulate de către partea civilă, S.C. M. D. S.R.L. (volumul I, filele 76- 93, 135-137, 153-155, 215, 216-220, 221-232, 246-272; volumul VIII, filele 6-8, 10);
  • tranzacția din 03.02.2009 dintre S.C. M. D. S.R.L. și S.C. B. C. Services S.R.L. (volumul I, filele 140-142);
  • contractul de servicii media nr. 135 din 28.02.2008, dintre ..R.L. și S.C. B. C. Services S.R.L. (volumul I, filele 143-152);
  • fișă cazier judiciar S. M.-P. (volumul I, fila 162);
  • declarațiile inculpatului S. M.-P. (volumul I, filele 71-74, 159-161, 165-168, 179-180);
  • procese-verbale privind exercitarea de către inculpatul S. M.-P. a dreptului de a nu da declarații (volumul 1, filele 31, 177, 293)
  • proces-verbal din 10.06.2010 de predare-primire înscrisuri de la inculpatul S. M. (volumul I, fila 181);
  • apostilă și decizie administrator Yellow LTD (volumul I, filele 186-188);
  • contract de împrumut între S. M. P. și M. M. și documentația aferentă (volumul I, filele 189-196);
  • împuterniciri avocațiale (volumul I, filele 67-68, 75, 139, 156-158, 200-201, 205);
  • cereri inculpat S. M. P. (volumul I, filele 15, 138, 202, 208, 297);
  • extras de cont selectat din formatul electronic care a fost înaintat Direcției Naționale Anticorupție de ING Bank prin adresa 1610 din 30.07.2010 (volumul I, filele 276-278);
  • extras de cont selectat din formatul electronic care a fost înaintat Direcției Naționale Anticorupție de Banca Transilvania prin adresa_ din 10.08.2010 (volumul I, filele 279-283);
  • extras de cont selectat din formatul electronic care a fost înaintat Direcției Naționale Anticorupție de Bank of Cyprus prin adresa 2622 din 18.11.2010 (volumul I, filele 284-286);
  • declarațiile martorilor V. R.-C., P. N.-M., G.-P. C., ȚULUCA N.-A., C. C.-M., V. Ș., M. I., R. T., T. I., B. I.-S., N. F.-D., T. A.-L., A. A.-L., P. D., M. A.-M.-S., I. E., B. C., DIN L.-A., B. F.-M., F. M.-A., C. G., FIȘTEICĂ I., A. P., S. M., G. I.-V., P. V., P. N.-M., M. I., M. Igor V. (volumul I, filele 60-66, 69-70, 233-245; volumul II, filele 2-5, 7-12, 14-19, 21-25, 27-31, 33-37, 39-54, 57-63, 66-77, 80-82, 96-98, 100-103, 105-107, 109-112, 114-128, 130-133, 135-137, 139-141, 143-145, 147-149, 151-154, 156-158, 160-161, 171-174;);
  • Fotocopia unei cărți de vizită cu numele B. I.-S. (volumul II, fila 78);
  • Adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă București (volumul II, filele 84-93);
  • Cerere de asistență juridică internațională - comisie rogatorie, adresată de Direcția Națională Anticorupție către Republica M. și răspunsul aferent (volumul II, filele 175-198);
  • Proces-verbal din 28.01.2011, privind predarea primirea unui suport optic de la N. F. D. (volumul II, fila 208);
  • Proces-verbal din 26.01.2011, privind predarea-primirea unor înscrisuri de la A. A. L. (volumul II, fila 209);
  • Planșă foto (volumul II, filele 212-232);
  • Proces-verbal de predare-primire înscrisuri de la P. V. (volumul II, fila 232);
  • Proces-verbal din 28.01.2011, întocmit la sediul S.C. Victory Imobiliare S.R.L, privind identificarea și ridicarea mediilor de stocare a datelor (volumul II, filele 237-243);
  • Proces-verbal din 31.01.2011, privind ridicarea unor documente de la martora P. V. aparținând .. (volumul II, filele 277-278);
  • Contract de închiriere din 26.03.2007 între S.C. Victory Imobiliare SRL și S.C. Strarlink M. S.R.L., contract de novațiune la contractul de închiriere din data de 26.03.2007, contract de comodat încheiat între S.C. Starlink C. Services S.R.L. și S.C. Fantastik M. S.R.L. (volumul II, filele 279-290, 291-292, 296-297);
  • Adrese de verificare ale Direcției Naționale Anticorupției (volumul II, filele 330-332; volumul III, filele 19-31, 53-54; volumul V, fila 1; volumul VI, filele 1, 30-31);
  • Proces-verbal din 06.04.2012, de predare-primire înscrisuri de la M. I. (volumul II, filele 334-335);
  • Declarație B. S.R.L., acte constitutive B. C. Services S.R.L, B. B. S.R.L. și B. S.R.L, declarație R. T., declarație Fantastik M., decizie asociat unic B. S.R.L., decizie asociat unic Fantastik, înscrisuri predate de M. I. (volumul II, filele 336-384);
  • Adresă a Primăriei Voluntari - Direcția impozite și taxe locale către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Fraudelor (volumul III, fila 2);
  • Adresă a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului I. către Direcția Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Fraudelor (volumul III, fila 4);
  • Adresă a Direcției Generale de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare către P. de pe lângă Tribunalul București și răspunsul aferent (volumul III, filele 6-8);
  • Adresă a Direcției Generale de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare (volumul III, filele 10-13);
  • Adresă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice Sector 1 (volumul III, filele 14-17);
  • Proces-verbal din 22.06.2010, privind verificările efectuate față de S. M. P. și R. T., în baza de date a Oficiului Registrului Comerțului București (volumul III, fila 18);
  • Verificări în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului (volumul III, filele 32-52);
  • Adresa BANK OF CYPRUS (volumul III, filele 55-90);
  • Adresa RAIFFEISSEN BANK S.A (volumul III, filele 92-256);
  • Adrese UNICREDIT BANK S.A (volumul III, filele 258-456, 457-458, 459-490);
  • Adresa BĂNCII TRANSILVANIA S.A (volumul IV, filele 2-24);
  • Adresele BĂNCII ROMÂNE DE DEZVOLTARE (volumul IV, filele 26-315);
  • Adresa S.C. BANCPOST S.A (volumul IV, filele 317-323);
  • Adresele ING BANK S.A (volumul IV, filele 325-414);
  • Documente traduse în limba română din limba greacă, primite în urma solicitării în baza comisiei rogatorii internaționale în materie penală (volumul V, filele 17-20);
  • Documente în limba engleză și limba greacă primite în baza comisiei rogatorii internațională în materie penală (volumul V, filele 25-319);
  • Documente în limba română traduse de traducătorii autorizați din limba engleză și limba greacă (volumul V, filele 320-433);
  • Adresă din partea Inspectoratului General al Poliției Române - Biroul Național Interpol către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu privire la verificările efectuate în privința firmei YELLOW LTD și a numitului A. JAMES (volumul V, fila 434);
  • Adresa Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București către Direcției Naționale Anticorupție (volumul VI filele 2-29);
  • Adresa Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București către Direcției Naționale Anticorupție (volumul VI, filele 32-450);
  • Proces-verbal din 20.01.2011, încheiat la biroul lichidatorului judiciar C.I.I. IAGAMOS ARITIA, de predare a documentelor care stau la baza dosarului de insolvență a firmei S.C. B. C. SERVICES S.R.L către Direcția Națională Anticorupție (volumul VII, fila 1);
  • R. ale lichidatorului judiciar C.I.I. IAGAMOS ARITIA privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor și justificarea cheltuielilor a debitoarei S.C. B. C. SERVICES S.R.L (volumul VII, filele 4- 63);
  • Adresă a Administrației Financiare a Sectorului 1 (volumul VII, filele 66-310);
  • Verificări în bazele de date ale Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București (volumul VIII, filele 3-5);
  • Adresă a Cabinetului de avocatură B. D. I., către Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Serviciul de Investigare a Fraudelor prin care înaintează documentele care au stat la baza relațiilor comerciale dintre S.C. M. D. S.R.L și S.C. B. C. SERVICES S.R.L. (volumul VIII, fila 10);
  • Documente depuse de partea civilă, S.C. M. D. S.R.L. din dosarul de insolvență a S.C. B. C. SERVICES S.R.L. (volumul VIII, filele 11-497; volumul XI, filele 1-375; volumul X, filele 1-398; volumul XI, filele 1-419; volumul XII, filele 1-335; volumul XIII, filele 1-394);
  • Suport optic tip CD-R marca Verbatim, înaintat de Bank of Cyprus prin adresa nr. 2622/18.11.2010, cu . 208 20NE_ (copie);
  • Suport optic tip CD-R marca Verbatim, înaintat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Argeș prin adresa nr._/17.08.2010, cu . 208 49MG_ (copie);
  • Suport optic tip CD-R marca Verbatim, înaintat de Volksbank prin adresa nr. 297/26.07.2010, cu ._ ME 5203 (copie);
  • Suport optic tip CD-R marca Verbatim, privind activitatea menționată în procesul-verbal din 28.01.2011, cu . 208 20LA_ (copie);
  • Suport optic tip CD-R marca Verbatim, înaintat de ING Bank prin adresa nr. 1610/30.07.2010, cu . 208 20LE_ (copie);
  • Suport optic tip CD-R marca Verbatim, înaintat de BRD prin adresa nr. 377/04.02.2011, cu . 1070 27LB 5201 (copie);
  • Suport optic tip CD-R marca Verbatim, înaintat de Banca Transilvania prin adresa nr._/10.08.2010, cu . 1070 27RC 5200 (copie);
  • Suport optic tip CD-R marca Verbatim, înaintat de Raiffeisen Bank prin adresa nr. 1704/06.08.2010, cu . 1079 27LC 4895 (copie);
  • Suport optic tip CD-R marca Verbatim, înaintat de Raiffeisen prin adresa nr. 1704/06.01.2011, cu . 1070 27LC 2689 (copie);
  • Suport optic tip CD-R marca Verbatim, înaintat de Raiffeisen Bank prin adresa nr. 1704/06.08.2010, cu . 1070 27RA 4697 (copie);

Autorizații emise de instanță:

  • Tribunalul București a autorizat, conform prevederilor art. 56 alin. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003 rap. la art. 100 și următoarele din Codul de procedură penală, efectuarea unei percheziții în sistem informatic (volumul II, fila 255).

S-a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală, conform procesului-verbal încheiat la data de 05.02.2012 (fila 296, vol.1 dosar urmărire penală).

Prin încheierea din data de 14.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, în baza art.1451 C.p.p. instanța a luat față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara (R.), fiind stabilite obligațiile prevăzute de art.145 alin.11 C.p.p.

Partea civilă ., a precizat, în termen legal, că se constituie parte civilă cu suma de 19.913.154,74 lei, reprezentând daune materiale (8.029.615,81 lei cu titlu de datorie și 11.883.538,93 lei, reprezentând penalități de întârziere), la care să se adauge penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data de 07.03.2011 și până la data plății.

În cauză s-a constituit parte civilă și . SRL cu suma de 138.591,22 lei, reprezentând daune materiale constând în servicii de reclamă și publicitate.

În cursul cercetării judecătorești efectuate în cauză, s-a procedat la audierea martorilor din lucrări cât și martorii propuși de inculpat: P. N. M. (fila 382-383 vol.1 instanță), G. P. C. (fila 384 vol.1 instanță), Țuluca N. A. (fila 385-386 vol.1 instanță), V. R. C. (fila 387-388 vol.1 instanță), C. C. M. (fila 389 vol.1 instanță), N. F. D. (fila 423-424 vol.1 instanță), P. D. (fila 425-426 vol.1 instanță), A. A. L. (fila 427-428 vol.1 instanță), C. R. (fila 1-2 vol.2 instanță), T. A. L. (fila 3-4 vol.2 instanță), M. A. M. S. (fila 5 vol.2 instanță), I. E. (fila 6-7 vol.2 instanță), C. (fostă B.) F. M. (fila 8 vol.2 instanță), F. M. A. (fila 9 vol.2 instanță), D. L. A. (fila 81 vol.2 instanță), M. (fostă R.) T. (fila 82-83 vol.2 instanță), T. I. (fila 84-85 vol.2 instanță), B. C. (fila 86 vol.2 instanță), Fișteică I. (fila 87 vol.2 instanță), P. V. (fila 88-89 vol.2 instanță), A. P. (fila 90 vol.2 instanță), V. (fostă S.) E. (fila 119-121 vol.2 instanță), V. Ș. (fila 147-148 vol.2 instanță), Z. L. (fila 149-150 vol.2 instanță), Pangratie C. N. (fila 151-152 vol.2 instanță), C. F. (fila 189-190 vol.2 instanță), M. I. (fila 191 vol.2 instanță), B. C. F. (fila 230-231 vol.2 instanță), M. R. (fila 261 vol.2 instanță) și a inculpatului S. M. P. (fila 10-12 vol.2 instanță).

În ceea ce îl privește pe martorul M. Igor, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.327 alin.3 Cod procedură penală, având în vedere imposibilitatea audierii acestuia.

