Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 52/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 52/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 52/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

Sentința penală nr.52/F

Ședința din Camera de Consiliu de la 08.02.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - L. M.

GREFIER - M. C.

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror E.- ELIANA B..

Pe rol, soluționarea sesizării înaintată de P. de pe lângă Curtea de Apel București în vederea recunoașterii sentințelor nr.1108/2008 din 29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Pisa - secția penală, rămasă definitivă la 13.05.2009, nr.1388/2010 din 09.02.2012, pronunțată de Judecătorul Unic din Florența - Secția a doua, rămasă definitivă la 30.09.2010, nr.1163/2011 din 30.11.2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29.12.2011, punerii acestora în executare, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei transferabilă F. M. (fiul lui S. P. și al lui F., născut la 15 Iunie 1978) - deținut în Penitenciarul din Torino, Italia, pentru a continua executarea pedepsei, formulată de autoritățile judiciare din Republica Italiană.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a lipsit persoana condamnată F. M., pentru care se prezintă avocat oficiu P. G., cu delegația nr._, emisă de Baroul București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând că nu sunt cereri prealabile de formulat, că la dosarul cauzei se află declarația persoanei transferabile, prin care își da consimțământul la transferarea . România, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea sesizării.

Reprezentantul Parchetului pune concluzii de admitere a sesizării, de recunoaștere a sentințelor penale pronunțate de autoritățile judiciare italiene, de transferare a persoanei în vederea executării pedepsei de 9 ani și o lună închisoare și a pedepselor accesorii aplicate. Solicită deducerea perioadei executate de la 16.11.2007 la zi.

Apărătorul din oficiu desemnat pentru persoana transferabilă F. M. solicită admiterea sesizării, recunoașterea hotărârilor străine, transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei, având în vedere consimțământul la transfer și îndeplinirea condiției dublei incriminări, cu deducerea perioadei executate.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față:

Prin sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 18.01.2013, în conformitate cu dispozițiile art.162 al. 4 din Legea nr.302/2004 republicată, s-a solicitat recunoașterea sentințelor penale nr.1108/2008 din 29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Pisa, rămasă definitivă la 13.05.2009; nr.1388/2010 din 09.02.2012, pronunțată de Judecătorul Unic din Florența - Secția a doua, rămasă definitivă la 30.09.2010; nr,1163/2011 din 30.11.2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29.12.2011, privind pe persoana condamnată F. M. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Au fost atașate la dosar: adresa Ministerului Justiției – Direcția D. Internațional și Tratate prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art.162 din Legea nr.302/2004, copia certificată pentru conformitate de pe hotărârile de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, fișa de executare cu indicarea duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată își exprimă consimțământul pentru transfer într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr.1108/2008 din 29.10.2008 dată de Tribunalul din Pisa, rămasă definitivă la 13.05.2009 la Curtea de Apel Florența, a fost condamnat numitul F. M. la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și interzicerea perpetuă a dreptului de a exercita funcții publice, interzicerea dreptului de a deține bunuri și de a administra bunuri pe durata executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.609 bis alin.1, 609 alin.1, nr.2, 582, 585, 576, 61/2 din Codul penal italian.

Prin sentința penală nr.1388/2010 din data de 09.02.2010 pronunțată de Judecătorul unic din Florența – Secția a doua rămasă definitivă la 30.09.2010, a fost condamnat numitul F. M. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.337, 582, 585, 576, 61/2 din Codul penal italian.

Prin sentința penală nr.1163/2011 din 30.11.2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29.12.2011 a condamnat pe numitul F. M. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.336 alin.1 din Codul penal italian.

Prin ordonanța nr.18/2012 din 23.01.2012 P. de pe lângă Tribunalul Pesaro – Biroul Executări Penale a stabilit cumularea pedepselor aplicate numitului F. M., rezultând o pedeapsă de 9 ani și o lună închisoare.

S-a reținut că numitul F. M. a început executarea pedepsei la data de 16.11.2007.

În fapt, prin sentința penală nr.1108/2008 din 29.10.2008 a Tribunalului Pisa, s-a reținut că numitul F. M. a comis infracțiunile de viol și vătămare corporală asupra numitei Andruetto F. în vârstă de 21 ani.

Prin sentința penală nr.1388/2010 din data de 09.02.2010 pronunțată de Judecătorul unic din Florența – Secția a doua, s-a reținut că numitul F. M. a agresat cu ajutorul unei furculițe un agent din cadrul poliției penitenciarului.

Prin sentința penală nr.1163/2011 din 30.11.2011 emisă de Judecătorul Unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29.12.2011, s-a reținut că numitul F. M., fiind deținut în Penitenciarul din Pesaro a folosit prin violență și amenințare față de funcționarul public Menconi Lorenzo, în calitate de asistent șef în cadrul Corpului de Poliție a penitenciarului.

Față de cele reținute, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 cu referire la art.155, 156 și 162 din Legea nr.302/2004, privind admiterea sesizării.

Astfel, este îndeplinită condiția dublei incriminări, deoarece faptele pentru care numitul F. M. a fost condamnat în Republica Italia, au corespondent în legislația penală română, fiind vorba despre infracțiunile de ultraj prev. de art.239 alin.1, 2 C. pen. – două fapte; două fapte de viol prev. de art.197 alin.1 C. pen.; vătămare corporală prev. de art.181 din Codul penal român.

De asemenea, se constată că numitul F. M. este cetățean român cu domiciliul în România, și-a exprimat acordul în vederea transferării, hotărârea de condamnare este definitivă, iar la data primirii cererii de transferare, condamnatul avea de executat o perioadă mai mare de 6 luni din durata pedepsei ce i-a fost aplicată.

Pe de altă parte, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art.165 din Legea nr.302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.224/2006 și republicată în M. Of. nr. 377 din 31.05.2011, privind refuzul opțional al transferării.

D. urmare, în temeiul art.162 din Legea nr.302/2004, Curtea va admite sesizarea, va recunoaște hotărârile de condamnare și va dispune transferarea condamnatului F. M. în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani și 1 (una) lună închisoare.

De asemene, va dispune să execute și pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b, lit.c (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) și lit.e C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator), aplicate prin sentințele penale mai sus menționate, adaptată conform dispozițiilor din Codul penal român.

Va deduce din pedeapsă perioada de la 16.11.2007 la zi.

Conform art.192 alin.3 C. pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.

Recunoaște sentințele penale de condamnare a numitului F. M. (fiul lui S.-P. și F., născut la data de 15.06.1978 în ., cu domiciliul în comuna/., județul D., CNP_), în prezent deținut în Penitenciarul din Torino – Republica Italia, după cum urmează:

- nr.1108/2008 din 29.10.2008, pronunțată de Tribunalul Pisa - secția penală, rămasă definitivă la 13.05.2009, de condamnare la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b, lit.c (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) și lit.e C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator);

- nr.1388/2010 din 09.02.2012, pronunțată de Judecătorul Unic din Florența - Secția a doua, rămasă definitivă la 30.09.2010, de condamnare la pedeapsa de 3 luni închisoare;

- nr.1163/2011 din 30.11.2011 emisă de Judecătorul unic din Pesaro, rămasă definitivă la 29.12.2011, de condamnare la pedeapsa de 4 luni închisoare.

Dispune transferarea condamnatului F. M. într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei totale de 9 ani și 1 (una) lună închisoare și a pedepsei accesorii prev. de art.64 lit.a teza a II-a, lit.b, lit.c (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) și lit.e C. pen. (dreptul de a fi tutore sau curator), aplicate prin sentințele penale mai sus menționate.

Constată că susnumitul a executat din pedeapsă perioada de la 16.11.2007 la zi.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru persoana condamnată.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.02.2013.

PREȘEDINTE,

L. M.

GREFIER,

M. C.

Red.L.M

Tehn. A.L./6 ex./11.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 52/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI