Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 65/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 65/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 65/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.65/C
Ședința publică din data de 03 februarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. S.
GREFIER: E. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror I. D..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de către inculpatul D. L. împotriva încheierii de ședință din data de 22.01.2016 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul penal nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-inculpat D. L., personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat Lorette L., conform împuternicirii avocațiale nr. 30/03.02.2016, aflată la fila 8 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe contestația formulată de către inculpatul D. L..
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat, având cuvântul, în temeiul art.425/1 alin.7 pct.2 lit.a rap. la art.206 C.p.p, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și, pe fond, în urma reevaluării situației juridice a inculpatului prin prisma circumstanțelor reale și personale, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura arestului la domiciliu.
În susținerea contestației formulată arată că înțelege să invoce principiul in dubio pro reo, dubiu care este evidențiat atât în faza de urmărire penală în ce privește probatoriul administrat, cât și în prima etapă procesuală, înainte de declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București Secția I Penală, instanță care a procedat la audierea persoanei vătămate și care a indicat că inculpatul nu este cel care a agresat-o, totodată precizând că în prima etapă procesuală a fost efectuat un raport de expertiză medico-legală ce contrazice raportul inițial de constatare tehnico-științifică, însă s-a ajuns în situația declinării competenței înainte ca cele două rapoarte să fie avizate de Comisia de Avizare și Control.
Arată că în cauză a fost depășit termenul rezonabil dată fiind perioada îndelungată în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv, de aproximativ 2 ani, că acesta beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție, precum și că circumstanțele sale personale nu îl prezintă ca pe o persoană care dacă ar fi lăsată în libertate ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică, în opinia apărării această stare de neliniște în rândul opiniei putând fi creată prin perpetuarea menținerii prevenției.
În concluzie, solicită modificarea măsurii preventive dispusă față de inculpat, măsura pe care o apreciază ca nefiind utilă după o perioadă de aproximativ doi ani de arest preventiv.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de către inculpat, ca nefondată și menținerea încheierii instanței de fond ca legală și temeinică, apreciind că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea și, ulterior menținerea stării de arest a inculpatului.
În raport de susținerile apărării referitoare la existența unei îndoieli rezonabile în ce privește fapta săvârșită de inculpat, arată că probele avute în vedere la luarea măsurii nu trebuie să aibă aceeași valoare cu probele ce ar conduce la condamnare, instanța de fond făcând în încheierea atacată o analiză inclusiv a probelor care justifică în continuare menținerea acestuia în arest, în acest sens fiind menționate raportul de constatare tehnico-științifică antropologică efectuat în cauză din care rezultă că este probabilă identitatea dintre autorul infracțiunii de tâlhărie și inculpat, împrejurarea că persoana vătămată l-a recunoscut pe inculpat dintr-o planșă fotografică, imaginile surprinse de camerele de luat vederi și harta traseelor celor două vehicule din care rezultă faptul că autovehiculul Mazda de culoare vișinie a urmărit în trafic vehiculul care era condus la acel moment de persoana vătămată și că din interiorul acestuia a coborât persoana care l-a agresat pe persoana vătămată, probe în raport de care apreciază că la acest moment nu există o îndoială de natură a justifica o revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive.
De asemenea, arată că măsura arestului preventiv față de inculpat s-a luat inițial pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, infracțiune care subzistă indiferent de concluziile raportului de expertiză medico-legală, precum și că termenul rezonabil nu a fost depășit prin raportare la infracțiunea violentă pe care inculpatul a săvârșit-o, justificându-se în continuare menținerea stării de arest a acestuia.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat, având cuvântul în replică, arată că au fost invocate doar probele în acuzare, omițându-se a se preciza că în raportul de expertiză medico-legală efectuat în faza de urmărire penală se menționează că la ora 13.32 persoana vătămată apelează Serviciul 112 și la 13.36 este identificată discuția dintre inculpat și soția sa la o distanță considerabilă de locul faptei.
Contestatorul-inculpat D. L., având cuvântul, arată că nu a agresat-o pe persoana vătămată și că aceasta nu l-a descris ca fiind autorul faptei.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 22.01.2016 pronunțată în dosarul penal nr._ 15, Tribunalul București - Secția I Penală a constatat, în temeiul art.362 al.2 Cod pr.penală rap. la art.208 Cod pr.penală în referire la art.223 Cod pr.penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul D. L. [fiul lui L. și N., născut la data de 28.04.1971 în București, CNP -_, arestat în baza M.A.P. nr.13/C/19.06.2014 emis de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._/300/2014] și a menținut această măsură.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință - din Camera de Consiliu - din data de 13.06.2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014, în temeiul art.227 Cod pr.penală a fost respinsă propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul București de arestare preventivă a inculpaților D. L. și M. I. A..
Prin încheierea nr.274/CDL/19.06.2014 a Tribunalului București - Secția I Penală, urmare admiterii contestației formulată de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, a fost desființată încheierea de respingere a propunerii și, în temeiul art.226 alin.1 Cod pr.penală rap. la art.223 alin.2 Cod pr.penală, a fost admisă propunerea de arestare preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.06.2014 și până la data de 18.07.2014, inclusiv.
Ulterior, succesiv, starea de arest preventiv a inculpaților a fost verificată, apoi menținută, potrivit legii.
Prin rechizitoriul nr.960/P/2014 din data de 14.07.2014 al P. de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului D. L., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev.de art.233-234 alin.3 Cod penal, constând în aceea că în data de 27.09.2013, în jurul orelor 14.22, în baza unei rezoluții infracționale comune, beneficiind de sprijinul moral și material al complicelui M. I. A., prin violență fizică, punând în primejdie viața victimei, a deposedat-o pe persoana vătămată Zolfaghari Akbar de geanta pe care o avea asupra sa, în care se găsea suma de 105.000 lei, în timp ce aceasta din urmă se deplasa pe jos pe ., București, părăsind câmpul infracțional cu autoturismul marca Mazda 626 cu nr. de înmatriculare PE 413 CI, de culoare vișinie, condus de complicele M. I. A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București - Secția Penală sub nr._/300/2014, iar prin sentința penală nr.341/24.06.2015, înbaza art.386 alin.1 Cod pr.penală a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție din oficiu de instanță în privința faptei reținute în sarcina inculpatului D. L., din infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art.233-234 alin.3 Cod penal în infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art.32 Cod penal rap. la art.189 alin.1 lit.d Cod penal, în concurs cu infracțiunea de tâlhărie, prev. de art.233 Cod penal, ambele cu aplic. art.38 alin.1 și art.5 Cod penal. În baza art.47 alin.1 Cod pr.penală rap. la art.36 alin.1 lit.a Cod pr.penală a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 2 București, excepție invocată din oficiu. În baza art.50 alin.1 Cod pr.penală, a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații D. L. și M. I. A.în favoarea Tribunalului București.
Ulterior, după înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului București, Secția I Penală, ca urmare a declinării de competență, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, tribunalul a reținut că mijloacele de probă administrate de la data începerii urmăririi penale în cauză și până în momentul cercetării judecătorești nu au modificat în nicio măsură presupunerea rezonabilă conform căreia inculpatul D. L., aflat în stare de arest preventiv, ar fi participat la comiterea actelor pentru care este în prezent judecat.
Privitor la împrejurarea că în speță, în cursul urmăririi penale nu a fost audiat un martor propus în apărare, martor aflat în executarea unei pedepse privative de libertate și cu care s-a purtat o discuție relativă la înstrăinarea autoturismului surprins în imaginile stocate în memoria camerelor amplasate pe traseul urmat de persoana vătămată, instanța a apreciat că nu poate avea relevanță sub aspectul măsurii preventive dispuse în cauză.
La dosarul de urmărire penală există mai multe mijloace de probă relevante care justifică reținerea presupunerii rezonabile conform căreia inculpatul cercetat în stare de arest preventiv ar fi participat la comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, aceste mijloace de probă fiind confirmate prin declarațiile inițiale ale persoanei vătămate. Prin urmare, s-a apreciat că există date certe conform cărora inculpatul cunoștea că persoana vătămată se ocupă cu schimbul valutar, având asupra sa sume substanțiale de bani, imaginile stocate de camerele video amplasate în zona unde persoana vătămată își derula activitatea surprinzându-i pe cei doi inculpați la fața locului. Or, din desfășurarea ulterioară a evenimentelor a rezultat că singura explicație a prezenței inculpaților D. L. și M. I. A. în acel loc era supravegherea atentă a persoanei vătămate. Din imaginile surprinse de camerele de luat vederi și din harta traseelor celor două vehicule a rezultat, fără dubiu, faptul că autovehiculul Mazda, de culoare vișinie, cu număr de înmatriculare PE-413-CI, a urmărit în trafic vehiculul care era condus la acel moment de persoana vătămată și că din interiorul acestui autovehicul Mazda a coborât persoana care l-a agresat pe persoana vătămată Zolfaghari Akbar.
Organele de urmărire penală au avut la dispoziție acte și probe testimoniale, potrivit cărora inculpații cercetați în stare de arest preventiv ar fi participat la desfășurarea activității descrise în actul de sesizare, aspect reținut și de instanța de fond în motivarea sentinței prin care s-a dispus declinarea competenței în favoarea instanței competente să se pronunțe asupra unei infracțiuni contra vieții persoanei.
O altă condiție pentru a se dispune și menține măsura arestării preventive se referă la existența unuia dintre cazurile prevăzute de art.223 Cod pr.penală.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art.223 alin.2 Cod pr.penală în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol pentru ordinea publică, s-a reținut că - deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevăzute de lege neputând constitui singurele temeiuri de apreciere - modul de operare folosit în comiterea actelor de agresiune fizică și deposedare de bunuri a demonstrat că inculpații au premeditat comiterea actelor infracționale, cunoscând cu precizie activitatea persoanei vătămate, itinerarul acesteia precum și faptul că la momentul comiterii faptelor persoana vătămată avea asupra sa sume substanțiale de bani.
Faptul că până în prezent nu au fost depuse la dosar relațiile solicitate de la I.N.M.L. „M. Minovici”, astfel încât nu se cunoaște cu certitudine la care din concluziile celor două acte medico-legale se va ralia I.N.M.L. „M. Minovici”, a fost apreciat că nu poate justifica reținerea unui grad mai redus de pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în care mijloacele de probă administrate au demonstrat existența unui act de agresiune fizică la adresa victimei, însă cele două acte medico-legale prezintă o gravă incongruență sub aspectul punerii în primejdie a vieții victimei.
În cauză însă măsura arestării preventive a fost dispusă în condițiile în care fapta a fost considerată de competența Judecătoriei sectorului 2 București, instanță competentă sub aspectul infracțiunii de tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie. Faptul că există potențialitatea ca leziunile aplicate persoanei vătămate să-i fi pus acesteia viața în primejdie, aspect ce se impune a fi elucidat în funcție de relațiile transmise de I.N.M.L. „M. Minovici”, nu poate duce decât la caracterizarea activității infracționale ca având un grad de pericol concret mult mai ridicat decât cel avut în vedere inițial, la dispunerea măsurii arestării preventive.
De asemenea, instanța a mai reținut că nici lipsa administrării altor mijloace de probă în fața instanței sesizate ca urmare a declinării competenței de soluționare nu poate justifica dispunerea unei alte măsuri preventive mai puțin intruzive în cauză, mijloacele de probă solicitate fiind necesar a fi administrate numai după stabilirea cu certitudine a competenței de judecată în primă instanță.
Prin urmare, judecătorul cauzei pe fond a arătat că numai după sosirea relațiilor solicitate la I.N.M.L. „M. Minovici” se va putea stabili cu certitudine dacă leziunile provocate au fost de natură a pune în primejdie viața victimei, tribunalul fiind sesizat și cu o infracțiune contra vieții persoanei.
Pentru a răspunde exigențelor art.5 pct.1 lit.c) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, precum și concluziilor formulate de apărătorii inculpatului, tribunalul a analizat și posibilitatea dispunerii unor măsuri alternative întrucât numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret se poate proceda la menținerea măsurii arestării preventive față de inculpați (cauza McKay c Regatului Unit). Jurisprudența Curții a fost preluată la nivel normativ de către legiuitor, art.202 alin.3 Cod pr.penală arătând în mod expres că orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitea acuzației adusă persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
În acest sens, pentru realizarea scopului de a preveni săvârșirea de alte astfel de fapte, precum și aceea de a asigura buna desfășurare a procesului penal, prin asigurarea prezenței inculpaților în fața organelor judiciare, instanța a reținut că pretinsa modalitate de săvârșire a faptelor, raportat la atitudinea adoptată de inculpați relevă că orice altă măsură preventivă este insuficientă pentru înlăturarea riscului pe care inculpatul îl reprezintă pentru membrii societății.
Astfel, s-a conchis că există temeiurile necesare și suficiente ce impun privarea de libertate a inculpatului, sens în care instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut-o.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul D. L., care a solicitat, în urma reevaluării situației sale juridice prin prisma circumstanțelor reale și personale, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura arestului la domiciliu.
În susținerea contestației a fost invocat principiul in dubio pro reo, precizându-se că îndoiala a fost evidențiată atât în faza de urmărire penală cât și în prima etapă procesuală, anterior declinării de competență în favoarea Tribunalului București întrucât în urma audierii persoanei vătămate a rezultat că nu inculpatul D. L. a fost cel care a agresat-o iar în prima etapă procesuală a fost efectuat un raport de expertiză medico-legală ce a contrazis raportul inițial de constatare tehnico-științifică, însă s-a ajuns la soluția declinării competenței înainte ca cele două rapoarte să fie avizate de Comisia de Avizare și Control.
S-a mai arătat că în cauză a fost depășit termenul rezonabil dată fiind perioada îndelungată în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv, aproximativ 2 ani, că acesta beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție, precum și că circumstanțele sale personale nu îl prezintă ca pe o persoană care dacă ar fi lăsată în libertate ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică, în opinia apărării această stare de neliniște în rândul opiniei putând fi creată prin perpetuarea menținerii prevenției.
În concluzie, s-a solicitat modificarea măsurii preventive dispusă față de inculpat, măsura apreciată ca nefiind utilă după o perioadă de aproximativ doi ani de arest preventiv.
Examinând încheierea contestată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.4251 rap.la art.421 alin.2 Cod pr. procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Pe fond, analizând măsura arestării preventive a inculpatului D. L., Tribunalul, față de împrejurarea că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea acestuia de libertate, a dispus justificat menținerea măsurii, în baza art.208 Cod procedură penală.
Astfel, se constată că inculpatul este în prezent judecat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev.de art.32 rap.la art.189 alin.1 lit.d din noul Cod penal în concurs cu infracțiunea de tâlhărie prev.de art.233 din noul Cod penal, ambele cu aplic.art.38 alin.1 și art.5 din noul Cod penal, urmare a schimbării de încadrare juridică dispusă de Judecătoria sectorului 2 București prin sentința penală nr.341/2015 pronunțată în dosarul nr._/300/2014, inculpatul fiind arestat preventiv și trimis în judecată, inițial, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată prev.de art.233-234 alin.3 Cod penal.
La acest moment procesual, Curtea nu identifică vreo justificare pentru schimbarea temeiurilor arestării sau vreun motiv întemeiat pentru punerea inculpatului în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și ulterior, impune privarea acestuia de libertate în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă alternativă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art.202 alin.1 Cod pr.penală.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin raportare la exigențele art.5 parag.3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.
Persistența și suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art.202 Cod pr.penală, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care inculpatul se bucură conform legislației în vigoare.
Contestatorul inculpat a invocat în fața instanței de control judiciar principiul in dubio pro reo, însă Curtea reamintește că legalitatea privării de libertate a unei persoane este condiționată de existența unor motive verosimile de a bănui că persoana lipsită de libertate ar fi săvârșit o infracțiune. În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului prin motive verosimile se înțeleg date, informații de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea respectivă (cauza Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit), fără a fi necesar ca, la momentul luării sau menținerii măsurii arestării preventive să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă (cauza Murray c. Regatului Unit), nefiind necesar ca persoana să fie într-un final, acuzată sau trimisă în judecată.
Tot Curtea Europeană a arătat, însă, că faptele probatorii, care ar putea da naștere unei bănuieli legitime, nu trebuie sa fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v.Malta).
Fără a face o riguroasă analiză a faptelor presupus săvârșite de către inculpat și a mijloacelor de probă administrate, instanța de control are în vedere întregul probatoriu administrat în cauză în dovedirea „acuzației” aduse atât în etapa urmăririi penale cât și ulterior sesizării instanței cu rechizitoriu, relevante în acest sens fiind apreciate: raportul de constatare tehnico-științifică antropologică efectuat în cauză din care rezultă că este probabilă identitatea dintre autorul infracțiunii de tâlhărie și inculpat, împrejurarea că persoana vătămată l-a recunoscut pe inculpat dintr-o planșă fotografică, imaginile surprinse de camerele de luat vederi și harta traseelor celor două vehicule din care rezultă faptul că autovehiculul Mazda de culoare vișinie a urmărit în trafic vehiculul care era condus la acel moment de persoana vătămată și că din interiorul acestuia a coborât persoana care l-a agresat pe persoana vătămată, probe în raport de care se apreciază că la acest moment nu există o îndoială de natură a justifica o revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive.
Cât privește dispozițiile art.223 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că și acestea sunt cumulativ întrunite, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele deduse judecății fiind închisoarea mai mare de 5 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, privarea sa de libertate fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, prin raportare la modul de operare folosit în comiterea faptelor reținute în sarcina sa, urmările faptei comise în dauna persoanei vătămate ce demonstrează că și în acest stadiu al procesului penal, singura măsură preventivă aptă a servi la buna desfășurare a procesului penal rămâne măsura arestării preventive.
Față de aceste împrejurări, se constată că tribunalul a apreciat în mod just că, și la momentul actual, se impune izolarea inculpatului de comunitate pentru prezervarea ordinii publice, faptele comise prezentând o gravitate ridicată, de natura a produce o puternică rezonanță negativă în conștiința opiniei publice.
Cu privire la circumstanțele de ordin personal favorabile inculpatului (lipsa antecedentelor penale), Curtea apreciază că acestea nu pot constitui, prin ele însele, motive pentru punerea în libertate, aceste aspecte - apreciate în contextul gravității faptelor reținute în sarcina inculpatului - urmând a fi ulterior valorificate, în mod corespunzător, în procesul de individualizare a pedepsei, în situația în care, evident, s-ar ajunge la pronunțarea unei hotărâri de condamnare împotriva sa, pe parcursul cercetării judecătorești - etapă a procesului penal – discutându-se mijloacele probatorii, readministrându-se și reevaluându-se probele necesare aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
În plus, Curtea reține că măsura arestării preventive a fost luată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă pentru care dealtfel a și fost trimis în judecată, iar cel puțin pentru această infracțiune subzistă temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive indiferent de concluziile Comisiei Superioare de Avizare și Control din cadrul INML a celor două rapoarte de expertiză medico-legală.
În ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, acesta este apreciat prin raportare la gravitatea infracțiunilor săvârșite, complexitatea și specificul cauzei, astfel încât, prin durata sa să se permită realizarea scopului pentru care a fost instituită, respectiv garantarea bunei desfășurări a procesului penal în toate fazele sale.
În speță, privitor la termenul de când este arestat preventiv inculpatul (19.04.2014), Curtea apreciază că, dat fiind momentul procesual în care ne aflăm și în raport de complexitatea cauzei, nu se poate aprecia că acesta a devenit nerezonabil, de altfel, instanța de fond urmând a aprecia asupra acestui aspect de fiecare dată cu ocazia verificării legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, conform art. 208 Cod pr.penală.
Curtea apreciază, în acord cu prima instanță, că luarea unei alte măsuri preventive, alternativă privării de libertate, ar conduce la îndepărtarea de la scopul măsurilor preventive avut în vedere de legiuitor.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, față de circumstanțele cauzei, față de caracterul necesar al măsurii arestului preventiv pentru protejarea comunității împotrivapericolului de repetare a faptelor extrem de grave, de natura celor față de care se efectuează cercetarea judecătorească, Curtea constată că măsura arestului la domiciliu nu oferă suficiente garanții că buna desfășurare a procesului penal nu ar fi perturbată, chiar dacă inculpatul este necunoscut cu antecedente penale.
Așa fiind, Curtea va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul D. L. împotriva încheierii de ședință din data de 22 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul penal nr._ 15, soluție în raport de care contestatorul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul D. L. împotriva încheierii de ședință din data de 22 ianuarie 2016 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul penal nr._ 15.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 februarie 2016.
PREȘEDINTE,
L. S.
GREFIER,
E. V.
Red.L.S./Th.red.C.V.M.-ex.2/03.03.2016
T.B. S I pen – judecător N. R. A.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 226/2016.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
