Delapidarea. Art.295 NCP. Decizia nr. 35/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 35/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 35/A
Ședința publică de la 14 ianuarie 2016
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - C. C.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și inculpatul M. I. C. împotriva sentinței penale nr. 413 din 18.06.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelantul inculpat, personal și asistat de apărător ales, avocat M. A. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind intimata parte civilă . asigurare REASIGURARE SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Apărătorul apelantului inculpat arată că inculpatul înțelege să-și retragă apelul declarat in cauză.
In continuare, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, ce vizează o diminuare a prejudiciului. In acest sens, arată că urmare a unei cauzei aflate pe rolul Judecătoria sectorului 4 București în care persoana vătămată a solicitat o parte dintre pretențiile civile ce se regăsesc in cauza penală. Ca atare, a fost instituită măsura popririi pe veniturile salariale ale inculpatului, respectiv 1/3 din venituri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu administrarea probei solicitate.
Curtea, după deliberare, în baza art. 100 alin. 3 Cod procedură penală, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată și o administrează, prin depunerea la dosar a înscrisurilor precizate.
După ce Curtea pune in vedere apelantului inculpat dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se totodată atenția ca ceea ce declară poate fi folosit si împotriva sa, acesta arată că își menține declarațiile date anterior și nu dorește să dea declarație suplimentară în fața Curții.
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține oral motivele de apel, ce vizează modalitatea de executare a pedepsei, faptul că instanța de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, ținând cont de gravitatea faptei – ce rezultă din durata în timp în care aceasta s-a desfășurat -, cuantumul prejudiciului, atitudinea inculpatului ulterior comiterii infracțiunii și in timpul procesului penal, acesta neachitând benevol nici o parte din prejudiciu. Toate acestea conduc la concluzia că pentru atingerea scopului educativ al pedepsei se impune aplicarea unei pedepse cu executare efectivă. Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului și rejudecând, a se dispune executarea efectivă a pedepsei aplicate, înlăturarea dispozițiilor referitore la suspendarea sub supraveghere a acesteia.
In ceea ce priveste retragerea apelului, opinează că poate fi retras doar un apel în mod corect declarat, astfel că solicită respingerea apelului ca fiind tardiv formulată, nu să se ia act de retragerea acestuia.
Apărătorul apelantului inculpat solicită respingerea apelului parchetului si menținerea sentinței instanței de fond, pe care o consideră legală și temeinică. Apărarea opinează că instanța de fond a aplicat in mod corect legea, pedeapsa aplicată este suficient de mare, iar modalitatea de executare este corectă, pentru a da posibilitatea inculpatului să muncească și să achite prejudiciul. Mai arată că in fața instanței de fond s-au făcut demersuri pentru mediere, pentru a se putea acoperi prejudiciul, dar inculpatului i s-a propus o soluție imposibil de realizat, in sensul de acoperire a prejudiciul în două tranșe. In aceeași măsură, a considerat că este rezonabil și firesc ca inculpatul să achite acest prejudiciu raportat la veniturile pe care le realizează – respectiv 1400 lei lunar. In încheiere, solicită a se avea în vedere și de faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, consideră că soluția instanței de fond este legală și temeinică, regretă fapta comisă și dorește să achite prejudiciul cauzat părții civile, dar pentru a putea realiza acest lucru trebuie să muncească pentru a obține venituri.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 413 din 18.06.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr. _ s-a respins cererea formulată de inculpatul M. I. C. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 5 alin. (1) din Codul penal în infracțiunea de „gestiune frauduloasă” prevăzută în art. 242 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, dispunându-se:
În baza art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 5 alin. (1) din Codul penal, precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul M. I. C. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „delapidare” în formă continuată.
În baza art. 91 alin. (1) din Codul penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, care se calculează conform art. 92 din Codul penal.
In baza art. 67 alin. (1) din Codul penal aplică inculpatului M. I. C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (agent vânzări la o societate de asigurare - reasigurare), prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din Codul penal, pe o perioada de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, care se calculează, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. în baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului M. I. C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (agent vânzări la o societate de asigurare - reasigurare), prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, se impune inculpatului M. I. C. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de către acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului său de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, impune inculpatului M. I. C. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul M. I. C. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 București sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală și art. 91 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, atrage atenția inculpatului M. I. C. asupra dispozițiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecința executării pedepsei închisorii în regim de detenție, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță, în cazul în care nu se îndeplinesc integral obligațiile civile stabilite de instanță până la expirarea termenului de supraveghere, precum și în cazul în care inculpatul mai săvârșește o infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere.
În baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și urm., art. 23 alin. (2) din Codul de procedură penală rap. la art. 998-999 din Codul civil din 1864, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. A. B. DE ASIGURARE – REASIGURARE S.A. și obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 99.291,64 lei și a sumei de 4.325 Euro (la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale.
În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (1.000 lei din faza de urmărire penală și 200 lei din faza de cameră preliminară și judecată).
Pentru a dispun e astfel instanța de fond a reținut că în perioada februarie 2010 – mai 2010, inculpatul M. I. C., în calitate de agent de vânzări al persoanei vătămate . Asigurare – Reasigurare SA, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a încasat de la 104 asigurați suma de 99.293,90 lei și 4.325 euro, ce reprezentau rate prime asigurare, sume ce nu au fost predate angajatorului, fiind folosite de inculpat în interes propriu.
Această situație de fapt s-a reținut că este probată cu următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: raport de expertiză contabilă judiciară (f. 22-43 d.u.p.), contract de muncă ale inculpatului M. I. C. (f. 59-62 d.u.p.), fișa postului pentru inculpat (f. 315-317 d.u.p.), polițe de asigurare și chitanțe de încasare numerar (f. 68-234 d.u.p.), declarații martori M. A. C. (f. 235-236 d.u.p.), N. A. (f. 237-239 d.u.p.), declarația învinuit și inculpat (f. 244, 247-252 d.u.p.), borderouri predare-primire polițe asigurare (f. 253-255, 375 d.u.p.), înscrisuri privind procedura disciplinară declanșată împotriva inculpatului (f. 258-277, 283-292 d.u.p.).
Astfel, din contract de muncă ale inculpatului M. I. C. (f. 59-62 d.u.p.), fișa postului pentru inculpat (f. 315-317 d.u.p.), rezultă că inculpatul a fost salariat al părții civile S.C. A. B. DE ASIGURARE – REASIGURARE S.A. în perioada de referință în funcția de agent de vânzări, iar inculpatul avea printre atribuții și întocmirea borderourilor cu primele încasate și încărcarea polițelor în soft-ul specializat.
Ca urmare a sesizărilor primite de la martorul N. A., angajată a aceleiași societăți, cu privire la întârzierile înregistrate în decontarea sumelor de bani încasate de la persoanele asigurate de către inculpat, s-a procedat la verificarea polițelor de asigurare aferente clienților gestionați de inculpa, constatându-se că în perioada 23.02.2010 – 18.05.2010, acesta și-a însușit suma de 99.293,90 lei și 4.325 Euro, contravaloarea unor poliție de asigurare CASCO și RCA emise clienților societății. În cauză s-a declanșat și cercetarea disciplinară a inculpatului.
Potrivit declarațiilor martorilor Torlac Z. și M. A., aceștia au semnalat încălcarea, în mod repetat de către inculpat a obligațiilor sale de a depune documentele cu regim special (polițe de asigurare, chitanțiere primite pentru efectuarea încasărilor).
Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, în perioada februarie 2010 – mai 2010, inculpatul a primit formulate cu regim special (polițe de asigurare, chitanțiere primite pentru efectuarea încasărilor), acestea fiind primite pe bază de borderouri de predare/primire. Potrivit expertizei, după ce inculpatul încasa contravaloarea polițelor de asigurare, avea obligația să întocmească borderouri cu sumele încasate și să încarce polițele în soft-ul specializat și apoi să depună zilnic banii încasați; înainte de depunerea banilor încasați, avea obligația să predea toate elementele justificative celorlalți angajați, care trebuiau să întocmească „situația încasărilor”. Inculpatul a produs un prejudiciu S.C. A. B. DE ASIGURARE – REASIGURARE S.A. în sumă de 99.291,64 lei și 4.325 Euro - rate prime asigurare, sume ce nu au fost predate angajatorului. Totodată, în expertiză se arată și lista sumelor de bani provenite din încasarea polițelor și chitanțelor.
Deși în faza de urmărire penală inculpatul a arătat faptul că banii încasați cu titlu de rate de prime de asigurare nu i-a folosit în interes personal, ci au fost predați societății fără întocmirea documentelor justificative, instanța reține că în cauză inculpatul nu a făcut dovada acestor afirmații, acestea fiind contrazise de ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală.
Totodată, situația de fapt reținută de instanță se probează și cu declarațiile inculpatului din cursul judecății, aceasta recunoscând în totalitate fapta săvârșită, astfel cum aceasta a fost descrisă în rechizitoriu.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului M. I. C. constând în aceea că, în perioada februarie 2010 – mai 2010, în calitate de agent de vânzări al persoanei vătămate . Asigurare – Reasigurare SA, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a încasat de la 104 asigurați suma de 99.293,90 lei și 4.325 euro, ce reprezentau rate prime asigurare, sume ce nu au fost predate angajatorului, fiind folosite de inculpat în interes propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „delapidare în formă continuată”, faptă prevăzută în art. 295 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 308 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Codul penal.
Sub aspectul legii penale mai favorabile, instanța a reținut că în mod corect procurorul a stabilit că legea penală mai favorabilă este determinată de Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, respectiv art. 295 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 308 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Codul penal (limitele de pedeapsă fiind de la 2 ani închisoare la 7 ani închisoare - care în continuare se reduc cu o treime potrivit art. 308 alin. (2) din Codul penal), spre deosebire de Codul penal din 1968 care prevedea în art. 215 indice 1 alin. (1) din Codul penal limite de pedeapsă cuprinse între 1 an și 15 ani închisoare. De asemenea, tratamentul sancționator al infracțiunii continuate este mai favorabil în noua reglementare penală, sporul facultativ conform art. 36 alin. (1) din Codul penal fiind de 3 ani închisoare, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea în art. 42 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal din 1968 un spor facultativ de 5 ani închisoare. Comparând astfel limitele de pedeapsă prevăzute în normele de incriminare din Codul penal din 1969, respectiv din Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, se reține că legea penală mai favorabilă este reprezentată de Codul penal, conform art. 5 alin. (1) din Codul penal, urmând ca acest act normativ să fie aplicat în mod global inculpatului în prezenta cauză potrivit Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României.
În acest context, raportat la aceste aspecte, în concret, legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului M. I. C. este reprezentată de Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014.
Sub aspectul încadrării juridice, instanța a arătat că la data de 13.05.2015, inculpatul, prin avocat, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată din infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 5 alin. (1) din Codul penal în infracțiunea de „gestiune frauduloasă” prevăzută în art. 242 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal și a respins ca nefondată această solicitare întrucât inculpatul a săvârșit acte de însușire a sumelor de bani întrucât aceștia au fost încasați cu titlu de prime de asigurare și nu au fost returnați părții civile. Un bun se socotește astfel însușit în momentul în care îi la în stăpânire, poate să-l consume, să-l folosească, situații pe deplin aplicabile în cauză. În cazul infracțiunii de gestiune frauduloasă, patrimoniul încredințat spre gestionare presupune o universalitate de bunuri, situație inaplicabilă în cauză, inculpatul negestionând toate bunurile părții civile ci doar o parte din aceasta.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii de delapidare prevăzută în art. 295 alin. (1) din Codul penal, instanța a reținut că elementul material constă în acțiunea inculpatului de însușire periodică și de folosire în nume personal a sumelor de bani pe care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul le primea zilnic cu titlu de rate prime de asigurare de la clienții părții civile și era obligat să le depună la societate, urmarea imediată constând în paguba creată in patrimoniul persoanei vătămate, paguba reprezentând sumele de bani însușite de la persoana vătămată în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, în cuantum total de 99.293,90 lei și 4.325 euro. În subsidiar, prin săvârșirea infracțiunii, au fost vătămate și relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu.
Referitor la calitatea inculpatului – aceea de agent de vânzări al persoanei vătămate . Asigurare – Reasigurare SA, instanța a reținut că aceasta îndeplinește condițiile legale pentru ca inculpatul să fie considerată subiect activ al infracțiunii de delapidare. Astfel, potrivit art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 alin. (1) din Codul penal, pentru a răspunde penal pentru această infracțiune, este necesar ca făptuitorul să aibă pe de parte calitatea de persoană care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, iar pe de altă parte să aibă calitatea de gestionar sau administrator al banilor, valorilor sau a altor bunuri. Inculpatul, la data săvârșirii faptei, deținea această calitate, fiind salariat al părții civile și, potrivit fișei postului inculpatului, aceasta avea atribuții de gestionare a fondurilor, precum și încasarea zilnică a sumelor provenite din primele de asigurare.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată s-a reținut că rezultă în cauză din ansamblul probelor administrate.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din Codul penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. În acest sens, instanța a reținut gradul de pericol social concret al faptei, având în vedere că inculpatul și-a însușit o suma mare de bani, prin mai multe acte materiale, precum și faptul că inculpatul este la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale – așa cum reiese din fișa de cazier judiciar (cele două sancțiuni cu caracter administrativ fiind aplicate pentru alt gen de fapte penale – conducerea unui vehicul cu permisul de conducere suspendat), împrejurările și modul de comitere al faptelor, precum și persoana inculpatului, acesta fiind salariat în prezent, realizând venituri, fiind căsătorit și având un copil minor în întreținere.
Totodată, instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente circumstanțe legale sau judiciare atenuante de natură să atragă reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății.
Prin urmare, având în vedere cele expuse, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea spre mediu în raport de limitele de pedeapsă prevăzute în art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 alin. (2) din Codul penal (între 1 an și 4 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare), astfel cum acestea sunt reduse cu încă o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală incidente în cauză, instanța apreciind că o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.
Având în vedere că art. 295 din Codul penal prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, potrivit art. 67 alin. (1) din Codul penal, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (agent vânzări la o societate de asigurare - reasigurare), prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din Codul penal, pe o perioada de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, care se calculează, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Instanța a apreciat că atitudinea inculpatului față de valorile sociale sus-menționate vine în contradicție cu exercițiul acestor drepturi. Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din Codul penal, respectiv drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (agent vânzări la o societate de asigurare - reasigurare), pe o perioada de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, care se calculează, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Pentru aceleași considerente, instanța, în baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, a aplicat inculpatului M. I. C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (agent vânzări la o societate de asigurare - reasigurare), prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 91 din Codul penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă cuprinsă între 2 ani și 4 ani, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Astfel, având în vedere că inculpatul poate să conștientizeze rezultatul faptelor sale, precum și necesitatea adoptării unei conduite viitoare corespunzătoare celei prescrise de normele juridice, instanța a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, fiind îndeplinite în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 91 din Codul penal, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind de o pedeapsă de 2 ani închisoare, lipsa antecedentelor penale, existența acordului inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului care are o familie organizată, are un copil minor în întreținere și realizează venituri din muncă – având astfel venituri din care poate să-și asigure existența.
Instanța, în baza art. 91 din Codul penal, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, care se calculează conform art. 92 din Codul penal.
Pe de altă parte, instanța a reținut că dispunerea unei pedepse cu închisoare în regim de detenție astfel cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București nu este nici în interesul părții civile, având în vedere că aceasta, pe perioada suspendării sub supraveghere, are posibilitatea să-și recupereze prejudiciul din salariul inculpatului, modalitate în care se realizează această restituire urmând a fi asigurată de către serviciul de probațiune.
În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului M. I. C. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de către acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului său de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, a impus inculpatului M. I. C. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, urmând ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul M. I. C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 București sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, a atras atenția inculpatului M. I. C. asupra dispozițiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecința executării pedepsei închisorii în regim de detenție, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță, în cazul în care nu se îndeplinesc integral obligațiile civile stabilite de instanță până la expirarea termenului de supraveghere, precum și în cazul în care inculpatul mai săvârșește o infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere. Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context, instanța apreciază că aplicarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.
Cu privire la latura civilă, având în vedere considerentele pe latura penală a faptei (din care rezultă săvârșirea faptei ilicite de către inculpat, producerea unui prejudiciu cert părții civile în cuantumul indicat de aceasta, vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a inculpatului și prejudiciul cauzat părții civile), ținând cont și de recunoașterea în totalitate a prejudiciului cauzat de către inculpat în cuantumul indicat de partea civilă, în baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și urm., art. 23 alin. (2) din Codul de procedură penală rap. la art. 998-999 din Codul civil din 1864, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. A. B. DE ASIGURARE – REASIGURARE S.A., și a obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 99.291,64 lei și a sumei de 4.325 Euro (la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale (în limitele investirii instanței de către partea civilă).
În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța a obligat pe inculpatul M. I. C. la plata către stat a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (1.000 lei din faza de urmărire penală și 200 lei din faza de cameră preliminară și judecată).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, care a criticat sentința sub aspectul temeiniciei, solicitând, în raport de circumstanțele reale și personale executarea pedepsei în regim de detenție și inculpatul, care nu a depus motivele de apel, iar la termenul de judecată de astăzi a arătat că înțelege să își retragă apelul.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu disp. art. 417 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată că în perioada februarie 2010 – mai 2010, în calitate de agent de vânzări al persoanei vătămate . Asigurare – Reasigurare SA, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a încasat de la 104 asigurați sumele de 99.293,90 lei și 4.325 euro, ce reprezentau rate prime asigurare, sume ce nu au fost predate angajatorului, fiind folosite de inculpat în interes propriu, faptă care întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată, faptă prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 308 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Codul penal.
Instanța de fond a analizat probele administrate în cauză, și a reținut corect situația de fapt, din ansamblul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății în fond rezultând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul se face vinovat de infracțiunea reținută, Curtea apreciind că, față de retragerea apelului declarat nu se impune analiza suplimentară a susținerilor inculpatului din fața instanței de fond.
Referitor la motivele de apel ale Parchetului, Curtea apreciază că acestea nu sunt fondate.
Curtea apreciază că sub aspectul modalității de executare stabilite de instanța de fond, respectiv prin aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se realizează scopul și funcțiile pedepsei, neimpunându-se o altă modalitate de individualizare. Curtea constată că instanța de fond a arătat considerentele pentru care a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, și reține că a dat eficiență și a acordat semnificație suficientă atât criteriului relativ la persoana inculpatului cât și celui referitor la circumstanțele reale ale producerii infracțiunii, reținând și atitudinea de recunoaștere a faptelor.
Atitudinea procesuală a inculpatului și disponibilitatea acestuia de a achita prejudiciul părții civile, în raport de veniturile pe care le obține în acest moment de la locul de muncă . o dovadă că a înțeles consecințele faptelor sale.
Reținând, pe de altă parte, că au fost impuse obligații și măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării și executarea pedepsei în regim de detenție, și de asemenea, reținând că această modalitate este mai adecvată raportat la posibilitatea reală a achitării prejudiciului, Curtea apreciază că prin acest mod de individualizare judiciară se poate realiza, în cea mai bună măsura scopul și funcțiile pedepsei.
