Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 1095/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 1095/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 1880/235/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1095/A/2015

Ședința publică din 25 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I., judecător

JUDECĂTOR: M. R.

GREFIER: D. S.

P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: V. G.

S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul I. D. O. împotriva sentinței penale nr.849 din data de 27 mai 2015 a Judecătoriei G., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă judecătoria G. din dosarul penal nr. 195/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev. de art. 180 al. 2 Cod penal din 1969.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă partea civilă R. Nicușor V., lipsă fiind partea civilă S. C. Județean de Urgență Cluj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar de către av.C. Teodorian, un script în care arată că inculpatul a decedat la data de 12 iunie 2015, sens în care a depus copia certificatului de deces.

Reprezentantul Parchetului solicită, având în vedere decesul inculpatului, a fi întrebată partea civilă R. Nicușor dacă își mai menține constituirea de parte civilă.

Partea vătămată R. Nicușor arată că–și retrage plângerea penală formulată împotriva inculpatului, având în vedere că acesta a decedat și de asemenea renunță la pretențiile civile solicitate.

Reprezentantul Parchetului solicită a se lua act de renunțarea la acțiunea civilă și a se dispune încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului.

Partea vătămată R. Nicușor arată că este de acord cu încetarea procesului penal.

CURTEA

Deliberând reține că,

Prin sentința penală nr.849 din 27.05.2015 a Judecătoriei G. pronunțată în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul I. D. O., la pedeapsa închisorii de 1 an pentru comiterea infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzută de art. 180, alin. 2, din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 15, alin. 2 din legea nr. 187/2012, raportat la art. 83, alin. 1 din Codul penal din 1969 s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 728/2011 pronunțată de Judecătoria G. rămasă definitivă la data de 16.11.2011 prin decizia penală nr. 512/R/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 15, alin. 2 din legea nr. 187/2012, raportat la art. 83, alin. 1 din Codul penal din 1969 s-a dispus cumularea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa închisorii de 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 728/2011 pronunțată de Judecătoria G., urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni.

În temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64 literele a, teza a II-a, și b din Codul penal, începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În temeiul articolului 19 și 397 din Codul de procedură penală raportat la 1382, C. civ. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă R. Nicușor-V., domiciliat în satul Iclod, nr. 393, ., în contradictoriu cu inculpatul Ionan D.-O. și pe cale de consecință a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 8.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 40 lei, cu titlu de daune materiale, produse ca urmare a faptelor comise de inculpat în data de 05.02.2013.

S-a luat act că S. C. Județean de Urgență Cluj, cu sediul în Cluj-N., .-5, jud. Cluj nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 276, alin. 1, C. proc. pen., a fost obligat inculpatul I. D.-Olimpliu la plata către partea civilă R. Nicușor-V., a sumei de 1850 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 274, al. 1, C. proc. pen., a fost obligat inculpatul I. D.-O. la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă judecătoria G. din dosarul penal nr. 195/P/2013, inculpatul I. D.-O. a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180, al. 2, din Codul penal din 1969.

În sarcina inculpatului s-a reținut că, pe fondul relațiilor tensionate pe care le avea cu R. Nicușor V., la data de 05.02.2013, în jurul orelor 2320, a urmărit-o pe persoana vătămată R. Nicușor V. pe traseul urmat spre casă, până pe . Școlii Gimnaziale cu clasele I-VIII din Iclod, unde a acostat-o și a lovit-o cu o țeavă din metal peste piciorul stâng, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale,

În faza de judecată au fost administrate următoarele probe: a fost reaudiată partea civilă; a fost reaudiat inculpatul, au fost reaudiați martorii P. M.-E., V. R.-M., P. M.-V. (fostă B.), R. M.-G. și audiată martora B. M..

Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Astfel cum rezultă din declarațiile părții civile R. Nicușor-V. (f. 12-15 DUP), la data de 05.02.2013, în jurul orelor 2230, după și-a terminat programul de muncă, aceasta s-a deplasat cu microbusul, de la . Fundătura, spre domiciliul din satul Iclod. A coborât la stația din centrul localității Iclod și s-a întâlnit cu vărul său P. M. E., unde au stat de vorbă circa 30 de minute, după care s-au deplasat pe DN 1C până în apropierea intersecției DN 1C cu . mai povestit circa 15 minute în fața locuinței lui P. M. E., iar apoi R. Nicușor-V. și-a continuat drumul spre casă, pe . în calitate de martor, P. M.-E. a confirmat cele spuse de partea vătămată (f. 43, 43-45 DUP).

Partea civilă arată că după ce a parcurs o distanță scurtă de la intersecție (circa 100 metri), în zona imobilului cu numărul administrativ 385, cu puțin înainte de a ajunge la sediul Postului de Poliție Comunală Iclod, în timp ce se deplasa pe partea dreaptă a drumului, s-a întâlnit cu un alt prieten din Iclod - V. R. M. cu care s-a oprit să povestească.

Astfel cum rezultă din declarațiile martorului R. M.-G., în ziua respectivă avusese o misiune în localitatea Salonta. Ajuns fiind în Cluj, având numărul de telefon al inculpatului, l-a sunt și la rugat să îl aducă acasă (f. 50 DUP). În fața instanței, martorul își modifică parțial declarația pentru a ascunde relația apropiată pe care o avea cu inculpatul și declară că nu avea numărul de telefon al acestuia și că l-a obținut în acea zi de la niște cunoștințe din Iclod (f. 55).

Inculpatul a răspuns afirmativ rugăminții martorului R. (f. 40 DUP), astfel că cei doi s-au deplasat de la Cluj-N. spre Iclod cu un autovehicul marca Renault, aparținând inculpatului. Au oprit la locuința inculpatului unde acesta i-a arătat martorului noua sa achiziție, un autoturism marca Chrysler. Au lăsat autoturismul Renault în curtea locuinței inculpatului, și au luat autoturismul Chrysler, după care s-au îndreptat spre Postul de Poliție Iclod, unde martorul R. își lăsase autovehiculul personal. Împrejurarea descrisă anterior este sugestivă în sensul relației apropiate dintre inculpat și martor. O situație cum este achiziționarea unei noi mașini se împărtășește cu prietenii, iar nu cu simple cunoștințe. Cei doi au fost observați de către partea civilă și martorul V. R.-M. care declară că l-au văzut trecând pe lângă ei pe inculpatul I. D. O., care conducea un autovehicul marca Chrysler, cu număr de înmatriculare de Prahova (PH), culoare argintie, având două dungi aurii pe mijloc (f. 12, 46 DUP). Martorul P. E. l-a văzut de asemenea pe inculpat venind dinspre Cluj și intrând pe . autoturism (f. 43DUP).

De asemenea, partea civilă și martorul V. a arătat că inculpatul a oprit autovehicul în dreptul sediului Postului de Poliție Iclod, după circa 50 de metri de locul unde se afla R. Nicușor V. și prietenul lui. Din autovehiculul marca Chrysler, de pe scaunul din dreapta șoferului, a coborât agentul de poliție R. M.-G. după care inculpatul I. D.-O. a întors autovehiculul și trecând din nou pe lângă R. Nicușor-V. s-a îndreptat spre intersecția cu drumul național. Martorul R. M.-G. și inculpatul au confirmat toate acestea (f. 40, 51 DUP).

Ajuns în intersecția cu DN1C inculpatul a virat dreapta (spre G.), fiind urmat la scurt timp de agentul de poliție R. M.-G. cu mașina sa personală pe care a luat-o din curtea Postului de Poliție, și care la intersecția cu DN 1C a virat tot la dreapta, spre G. (având domiciliul în satul Livada). Atât partea civilă cât și martorul P. M.-E. au observat această împrejurare (f. 13, 44 DUP). Partea civilă s-a uitat după direcția în care se îndreaptă inculpatul în permanență întrucât pe parcursul unui interval de timp de un an de zile anterior comiterii faptei deduse judecății fusese amenințat în repetate rânduri de inculpat atât direct cât și prin intermediul altor persoane (f. 13 DUP).

Persoana vătămată R. Nicușor V. a mai discutat cu V. R. M. câteva minute, după care și-a continuat traseul spre casă, trecând pe lângă Postul de Poliție Iclod, drumul făcând apoi o curbă la dreapta și ajungând în apropierea Școlii Gimnaziale cu Clasele I – VIII Iclod, în dreptul străzii laterale care trece pe lângă sala de sport, în stânga direcției de mers a persoanei vătămate.

În acest timp, inculpatul I. D. O. a făcut o buclă cu autovehiculul marca Chrysler și l-a așteptat pe R. Nicușor V. pe traseul urmat de acesta spre casă. Astfel, de la intersecția . 1C inculpatul a virat la dreapta (spre G.), a rulat puțin pe drumul național DN 1C, după care a virat la dreapta pe . . a virat din nou la dreapta - continuându-și deplasarea pe o stradă secundară (paralelă cu DN 1C), după care a virat la dreapta pe . lângă sala de sport a Școlii cu Clasele I – VIII și care se intersectează cu ., 18-35 DUP). Tocmai pentru a ascunde împrejurarea că la momentul comiterii agresiunii se afla în zona locului comiterii faptei, inculpatul declară în mod nesincer că la intersecția cu DN1C a virat stânga, spre Cluj-N., pentru a se îndrepta spre locuința personală (f. 40 DUP). Ca dovadă în sensul nesincerității inculpatului este și poziția martorului R. M., care neputând să confirme susținerile acestuia, arată că nu a observat direcția în care s-a îndreptat (f. 51 DUP). Martorul este nesincer, fiind imposibil să nu fi văzut în ce direcție s-a îndreptat inculpatul, întrucât a fost văzut de martorul P. M.-E. conducând un autovehicul în spatele inculpatului (f. 44 DUP).

I. D.-O. și-a lăsat autovehiculul pe . în mână o bucată de țeavă cu lungimea de circa 1 metru, a așteptat să se apropie R. Nicușor V..

În jurul orelor 2320, când R. Nicușor-V. a trecut prin dreptul inculpatului, I. D. O. i-a spus ”Fraiere, ți-am spus că te prind și îți rup picioarele”, după care l-a lovit puternic cu țeava în piciorul stâng, sub genunchi, cauzându-i o excoriație de 6 cm, având la extremitate o plagă profundă de circa 3 cm. Persoana vătămată a căzut pe marginea drumului și, conform declarațiilor acesteia, în timp ce se afla la pământ, inculpatul i-a spus să nu anunțe poliția sau pe altcineva pentru că altfel îi va tăia capul cu securea și că oricum lui nu i se va întâmpla nimic deoarece este protejatul poliției din Iclod (f. 14 DUP).

Inculpatul s-a urcat apoi în autovehiculul marca Chrysler și a ieșit de pe . sala de sport, în . lângă persoana vătămată, după care a părăsit zona, deplasându-se pe DN1C la domiciliul situat în Iclod, nr. 354 (zona ieșirii din localitate spre Cluj N.).

După circa 5 minute, partea civilă R. Nicușor V. a reușit să se ridice și s-a deplasat acasă șchiopătând. Nu a anunțat telefonic poliția, pe parcursul cercetărior justificând această situație prin aceea că nu putea avea încredere în polițistul care tocmai coborâse din autovehiculul inculpatului, având în vedere și cele spuse de inculpat referitoare la relațiile bune pe care le are cu poliția. Pentru a nu-i speria pe părinți, când a ajuns acasă, persoana vătămată nu le-a spus acestora că a fost bătută, ci că s-a lovit la serviciu (f. 14 DUP).

A doua zi dimineața, constatând gravitatea leziunii de la genunchi, persoana vătămată R. Nicușor V. s-a prezentat la medicul de familie, iar apoi la S. C. Județean de Urgență Cluj – Secția Ortopedie, unde a fost examinată și a primit îngrijiri medicale.

Declarațiile persoanei vătămate s-au coroborat cu certificatul medico-legal și cu fișa de examinare care a fost avută în vedere la emiterea acestuia, în ceea ce privește localizarea leziunilor, vechimea și mecanismul de producere (f. 17 DUP).

În fișa de examinare nr._/06.02.2013 a Spitalului C. Județean de Urgență Cluj – Ortopedie (la care se face referire în certificatul medico legal aflat la dosar) este menționat diagnosticul: ”Plagă contuză fața laterală genunchi stg. (aproximativ 2 cm), veche de 14 ore. Contuzie genunchi stg. Afirmativ agresiune”.

În certificatul medico-legal nr. 1072/I/a/148 din 07.02.2013 emis de IML Cluj-N. este menționat că la examenul obiectiv medico-legal din 07.02.2013 s-a constatat „genunchiul stg. este tumefiat și prezintă pe fața sa laterală, deasupra capului peroneului o excoriație de 6,5/2 cm. a cărei extremitate anterioară este reprezentată de o plagă profundă de 2,8 cm. beantă, sângerândă, ale cărei margini sunt acoperite cu o secreție albicioasă”. S-a concluzionat: „1. Numitul R. NICUȘOR V. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur. 2 Leziunile necesită 11-12 (unsprezece-doisprezece) zile îngrijiri medicale. 3. Leziunile pot data din 05.02.2013”.

După ce s-a întors de la spital, partea civilă le-a relatat martorilor P. M. E. și V. R. M. contextul și modul în care a fost lovită de către I. D. O., după care le-a spus și părinților ce s-a întâmplat (f. 44, 46-47 DUP).

În ceea ce privește atitudinea inițială ezitantă a persoanei vătămate R. Nicușor V. în ceea ce privește sesizarea poliției imediat după comiterea agresiunii pentru a-l prinde pe agresor (plângerea a fost formulată la data de 18.02.2013), aceasta este justificată, în mod rațional, prin elemente obiective și dovedite.

Astfel, R. Nicușor V. a văzut, cu puțin timp înainte de a fi lovit de către inculpat, că ajutorul șefului de post - agentul de poliție R. M. G., a fost adus și a coborât chiar din mașina inculpatului la sediul postului de poliție (f. 12-15). De asemenea, susținerea persoanei vătămate că imediat după agresiune inculpatul i-a spus că este protejat de poliție și să nu anunțe autoritățile se coroborează cu aspectele reținute de instanța de judecată referitoare la relația apropiată între inculpatul și martorul R. M., precum și la declarațiile acestuia din urmă care au fost favorabile inculpatului. Sugestiv în acest sens este și înscrisul Notă de relații emis de Postul de Poliție Comunală Iclod în care se menționează că I. D.-O. „a dat concurs” organelor de poliție la menținerea ordinii și liniștii publice cu ocazia desfășurării de evenimente la nivelul comunei Iclod (f. 79, 81 DUP). Este lipsită de credibilitate o astfel de afirmație atât timp cât se referă la o persoană condamnată penal pentru o infracțiune de violență și care este cercetată în mai multe dosare penale. Mai mult, este sugestivă în legătură cu obiectivitatea organului de poliție care a emis-o. în consecință, reticența părții vătămate în a depune o plângere în cel mai scurt timp la Postul de Poliție din localitate are un temei obiectiv.

Persoana vătămată a fost consecventă în ceea ce privește atitudinea de neîncredere față de lucrătorii de poliție din comună, astfel că a adresat plângerea prealabilă formulată în prezenta cauză direct Parchetului de pe lângă Judecătoria G., solicitând expres ca dosarul să nu fie instrumentat de către lucrătorii Postului de Poliție Comunală Iclod (în cauză, cercetările fiind efectuate de către un ofițer din cadrul Secției 7 Poliție Rurală G. f. 9-11 DUP).

Exceptând declarația persoanei vătămate și procesul-verbal de confruntare dintre aceasta și inculpat, în cauză nu au putut fi administrate alte probe directe (de exemplu martori oculari, înregistrări camere supraveghere etc.) cu privire la faptul că I. D. O. este autorul agresiunii.

Această situație a fost însă justificată în mod obiectiv prin specificul contextului de timp și loc în care a fost comisă fapta: iarna, aproape de miezul nopții, pe o stradă secundară, dintr-o localitate rurală.

În cauză au fost administrate însă probe indirecte, constând în declarații de martori - cuprinzând aspecte detaliate, logice, de care martorii au luat cunoștință și pe care le-au relatat organelor de poliție la puțin timp după agresiune, fiind astfel credibile, care se coroborează cu declarația persoanei vătămate și cu actele medicale și medico-legale, în ceea ce privește identitatea autorului agresiunii, vechimea, poziționarea și mecanismul de producere a leziunilor suferite de persoana vătămată.

Inculpatul I. D. O. nu a recunoscut săvârșirea faptei de care este acuzat și a susținut că persoana vătămată s-a lovit singură la picior, la pădure, însă există suficiente date și informații care probează că atitudinea sa procesuală este nesinceră.

Prezența inculpatului I. D. O. la data și în intervalul de timp critic (aproximativ în jurul orelor 2300 - 2330), în zona în care a fost comisă fapta, a fost temeinic dovedită așa cum s-a arătat pe larg anterior.

Prezența persoanei vătămate R. Nicușor V. în anturajul lui P. M. E. cu prilejul conflictelor care au avut loc în anul 2012 la localul ”La Diva” din Iclod între I. D. O. și P. M. E. și tensionarea relațiilor dintre inculpat și persoana vătămată din această cauză, relevă mobilul faptei și anume răzbunarea inculpatului pe persoana vătămată și este dovedită prin plângerea, declarația și susținerile persoanei vătămate cu prilejul confruntării cu inculpatul, prin susținerile inculpatului I. D. O. și ale martorului P. M. E. cu prilejul confruntării și prin înscrisul – „Raport” întocmit de către agent de poliție T. R. (f. 54-56, 57-60, 63 DUP).

Interesul manifestat de inculpatul I. D. O., în ziua următoare comiterii agresiunii, față de urmările/consecințele faptei este un alt indiciu privind legătura sa cu ., fiind dovedit prin declarațiile persoanei vătămate și a martorei B. M. V.. Din declarația martorei rezultă că a fost contactată telefonic de către F. C. A. - un tânăr din satul Iclod, cu porecla „Zbângu”, aflat în anturajul inculpatului I. D. O., tânăr cu care R. Nicușor V. nu avea relații de prietenie, care i-a cerut martorei informații despre starea de sănătate a persoanei vătămate, sub pretextul că intenționează să o viziteze la spital, martora intuind cu ușurință că informațiile urmau să ajungă la I. D. O. (f. 48-49). Faptul că F. C. A., cu porecla „Zbângu”, face parte din anturajul inculpatului rezultă din înscrisurile provenite din alte dosare penal ale Parchetului de pe lângă Judecătoria G. (nr. 95/P/2013, nr. 23/P/2014, 195/P/2013) din care a rezultat că în luna decembrie 2012 F. C. A. i-a dus acasă lui I. D. O. în mod repetat lemne furate din pădure, a folosit autovehiculul inculpatului cu care a fost implicat într-un accident rutier, a folosit serviciile avocatului inculpatului cu prilejul audierilor la poliție (f. 67-76 DUP). Din alte înscrisuri, provenite din dosarul nr. 1325/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G. reiese că și în alte situații conflictuale, inculpatul I. D. O. a apelat la F. C. A., cu porecla „Zbângu”, pentru a obține diverse informații (f. 65-66 DUP).