Cu privire la expertiza solicitată de inculpat, instanța a făcut demersurile necesare pentru a intra în posesia actelor contabile ale firmelor inculpatului însă nu s-a reușit, motiv pentru care proba solicitată de inculpate a fost respinsă prin încheierea din 15.10.2013 (filele 264-267 vol.2 instanță).

Analizând și coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, s-a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

În fapt, În anul 2008 S.C. STARLINK C. SERVICES S.R.L. și-a schimbat denumirea în S.C. B. C. SERVICES S.R.L., S.C. STARLINK C. PRODUCTION S.R.L. și-a schimbat numele în S.C. B. B. S.R.L. și s-a înființat o societate nouă - .. sub conducerea lui S. M.-P., fiind continuate relațiile de comerciale cu clienți ca ADEVĂRUL HOLDING, ANCHOR GROUP, AUTOITALIA, BANCPOST, D. PERIGNON ș.a., dar și cu furnizorii de servicii media, printre care și S.C. M. D. S.R.L.

Activitatea firmelor B. presupunea relații contractuale cu diferiți clienți care doreau promovarea prin media, inclusiv partea de creație a reclamelor și de difuzare.

Activitatea firmelor B. s-a situat la un nivel de succes, fiind cotată în anul 2008 cu o creștere a cifrei de afaceri de peste 160% - 14,8 milioane de euro.

Grupul B. avea două mari surse de finanțare: una constând în plățile efectuate de clienții acestei agenții (solicitanții de promovare în media) și cea de-a doua constând în rebate-urile plătite de canalele media care primeau reclamele pentru difuzare (rebate-ul fiind un anume procent din costul difuzării, plătit de canalul media, agenției de publicitate care îi aducea clientul dornic de promovare prin acel canal). În cadrul relației comerciale dintre S.C. M. D. S.R.L. și S.C. B. C. SERVICES S.R.L., rebate-urile erau împărțite între aceste două societăți. În ceea ce privește cheltuielile agenției B., acestea se împărțeau între cele destinate funcționării interne (plata angajaților, întreținerea sediului, funcționarea administrativă, taxe și impozite) și cele alocate plății furnizorilor de servicii (cum este cazul S.C. M. D. S.R.L.).

Cu privire la săvârșirea infracțiunilor de delapidare

Inculpatul S. M.-P. și-a însușit suma totală de 1.295.620 euro (748.620 euro prin ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București și 547.000 euro prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale), din conturile S.C. B. C. SERVICES S.R.L., suma de 330.000 Euro, prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, din contul S.C. B. B. S.R.L., suma de 230.000 Euro, prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, din contul .., prin efectuarea mai multor plăți fictive către ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, o companie deținută de același inculpat, împreună cu Z. L., în Cipru. Ulterior, suma totală de 1.896.380 euro a fost transferată, prin operațiuni succesive, din contul nr. CY_-_, deschis de ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED la UNIVERSAL BANK din Cipru (alimentat prin transferuri de la toate firmele din Grupul B.), în contul nr._ (în Euro) deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, pe numele YELLOW LIMITED, la care singura persoană cu drept de semnătură era tot S. M.-P.. În continuare, din contul ultim menționat, S. M.-P. a transferat (repatriat) suma totală de 1.812.846 euro, în conturi din R., de unde i-a retras sau i-a transferat personal pe investiții imobiliare, alte bunuri și servicii. Diferența între suma cu care s-a creditat - din conturile firmelor B., prin intermediul ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED - contul YELLOW LIMITED - 1.896.380 euro și cea cu care s-a debitat același cont - 1.812.846 euro – în raport cu infracțiunile de delapidare, este minoră și lipsită de relevanță, util și necesar fiind de reținut din aceste date că întreaga sumă provenită din conturile celor 3 societăți B. a fost însușită de inculpatul S. M.-P., în contul_ al YELLOW LIMITED. Explicația acestei diferențe – lipsită de relevanță în raport cu obiectul învinuirilor – este dată de rulajul unor sume mai mici (de ex. 5.000 euro), precum și de 2 încasări mari de la GREEN SOLAR GMBH (695.000 euro) și S.C. AMIPET HOME S.R.L. (54.000 euro) care însă au fost returnate în conturile acelorași societăți comerciale (700.000 euro către GREEN SOLAR GMBH și 50.000 euro către S.C. AMIPET HOME S.R.L.).

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii internaționale, în materie penală, între R. și Cipru, pentru obținerea datelor referitoare la conturile bancare ale ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED și YELLOW LIMITED, la identitatea împuterniciților cu drept de semnătură în aceste conturi, la identitatea beneficiarilor reali ai operațiunilor bancare, rulajele conturilor bancare, precum și fotocopiile tuturor documentelor aferente.

Potrivit documentelor trimise de Republica Cipru, Ministerul Justiției și al Ordinii Publice (volumul 5, filele 25, 323), traduse în limba română de traducător autorizat de Ministerul Justiției, au rezultat următoarele:

În ceea ce privește ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED:

- la data de 05 mai 2008 ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED a fost înregistrată în Republica Cipru, Nicosia, ca o companie cu răspundere limitată, de tip off-shore (volumul 5, filele 29, 325), având ca „nominalizat și custode” o societate de profil – HAMERVATE LTD, la solicitarea proprietarilor reali Z. L. și S. M.-P., fiecare dintre aceștia deținând câte 50% din acțiuni (volumul 5, filele 56-57, 349-350);

- la deschiderea contului bancar nr. CY_-_, UNIVERSAL BANK din Cipru a primit declarațiile cerute de prevederile interne și internaționale în materia combaterii spălării banilor, atât din partea proprietarilor reali ai ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, cât și din partea societății nominalizate HAMERVATE LTD, cu privire la identitatea beneficiarilor reali ai operațiunilor bancare aferente acestui cont, și anume Z. L. și S. M.-P. (volumul 5, filele 44-49, 338-341);

- persoanele cu drept de semnătură în bancă pe contul CY_-_ au fost S. M.-P. și Z. L. (volumul 5, filele 35, 41, 335);

- S. M.-P. și Z. L., în calitate de titulari reali ai contului bancar CY_-_, au dat instrucțiuni băncii atât în ceea ce privește utilizarea serviciilor de telefon, fax, telex pentru derularea operațiunilor bancare (volumul 5, filele 42-43, 336-337), cât și a serviciilor de i-bank, fiind desemnați amândoi ca utilizatori ai operațiunilor bancare prin internet (volumul 5, filele 36-38, 330-331).

În ceea ce privește YELLOW LIMITED:

- la data de 12 iunie 2008 YELLOW LIMITED a fost înregistrată în Comunitatea Dominicană, Roseau Valley, 8 Copthall, ca o companie cu răspundere limitată, de tip off-shore (volumul 5, filele 150, 368-369), având ca „nominalizat” și „curator” pe A. JAMES, la solicitarea proprietarului real S. M.-P., acesta deținând 100% din acțiuni (volumul 5, filele 162, 381, 135-136);

- la deschiderea conturilor bancare nr._ (USD) și_ (Euro), UNIVERSAL BANK din Cipru a primit declarațiile cerute de prevederile interne și internaționale în materia combaterii spălării banilor, atât din partea proprietarului real al YELLOW LIMITED, cât și din partea nominalizatului A. JAMES, cu privire la identitatea beneficiarului real al operațiunilor bancare aferente acestui cont, și anume S. M.-P. (volumul 5, filele 128-131, 137-138, 354-359);

- singura persoană cu drept de semnătură în bancă pe conturile_ și_ a fost S. M.-P. (volumul 5, filele 365, 428-433);

- S. M.-P., în calitate de titular real al conturilor bancare_ și_, a dat instrucțiuni băncii atât în ceea ce privește utilizarea serviciilor de telefon, fax, telex pentru derularea operațiunilor bancare (volumul 5, filele 126-127, 352-354), cât și a serviciilor de i-bank, fiind desemnat utilizator al operațiunilor bancare prin internet (volumul 5, filele 147-148, 366-367).

- în numele YELLOW LIMITED, la solicitarea lui S. M.-P., au fost emise și două carduri de credit nr._03487, cu utilizator S. M.-P., și nr._08718, cu utilizator Z. L., ambele fiind alimentate din contul principal_ (Euro) asupra căruia nu avea drept de semnătură decât inculpatul.

În ceea ce privește rulajul conturilor ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED și YELLOW LIMITED, au rezultat următoarele:

- contul nr. CY_-_, deschis de ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, a fost alimentat de S.C. B. C. SERVICES S.R.L. prin 7 transferuri bancare în cuantum total de 1.293.638 euro (105.177 euro la 25.09.2008, 148.297 euro la 25.09.2008, 40.180 euro la 26.09.2008, 99.925 euro la 06.10.2008, 50.000 euro la 06.03.2009, 546.059,50 euro la 12.03.2009, 304.000 euro la 12.03.2009); S.C. B. B. S.R.L. a transferat 329.385 euro la data de 12.03.2009, iar .. a transferat suma de 230.000 euro la data de 12.03.2009;

- în perioada 30.09.2008 – 03.04.2009 ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED a efectuat 13 transferuri din contul nr. CY_-_, în contul nr._ al YELLOW LIMITED, ambele deschise la aceeași bancă – UNIVERSAL BANK din Cipru – în cuantum total de 1.896.380 euro (149.000 euro la 30.09.2008, 143.000 euro la 02.10.2008, 101.000 euro la 07.10.2008, 30.000 euro la 08.10.2008, 25.380 euro la 27.01.2009, 48.000 euro la 09.03.2009, 150.000 euro la 17.03.2009, 150.000 euro la 18.03.2009, 400.000 euro la 24.03.2009, 300.000 euro la 24.03.2009, 150.000 euro la 26.03.2009, 150.000 euro la 30.03.2009, 100.000 euro la 03.04.2009), volumul 5, fila 101;

- din contul nr._, deschis în numele YELLOW LIMITED și controlat numai de S. M.-P. la UNIVERSAL BANK din Cipru, inculpatul a transferat suma totală de 1.812.846 euro (volumul 5, filele 177-180), în felul următor: 635.280 euro au intrat în contul personal al inculpatului, nr. N36978, deschis la Banca Transilvania (volumul 1, filele 279-283, volumul 4, filele 8-9, 13-24), 554.000 euro au intrat în contul personal al inculpatului, nr. RO40BACX_5002, deschis la UNICREDIT Ț. BANK S.A. (volumul 3, fila 376, volumul 1, fila 14), 45.000 euro au intrat în contul YELLOW LIMITED deschis în R., Bank of Cyprus, de unde au fost retrași personal de inculpat (volumul 1, filele 284-286, volumul 3, filele 55-90), 43.000 euro către avocatul M. M., 11.066 euro către societatea de avocați „B.&ASOCIAȚII”, 18.900 euro către Asociația Școala Europeană, 5.600 euro către S.C. STARLINK ENERGY S.R.L., 9.800 euro către .., 12.296 euro către SHANE&ASOCIATES, 212.000 euro către FAST MODE LLC New York. Din același cont inculpatul a alimentat cardul personal_ (_) cu suma de 232.500 euro, și cardul numitei Z. L., nr._ (_), cu suma de 33.404 euro.

Cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare, în dauna S.C. B. C. SERVICE S.R.L.

Societatea a fost înființată sub denumirea S.C. STARLINK C. SERVICES S.R.L. la data de 26.09.2006, avându-i ca asociați pe I. Ș. (30%), S. M.-P. (32%), V. Ș. (28%), B. R.-B. (5%), TERCHILĂ E.-O. (5%) și unic administrator S. M.-P. (volumul 6, filele 228, 238-248).

La data de 26.06.2008 S. M.-P. a preluat părțile sociale de la I. Ș. și B. R.-B., devenind asociat majoritar cu 67% (volumul 6, filele 218-221).

La data de 01.07.2008 S. M.-P. a preluat părțile sociale de la TERCHILĂ E.-O., devenind asociat majoritar cu 72% (volumul 6, filele 190-191). La aceeași dată - 01.07.2008 - denumirea societății a fost schimbată din S.C. STARLINK C. SERVICES S.R.L. în S.C. B. C. SERVICES S.R.L. (volumul 6, filele 209-215).

La data de 27.02.2009 pachetul majoritar de părți sociale, în proporție de 72%, a fost cesionat de S. M.-P., în felul următor: 65% către .. (prin asociat unic și administrator S. M.-P.) și 7% către V. Ș., acesta din urmă devenind deținătorul a 35% din părțile sociale), (volumul 6, filele 165-167).

La data de 28.02.2009 S.C. B. C. SERVICES S.R.L., prin asociații săi V. Ș. și .. (reprezentată de S. M.-P.), a luat act de demisia lui S. M.-P. din funcția de administrator, l-a descărcat de gestiune pentru întreaga activitate și a mandatat .. pentru a semna în numele ambilor asociați numirea noului administrator (volumul 6, filele 144-145). Demisia a fost aprobată la data de 09.03.2009 de R. T., în calitate de unic asociat și administrator al .., deținătoare a 65% din părțile sociale ale S.C. B. C. SERVICES S.R.L. (volumul 6, fila 147). De menționat că R. T. a devenit unic asociat și administrator al .. la aceeași dată – 09.03.2009 – prin cesionarea părților sociale de la S. M.-P..