Este adevărat că inculpatul nu a achitat benevol vreo sumă din cuantumul prejudiciului, dar a făcut demersuri în aceste sens, existând mai multe întâlniri între acesta și reprezentanții părții civile, astfel cum rezultă din actele dosarului, însă încercările în acest sens nu au putut fi urmate de achitarea vreunei sume față de posibilitățile reale ale inculpatului, în contextul în care partea civilă a trecut la executarea silită a inculpatului și cu privire la alte sume.
Curtea reține, în final, că partea civilă nu a declarat apel, la rândul său apreciind că posibilitățile de recuperare sunt mai adecvate dacă inculpatul poate obține venituri din muncă și în stare de libertate.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că nu poate reține susținerile parchetului și în temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca atare apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului1 București împotriva sentinței penale nr.413/18.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului1 București – în dosarul penal nr._ .
În ceea ce privește apelul declarat de inculpat, Curtea constată acesta este tardiv.
Sentința penală a fost pronunțată la data de 18.06.2015, și dezbaterile au avut loc la data de 10.06.2015, când inculpatul a fost prezent personal și asistat de apărător ales avocat, iar comunicarea minutei s-a efectuat la adresa inculpatului de domiciliu la data de 24.06.2015, acesta semnând personal de primire, potrivit comunicării depuse la dosar.
Cererea de apel a fost depusă de inculpat prin apărătorul ales la registratura sectorului 1 la data de 29.10.2015, așa cum rezultă din viza aplicată pe cererea de apel care se află la dosarul de apel la fila 7.
Potrivit art. 410 alin. 1 din Codul de procedură penală, termenul de apel este de 10 zile, care curge de la data comunicării minutei, dacă legea nu dispune altfel, și în cauza de față nu suntem în prezența unei situații de excepție, termenul de declarare a căii de atac fiind cel general de 10 zile.
De asemenea, Curtea constată că nu este incidentă în cauza de față nici instituția prev. de art. 411 C.p.p. privitoare la repunerea în termen.
Art. 411 alin.1) prevede că apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel constată ca întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea cauzei de împiedicare, or, Curtea nu a constatat că inculpatul s-a aflat în întârziere dintr-o astfel de cauză obiectivă, acesta neprezentându-se în fața Curții pentru a susține o asemenea situație, pe care nu a invocat-o de altfel nici în cererea scrisă de apel.
Reținând că apelul a fost declarat după expirarea termenului prevăzut de lege, Curtea constată că practic nu poate trece la examinarea pe fond a căii de atac, nefiind legal învestită, căci consecința juridică a efectuării unui act procedural, care trebuia efectuat într-un anumit termen prevăzut de lege și nu a fost efectuat în acel termen, este neluarea în seamă a actului realizat cu depășirea termenului, partea decăzând din dreptul de a mai exercita dreptul recunoscut de legiuitor.
Față de dispozițiile arătate, care prevăd explicit condițiile și termenele exercitării căilor de atac, Curtea constată că inculpatul nu a respectat acest regim extrem de clar și fără echivoc sub aspectul termenelor impuse.
Curtea reamintește că retragerea unei căi de atac nu poate produce efecte juridice decât în măsura în care calea de atac a fost declarată potrivit dispozițiilor legale, astfel încât nu poate lua act de retragerea unei căi de atac formulate tardiv și în raport de aceste considerente, reținând că nu poate trece la analiza pe fond a apelului, Curtea va respinge ca tardiv formulat apelul declarat de inculpat, conform art. 421 pct. 1 lit. a din Codul de procedură penală și îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, în temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apelul Parchetului rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului1 București împotriva sentinței penale nr.413/18.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului1 București – în dosarul penal nr._ .
În temeiul art.421 pct.1 lit.a Cod procedură penală respinge ca tardiv apelul formulat de inculpatul M. I. C. împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuieli judiciare din apelul Parchetului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 14.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. C. C. C.
GREFIER
G. A. I.
Red. și tehnored. C.M.
5 ex.
Red.M.M. O. – Judecătoria Sectorului 1 București – Secția Penală
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 95/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.205 NCP. Decizia nr.... → |
|---|
