Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 334/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 334/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 02-11-2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 334/2015
Ședința Camerei de Consiliu din 2 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ: C. I.
GREFIER: E. C. B.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR: V. G.
S-a luat spre examinare plângerea formulată de petenta A. S. L., împotriva ordonanței de clasare din 09.07.2015 dată în dosar nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a ordonanței din 05.08.2015 dată în dosar nr.71/II/2/2015 de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, privind pe intimații B. M. G., B. I. M., G. S. I. și C. L. E..
Dezbaterile în fond, au avut loc la data de 23 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii, mai întâi pentru data de 30.10.2015, iar apoi, pentru această dată.
JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ
Constată că:
Prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus, petenta A. S. L. a solicitat a se constata nulitatea absolută a ordonanței procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Cluj din 5 august 2015 în dosar nr.71/II/2/2015 cu consecința trimiterii plângerii procurorului general în vederea soluționării ei legale și desființarea ordonanței de clasare din 9 iulie 2015 dată în dosarul nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, infirmarea soluției procurorului și trimiterea plângerii penale pentru reluarea cercetărilor și începerea urmăririi penale cu privire la faptele sesizate împotriva numiților B. M. G., B. I. M. pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, denunțare calomnioasă și înșelăciune, precum și a avocaților C. L. E., pentru înșelăciune și G. S. pentru înșelăciune și șantaj.
În motivarea plângerii s-au arătat următoarele:
În ceea ce privește nulitatea ordonanței procurorului general adjunct s-a susținut că în practica ICCJ(Decizia penală nr.1270 din 27 februarie 2006) s-a stabilit că textul art.278 V.Cod de procedură penală nu prevede posibilitatea ca procurorul general să fie substituit în aceste atribuții de un adjunct sau înlocuitor, nefiind deci acceptată delegarea de atribuții. Totodată membrii Comisiei CSM de unificare a practicii judiciare nu au contrazis practica și nu a tranșat în alt mod această problemă deoarece textul art.278(act.399 C.pr.pen.) nu acceptă delegarea de atribuții, iar voința legiuitorului a fost în sensul verificării legalității și temeiniciei soluției adoptate de procuror, numai de procurorul general sau prim procurorul acelei unități de parchet.
În consecință, soluționarea plângerii de către o altă persoană decât cea nominalizată în textul mai sus invocat echivalează cu nesoluționarea plângerii, fapt ce împiedică instanța să se pronunțe pe fond și se impune trimiterea acesteia procurorului general.
Referitor la soluția de clasare, petenta a arătat că în mod greșit procurorul a reținut că prin plângerea penală formulată de . sub.nr 1107/VIII/2011 în legătură cu care s-a formulat acuzația de fals și uz de fals nu s-au produs consecințe juridice, deși s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa și a mamei sale A. E., persoană bolnavă, precum și a fratelui A. C. M..
Intimații B. și B., deși știau că nu sunt proprietarii imobilului a cărei intabulare și vânzare o contestau, pentru a da semnificație juridică plângerii formulate au depus-o cu parafa și semnătura neidentificată a . care, cel puțin aparent, în calitatea de antreprenoare, putea fi privită ca proprietara imobilului, dar procurorul de caz a stabilit eronat că plângerea a fost depusă doar în numele intimaților.
S-a mai arătat că în condițiile în care intimații nu erau proprietari ai imobilelor, subzistă și infracțiunile de denunț calomnios sau inducere în eroare a organelor judiciare și înșelăciune pentru care se impunea începerea urmăririi penale in rem, precum și infracțiunea de șantaj în sarcina intimatei G. S. I. pentru care se impune începerea urmăririi penale in personam, soluția de clasare fiind netemeinică. Nu este relevant faptul că soluția de clasare în dosarul unde a fost înregistrată plângerea penală a intimaților a fost infirmată d emai multe ori de instanță, acesta fiind indusă în eroare de rezoluțiile d eîncepere a urmăririi penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:
Prin ordonanța din 9 iulie 2015 dată în dosarul nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de numita A. S. L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, denunțare calomnioasă, inducere în eroare a organelor judiciare, înșelăciune și șantaj, fapte prev. de art. 288 Cp. din 1969 cu aplic. art. 5 Cp., art. 290 Cp. din 1969 cu aplic. art. 5 Cp., art. 291 Cp. din 1969 cu aplic. art. 5 Cp., art. 259 Cp. din 1969 cu aplic/art. 5 Cp., art. 268 Cp. cu aplic. art. 5 Cp., art. 215 Cp. din 1969 cu aplic. art. 5 Cp. și art. 194 Cp. din 1969 cu aplic. art. 5 Cp.