La data de 09.03.2009 .., prin reprezentant R. T., și V. Ș., prin reprezentant R. T., în calitate de asociați ai S.C. B. C. SERVICES S.R.L., au numit-o pe R. T. în funcția de administrator al societății comerciale ultim menționate (volumul 6, fila 146).

La data de 16.03.2009 V. Ș. a cesionat 35% din părțile sociale ale S.C. B. C. SERVICES S.R.L. numitei R. T. care a devenit, în acest fel, deținătoarea tuturor părților sociale ale S.C. B. C. SERVICES S.R.L., 35% în nume personal și 65% în calitate de deținătoare a tuturor părților sociale ale .. (volumul 6, filele 129-130).

S.C. B. C. SERVICES S.R.L. avea deschise următoarele conturi bancare:

● la Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, Sucursala M. Clienți, S.C. B. C. SERVICES S.R.L., prin administrator S. M.-P., a formulat cerere de deschidere cont în lei la data de 10.03.2009 (când cesionase deja societatea), fiind singura persoană împuternicită să semneze în bancă pe contul nr. SV_ (volumul 4, filele 26, 51-52), conform împuternicirii primite de la R. T. (volumul 2, filele 381-382).

Prin adresele nr. 553/2010 și 47/2011 (volumul 4, filele 26, 299), Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, a înaintat, printre altele, rulajele contului bancar nr. SV_, controlat de S. M.-P., în numele S.C. B. C. SERVICES S.R.L., în baza împuternicirii primite de la R. T., rezultând o plată externă în valoare totală de 546.134 euro în favoarea companiei ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, din Cipru, cu contul nr. CY_-_, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, Nicosia, Kennedy Avenue, nr. 12-14, după cum urmează:

- la data de 10.03.2009 S. M.-P., în calitate de singură persoană împuternicită cu drept de semnătură în Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale (împuternicire primită de la R. T., volumul 2, filele 381-382), s-a prezentat la ghișeul băncii unde, pe baza unei dispoziții de plată externă și a facturii T177 (volumul 4, filele 305-306), a ordonat, plata sumei de 547.000 Euro din contul nr. SV_ al S.C. B. C. SERVICES S.R.L., în contul nr. CY_-_ al ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, cu justificarea de contravaloare a facturii T177 (volumul 4, filele 163).

- la ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București, S.C. STARLINK C. SERVICES S.R.L., prin administrator S. M.-P., a formulat cereri de deschidere cont în lei la data de 07.11.2006 (volumul 4, filele 326-327), în dolari S.U.A. la data de 02.04.2008 (volumul 4, filele 328-329) și în euro la data de 01.02.2007 (volumul 4, fila 330-331). De menționat că pentru conturile S.C. STARLINK C. SERVICES S.R.L., împuterniciți cu drept de semnătură în bancă au fost S. M.-P. și I. Ș.. Din 01.07.2008, după schimbarea denumirii S.C. STARLINK C. SERVICES S.R.L. în S.C. B. C. SERVICES S.R.L., singura persoană cu drept de semnătură în bancă a rămas S. M.-P..

Din adresa nr. CM/CI/50/17.02.2011 ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București a rezultat că în perioada februarie 2007 – 17.02.2011 S.C. B. C. SERVICES S.R.L. a efectuat 14 plăți externe, din care 13 plăți au fost prin intermediul serviciului electronic de plăți ING ON-LINE și o singură plată, în cuantum de 304.000 euro a fost efectuată în baza unei Dispoziții/Declarații de Plată Externă depusă de client la ghișeul băncii, împreună cu factura aferentă, în valoare de 910.000 euro. Clientul nu a furnizat băncii documentele aferente celor 13 plăți externe on-line deși avea această obligație, conform Normei BNR nr. 26/2006 și a Condițiilor Generale de Afaceri, semnate la deschiderea contului (volumul 4, fila 373).

Prin adresa nr. CM/RT/1610/30.07.2010 ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București a înaintat, în format electronic, printre altele, rulajele contului bancar nr. RO03INGB_0710, controlat de S. M.-P., în numele S.C. B. C. SERVICES S.R.L., rezultând 6 plăți externe în valoare totală de 748.620,04 euro în favoarea companiei ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, din Cipru, în contul deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, Nicosia, Kennedy Avenue, nr. 12-14 (volumul 4, fila 325), după cum urmează:

- la data de 16.09.2008 S. M.-P., în calitate de singură persoană împuternicită cu drept de semnătură în ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București, a ordonat on-line, plata sumei de 105.336,2 Euro din contul RO03INGB_0710 al S.C. B. C. SERVICES S.R.L., în contul ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, cu justificarea „contravaloarea facturilor T11, T15, T17, T26” (volumul 1, fila 276);

- la data de 17.09.2008 S. M.-P., în calitate de singură persoană împuternicită cu drept de semnătură în ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București, a ordonat on-line, plata sumei de 148.490,7 Euro din contul RO03INGB_0710 al S.C. B. C. SERVICES S.R.L., în contul ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, cu justificarea „contravaloarea facturilor T26, T29, T33, T35, T37, T39” (volumul 1, fila 276);

- la data de 19.09.2008 S. M.-P., în calitate de singură persoană împuternicită cu drept de semnătură în ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București, a ordonat on-line, plata sumei de 40.219,14 Euro din contul RO03INGB_0710 al S.C. B. C. SERVICES S.R.L., în contul ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, cu justificarea „contravaloarea facturii T42” (volumul 1, fila 276);

- la data de 02.10.2008 S. M.-P., în calitate de singură persoană împuternicită cu drept de semnătură în ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București, a ordonat on-line, plata sumei de 100.080 Euro din contul RO03INGB_0710 al S.C. B. C. SERVICES S.R.L., în contul ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, cu justificarea „contravaloarea facturilor T46, T49, T52, T55 parțial” (volumul 1, fila 277);

- la data de 02.03.2009 S. M.-P., în calitate de singură persoană împuternicită cu drept de semnătură în ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București, a ordonat on-line, plata sumei de 50.040 Euro din contul RO03INGB_0710 al S.C. B. C. SERVICES S.R.L., în contul ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, cu justificarea „contravaloarea facturilor T55 rest, T63 parțial” (volumul 1, fila 278);

- la data de 10.03.2009 S. M.-P., în calitate de singură persoană împuternicită cu drept de semnătură în ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București (împuternicire primită de la R. T., volumul 2, filele 381-382), s-a prezentat la ghișeul băncii unde, pe baza unei dispoziții de plată externă și a facturii T177 (volumul 4, filele 375-376), a ordonat, plata sumei de 304.454 Euro din contul nr. RO03INGB_0710 al S.C. B. C. SERVICES S.R.L., în contul nr. CY_-_ al ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, cu justificarea „contravaloarea facturii T177 parțial” (volumul 1, filele 278).

În consecință, inculpatul S. M.-P. și-a însușit suma totală de 1.295.620 euro (748.620 euro prin ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București și 547.000 euro prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale), din conturile S.C. B. C. SERVICES S.R.L., asupra cărora avea drepturi de administrare, prin efectuarea mai multor plăți nejustificate către conturi bancare controlate de inculpat, banii fiind în final cheltuiți în interes personal.

Cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare, în dauna ..

Societatea a fost înființată sub denumirea .. la data de 18.11.2008, avându-l ca unic asociat și administrator pe S. M.-P. (volumul 6, fila 67).

La data de 27.02.2009 .. (prin asociat unic și administrator S. M.-P.) a achiziționat 65% din părțile sociale ale S.C. B. C. SERVICES S.R.L. (volumul 6, filele 165-167).

La data de 09.03.2009 toate părțile sociale ale .. au fost cesionate de S. M.-P., numitei R. T., aceasta devenind unic asociat și administrator (volumul 6, filele 44-45).

.. avea deschis următorul cont bancar:

● la Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, Sucursala M. Clienți, .., prin administrator S. M.-P., a formulat cerere de deschidere cont în euro la data de 27.01.2009, fiind singura persoană împuternicită să semneze în bancă pe contul nr. SV_ (volumul 4, filele 27, 171-173); la data de 09.03.2009 inculpatul a continuat să fie singura persoană cu drept de semnătură pe acest cont, conform împuternicirii primite de la R. T. (volumul 2, filele 381-382).

Prin adresele nr. 553/2010 și 47/2011 (volumul 4, filele 26, 299), Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, a înaintat, printre altele, rulajele contului bancar nr. SV_, controlat de S. M.-P., în numele .., rezultând o plată externă în valoare totală de 230.000 euro în favoarea companiei ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, din Cipru, cu contul nr. CY_-_, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, Nicosia, Kennedy Avenue, nr. 12-14, după cum urmează:

- la data de 10.03.2009 S. M.-P., în calitate de singură persoană împuternicită cu drept de semnătură în Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, s-a prezentat la ghișeul băncii unde, pe baza unei dispoziții de plată externă și a facturii T179 (volumul 4, filele 310-311), a ordonat, plata sumei de 230.000 Euro din contul nr. SV_ al .., în contul nr. CY_-_ al ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, cu justificarea „contravaloarea facturii T179” (volumul 4, fila 191). De observat că la data de 10.03.2009 inculpatul cesionase toate părțile sociale ale .. către R. T. și îi predase acesteia ștampila societății (aplicată pe dispoziția de plată). Un alt detaliu al acestei operațiuni bancare este legat de faptul că justificarea acestui transfer este o factură – T179 – cu un cuantum inferior plății – 102.000 euro.

În consecință, inculpatul S. M.-P. și-a însușit suma de 230.000 euro, prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, din contul .., asupra căruia avea drepturi de administrare, prin efectuarea unei plăți nejustificate către conturi bancare controlate de inculpat, banii fiind în final cheltuiți în interes personal.

Cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare, în dauna S.C. B. B. S.R.L.

Societatea a fost înființată sub denumirea S.C. STARLINK C. PRODUCTION S.R.L. la data de 14.02.2007, avându-i ca asociați pe, S. M.-P. (35%), V. Ș. (5%), B. R.-B. (10%), C. B.-G. (25%), Z. L. (25%) și unic administrator Z. L. (volumul 6, fila 390).

La data de 26.06.2008 S. M.-P. a preluat părțile sociale de la B. R.-B., devenind asociat majoritar cu 45% (volumul 6, filele 363, 366-367); s-a schimbat și denumirea societății în B. B. S.R.L.

La data de 12.09.2008 S. M.-P. a preluat părțile sociale de la C. B.-G., devenind asociat majoritar cu 70% (volumul 6, fila 339).

La data de 27.02.2009 pachetul majoritar de părți sociale, în proporție de 95%, a fost cesionat de S. M.-P. și Z. L., către .. (prin asociat unic și administrator S. M.-P.) (volumul 6, fila 334).

La data de 28.02.2009 S.C. B. B. S.R.L., prin asociații săi V. Ș. și .. (reprezentată de S. M.-P.), a luat act de demisia numitei Z. L. din funcția de administrator, a descărcat-o de gestiune pentru întreaga activitate și a mandatat .. pentru a semna în numele ambilor asociați numirea noului administrator (volumul 6, filele 307). Demisia a fost aprobată la data de 09.03.2009 de R. T., în calitate de unic asociat și administrator al .., deținătoare a 95% din părțile sociale ale S.C. B. B. S.R.L. (volumul 6, fila 304). De menționat că R. T. a devenit unic asociat și administrator al .. la aceeași dată – 09.03.2009 – prin cesionarea părților sociale de la S. M.-P..

La data de 09.03.2009 .., prin reprezentant R. T., și V. Ș., prin reprezentant R. T., în calitate de asociați ai S.C. B. B. S.R.L., au numit-o pe R. T. în funcția de administrator al societății comerciale ultim menționate (volumul 6, fila 302).

La data de 16.03.2009 V. Ș. a cesionat 5% din părțile sociale ale S.C. B. B. S.R.L. numitei R. T. care a devenit, în acest fel, deținătoarea tuturor părților sociale ale S.C. B. B. S.R.L., 5% în nume personal și 95% în calitate de deținătoare a tuturor părților sociale ale .. (volumul 6, fila 293).

S.C. B. B. S.R.L. avea deschis următorul cont bancar:

● la Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, Sucursala M. Clienți, S.C. B. B. S.R.L., prin administrator Z. L., a formulat cerere de deschidere cont în lei la data de 10.03.2009 (când cesionase deja societatea), fiind singura persoană împuternicită să semneze în bancă pe contul nr. SV_ (volumul 4, fila 27), conform împuternicirii primite de la R. T. (volumul 2, filele 379-380).