De asemenea, interesul inculpatului pentru împăcarea cu persoana vătămată - dovadă a legăturii sale cu . rezultă din înscrisul – „Raport”, aflat la dosar întocmit de către agent de poliție T. R. care își desfășura activitatea la momentul respectiv în mun. Cluj-N. și care îi cunoaștea atât pe R. Nicușor V. cât și pe I. D. O., agent de poliție pe care inculpatul l-a propus spre audiere ca martor în prezenta cauză. În raport este menționat: „În cursul lunii martie m-am întâlnit cu numitul I. D. O. și mi-a spus că voi fi citat de martor deoarece el m-a propus într-un dosar penal care este instrumentat de Cms. P. V.. L-am întrebat că de ce m-a propus pe mine ca martor și de ce nu i-a propus pe ceilalți polițiști care au asistat la altercație, iar acesta mi-a spus că eu îi cunosc pe P. E. și pe R. Nuicușor și eu pot să-i împac” (f. 63 DUP). În referatul de terminare a urmăririi penale din data de 05.04.2013, întocmit de comisar de poliție P. V. din cadrul Secției 7 Poliție Rurală G. este menționat faptul că persoana vătămată a susținut verbal că a fost contactată de către apărătorul ales al inculpatului, cu scopul de a se împăca cu inculpatul I. D. O. (f. 3-4 DUP).

Un ultim indiciu în sensul vinovăției inculpatului este mențiunea din același referat conform căreia „Învinuitul nu a fost de acord să fie testat poligraf susținând că are probleme cu inima”. Afirmația nu numai că nu este susținută de probe, dar nici măcar nu poate constitui un temei obiectiv la refuzului întrucât testul poligraf poate fi susținut și de persoane care au probleme cu inima. În consecință, singurul temei al refuzului nu poate fi decât acela de a împiedica obținerea unor probe de vinovăție a sa.

În drept, fapta inculpatului I. D. O. care, pe fondul relațiilor tensionate pe care le avea cu R. Nicușor V., la data de 05.02.2013, în jurul orelor 2320, a urmărit-o pe persoana vătămată R. Nicușor V. pe traseul urmat spre casă, până pe . Școlii Gimnaziale cu clasele I-VIII din Iclod, unde a acostat-o și a lovit-o cu o țeavă din metal peste piciorul stâng, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. de art. 180 alin. 2 din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5, C. pen. Având în vedere că legea veche prevede limite de pedeapsă mai reduse, este mai favorabilă inculpatului, motiv pentru care va fi aplicată.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal: „(1) Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal. (2) Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”.

În consecință, s-a impus aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. 1, alin. 4 din C. pen. 1969, privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei infracțiuni, întrucât actuala faptă a fost săvârșită de inculpat cu intenție în cursul termenului de încercare de 2 ani și 6 luni al condamnării la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării, aplicată prin sentința penală nr. 728/09.03.2011 a Judecătorei G., definitivă prin decizia nr. 512/R/16.11.2011 a Tribunalului Cluj.

Potrivit art. 396 alin. 2 Codul de procedură penală, condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză, instanța a constatat că sunt întrunite aceste condiții, astfel că se impune condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În vederea individualizării judiciare a pedepsei la care urmează să fie condamnat inculpatul și a modalității de executare a acesteia, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 74 C. pen., gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum și persoana inculpatului.

Instanța a apreciat că fapta comisă de inculpat au un grad mediu de pericol social, determinată de următoarele aspecte: folosirea unei țevi la comiterea infracțiunii; comiterea faptei în timpul nopții; rezultatul grav produs relevat de numărul relativ mare de îngrijiri medicale ale victimei; pe de altă parte inculpatul nu a vizat o zonă vitală și a aplicat o singură lovitură. Această din urmă împrejurare relevă că nu a intenționat să cauzeze victimei o vătămare corporală foarte serioasă.

Persoana inculpatului prezintă un pericol mediu pentru ordinea publică. Are antecedente penale. A fost condamnat la închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pentru o faptă comisă cu violență (sentința penală nr. 728/09.03.2011 a Judecătorei G., definitivă prin decizia nr. 512/R/16.11.2011 a Tribunalului Cluj). A fost sau este cercetat în mai multe dosare penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria G. și ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru diverse infracțiuni după cum urmează:

- în dosarul nr. 81/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., prin ordonanța din data de 19.08.2008 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, pe temeiul art. 181 din C. pen. 1968 și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei pentru săvârșirea faptelor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. 1, alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.,

- în dosarul nr. 156/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. 1 din C. pen. 1968, fiind condamnat la 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, prin sentința penală nr. 728/09.03.2011 a Judecătorei G., definitivă prin decizia nr. 512/R/16.11.2011 a Tribunalului Cluj,

- în dosarul nr. 1325/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G., prin ordonanța din data de 20.02.2012 s-a dispus încetarea procesului penal față de el pentru săvârșirea faptelor de lovire sau alte violențe și distrugere, prev. de art. 180 alin. 2 din C. pen. 1968 și art. 217 alin. 1 din C. pen. 1968 pe temei că a intervenit împăcarea părților și scoaterea sa de sub urmărire penală, pe temeiul art. 181 din C. pen. 1968 și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei pentru săvârșirea faptei de port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea pune în primejdie viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului sau a altor obiecte confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 61/1991,

- în dosarul nr. 40/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, prin rezoluția din data de 12.03.2012 s-a dispus soluție de neîncepere/încetare a urmăririi penale față de I. D. O., pentru săvârșirea faptelor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 din C. pen. 1968, pe temei că lipsește plângerea prealabilă/a fost retrasă plângerea prealabilă sau părțile s-au împăcat,

- în dosarul nr. 42/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G. la data de 16.12.2013 lucrătorii Postului de poliție Comunală Vultureni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către I. D. O. a faptei de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 din C. pen. 1968, constând în aceea că la data de 15.12.2013 a lovit mai multe persoane cu pumnii și picioarele în localul Big Scorpion din satul Vultureni, indignând prin atitudinea sa persoanele prezente.

Toate acestea relevă indicii în sensul că acesta nu are o atitudine corespunzătoare în societate.

Față de aceste împrejurări, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzută de art. 180, alin. 2, din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 15, alin. 2 din legea nr. 187/2012, raportat la art. 83, alin. 1 din Codul penal din 1969 instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 728/2011 pronunțată de Judecătoria G. rămasă definitivă la data de 16.11.2011 prin decizia penală nr. 512/R/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj având în vedere că infracțiunea care a făcut obiectul prezentei cauze a fost comisă în cursul termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.

În temeiul art. 15, alin. 2 din legea nr. 187/2012, raportat la art. 83, alin. 1 din Codul penal din 1969 s-a dispus cumularea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa închisorii de 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 728/2011 pronunțată de Judecătoria G., urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni.

În temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64 literele a, teza a II-a, și b din Codul penal, începând de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Potrivit dispozițiilor art. 1357, C. civ. „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. Prin urmare, răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1. să se fi săvârșit o faptă ilicită; 2. fapta ilicită să fi fost săvârșită cu vinovăție; 3. să se fi produs un prejudiciu; 4. între fapta săvârșită de cel vinovat și prejudiciu că existe raport de cauzalitate.

Instanța a constatat că îndeplinirea condițiilor de la pct. 1, 2 și 4 a rezultat din soluționarea laturii penale a cauzei. Rămâne de dovedit existența și întinderea prejudiciului creat părții civile. Partea civilă a dovedit doar prejudiciul cauzat de distrugerii autovehiculului, respectiv 973,25 lei. Chiar dacă în mod cert, ținând cont de leziunile cauzate, animalul a avut nevoie de îngrijire de specialitate, în cauză nu s-a făcut dovada unor cheltuieli în acest sens. Instanța nu poate prezuma nici că aceste cheltuieli sau făcut și nici cuantumul acestora, întrucât există posibilitatea ca acestea să fi fost realizate și gratuit, ipoteză în care în patrimoniul părții civile nu s-a produs vreun prejudiciu.

Astfel cum a rezultat din starea de fapt reținută, . comisă de inculpat față de partea civilă a avut o gravitate medie, prin împrejurarea că victimei i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale. În principiu, prejudiciul moral cauzat este reparat prin acordarea de despăgubiri bănești. Cu toate acestea, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că și pronunțarea unei hotărâri judecătorești favorabile victimei este de natură a contribui la repararea prejudiciului moral suferit.

Instanța a reținut că în speță partea civilă a obținut tragerea la răspundere penală a inculpatului, acesta din urmă fiind condamnat, împrejurare de natură a asigura satisfacția acestuia și repararea unei părți semnificative din prejudiciul moral cauzat.

Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că suma de 8.000 lei este corespunzătoare suferinței produse părții civile. În legătură cu prejudiciul material cauzat instanța a reținut că acesta s-a ridicat la suma de 40 de lei reprezentând costul obținerii certificatului medico-legal (f. 58). Existența altor prejudicii nu a fost dovedită.

În consecință, în temeiul articolului 19 și 397 din Codul de procedură penală raportat la 1382, C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă R. Nicușor-V., domiciliat în satul Iclod, nr. 393, ., în contradictoriu cu inculpatul Ionan D.-O. și pe cale de consecință a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 8.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 40 lei, cu titlu de daune materiale, produse ca urmare a faptelor comise de inculpat în data de 05.02.2013.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul I. D. O. prin avocat, apelul nefiind motivat.

La termenul de judecată din 25.09.2015, apărătorul inculpatului a depus la dosar o copie a certificatului de deces . nr._ eliberat pe baza actului de deces nr.18 din 13 iunie 2015 din care a rezultat că inculpatul I. D. O. născut la 17.09.1979 în G. a decedat la data de 12 iunie 2015.

Față de această împrejurare și având în vedere dispozițiile art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen., raportat la disp.art.396 alin.6 C.pr.pen., Curtea urmează să admită apelul, să desființeze hotărârea atacată în întregime și să dispună încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de lovire și alte violențe prev.de art.180 alin.2 C.pen.din 1969 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Potrivit art.25 alin.5 C.pr.pen., acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată R. Nicușor V. va fi lăsată ca nesoluționată, constatându-se că alte pretenții civile nu au fost formualte în cauză.

Văzând și disp.art.275 alin.3 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite apelul declarat de inculpatul I. D. O. împotriva sentinței penale nr.849 din 27.05.2015 a Judecătoriei G., pe care o desființează în întregime și judecând:

În baza art.396 alin.6 C.pr.pen. rap.la art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. încetează procesul penal față de inculpatul I. D. O., fiul lui D. și O., născut la data de 17.09.1979, în mun. G., jud. Cluj, posesor al CI . nr._, CNP_, domiciliat în Iclod, nr. 354, . pentru infracțiunea de lovire și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2, din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a decesului inculpatului.

Conform art.25 alin.5 C.pr.pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă.

Cheltuielile judiciare avansate de stat la fond și în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTORGREFIER

C. I. M. R. D. S.

Red.C.I./A.C.

6 ex./29.09.2015

Jud.fond. G. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 1095/2015. Curtea de Apel CLUJ