Abuz de încredere. Art.238 NCP. Decizia nr. 418/2016. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 418/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-03-2016 în dosarul nr. 418/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:018._
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 8428
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 418/A/2016
Ședința publică din data de 17 martie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. R.
JUDECĂTOR – V. G.
GREFIER - A. B. H.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost reprezentat prin
procuror – V. T.
Pe rol este soluționarea apelului formulat de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA T. și de către partea civilă S.C. A. E. SRL-D împotriva sentinței penale nr. 428 din 20.11.2015 a Judecătoriei T., pronunțată în dosarul nr._, în care inculpatul Z. M. C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria T., dat în dosarul de urmărire penală nr. 1740/P/2014, pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 238 al.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Z. M. C. asistat de avocat ales G. N. din Baroul Cluj, cu împuternicire la dosar, reprezentantul părții civile S.C. A. E. S.R.L. – numitul B. A. D. asistat de avocat ales S. A. P. din Baroul Cluj, cu împuternicire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, avocatul părții civile depune la dosar motive de apel, la care anexează chitanța nr._ și factura nr._ privind onorariul avocațial.
S-a procedat la identificarea inculpatului, căruia i s-a adus la cunoștință faptul că în calea de atac a Parchetului și a părții civile există posibilitatea de a i se înrăutăți situația.
Inculpatul Z. M. C. menține declarațiile date în cauză și nu dorește să facă alte completări.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelurilor formulate în cauză.
Reprezentanta Ministerului Public susține că, principial, apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. este nefondat, soluția primei instanțe fiind corectă. Totuși, întrucât nu poate retrage apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria T., susține și motivația pentru care ar fi necesară condamnarea inculpatului.
Apreciază că aspectele deduse judecății sunt necontestate, neexistând niciun dubiu cu privire la existența unui contract de împrumut între părți, garantat cu un obiect mobil ce a constituit un veritabil gaj, fără a fi trecut în registrul gajurilor și fără a se respecta procedura conform Codului civil. Cu toate acestea, este neîndoios că intenția părților a fost aceea de a constitui o garanție în sensul Codului civil, adică în ipoteza nerambursării împrumutului, creditorul să se îndestuleze pentru un eventual prejudiciu cauzat prin neplata împrumutului din bunul gajat. În cauză, este necesar a se stabili dacă în momentul în care nu s–a realizat plata (constând în rambursarea dobânzii și a împrumutului inițial) creditorul era sau nu îndreptățit să se îndestuleze în modalitatea în care a făcut-o, adică cu un preaviz de 3 zile sau acesta avea calitatea unui detentor precar.
Face trimitere la dispozițiile art. 1277 C.civ. care stabilesc condițiile rezilierii unui contract unilateral fără termen, și anume cu acordarea unui termen rezonabil din partea creditorului către debitor. Asupra acestui element al termenului rezonabil insistă P. de pe lângă Judecătoria T. în motivele depuse la dosar, deducând reaua intenție penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii de abuz de încredere.
Apreciază că prima instanță a motivat corect soluția de achitare, în sensul că indiferent de interpretarea sintagmei termenului rezonabil prevăzut de Codul civil și a raportului civil dintre părți, nu se poate discuta de intenție din perspectiva legii penale, deoarece textul de lege privind infracțiunea de abuz de încredere face referire la un act de dispunere pe nedrept, concretizat ulterior sub forma intenției directe. Or, în speță, nu se poate susține că acest creditor, căruia nu i s-a plătit împrumutul, nu se considera îndreptățit să se îndestuleze din gaj.
P. urmare, apreciază că soluția primei instanțe este corectă și ar trebui menținută, deoarece părțile pot rezolva litigiul în fața instanței civile. Totuși, în ipoteza în care se va reține motivarea expusă de către P. de pe lângă Judecătoria T. în cuprinsul memoriului depus la dosar, se va putea concluziona în sensul existenței infracțiunii de abuz de încredere.
Făcând o apreciere personală, opinează că soluția legală este aceea de respingere a apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria T. și implicit al părții civile, având în vedere argumentația similară.
Avocatul părții civile solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și să se dispună condamnarea inculpatului, admițând constituirea de parte civilă formulată în fața instanței de fond. Contrar susținerilor reprezentantei Ministerului Public, arată că inculpatul nu a recunoscut că a existat un contract de împrumut, ci că a fost un contract de vânzare-cumpărare, declarație apreciată de către instanța de fond ca fiind nesinceră.
Consideră că soluția de achitare pronunțată de către instanța de fond are la bază un raționament eronat. Astfel, aceasta a apreciat că între părți a intervenit un contract simulat de împrumut și că acestea ar fi convenit ca în cazul nerambursării împrumutului, inculpatul să poată dispune de garanție. Solicită a se observa că între părți nu a existat o înțelegere în sensul că inculpatul ar putea înstrăina bunul dat în garanție în cazul nerambursării împrumutului și nicio probă administrată în faza de urmărire penală sau în faza de judecată nu a indicat o astfel de înțelegere. Deci, în mod eronat, s-a stabilit că între părți a existat o astfel de înțelegere. În acest sens, face trimitere la pagina 5 – aliniat 4 din cuprinsul hotărârii apelate, unde se poate observa că prevederile legii civile au fost interpretate greșit. Totodată, învederează faptul că inculpatul nu a urmat procedura executării silite și, în plus, anterior înstrăinării bunului, inculpatului i s-a pus la dispoziție suma împrumutată și i s-a solicitat restituirea bunului. Cu toate acestea, a refuzat primirea sumei de bani și a dispus de bun.
De asemenea, sub aspectul intenției, este relevant faptul că bunul a fost înstrăinat la un preț de trei ori mai mare decât valoarea împrumutului. Pentru motivele arătate, apreciază fondat apelul formulat și solicită a fi admis.
Avocatul inculpatului solicită respingerea ambelor apeluri formulate în cauză ca fiind nefondate. În acest sens, învederează trimiterile făcute la dispozițiile legii civile, dar și faptul că nu s-a făcut dovada unui eventual șantaj sau camătă despre care s-a făcut vorbire că ar fi fost săvârșite de către inculpat. Între părți, a existat un împrumut, care a fost garantat de partea civilă cu vehiculul arătat.
De asemenea, din probe rezultă că între familia B. și inculpat exista o relație de prietenie mai veche, împrumutul acordat fiind de fapt un ajutor având în vedere că, de-a lungul timpului, între părți au existat mai multe împrumuturi succesive și ajutor pentru derularea afacerilor, împrumuturi care nu au mai fost restituite. Acesta a fost motivul pentru care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu privire la rulotă și aparenta disproporție economică între prețul de vânzare și datorie. Deci, situația dedusă judecății trebuie privită prin raportare la întreg ansamblul relațiilor dintre cele două părți, deoarece nu a existat doar acel împrumut de 4000 euro, împrumut care nu a fost acordat pe termen nelimitat.
Apreciază că litigiul dintre părți este un litigiu civil și că nu există intenția frauduloasă, deci nu există latura subiectivă a infracțiunii. De asemenea, nu este vorba despre o dispunere pe nedrept de un bun în condițiile în care partea civilă a aplicat ștampila pe contractul de vânzare-cumpărare, a predat bunul și cheile acestuia în posesia inculpatului. Deci, este cert că părțile s-au desocotit cu privire la întreaga relație dintre ele, nu doar strict cu privire la împrumutul de 4000 euro.
În concluzie, fapta prezentată de către P. de pe lângă Judecătoria T. nu există în modalitatea arătată, ci este un litigiu civil sau cel mult comercial, iar trimiterile la legislația civilă întăresc concluzia că soluția primei instanțe este temeinică și legală, astfel că ea trebuie menținută.
InculpatulZ. M. C., având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile avocatului său.
CURTEA
P. sentința penală nr.428 din 20.11.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, în temeiul art. 396, alin. 5, raportat la art. 16, alin. 1, lit. b din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul Z. M. C., fiul lui M. și M. R., născut la data de 28.01.1972 în mun. T., jud. Cluj, de cetățenie română, fără antecedente penale, domiciliat în mun. T., .. 9, jud. Cluj, CI . nr._, C.N.P._ în privința infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 238, alin. 1 din Codul penal.
În temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală a fost respinsă acțiunea civilă formulată de S.C. A. E. SRL-D(C.U.I._, și J12/911/21.03.2013).
În temeiul art. 275, alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în cursul lunii octombrie 2013, numitul B. A. D. i-a solicitat inculpatului Z. M. C. un împrumut de 4.000 euro pentru a rezolva unele probleme financiare ale .. Inculpatul a fost de acord să îi acorde acest împrumut, solicitând în schimb o dobândă fixă lunară de 250 euro și constituirea unei garanții care să-i asigure recuperarea sumei împrumutate.
Cele două părți au convenit că împrumutul să fie garantat cu remorca PADIȘ, tip 2000/CAN015 cu număr de înmatriculare_, proprietatea societății.