Prin adresele nr. 553/2010 și 47/2011 (volumul 4, filele 26, 299), Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, a înaintat, printre altele, rulajele contului bancar nr. SV_, controlat de Z. L., în numele S.C. B. B. S.R.L., în baza împuternicirii primite de la R. T., rezultând o plată externă în valoare totală de 330.000 euro în favoarea companiei ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, din Cipru, cu contul nr. CY_-_, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, Nicosia, Kennedy Avenue, nr. 12-14, după cum urmează:

- la data de 10.03.2009 Z. L., în calitate de singură persoană împuternicită cu drept de semnătură în Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale (împuternicire primită de la R. T., volumul 2, filele 371-372), s-a prezentat la ghișeul băncii unde, pe baza unei dispoziții de plată externă și a facturii T178 (volumul 4, filele 300-301), a ordonat, plata sumei de 330.000 Euro din contul nr. SV_ al S.C. B. B. S.R.L., în contul nr. CY_-_ al ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, cu justificarea „contravaloarea facturii T178” (volumul 4, filele 297).

Inculpatul S. M.-P. a săvârșit această faptă împreună cu Z. L., însă, din moment ce numai persoana ultim menționată avea calitatea de administrator pe cont, s-a reținut participația acestuia la săvârșirea infracțiunii de delapidare în forma complicității. Astfel, afirmația că inculpatul a săvârșit fapta împreună cu administratorul societății, este susținută de următoarele argumente: S. M.-P. s-a prezentat împreună cu Z. L. la aceeași sucursală a băncii, în aceeași zi – 10.03.2009, la același ghișeu și la aceeași funcționară, dispoziția de plată externă, depusă de inculpat, în numele S.C. B. C. SERVICES S.R.L. a fost procesată la ora 14:16:37 (volumul 4, fila 307), iar dispoziția de plată, depusă de Z. L., în numele S.C. B. B. S.R.L., a fost procesată la ora 14:19:54 (volumul 4, fila 302). Mai mult, pe dispoziția de plată depusă de Z. L., în numele S.C. B. B. S.R.L., apare și semnătura inculpatului S. M.-P., la rubrica 4 (privind instrucțiunile de plată), unde indică faptul că beneficiarul (BEN) este cel care va suporta comisioanele aferente transferului bancar (volumul 4, fila 300). Circumstanțele ulterioare acestui transfer bancar, constând în faptul că banii au fost transferați într-un cont controlat numai de inculpat (YELLOW LTD), vin în sprijinul aceleiași concluzii: inculpatul S. M.-P. a ordonat transferul tuturor sumelor către ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, în numele societăților B. S.R.L., B. B. S.R.L. și B. C. SERVICES S.R.L., bani pe care și i-a însușit prin transferul lor într-un cont controlat personal (al YELLOW LIMITED), fiind cheltuiți de asemenea conform voinței unilaterale a inculpatului.

În consecință, inculpatul S. M.-P., împreună cu Z. L., și-a însușit suma de 330.000 Euro, prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, din contul S.C. B. B. S.R.L, asupra căruia Z. L. avea drepturi de administrare, prin efectuarea unei plăți nejustificate către conturi bancare controlate de inculpat, banii fiind în final cheltuiți în interes personal.

Cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin rechizitoriu s-a reținut că:

Prin contractul de prestări servicii media, nr. 135/28.02.2008 (volumul 1, filele 143-152), încheiat între S.C. M. D. S.R.L. (prestator servicii) și S.C. B. C. SERVICES S.R.L. (beneficiar servicii), administrată de S. M.-P., prestatorul se obliga să presteze servicii specifice de media – negocierea, rezervarea și achiziționarea de spațiu publicitar în media, gestionarea bugetelor investite pe fiecare furnizor în parte, monitorizarea continuă a derulării planurilor de media, administrarea activității de achiziționare media pentru debitoare; încheierea contractului s-a negociat și semnat cu numitul S. M.-P., ca reprezentant al beneficiarului de servicii, iar toate prestațiile s-au executat sub directa îndrumare a acestuia, la sfârșitul fiecărei luni fiind emise facturi fiscale, care stabileau obligațiile corelative de plată ale beneficiarului.

Contextul în care a fost încheiat acest contract a fost unul în care patru societăți comerciale – S.C. B. C. SERVICES S.R.L. (prin reprezentant S. M.-P.), S.C. NEXT ADVERTISING S.R.L. (prin reprezentant G. – P. C.), .. (prin reprezentant ȚULUCA N.-A.) și S.C. SPOON M. S.R.L. (prin reprezentant C. C.-M.) – au hotărât să facă un „pool de media”, prin aceasta înțelegându-se faptul că urmau să achiziționeze în comun spațiu publicitar de la canalele media, prin intermediul unei firme mai mari – S.C. M. D. S.R.L., aceasta din urmă având la rândul ei în obiectul de activitate publicitatea media.

În consecință, S.C. M. D. S.R.L. prezenta canalelor media o ofertă de cumpărare a spațiului publicitar într-un volum mai mare, ofertă care îi permitea negocierea unui „rebate” mai mare („rebate”-ul fiind un procent din prețul de achiziție a spațiului publicitar, care era plătit de canalele media firmelor care achiziționau spațiul publicitar, o modalitate specifică de reducere a prețului în domeniul publicității, asemănător cu discountul din alte activități comerciale).

Înțelegerea dintre cele patru societăți menționate mai sus, de a achiziționa spațiu publicitar prin oferte simultane, prin intermediul aceluiași negociator – S.C. M. D. S.R.L. – nu s-a concretizat în formă scrisă, astfel încât furnizorul de servicii S.C. M. D. S.R.L. a încheiat 4 contracte distincte de prestări-servicii, cu fiecare dintre cele 4 societăți comerciale, printre care și cel încheiat la 28.02.2008 cu S.C. B. C. SERVICES S.R.L.

În derularea contractului nr. 135/28.02.2008 (până în martie 2009) furnizorul de servicii S.C. M. D. S.R.L. a emis facturi în valoare de 20.320.445,74 lei din care a fost achitată suma de 12.290.829,93 lei, diferența de încasat fiind în cuantum de 8.029.615,81 lei.

Nu s-au înregistrat incidente până în luna septembrie 2008, când au devenit scadente facturile emise începând cu 30 iunie 2008, neonorate la plată de S.C. B. C. SERVICES S.R.L. către S.C. M. D. S.R.L., astfel încât în perioada iunie – decembrie 2008 s-a acumulat o datorie de 12.058.710,68 lei.

S-a reținut în rechizitoriu că indicii ale intențiilor frauduloase ale inculpatului S. M.-P. s-au conturat încă din 05 mai 2008 și, respectiv, 12 iunie 2008, când a înființat cele două societăți tip off-shore, ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED în Republica Cipru, Nicosia, și, respectiv, YELLOW LIMITED în Comunitatea Dominicană, Roseau Valley.

Având în vedere că termenele de plată în contractul nr. 135/28.02.2008 erau stabilite la 60 de zile de la emiterea facturii, se concluzionează prin rechizitoriu că încă de la prima plată în temeiul acestui contract, inculpatul a efectuat demersuri pentru a-și însuși sumele de bani rulate prin conturile societăților din Grupul B., dată la care nu existau premisele vreunei dificultăți financiare, societățile fiind la începutul activității lor sub noul brand – B. – și nu exista nici o informație privind o viitoare criză economică internațională sau națională, activitatea de publicitate media era una de maxim în R., în ceea ce privește profitabilitatea.

S-a mai reținut că activitatea Grupului B. era una profitabilă, cifra de afaceri rulată includea venituri considerabile (aprox. 14.000.000 euro) dar și cheltuielile erau pe măsură, martorii audiați descriind această afacere ca fiind una care asigura un profit rezonabil, salarii bune, logistică performantă, plata utilităților și un trend ascendent al reputației profesionale.

S-a mai reținut în rechizitoriu că în realizarea rezoluției infracționale inculpatul S. M.-P. a înțeles că singura modalitate de a intra în posesia veniturilor societăților comerciale pe care le conducea era însușirea lor frauduloasă. Problema unui astfel de demers consta în faptul că activitatea societăților presupunea rularea banilor între clienți și furnizorii de servicii, încasările erau graduale iar o delapidare graduală ar fi avut drept consecință alarmarea furnizorilor de servicii (difuzarea reclamelor), urmată de încetarea comenzilor de la clienți.

Modalitatea de operare concepută de S. M.-P. în perioada mai – iunie 2008 s-a concretizat în manopere frauduloase desfășurate în mai multe etape, după cum urmează:

- într-o primă etapă, inculpatul a înființat cele două societăți tip off-shore - ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED și YELLOW LIMITED - la datele de 05 mai 2008 și 12 iunie 2008, urmând să le folosească pentru transferarea banilor din R. în Cipru (B. către ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED) și pentru repatrierea ulterioară a banilor (YELLOW LIMITED). Pierderea urmei banilor a fost gândită prin înființarea celui de-al doilea off-shore, (transferul banilor între ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED și YELLOW LIMITED), fiind evident că dacă banii s-ar fi întors prin intermediul aceleiași firme prin care au și plecat, s-ar fi creat o suspiciune de disimulare a operațiunilor comerciale;

- în situația în care inculpatul și-ar fi însușit sumele de bani provenite de la clienți (beneficiarii campaniilor publicitare) și nu ar fi plătit furnizorii de servicii (canalele media, prin intermediul S.C. M. D. S.R.L.) s-ar fi ajuns în scurt timp la blocarea furnizării reclamelor de către canalele media, cu consecința pierderii clienților, iar suma de bani însușită nu ar fi fost într-un cuantum mare. În scopul de a acumula venituri într-un cuantum cât mai mare inculpatul a căutat metoda de a întârzia plata furnizorilor de servicii fără a se ajunge la situația încetării acestor servicii sau – mai grav – la blocarea conturilor Grupul B.. Astfel, într-o altă etapă a activității infracționale, sub pretextul renegocierii contractului nr. 135/28.02.2008, încetarea plăților a fost prezentată părții civile sub pretextul unei „arme” de negociere a unor servicii mai bune, în concret a unui rebate mai bun, în perioada iunie 2008 – 03.02.2009.

- în perioada septembrie 2008 - 10.03.2009 S. M.-P. a transferat fondurile bănești ale societăților din Grupul B. în contul bancar din Cipru al ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, operațiune urmată de transferul banilor în contul bancar din Cipru al YELLOW LIMITED, din acest ultim cont banii fiind repatriați în conturile personale din R. ale inculpatului, sub pretextul „achiziții imobiliare”. Observăm că în perioada septembrie – decembrie 2008, în care inculpatul „renegocia” contractul nr. 135/2008 cu S.C. M. D. S.R.L., sub pretextul că dorea un rebate mai bun, sumele de bani încasate de la clienți și cu care trebuia să achite furnizorul de servicii nu numai că fuseseră transferați în Cipru dar erau deja repatriați în R. și cheltuiți de inculpat în interes personal.

Astfel, în perioada septembrie – decembrie 2008 S.C. B. C. SERVICES S.R.L. repatriase deja suma totală de 393.579 euro prin transferul succesiv al banilor în conturile ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, YELLOW LIMITED și, în final, în contul personal al inculpatului din Banca Transilvania.

Creditorul S.C. M. D. S.R.L. a emis notificare și chemare la conciliere directă (volumul 1, filele 264-272) către S.C. B. C. SERVICES S.R.L., ca procedură comercială prealabilă executării silite a debitorului, dar, în urma asigurărilor date de S. M.-P., în sensul că societatea la care este administrator și director general este pe deplin capabilă și disponibilă să își onoreze obligațiile de plată restante și după ce s-a ajuns la un acord între părți cu privire la cuantumul rebate-ului, litigiul a fost stins prin „tranzacția” încheiată la data de 03.02.2009 (volumul 1, filele 140-142 ).

Această „tranzacție” a avut o dublă semnificație juridică: pe de o parte a reprezentat o modalitate necontencioasă de stingere a litigiului dintre părți, notificările pentru neplată constituind un prim pas în procedura de executare silită a debitorului, și, pe de altă parte, o nouă convenție ca act adițional în raport cu contractul nr. 135/28.02.2008, astfel încât părțile contractante au renegociat clauzele contractuale inițiale în felul următor: B. se obliga să plătească datoria acumulată în cuantum de 12.058.710,68 lei (TVA inclus) în 8 tranșe în perioada 10.02 – 30.04.2009 iar creditorul renunța la alte sume datorate de debitor în temeiul contractului inițial (penalități, dobânzi etc.) în perioada iunie – decembrie 2008. Tranșele de plată au fost stabilite pentru datele de 10.02.2009 (2.287.567 lei), 16.02.2009 (641.528 lei), 27.02.2009 (2.172.215 lei), 10.03.2009 (1.159.668 lei), 16.03.2009 (2.329.081 lei), 31.03.2009 (2.472.445 euro), 29.04.2009 (375.516 euro), 30.04.2009 (620.690 euro).

S-a mai reținut în rechizitoriu că, după o lună de la încheierea tranzacției și după plata corespunzătoare primelor două tranșe de datorie și plata parțială a celei de-a treia tranșe – suma totală de 4.029.095 lei (2.287.567 lei la 09.02.2009, 641.528 lei la 13.02.2009, 100.000 lei la 02.03.2009 și 1.000.000 lei la 03.03.2009volumul I, filele 219, 249), S.C. B. C. SERVICES S.R.L. a sistat plățile către creditorul S.C. M. D. S.R.L., ale cărui demersuri de a-l contacta pe S. M.-P. și de recuperare a datoriei rămase – 8.029.615,68 lei – au fost, de această dată, fără nici un rezultat. În luna martie 2009 creditorul a aflat din mass-media că societatea administrată de S. M.-P. a fost cesionată unei cetățene moldovence.

S-a constatat prin rechizitoriu că reprezentanții părții civile au fost induși în eroare cu prilejul executării contractului nr. 135/28.02.2008 și cu prilejul încheierii tranzacției din data de 03.02.2009, în intervalul de timp în care obligațiile contractuale ale inculpatului se găseau în faza de aducere la îndeplinire, până la epuizarea acestora, că infracțiunea de înșelăciune a fost concepută, pregătită și adusă la îndeplinire ca infracțiune-mijloc pentru săvârșirea infracțiunii-scop: delapidarea.

Elementul material al variantei tipice a infracțiunii de înșelăciune constă într-o acțiune de inducere în eroare a subiectului pasiv prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, activitatea inculpatului fiind circumscrisă acestei situații atunci când a determinat-o pe P. N.-M., director general la S.C. M. D. S.R.L., să creadă existentă o faptă care nu avea corespondent în realitate.

Prin prezentarea neplății facturilor ca o „armă” de renegociere contractuală, pentru obținerea unui rebate mai bun, într-o perioadă de timp în care inculpatul transfera prin operațiuni disimulate activele societății comerciale debitoare în conturi bancare din care i-a cheltuit în interes personal, urmărind întârzierea procedurii de executare silită și culminând cu cesionarea fictivă a societății, inculpatul S. M.-P. a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în convenții.

Potrivit variantei agravate prevăzute de alin. (3) al art. 215 din Codul penal, activitatea de amăgire (inducerea sau menținerea în eroare a persoanei vătămate, cu prilejul încheierii sau executării unui contract) trebuie să fie suficient de amplă pentru a avea un rol important în încheierea sau executarea convenției (fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate).

Aptitudinea unui mijloc de a induce în eroare o persoană depinde atât de împrejurările concrete în care este folosit, cât și de particularitățile victimei.

S-a reținut că manoperele dolosive ale inculpatului au fost apte să creeze certitudinea achitării debitelor atât reprezentantului S.C. M. D. S.R.L., directorul general P. N.-M., cât și celorlalți participanți la negocieri, profesioniști cu experiență și expertiză în piața de publicitate media.

În concluzie, inculpatul S. M.-P. a dovedit rea-credință în respectarea contractului nr. 135/28.02.2008, încheiat cu S.C. M. D. S.R.L., de la primele facturi neachitate (30.06.2008), intervenită la scurt timp după încheierea contractului, în condițiile stipulate.

Din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut că:

La data de 28.02.2008 se încheie contractul prestări servicii media nr. 135/28.02.2008 încheiat între S.C. M. D. S.R.L., în calitate de prestator servicii, reprezentată de I. M. - administrator, și S.C. B. C. SERVICES S.R.L., în calitate de beneficiar servicii, administrată de S. M.-P..

Contractul a fost negociat de martorul V. R. C., ce a îndeplinit funcția de managing director în cadrul S.C. M. D. S.R.L.

S.C. B. C. SERVICES S.R.L. și-a onorat obligațiile de plată până în luna septembrie 2008.

În luna iunie 2008, în funcția de director general al S.C. M. D. S.R.L. este numită P. N. M.. La acel moment, S.C. M. D. S.R.L. avea 4 agenții de publicitate: B., SPOON M., NEXT ADVERTISING și PROPAGANDA.

Cele patru agenții de publicitate, S.C. B. C. SERVICES S.R.L. (prin reprezentant S. M.-P.), S.C. NEXT ADVERTISING S.R.L. (prin reprezentant G. – P. C.), .. (prin reprezentant ȚULUCA N.-A.) și S.C. SPOON M. S.R.L. (prin reprezentant C. C.-M.), au sistat plățile către S.C. M. D. S.R.L. o perioadă de timp pentru a obține o reeșalonare a datoriilor și un comision mai bun.

În urma renegocierilor, la data de 03.02.2009 se încheie între S.C. M. D. S.R.L. și S.C. B. C. SERVICES S.R.L. o tranzacție prin care se stingea orice litigiu între părți și, totodată, reprezenta un act adițional la contractul nr. 135/28.02.2008, prin care B. se obliga să plătească datoria acumulată în cuantum de 12.058.710,68 lei (TVA inclus) în 8 tranșe în perioada 10.02 – 30.04.2009 iar creditorul renunța la alte sume datorate de debitor în temeiul contractului inițial (penalități, dobânzi etc.) în perioada iunie – decembrie 2008. Tranșele de plată au fost stabilite pentru datele de 10.02.2009 (2.287.567 lei), 16.02.2009 (641.528 lei), 27.02.2009 (2.172.215 lei), 10.03.2009 (1.159.668 lei), 16.03.2009 (2.329.081 lei), 31.03.2009 (2.472.445 euro), 29.04.2009 (375.516 euro), 30.04.2009 (620.690 euro).

După încheierea tranzacției, S.C. B. C. SERVICES S.R.L. achită primele două tranșe de datorie și face plata parțială a celei de-a treia tranșe – suma totală de 4.029.095 lei (2.287.567 lei la 09.02.2009, 641.528 lei la 13.02.2009, 100.000 lei la 02.03.2009 și 1.000.000 lei la 03.03.2009volumul I, filele 219, 249), după care S.C. B. C. SERVICES S.R.L. a sistat plățile către S.C. M. D. S.R.L.

Analizând înscrisurile referitoare la relațiile contractuale dintre S.C. M. D. S.R.L. și S.C. B. C. SERVICES S.R.L., precum și declarațiile martorilor, instanța a constatat că partea civilă S.C. M. D. S.R.L. nu a fost indusă în eroare cu prilejul încheierii și executării contractului nr. 135/28.02.2008 și nici cu prilejul încheierii tranzacției din data de 03.02.2009.

Totodată, din actele depuse la dosar rezultă că grupul firmelor B. avea achitate la zi salariile către angajați, taxele către stat, chiria spațiului deținut cu contract de închiriere, și, totodată, avea de încasat sume de bani de la clienții săi. Tot din actele existente la dosar și din declarațiile martorilor audiați, rezultă că activitatea firmelor a încetat nu ca urmare a cesiunii, ci ca urmare a faptului că proprietarul clădirii nu a mai permis accesul angajaților în sediul firmei.

Potrivit dispozițiilor art.215 Cod penal și literaturii juridice, fapta de inducere sau menținere în eroare trebuie să se realizeze cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Astfel, din întreg materialul probator administrat în cauză, nu se poate constata că partea civilă a fost indusă sau menținută în eroare cu prilejul încheierii contractului nr. 135/28.02.2008 și nici cu prilejul încheierii tranzacției din data de 03.02.2009, neexistând intenția inculpatului de a induce în eroare pe partea civilă. Față de aceste motive, instanța a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.d Cod procedură penală.

Cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani

În perioada septembrie 2008 – aprilie 2009, inculpatul S. M.-P. a efectuat, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care, între altele, a transferat succesiv suma totală de aproximativ 1.800.000 euro (la fiecare transfer au fost încasate comisioanele bancare), cunoscând că provine din săvârșirea de

infracțiuni, din conturile Grupului B. (S.C. B. C. SERVICES S.R.L., S.C. B. B. S.R.L. și ..) în conturile bancare din Cipru ale societăților tip off-shore ASISTA BUSINESS SOLUTION LTD. și, respectiv, YELLOW LTD., banii fiind ulterior reintroduși în circuitul comercial prin conturile deținute sau controlate de inculpat în R., sau prin plăți efectuate de același inculpat, în favoarea diverșilor comercianți.

Într-o primă etapă, inculpatul S. M.-P. a transferat din R. în Cipru, prin efectuarea mai multor plăți fictive către ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, o companie deținută de același inculpat, împreună cu Z. L., suma totală de 1.855.620 euro, astfel:

- 1.295.620 euro (748.620 euro prin ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București și 547.000 euro prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale), din conturile S.C. B. C. SERVICES S.R.L.;

- suma de 330.000 Euro, prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, din contul S.C. B. B. S.R.L.;

- suma de 230.000 Euro, prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale, din contul ...

Într-o etapă ulterioară, suma totală de 1.896.380 euro a fost transferată, prin operațiuni succesive, din contul nr. CY_-_, deschis de ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED la UNIVERSAL BANK din Cipru (alimentat prin transferuri de la toate firmele din Grupul B.), în contul nr._ (în Euro) deschis la UNIVERSAL BANK din Cipru, pe numele YELLOW LIMITED, la care singura persoană cu drept de semnătură era tot S. M.-P..

În final, din contul ultim menționat, S. M.-P. a transferat (repatriat) suma totală de 1.812.846 euro, în conturi din R. sau pe carduri de credit, de unde a efectuat plăți (bunuri și servicii sau investiții imobiliare).

În ceea ce privește rulajul conturilor ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED și YELLOW LIMITED, au rezultat următoarele:

- contul nr. CY_-_, deschis de ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, a fost alimentat de Grupul B. cu suma totală de 1.853.023 euro, astfel: S.C. B. C. SERVICES S.R.L. a efectuat 7 transferuri bancare în cuantum total de 1.293.638 euro (105.177 euro la 25.09.2008, 148.297 euro la 25.09.2008, 40.180 euro la 26.09.2008, 99.925 euro la 06.10.2008, 50.000 euro la 06.03.2009, 546.059,50 euro la 12.03.2009, 304.000 euro la 12.03.2009); S.C. B. B. S.R.L. a transferat 329.385 euro la data de 12.03.2009, iar .. a transferat suma de 230.000 euro la data de 12.03.2009; de menționat că acest cont a fost alimentat și de alte societăți comerciale: S.C. FANTASTIK M. S.R.L. (administrată de Z. L.), cu 9.500 euro, și S.C. AMIPET HOME S.R.L. (administrată de S. M.-P.) cu 54.893 euro, aceste ultime 2 transferuri fiind fără relevanță în raport cu obiectul învinuirilor (volumul 5, filele 99-100);

- în perioada 30.09.2008 – 03.04.2009 ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED a efectuat 13 transferuri din contul nr. CY_-_, în contul nr._ al YELLOW LIMITED, ambele deschise la aceeași bancă – UNIVERSAL BANK din Cipru – în cuantum total de 1.896.380 euro (149.000 euro la 30.09.2008, 143.000 euro la 02.10.2008, 101.000 euro la 07.10.2008, 30.000 euro la 08.10.2008, 25.380 euro la 27.01.2009, 48.000 euro la 09.03.2009, 150.000 euro la 17.03.2009, 150.000 euro la 18.03.2009, 400.000 euro la 24.03.2009, 300.000 euro la 24.03.2009, 150.000 euro la 26.03.2009, 150.000 euro la 30.03.2009, 100.000 euro la 03.04.2009), volumul 5, fila 101;

- din contul nr._, deschis în numele YELLOW LIMITED și controlat numai de S. M.-P. la UNIVERSAL BANK din Cipru, inculpatul a transferat suma totală de 1.812.846 euro (volumul 5, filele 177-180), în felul următor: 635.280 euro au intrat în contul personal al inculpatului, nr. N36978, deschis la Banca Transilvania (volumul 1, filele 279-283, volumul 4, filele 8-9, 13-24), 554.000 euro au intrat în contul personal al inculpatului, nr. RO40BACX_5002, deschis la UNICREDIT Ț. BANK S.A. (volumul 3, fila 376, volumul 1, fila 14), 45.000 euro au intrat în contul YELLOW LIMITED deschis în R., Bank of Cyprus, de unde au fost retrași personal de inculpat (volumul 1, filele 284-286, volumul 3, filele 55-90), 43.000 euro către avocatul M. M., 11.066 euro către societatea de avocați „B.&ASOCIAȚII”, 18.900 euro către Asociația Școala Europeană, 5.600 euro către S.C. STARLINK ENERGY S.R.L., 9.800 euro către .., 12.296 euro către SHANE&ASOCIATES, 212.000 euro către FAST MODE LLC New York. Din același cont inculpatul a alimentat cardul personal_ (_) cu suma de 232.500 euro, și cardul numitei Z. L., nr._ (_), cu suma de 33.404 euro, banii fiind cheltuiți pe excursii (DUBAI - BURJ AL ARAB, BERLIN, ZURICH, NISA, CANNES, MONACO, SAINT TROPEZ, CAIRO, LEIPZIG, DRESDEN, MIAMI BEACH, FLORIDA, NEW YORK, JAMAICA, FRANKFURT, HAMBURG, A., BERLIN, ST. MORITZ, COMO, LONG ISLAND) și pe bunuri și servicii din mun. București și jud. I. (Metro Băneasa, Carrefour R., Cinema City Cotroceni, Kaufland R., Lukoil, OMV, M. Galaxi Feeria, Trattoria București, Ortomed Isokinetic SRL - Voluntari, I., Bioderm Medical Center, BB Clinic, Hotel Hilton București, Z., Musette etc.), volumul 5, filele 181-311. Fără relevanță, în raport cu obiectul învinuirilor, sunt încasările YELLOW LIMITED de la GREEN SOLAR GMBH (695.000 euro) și S.C. AMIPET HOME S.R.L. (54.000 euro), în condițiile în care aceste sume au fost returnate în conturile acelorași societăți comerciale (700.000 euro către GREEN SOLAR GMBH și 50.000 euro către S.C. AMIPET HOME S.R.L.).

