Înşelăciunea privind asigurările. Art.245 NCP. Decizia nr. 93/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 93/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2016 în dosarul nr. 93/2016

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Decizia penală nr.93

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. A.

JUDECĂTOR: D. D.

GREFIER: C.-M. I.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror N. A.-M..

Pe rol, se află pronunțarea în cauza penală având ca obiect apelul declarat de inculpatul N. M. împotriva sentinței penale nr. 477/03.07.2015 a Judecătoriei sectorului 1 București, din dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 15 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 22 ianuarie 2016, astăzi, când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.477/03.07.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria sectorului 1 București l-a condamnat pe inculpatul N. M. (fiul lui N. și G., născut la data de 06.08.1979 în mun. B., jud. B., domiciliat în oraș Fetești, ., ., CNP_, cetățean român, studii medii, administrator la S.C. NOM M. S.R.L., necunoscut cu antecedente penale), în baza art.245 alin.(1) din C.p. cu aplicarea art.5 din C.p. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările.

În baza art.67 alin.(1) C.p. i s-a aplicat inculpatului N. M. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art.66 alin.(1) lit.a) și b) C.p., pe o perioada de 2 (doi) ani, care se calculează conform art.68 alin.(1) lit.c) C.p. iar conform art.65 alin.(1) din același cod, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, care se execută, conform art.65 alin.(3) C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art.38 alin.(1) C.p., s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.361/11.11.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.10/01.02.2011 a Curții de Apel C..

S-a constatat că din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.361/11.11.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, inculpatul a fost liberat condiționat la data de 16.04.2013.

În baza art.105 alin.(1) C.p., a fost anulată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.361/11.11.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

În baza art.39 alin.(1) lit.b) C.p., a fost contopită pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.361/11.11.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.10/01.02.2011 a Curții de Apel C., în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă de 3 ani închisoare), urmând ca inculpatul N. M. să execute în final pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În baza art.45 alin.(3) lit.a) C.p., i s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.p., pe o perioada de 2 (doi) ani, care se calculează conform art.68 alin.(1) lit.c) C.p.

În baza art.45 alin.(5) rap. la art.45 alin.(3) lit.a) C.p., i s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi care se execută, conform art.65 alin.(3) C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art.45 alin.(6) C.p., a fost menținută măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpat a unei cantități de droguri astfel cum a fost dispusă prin sentința penală nr.361/11.11.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.10/01.02.2011 a Curții de Apel C..

În baza art.40 alin.(3) C.p., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 14.03.2010 la data de 16.04.2013 (conform sentinței penale nr. 361/11.11.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ ).

S-a dispus anularea M.E.P.Î. emis în baza sentinței penale nr. 361/11.11.2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform hotărârii.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de către partea civilă S.C. Ominasig V. Insurance Group S.A. și obligat inculpatul la plata unei sume de bani reprezentând actualizarea sumei de 60 de euro achitate de inculpat prin chitanța de depunere numerar emisă de BCR la data de 11.06.2015 cu indicele de inflație la data achitării efective (11.06.2015).

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că la data de 22.09.2009, inculpatul N. M. s-a prezentat la Centrul de Daune al S.C. O. S.A. unde a susținut, în mod neadevărat, că a suferit un accident căzând în lacul Grivița în timp ce conducea autoturismul marca BMW X5, cu numărul de înmatriculare_, în scopul încasării poliței de asigurare în valoare de 70.805 euro (297.381 lei), deși în realitate a împins autovehiculul respectiv în lac cu intenție.

Instanța a reținut această situație de fapt pe baza următoarelor mijloace de probă: declarații martori U. V., N. A. și B. D., declarații suspect/inculpat, înscrisuri – contract de leasing financiar nr.2567/06.05.2008, polița de asigurare O. . nr._/14.05.2008, dosarul de daună nr.CA/B/09._, împuternicirea datată 21.09.2009 prin care S.C. Fortis Lease România IFN S.A. l-a mandatat pe inculpat să o reprezinte la întocmirea dosarului de daună în relația cu O. V. Insurance Group S.A. pentru autoturismul marca BMW X5, cu numărul de înmatriculare_, declarația inculpatului dată în fața inspectorilor de daune cu privire la împrejurările producerii evenimentului; procese-verbale și planșe fotografice întocmite de către lucrătorii din cadrul Secției 5 Poliție – Biroul de Investigații Criminale, cu ocazia constatării evenimentului și a cercetării locului faptei.

Astfel, instanța a reținut că, potrivit contractului de leasing financiar nr.2567/06.05.2008, autovehiculul marca BMW X5, cu numărul de înmatriculare_ era proprietatea S.C. Fortis Lease România IFN S.A., însă era utilizat de către inculpat. Autovehiculul era asigurat CASCO la S.C. Ominasig V. Insurance Group S.A. cu polița de asigurare O. . nr._/14.05.2008 .

Prin împuternicirea datată 21.09.2009, S.C. Fortis Lease România IFN S.A. l-a mandatat pe inculpat să o reprezinte la întocmirea dosarului de daună în relația cu O. V. Insurance Group S.A. pentru autoturismul marca BMW X5, cu numărul de înmatriculare_ .

În urma solicitării inculpatului, în cadrul S.C. Ominasig V. Insurance Group S.A. s-a format dosarul de daună nr.CA/B/09._.

Astfel, potrivit declarației inculpatului dată în fața inspectorilor de daune cu privire la împrejurările producerii evenimentului, acesta a afirmat către societatea de asigurare faptul că evenimentul s-a petrecut din cauza neatenției sale în efectuarea unei manevre (întrucât din direcția opusă venea un alt autoturism, vrând să evite un câine, a tras de volan dreapta, pierzând controlul volanului și ajungând în lac), inculpatul solicitând astfel achitarea poliție totale în valoare de 70.805 Euro (297.381 lei).

Prin adresa nr._/04.08.2010, S.C. Ominasig V. Insurance Group S.A. a comunicat faptul că polița de asigurare nu a fost achitată, partea civilă formulând plângere pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Din adresa nr._/20.10.2010 a S.C. Fortis Lease România IFN S.A., conform contractului de leasing (art. 7.6), în cazul distrugerii totale a bunului, despăgubirile ce urmau să fie achitate de către asigurător urmau a fi încasate de finanțator care reținea o sumă reprezentând diferența dintre valoarea inițială a bunului și sumele constituind avansul și valoarea ratelor de leasing achitate de utilizator, restul urmând să revină utilizatorului.

Incidentul în care a fost implicat inculpatul în noaptea de 19/20.09.2009, în jurul orei 03:30, din apropierea Podului Străulești, a fost semnalat organelor de poliție, prin intermediul „112”, însă prin această sesizare nu s-a confirmat susținerea inculpatului în sensul că a căzut în lac, ci s-a reclamat faptul că dintr-un autoturism marca BMW – culoare argintie, care a oprit sub podul Străulești, pe malul apei, în dreptul locului unde balustrada era întreruptă, au coborât mai mulți indivizi care s-au chinuit mai multe minute să împingă autoturismul în lac, reușind în cele din urmă. Aceste afirmații au fost făcute la fața locului de cei trei martori oculari, care se aflau la pescuit în acea zonă (martorii B. D., U. V. și N. A.), care de altfel au și sesizat prin 112 organele de poliție. Martorii au mai arătat că indivizii în cauză s-au urcat într-un alt autovehicul care a venit la fața locului și au plecat.

Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a observat în lacul Grivița, la aproximativ 30 de metri de mal, plafonul unui autoturism scufundat în întregime în apă. Autovehiculul a fost scos din lac, a doua zi, cu ajutorul scafandrilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, constatându-se că era vorba de autoturismul marca BMW X5, cu numărul de înmatriculare_, care a fost predat utilizatorului – inculpatul N. M..

Tot din procesul verbal de cercetare la fața locului a reieșit că nu s-au observat urme de frânare sau de pneuri.

