Confiscare specială (art.315 lit. c NCPP). Încheierea nr. 307/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 307/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 826/33/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 8428
ÎNCHEIERE PENALĂ nr. 307/2015
Ședința Camerei de Consiliu din data de 23 septembrie 2015
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: D. P.
GREFIER: N. N.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: D. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra propunerii de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale, formulată de către P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, privind pe intimatul PUȚURA O..
La ambele apeluri nominale, se constată lipsa intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 09 septembrie 2015, încheiere care este parte integrantă din cea pronunțată la 23 septembrie 2015.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Asupra cauzei penale de față,
Din actele și lucrările dosarului Curtea reține că prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 10 iunie 2015, s-a dispus renunțarea la urmărire penală în cauza având ca obiect infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin.6 din Codul penal, pentru care s-au făcut cercetări în privința numitului Puțura O..
Prin aceeași ordonanță s-a mai dispus sesizarea judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj cu propunere de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale a armei de vânătoare cu țevi lise, marca „IJ-27”, seria_, cal. 12/2 și a armei letale de vânătoare cu glonț, marca „Benelli”, ._/CB093654, cal. 30-06, cu pat din lemn, fără curea de purtare, depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Bistrița-Năsăud în data de 2 martie 2015, cu dovada . nr._, precum și a unui număr de 58 cartușe de vânătoare cal. 12 pentru arma cu țeava lisă și un număr de 18 cartușe cal. 30-06, marca RWS” pentru arma cu glonț, depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Bistrița-Năsăud în data de 17 martie 2015, cu dovada . nr._.
Conform art. 5491 Cod procedură penală, procurorii au dispus sesizarea judecătorului de cameră preliminară, în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale, care se va realiza după expirarea termenului prev. de art. 339 alin.4 Cod procedură penală, ori, după caz, a art. 340 Cod procedură penală sau după pronunțarea hotărârii prin care plângerea petiționarului ar fi fost respinsă.
În temeiul art. 318 alin.7 Cod procedură penală, ordonanța s-a comunicat în copie numitului Puțura O..
La pronunțarea ordonanței procurorii au reținut următoarele:
Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, rezultă că Puțura O. avea calitatea de vânător și deținea permisul de armă . nr._ din data de 19 decembrie 2007.
Potrivit art. 25 allin.1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările și completările ulterioare, permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării acestuia.
Având în vedere că permisul de armă eliberat la data de 19 decembrie 2007 numitului Puțura O., a expirat după 5 ani, respectiv la sfârșitul lunii decembrie 2012, sunt incidente prevederile art. 342 alin.6 Cod penal, care prevede că nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Așa fiind, procurorii au dispus în cauză renunțarea la urmărire penală, având în vedere că în raport cu conținutul faptei, respectiv o neglijență a deținătorului armelor și muniției de a-și prelungi permisul de armă, că în speță nu s-au produs urmări deosebite, s-a considerat că nu există un interes public în urmărirea acestei infracțiuni. Pe de altă parte, renunțarea la urmărire penală se poate dispune în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, iar în cazul de față, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Având în vedere că la 10 zile de la expirarea permisului de armă, armele și muniția nu mai erau deținute legal (art. 28 alin.1 lit.b raportat la art. 25 alin 1 din Legea nr. 295/2004), s-a dispus sesizarea judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale, în temeiul art. 112 lit.f din Codul penal, text care statuează că „ bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală, sunt supuse confiscării speciale”.
Fiind investit cu soluționarea cererii procurorilor, judecătorul de cameră preliminară de la Curte, a reținut următoarele:
În data de 21 ianuarie 2015, organele de poliție din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au ridicat de la numita Puțura A. O., domiciliată în Bistrița, .. 33 județul Bistrița-Năsăud, o armă de vânătoare cu țevi lise, „IJ-27”, seria_, cal. 12/2 și 60 cartușe de vânătoare cal.12, despre care a afirmat că aparțin soțului său Puțura O. (f.6).