La data de 03.06.2010 Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a sesizat P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la caracterul suspect al unei operațiuni financiare, respectiv solicitarea de încasare a sumei de 554.000 euro, din contul bancar personal al numitului S. M.-P., bani primiți cu titlul de „împrumut”, pe termen scurt (5 luni), de la o persoană juridică – YELLOW LTD., cu sediul în Comunitatea Dominicană, acesta dorind să transfere, în aceeași zi, către o persoană fizică – avocatul M. M., cu titlul de „împrumut”, suma de 550.000 euro.

Prin decizia emisă la data de 03.06.2010 Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a dispus suspendarea, pe o durată de 48 de ore, a operațiunii de transfer extern (încasare externă în valoare de 554.000 euro), ordonată de YELLOW LIMITED la data de 02.06.2010, în favoarea numitului S. M.-P., în contul RO40BACX_5002, deschis la UNICREDIT Ț. BANK S.A.

La data de 07.06.2010, în dosarul penal nr. 2181/P/2010 (înregistrat ca urmare a sesizării din 03.06.2010 a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor), P. de pe lângă Tribunalul București a dispus începerea urmăririi penale față de S. M.-P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, precum și poprirea sumei de 554.000 euro în contul nr. RO40BACX_5002, deschis la UNICREDIT Ț. BANK S.A. (titular S. M.-P.). Ulterior, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, în considerarea infracțiunii premisă a spălării de bani, și anume infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) din Codul penal, cu un prejudiciu mai mare de 1.000.000 euro.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în perioada septembrie 2008 – martie 2009 S. M.-P. și-a însușit, în mai multe rânduri, sume de bani aflate în conturile societăților comerciale din Grupul B., prin transferarea lor într-un cont administrat personal într-o bancă din Cipru, în numele unei societăți tip off-shore - ASISTA BUSINESS SOLUTIONS LTD. Ulterior inculpatul a transferat banii într-un alt cont administrat personal într-o bancă din Cipru, în numele unui alt off-shore - YELLOW LTD., operațiunea fiind urmată de repatrierea banilor în R., cu diverse justificări (de exemplu „împrumut” sau „achiziții imobiliare”).

Inculpatul s-a folosit de fluxul financiar al sumelor de bani plătite în baza unor facturi fiscale nejustificate prin conținutul relațiilor contractuale, în cadrul circuitului bancar dintre societățile S.C. B. C. SERVICES S.R.L., ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED și YELLOW LIMITED, pentru ca, în final, să beneficieze de aceste sume de bani, situație din care se deduce intenția de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani, în conformitate cu prev. art. 23 alin. (5) din Legea nr. 656/2002.

Facturile fiscale – T 11, T15, T17, T26, T42 ,T46, T49, T52, T55, T63, T177, T178 și T179 – folosite ca justificare a plăților S.C. B. C. SERVICES S.R.L. către ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED nu se subsumează unor operațiuni comerciale reale, transferurile on-line dintre societățile menționate mai sus nu au avut la bază raporturi comerciale reale, iar pretextul cu care banii au fost repatriați în R. – achiziții imobiliare, în numele lui A. JAMES – se circumscrie aceluiași tip de activitate disimulată.

Scopul cu care au fost înființate cele două companii cu răspundere limitată - ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED și YELLOW LIMITED – a fost acela de a asigura transferul unor sume de bani prin circuitul bancar, cu protecția identității beneficiarului real al operațiunilor, „nominalizatul” fiind cel care apărea ca reprezentant al celor două firme.

Din documentele transmise prin comisie rogatorie internațională de Republica Cipru, a rezultat că beneficiarul real al operațiunilor, în ceea ce privește YELLOW LIMITED, a fost inculpatul S. M.-P., iar, în ceea ce privește ASISTA BUSINESS SOLUTION LIMITED, au fost S. M.-P. și Z. L..

Î n d r e p t,s-a constatat că:

Fapta inculpatului S. M.-P., constând în aceea că: în perioada septembrie 2008 – martie 2009 și-a însușit, în mod repetat, suma totală de 1.295.620 euro din conturile S.C. B. C. SERVICES S.R.L., asupra cărora avea drepturi de administrare, sumă de bani pe care a folosit-o în interes personal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Codul penal.

Fapta inculpatului S. M.-P., constând în aceea că: la data de 10 martie 2009 și-a însușit suma de 230.000 euro din contul bancar al .., asupra căruia avea drepturi de administrare, sumă de bani pe care a folosit-o în interes personal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal.

Fapta inculpatului S. M.-P., constând în aceea că: la data de 10 martie 2009, împreună cu Z. L. care avea drepturi de administrare asupra contului bancar al S.C. B. B. S.R.L., și-a însușit suma de 330.000 euro, sumă de bani pe care a folosit-o în interes personal, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de delapidare, prev. de art. 26 din Codul penal rap. la art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal.

Fapta inculpatului S. M.-P., constând în aceea că: în perioada septembrie 2008 – aprilie 2009, inculpatul S. M.-P. a efectuat, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care, între altele, a transferat succesiv suma totală de aproximativ 1.800.000 euro, cunoscând că provine din săvârșirea de infracțiuni, din conturile Grupului B. (S.C. B. C. SERVICES S.R.L., S.C. B. B. S.R.L. și ..) în conturile bancare din Cipru ale societăților tip off-shore ASISTA BUSINESS SOLUTION LTD. și, respectiv, YELLOW LTD., banii fiind ulterior reintroduși în circuitul comercial prin conturile deținute sau controlate de inculpat în R., sau prin plăți efectuate de același inculpat, în favoarea diverșilor comercianți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din Codul penal.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor inculpatului, de a folosi fondurile bănești ale societății (asupra cărora avea drepturi de administrare), în scop contrar intereselor acesteia și în beneficiul altei societăți controlate de același inculpat, sumele de bani fiind cheltuite în interes personal, după ce în prealabil au fost virate cu titlu de plăți facturi, este aceea de delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal.

Inculpatul avea atribuții în temeiul cărora a efectuat acte de dispoziție cu starea și circulația bunurilor din patrimoniul societății, în speță nefiind realizate cerințele noțiunii de folosire în accepțiunea art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Așa cum a consacrat în mod constant practica judiciară în materie, efectuarea de plăți nejustificate, prin virarea unor sume din conturile unei societăți, în condițiile în care susținerile privind destinația banilor s-au dovedit inexacte, constituie latura obiectivă a infracțiunii de delapidare.

Dispozițiile art. 281 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora dacă faptele prevăzute în capitolul „infracțiuni” din această lege constituie infracțiuni grave, potrivit Codului penal sau a unor legi speciale, ele se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile prevăzute acolo, textul din legea specială având caracter subsidiar față de norma de drept comun.

Cum conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de Legea societăților comerciale este asemănător cu acela al infracțiunii de delapidare, iar prin activitatea continuată a inculpatului s-a ajuns la folosirea și, respectiv, însușirea unei sume de peste 200.000 de lei, în mod corect în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului penal, care reglementează o infracțiune mai gravă și care, prin agravanta de la alin. (2), sancționează și consecințele deosebit de grave pe care le-a avut fapta inculpatului în detrimentul societății pe care trebuia să o administreze.

În sensul celor reținute mai sus, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, în deciziile penale nr. 2091/2010 (în dosarul_ ), 3890/2010 (în dosarul_ ), 2648/2010 (în dosarul_ ), 1535/2009 (în dosarul_ ), 1890/2008 (în dosarul_ ), 1892/2005 (în dosarul 6388/2004), 163/2005 (în dosarul 551/2004), 1552/2004 (în dosarul 5284/2003), 18/2003 (în dosarul 4635/2001) și 13/2003 (în dosarul 3219/2003).

Plata unor sume de bani, licită prin natura ei, ca act de comerț, este permisă persoanei juridice în măsura în care este efectuată în vederea realizării obiectului de activitate al acesteia. În măsura în care plata este ilegală, nejustificându-se față de conținutul relațiilor contractuale în realizarea cărora se subsumează, apare ca necesară cercetarea faptei inculpatului din punct de vedere al laturii subiective, analizând în ce măsură acesta a comis fapta pentru a-și însuși sumele de bani din patrimoniul societății, urmărind sau acceptând rezultatul păgubitor pentru persoana juridică.

Pentru ca o persoană să fie subiect activ al infracțiunii de delapidare nu este necesar să fie salariat al persoanei juridice, cu contract de muncă, ci este suficient să existe o însărcinare în serviciul acesteia, care poate fi sau nu retribuită (C.S.J., Secția penală, decizia nr. 3954/1999, în Dreptul nr. 2/2001, p. 224).

Vinovăția inculpatului este dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, el săvârșind faptele de delapidare și spălare de bani cu intenție directă.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța a dispus condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege, fără a reține în favoarea acestuia circumstanțe atenuante.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 72 C.pen., tribunalul a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății, pericolul social concret al faptelor comise, atitudinea inculpatului pe parcursul cercetării penale, persoana acestuia și modul de săvârșire al faptelor.

S-a arătat că din definiția dată pedepsei la art. 52 Cod penal rezultă trăsăturile acesteia, respectiv „o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului”. Așadar, prin aplicarea pedepsei nu trebuie să se urmărească doar reprimarea infractorului, ci și formarea la acesta a unei noi atitudini față de valorile sociale. Între cele două fațete ale pedepsei, de a fi o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, trebuie să existe o concordanță deplină, constrângerea fiind un mijloc sau un instrument de continuare în condiții speciale a procesului educativ.

Raportat la aceste elemente de individualizare, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse spre minimul prevăzut de lege, va fi în măsură să conducă la reeducarea și sancționarea inculpatului, la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 52 Cod penal, respectiv atingerea scopului sancționator și preventiv al pedepsei.

Totodată, a aplicat inculpatului și o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b Cod penal, pe o durată de doi ani.

Totodată, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal.

În ceea ce îl privește pe inculpatul S. M. P., având în vedere limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care este cercetat, instanța a dispus ca executarea pedepsei rezultante să se facă în regim de privare a libertății.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, s-a arătat că față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit și S. și P. contra României, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal nu se va face automat, prin efectul legii, ci va fi apreciată în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal.

Având în vedere faptele săvârșite de inculpat, instanța a apreciat că acesta este nedemn să exercite dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal. Instanța a considerat însă că, natura și gravitatea faptelor nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a teza I Cod penal.

Prin ordonanța 284/P/2010 din data de 23.04.2012, a fost dispusă măsura obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul S. M.-P., pe o durată de 30 de zile, de la 23.04.2012 și până la 22.05.2012.

Prin încheierea din data de 14.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, în baza art.1451 C.p.p. instanța a luat față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara (R.), fiind stabilite obligațiile prevăzute de art.145 alin.11 C.p.p.

Având în vedere cele reținute, instanța menținând măsura obligării de a nu părăsi țara (R.) față de inculpat, și obligațiile prevăzute de art.145 alin.11 C.p.p.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut că partea vătămată S.C. M. D. S.R.L. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 19.913.154,74 lei, reprezentând daune materiale (8.029.615,81 lei cu titlu de datorie și 11.883.538,93 lei, reprezentând penalizări de întârziere), la care să se adauge penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data de 07.03.2011 și până la data plății.

Având în vedere cele reținute mai sus și soluția de achitare ce se impune în cauză, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de S.C. M. D. S.R.L.

Cu privire la cererea formulată de . SRL prin care se constituie parte civilă cu suma de 138.591,22 lei, reprezentând daune materiale constând în servicii de reclamă și publicitate, având în vedere cele reținute prin actul de sesizare al instanței, situația de fapt și de drept reținută de instanța de judecată, va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de . SRL.

În baza art. 118 lit. e) din Codul penal, instanța a dispus confiscarea sumei de 1.812.846 euro, echivalentul în lei la data plății, sumă care a fost dobândită de inculpat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de delapidare, astfel cum rezultă din extrasele de cont bancar și care nu servește la despăgubirea părții vătămate . SRL.

Totodată, a menținut măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanța emisă în cauză la data de 07.06.2011, cu privire la suma de 554.000 euro, din contul RO40BACX_ al Băncii Unicredit Ț. Bank S.A., al cărui titular este inculpatul S. M. P..

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., părțile civile S.C. M. D. S.R.L.,. (fostă . SRL) și inculpatul S. M. P..

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului S. M. P. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 3 și 5 Cod penal și în consecință, pentru respingerea acțiunii civile, pentru neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a nu mai avea calitatea de administrator, asociat, director la vreo societate comercială și pentru neobligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în solidar cu partea responsabilă civilmente.

Partea civilă S.C. M. D. S.R.L., în mod concordant cu parchetul, a criticat sentința pentru greșita achitare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și pentru respingerea acțiunii civile, solicitând – în esență – condamnarea și obligarea la repararea prejudiciului cauzat precum și ridicarea măsurii sechestrului asigurător în vederea realizării dezdăunării.

Partea civilă . a criticat sentința pentru greșita achitare a inculpatului pentru înșelăciune și în consecință,pentru respingerea acțiunii civile.

Inculpatul S. M. P. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie – în principal – sub aspectul greșitei condamnări pentru infracțiunile de delapidare și spălare de bani, greșitei încadrări juridice și în subsidiar pentru greșita individualizare a pedepsei, solicitând aplicarea ca lege mai favorabilă a dispozițiilor Codului penal anterior și reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a și 74 alin. 2 din Codul penal din 1969.

La dosarul cauzei s-au depus, în scris, motivele de apel (filele 4-15 – parchet, filele 57 – 62 partea civilă . și filele 96 – 121 – inculpat – vol. I dosar apel).

Conform art.420 alin. 5 Cod procedură penală instanța de apel a procedat la readministrarea declarațiilor testimoniale date în primă instanță de martorii Țuluca N. A., V. R. C. (ședința din data de 10.10.2014) și Z. L. (ședința din data de 05.12.2014).

Conform art. 420 alin. 4 rap. la art. 378 Cod procedură penală instanța de apel a procedat la ascultarea inculpatului S. M. P. (ședința din 04.02.2015).

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma criticilor formulate – expuse pe larg în practicaua încheierii de dezbateri din 04.03.2015 – precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată:

Contrar criticilor formulate în apărare, probele administrate în cauză dovedesc existența infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și vinovăția acestuia, fiind evaluate, în mod complet și prin readministrare, în condiții de nemijlocire și contradictorialitate, de către judecătorul fondului.

Circumstanțele factuale reținute reflectă în mod necontroversat faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor administrate, astfel:

Cu privire la acuzația de delapidare, Curtea reține că aceasta este dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă prin înscrisurile administrate (relații de la unități bancare, extrase de cont, documente contabile, verificări în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului, documentele transmise prin intermediul Comisiei rogatorii internaționale în materie penală, documente privind dosarul de insolvență), înscrisuri la care instanța de fond a făcut referire în analiza situației de fapt.

Curtea reține astfel că, potrivit datelor de la Oficiu Registrului Comerțului, inculpatul S. M. P. a avut, constant, calitatea de asociat și administrator în cadrul a trei societăți comerciale având ca obiect servicii de publicitate (media) care au suferit succesiv modificări în structura asociaților și cu privire la denumire, astfel:

Inculpatul S. M. P. a fost asociat și administrator în cadrul S.C. STARLINK C. SERVICES S.R.L., firmă înființată la 26.09.2006, devenind asociat majoritar la 01.07.2008, dată la care firma își schimbă denumirea în S.C. B. C. SERVICES S.R.L. La 27.02.2009, inculpatul a cesionat pachetul majoritar către .(în care era asociat unic și administrator).

În cadrul S.C. B. C. PRODUCTION, înființată la 14.02.2007 inculpatul a fost inițial asociat, la data de 26.06.2008 societatea și-a schimbat denumirea devenind S.C. B. B. S.R.L. Ulterior, la 12.09.2008 inculpatul a devenit acționar majoritar (70%) pentru ca, la 17.02.2009, să cesioneze pachetul majoritar către .., societate înființată la 18.11.2008, în care inculpatul era asociat unic și administrator.

La data de 09.03.2009, inculpatul S. M. P. cesionează părțile sociale ale .. către R. T. – cetățean moldovean, elevă la liceul D. Mangeron din Bacău, care a semnat documentele de cesiune, în schimbul a 200 euro, relevante în acest sens fiind declarațiile testimoniale date de R. T., T. I., M. Igor, V. Ș. și M. I..

Potrivit documentelor transmise prin comisie rogatorie internațională în materie penală între R. și Cipru a rezultat că inculpatul S. M. P. a înființat la data de 05.05.2008 ASISTA BUSINESS SOLUTION LTD., companie cu răspundere limitată de tip off-shore, (Nicosia), împreună cu inculpatul Z. L. – față de care cercetările în prezenta cauză au fost disjunse – fiind beneficiarul real al 50% din acțiuni și având drept de semnătură în bancă pe operațiunile bancare aferente contului deschis pe numele societății.

La data de 12.06.2008, inculpatul înființează YELLOW LTD, companie cu răspundere limitată de tip off-shore (Comunitatea Dominicană, Roseau Valley & Caphall) de această dată fiind unicul beneficiar real al acțiunilor și operațiunilor bancare aferente conturilor deschise pe numele societății și singura persoană cu drept de semnătură în bancă (vol. 5 d.u.p.).

Din datele obținute în urma verificărilor rulajelor conturilor bancare (inclusiv ale societăților off-shore) rezultă că inculpatul S. M. P., în perioada septembrie 2008 – martie 2009 și-a însușit din conturile B. C. SERVICES suma de 1.295.620 euro (748.620 euro prin ING BANK N.V. Amsterdam, Sucursala București și 547.000 euro prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale), din conturile S.C. B. C. PRODUCTION SRL suma de 330.000 euro, iar din contul S.C. B. B. S.R.L. suma de 230.000 euro, ambele, prin Banca Română de Dezvoltare – Groupe Société Générale.

Curtea reține ca deosebit de semnificativ că plata sumei de 546.134 euro în numele S.C. B. C. SERVICES S.R.L. în favoarea ASISTA BUSINESS SOLUTION LTD., a fost efectuată de inculpat în baza „împuternicirii” primite de la R. T., la data de 10.03.2009, dată când nu mai deținea nicio calitate în societate, urmare a cesionării fictive către eleva de liceu.

La aceeași dată, 10.03.2009, inculpatul a ordonat plata sumei de 230.000 euro din contul .. în contul ASISTA BUSINESS SOLUTION LTD. și tot atunci, împreună cu Z. L. a transferat din contul S.C. B. B. S.R.L. suma de 330.000 euro către același cont off-shore.

Sumele de bani asupra cărora inculpatul avea drept de administrare au fost transferate din patrimoniul celor trei societăți comerciale, prin operațiuni succesive din contul deschis de inculpat la ASISTA BUSINESS SOLUTION LTD în contul YELLOW LTD de unde inculpatul a repatriat banii în conturule personale cu justificare împrumut sau achiziții imobiliare, fiind cheltuiți în interes personal.

Modalitatea în care au fost înființate societățile comerciale off-shore precum și cea în care s-au derulat transferurile bănești între conturile societăților din R. și cele off-shore, succesiunea și frecvența acestora, fac dovada fictivitivității operațiunilor comerciale care au fost justificate formal, prin facturi fiscale.Totodată, din materialitatea acțiunilor interpuse de inculpat astfel cum au fost prezentate, rezultă intenția directă circumscrisă scopului ilicit urmărit, de însușire a banilor din conturile societăților asupra cărora el avea putere de administrare, în propriul interes.

Contrar argumentelor apărării, fapta inculpatului, administrator al grupului societăților B. de a-și însuși, în mod repetat, bani din conturile acestora în interes personal, întrunește în mod obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare.

Practica judiciară a consacrat anterior apariției noului cod penal că administratorul unei societăți comerciale are calitatea de funcționar în sensul art. 147 alin. 2 din Codul penal din 1969.

Acțiunile ilicite ale inculpatului nu intră sub incidența art. 272 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 întrucât nu este vorba de o simplă folosire cu rea credință a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar ci astfel cum s-a arătat, de o însușire în interes propriu cu consecința lezării însemnate a patrimoniului societăților administrate care au intrat în insolvență, iar modalitatea în care inculpatul și-a însușit banii societăților pe care le administra, în mod premeditat, într-o perioadă scurtă de timp la sfârșitul căreia a procedat la cesionarea firmelor unei eleve de liceu care nici măcar nu a realizat efectele juridice ale semnării actelor ce i-au fost prezentate de un avocat, ci a făcut acest lucru pentru doar 200 de euro, demonstrează acțiunea de însușire specifică laturii obiective a infracțiunii de delapidare.

Prin urmare,în drept, la data judecării cauzei în primă instanță, fapta inculpatului S. M. P. constând în aceea că în perioada septembrie 2008 – martie 2009 și-a însușit, în mod repetat, suma totală de 1.295.620 euro din conturile S.C. B. C. SERVICES S.R.L., asupra cărora avea drepturi de administrare, sumă de bani pe care a folosit-o în interes personal, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din Codul penal1969.

Fapta inculpatului S. M.-P., constând în aceea că la data de 10 martie 2009 și-a însușit suma de 230.000 euro din contul bancar al .., asupra căruia avea drepturi de administrare, sumă de bani pe care a folosit-o în interes personal, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prev. de art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal 1969.

Fapta inculpatului S. M.-P., constând în aceea că, la data de 10 martie 2009, împreună cu Z. L. care avea drepturi de administrare asupra contului bancar al S.C. B. B. S.R.L., și-a însușit suma de 330.000 euro, sumă de bani pe care a folosit-o în interes personal,a întrunit elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de delapidare, prev. de art. 26 din Codul penal rap. la art. 2151 alin. (1) și (2) din Codul penal1969.

Fapta inculpatului S. M.-P., constând în aceea că în perioada septembrie 2008 – aprilie 2009, a efectuat, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat succesiv suma totală de aproximativ 1.800.000 euro, cunoscând că provine din săvârșirea de infracțiuni, din conturile Grupului B. (S.C. B. C. SERVICES S.R.L., S.C. B. B. S.R.L. și ..) în conturile bancare din Cipru ale societăților tip off-shore ASISTA BUSINESS SOLUTION LTD. și, respectiv, YELLOW LTD., banii fiind ulterior reintroduși în circuitul comercial prin conturile deținute sau controlate de inculpat în R., sau prin plăți efectuate de același inculpat, în favoarea diverșilor comercianți, a întrunit elementele constitutiveale infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din Codul penal.

Cum de la săvârșirea infracțiunilor și până la judecarea acestora în apel a intrat în vigoare un nou cod penal, apelantului intimat-inculpat îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5 Cod penal, privitoare la legea penală mai favorabilă.

Evaluând in concreto,prin raportare la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului, Curtea constată că dispozițiile Codului penal în vigoare sunt mai favorabile întrucât delapidarea incriminată prin art. 295 Cod penal are limite de pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare iar, potrivit art. 308 alin. 1 și 2 Cod penal, în cazul faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime. Prin urmare, inculpatul făcând parte din categoria persoanelor care au administrat patrimoniul unei persoane juridice beneficiază de cauza de atenuare a limitelor de pedeapsă prevăzute expres de textul de lege susmenționat.

Cât privește acuzația de înșelăciune în dauna S.C. M. D. S.R.L., în acord cu criticile aduse de către Direcția Națională Anticorupție și partea civilă ., Curtea reține că, în mod contrariant deși prima instanță a evaluat probele administrate și a constatat că circumstanțele factuale reținute sunt concordante cu faptele și împrejurările ce rezultă în mod necontroversat din acestea, a conchis că nu există o inducere în eroare și a dispus achitarea pentru impedimentul procedural, anterior prevăzut de art. 10 lit. d Cod procedură penală – faptei îi lipsește unul din elementele constitutive.

Curtea reține, însă,ca dovedite următoarele circumstanțe factuale:

Prin contractul de prestări servicii media, nr. 135/28.02.2008 (volumul 1, filele 143-152), încheiat între S.C. M. D. S.R.L. (prestator servicii) și S.C. B. C. SERVICES S.R.L. (beneficiar servicii), administrată de S. M.-P., prestatorul se obliga să presteze servicii specifice de media – negocierea, rezervarea și achiziționarea de spațiu publicitar în media, gestionarea bugetelor investite pe fiecare furnizor în parte, monitorizarea continuă a derulării planurilor de media, administrarea activității de achiziționare media pentru debitoare; încheierea contractului s-a negociat și semnat cu numitul S. M.-P., ca reprezentant al beneficiarului de servicii, iar toate prestațiile s-au executat sub directa îndrumare a acestuia, la sfârșitul fiecărei luni fiind emise facturi fiscale, care stabileau obligațiile corelative de plată ale beneficiarului.

În derularea contractului nr. 135/28.02.2008 (până în martie 2009) furnizorul de servicii S.C. M. D. S.R.L. a emis facturi în valoare de 20.320.445,74 lei din care a fost achitată suma de 12.290.829,93 lei, diferența de încasat fiind în cuantum de 8.029.615,81 lei.

Nu s-au înregistrat incidente până în luna septembrie 2008, când au devenit scadente facturile emise începând cu 30 iunie 2008, neonorate la plată de S.C. B. C. SERVICES S.R.L. către S.C. M. D. S.R.L., astfel încât în perioada iunie – decembrie 2008 s-a acumulat o datorie de 12.058.710,68 lei.

După sistarea plăților către S.C. M. D. S.R.L. părțile au renegociat și modalitatea de plată a datoriilor acumulate iar în urma acestor renegocieri, la data de 03.02.2009 s-a încheiat o tranzacție prin care B. se obliga să plătească datoria acumulată în cuantum de 1._ lei (TVA inclus) în 8 tranșe, în perioada 10.02.- 30.04.2009, iar creditorul renunța la alte sume datorate de debitor în temeiul contractului inițial (penalități, dobânzi etc.) în perioada iunie – decembrie 2008. Tranșele de plată au fost stabilite pentru datele de 10.02.2009 (2.287.567 lei), 16.02.2009 (641.528 lei), 27.02.2009 (2.172.215 lei), 10.03.2009 (1.159.668 lei), 16.03.2009 (2.329.081 lei), 31.03.2009 (2.472.445 euro), 29.04.2009 (375.516 euro), 30.04.2009 (620.690 euro).

După încheierea tranzacției, S.C. B. C. SERVICES S.R.L.a achitat primele două tranșe de datorie și a făcut plata parțială a celei de-a treia tranșe – suma totală de 4.029.095 lei (2.287.567 lei la 09.02.2009, 641.528 lei la 13.02.2009, 100.000 lei la 02.03.2009 și 1.000.000 lei la 03.03.2009volumul I, filele 219, 249), după care S.C. B. C. SERVICES S.R.L. a sistat plățile către S.C. M. D. S.R.L.

Prin urmare, Curtea reține că, în cadrul executării contractului încheiat cu partea civilă inculpatul a acumulat datorii de 1.295.8710 lei (aproximativ 300.000 euro) prin neachitarea furnizorului de servicii, perioadă în care și-a însușit sumele de bani intrate în conturile societăților pe care le administra și le-a transferat succesiv prin cele două societăți off-shore la 05.05.2008 și 12.06.2008 (la scurt timp după încheierea contractului cu partea civilă – prestator de servicii).

La data de 03.02.2009 este încheiată tranzacția urmare a renegocierilor generate de notificarea părții civile de executare silită a creanței și indisponibilizare a conturilor societăților administrate de inculpat, inculpatul asumându-și plata datoriei în opt tranșe, eșalonate până la data de 30.04.2009.

Însă la data de 28.02.2009 inculpatul cesionează pachetul majoritar de acțiuni și își dă demisia din funcția de administrator,mandatând .. pentru a semna numirea unui nou administrator. La data de 09.03.2009 inculpatul cesionează martorei R. T. părțile sociale deținute de el în calitate de asociat unic și administrator al ...

Prin urmare, încheierea „tranzacției” a avut caracterul unei manopere frauduloase și a indus în eroare partea civilă – furnizor de servicii media- cu privire la executarea obligațiilor contractuale. În același timp, evitând procedura de executare silită prin indisponibilizarea conturilor, inculpatul a ascuns delapidarea fondurilor bănești administrate.

În același mod, materialitatea acțiunilor întreprinse de inculpat în executarea contractului încheiat cu partea civilă începând cu fluxul financiar regizat între conturile societăților administrate de el și cele off-shore înființate în scopul disimulării însușirii banilor și culminând cu cesionarea, după golirea conturilor societăților,a acțiunilor deținute, contra sumei de 200 euro, către o elevă de liceu,cetățean moldovean, demonstrează dincolo de orice îndoială, intenția de induce în eroare. Prin urmare, sunt întrunite în mod obiectiv și subiectiv și elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune comise în dauna părții civile S.C. M. D. S.R.L. cu consecința cauzării unui prejudiciu cert în patrimoniul acesteia care urmează a fi reparat în condițiile răspunderii civile delictuale.

Astfel, se va proceda la obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumelor de bani care au constituit prejudiciul produs, în cuantumul dovedit plus dobânda legală - folos nerealizat de la data comiterii infracțiunii, 03.02.2009 și până la achitarea efectivă.

Codul penal în vigoare este mai favorabil inculpatului,sub aspectul condițiilor de sancționare și în privința infracțiunii de înșelăciune.

Contrar criticilor formulate de partea civilă . cu privire la măsura sechestrului asigurător prin poprire a sumei de 554.000 lei luată în cursul urmăririi penale, Curtea constată că această măsură a fost luată în virtutea dispozițiilor art. 33 (anterior 241) din Legea nr. 656/2002, care stipulează că, în cazul infracțiunii de spălare de bani, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în vederea confiscării bunurilor dobândite din săvârșirea infracțiunii.

În cauză este dovedit că, la data de 03.06.2010 Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a sesizat P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la caracterul suspect al unei operațiuni financiare, respectiv solicitarea de încasare a sumei de 554.000 euro, din contul bancar personal al numitului S. M.-P., bani primiți cu titlul de „împrumut”, pe termen scurt (5 luni), de la o persoană juridică – YELLOW LTD., cu sediul în Comunitatea Dominicană, acesta dorind să transfere, în aceeași zi, către o persoană fizică – avocatul M. M., cu titlul de „împrumut”, suma de 550.000 euro.Totodată,vinovăția inculpatului a fost stabilită și pentru infracțiunea de spălare de bani ,bani pe care inculpatul i-a delapidat din conturile societăților pe care le administra.

Prin urmare, va menține dispozițiile tribunalului în legătură cu sechestrul asigurător asupra sumei de 554.000 euro.

Curtea mai reține că sunt fondate și criticile aduse de parchet privind omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a nu mai avea calitatea de administrator, asociat și director la vreo societate comercială întrucât inculpatul s-a folosit de calitatea de asociat și administrator pentru comiterea infracțiunilor pentru care a fost tras la răspundere penală.

Contrar argumentelor apărării, procedând la individualizarea judiciară a pedepselor pentru infracțiunile de care inculpatul se face vinovat, reîncadrate juridic corespunzătoar legii penale mai favorabile, prin evaluarea completă și plurală a criteriilor prev. de art. 74 Cod penal, Curtea va stabili pedepse principale într-un cuantum apropiat de minimul special prevăzut de lege având în vedere gravitatea infracțiunilor de delapidare comise în dauna a trei patrimonii distincte care au avut ca urmare producerea unor consecințe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 200.000 lei), înșelăciune și spălare de bani (mijloacele folosite și planul de concepere al rezoluției infracționale care să ducă la asigurarea reușitei aproprierii banilor).

Va da în executare inculpatului pedeapsa principală cea mai grea și pedepsele complementare stabilite conform art.38, 39, 45 alin. 2 Cod penal.

Va interzice inculpatului drepturilor prev. de art. 66 lit.a,b și g Cod penal, măsură considerată ca fiind proporțională cu gravitatea faptelor comise.

Asupra apelului declarat de partea civilă .,Curtea că-în raport cu limitele sesizării instanței prin rechizitoriu-aceasta nu a figurat în cauză și prin urmare nu poate avea calitatea de parte civilăa astfel că,apelul (declarat formal de aceasta și nesusținut) este inadmisibil.

D. pentru care, Curtea în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție partea civilă . si inculpatul Străut M. P. împotriva sentinței penale nr.1015 din data de 17.12.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penala in dosarul nr._ .

Va desființa, în parte, sentința penală atacată si rejudecând, in fond:

Va face aplicarea art.5 Cod penal si in consecință:

In baza art.386 alin.1 Cod procedură penală va schimba încadrarea juridică data faptelor reținute in sarcina inculpatului Străut M. P. prin actul de sesizare din art.215ind.1 alin.1,2 C.p. 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. 1969; art.215ind.1 alin.1,2 C.p. 1969;art.26 C.p. 1969 rap. la art.215ind.1 alin.1,2 C.p. 1969; art.215 alin.1,2,5 C.p.1969 si art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. 1969. in art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p., art.309 C.p. si art.35 alin.1 C.p.;art. art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p., art.309 C.p.; art.48 C.p. rap. la art. art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p., art.309 C.p.; art.244 alin.1 C.p. si art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.35 alin.1 C.P.

In baza art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p.,art.309 C.p. si art.35 alin.1 C.p. va condamna pe inculpatul Straut M. P. la pedeapsa de 3 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b si g C.p. si a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

In baza art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p.,art.309 C.p. va condamna pe inculpatul Straut M. P. la pedeapsa de 2 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b si g C.p. si a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

In baza art.48 C.p. rap. la art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p.,art.309 C.p. va condamna pe inculpatul Straut M. P. la pedeapsa de 2 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b si g C.p. si a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare.

In baza art.244 alin.1 C.p. va condamna pe inculpatul Straut M. P. la pedeapsa de 2 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b si g C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

In baza art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. va condamna pe inculpatul Straut M. P. la pedeapsa de 3 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b si g C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

In baza art.38 alin.1 C.p.,art.39 alin.1 lit.b C.p.,art.45 alin.2 C.p. inculpatul Straut M. P. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporite cu 3 ani închisoare respectiv pedeapsa principală de 6 ani închisoare si 3 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică precum si a drepturilor prevăzute de art.66 lit. a,b si g C.p.

In baza art.65 C.p. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 lit.a,b g C.P.

In baza art.399 alin.1 C.p.p. va revoca măsura controlului judiciara.

In baza art.397 C.p.p. rap. la art.25 C.p.p. va admite acțiunea civila exercitata de partea civila . si va obliga inculpatul Streut M. P. in solidar cu partea responsabila civilmente . SRL la plata către partea civila a sumei de 8 029 615,81 lei si penalități de întârziere calculate de la data de 03.02.2009 si până la data achitării efective a debitului.

Va respinge, ca inadmisibila, acțiunea civila exercitata de . SRL(actualmente .).

In baza art.274 alin.1,3 C.p.p. va obliga inculpatul Straut M. P. in solidar cu partea responsabila civilmente . SRL la plate sumei de 12 000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Va menține celelalte dispoziții.

In baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne in sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru termenul de judecată din data de 21.03.2014 ,in cuantum de 100 lei și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, in cuantum de 50 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

In baza art.421 pct.1 lit.a Cod procedură penală va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de . împotriva aceleiași sentințe penale.

In baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga apelanta . la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție partea civilă . si inculpatul Străut M. P. împotriva sentinței penale nr.1015 din data de 17.12.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penala in dosarul nr._ .

Desființează, in parte, sentința penală atacată si rejudecând,in fond:

Face aplicarea art.5 Cod penal si in consecință:

In baza art.386 alin.1 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică data faptelor reținute in sarcina inculpatului Străut M. P. prin actul de sesizare din art.215ind.1 alin.1,2 C.p. 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. 1969; art.215ind.1 alin.1,2 C.p. 1969;art.26 C.p. 1969 rap. la art.215ind.1 alin.1,2 C.p. 1969; art.215 alin.1,2,5 C.p.1969 si art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. 1969. in art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p., art.309 C.p. si art.35 alin.1 C.p.;art. art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p., art.309 C.p.; art.48 C.p. rap. la art. art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p., art.309 C.p.;art.244 alin.1 C.p. si art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.35 alin.1 C.P.

In baza art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p.,art.309 C.p. si art.35 alin.1 C.p. condamnă pe inculpatul Straut M. P. la pedeapsa de 3 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b si g C.p. si a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

In baza art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p.,art.309 C.p. condamnă pe inculpatul Straut M. P. la pedeapsa de 2 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b si g C.p. si a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

In baza art.48 C.p. rap. la art.295 C.p. cu aplicarea art.308 C.p.,art.309 C.p. condamnă pe inculpatul Straut M. P. la pedeapsa de 2 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b si g C.p. si a dreptului de a ocupa o funcție publică pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare.

In baza art.244 alin.1 C.p. condamnă pe inculpatul Straut M. P. la pedeapsa de 2 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b si g C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

In baza art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. condamnă pe inculpatul Straut M. P. la pedeapsa de 3 ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b si g C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

In baza art.38 alin.1 C.p.,art.39 alin.1 lit.b C.p.,art.45 alin.2 C.p. inculpatul Straut M. P. execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare,sporite cu 3 ani închisoare respectiv pedeapsa principală de 6 ani închisoare si 3 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică precum si a drepturilor prevăzute de art.66 lit. a,b si g C.p.

In baza art.65 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.66 lit.a,b g C.P.

In baza art.399 alin.1 C.p.p. revoca măsura controlului judiciara.

In baza art.397 C.p.p. rap. la art.25 C.p.p. admite acțiunea civila exercitata de partea civila . si obliga inculpatul Streut M. P. in solidar cu partea responsabila civilmente . SRL la plata către partea civila a sumei de 8 029 615,81 lei si penalități de întârziere calculate de la data de 03.02.2009 si până la data achitării efective a debitului.

Respinge, ca inadmisibila, acțiunea civila exercitata de . SRL(actualmente .).

In baza art.274 alin.1,3 C.p.p. obliga inculpatul Straut M. P. in solidar cu partea responsabila civilmente . SRL la plate sumei de 12 000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Menține celelalte dispoziții.

In baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru termenul de judecată din data de 21.03.2014 ,in cuantum de 100 lei și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, in cuantum de 50 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

In baza art.421 pct.1 lit.a Cod procedură penală respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de . împotriva aceleiași sentințe penale.

In baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obliga apelanta . la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat .

Definitive.

Pronunțată in ședința publică din data de 27 martie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. N. C.-C. C.

GREFIER

R. E. V.

Red. C.C.C.

Dact.G.P.

Red. C. C. – Tribunalul București – Secția I Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 478/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI