Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.205 NCP. Decizia nr. 31/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 31/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
Decizia penală nr. 31/A
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. V. A. I.
JUDECĂTOR: C. C. D.
GREFIER: D. P.
* * * * * * * * *
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror E. Eliana B..
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelul declarat de revizuentul S. D. împotriva sentinței penale nr. 451 din data de 05 noiembrie 2015, a Judecătoriei sectorului 6 București pronunțate în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14.01.2016 când, în aceeași compunere deliberând, a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 451/05.11.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București- Secția Penală în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:
În baza art. 459 alin. 5 cod procedură penală a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul S. D. împotriva sentinței penale nr. 495/06.10.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București, ca inadmisibilă; în temeiul art. 275 alin. 2 cod procedură penală a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 lei cheltuielile judiciare către stat; onorariile cuvenite avocaților din oficiu desemnați pentru intimați, în cuantum de câte 260 lei fiecare, au fost avansate din fondurile Ministerului de Justiție.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
S-a constatat că, prin cererea formulată, revizuentul S. D. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 495/06.10.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București.
S-a reținut că, în motivarea cererii, astfel cum a fost precizată, revizuentul a înțeles să critice soluția pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, arătând, în esență, că pedeapsa aplicată este prea mare, cuantumul acesteia fiind determinat de împrejurarea că i-a fost respinsă cererea de soluționare a cauzei conform procedurii recunoașterii, s-a dat o greșită încadrare juridică situației de fapt reținută în sarcina sa.
A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București, precum și dosarul de urmărire penală nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 495/06.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului S. D. la pedeapsa rezultantă de 5 ani, 5 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, s-a reținut în sarcina revizuentului S. D. că, la data de 26.11.2013, pe ., împreună cu inculpatul S. Z., a forțat-o pe persoana vătămată D. A. să intre în autovehiculul VW Transporter și a transportat-o pe aceasta până pe drumul situat între localitatea Ghimpați și localitatea Letca Nouă, jud. G., unde inculpatul S. F., în urma amenințărilor, i-a solicitat persoanei vătămate să redacteze un contract de împrumut în scopul recuperării unei pretinse datorii de la acesta; la data de 26.11.2013, lângă Restaurantul McDonalds de pe ., i-a aplicat mai multe lovituri în zona feței persoanei vătămate Dumtirescu A., cauzându-i acestuia din urmă leziuni care au necesitat spre vindecare 4-6 de zile de îngrijiri medicale; la data de 26.11.2013, aflându-se lângă Restaurantul McDonalds de pe ., a urmărit-o pe persoana vătămată și i-a aplicat acesteia mai multe lovituri în zona feței, în prezența altor persoane, fapt ce a tulburat ordinea și liniștea publică.
Examinând în acest context prezenta cerere de revizuire, instanța a precizat în prealabil că judecarea acesteia se realizează în două etape: admiterea în principiu și judecarea cauzei în fond.
Având în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situațiile în care se poate declanșa acest remediu procesual, stabilind anumite condiții pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Au fost expuse dispozițiile art. 452 alin. 1 cod procedură penală și art. 453 alin. 1 cod procedură penală.
S-a reținut că atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. 2- 4 ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 452 alin. 1 cod procedură penală constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.
În acest sens, s-a observat că prin art. 452 alin. 2 Cod procedură penală se prevede că "revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă".
Tot astfel, prin art. 452 alin. 3 cod procedură penală, făcându-se referire la cazurile de revizuire prevăzute la alin. 1 lit. a și f, se prevede că acestea "pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei".
În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut la alin. 1 lit. a, prin art. 452 alin. 4 Cod procedură penală, se prevede că acestea "constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar în cazurile prevăzute de alin. 1 lit. b- d și f constituie motiv de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice".
În final, pentru cazul "când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia", s-a prevăzut, în art. 452 alin. 5 cod procedură penală că "toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii".
Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă că, în prezenta cauză, față de motivele de fapt invocate, cererea de revizuire este inadmisibilă, motivele invocate de acesta nefiind de natură a determina incidența în prezenta cauză a vreunuia dintre cazurile de revizuire.
Astfel, în ceea ce privește critica revizuentului referitoare la parcurgerea procedurii simplificate, instanța a constatat că prin încheierea din data de 30.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, s-a respins cererea de soluționare a cauzei potrivit procedurii recunoașterii, formulată de inculpatul S. Z. și s-a procedat la audierea inculpatului S. D., ceilalți doi inculpați uzând de dreptul la tăcere; în partea introductivă a încheierii de ședință anterior menționată se menționează în mod expres că inculpații S. D. și S. F., asistați de avocați aleși, au menționat că nu solicită parcurgerea procedurii recunoașterii învinuirii.
Pe cale de consecință, instanța a luat act de manifestarea de voință a inculpaților S. D. și S. F., în sensul că nu doresc să urmeze procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul S. Z., instanța a dispus respingerea cererii formulate de acesta, de urmare a acestei proceduri, apreciind că, față de declarația dată în fața instanței, recunoașterea este una formală, nefiind o recunoaștere efectivă a învinuirii de către inculpat, acesta negând atât elementul material al pretinsei infracțiuni de șantaj cât și elementul material al pretinsei infracțiuni de lipsire de libertate.
În ceea ce privește criticile formulate de revizuent cu privire la greșita încadrare juridică și neaplicarea legii penale mai favorabile, instanța a constatat că, referitor la încadrarea juridică a situației de fapt reținută în sarcina revizuentului, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la schimbările de încadrare juridică puse în discuție din oficiu, instanța a constatat că în conformitate cu art. 246 din Legea nr. 187/2012, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal. Referitor la modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, cât și Hotărârea ICCJ nr.5/2014 pronunțată de completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 470 din 26 iunie 2014. Astfel, potrivit deciziei Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerentele deciziei s-a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu. În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că art. 5 alin. 2 cod penal nu sunt incidente ca efect al pronunțării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art. 5 din Codul penal.
Față de acestea, având în vedere că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța a constatat că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil. Totodată, în determinarea legii penale mai favorabile instanța a avut în vedere și instituția pluralității de infracțiuni.
Astfel, referitor la situația inculpatului S. D., instanța a constatat că acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, suspendată condiționat conform art. 81, 82 cod penal 1969 prin sentința penală nr. 907/2012 a Judecătoriei G., definitivă prin decizia nr. 1600/03.12.2013 a Curții de Apel G.. Față de data săvârșirii faptelor, 26.11.2013, rezultă că acestea au fost săvârșite înainte de rămânerea definitivă a hotărârii anterior menționate, ceea ce va atrage anularea suspendării și aplicarea dispozițiilor privind concursul de infracțiuni. Pluralitatea de infracțiuni astfel creată ridică problema modalității de aplicare a dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 în contextul pronunțării deciziei Curții Constituționale anterior menționată. Astfel, în cazul în care s-ar interpreta că art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 impune instanței obligația de a reține atât încadrarea juridică cât și regimul anulării suspendării condiționate conform vechiului cod, s-ar ajunge la aplicarea obligatorie a unei legi penale mai nefavorabile în condițiile în care niciunul dintre termenii recidivei nu a fost săvârșit după . noii legi. Din contră, instanța a considerat că art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 va fi considerată o dispoziție din cadrul legii noi, care se aplică în mod limitativ la soluția de anulare a suspendării condiționate, necesitatea lui fiind impusă de inexistența unei soluții în legea nouă cu privire la suspendarea condiționată a executării, întrucât codul penal din 2009 nu cunoaște această instituție, fiind prevăzută numai suspendarea executării sub supraveghere conform art. 91 și urm . cod penal 2009. Așadar, în situația în care ambele fapte din pluralitatea de infracțiuni au fost săvârșite sub imperiul vechiului cod, instanța este obligată, conform art. 85 cod penal 1969, să anuleze suspendarea condiționată, în cazurile impuse de legea veche, tratamentul sancționator, atât pentru infracțiunea săvârșită cât și pentru pluralitatea de infracțiuni, urmând să fie acela stabilit în urma aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Altfel spus, instanța nu este obligată de art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 să aplice, în orice situație, dispozițiile codului penal din 1969.
Analizând în acest context situația inculpatului S. D. instanța a constatat că relevantă pentru stabilirea legii penale mai favorabile este încadrarea infracțiunii de lipsire de libertate.
Astfel, conform legii vechi, fapta inculpatului a fost încadrată în dispozițiile art. 189 alin. 1- 2 [7 – 15 ani] fiind incident elementul circumstanțial agravant al săvârșirii faptei de către două sau mai multe persoane. Conform noilor dispoziții penale, fapta a fost încadrată conform dispozițiilor art. 205 alin. 1 cod penal 2009 [1 – 7 ani] . Față de micșorarea considerabilă a minimului special al infracțiunii în noua incriminare, instanța a considerat că nu mai este necesară analiza instituției pluralității de infracțiuni întrucât, astfel cum va fi arătat la secțiunea individualizării judiciare, pedeapsa rezultantă aplicată conform noului cod a fost mai mică decât minimul special prevăzut în codul penal din 1969 și, prin urmare, legea nouă este mai favorabilă, chiar dacă a fost aplicat sporul obligatoriu prevăzut de codul penal din 2009 în cazul concursului de infracțiuni. În ceea ce privește forma concursului, aceasta va fi detaliată ulterior, la momentul analizei încadrării juridice.
Prin urmare, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului S. D. din infracțiunile reținute în rechizitoriu în infracțiunile de șantaj prevăzută de art. 207 alin. 1- 3 cod penal 2009 în concurs formal prevăzută de art. 38 alin. 2 cod penal 2009 cu lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. 1 cod penal 2009 și ambele în concurs real cu lovirea sau alte violențe art. 193 alin. 1- 2 cod penal 2009 și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 cod penal 2009.
Astfel, s-a reținut că fapta inculpatul S. D. care, pe data de 26.11.2013, pe ., împreună cu inculpatul S. Z., a forțat-o pe persoana vătămată D. A. să intre în autovehiculul VW Transporter și a transportat-o pe aceasta până pe drumul situat între localitatea Ghimpați și localitatea Letca Nouă, jud. G., unde inculpatul S. F., în urma amenințărilor, i-a solicitat persoanei vătămate să redacteze un contract de împrumut în scopul recuperării unei pretinse datorii de la acesta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prevăzut de art. 207 alin. 1- 3 cod penal 2009 în concurs formal prevăzut de art. 38 alin. 2 cod penal 2009 cu lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 alin. 1 cod penal 2009. Elementul material al infracțiunii constă în acțiunea celor doi inculpați de introducere forțată a persoanei vătămate în autovehiculul VW Transporter, persoana nemaiavând posibilitatea să acționeze după voința sa. Consumarea infracțiunii de lipsire de libertate a avut loc imediat ce persoana vătămată a fost introdusă în autovehicul, moment în care aceasta nu s-a mai bucurat de libertatea de mișcare. Din situația de fapt reținută de către instanță rezultă că acțiunea de lipsire de libertate se prelungește în timp până la momentul în care persoana vătămată a acceptat să fie readusă în București de către inculpatul S. F.. Prin menținerea privării de libertate, adică prin omisiunea voită de a o elibera pe persoana vătămată, fapta a căpătat caracterul de infracțiune continuă. De asemenea, instanța a constatat că scopul privării de libertate a fost, încă de la început, acela de a o aduce pe persoana vătămată să se întâlnească cu inculpatul S. F. și să o constrângă pe aceasta să îi restituie banii pretins împrumutați de la acest inculpat. Prin urmare, prin aceeași acțiune de privare de libertate, prelungită pe întreaga desfășurare a faptei, inculpații realizează atât elementul material al infracțiunii de lipsire de libertate, dar și elementul material de constrângere din cadrul infracțiunii de șantaj, lipsirea de libertate, împreună cu amenințările lui S. F., constituind acțiunea de constrângere realizată în scopul redactării înscrisului de către D. A.. Prin urmare, infracțiunea de șantaj și cea de privare de libertate au fost săvârșite în concurs formal prev. de art. 38 alin. 2 cod penal 2009. Așadar, elementul material al infracțiunii de șantaj este realizat prin acțiunea de lipsire de libertate, prelungită pe întreaga desfășurare a acțiunilor inculpatului S. F., care l-a amenințat pe D. A. și i-a solicita să redacteze un contract de împrumut. Acțiunea inculpatului a constituit unul dintre elementele de constrângere care au determinat-o pe persoana vătămată să redacteze contractul de împrumut solicitat de către S. F., în scopul obținerii unui folos patrimonial de către inculpatul S. F.. Urmarea imediată în cazul infracțiunii de lipsire de libertate constă în lipsirea subiectului pasiv de libertatea de mișcare și decizie iar în cazul infracțiunii de șantaj, aceea de crearea a unei stări de temere persoanei vătămate care i-a învins posibilitatea acesteia de a alege liber. În privința cerinței esențiale atașate elementului material în cazul infracțiunii de lipsire de libertate, instanța a constatat că privarea de libertate a persoanei vătămate a fost realizată fără drept. Modalitatea de redactare, redactarea completă sau incompletă a înscrisului, precum și elementele pe care le conținea înscrisul sunt irelevante din punctul de vedere al infracțiunii de șantaj, întrucât astfel cum a arătat constat doctrina și jurisprudența, infracțiunea de șantaj se consumă la momentul în care acțiunea de constrângere a fost efectuată complet și s-a produs urmarea imediată, împrejurarea că cel față de care s-a efectuat acțiunea a rezistat presiunilor sau a satisfăcut pretențiile inculpatului nu influențează momentul de consumare al faptei. Prin urmare, infracțiunea de șantaj a fost consumată la momentul în care inculpatul S. F. l-a amenințat și i-a solicitat persoanei vătămate să redacteze înscrisul. Apărarea inculpaților S. F. și S. D. în sensul că acțiunile au fost îndreptate spre recuperarea unei creanțe existențe în patrimoniul inculpatului S. F., nu are relevanță asupra reținerii infracțiunii de șantaj, întrucât astfel cum a fost statuat în mod constant de către instanțele judecătorești, textul de lege care incriminează șantajul, atât cel prev. de C.pen. 1969 cât și cel prev. de C.pen. 2009, nu face referire la caracterul injust al folosului, ci doar la modalitatea injustă în care se urmărește obținerea lui, acesta fiind motivul pentru care infracțiunea de șantaj există și atunci când folosul are un caracter just, dar se urmărește obținerea sa în mod injust. Prin urmare, chiar dacă inculpatul este îndreptățit în obținerea unui folos, dar în activitatea sa de recuperare a folosului utilizează constrângerea și acționează într-o manieră injustă, acțiunea inculpatului se încadrează în incriminarea infracțiunii de șantaj. În concluzie, chiar dacă inculpatul S. F. a împrumutat-o pe persoana vătămată cu suma de 30.000 EUR, încercarea de recuperare a acestei sume, prin constrângere, prin obligarea persoanei vătămate de a redacta un contract de împrumut prin care inculpatul să își preconstituie probe în scopul recuperării sumei de bani, constituie o modalitate injustă de obținere a unui folos patrimonial, indiferent dacă acest împrumut ar fi fost într-adevăr datorat. În ceea ce privește contribuția reținută în sarcina inculpatului S. D., instanța a considerat că acesta a fost coautor atât la infracțiunea de lipsire de libertate, contribuind în mod direct la introducerea forțată a persoanei vătămate în autovehicul și de asemenea având tot o contribuție de coautor în cazul infracțiunii de șantaj, contribuind prin acțiunile de constrângere din cadrul șantajului prin privarea de libertate continuă a persoanei vătămate.
De altfel- s-a reținut-, criticile formulate de revizuent în cuprinsul prezentei cereri de revizuire, referitor la individualizarea pedepsei, au fost formulate și în cadrul apelului declarat de acesta împotriva hotărârii primei instanțe, apel respins de instanța de control judiciar, ca nefondat, apreciindu-se că pedeapsa aplicată este legală și temeinică față de considerentele avute în vedere de instanța de fond, respectiv: gravitatea deosebită a infracțiunii de lipsire de libertate, infracțiune care afectează una dintre valorile fundamentale consfințite în Constituția României, art. 23 prevăzând că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile; durata lipsirii de libertate, care a fost exercitată pe parcursul mai multor ore; gravitatea ridicată a infracțiunii de șantaj, care afectează aceeași valoare fundamentală a libertății individuale, gravitate sporită de existența unei infracțiuni de lipsire de libertate demarată anterior și care a constituit unul dintre elementele constrângerii exercitate față de persoana vătămată; persoana inculpatului S. D., care a dat dovadă de o periculozitate sporită față de infracțiunile săvârșite, înțelegând să uzeze de mijloace violente pentru a recupera sume de bani pe care membrii ai familiei sale pretind că le-au dat unor terțe persoane.
Pe cale de consecință, având în vedere considerentele anterior menționate, în baza art. 459 alin. 5 cod procedură penală, instanța a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul S. D., împotriva sentinței penale nr. 495/06.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._/303/2014, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 lei cheltuielile judiciare către stat.
Onorariile cuvenite avocaților din oficiu desemnați pentru intimați, în cuantum de câte 260 lei fiecare, au fost avansate din fondurile Ministerului de Justiție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul- revizuent S. D. la data comunicării- 10.11.2015 (f. 3 dosar Curte)-, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București- Secția a II- a Penală sub nr._ din data de 15.12.2015.
În fața Curții apelantul și intimații S. Z., S. F. au fost asistați de apărători desemnați din oficiu conform art. 420 alin. 11 cod procedură penală raportat la art. 90 lit. a Cod procedură penală (f. 19- 22 dosar).
La solicitarea Curții a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București.
S-au efectuat verificări cu privire la domiciliul intimatului D. A., fiind întocmit referatul aferent întocmit de grefierul de ședință (f. 5 verso dosar).
La termenul din 11.01.2016 apelantul- revizuent a arătat că își retrage apelul, poziția sa procesuală fiind consemnată în cuprinsul unei declarații atașate la dosar (f. 27 dosar).
În raport cu voința exprimată de apelantul- revizuent, în temeiul art. 415 alin. 1 Cod procedură penală va lua act de retragerea apelului declarat de apelantul- revizuent S. D. împotriva Sentinței penale nr. 451/03.11.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, cauză soluționată și cu citarea intimaților S. Z., S. F., D. A..
Va dispune avansarea și plata, din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul București a sumei de câte 260 lei, conform art. 5 alin. 1 lit. e din Protocolul între M.J. și U.N.B.R. încheiat la 12.06.2015, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu ai apelantului și intimaților S. Z., S. F., domnii avocați I. D. (pentru intimatul S. Z.), M. Letiția (pentru intimatul S. F.), D. M. (pentru apelantul S. D.).
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, în raport cu soluția dată și având în vedere culpa procesuală, îl va obliga pe apelantul- revizuent la plata sumei de 880 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, cheltuieli incluzând onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 415 alin. 1 Cod procedură penală ia act de retragerea apelului declarat de apelantul- revizuent S. D.- fiul lui F. și F., născut la 13.09.1989, deținut în Penitenciarul G. împotriva Sentinței penale nr. 451/03.11.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, cauză soluționată și cu citarea intimaților S. Z.- fiul lui F. și I., născut la 06.05.1988, deținut în Penitenciarul București- J., S. F.- fiul lui P. și Z., născut la 13.04.1963, deținut în Penitenciarul B., D. A.- domiciliat în Mun. București, sector 6, .. 2, ., . la adresele din jud. Ilfov, B., Prelungirea G.- Cartier Latin, ., ., din Mun. București, sector 5, ., ., . și prin afișare la ușa instanței.
Dispune avansarea și plata, din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul București a sumei de câte 260 lei, conform art. 5 alin. 1 lit. e din Protocolul între M.J. și U.N.B.R. încheiat la 12.06.2015, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu ai apelantului și intimaților S. Z., S. F., domnii avocați I. D. (pentru intimatul S. Z.), M. Letiția (pentru intimatul S. F.), D. M. (pentru apelantul S. D.).
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe apelantul- revizuent la plata sumei de 880 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, cheltuieli incluzând onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. V. A. I. C. C. D.
GREFIER,
D. P.
Red. și tehnored. jud. I.E.V.A./18.01.2016/2 ex.
Jud. fond- jud. S.V., Judecătoria Sectorului 6 București- Secția Penală
| ← Delapidarea. Art.295 NCP. Decizia nr. 35/2016. Curtea de Apel... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|