În data de 23 ianuarie 2015, organele de poliție din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au ridicat de la numita Puțura A. O., domiciliată în Bistrița, .. 33 județul Bistrița-Năsăud, o armă letală de vânătoare cu glonț, marca „Benelli”, ._/CB_, cal. 30-06, cu pat din lemn, fără curea de purtare și una cutie cartușe cal. 30-06 (20 buc.), marca „RWS” despre care a afirmat că aparțin soțului său Puțura O. (f.7).
La data de 10 februarie 2015, numita Puțura A. O. a predat organelor de poliție un permis de armă . nr._, eliberat de IPJ Bistrița-Năsăud pe numele Puțura O.- CNP_ (f.8).
În aceeași zi, 10 februarie 2015, organele de poliție constatând că permisul de armă . nr._, eliberat pe numele Puțura O., a expirat la data de 29 decembrie 2012, iar armele și cartușele ridicate în 21 și 23 ianuarie 2015 de la domiciliul acestuia au fost deținute în mod nelegal, s-au sesizat din oficiu
pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin.6 din Codul penal (f.5), fiind înregistrat dosarul penal nr. 485/P/2015 la P. de pe lângă Judecătoria Bistrița.
Prin ordonanța organelor de poliție din 12 februarie 2015 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin.6 din Codul penal (f.3-4).
Tot în data de 12 februarie 2015, organele de poliție au dispus expertizarea armelor și cartușelor ridicate în 21 și 23 ianuarie 2015 de la domiciliul familiei Puțura (f.15).
În data de 16 februarie 2015, organele de poliție s-au adresat Tribunalului Bistrița-Năsăud pentru a le comunica dacă numitul Puțura O. are calitatea de judecător la Tribunalul Bistrița-Năsăud (f.9). Președintele instanței a comunicat că acesta are calitatea de judecător, dar prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 84 din 28 ianuarie 2015, s-a dispus suspendarea sa din funcția de magistrat ca urmare a luării măsurii arestări preventive, pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție (f. 10, 35-36).
Prin ordonanța nr. 485/P/2015, din 19 februarie 2015, P. de pe lângă Judecătoria Bistrița, având în vedere calitatea de judecător a numitului Puțura O., a dispus declinarea competenței la P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj (f.17), dosarul fiind înregistrat sub nr.36/P/2015, din 24 februarie 2015 (f.16).
Judecătorul de cameră preliminară constată că, din raportul de constatare criminalistică balistică nr. 211.804 din 2015 al IPJ Bistrița-Năsăud rezultă că cele două arme de vânătoare ridicate de la familia Puțura, sunt în stare de funcționare. Pentru testarea armelor s-au folosit câte două cartușe, din cele ridicate de la familia Puțura (f. 20-30, 33, 34).
Cele două arme au fost depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Bistrița-Năsăud în data de 2 martie 2015, cu dovada . nr._ (f.32). De asemenea, un număr de 58 cartușe (2 au fost folosite la testarea armei) pentru arma cu țeavă lisă și un număr de 18 cartușe (2 au fost folosite la testarea armei) pentru arma cu glonț, au fost depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Bistrița-Năsăud în data de 17 martie 2015, cu dovada . nr._ (f.15).
Judecătorul de cameră preliminară reține că, din materialul de urmărire penală administrat în speță, rezultă că Puțura O. avea calitatea de vânător (f.11-12) și deținea permisul de armă . nr._ din data de 19 decembrie 2007 (f.13).
Potrivit art. 25 alin.1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările și completările ulterioare, permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării acesteia.
Ținând cont că permisul de armă eliberat la data de 19 decembrie 2007 numitului Puțura O., a expirat după 5 ani, respectiv la sfârșitul lunii decembrie 2012, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 342 alin.6 Cod penal, care stipulează că „nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.
Prezent în fața judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj, la termenul din 9 septembrie 2015, Puțura O. a solicitat respingerea propunerii procurorilor de luare a măsurii confiscării speciale ca nefondată, învederând că în cauză sunt incidente prevederile art. 28 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, în sensul că sancțiunea pentru neprezentarea, în vederea prelungirii permisului la organele de poliție până la împlinirea termenului de 5 ani, este anularea dreptului de deținere a armelor.
Învederează că potrivit art. 29 din aceeași lege, măsura anulării se comunică în scris titularului, iar conform art. 30 din același act normativ, deținătorul este obligat ca în termen de 10 zile de la data la care i-a fost adusă la cunoștință măsura anulării să depună armele la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării, cu excepția situației în care acestea sunt ridicate de organul de poliție.
Petiționarul susține că măsura anulării dreptului de deținere a armelor se comunică de către poliție deținătorului și de la această dată curge termenul de 10 zile, în care trebuie să depună armele la un armurier autorizat.
Mai mult, precizează că în același sens sunt și dispozițiile art. 45 și 46 din legea nr. 295/2004 referitoare la anularea dreptului de port și folosire a armelor letale și aplicarea măsurilor de suspendare sau anulare a acestui drept.
Petiționarul învederează că, efectul neprezentării la poliție pentru prelungirea permisului de armă este anularea acestuia și în termen de 10 zile de la comunicarea acestei măsuri către deținător, se naște obligația de depozitare sau vânzarea armelor prin armurier autorizat și nicidecum confiscarea.
Arată faptul că, până la data sesizării organelor de urmărire penală, dar nici până la data sesizării instanței, nu i-a fost comunicată măsura anulării permisului de către organele de poliție, condiții în care în privința sa nu a început să curgă termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Precizează că în luna ianuarie 2015 armele și muniția a fost ridicată de către poliție din posesia sa, condiții în care nu mai avea obligația de predare a lor către un armurier autorizat.
Judecătorul de cameră preliminară de la Curte, examinând apărările petiționarului, constată că acestea sunt nefondate.
Din materialul de urmărire penală atașat speței, rezultă că Puțura O. avea calitatea de vânător (f.11-12) și deținea permisul de armă . nr._ din data de 19 decembrie 2007 (f.13).
Potrivit art. 25 alin.1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările și completările ulterioare, permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării acestuia.
Ținând cont că permisul de armă eliberat la data de 19 decembrie 2007 numitului Puțura O., a expirat după 5 ani, respectiv la sfârșitul lunii decembrie 2012, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 342 alin.6 Cod penal, care stipulează că „nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.
La 10 februarie 2015, organele de poliție constatând că permisul de armă . nr._, eliberat pe numele Puțura O., a expirat la data de 29 decembrie 2012, iar armele și cartușele ridicate în 21 și 23 ianuarie 2015 de la domiciliul acestuia au fost deținute în mod nelegal, s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin.6 din Codul penal (f.5), fiind înregistrat dosarul penal nr. 485/P/2015 la P. de pe lângă Judecătoria Bistrița.
Textele de lege invocate de petiționar sunt corecte din punct de vedere al cuprinsului acestora, dar nu au incidență în cauză, câtă vreme față de el s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, cu privire la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și a munițiilor prev.de art. 342 alin.6 Cod penal.
Acest text de lege precizează fără echivoc că: „nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.
Nu se contestă în speță, că în cursul lunii ianuarie 2015 au fost ridicate de la domiciliul petiționarului armele și cartușele deținute în mod nelegal, de la data de 29 decembrie 2012 când expirase valabilitatea permisului de armă, dar acesta avea obligația de predare a lor, în 10 zile începând cu data de 29 decembrie 2012, când nu mai era această imposibilitate, ce subzistă în prezent, față de împrejurarea că acestea se află deja în posesia organelor de poliție.
Textul de lege invocat de petiționar art. 28 alin.2 și 3 din Legea nr. 295/2004 nu are incidență în speță, deoarece organul de poliție retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu excepția situației în care armele se ridică de către organele de poliție, situație incidentă în speță, prin ridicarea armelor și a muniției de către poliție în luna ianuarie 2015.
Ori, în speța de față, petiționarul nu s-a prezentat la finele lunii decembrie 2012 pentru prelungirea valabilității permisului de armă, la organele de poliție, condiții în care acestea le-au ridicat de la domiciliul făptuitorului la 21 și 23 ianuarie 2015, ocazie cu care s-a constatat că armele și muniția au fost deținute în mod nelegal, sesizându-se din oficiu pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev.de art. 342 alin.6 NCP.
Judecătorul de cameră preliminară reține că măsura de siguranță a confiscării speciale, reglementată prin art. 112 lit.f NCP, este pe deplin operantă în speță, întrucât armele de vânătoare și cartușele au fost deținute nelegal, în lipsa unui permis de vânătoare valid, ele intrând în categoria bunurilor a căror deținere este interzisă de legea penală.
Potrivit art. 107 NCP măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. Ele se iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.
Mai mult, ele se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.
Conform practicii judiciare constante a instanței supreme „măsurile de siguranță a confiscării speciale se dispun și în ipoteza în care a intervenit prescripția răspunderii penale, întrucât scopul lor este înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală, putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Prescripția operează numai în ce privește răspunderea penală, iar nu și în ce privește măsurile de siguranță (Tribunalul Suprem, dec nr. 614/1984)”.
Câtă vreme, organele de urmărire penală au constatat că fapta petiționarului constituie infracțiunea prevăzută de art. 342 alin.6 Cod penal, care îi impunea acestuia predarea armelor și a muniției la un armurier autorizat în 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, perioadă care trebuia calculată de la finele lunii decembrie 2012, chiar dacă procurorii au renunțat la urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară de la Curte, având în vedere că la 10 zile de la expirarea permisului de armă, muniția și armele nu mai erau deținute legal de către petiționar conform art. 28 alin.1 lit.b raportat la art. 25 alin.1 din legea nr. 295/2004, va admite conform art. 549 1 Cod procedură penală,, propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj de luare a măsurii de siguranță și va dispune confiscarea specială a armei de vânătoare cu țevi lise, marca „IJ-27” seria_, cal 12/2 și a armei letale de vânătoare cu glonț, marca „Benelli” ._/CB_, cal.30-06 cu pat din lemn, fără curea de purtare depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Bistrița-Năsăud în data de 2 martie 2015 cu dovada . nr._ precum și a unui număr de 58 cartușe de vânătoare cal.12 pentru arma cu țeavă lisă și un număr de 18 cartușe cal. 30-06, marca „RWS” pentru arma cu glonț depuse la
camera de corpuri delicte a IPJ Bistrița-Năsăud, la 17 martie 2015, cu dovada . nr._.
Măsura de siguranță a fost luată de judecătorul de cameră preliminară deoarece petiționarul a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, chiar dacă în privința acesteia, procurorii au renunțat la urmărire penală.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, d-na avocat V. M. O., ce se va avansa din FMJ, în baza art. 272 alin 1 CPP.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite conform art. 5491 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj de luare a măsurii de siguranță și:
Dispune confiscarea specială a armei de vânătoare cu țevi lise, marca „IJ-27” seria_, cal 12/2 și a armei letale de vânătoare cu glonț, marca „Benelli” ._/CB_, cal.30-06 cu pat din lemn, fără curea de purtare depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Bistrița-Năsăud în data de 2 martie 2015 cu dovada . nr._ precum și a unui număr de 58 cartușe de vânătoare cal.12 pentru arma cu țeavă lisă și un număr de 18 cartușe cal. 30-06, marca „RWS” pentru arma cu glonț depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Bistrița-Năsăud, la 17 martie 2015, cu dovada . nr._.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, d-na avocat V. M. O., ce se va avansa din FMJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului în baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 23 septembrie 2015.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,GREFIER
D. PURICENICOLETA N.
Red. D.P./M.N.
4 ex./28.09.2015
| ← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr.... → |
|---|