În ceea ce privește apărările inculpatului, instanța a reținut că acestea sunt neverosimile, fiind făcute cu intenția de a fi exonerat de răspundere penală. Astfel, dacă ar fi pierdut cu adevărat controlul volanului, este imposibil să nu fi încercat înainte să frâneze, acesta fiind un instinct al fiecărui conducător auto, însă la fața locului nu au fost identificate urme de frânare. Mai mult, a declarat că din celălalt sens de mers venea un alt autovehicul; este puțin probabil, dacă asta era realitatea, ca acel conducător auto să nu fi oprit, să nu fi încercat să dea o mână de ajutor persoanei care se afla în autovehiculul care a intrat în lac, să nu fi sesizat organele de poliție. De asemenea, instanța a reținut că nu este verosimilă nici acțiunea inculpatului care, după ce ar fi ieșit din autovehicul, a afirmat că a plecat acasă, fără să sesizeze organele de poliție care puteau veni la fața locului și observa dacă inculpatul chiar ieșise din lac (dacă avea hainele ude, etc.). Pe lângă toate aceste aspecte, versiunea inculpatului a fost infirmată prin declarațiile celor 3 martori oculari, aceștia afirmând că, în mod indubitabil, mașina a fost împinsă în lac intenționat de mai multe persoane, și nu faptul că s-ar fi pierdut controlul vehiculului.

În ceea ce privește susținerile inculpatului în sensul că până în prezent a achitat ratele de leasing la (inculpatul depunând în acest sens și o copie de pe biletul la ordin emis în 19.06.2015) către S.C. Fortis Lease România IFN S.A. în condițiile în care nu poate folosi bunul care este în stare de neîntrebuințare, instanța a reținut că acest aspect nu prezintă relevanță sub aspectul situației de fapt reținute în sarcina sa, putând, cel mult, să reprezinte o împrejurare de care instanța poate să țină cont la individualizarea pedepsei.

Instanța a reținut că din ansamblu probator analizat mai sus a rezultat neîndoielnic săvârșirea de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina sa.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului N. M. constând în aceea că la data de 22.09.2009 s-a prezentat la Centrul de Daune al S.C. O. S.A. unde a susținut, în mod neadevărat, că a suferit un accident căzând în lacul Grivița în timp ce conducea autoturismul marca BMW X5, cu numărul de înmatriculare_, în scopul încasării poliței de asigurare în valoare de 70.805 euro (297.381 lei), deși în realitate a împins autovehiculul respectiv în lac cu intenție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, faptă prevăzută în art. 245 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Sub aspectul încadrării juridice, instanța a reținut că în mod corect procurorul de caz a apreciat că legea penală mai favorabilă este Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două reglementări penale succesive (de la 1 la 5 ani închisoare potrivit art. 245 alin. (1) din Codul penal și de la 5 ani închisoare la 10 ani închisoare potrivit art.20 rap la art.215 alin.(1), (3) și (5) din Codul penal din 1968).

Pe de altă parte, s-a precizat că, chiar dacă tratamentul sancționator pentru concursul de infracțiuni incident în cauză este mai favorabil, în abstract, potrivit legii penale anterioare sporul fiind facultativ, în concret, în cauza de față instanța ar fi aplicat oricum un spor de minim 1 an închisoare pentru perseverența infracțională de care inculpatul a dat dovadă, precum și pentru a nu lăsa acestuia impresia de impunitate.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă este Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, acest act normativ fiind aplicat global inculpatului în prezenta cauză, în conformitate cu Decizia nr.265/2014 a Curții Constituționale a României.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute în art.74 din Codul penal raportate în prezenta cauză, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel, instanța a avut în vedere: gradul ridicat de pericol al infracțiunii săvârșite care rezultă din modalitatea de săvârșire a infracțiuni și din suma cu care se intenționa păgubirea societății de asigurare, aceasta fiind una considerabilă - 297.381 lei; circumstanțele personale ale inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale la momentul săvârșirii infracțiunii, după cum a rezultat din fișa de cazier judiciar.

Referitor la conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, instanța a reținut că acesta nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, deși existau mijloace de probă covârșitoare în sensul săvârșirii infracțiunii, însă a achitat în cursul judecății suma de bani cu care societatea s-a constituit parte civilă.

Instanța a apreciat că nu sunt incidente în cauză circumstanțe atenuante legale și judiciare, de natură să atragă reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpatul N. M..

Prin urmare, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse al cărui cuantum a fost orientat spre mediu raportat a limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății. Astfel, în conformitate cu prevederile art.245 alin.(1) din Codul penal, minimul special al infracțiunii de înșelăciune privind asigurările este de 1 an închisoare și maximul special de 5 ani închisoare. Ca atare, instanța a orientat pedeapsa între limitele de 1 an și 5 ani închisoare.

Constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța de fond l-a condamnat inculpatul N. M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, apreciind că pedeapsa astfel stabilită și aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.

Cu privire la modalitatea executării pedepsei închisorii, raportat la cuantumul pedepsei rezultante stabilite, precum și la modalitatea aleasă de instanța care a dispus condamnarea pentru infracțiunea concurentă, s-a constatat că executarea pedepsei închisorii nu se poate realiza decât în regim de detenție.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a constatat că partea civilă S.C. Ominasig V. Insurance Group S.A. a depus la dosar cerere de constituire parte civilă cu suma de 60 Euro (echivalent în lei la data plății) reprezentând prejudiciul cauzat societății pentru gestionarea și soluționarea dosarului de daună, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la momentul achitării. Inculpatul a depus la dosar dovada achitării sumei de 60 de Euro, în echivalent în lei, conform chitanței emise în data de BCR 11.06.2015 privind plata sumei de 268 lei către S.C. Ominasig V. Insurance Group S.A., cu titlu de achitare pretenții în acest dosar.

Ca atare, instanța, constatând îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute în art. 998-999 din Codul civil din 1864 (fapta ilicită, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția, astfel cum s-a arătat în considerentele pe latura penală a cauzei), a admis doar în partea acțiunea civilă exercitată de partea civilă și a obligat inculpatul la plata unei sume de bani reprezentând actualizarea sumei de 60 de Euro achitate de inculpat prin chitanța de depunere numerar emisă de BCR la data de 11.06.2015 cu indicele de inflație la data achitării efective (11.06.2015).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul N. M., solicitând achitarea în baza art. 16 al. 1 lit. c C.p.p., dat fiind că instanța în mod greșit l-a condamnat pe inculpat numai pe baza declarațiilor de la urmărire penală și a unor concluzii fără suport probator. De asemenea inculpatul arată că întotdeauna a achitat ratele de leasing.

De asemenea apelantul critică faptul că instanța l-a condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni ce nu era prevăzută de legea penală la momentul la care se susține că a fost săvârșită, dat fiind că nu era incriminata fapta de înșelăciune privind asigurările prev. de art. 245 C.p. Astfel limitele de pedeapsă ce urma a se aplica erau între 6 luni și 2 ani și 6 luni.

Un alt motiv de apel vizează neaplicarea legii penale mai favorabile pentru concursul de infracțiuni dintre infracțiunea pentru care a fost condamnat pe legea veche și prezenta infracțiune, dat fiind decizia nr. 29/19.11.2015 a ÎCCJ. Se apreciază de către inculpat că legea penală veche este mai favorabilă deoarece sporul în cazul concursului de infracțiuni nu este obligatoriu.

În plus, instanța în mod greșit a anulat liberarea condiționată dispusă prin s.p. nr. 929/12.04.2013 a Judecătoriei Medgidia, deși conform vechiului cod penal, pedeapsa din care a fost liberat condiționat trebuie considerată executată.

Inculpatul mai precizează că, deși s-a menționat de către instanța de fond că se deduce perioada executată, totuși, instanța nu a procedat la deducerea perioadei de la 14.03.2010 la 14.03.2013.

În motivele de apel, inculpatul critică și individualizarea pedepsei, arătând că nu s-a ținut cont de faptul că a achitat ratele de leasing, că are un de loc de muncă, o familie organizată și un copil minor în întreținere.

S-a solicitat ca, în cazul în care sunt probe care dovedesc vinovăția subsemnatului, să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, apelul fiind devolutiv conform art.417 alin.2 C.p.p., Curtea constată și reține următoarele:

În examenul propriu asupra cauzei, Curtea constată că instanța de fond, în urma coroborării probelor administrate în cauză, a reținut în mod corect situația de fapt, conform căreia în noaptea de 19/20.09.2009, în jurul orei 03:30, inculpatul a condus autoturismul marca BMW – culoare argintie, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea societății de leasing S.C. Fortis Lease România IFN S.A. și utilizat de către inculpat. În momentul în care a ajuns sub podul Străulești, pe malul apei, a coborât din mașină împreună cu mai mulți indivizi și timp de mai multe minute s-au chinuit să împingă autoturismul în lac, reușind în cele din urmă, după care, inculpatul și celelalte persoane s-au urcat într-un alt autovehicul, care a venit la fața locului și au plecat.

