Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 246/2016. Curtea de Apel CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 246/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 246/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2016:018._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.246/A/2016
Ședința publică din 22 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C., judecător
JUDECĂTOR: M. Ș.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat de PROCUROR: O. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul C. E. V., împotriva sentinței penale nr.1/07.01.2016, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2310/P/2015 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria T., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 din Codul penal.
La apelul nominal se prezintă inculpatul C. E. V., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.V. R., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar și partea civilă Kaszony L. Nicușor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține apelul declarat precum și declarațiile date și nu are alte completări de făcut la acestea. De asemenea, arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia față de cea aplicată de instanța de fond. Consideră că este justificată această solicitare având în vedere că inculpatul a optat pentru procedura simplificată a recunoașterii vinovăției dar cu toate acestea instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare pe care o apreciază ca fiind extrem de ridicată. Solicită a se avea în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că a regretat comiterea infracțiunii dar și împrejurarea că are o familie și un nou născut. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare a pedepsei, având în vedere că inculpatul a comis o infracțiune gravă și în condițiile în care se afla în stare de recidivă postcondamnatorie. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Partea civilă Kaszony L. Nicușor lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Inculpatul C. E. V. având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1 din 7 ianuarie 2016 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei T., în temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul C. E. V., fiul lui I. și S., născut la data de 21.09.1989 în mun. Câmpia-Turzii, jud. Cluj, cetățenia română, studii neșcolarizat, muncitor necalificat, domiciliat în loc. Luna, ., jud. Cluj, posesor al CI, ., nr._, eliberat de SPCLEP Câmpia-Turzii cu C.N.P._, cu antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 din Codul penal.
În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b și h din Codul penal, au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b și h din Codul penal, au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.
S-a constatat că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în cursul termenului de încercare suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 288/19.06.2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul penal nr._ definitivă la 09.07.2013.
În temeiul art. 15 din Legea 187/2012 raportat la art. 83 din vechiul Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 288/19.06.2013 pe care a adăugat-o pedepsei stabilite prin prezenta astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b și h din Codul penal, au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară pe lângă pedeapsa principală dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b și h din Codul penal, au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie pe lângă pedeapsa principală dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.
În temeiul art. 72, alin. 1 din Codul penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv din 15.11.2015(ora 15:00) la zi.
S-a constatat că persoana vătămată K. L. a renunțat în fața instanței la pretențiile civile formulate în cursul urmăririi penale.
În temeiul art. 404, alin. 4, lit. d din Codul de procedură penală, raportat la art. 112 alin. 1, lit. e și alin. 5 din Codul penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul C. E. V. a sumei de 300 de lei.
În temeiul art. 399, alin. 1, art. 223, alin. 2 din Codul de procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpatul C. E. V., fiul lui I. și S., născut la data de 21.09.1989 în mun. Câmpia-Turzii, jud. Cluj, cetățenia română, studii neșcolarizat, muncitor necalificat, domiciliat în loc. Luna, ., jud. Cluj, posesor al CI, ., nr._, eliberat de SPCLEP Câmpia-Turzii cu C.N.P._, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 din Codul penal, începând cu data de 07.01.2016.
În temeiul art. 274, alin. 1, din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul C. E. V. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de 564,5 lei(364,5 în cursul urmăririi penale și 200 de lei în cursul judecății).
S-a încuviințat onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. B. P.-S. în cuantum de 260 de lei sumă ce a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 2310/P/2015 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria T. și înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 08.12.2015 sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. E. V., fiul lui I. și S., născut la data de 21.09.1989 în mun. Câmpia-Turzii, jud. Cluj, cetățenia română, studii neșcolarizat, muncitor necalificat, domiciliat în loc. Luna, ., jud. Cluj, posesor al CI, ., nr._, eliberat de SPCLEP Câmpia-Turzii cu C.N.P._, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 din Codul penal.
Prin actul de sesizare s-au reținut următoarele:
În data de 15.11.2015, pe timp de noapte, în jurul orelor 04.00, numitul K. L. Nicușor se întorcea spre casă de la locuința numitei Tiper S. E., iar pe . rromi, din satul Luna, jud. Cluj a fost urmărit de inculpatul C. E. V., care în momentul în care a observat că persoana vătămată l-a văzut, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona ochiului drept, ocazie cu care acesta s-a dezechilibrat și a căzut la pământ. În continuare, persoana vătămată a încercat să se ridice și să fugă, dar a fost prinsă de C. E. V., care i-a sustras geaca de piele de culoare neagră, iar apoi din buzunarul din spate de la pantaloni portofelul din care a luat o bancnotă de 100 de lei și patru bancnote de 50 lei, după care l-a aruncat și un telefon mobil marca LG Model KS 500, cu carcasă neagră, prejudiciul produs fiind în valoare de 600 lei.