În concret, pentru constituirea garanției, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între . în calitate de vânzător și inculpat în calitate de cumpărător, rulota fiind predată inculpatului care urma să dispună de aceasta în situația nerestituirii împrumutului.
În esență, operațiunea juridică realizată de părți a fost o simulație în care actul secret ce corespundea voinței reale a părților era contractul de împrumut iar actul public, nereal era contractul de vânzare-cumpărare.
Întrucât . nu a restituit suma împrumutată și a întârziat cu plata lunară a dobânzii, ulterior solicitării exprese de restituire a sumei împrumutate, inculpatul și-a valorificat garanția acordată vânzând rulota unei terțe persoane la data de 26.04.2014.
Instanța a reținut această stare de fapt în urma analizei plângerii penale(f. 8-10 dosar U.P.), a declarației inculpatului(f. 33-34 dosar instanță), a martorilor M. D.-B.(f. 88-89 dosar instanță), C. O.-A.(f. 90 dosar instanță), T. M.(f. 91 dosar instanță), I. L.(f. 99-101 dosar instanță), B. A.(f. 116 dosar instanță), B. A.(f. 123 dosar instanță), S. P. M.(f. 124 dosar instanță), a declarației reprezentantului părții civile B. A.-D.(f. 100 dosar instanță), a contractelor de vânzare cumpărare(f. 11, 12 dosar U.P.) și a procurilor speciale(f. 11, 20 dosar U.P.).
Inculpatul a prezentat o altă stare de fapt decât cea reținută de instanță, susținând în esență că nu a acordat vreun împrumut și că a cumpărat respectiva rulotă așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare.
În situația în care starea de fapt prezentată de inculpat ar corespunde adevărului, orice acuzație privind săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere în relația cu partea civilă ar fi, în mod evident, înlăturată. Susținerile inculpatului sunt însă contrazise de declarațiile reprezentantului părții civile B. A.-D., ale martorului M. D. B. și ale martorului C. O.-A..
Astfel, din declarația reprezentantului părții civile B. A.-D. rezultă că inculpatul a acordat un împrumut de 4000 de euro în condițiile plății unei dobânzi lunare de 250 de euro și ale constituirii unei garanții prin încheierea unui contract fictiv de vânzare-cumpărare cu privire la rulota PADIȘ, tip 2000/CAN015 cu număr de înmatriculare_ .
Martorul M. D. B., confirmă susținerile lui B. A.-D. referitor la acordarea împrumutului și la constituirea garanției.
Martorul C. O.-A. arătă că are cunoștință despre acordarea împrumutului, despre constituirea garanției și cu privire la vânzarea rulotei de către inculpat. Totodată martorul arătă că a văzut rulota în curtea inculpatului și că a fost prezent la ultima discuție dintre inculpat și B. A.-D. când acesta din urmă și-a manifestat intenția să restituie împrumutul.
Din declarațiile martorelor T. M., I. L. și B. A. nu rezultă aspecte utile soluționării laturi penale a cauzei.
Martorii B. A. și S. P. M. au dat declarații care susțin varianta prezentată de inculpat. Instanța constată însă că ambii martori cunosc aspectele privind cumpărarea rulotei exclusiv de la inculpat.
Având în vedere cele arătate mai sus instanța a apreciat că inculpatul a fost nesincer atunci când a arătat că a cumpărat rulota, respectiv când a negat acordarea împrumutului. În consecință, având în vedere că martorii B. A. și S. P. M. cunosc detaliile privind cumpărarea rulotei exclusiv de la inculpat instanța va înlătura declarațiile acestor martori.
Potrivit textului incriminator(art. 238 din Codul penal), constituie infracțiunea de abuz de încredere însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui.
Rezultă astfel necesitatea existenței unei situații premisă, respectiv deținerea de către făptuitor, cu orice titlu, a unui bun mobil aparținând altuia. Deținerea bunului cu orice titlu presupune existența unui raport juridic patrimonial în baza căruia se transferă detenția acelui bun cu obligația restituirii sau a unei anumite folosiri. Titlul în baza căruia făptuitorul deține bunul nu trebuie să fie translativ de proprietate situație în care ar fi pe deplin legală efectuarea unor acte de dispoziție juridică. Dacă la momentul realizării actului de dispoziție juridică bunul trecuse în patrimoniul făptuitorului, în mod firesc, infracțiunea de abuz de încredere lipsește.
Întrucât operațiunea juridică realizată pentru acordarea împrumutului este o simulație, între inculpat și partea civilă a produs efecte actul juridic nepublic respectiv contractul de împrumut, încheiat în condițiile negociate de acestea(plata unei dobânzi și constituirea unei garanții).
În temeiul acestui contract de împrumut(actul nepublic) inculpatul a devenit inițial detentorul precar al rulotei iar din momentul depășirii scadenței de restituire a împrumutului respectiv de plată a dobânzii lunare, inculpatul a devenit proprietarul acesteia.
Se poate reține că prin constituirea garanției inculpatul a devenit proprietar sub condiție suspensivă din momentul încheierii convenției privind împrumutul(actul nepublic). Condiția suspensivă de la împlinirea căreia dreptul de proprietate al inculpatului s-a consolidat a constat în depășirea scadenței de restituire a împrumutului respectiv de plată a dobânzii, conform înțelegerii părților.
Reprezentantul părții civile B. A. D. și martorul M. D. B. au arătat că împrumutul nu a fost restituit și totodată s-a întârziat cu plata dobânzii.
Reprezentantul părții civile a arătat că suma împrumutată urma să fie restituită conform înțelegerii după „aproximativ 3 luni” cu plata unei rate lunare până la data restituirii și că „a plătit trei rate inițial” după care a făcut o „pauză între lunile ianuarie și aprilie”. Mai arată la un moment dat, înainte de vânzarea rulotei, i-a fost solicitată restituirea împrumutului în termen de trei zile iar acesta a solicitat un termen de o lună(f. 100 verso).
Deși în lipsa unui înscris înțelegerea dintre partea civilă și inculpat nu poate fi pe deplin cunoscută în privința scadenței împrumutului(„aproximativ trei luni”) este cert că au trecut mai mult de trei luni de la data acordării împrumutului, este cert că s-a întârziat mai multe luni consecutiv cu plata dobânzii și este cert că, înainte de a vinde rulota, debitorului i-a fost solicitată expres restituirea împrumutului. În aceste împrejurări instanță apreciază că au fost îndeplinite condițiile stabilite prin convenția părților pentru valorificarea garanției acordate.
În condițiile în care convenția privind împrumutul a fost încheiată prin liberul consimțământ al părților, discrepanța dintre valoarea rulotei ce a constituit obiectul garanției și suma împrumutată este irelevantă. Cu alte cuvinte, este irelevant, în contextul analizei existenței infracțiunii de abuz de încredere, dacă înțelegerea părților privind acordarea împrumutului și constituirea garanției a fost sau nu patrimonial avantajoasă pentru partea civilă ..
Nu în ultimul rând, sunt irelevante susținerile reprezentantului părții civile care arată că, bazându-se pe relația de prietenie cu inculpatul, pe încrederea reciprocă și pe faptul că va restitui împrumutul, a considerat că nu se va ajunge la vinderea rulotei. Înseși încheierea contractului de vânzare-cumpărare(actul public) indică faptul că părțile au convenit să acorde o garanție efectivă și eficientă pentru situația nerestituirii împrumutului și că a fost acceptată implicit posibilitatea valorificării rulotei de către inculpat.
Având în vedere cele expuse în precedent instanța apreciază că fapta inculpatului Z. M. C. nu este tipică nefiind întrunite elementele de natură obiectivă ce se desprind din norma de incriminare. Este incident astfel cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 16, alin. 1, lit. b din Codul de procedură penală.
Fată de toate cele arătate mai sus:
În temeiul art. 396, alin. 5, raportat la art. 16, alin. 1, lit. b din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul Z. M. C., în privința infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 238, alin. 1 din Codul penal.
În temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală a fost respinsă acțiunea civilă formulată de S.C. A. E. SRL-D(C.U.I._, și J12/911/21.03.2013).
În temeiul art. 275, alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat în termen legal apel atât P. de pe lângă Judecătoria T. cât și partea civilă ., prin reprezentant B. A. D., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea apelului său, P. de pe lângă Judecătoria T. a învederat faptul că în cauză a fost probată vinovăția inculpatului, astfel că se impune condamnarea acestuia pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere având în vedere faptul că, odată cu neexecutarea de către persoana vătămată a obligației de restituire a împrumutului și a dobânzii aferente, inculpatul avea posibilitatea legală de a valorifica garanția mobiliară constituită asupra rulotei, conform procedurii instituite de art.2445 și urm. C.civ., vânzând-o cu încuviințarea instanței de executare, ceea ce, însă, inculpatul nu a făcut și nici nu a restituit părții civile suma rămasă după îndestularea sa, cu toate că, potrivit textelor legale avea această obligație în termen de 3 zile.
În motivarea apelului său, partea civilă a învederat, la rândul său, a învederat faptul că soluția pronunțată de instanța de fond are la bază un raționament greșit, având în vedere faptul că, din actele dosarului nu rezultă existența vreunei înțelegeri cu privire la faptul că inculpatul, în lipsa rambursării împrumutului, ar putea dispune în vreun fel de garanție și ar putea înstrăina rulota. Mai mult, sub aspectul intenției, inculpatul a înstrăinat rulota cu un preț de trei ori mai mare decât valoarea împrumutului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În urma administrării în condiții de legalitate și loialitate a unui probatoriu vast, precum și a analizei atente și detaliate a acestuia, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, se constată că în cursul lunii octombrie 2013, numitul B. A. D. i-a solicitat inculpatului Z. M. C. un împrumut de 4.000 euro pentru a rezolva unele probleme financiare ale .. Inculpatul a fost de acord să îi acorde acest împrumut, solicitând în schimb o dobândă fixă lunară de 250 euro și constituirea unei garanții care să-i asigure recuperarea sumei împrumutate.
Cele două părți au convenit că împrumutul să fie garantat cu remorca PADIȘ, tip 2000/CAN015 cu număr de înmatriculare_, proprietatea societății.
În concret, pentru constituirea garanției, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între . în calitate de vânzător și inculpat în calitate de cumpărător, rulota fiind predată inculpatului care urma să dispună de aceasta în situația nerestituirii împrumutului.
În esență, operațiunea juridică realizată de părți a fost o simulație în care actul secret ce corespundea voinței reale a părților era contractul de împrumut iar actul public, nereal era contractul de vânzare-cumpărare.
Întrucât . nu a restituit suma împrumutată și a întârziat cu plata lunară a dobânzii, ulterior solicitării exprese de restituire a sumei împrumutate, inculpatul și-a valorificat garanția acordată vânzând rulota unei terțe persoane la data de 26.04.2014.
Analizând elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere prev. de art.238 C.p. (însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui), curtea, apreciază, în consens cu instanța de fond că, în cauză, nu ne aflăm în prezența infracțiunii imputate, fiind vorba, în esență, de o cauză civilă.
Astfel, conform probatoriului administrat în cauză, intenția părților în momentul încheierii contractului a fost aceea de a garanta rambursarea împrumutului cu acea rulotă, asupra căreia inculpatul a exercitat un drept de retenție.
Potrivit art.1277 C.civ., contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi denunțat unilateral de oricare dintre părți cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz. Orice clauză contrară sau stipularea unei prestații în schimbul denunțării contractului se consideră nescrisă. În acest context, discuția ce se poartă, raportat și la recunoașterea de către reprezentatul părții civile a faptului că împrumutul nu a fost restituit și totodată s-a întârziat cu plata dobânzii, este cea a respectării termenului rezonabil de preaviz.
După cum se reține în cauză inculpatul a notificat-o pe partea civilă să-i restituie împrumutul într-un termen de trei zile iar acesta a solicitat un termen de o lună, dar cu toate acestea împrumutul nu a fost restituit, ceea ce l-a determinat pe inculpat să dispună de bunul aflat în garanție cu scopul de a se îndestula.
Împrejurările referitoare la nerespectarea de către inculpat a procedurii prevăzute de art.2495 C.civ. nu pot conduce la concluzia existenței intenției infracționale, în condițiile în care, după cum am arătat mai sus, părțile au încheiat un contract translativ de proprietate, s-a garantat împrumutul cu obiectul în litigiu, inculpatul a notificat partea să restituie împrumutul, s-a întârziat în mod evident plata, ceea ce l-a îndreptățit pe acesta să denunțe unilateral contractul și să dispună de bunul deținut cu titlu de garanție.
Împărtășim întrutotul opinia instanței de fond referitoare la faptul că, în condițiile în care convenția privind împrumutul a fost încheiată prin liberul consimțământ al părților, discrepanța dintre valoarea rulotei ce a constituit obiectul garanției și suma împrumutată este irelevantă, în contextul analizei existenței infracțiunii de abuz de încredere.
Față de cele de mai sus, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondate apelurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA T. și de partea civilă ., prin reprezentant B. A. D. împotriva sentinței penale nr.428/20.11.2015 a Judecătoriei T..
Obligă partea civilă apelantă la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.03.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,GREFIER,
M. R. V. G. A. B. H.
Red.MR/SMD
4 ex./
Jud.fond. V.-A. L.
| ← Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art.195 NCP.... | Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