Văzând cele întâmplate, martorii B. D., U. V. și N. A., care pescuiau în zonă au sesizat, prin serviciul „112”, organele de poliție.

Sosind la fața locului a doua zi, scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București au observat în lacul Grivița, la aproximativ 30 de metri de mal, plafonul autoturismului scufundat în întregime în apă. Autovehiculul a fost scos din lac și predat utilizatorului – inculpatul N. M.. La fața locului nu s-au observat urme de frânare sau de pneuri.

La data de 22.09.2009, inculpatul N. M. s-a prezentat la Centrul de Daune al S.C. O. S.A. unde a susținut, în mod neadevărat, că a suferit un accident căzând în lacul Grivița în timp ce conducea autoturismul marca BMW X5, cu numărul de înmatriculare_, și a solicitat încasarea poliței de asigurare în valoare de 70.805 euro (297.381 lei), deși în realitate împinsese autovehiculul respectiv în lac, cu intenție.

În urma solicitării inculpatului, în cadrul S.C. Ominasig V. Insurance Group S.A. s-a format dosarul de daună nr.CA/B/09._. S.C. O. S.A. nu a achitat prejudiciul către inculpat, ci a formulat plângere penală împotriva acestuia.

Prin urmare, se constată că probatoriul administrat în cauză dovedește dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat.

Instanța de fond a înlăturat argumentat apărarea inculpatului, astfel încât Curtea nu va mai reveni asupra acestui aspect.

Ceea ce se poate adăuga este faptul că în motivele de apel inculpatul a arătat că instanța de fond în mod greșit l-a condamnat pe inculpat numai pe baza declarațiilor de la urmărire penală și a unor concluzii fără suport probator și a solicitat reaudierea celor trei martori care l-au văzut pe inculpat în timp ce împingea mașina în lac și efectuarea unei expertize tehnice auto. Totuși, în faza cercetării judecătorești din apel, inculpatul a renunțat la probele pe care le-a solicitat în motivele de apel.

Din această atitudine procesuală, Curtea înțelege că inculpatul a achiesat în cele din urmă la probatoriul administrat la urmărire penală și la instanța de fond, probatoriu care combate în întregime apărarea formulată de inculpat cu privire la existența unui accident care a determinat ca mașina să ajungă în apa lacului.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei inculpatului, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că fapta inculpatului N. M., care la data de 22.09.2009 s-a prezentat la Centrul de Daune al S.C. O. S.A. unde a susținut, în mod neadevărat, că a suferit un accident căzând în lacul Grivița în timp ce conducea autoturismul marca BMW X5, cu numărul de înmatriculare_, în scopul încasării poliței de asigurare în valoare de 70.805 euro (297.381 lei), deși în realitate a împins autovehiculul respectiv în lac cu intenție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, faptă prevăzută în art. 245 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Cu privire la susținerea inculpatului că a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni care nu era prevăzută de legea penală la momentul săvârșirii ei, Curtea o apreciază ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 1 al. 2 C.p. nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită.

Iar conform art. 174 C.p. prin săvârșirea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă.

Or, la data cînd fapta a fost săvârșită, 22.09.2009, era incriminată fapta de înșelăciune privind asigurările ca infracțiune de înșelăciune în contracte. După 1 februarie 2016, legiuitorul nu a făcut decât să creeze o infracțiune specială de înșelăciune – înșelăciunea privind asigurările, care include în elementele constitutive și forma tentantă a infracțiunii de înșelăciune, pentru existența acesteia nefiind necesară existența unui prejudiciu, căci fapta trebuie să fie săvârșită în scopul obținerii sumei asigurate.

Astfel, în mod corect, pentru a hotărî asupra legii penale mai favorabile, instanța de fond a comparat tratamentul sancționator de la infracțiunea de tentativă la înșelăciune cu infracțiunea – fapt consumat- de înșelăciune privind asigurările, iar concluzia la care a ajuns, în urma aprecierii și asupra sporului facultativ de 1 an închisoare pe care l-ar fi aplicat, este cea corectă, și anume că legea penală mai favorabilă este legea nouă.

