Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 96/2016. Curtea de Apel CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 96/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 96/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 96/A/2016
Ședința publică din 28 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. S., judecător
JUDECĂTOR: A. D. L.-AGHINIȚĂ
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin V. T. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul V. A. împotriva sentinței penale nr. 412 din data de 22 octombrie 2015, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Sighetu Marmației, privind pe inculpatul V. A., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, dat în dosar nr. 243/P/2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 32 din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 38 alin. 1 și a art. 41 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă partea civilă T. V. M., lipsă fiind inculpatul V. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Nefiind cereri de formulat, se apreciază apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbatere.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului, având în vedere faptul că prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea apelantului de a i se aplica o pedeapsă cu suspendare invocând dispozițiile legale referitoare la antecedența penală, care fac imposibilă soluția solicitată, raportat și la elementele care fac ca faptele inculpatului să fie extrem de grave, la situația părții vătămate, precum și la circumstanțele privind obținerea ordinului de restricție și la conduita procesuală a acestuia.
Prin urmare, nu consideră că se impune a se interveni în cuprinsul soluției și, în consecință solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii.
Partea civilă T. V. M., având cuvântul, solicită respingerea apelului, întrucât apreciază că pentru fapta comisă se impune ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenție.
CURTEA:
Asupra apelului declarat în cauză,
Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la această instanță în data sentința penală nr. 412 din 22 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Sighetu-Marmației, în baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul:
V. A., fiul lui R. și V., născut la data de 09.05.1978 în Sighetu Marmației, jud. Maramureș, cetățean român, studii 6 clase, necăsătorit, recidivist, posesor al C.I. . nr._, CNP_, domiciliat în Sighetu Marmației, .. 16/4, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
amenințare prev. de art. 206 al. 1 Cod Penal, la pedeapsa închisorii de 6 luni, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal;
nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 32 din legea nr. 217/2003 la pedeapsa închisorii de 6 luni, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 397 indice 1 C. proc. pen raportat la art. 276 alin. 1 și 2 C. proc. pen coroborat cu art. 1357 și art. 1385 din Noul cod civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă T. V. M., cu domiciliul în Sighetu Marmației, ., jud. Maramureș și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2500 lei cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 274 alin. 1 Noul Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
Între inculpatul V. A. și persoana vătămată T. V. M. a existat o relație de concubinaj ce a durat până în luna martie 2014, când persoana vătămată s-a mutat în altă locuință. Ulterior acestui moment, inculpatul a continuat să o caute pe persoana vătămată, între părți iscându-se diferite conflicte.
În contextul prezentat mai sus, persoana vătămată T. V. M. a solicitat Judecătoriei Sighetu Marmației emiterea unui ordin de protecție, astfel că, în dosarul nr._, prin Sentința civilă nr. 2832 din 27.11.2014, a fost emis ordinul de protecție prin care inculpatul V. A. a fost obligat să păstreze o distanță de minim 200 de metri față de persoana vătămată și i-a fost interzis acestuia orice contact cu persoana vătămată, inculpatul luând la cunoștință prevederile sentinței în aceeași zi.
În data de 31.01.2015, în jurul orelor 14:30, persoana vătămată T. V. M. și martorele I. G. M. și T. V. se aflau pe . Marmației, moment în care s-a apropiat de ele inculpatul V. A. pentru a discuta cu persoana vătămată. Întrucât aceasta a refuzat, inculpatul a amenințat-o că îi va tăia gâtul, în timpul incidentului acesta lovind-o cu palma peste față pe martora T. V.. Acestea au chemat organele de poliție, inculpatul părăsind locul faptei înainte de sosirea acestora.
Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Sighetu-Marmației a formulat apel inculpatul V. A..
Prin cererea de apel acesta a solicitat instanței suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Apelul declarat în cauză este nefondat.
Analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut în mod corect vinovăția inculpatului, dispunând condamnarea acestuia.
Starea de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, reiese din declarația părții vătămate, coroborată cu depozițiile martorilor I. G. M. și T. V., persoane care erau împreună cu partea vătămată în momentul săvârșirii infracțiunilor (f. 23,24).
La dozarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În ceea ce privește cererea inculpatului de a se dispune suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, Curtea constată că acesta nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 91 Cod penal, inculpatul fiind anterior condamnat la o pedeapsă mai mare de 1 an, respectiv 1 an și 8 luni închisoare.
Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. A. împotriva sentinței penale nr. 412 din 22.10.2015 a Judecătoriei Sighetu-Marmației.
Va obliga pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. A. (fiul lui R. și V. născut la 9 mai 1978) împotriva sentinței penale nr. 412 din 22.10.2015 a Judecătoriei Sighetu-Marmației.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2016.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
S. SISERMANADINA D. L.-AGHINIȚĂ
GREFIER
L. A. S.
Red. S.S./M.N.
4 ex./17.02.2016
Jud.fond.-S. C. M.
← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 181/2016. Curtea de... → |
---|