Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 235/2016. Curtea de Apel CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 235/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 235/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:018._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 235/A/2016
Ședința publică din 19 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. V. C., judecător
JUDECĂTOR: E. B.
GREFIER: E. C. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin
procuror :V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat împotriva Sentinței penale nr. 1425/2015 pronunțată de Judecătoria Cluj N., de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj N., privind pe inculpatul R. S., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj N., din data de 18 mai 2015, dosar parchet nr. 2492/P/2012, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. și ped. de art.85 alin.1 din OUG 195/2002 și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (două acte materiale), prev. și ped. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal 1969, toate cu aplicarea art. 37 lit.b și art.33 lit.b din Codul Penal 1969, în condițiile art.5 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul în stare de deținere asistat de apărător din oficiu av. Schwachhofer A. din Baroul Cluj, cu delegație avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța verifica identitatea inculpatului care arata că se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare cu executare, în regim semideschis. Arată că își menține declarațiile date până în prezent și nu are nimic de declarat suplimentar.
Reprezentanta Ministerului Public și apărătorul inculpatului arată că nu au cereri de formulat, excepții de invocat.
Curtea, nefiind formulate cereri, excepții, acordă cuvântul asupra dezbaterii judiciare a fondului.
Reprezentanta Ministerului Public, solicită admiterea apelului declarat, în sensul schimbării temeiului aplicării pedepselor accesorii, din dispozițiile art. 64 al. 1 Cp ce a fost reținut în mod netemeinic, în dispozițiile art. 71 al. 1,2 Cp anterior, dat fiind faptul că așa cum s-a arătat, dispozițiile legale în vigoare obligă instanța și din perspectiva aplicării unitare a legii penale mai favorabile să aplice toate dispozițiile legale raportându-se la legea identificată ca fiind mai favorabilă, în speță, legea veche. Din perspectiva legii noi, soluția ar fi fost oricum nelegală întrucât pedepsele accesorii nu pot fi aplicate alături de cele complementare. Restul dispozițiilor le consideră legale și temeinice, solicitând a fi menținute.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, solicită admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe, arătând că judecătorul fondului a identificat în mod corect legea penală mai favorabilă ca fiind vechea reglementare, însă s-a greșit temeiul aplicării pedepselor accesorii. Astfel că solicită înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 65 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a,b și d Cod penal și menținerea pedepsei aplicate inculpatului R. S. cu aplicarea art. 71 alin. 1,2 Cod penal anterior. Solicită a fi menținute restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Inculpatul R. S., având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului declarat conform celor arătate de către apărătorul din oficiu.
CURTEA
Asupra apelului de față,
Prin sentința penală nr. 1425 din data de 10 noiembrie 2015 a Judecătoriei Cluj-N., s-a constatat ca, potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/6 mai 2014, pronunțata de Curtea Constituționala a României, legea penala mai favorabila aplicabila în prezenta cauza, este OUG 195/2002, sens în care s-a menținut încadrarea juridica stabilita prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N., prin care a fost trimis în judecata inculpatul R. S..
În baza art. 396 alin. 1 C.pr.penala, a fost condamnat inculpatul R. S., fiul lui C., născut în Iași, jud. Iași, cu domiciliul în Comuna P. R., ., jud. Bistrița Năsăud, CNP_, actualmente în Penitenciarul G., pentru savarsirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. și ped. de art. 85 alin.1 din OUG 195/2002, cu art. 37 lit. b C.penal, art. 5 NCP, art. 396 alin. 10 Cpp, la o pedeapsa de: 8 luni închisoare.
A fost condamnat inculpatul R. S. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (două acte materiale), prev. și ped. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal 1969, toate cu aplicarea art. 37 lit.b C.penal, în condițiile art. 5 Cod penal, cu art. 396 alin. 10 Cpp, la o pedeapsa de: 8 luni închisoare.
În baza art. art.33 lit. b din Codul Penal 1969 și art. 34 C.penal inculpatul R. S. v-a executa pedeapsa de: - 8 luni inchisoare.
În baza art. 65 C.penal pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b și d C.penal.
În temeiul articolului 274 aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, suma în care se include și onorariu de 200 lei, pentru aparatorul din oficiu a inculpatului av. C. I. M., onorariu ce s-a plăti din FMJ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 04.03.2012, în jurul orelor 04.00, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 2 Poliție, în timp ce exercitau activități de supraveghere și control în Mun. Cluj-N., pe ., au efectuat semnale regulamentare de oprire a autoturismului marca Alfa R., cu nr. de înmatriculare provizoriu CJ-_. Întrucât acesta nu a oprit, a fost urmărit de lucrătorii de poliție pe mai multe străzi, până pe . o stradă înfundată. (procesul-verbal de constatare – fila nr.13). A fost identificat conducătorul autoturismului în persoana inculpatului R. S., și solicitându-i-se documentele, în prezența pasagerilor C. M. M. și R. M., acesta a declarat că nu posedă permis de conducere.
Efectuându-se verificări în baza de date a S.P.R.C.I.V. Bistrița-Năsăud, s-a constatat că inculpatul R. S. nu figurează în evidențele lor cu permis de conducere. (adresa nr.II/F/_ din 18.07.2013 – fila nr.38)
La data de 02.04.2012, în jurul orelor 15.00, lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier Cluj-N., în timp ce exercitau activități de supraveghere și control a traficului rutier în Mun. Cluj-N., pe . au oprit în trafic autoturismul marca Alfa R., cu nr. de înmatriculare provizoriu CJ-_. (procesul-verbal de constatare – fila nr.37)
În prezența martorului asistent I. V., a fost identificat conducătorul autoturismului în persoana numitului R. S.. Cu această ocazie s-a constatat faptul că valabilitatea nr. de înmatriculare provizoriu CJ-_ era expirată din data de 29.03.2012. (autorizație de circulație provizorie – fila nr.39)
Efectuându-se verificări în baza de date a S.P.R.C.I.V. Bistrița-Năsăud, s-a constatat că inculpatul R. S. nu figurează în evidențele lor cu permis de conducere. (adresa nr. II/F/_ din 18.07.2013 – fila nr.38)
Fapta inculpatului R. S., care, în datele de 04.03.2012 și 02.04.2012, a condus pe drumurile publice, respectiv pe . din Mun. Cluj-N., autoturismul marca Alfa R., cu nr. de înmatriculare provizoriu CJ-_, fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (două acte materiale), prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal 1969.
Fapta inculpatului R. S., care în data de 02.04.2012, a condus pe drumurile publice, respectiv pe . din Mun. Cluj-N., autoturismul marca Alfa R., cu nr. de înmatriculare provizoriu CJ-_, având numerele provizorii expirate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art.85 alin.1 din OUG 195/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., solicitând admiterea căii de atac promovate și reținerea corectă a incidenței dispozițiilor art. 71 rap. la art. 64 Cod penal anterior privind pedepsele accesorii aplicate inculpatului, în condițiile în care, la soluția pronunțată de prima instanță a avut în vedere că legea penală veche este mai favorabilă inculpatului, astfel că, aplicarea dispoz. art. 65 Cod penal apare ca nelegală.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Prima instanță a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului R. S. la două pedepse cu închisoarea în cuantum de 8 luni fiecare, stabilind că acesta se face vinovat de săvârșirea a 2 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, anume că la datele de 04.03.2012 și 02.04.2012 a condus pe drumurile publice în municipiul Cluj N. autoturismul Alfa R., fără a poseda permis de conducere, iar la data de 2.04.2012, cu prilejul celei de-a doua conduceri depistate în trafic, s-a constatat că autoturismul avea numele provizorii expirate, fiind astfel săvârșită și infracțiunea de conducerepe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, fapte calificate drept infracțiuni în dispozițiile art. 85 alin. 1 și 86 alin. 1 din OUG 195/2002.
Judecata în primă instanță a avut loc în procedura simplificată, inculpatul recunoscând faptele și solicitând aplicarea dispozițiilor procedurale în acest sens, pentru a beneficia de reducerea limitelor legale de pedeapsă. Faptele săvârșite au fost dovedite prin probele administrate în cursul urmăririi penale (procese verbale de constatare, audieri de martori, declarații date de inculpat, adrese prin care s-a stabilit că inculpatul nu posedă permis de conducere, respectiv, că autoturismul condus de acesta nu mai deținea numere valabile de înmatriculare).
Stabilind în mod corect că legea penală mai favorabilă incidentă în cauză este legea veche, raportat la pluritatea de infracțiuni deduse judecății, prima instanță a aplicat eronat însă dispozițiile privind pedeapsa interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b și d Cod penal, prin raportare la art. 65 Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a codului penal „în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport de infracțiunea comisă”. În lumina acestor dispoziții, stabilind că legea penală mai favorabilă este legea veche, prima instanță trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 1,2 Cod penal din 1968, interzicând ca atare inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile de la art. 64 alin. 1 lit. a, b din același cod.
Pentru cele expuse în precedent, Curtea constată că apelul promovat în cauză de parchet este fondat, întemeiat pe dispozițiile art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală îl va admite și va desființa sentința penală atacată sub aspectul greșitei aplicări a pedepselor accesorii și, judecând în aceste limite:
Va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 65 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a,b și d Cod penal.
Va menține pedeapsa aplicată inculpatului R. S. și, în baza art. 71 alin. 1,2 Cod penal din 1968 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b Cod penal din 1968.
Va menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Va stabili suma de 260 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din FMJ în favoarea Baroului de avocați Cluj.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia potrivit art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva sentinței penale nr. 1425 din data de 10 noiembrie 2015 a Judecătoriei Cluj-N. pe care o desființează sub aspectul greșitei aplicări a pedepselor accesorii și, judecând în aceste limite:
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 65 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a,b și d Cod penal.
Menține pedeapsa aplicată inculpatului R. S. și, în baza art. 71 alin. 1,2 Cod penal din 1968 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b Cod penal din 1968.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Stabilește suma de 260 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din FMJ în favoarea Baroului de avocați Cluj.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
V. C. E. B. C. E. B.
Red. E.B/S.M.
4 ex./29.02.2016
Jud.fond. O. C.
← Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 220/2016. Curtea de Apel CLUJ | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|