Nu se poate reține nici critica inculpatului cu privire la neaplicarea în mod greșit a disp. art. 34 C.p. din 1969, dat fiind decizia Curții Constituționale nr. 265/2014. În cauză nu este aplicabilă nici decizia nr. 29/19.11.2015 a ÎCCJ privind dezlegarea unor probleme de drept, dat fiind că acestea privesc disp. art. 585 al. 1 lit. a C.p.p. – privind procedura de modificare a pedepsei în cadrul operațiunii de contopire dintre o infracțiune săvârșită sub imperiul legii vechi pentru care s-a aplicat o pedeapsă în temeiul noului cod cu o infracțiune săvârșită sub imperiul legii vechi pentru care s-a aplicat o pedeapsă în temeiul vechiului cod penal. Or, în prezenta cauză suntem în timpul judecării cauzei privind o infracțiune săvârșită sub imperiul legii vechi pentru care s-a aplicat o pedeapsă în temeiul noului cod, cele două momente privind faze procesuale diferite.

În ceea ce privește anularea liberării condiționate, Curtea constată că în mod legal s-a dispus aceasta, dat fiind că inculpatul a fost liberat condiționat la data de 16.04.2013 cu un rest de pedeapsă de 696 zile, iar prezenta faptă a săvârșit-o la 22.09.2009, dată la care a fost descoperită, motiv pentru care se impune aplicarea disp. art. 105 al. 1 C.p. și aplicarea disp. art. 38-39 C.p. privitoare la regimul juridic al concursului de infracțiuni.

Inculpatul critică faptul că, deși s-a menționat de către instanța de fond că se deduce perioada executată, totuși, instanța nu a procedat la deducerea perioadei de la 14.03.2010 la 14.03.2013. Chiar dacă instanța nu a procedat la calcularea restului rămas de executat după deducerea din pedeapsa de 6 ani închisoare a pedepsei ececutate de la 14.03.2010 la 16.04.2013, acest fapt ține de executarea hotărârii penale și va fi făcută de către administrația locului de deținere.

În motivele de apel, inculpatul critică și individualizarea pedepsei, arătând că nu s-a ținut cont de faptul că a achitat ratele de leasing, că are un loc de muncă, o familie organizată și un copil minor în întreținere și a solicitat ca, în cazul în care sunt probe care dovedesc vinovăția subsemnatului, să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere.

Cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, Curtea constată că instanța de fond a aplicat pedeapsa în limitele legale prevăzute, închisoare de la 1 la 5 ani închisoare.

Se observă astfel că prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare, instanța de fond a aplicat o pedeapsă în limite legale, orientată în mod just spre mediu, dat fiind că din împrejurările și modul de comitere a infracțiunii și anume prin înscenarea unui accident de circulație ce ar fi putut produce o pagubă considerabilă societății de asigurare, din conduita procesuală a inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea faptei, chiar coroborate cu faptul că inculpatul nu era cunoscut la data săvârșirii faptei cu antecedente penale, are un loc de muncă (probabil la propia firmă), este căsătorit și are un copil în întreținere, rezultă că starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită este una ridicată.

Faptul că inculpatul a achitat în continuare ratele de leasing nu poate conduce automat la reținerea unei circumstanțe favorabile inculpatului, cât timp acesta era obligat prin contract să facă aceste plăți către societatea de leasing și în plus, făcea parte din strategia de apărare a inculpatului, care a susținut că nu se face vinovat de producerea prejudiciului.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare condiționată sub supraveghere a executării pedepsei, Curtea constată că, față de disp. art. 91 al. 1 lit. a C.p., conform cărora pedeapsa aplicată trebuie să fie 3 ani închisoare, situația inculpatului, condamnat la o pedeapsă de 6 ani cu închisoarea, nu permite aplicarea acestor dispoziții legale.

Pentru aceste motive, Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului, urmând ca, în baza art. 275 al. 2 C.p.p. să-l oblige pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N. M. împotriva sentinței penale nr.477/3.07.2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.

În temeiul art.275 alin.2 C.p.p. obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

R.-M. A. D. D.

GREFIER,

C.-M. I.

Red.A.M.R./Th.red.C.V.M.-ex.5/22.02.2016

Judecătoria sectorului 1 București – judecător M. M. O.

← Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 119/2016. Curtea de...		Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... →

Înşelăciunea privind asigurările. Art.245 NCP. Decizia nr. 93/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea privind asigurările. Art.245 NCP. Decizia nr. 93/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI