Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 147/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 147/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 147/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
SENTINȚA PENALĂ NR. 147/F
Ședința din Camera de Consiliu din: 17.03.2014
Curtea constituită din:
Președinte: S. C.
Grefier: I. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află soluționarea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, întemeiată pe disp. art. 162 alin. 4 și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind persoana transferabilă C. (R.) S. (Z.), în vederea recunoașterii și a punerii în executare a hotărârii din data de 17.10.2011 a Curții cu Juri din Provincia Anvers, ședința 6 din anul 2011 nr. VI/III, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de transferare a sus-numitului, formulată de autoritățile judiciare din Regatul Belgiei pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a răspuns apărătorul din oficiu al persoanei transferabile C. (fost R.) S. (Z.), av. Silbermann R., cu delegație avocațială nr. 355/03.01.2014, fila 9/dosar, lipsă fiind persoana transferabilă C. (fost R.) S. (Z.).
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că, la data de 13.03.2014, s-a depus de către Ministerul Justiției - Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară dovada notificării persoanei transferabile.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de ridicat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul sesizării.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea sesizării, arătând că sunt îndeplinite condițiile pentru transferarea persoanei condamnate, chiar dacă aceasta s-a opus transferării, recunoașterea sentinței penale din 17.10.2011 a Curții cu Juri din Provincia Anvers, prin care acesta a fost condamnat pentru mai multe fapte, transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei de 30 de ani închisoare conform legii române, într-un penitenciar din România, deducerea arestului preventiv de la 26.06.2009 la zi și emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii. Cu privire la celelalte interdicții aplicate, solicită a se constata că, potrivit legii române, pedepsele accesorii și complementare nu se impune a fi recunoscute.
Avocatul din oficiu al persoanei condamnate precizează că achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.12.2013, cu numărul_ (_ ), s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 (republicată), recunoașterea sentinței penale din data de 17.10.2011, pronunțată de Curtea cu Juri din Provincia Anvers – Regatul Belgiei, definitivă la data de 03.04.2012, privind pe cetățeanul român C. S. (fost R. Z.) și transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
La dosarul cauzei au fost depuse adresa Ministerului Justiției – Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală, prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art. 162 din Legea nr. 302/2004 (republicată), cererea formulată în acest sens de către autoritățile belgiene, copie a hotărârii nr. OE/_ din data de 19.07.2012 a Directiei Generale pentru Străini, prin care s-a dispus obligarea cetățeanului român să părăsească teritoriul regatului, avizul persoanei transferabile, copie tradusă a hotărârii penale de condamnare, extras de legislație.
*****
Curtea a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. III din Legea nr. 300/2013 privind modificarea și completarea Legii nr. 302/2004, cererea aflându-se în curs de soluționare la data intrării în vigoare a celui din urmă act normativ. Prin urmare, a apreciat că soluționarea cauzei urmează a se realiza de către instanța competentă potrivit legii vechi, conform tuturor regulilor în vigoare la data sesizării instanței.
Aplicabilitatea integrală a dispozițiilor legii vechi se impune ca o concluzie derivată din interpretarea gramaticală a primei teze a normei tranzitorii, dar și din coroborarea acesteia cu ultima teză a textului, în care legiuitorul a prevăzut, cu titlu de excepție, vădit limitativ, dispozițiile legii noi ce se aplică imediat și cauzelor aflate în curs de soluționare (ori definitiv soluționate).
În ipoteza în care legiuitorul ar fi intenționat o aplicare imediată, integrală, a legii noi și la situațiile tranzitorii, ar fi fost complet inutilă mențiunea expresă a aplicării (doar) a dispozițiilor art. 131 alin. 4 din Legea nr. 302, cu modificările aduse prin art. I din Legea nr. 300/2013 și persoanelor față de care cererile se află în curs de soluționare la data intrării în vigoare a legii noi.
În plus, soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor potrivit dispozițiilor în vigoare la data sesizării lor reflectă o interpretare rațională a normei tranzitorii. Cât timp în această categorie de cauze nu a fost efectuat controlul de regularitate extins, prevăzut de art. 131, respectiv art. 152 din Legea nr. 300/2013, cu toate garanțiile pe care acest control le implică, aplicarea imediată a normelor noi, ce disciplinează procedura judiciară, ar fi de natură să priveze condamnatul de dreptul său la informare garantat de art. 4 paragraful 5 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Din această perspectivă, Curtea a apreciat necesară încunoștințarea persoanei condamnate despre obiectul prezentei cauze și termenul fixat.
*****
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală din data de 17.10.2011, pronunțată de Curtea cu Juri din Provincia Anvers – Regatul Belgiei, definitivă la data de 03.04.2012, s-a dispus condamnarea cetățeanului român C. S. (fost R. Z.) la pedeapsa principală de 30 de ani închisoare și la interzicerea, pentru totdeauna, a dreptului de a avea funcții, servicii și poziții publice, de a fi ales, de a purta decorații sau titluri de noblețe, de a fi jurat, expert, martor sau certificator în acte, de a depune în instanță altfel decât pentru a da simple informații, de a deține funcția de tutore, subrogate tutore sau curator, dacă nu este vorba de copiii săi, de a avea funcții de consilier judiciar, administrator judiciar al bunurilor unui presupus absent sau administrator provizoriu, de a fabrica, modifica, repara, ceda, deține, purta, transporta, importa, exporta sau tranzita o armă sau muniții, de a lucra în forțele armate.
Condamnarea persoanei transferabile a survenit ca urmare a comiterii infracțiunilor de furt cu violentă sau amenințări, de către două sau mai multe persoane, cu un automobil pentru facilitarea furtului sau fugii, omucidere pentru facilitarea furtului, apartenența la o organizație creată pentru comiterea de atentate asupra persoanelor sau proprietăților.
În fapt, s-a reținut că, la data de 30.05.2009, la Anvers, împreună cu C. D., C. S. a sustras în mod fraudulos, prin violente si amenintări, în prejudiciul lui V. Den Eynde C., mai multe bijuterii din aur (un colier, două lanțuri, un inel mare, un inel cu piatră ovală, o brătară), o sumă de bani necunoscută, un GSM și cheile de la casă, cu circumstanța agravantă că furtul a fost comis de două sau mai multe persoane, iar vinovatii au folosit un automobil sau orice alt mijloc cu motor pentru a facilita furtul sau a asigura fuga. Totodată, s-a retinut că, în mod voluntar si cu intentia de a ucide, au comis o crimă asupra lui V. Den Eynde C. pentru facilitarea furtului si asigurarea impunității.
S-a retinut, de asemenea, că împreună cu alte persoane, prin violente sau amenintări, C. S. a sustras obiectele si sumele de bani mentionate mai jos, în prejudiciul mai multor persoane, cu circumstanta agravantă că furtul a fost comis de două sau mai multe persoane, iar vinovatii au folosit un automobil sau orice alt mijloc cu motor pentru a facilita furtul sau a asigura fuga, precum si circumstanta ca violentele sau amenintările au cauzat o incapacitate permanentă fizică sau psihică pentru fiecare dintre personale mentionate mai jos. Astfel:
-la data de 26.05.2009, la Anvers, împreună cu C. D., au sustras în prejudiciul lui V. Looveren Rober un GSM, un lant de aur cu inel din aur alb si diamant fin, o șevalieră din aur cu diamant, doua inele din aur, o suma de bani nedeterminată, cheile de la casă;
-la data de 28.05.2009, la Mortsel, împreună cu C. D., au sustras în prejudiciul lui V. Genechten Franciscus un ceas marca ”Festina” în valoare de 495 euro.
Împreună cu C. D., D. A. si Rosta H. P., C. S. a făcut parte dintr-o organizatie creată cu scopul de a atenta la persoane sau proprietăți, care există prin simplul fapt al organizării bandei, asociatia având ca scop comiterea de infractiuni ce se pedepsesc cu închisoare pe viata sau închisoare de la 20 la 30 ani, de la 15 la 20 de ani sau de la 10 la 15 ani.
Legal învestită cu soluționarea cererii de transfer, Curtea constată că hotărârea judecătorească de condamnare pronunțată de către autoritățile judiciare belgiene respectă toate exigentele art. 131 din Legea nr. 302/2004 (în forma în vigoare la data sesizării) pentru recunoașterea sa.
Totodată, sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 143 lit. a-c, e, f din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală (în aceeasi formă) pentru a se dispune transferul condamnatului și continuarea executării pedepsei, respectiv:
- persoana condamnată este cetățean român cu domiciliul în România;
- hotărârea penală de condamnare este definitivă, de la data de 03.04.2012;
- faptele penale au corespondent în legislația penală română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. 1 lit. d din Codul penal (fost art. 176 alin. 1 lit. d din Codul penal din 1969), pedepsită cu detentiune pe viată sau închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, tâlhărie, prevăzută de art. 234 alin. 1 lit. d si alin. 3 din Codul penal (fost art. 211 alin. 21 lit. a, e din Codul penal din 1969), pedepsită cu închisoare de la închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi și constituirea unui grup infractional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 2 din Codul penal (fost art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003), pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- la data primirii cererii de transferare, sus-numitul avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei finale de 30 de închisoare;
- din examinarea tuturor actelor cauzei rezultă că, în această fază a procedurii, statul de condamnare nu se opune transferului.
Deși condamnatul nu si-a dat acordul la transfer, o atare manifestare de voință nu constituie un impediment în admiterea cererii formulate de autoritățile belgiene. Față de C. S. s-a dispus, prin hotărârea din 19.07.2012 a Direcției Generale pentru Străini, măsura obligării de a părăsi teritoriului Regatului Belgiei, cu interdictia de a se întoarce timp de 10 ani, context în care devin aplicabile dispozitiile art. 3 paragraful 1 din protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării.
Instrumentul juridic internațional aplicabil permite ca, în ipoteza în care față de o persoană s-a dispus, prin hotărâre administrativă luată ca urmare a condamnării, o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră sau o măsură echivalentă, în virtutea căreia acelei persoane îi este interzis să rămână pe teritoriul statului de condamnare, transferarea acesteia să poată fi dispusă în lipsa consimtământului condamnatului, dar cu luarea în considerare a avizului ce emană de la acesta din urmă.
Declarația de refuz a numitului C. S. nu relevă argumentele ce stau la baza refuzului său la transfer, iar continuarea executării pedepsei în statul de origine apare oportună în condițiile în care, din actele dosarului, rezultă că el are încă legături cu statul de cetățenie (actul de identitate si pașaportul fiind emise de autoritățile române în perioada 2007- 2008).
Sub aspectul naturii și duratei pedepsei principale finale aplicate condamnatului, Curtea constată că sancțiunea de 30 de ani închisoare respectă exigentele legii penale române si nu se impune eventuala sa conversiune. Raportându-se la dispozitiile art. 10 din Conventia europeană si la considerentele deciziei de recurs în interesul legii nr. 23/2009 a Înaltei Curti de Casație și Justiție, notează că o atare pedeapsă nu depășește maximul prevăzut de legea română pentru concursul de infractiuni si nici maximul general al pedepsei închisorii.
În privința interdictiei unor drepturi aplicate condamnatului C. S., Curtea reține că recunoașterea unei atare sancțiuni de către instanța română trebuie să respecte, la rândul său, exigențele art. 10 paragraful 2 din Convenție, respectiv să corespundă, pe cât posibil, naturii sancțiunii aplicate prin hotărârea de condamnare și să nu agraveze situația condamnatului.
În speță, legislația penală română prevede, de principiu, posibilitatea interzicerii ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a exercițiului drepturilor prevăzute, printre altele, de art. 66 lit. a, b, f, h din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorități publice/în orice funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme).
Totodată, dispozitiile art. 66 alin. 1 C.pen. permit interzicerea exercitiului acelorasi drepturi si după executarea pedepsei închisorii, dar pe o perioadă de maxim 5 ani.
Prin urmare, adaptând sancțiunea interzicerii unor drepturi la dispozițiile similare din legea române si urmărind evitarea agravării situatiei condamnatului, Curtea va face aplicarea corespunzătoare a art. 65-66 C.pen. si va interzice condamnatului doar drepturile ce au corespondent în legea română, în limitele permise de această lege.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 162 din Legea nr. 302/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 300/2013, Curtea va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Va recunoaște sentința penală din data de 17.10.2011, pronunțată de Curtea cu Juri din Provincia Anvers – Regatul Belgiei, definitivă la data de 03.04.2012, privind pe cetățeanul român C. S. (fost R. Z.).
Va dispune transferarea persoanei condamnate C. S. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 30 de ani închisoare.
Va adapta pedeapsa accesorie și complementară aplicată condamnatului conform dispozițiilor art. 65 – 66 din Codul penal și va interzice acestuia exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f, h din Codul penal pe toată durata executării pedepsei închisorii, precum și ulterior, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Va deduce din pedeapsa aplicată prevenția și perioada executată de la data de 26.06.2009 la zi.
În baza art. 169 din Legea nr. 302/2004 (republicată), cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa; onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Recunoaște sentința penală din data de 17.10.2011, pronunțată de Curtea cu Juri din Provincia Anvers – Regatul Belgiei, definitivă la data de 03.04.2012, privind pe cetățeanul român C. S. (fost R. Z.), prin care s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa principală de 30 de ani închisoare și la interzicerea, pentru totdeauna, a dreptului de a avea funcții, servicii și poziții publice, de a fi ales, de a purta decorații sau titluri de noblețe, de a fi jurat, expert, martor sau certificator în acte, de a depune în instanță altfel decât pentru a da simple informații, de a deține funcția de tutore, subrogate tutore sau curator, dacă nu este vorba de copiii săi, de a avea funcții de consilier judiciar, administrator judiciar al bunurilor unui presupus absent sau administrator provizoriu, de a fabrica, modifica, repara, ceda, deține, purta, transporta, importa, exporta sau tranzita o armă sau muniții, de a lucra în forțele armate.
Dispune transferarea persoanei condamnate C. S. (fiul lui D. si O., născut la data de 23.01.1975 în A. I., domiciliat în Teiuș, .. 8, jud. A., CNP_) într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 30 de ani închisoare.
Adaptează pedeapsa accesorie și complementară aplicată condamnatului conform dispozițiilor art. 65 – 66 din Codul penal și interzice acestuia exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, f, h din Codul penal pe toată durata executării pedepsei închisorii, precum și ulterior, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Deduce din pedeapsa aplicată prevenția și perioada executată de la data de 26.06.2009 la zi.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.03.2014.
Președinte Grefier
S. C. I. D.
Red./th.red. S.C
4 ex. – 21.03.2014
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 266/2013.... → |
|---|
