Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 224/2016. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 224/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 224/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:018._

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 8428

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 224/A/2016

Ședința publică din data de 18 februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. R.

JUDECĂTOR – V. G.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost reprezentat prin

procuror – V. T.

Pe rol este soluționarea apelului formulat de către inculpatul PUȚIAN W. împotriva sentinței penale nr. 1484 din 23.11.2015 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul nr._, în care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. dat în dosarul de urmărire penală nr.4077/P/2014, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 Cod penal, amenințare prev. de art. 206 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 al. 1 Cod penal și art. 41 al. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Puțian W., în stare de deținere, asistat de avocat desemnat din oficiu M. B., din Baroul Cluj, cu împuternicire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în temeiul art.83, art.108 al.1 și 2 și art.374 al.2 C.proc.pen., sub semnătură, s-au adus la cunoștința inculpatului drepturile și obligațiile procesuale, conform procesului verbal depus la dosar.

Se constată că inculpatul Puțian W. menține apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 1484 din 23.11.2015 a Judecătoriei Baia M., motivul de apel constând în cuantumul pedepsei, care solicită a fi mai redus. Este de acord să fie asistat de avocatul desemnat din oficiu, menține declarațiile date și arată că, în prezent, se află în executarea unei pedepse privative de libertate.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului formulat în cauză.

Avocatul inculpatului solicită admiterea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 1484 din 23.11.2015 a Judecătoriei Baia M. și reducerea pedepsei aplicate acestuia.

În motivarea acestei solicitări, arată că, în cauză, prima instanță a reținut criteriile generale de individualizare a pedepsei, cu referire la situația inculpatului în ceea ce privește modul și împrejurările comiterii faptei, cât și cu privire la antecedentele penale. Totuși, mobilul comiterii faptei constă în altul decât o motivație care să ducă la concluzia instanței legată de pericolul social, având în vedere că este vorba despre infracțiunile de lovire și amenințare săvârșite asupra fratelui și nepotului inculpatului. Reținând aceste aspecte, precum și faptul că locuințele părților sunt învecinate, apreciază că pericolul social al faptei nu este atât de ridicat încât să se concluzioneze că pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare este potrivită pentru reeducarea inculpatului.

Nu contestă faptul că inculpatul figurează cu antecedente penale și că este arestat preventiv în altă cauză, însă pentru cele două fapte ce fac obiectul prezentei cauze, ambele sancționate de lege cu pedeapsa alternativă a amenzii, consideră că pedeapsa de 11 luni închisoare este prea mare, fiind posibilă aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, care să facă posibilă reeducarea inculpatului Puțian W..

Reprezentanta Ministerului Public apreciază nefondat apelul inculpatului întrucât prima instanță a evaluat împrejurările invocate de către apărare, iar orientarea pedepsei spre minim reflectă circumstanțele reale și personale ale inculpatului, dar și starea de recidivă. D. urmare, nu se impune o altă modalitate de individualizare a pedepsei, astfel că solicită menținerea celei aplicate de către prima instanță.

Inculpatul Puțian W., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

CURTEA

Prin sentința penală nr.1484/23.11.2015 a Judecătoriei Baia M., în baza art. 193, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul PUȚIAN W., arestat preventiv în Penitenciarul G., recidivist, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art. 206, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopitte pedepsele de 9 luni închisoare și 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare în regim de detenție.

S-a luat act că persoanele vătămate Puțian E. și Puțian A. E., prin reprezentant legal, ambii domiciliați în U., ., jud. Maramureș, nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile apărătorilor din oficiu av. B. A., în cuantum de 260 lei și av. B. D., în cuantum total de 455 lei, au rămas în sarcina statului și au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 16.06.2014, persoana vătămată Puțian A.-E. a surprins-o pe mama sa, numita Puțian A., că se săruta cu unchiul său, inculpatul Puțian W., spunându-i acestuia din urmă că va povesti ceea ce a văzut tatălui său, numitul Puțian E.. Auzind acest lucru, inculpatul a început să îl lovească pe minor cu pumnii peste cap și peste spate. Numita Puțian A. i-a solicitat inculpatului să se oprească, lucru care s-a și întâmplat. La scurt timp, minorul i-a relatat tatălui său cele întâmplate.

La data de 17.12.2014, în jurul orei 22:00, persoana vătămată Puțian E. a ieșit din locuința sa și l-a observat pe fratele său, inculpatul Puțian W., care se afla în stare de ebrietate, având o furcă în mână și strigând că o să îl omoare înainte să ajungă el în pușcărie. Deși persoana vătămată i-a solicitat să plece acasă și să termine cu amenințările, inculpatul a continuat să îl amenințe și să profereze injurii la adresa sa, cauzându-i acestuia o stare de temere, fapt ce l-a determinat să ia un topor în mână pentru a putea evita un eventual atac din partea inculpatului. În acel moment, în trecere, se afla și martorul U. B. D. care, auzind gălăgie, a mers să vadă ce se întâmplă. Astfel, s-a dus la inculpat pentru a-l întreba ce s-a întâmplat, iar acesta i-a răspuns că vrea să îl omoare pe E.. Auzind acest lucru, numitul U. B. D. a luat furca din mână inculpatului și l-a condus pe acesta la locuința sa pentru a se liniști.

Situația de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză, declarațiile persoanelor vătămate Puțian A.-E. (f. 10-11 d.u.p.) și Puțian E. (f. 12-13 d.u.p.) coroborându-se cu declarațiile martorilor Puțian A. (f. 31-33 d.u.p.) și Puțian Alisia-A. (f. 34-36 d.u.p.), care au fost de față în momentul în care persoana vătămată Puțian A.-E. a fost lovită de inculpat, prima arătând că acesta l-a lovit pe minor cu palmele peste cap și peste spate, iar a doua că l-a lovit cu pumnii și picioarele. De asemenea, martora A. M. (f. 29-30 d.u.p.), deși nu a văzut ca persoana vătămată să fie bătută de inculpat, a declarat că minorul i-a relatat de mai multe ori despre relația pe care numita Puțian A. o are cu inculpatul, precum și faptul că a fost agresat fizic de mai multe ori de către acesta, însă în acele momente nu l-a crezut.

Totodată, din declarațiile martorului U. B.-D. (f.37-39 d.u.p.), care a fost de față în momentul în care persoana vătămată Puțian E. a fost amenințată de inculpat, rezultă că acesta din urmă se afla în stare de ebrietate, avea asupra sa o furcă și „striga în gura mare să iasă Puțian E. afară că vrea să îl omoare”. Aceste afirmații sunt întărite de declarațiile martorei A. M. (f. 29-30 d.u.p.) care se afla în casă la momentul săvârșirii faptei și care afirmă că nu l-a văzut pe inculpat, dar a auzit cum acesta l-a amenințat „cu moartea pe E.”.

Mijloacele de probă anterior menționate se coroborează parțial și cu declarația dată de inculpat în fața instanței (f. 33), acesta susținând că i-a aplicat persoanei vătămate Puțian A. E. doar o palmă peste cap și una peste spate, recunoscând totodată că a amenințat-o pe persoana vătămată Puțian E. cu moartea.

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că a fost dovedită existența faptelor de lovire sau alte violențe și amenințare, dar și vinovăția inculpatului în săvârșirea acestora.

În drept, fapta inculpatului Puțian W., care la data de 16.06.2014, a lovit-o pe persoana vătămată Puțian A.-E. cu pumnii peste cap și peste spate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin.1 din Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în lovirea persoanei vătămate de către inculpat, cu pumnii și în zona capului și a spatelui. Urmarea imediată constă în producerea unor suferințe fizice persoanei vătămate.

Legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea socialmente periculoasă rezultă din materialitatea faptei.

Referitor la latura subiectivă a infracțiunii, se reține că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv provocarea unor suferințe fizice persoanei vătămate și a urmărit producerea lui.

Fapta aceluiași inculpat care, la data de 17.12.2014, în jurul orei 22:00, a amenințat-o pe persoana vătămată Puțian E. că o va omorî înainte să ajungă el în pușcărie, având asupra sa o furcă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 206 alin.1 din Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în proferarea în mod explicit a unor cuvinte având ca obiect săvârșirea infracțiunii de omor împotriva persoanei vătămate Puțian E.. Acțiunea de amenințare a fost îndreptată în mod direct împotriva persoanei amenințate și a fost de natură să o alarmeze pe aceasta, având în vedere că inculpatul avea asupra sa o furcă, ce ar fi putut fi folosită la un eventual atac.

Urmarea imediată constă în încălcarea libertății morale a persoanei vătămate, iar raportul de cauzalitate dintre faptă și urmarea socialmente periculoasă rezultă din modul în care a fost realizată activitatea infracțională.

Inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, în sensul că a prevăzut că prin folosirea unei furci și proferarea unor cuvinte precum ”te omor”, va inspira persoanei vătămate o temere gravă, fiindu-i insuflată în mod concret teama că viața sa ar putea fi pusă în pericol și chiar a urmărit producerea acestui rezultat.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 23 dosar instanță) rezultă că acesta a săvârșit faptele ce formează obiectul prezentului dosar în stare de recidivă postexecutorie, în raport de condamnarea de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 197/29.06.2004 a Tribunalului Maramureș, din a cărei executare a fost liberat la data de 31.03.2009, cu un rest neexecutat de 844 zile.

La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat (pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe - de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă și pentru infracțiunea de amenințare – de la 3 luni la 1 an sau amendă), împrejurările săvârșirii faptelor, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită și rezultatul produs, circumstanțele personale ale inculpatului, antecedentele penale ale acestuia, starea de recidivă postexecutorie în care au fost săvârșite faptele și atitudinea parțial sinceră a inculpatului în fața instanței, apreciind că scopul educativ și preventiv poate fi atins prin aplicarea unor pedepse orientate peste minimul special al pedepsei închisorii.

Pentru aceste considerente, în baza art. 193, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, instanța a condamnat pe inculpatul PUȚIAN W. la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În baza art. 206, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Constatând că faptele sunt concurente, în baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța a contopit pedepsele de 9 luni închisoare și 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare în regim de detenție, apreciind că o altă modalitate a individualizării executării pedepsei nu ar conduce la atingerea scopului preventiv, represiv și de reeducare a inculpatului.

Instanța a luat act că persoanele vătămate Puțian E. și Puțian A. E., prin reprezentant legal, nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, ce includ și cheltuielile stabilite prin rechizitoriu. Onorariile apărătorilor din oficiu av. B. A., în cuantum de 260 lei și av. B. D., în cuantum total de 455 lei, au rămas în sarcina statului și au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul Puțian W. prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și judecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să-i fie redusă pedeapsa aplicată acestuia.

În motivele de apel, inculpatul prin apărătorul acestuia a arătat că, la individualizarea pedepsei instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, cu referire la situația inculpatului, în ceea ce privește modul de comitere a faptei, cât și a antecedentelor penale, însă raportat la pericolul social al faptelor comise, respectiv lovire și amenințare comise asupra fratelui său, se impune aplicarea unei pedepse mai reduse., deoarece pedeapsa de 11 luni închisoare este exagerat de mare, raportat la faptele comise de inculpat, care sunt prevăzute de lege cu pedeapsa alternativă a închisorii cu amenda.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele :

Instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică de condamnare a inculpatului Puțian W. pentru comiterea infracțiunilor de lovire prev. de art.193 alin.1 C.p. și amenințare prev. de art.206 alin.1 C.p., ținându-se seama de faptul că, acesta este recidivist în condițiile prevăzute de art.41 alin.1 C.p. și de faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, prevalându-se de disp. art.274 alin.4, art.275 C.p.p., solicitând judecarea cauzei în procedura simplificată .

Solicitarea inculpatului referitoare la reducerea cuantumului pedepselor aplicate acestuia, este neîntemeiată, raportat la faptele comise și împrejurările în care inculpatul a comis infracțiunile, respectiv la data de 16 iunie 2014 persoana vătămată Puțian A. a surprins-o pe mama sa Puțian A. că se săruta cu unchiul său inculpatul Puțian W., spunându-i acestuia din urmă că va spune tatălui său cele întâmplate. Auzind acest fapt, inculpatul a început să-l lovească pe minor cu pumnii și picioarele peste cap și corp până în momentul în care a intervenit mama minorului, iar la scurt timp acesta din urmă a spus tatălui său cele întâmplate între mama sa și inculpat.

La data de 17.12.2014 în jurul orelor 22,00 persoana vătămată Puțian E. a ieșit din locuința sa și l-a observat pe fratele său inculpatul Puțian W., care era în stare de ebrietate și având o furcă în mână, a strigat către persoana vătămată că îl omoară, înainte să ajungă în pușcărie. Persoana vătămată i-a solicitat inculpatului să plece, însă acesta din urmă a continuat cu amenințările și a proferat injurii la adresa persoanei vătămate.

Raportat la starea de fapt prezentată în detaliu mai sus, din care rezultă moralitatea îndoielnică a inculpatului, precum și comportamentul agresiv față de nepotul său și fratele acestuia, nu se impune reducerea pedepselor aplicate de instanța de fond.

Pe de altă parte, inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu executarea în regim de detenție, iar executarea acestei pedepse nu a fost în măsură să contribuie la reeducarea sa.

Având în vedere faptele comise de inculpat, împrejurările și modalitatea comiterii acestora, precum și a faptului că inculpatul este recidivist, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. apelul formulat de acesta împotriva sentinței penale nr.1484 din23.11.2015 a Judecătoriei Baia M. urmează să fie respins, ca nefondat.

În baza art.271 alin.1 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 260 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.275 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 460 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul PUȚIAN W. (născut la data de 15.06.1985 în Baia M., jud. Maramureș, CNP_, fiul lui G. și M., cetățenie română, necăsătorit, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, domiciliat în U., ., jud. Maramureș) împotriva sentinței penale nr.1484/23.11.2015 a Judecătoriei Baia M..

Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 260 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av.B. M..

Obligă inculpatul apelant la plata în favoarea statului a sumei de 460 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.02.2016.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, GREFIER,

M. R. V. G. A. B. H.

Red.VG/SMD

4 ex./22.02.2016

Jud.fond.Ș. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 224/2016. Curtea de Apel CLUJ