Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Încheierea nr. 178/2015. Curtea de Apel CLUJ

Încheierea nr. 178/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 400/112/2015/a2

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 8428

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.178/2015

Ședința camerei de consiliu de la 1 aprilie 2015

Completul compus din:

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ - M. R.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public a fost reprezentat prin V. T. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

Pe rol este judecarea contestației formulate de către inculpatul F. I. împotriva încheierii penale nr. 21 din data de 12.03.2015 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosarul nr._, având ca obiect verificarea legalității măsurii arestului preventiv în procedura camerei preliminare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul F. I., în stare de arest preventiv, asistat de avocat desemnat din oficiu - A. Gorgyik E., din Baroul Cluj, cu împuternicire la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că inculpatul F. I. este de acord să fie asistat de avocatul desemnat din oficiu, menține contestația formulată împotriva încheierii penale nr. 21/12.03.2015 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și solicită să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul asupra contestației inculpatului.

Avocatul inculpatului solicită admiterea contestației formulată de către inculpatul F. I. împotriva încheierii penale nr.21/12.03.2015 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și revocarea măsurii arestului preventiv dispusă față de acesta și menținută prin încheierea penală nr. 21/12.03.2015 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu consecința punerii de îndată în libertate deoarece nu mai subzistă temeiurile reținute inițial și nu există temeiuri noi care să justifice această măsură.

De asemenea, apreciază că în cauză nu există probe suficiente care să ateste că inculpatul prezintă pericol concret pentru societate. În acest sens, învederează faptul că pentru infracțiunea de lovire s-a dispus clasarea, pentru infracțiunile de tentativă la omor și tâlhărie există o recunoaștere a faptelor, iar vizavi de infracțiunea de viol, solicită a se reține atitudinea inculpatului și poziția acestuia care a negat această faptă, a cărei existență nu este confirmată nici de raportul medico-legal.

Referitor la antecedentele penale ale inculpatului, precizează că acestea vor fi reținute la individualizarea pedepsei, din aceste aspecte neputându-se concluziona că inculpatul va săvârși alte fapte penale. Nu se poate reține nici împrejurarea că a mai săvârșit alte fapte cu violență după liberarea condiționată din penitenciar, deoarece, cu privire la aceste fapte, nu există o hotărâre definitivă de condamnare.

În concluzie, solicită revocarea măsurii arestului preventiv, scopul măsurilor preventive prevăzut de dispozițiile art. 202 CPP putând fi atins și prin dispunerea măsurii arestului la domiciliu. Cu onorariu FMJ.

Reprezentanta Ministerului Public solicită a se respinge contestația formulată de către inculpat ca fiind nefondată și a se reține argumentele expuse în cuprinsul încheierii pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Apreciază neîntemeiate criticile apărării raportat la dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv art.223 lit. a și al. 2 CPP, precum și art. 242 al.1 și 2 CPP, iar în urma evaluării criteriilor prevăzute de dispozițiile art. 242 CPP privind verificarea stării de arest preventiv a inculpatului raportat la solicitarea de punere în libertate în condițiile arătate de apărare, judecătorul a concluzionat în mod pertinent asupra acestor dispoziții, concluzia reflectându-se în soluția de menținere a măsurii arestului preventiv.

În cauză, apreciază că ansamblul împrejurărilor dovedite prin probațiunea administrată până în prezent confirmă suspiciunea rezonabilă cu privire la faptele imputate inculpatului care conduc și la concluzia elementelor de gravitate pentru ordinea publică raportat atât la modalitatea de comitere a infracțiunilor reținute, cât și la persoana inculpatului din perspectiva conduitei postinfracționale și antecedentelor penale. Aceste aspecte confirmă că, pe de o parte, elementele legate de această probațiune, ce au stat la baza temeiurilor, nu s-au modificat și nici nu au intervenit împrejurări noi pentru a influența instanța în adoptarea unei alte soluții. Mai mult, apreciază că nici din perspectiva duratei rezonabile a măsurii preventive nu se pot aduce elemente de natură a susține o soluție de punere în libertate a inculpatului, indiferent din ce perspectivă, raportat la solicitările făcute în cuprinsul contestației.

D. urmare, apreciază legală și temeinică soluția Tribunalului Bistrița-Năsăud, astfel că solicită a se respinge contestația dedusă judecății, elementele învederate cu titlu de circumstanțe în baza cărora s-ar impune reevaluarea situației inculpatului și care ar urma să stea ca temei la baza unei alte soluții decât cea dispusă de prima instanță fiind circumstanțe ce au fost deja analizate, evaluate și valorizate de către prima instanță în modalitatea temeinică arătată mai sus.

Inculpatul F. I., având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile avocatului său.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Prin încheierea penală nr.21/12.03.2015 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, conform art. 348 rap. la art. 207 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul F. I., ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție judecătorul de cameră preliminară a reținut că prin Rechizitoriul din data de 11 februarie 2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, dat în dosarul nr. 618/P/2014, constatându-se că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și că probele au fost legal administrate, în conformitate cu disp. art. 327 lit. a și b Cod procedură penală, coroborate cu art. 328 alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F. I. fiul lui I. și A., născut la data de 11.04.1990, în .-Năsăud, domiciliat, în com. L., ., jud. Bistrița-Năsăud, CNP-_, pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 al. (1) Cod penal rap. la art. 188 al. (1) și (2) Cod penal, art. 189 alin.1 lit. e și alin.2 Cod penal; infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 233 alin.1 rap. la art. 234 alin.1 lit. f Cod penal și infracțiunii de viol, prev. de art. 218 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că, în după-amiaza zilei de 24 decembrie 2014, persoana vătămată M. A., văduvă, în vârstă de 66 ani, se afla în locuința sa din satul L., jud. Bistrița-Năsăud, și în jurul orei 15,00 în casa ei a pătruns fără drept inculpatul F. loan (consătean) care i-a cerut numerele de telefon ale fiilor femeii care se aflau în străinătate.

Deși singură în locuință, M. A. nu a vrut să-i dea in­culpatului ceea ce i se ceruse, lucru care 1-a enervat pe inculpat, astfel că acesta a luat de pe masa unde persoana vătămată frământa niște foi de plă­cintă sucitorul (facălețul) și a început să o lovească peste față și în partea superioară a corpului.

Inculpatul a lovit-o cu atâta putere pe femeie încât facălețul s-a rupt, dar acesta nu a făcut numai atât, ci a strâns-o de gât pe victimă, la un moment dat aceasta fiind la podea. Din cauza aplicării loviturilor cu putere a fost ruptă și proteza dentară a victimei.

Inculpatul a luat-o pe persoana vătămată de pe jos și a pus-o într-un fotoliu rabatabil (obiect de mobilier căruia persoana vătămată îi spune dormeză), i-a dat jos pantalonii și profitând de starea în care se afla aceasta, a întreținut cel puțin un raport sexual normal.

După finalizarea actului sexual, inculpatul a luat telefonul mobil al persoanei vătămate, precum și o lanternă și a ieșit din imobil, încuind ușa pentru a evita ca victima să alerteze curând pe cineva și astfel să-și asi­gure scăparea.

Inculpatul a fugit, fiind depistat trei zile mai târziu în municipiul Bistrița, după ce a fost căutat de către echipaje de poliție de pe raza județu­lui Bistrița-Năsăud.

Persoana vătămată a ieșit din locuință pe o altă ușă, a alertat-o pe fiica sa și s-a dus la niște vecini cu care a revenit în curtea casei, fiindu-i teamă să rămână singură.

După ce fiica și ginerele victimei au ajuns la locuința sa, persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. În urma examinării și a investigațiilor medicale s-a stabilit că persoana vătă­mată a suferit un politraumatism constând în plăgi, fractură de piramidă nazală și de perete sinus maxilar bilateral, hematoame, escoriații, echimo­ze, contuzie toracică etc.

Prin raportul de expertiză medico-legală 2917/II/a/86/29.12.2014 emis de Serviciul județean de medicină legală Bistrița-Năsăud, s-au con­cluzionat următoarele: numita M. A. a suferit leziuni corporale traumatice care s-au putut produce la data de 24.12.2014 prin lovire activă repetată cu un corp dur, posibil și cu un corp dur cu formă alungită, precum și prin comprimare cu mâna a regiunii cervicale (a gâtului), aceste le­ziuni necesitând pentru vindecare un număr de 38-40 zile de îngri­jiri medicale; leziunile corporale traumatice nu întrunesc caracteristicile medico-legale ale noțiunii de punere în primejdie a vieții; sus-numita nu prezintă urmele unui raport sexual recent, dar că absența spermatozoizilor nu exclude posibilitatea desfășurării unui raport sexual recent (file 36-38).

S-a reținut că faptele inculpatului F. I. - condamnat ante­rior pentru comiterea unei infracțiuni de omor deosebit de grav - care, la data de 24 decembrie 2014, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate M. A. din localitatea L., jud. Bistrița-Năsăud, a exer­citat multiple violențe fizice asupra victimei lovind-o în cap și în partea superioară a corpului cu un corp dur, contondent, în timpul derulării agresiunii fizice strângând cu putere femeia de gât, gesturi care denotă in­tenția indirectă de a încerca suprimarea vieții victimei, apoi a întreținut un raport sexual împotriva voinței acesteia, profitând de degradarea evi­dentă a integrității corporale a persoanei vătămate, la plecarea din locuință sustrăgând telefonul mobil și o lanternă, bunuri aparținând victimei, în­trunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor cali­ficat, prev. de art. 32 al. (1) C.pen. rap. la art. 188 al. (1) și (2) C.pen. și la art. 189 al. (1) lit. "e" și al. (2) C.pen., ale infracțiunii de tâlhărie calificată, de art. 233 C.pen. rap. la art. 234 al. (1) lit. „f C.pen., precum și ale infrac­țiunii de viol, prev. de art. 218 al. (1) C.pen., toate faptele fiind în concurs real, prev. de art. 38 al. (1) C.pen.

Inculpatul are antecedente penale, raportat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, pentru comiterea unei infracțiuni de omor deosebit de grav, ca și pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie în formă califi­cată în timpul minorității (Sentința penală nr. 68/2007 a Tribunalului Su­ceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 15/2007 a Curții de Apel Suceava).

Așa cum rezultă din cazierul judiciar, inculpatul a executat o parte din această pedeapsă în intervalul 29.06.2006 - iunie 2014, fiind liberat an­ticipat prin sentința penală nr. 160/13.06.2014 a Tribunalului M..

De menționat că prin Sentința penală nr. 50/01.02.2014 a Tribuna­lului Cluj, rămasă definitivă prin Încheierea penală nr. 37/14.02.2014 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus înlocuirea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 68/2007 a Tribunalului Suceava cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție (file 174,178,193,194).

La numai trei luni după liberarea din executarea măsurii educa­tive, inculpatul a săvârșit o infracțiune de lovire asupra unei femei, dosarul penal aflându-se în lucru în supravegherea unui procuror de la P. de pe lângă Judecătoria Năsăud (nr. 1170/P/2014 -file 179-194).

Inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii de tâlhărie, a recu­noscut și fapta de agresare fizică a persoanei vătămate, nefiind de acord cu încadrarea juridică dată acestei ultime fapte - de tentativă la omor califi­cat. El a negat comiterea infracțiunii de viol.

După ce a fost depistat, el a condus poliția la locul unde a aruncat telefonul mobil al victimei, obiect care a fost ridicat și ulterior predat acesteia (file 90-97).

Inculpatul a fost testat cu poligraful, prin raportul de constatare criminalistică nr. 513.895/30.01.2015 emis de I.P.J. Cluj, Serviciul Criminalistic, Biroul expertize și constatări tehnico-științifice, concluzionându-se că răspunsurile date de acesta la întrebările relevante cauzei ("ai imobi­lizat-o pe M. A. pentru a întreține relații sexuale cu aceasta?"; "ci­ta ai întreținut relații sexuale cu M. A.?"; "ai mințit in declarația dată referitor la acuzația de viol?"), au produs unele modificări psihologice care ar putea fi asociate comportamentului simulat, rezultând astfel că probabil subiectul nu a fost sincer la aceste întrebări (file 102-109).

Persoana vătămată nu a fost testată cu poligraful, din cauza stării de sănătate (fila 238), dar având în vedere susținerile acesteia, în sensul că a fost violată de inculpat, poziția constantă a acesteia cu ocazia efectuării confruntării cu inculpatul, declarațiile ginerelui și fiicei victimei, precum și conținutul actelor medicale și medico-legale (file 32-38), care nu exclud existența infracțiunii de viol, procurorul apreciază că inculpatul a săvârșit această in­fracțiune asupra persoanei vătămate.

Persoana vătămată a indicat de altfel, cu ocazia completării cerce­tării locului faptei, unde a pus-o inculpatul când a violat-o, precizând toto­dată că după ce a finalizat primul raport sexual, acesta a ejaculat pe podea, apoi s-a șters cu un obiect al ei de îmbrăcăminte care a fost spălat de gine­rele ei, aspect confirmat de acest martor și de soția sa (filele 116-119).

Cu ocazia examinării criminalistice a obiectelor de îmbrăcăminte ale victimei au fost depistate mai multe pete de substanță de culoare brun-roșcată, precum și niște pete alb-gălbui (ca urmare a reacției la expunerea cu lampa cu U.V. - filele 120-167), cu mențiunea că urmele de lichid se­minal se prezintă astfel la o examinare cu ultraviolete.

S-a motivat că în cauză s-a dispus de către procuror autorizarea, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 ore, a interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor, precum și localizarea convorbirilor și co­municărilor telefonice în scopul prevenirii comiterii altor infracțiuni de către inculpat, ordonanța fiind confirmată prin Încheierea penală nr. 60/CI/2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud (file 207-213).

Prin Ordonanța din data de 24.12.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de lovire și furt calificat, prev. de art. 193 al. (2) C.pen. și de art. 228 al. (1) C.pen. rap . la art. 229 al. (2) lit. „b" C.pen., reținându-se că la data de 24 decembrie 2014 o persoană de sex masculin a pătruns în locuința persoanei vătămate M. A. din localitatea L., jud. Bistrița-Năsăud și a exercitat violențe fizice asu­pra femeii cauzându-i leziuni corporale traumatice care au necesitat spre vindecare un nr. de 16-17 zile de îngrijiri medicale, agresorul sustrăgând și telefonul mobil al victimei (file 197,198).

Având în vedere constatările preliminarii emise de Serviciul județean de medicină legală Bistrița-Năsăud, conform cărora persoana vătă­mată M. A. prezintă leziuni corporale traumatice care necesită un număr de 16-17 zile de îngrijiri medicale și care s-au putut produce la 24 decembrie 2014 prin mecanism de lovire activă repetată cu corp dur, posibil și cu un corp dur de formă alungită, precum și prin comprimare cu mâna a regiunii cervicale, la data de 25 decembrie 2014 s-a dispus schim­barea încadrării juridice din infracțiunile de lovire și furt calificat în tentativă la infracțiunea de omor și tâlhărie (fila 204).

La data de 25.12.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmă­ririi penale față de numitul F. I., și s-a dispus schimbarea înca­drării juridice a infracțiunilor de tentativă la omor și de tâlhărie în ten­tativă la omor calificat și tâlhărie calificată (file 205,206).

La data de 27.12.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de F. I. pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, ca și pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, în stare de recidivă (fila 215).

La data de 13.01.2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de suspectul F. I. pentru comiterea infracțiunii de viol, prev. de art. 218 al. (1) din C.pen., iar la data de 10.02.2015 s-a dispus și extinderea acțiunii penale pentru comiterea acestei infracțiuni (filele 217 și 219).

Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 9 al. (1) din legea nr. 187/ 2012 „pedepsele cu închisoarea aplicate în baza dispozițiilor Codului penal din 1969, pentru infracțiuni comise în timpul minorității nu vor fi luate în considerare la stabilirea stării de recidivă potrivit dispozițiilor Codului penal, " la data de 11.02.2015 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, în sensul de a nu se mai reține starea de recidivă (fila 220).

Având în vedere gravitatea infracțiunilor comise de inculpat (tentativă la infracțiunea de omor calificat și infracțiunea de tâlhărie cali­ficată), precum și că după comiterea infracțiunilor a fugit, fiind depistat la aproximativ 3 zile din momentul comiterii faptelor în mun. Bistrița, incul­patul a fost reținut și s-a propus Tribunalului Bistrița-Năsăud arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27 decembrie 2014 (filele 222-226).

Prin Încheierea penală nr. 227/CC/27.12.2014 a Tribunalului Bis­trița-Năsăud, propunerea procurorului a fost admisă, dispunându-se ares­tarea preventivă a inculpatului până la data de 25 ianuarie 2015, inclusiv (filele 227-231).

Deoarece urmărirea penală nu a fost finalizată din motive obiec­tive până la expirarea duratei arestării preventive, s-a propus prelungirea arestului preventiv, prin încheierea penală nr. 4/CC/20.01.2015 a Tribu­nalului Bistrița-Năsăud, dispunându-se prelungirea arestului până la data de 24 februarie 2014, inclusiv (file 232-237).

Persoana vătămată M. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei, daune morale și cu suma de 2.010 lei, daune materiale, reprezentând contravaloarea lanternei sustrase și a zilelor când nu a putut lucra în gospodărie. Persoana vătămată a apreciat valoarea telefonului mobil la suma de 100 lei (file 30).

Spitalul Județean de Urgență Bistrița nu a comunicat suma cu care se constituie parte civilă, ca urmare a tratamentului medical aplicat victimei și nici Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud nu a comunicat nimic referitor la pretențiile civile (file 168-170).

S-a dispus trimiterea către instanța competentă ce va fi investită cu judecarea cauzei corpurile delicte, a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate și a probelor biologice prelevate în urma efectuării cercetării tehnico-științifice a locu­lui faptei, precum și a suporturilor tehnice pe care sunt înregistrate aspecte din cursul urmăririi penale (cercetarea locului faptei, examinări crimina­listice și audierea unor persoane).

În sarcina inculpatului nu s-a reținut tentativa la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, deoarece s-a apreciat că inculpatul a acționat astfel în realizarea scopului de a-și asigura scăparea după comite­rea infracțiunii de tâlhărie.

Sub aspectul săvârșirii faptelor și vinovăția inculpatului în sensul dispozițiilor art. 202 alin.1 Cod procedură penală, au fost considerate relevante următoarele probe aflate în dosarul de urmărire penală: procese-verbale de sesizare întocmite de procuror și de poliție - file 3 și 4; proces-verbal de consemnare a plângerii fila 5; declarațiile persoanei vătămate M. A., file, 26-31; planșă foto judiciară privind leziunile corporale traumatice ale persoanei vătămate file, 39-43; ordonanță emisă de poliție de dispunere a întocmirii unui raport de expertiză medico-legală, constatări preliminarii și raport de expertiză medico-legală nr. 2917/_ emis de S.J.M.L.- Bistrița-Năsăud, file 33-38; act medical emis persoanei vătămate - fila 32; adrese către Spitalul județean de urgență și Serviciul județean de am­bulanță Bistrița-Năsăud și adresa nr. 570/2015 emisă de S.J.U.B-ța, ­file, 168-170. ordonanță din data de 27.12.2014, emisă de poliție, de dispunere a efectuării cercetării locului faptei, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto judiciară - file 6-25; adresă către Serv. înv. Criminale al I.P.J.-BN, ordonanțe de delegare și de dispunere a completării cercetării locului faptei, adresă a Serv. înv. Criminale al I.P.J.-BN către P. de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, procese-verbale emise de poliție de anunțare a apărătorului inculpatului și a familiei persoanei vătămate despre necesitatea completării cercetării locului faptei, proces-verbal din data de 28.01.2015 de completare a cercetării locului faptei și schiță, file 110-119; declarațiile inculpatului din datele de 27.12.2014 (file 44-48), 13.01.2015 (fila 49) și din 11.02.2015 (fila 50); declarațiile martorilor, file 51-89; proces-verbal de conducere în teren și planșă foto judiciară - file 90-97; proces-verbal de confruntare, file 98,99; adresă și ordonanță pentru testare inculpat la poligraf, rap. de constatare tehnico-științifică emis de I.P.J.-Cluj - file 100-109; adresă către Serv. înv. Criminale al I.P.J.-BN, ordonanță de delegare din 16.01.2015 și procese-verbale de examinare criminalistică cu planșe foto judiciare, file 120-167; rapoarte de investigații, file 171-173.

Prin Încheierea penală nr. 227/27.12.2014, pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului F. I., pe durata a 30 de zile, începând cu data de 27 decembrie 2014 și până la data de 25 ianuarie 2015, reținându-se că există probe și indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat în modalitatea descrisă de procuror în Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și referatul înaintat cu propunere de arestare preventivă. Sub aspectul art. 202 alin.1 Cod procedură penală sunt relevante următoarele probe: procesul-verbal de cercetare la fața locului ( f. 10) concluziile preliminare medico-legale emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud ( f.16), declarațiile persoanei vătămate M. A. (f.17-20), declarațiile martorilor G. Lenuț (f.25), G. I. (f.30), B. N. (f.35-36), P. I. (f.37-38), P. V. (f.39-40), P. M.-F. (f.42), B. A. (f.43), Z. I.-A. (f.44-45), P. N.-R.-I. (f.46-47), F. A. (f.48-49), N. F. (f.50-52), proces-verbal de conducere în teren, probe care se coroborează cu declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor.

S-a arătat că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 223 alin. 1 lit. „a” și alin.2 Cod procedură penală. În concret, inculpatul a săvârșit o tentativă la infracțiunea de omor calificat, deci o infracțiune intenționată împotriva vieții unei persoane, precum și o infracțiune de tâlhărie în formă calificată, după care a fugit de la locul faptelor, cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală. De asemenea, din probele dosarului rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, care sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 5 ani (respectiv între 7 ani și 6 luni închisoare și 12 ani și 6 luni închisoare și interzicerea unor drepturi și de la 3 la 10 ani închisoare și interzicerea unor drepturi), iar pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a datelor care caracterizează persoana celui în cauză, se apreciază că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru odinea publică.

S-a subliniat că inculpatul are antecedente penale, anterior comiterii faptelor din prezentul dosar fiind condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prin Sentința penală nr. 68/2007 a Tribunalului Suceava. Ulterior, fiind vorba de o infracțiune săvârșită în timpul minorității, prin Sentința penală nr. 50/01.02.2014 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Încheierea penală nr. 37/14.02.2014 a Curții de Apel Cluj s-a dispus înlocuirea pedepsei de 10 ani închisoare cu măsura educativă a internării în centru de detenție. Prin Sentința penală nr. 160/13 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a admis propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri Târgu-M. și s-a dispus liberarea anticipată a inculpatului din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție.