Pentru a hotărî astfel, procurorul a constatat că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, persoana vătămată A. S. L. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiților B. M. G., B. I. M., G. S. I. - avocat B. Cluj, C. L. E. - avocat B. Cluj, precum și a unui avocat din cadrul Baroului Maramureș, reclamând comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, denunțare calomnioasă, inducere în eroare a organelor judiciare, înșelăciune și șantaj.
În fapt, în data de 06.12.2011 a fost înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj sesizarea formulată de numiții B. M. și B. M., înregistrată inițial în registrul general de plângeri sub nr. 1107/VIII/I/2011 și ulterior în registrul dosarelor penale (nr. 475/P/2011), sesizarea fiind semnată și de o terță persoană, în numele . Cluj-N.. Prin sesizarea menționată se încunoștințau posibile infracțiuni comise de către A. S. L.. Ca urmare a sesizării, în dosarul penal nr. 475/P/2011 au fost efectuate cercetări față de numiții A. S. L., A. C. M. și A. E. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, iar prin ordonanța din data de 14.11.2014 s-a dispus clasarea cauzei, prin reținerea temeiului prev. de art. 16 lit. b C.p.p. - fapta nu este prevăzută de legea penală.
În cuprinsul sesizării s-a reclamat faptul că, prin folosirea unor înscrisuri care nu atestau situația juridică reală a unui spațiu comercial din Cluj-N. (imobil asupra căruia B. M. și B. M. pretind drepturi reale în calitate de beneficiari ai unui contract de vânzare-cumpărare preliminar încheiat cu .) și a terenului aferent, pe fondul unor litigii civile între părți, A. S. L. a obținut fraudulos, cu concursul unor angajați ai Biroului de cadastru și publicitate imobiliară Cluj-N., înscrierea nelegală a dreptului de proprietate pe numele lui A. V. (antecesorul ei).
Persoana vătămată A. S. L. - fost avocat în cadrul Baroului Cluj (până în anul 2014) a susținut că sesizarea în urma căreia a fost cercetată este un înscris fals deoarece nu provine, nu a fost însușită de . Cluj-N., nu a fost semnată și parafată de către un reprezentant al societății.
Existența infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale trebuie exclusă ab initio, deoarece sesizarea care a făcut obiectul dosarului nr. 475/P/2011 nu constituie un înscris oficial, ci un înscris sub semnătură privată.
Pe de altă parte, nu poate fi reținută nici infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată deoarece, chiar dacă admitem ipoteza că plângerea nu poartă semnătura reprezentantului legal al ., ci a unei alte persoane, această împrejurare nu a fost de natură a produce consecințe juridice, deoarece sesizarea a fost formulată și semnată de către persoanele vătămate B. M. și B. M., ceea ce reiese și din modalitatea de exprimare din partea introductivă a sesizării, aceasta nefiind redactată în numele .. Cercetarea penală s-a declanșat ca urmare a sesizării formulate și semnate de către persoanele vătămate B. și B..
Pe cale de consecință, în lipsa unei infracțiuni de fals, nu subzistă nici infracțiunea de uz de fals.
Infracțiunile de denunțare calomnioasă (reglementată de vechiul cod penal) și inducere în eroare a organelor judiciare (noul cod penal) nu pot fi reținute concomitent, pentru aceeași stare de fapt invocată, deoarece normele de incriminare sunt identice, ceea ce diferă este doar denumirea textului legal de incriminare. Atât pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă, cât și pentru cea de inducere în eroare a organelor judiciare (textul legal în vigoare, la ne vom raporta în continuare), s-a dispus clasarea cauzei. Nu se poate susține că B. M. și B. M. au fost de rea credință atunci când au formulat sesizarea, având în vedere faptul că aceștia erau îndreptățiți a considera sau a bănui că fuseseră comise fapte penale în legătură cu înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a numiților A. S. L., A. C. M. și A. E. asupra apartamentului obiect al litigiului; aceasta deoarece sentința civilă nr. 46/C/2006 a Tribunalului Cluj în baza căreia se făcuse înscrierea în cartea funciară nu era irevocabilă și această sentință a fost anulată prin decizia civilă nr. 3786/21.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cu toate acestea, cunoscând această soluție a instanței supreme, A. S. L. a solicitat în luna iunie 2008 și a obținut înscrierea în cartea funciară, iar ulterior, considerându-se proprietară, a înstrăinat imobilul.
Persoana vătămată A. S. L. a mai susținut faptul că persoanele reclamate ar fi comis infracțiunea de înșelăciune deoarece „toți știau că se încearcă inducerea în eroare a adevăratului proprietar fiindcă societatea antreprenoare . nu a avut niciodată în patrimoniu spațiul comercial pe care îl revendicau." Tot la paragraful în care reclamă comiterea infracțiunii de înșelăciune, A. S. a mai susținut că cei trei avocați reclamați nu ar fi avut niciodată încheiate în mod valabil contracte de asistență juridică cu B. M. și B. M. și cu toate acestea i-au reprezentat la procese. Pentru infracțiunea de înșelăciune s-a dispus clasarea cauzei întrucât nu există nici un indiciu sau probă cu privire la pretinsa inducere în eroare a persoanei vătămate A. S. L.. B. M. și B. M. nu au avut niciodată vreun raport civil sau comercial sub forma vreunei colaborări, înțelegeri, contractări, etc. cu persoana vătămată A. S. L., așa încât să se poată susține că persoana vătămată ar fi fost indusă în eroare. Singura legătură între persoanele menționate este aceea că au fost/sunt părți adverse în procese civile în care își revendică drepturi asupra unui spațiu comercial. „Invocarea neadevărată de către avocați a unor contracte de asistență juridică încheiate cu B. M. și B. M." nu constituie o conduită care să se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, așa după cum susține persoana vătămată.
A. S. L. a mai reclamat comiterea, de către avocat G. S., a infracțiunii de șantaj, constând în aceea că, în perioada ianuarie - iulie 2011, prin amenințare și intimidare ar fi încercat să o constrângă să cedeze spațiul în litigiu în favoarea clienților ei B. M. și B. M., amenințând-o că altfel îi va face plângere penală ei și rudelor sale. S-a apreciat că nu este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj, faptă care presupune, conform reglementării în vigoare la data comiterii presupusei fapte (art. 194 Cp. din 1969, aplicabil ca lege mai favorabilă), constrângerea unei persoane prin violență sau amenințare să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva. Persoana vătămată nu a reclamat infracțiunea de șantaj comisă prin violență, iar în ceea ce privește fapta săvârșită prin amenințare, aceasta presupune o conduită de natură să inspire victimei o stare de temere care îi afectează libertatea morală și care o pune în situația de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii. Or, presupusa amenințare cu formularea unei plângeri penale nu a fost de natură a induce persoanei vătămate A. S. L. o astfel de temere, având în vedere pregătirea, instruirea persoanei vătămate, calitatea de avocat a acesteia, cu atât mai mult cu cât persoana vătămată nu se consideră vinovată de comiterea vreunei infracțiuni, care să fi atras răspunderea sa penală.
Prin Ordonanța din 5 august 2015 Procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petenta A. S. L. împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din 9 iulie 2015, în dosarul nr. 7/P/2015, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Analizând soluția din 9 iulie 2015, dată în dosarul nr. 7/P/2015, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a constatat că aceasta este legală și temeinică.
În cauză nu subzistă infracțiunile pentru care numita A. S. L. a cerut cercetarea denunțătorilor ei B. M. G. și B. loan M., cu atât mai puțin a avocaților care le-au acordat asistență juridică acestora. În cauza în care a fost cercetată A. S. L., chiar instanța de judecată, respectiv Curtea de Apel Cluj, de două ori, prin sentința penală nr. 18/2013 și încheierea penală nr. 355/2014, a admis plângerile petenților B. G. și B. M. împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată a numitei A. S. L., considerând că parchetul trebuia să aprofundeze cercetările, întrucât ar fi existat elementele comiterii unor infracțiuni de care era acuzată A. S. L.. Prin simplul fapt că în cel de-al treilea ciclu procesual, s-a dispus clasarea față de suspecta A. S. L. în dosarul nr. 475/P/2011 al Parchetului de pe lângă-Curtea de Apel Cluj, nu înseamnă că persoanele care au cerut cercetarea acesteia și avocații care au asigurat asistența juridică în cauză ar fi comis vreo infracțiune legat de cercetarea numitei A. S. L..
Plângerea a fost soluționată în absența procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în baza Ordinului nr. 5/15.07.2015, privind delegarea atribuțiilor de conducere ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru anul 2015.
În cauză a fost invocatăexcepția inadmisibilității plângerii formulate împotriva ordonanței procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 05.08.2015 cu motivarea că procedura reglementată de dispozițiile art.340, 341 C.pr.pen., se referă la plângerea împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală dispusă prin ordonanță de procuror și nu la soluția de respingere a acestei plângeri de către procurorul competent.
Cu privire la excepția invocată, judecătorul de cameră preliminară apreciază că în condițiile în care petenta a formulat plângere în temeiul art.340 C.pr.pen. împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din 9 iulie 2015 în dosar nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar cele invocate în legătură cu ordonanța procurorului general adjunct pot fi analizate în cadrul acestei plângeri, excepția nu poate fi admisă, iar aspectele vizând nulitatea absolută a ordonanței din 5 august 2015 vor fi analizate ca atare.
În ceea ce privește nulitatea absolută a ordonanței din 5 august 2015 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe motiv că plângerea petentei A. S. L. nu a fost soluționată de procurorul general, așa cum prevăd dispozițiile art.339 C.pr.pen., judecătorul de cameră preliminară reține că acestea trebuie corelate cu cele din art.76 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr.2632/C/2014 care permit delegarea atribuțiilor procurorului general către procurorii adjuncți în caz de absență sau imposibilitate de exercitare a funcției. În baza acestor dispoziții legale a fost emis ordinul nr.5 din 15 iulie 2015, astfel că procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj era abilitat să exercite toate atribuțiile procurorului general pe perioada absenței acestuia, inclusiv cele vizând soluționarea unor plângeri în temeiul art.339 C.pr.pen.
Practica judiciară invocată de petentă nu vine în contradicție cu această interpretare.
Referitor la ordonanța din data de 9 iulie 2015 dată în dosar nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, judecătorul de cameră preliminară reține că soluția de clasare este legală și temeinică iar plângerea formulată este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
La data de 06.12.2011, la P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost înregistrată sesizarea formulată de persoanele vătămate B. loan M., B. M. G. și S.C. „Construcții Transilvania" SA, formându-se dosarul penal nr. 475/P/2011.
Persoanele vătămate au solicitat tragerea la răspundere penală a angajatelor O.C.P.I. Cluj - B.C.P.I. Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și a numitei-A. S. L. - avocat în B. Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, deoarece avocata, prin folosirea unor înscrisuri care nu atestau situația juridică reală privitoare la titularul dreptului de proprietate asupra imobilului identificat ca „apartamentul nr. 6", situat în Cluj-N., . (fostă ., .), respectiv asupra terenului aferent, imobile înscrise în CF colectiv nr._ Cluj-N., nr. top_/2/VI, în condițiile existenței unui litigiu civil între părți și a unor hotărâri judecătorești favorabile persoanelor vătămate, la data de 22.07.2008 a obținut fraudulos, cu concursul angajatelor de la O.C.P.I. Cluj - B.C.P.I. Cluj, înscrierea nelegală a dreptului de proprietate pe numele său și a altor moștenitori, prin aceste manopere cauzând persoanelor vătămate un prejudiciu.
După mai multe cicluri procesuale, prin ordonanța din 14 noiembrie 2014 dată în dosarul nr. 475/P/2011, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus clasarea cauzei privind pe suspecta A. S. L., soluția rămânând definitivă prin respingerea plângerii părților vătămate prin ordonanța nr. 755/_ din 17 decembrie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a încheierii judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj.
În mod corect s-a reținut în ordonanța procurorului că sesizarea în urma căreia petenta A. S. L. a fost cercetată penal, nu este un înscris fals pentru că nu ar fi fost însușită de . Cluj-N., și nu ar fi fost semnată și parafată de un reprezentant al societății, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece cercetarea penală s-ar fi declanșat și ca urmare a sesizării formulate și semnate de către persoanele vătămate B. M. și B. M. care l-a rândul lor au fost titulari ai acestei sesizări.
Astfel, pentru a fi în prezența infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, este necesară falsificarea unui înscris prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, cu condiția ca acesta să fie folosit în vederea producerii unei consecințe juridice.
Împrejurarea că sesizarea organului de urmărire penală în ceea ce privește săvârșirea anumitor infracțiuni de către petentă, s-a făcut prin includerea . Cluj-N., fără a exista un mandat din partea acestei societăți comerciale, nu a avut prin sine însăși drept consecință declanșarea cercetărilor, în condițiile în care titulari ai sesizării au fost și persoanele fizice B. M. și B. M., astfel că organul competent avea o sesizare valabilă care a impus verificările faptelor reclamate.
În același timp, neexistând infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu poate exista nici infracțiunea de uz de fals.
Cu privire la infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare prev.de art.268 C.pr.pen. (denunțare calomnioasă în reglementarea anterioară, art.259 C.pen.din 1969), s-a apreciat corect că sesizarea intimaților B. M. și B. M. în legătură cu fapte prevăzute de legea penală nu s-a făcut cu rea-credință, cunoscându-se că cele reclamate sunt nereale, în situația în care între părți a existat mai multe litigii în legătură cu dreptul de proprietate asupra unui imobil, iar deși intimații au obținut soluții favorabile, petenta a înstrăinat imobilul după ce obținuse anterior înscrierea în cartea funciară.
Prin urmare, nu se poate aprecia că aceștia au acționat cu intenție, nefiind întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii mai sus menționate.
Nici infracțiunea de înșelăciune nu subzistă, inducerea în eroare a persoanei vătămate A. S. L., nefiind probată, aspectele precizate în plângerea penală neputând fi cirsumscrise infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art.244 C.pen. nici sub aspectul laturii obiective, nici subiective.
Referitor la infracțiunea de șantaj care privește pe intimata G. Sanca I., faptă constând în aceea că în perioada ianuarie-iulie 2011 prin amenințare și intimidare ar fi încercat să o constrângă pe petentă să cedeze spațiul în litigiu în favoarea clienților săi B. și B., se reține de asemenea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.207 C.pen. (art.194 C.pen.din 1969) care constau în constrângerea unei persoane, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial pentru sine sau pentru altul.
Din modul în care a fost descrisă fapta și din probele administrate a rezultat că nu a existat o acțiune de constrângere din partea intimatei împotriva persoanei vătămate A. S. L. în scopul de a se dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, între cele două având loc discuții legate de modul de rezolvare a problemelor legate de punerea în executare a hotărârilor civile, care nu s-au concretizat în amenințări, acte de violență sau alte acte de constrângere și de altfel nu au urmărit obținerea injustă a unui folos.
Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară apreciază contestația ca fiind neîntemeiată și o va respinge în temeiul art.341 alin.6 lit.a C.pr.pen.
În temeiul art.276 alin.6 C.pr.pen., petenta va fi obligată să plătească în favoarea intimatului B. I. M. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocațial, conform chitanței depuse la dosar.
Văzând și disp.art.275 alin.2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
În baza art.341 alin.6 lit.a C.pr.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta A. S. L. domiciliată în Cluj-N., ..147 . împotriva ordonanței de clasare din 09.07.2015 dată în dosar nr.7/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a ordonanței din 05.08.2015 dată în dosar nr.71/II/2/2015 de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Obligă petenta să plătească în favoarea intimatului B. I. M. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocațial, iar în favoarea statului suma de 100 lei cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 02.11.2015.
JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER
C. I. E. C. B.
red.C.I./A.C.
3 ex. – 24.11.2015
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 221/2015. Curtea de... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