De asemenea, după liberarea anticipată, inculpatul a exercitat acte de violență și asupra persoanei vătămate Rubici E. I., faptă pentru care prin Ordonanța din 03.12.2014 emisă în dosarul nr. 1170/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de inculpatul F. I. sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin.1 Cod penal.

Având în vedere aspectele relevate, s-a apreciat că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și este necesară pentru prevenirea săvârșirii altor infracțiuni și sustragerii sale de la urmărire penală și judecată, fiind îndeplinite cerințele art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală.

Analizând în cadrul instituit de dispozițiile art. 348 rap. la art. 207 Cod procedură penală actele și lucrările dosarului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul F. I. subzistă, măsura preventivă luată este legală și temeinică, astfel că în baza textelor legale menționate a fost menținută, pentru următoarele considerente:

Astfel, la dosar există probe și indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat în modalitatea descrisă de procuror în Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și referatul înaintat cu propunere de arestare preventivă. Sub aspectul art. 202 alin.1 Cod procedură penală sunt relevante în continuare următoarele probe: procesul-verbal de cercetare la fața locului ( f. 10) concluziile preliminare medico-legale emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud ( f.16), declarațiile persoanei vătămate M. A. (f.17-20), declarațiile martorilor G. Lenuț (f.25), G. I. (f.30), B. N. (f.35-36), P. I. (f.37-38), P. V. (f.39-40), P. M.-F. (f.42), B. A. (f.43), Z. I.-A. (f.44-45), P. N.-R.-I. (f.46-47), F. A. (f.48-49), N. F. (f.50-52), proces-verbal de conducere în teren, probe care se coroborează cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor.

Inculpatul se află în situația prevăzută de art. 223 alin. 1 lit. „a” și alin.2 Cod procedură penală, întrucât a săvârșit o tentativă la infracțiunea de omor calificat, deci o infracțiune intenționată împotriva vieții unei persoane, precum și o infracțiune de tâlhărie în formă calificată, după care a fugit de la locul faptelor, cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală. De asemenea, din probele dosarului rezultă suspiciunea rezonabilă că a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, care sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 5 ani (respectiv între 7 ani și 6 luni închisoare și 12 ani și 6 luni închisoare și interzicerea unor drepturi și de la 3 la 10 ani închisoare și interzicerea unor drepturi), iar pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a datelor care caracterizează persoana celui în cauză, se apreciază că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru odinea publică.

Inculpatul are antecedente penale, anterior comiterii faptelor din prezentul dosar fiind condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prin Sentința penală nr. 68/2007 a Tribunalului Suceava. Ulterior, fiind vorba de o infracțiune săvârșită în timpul minorității, prin Sentința penală nr. 50/01.02.2014 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Încheierea penală nr. 37/14.02.2014 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus înlocuirea pedepsei de 10 ani închisoare cu măsura educativă a internării în centru de detenție. Prin Sentința penală nr. 160/13 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a admis propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri Târgu-M. și s-a dispus liberarea anticipată a inculpatului din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție.

După liberarea anticipată, inculpatul a exercitat acte de violență și asupra persoanei vătămate Rubici E. I., faptă pentru care prin Ordonanța din 03.12.2014 emisă în dosarul nr. 1170/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de inculpatul F. I. sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin.1 Cod penal.

Având în vedere aspectele relevate, s-a apreciat că măsura arestării preventive este în continuare proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și este necesară pentru prevenirea săvârșirii altor infracțiuni și a sustragerii sale de la urmărire penală și judecată, fiind îndeplinite cerințele art. 202 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, și că înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu nu se justifică la acest moment procesual.

Date fiind aceste considerente, respectiv întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru menținerea arestării preventive, și apreciindu-se că luarea unei măsuri alternative, privită prin prisma aspectelor reținute, este neadecvată la acest moment procesual (în absența dovedirii împrejurărilor prev. de art.242 al.2 Cod procedură penală), în baza art.348 rap. la art.207 al.4 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive privind pe inculpatul F. I., ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin.

Conform art.275 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, în termen legal, inculpatul, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea contestației sale, inculpatul a învederat faptul că se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai blândă, întrucât pentru infracțiunea de lovire s-a dispus clasarea cauzei, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor de tâlhărie și tentativă de omor, dar nu și pe cea de viol, pentru care nu există suficiente probe nefiind confirmată de raportul de expertiză medico-legală întocmită în cauză.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de contestație formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, judecătorul de cameră preliminară de la curte reține următoarele:

Probele administrate până în prezent (procesul-verbal de cercetare la fața locului ( f. 10), planșele foto(f.11-25) concluziile preliminare medico-legale emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud ( f.35), raport de expertiză medico-legală ( f.36-38) declarațiile persoanei vătămate M. A. (f.17-20), declarațiile martorilor G. Lenuț (f.61), G. I. (f.54), B. N. (f.35-36), P. I. (f.37-38), P. V. (f.39-40), P. M.-F. (f.42), B. A. (f.43), Z. I.-A. (f.44-45), P. N.-R.-I. (f.46-47), F. A. (f.48-49), N. F. (f.50-52), proces-verbal de conducere în teren, declarațiile inculpatului), probe care au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud întocmit la data de 11.02.2015, conduc la suspiciunea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care este cercetat și anume, infracțiunea de tentativă de omor calificat prev. de art.32 raportat la art.188 alin.1,2 și art.189 lit.e și alin.2 C.p., tâlhărie prev. de art.233 rap la art.234 alin.1 lit.f C.p. și viol prev. de art.218 alin.1 C.p., constând în aceea că, la data de 24 decembrie 2014 ar fi pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate M. A. din localitatea L., ar fi exercitat multiple violențe fizice asupra victimei, lovind-o în cap și în partea superioară a corpului cu un corp dur, contondent, în timpul derulării agresiunii fizice strângând cu putere femeia de gât, gesturi care ar denota intenția indirectă de a încerca suprimarea vieții victimei, apoi ar fi întreținut un raport sexual împotriva voinței acesteia, profitând de degradarea evidentă a integrității corporale a persoanei vătămate, iar la plecarea din locuință se bănuiește că a sustras telefonul mobil și o lanternă, bunuri aparținând victimei.

Inculpatul prezintă un pericol criminogen ridicat, rezultat din persistența infracțională pe care a manifestat-o (activitatea infracțională presupusă a fi comisă la puțin timp după liberarea sa anticipată din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav și tâlhărie în timpul minorității) dar și din urmările greu de reparat sub aspect patrimonial și în special moral produs părții civile. Contextul obligă și impune o reacție fermă a autorităților judiciare competente ca o necesitate stringentă, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și în special pentru comunitatea din care provin părțile.

Este de observat faptul că, de la arestarea inculpatului din data de 27 decembrie 2014, adică în circa 3 luni, s-a finalizat urmărirea penală, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, cauza fiind în prezent în procedura camerei preliminare, astfel că, nu li se poate imputa autorităților vreo lipsă de celeritate în conducerea procedurilor, nefiind încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.

Față de cele de mai sus, apreciind temeinică și legală hotărârea atacată, în baza art.205 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată.

Va stabili onorariu apărător din oficiu în sumă de 100 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av.A. Gorgyik E..

Va obliga inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 205 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul F. I. (fiul lui I. și A. născut la data de 11.04.1990 în .-Năsăud, CNP_) împotriva încheierii penale nr.21/12.03.2015 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 100 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av.A. Gorgyik E..

Obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința Camerei de consiliu din data de 1.04.2015.

JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER

M. R. A. B. H.

red.MR/SMD

3 ex./01.04.2015

jud.fond.G. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Încheierea nr. 178/2015. Curtea de Apel CLUJ