Persoana vătămată a susținut că în data de 15.11.2015, la orele 23.00, a plecat împreună cu numiții Jimba M., A. D. și „C.” la discoteca de pe șoseaua principală din satul Luna, jud. Cluj. Aici a cunoscut o femeie de aproximativ 35 de ani, care pe parcursul cercetărilor a fost identificată în persoana numitei Tiper S. F., cu care a intrat în vorbă și care l-a chemat acasă la ea. La terminarea discotecii, în jurul orelor 02.30, numitul K. L. Nicușor s-a despărțit de prietenii săi și a plecat acasă la femeia respectivă, împreună cu acesta și încă trei bărbați pe care nu-i cunoștea.
Aspectele anterior menționate au fost susținute și de martorul C. I., agent de Poliție Locală în comuna Luna, . în cuprinsul declarației, că în noaptea de 14/15.11.2015 a efectuat serviciul în fața discotecii din . jur de ora 2.00-2.15, a văzut din discotecă ieșind un grup de tineri printre care se afla numita Tiper S. F. și soțul acesteia Tiper E.. La scurt timp, acesta a observat ieșind un tânăr pe care nu îl cunoștea, dar care purta o geacă de piele, de culoare neagră și care era însoțit de Jimba M. și de încă un tânăr și toți se îndreptau spre cartierul de rromi, în direcția satului Luncani, aspecte care rezultă din declarația martorului C. I..
Persoana vătămată precizează că femeia (numita Tiper S. F.) locuia în cartierul de rromi, din satul Luna, într-o casă situată pe un răzor și avea un pridvor din scânduri vopsite în verde, din care se făcea accesul într-un hol, de unde în două camere spre stânga și dreapta. Totodată, K. L. Nicușor menționează că în casa respectivă erau mai multe persoane printre care și un bărbat tânăr, de aproximativ 25 de ani, tatuat pe ambele brațe, tuns foarte scurt pe părțile laterale și cu părul mai lung în zona creștetului, un alt bărbat de circa 40 de ani, ten închis, care purta barbă-cioc și părul tuns scurt și un tânăr de aproximativ 15 ani.
În jurul orei 04.00, persoana vătămată a plecat de la locuința femeii cu intenția de a chema un taxi care să-l ducă acasă, aspect care rezultă și din declarația numitei Tiper S. F.. În timp ce se deplasa pe stradă, prin cartierul de rromi, K. L. Nicușor a auzit pași în urma sa, moment în care s-a întors și l-a observat pe bărbatul tatuat care se afla în casa numitei Tiper S. și care imediat a sărit asupra sa și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona ochiului drept, după care persoana vătămată s-a dezechilibrat, iar inculpatul a continuat să-l lovească cu pumnii și picioarele în zona corpului. În continuare, victima a încercat să se ridice și să fugă, dar a fost prinsă de inculpat, care i-a sustras geaca de culoare neagră, cu care era îmbrăcată și din portofelul din buzunarul de la spate al pantalonilor, bărbatul tatuat (ulterior recunoscut de persoana vătămată din planșe foto, în persoana numitului C. E. V.) i-a sustras o bancnotă de 100 lei și patru bancnote de 50 de lei, după care acesta a aruncat portofelul, aspect constatat de persoana vătămată.
Persoana vătămată a constatat că inculpatul i-a sustras și telefonul mobil marca LG Model KS 500, cu carcasă neagră, pe care îl avea asupra sa în momentul în care a părăsit locuința numitei Tiper S..
Persoana vătămată a indicat locul săvârșirii faptei, iar cu ocazia cercetării la fața locului, care a avut loc în satul Luna, pe partea dreaptă a drumului din cartierul de rromi, din dreapta râului Arieș spre DN 15 E 60, în dreptul imobilului cu nr. 666D, pe pietrișul de pe drum se observă o substanță de culoare brun roșcată, cu aspect de sânge, fapt care rezultă din procesul verbal de cercetare la fața locului(filele 8-10) și din planșele foto de la dosarul cauzei.
Totodată, persoana vătămată a suferit leziuni la nivelul feței, mai exact la nivelul ochiului drept, aspecte care rezultă din scrisoarea medicală întocmită în acest sens, la data de 15.11.2015, de Spitalul din Mun. Câmpia Turzii, unde se afla internată, pe secția Chirurgie (filele 24-25). . produsă de inculpat numitului K. L. Nicușor cu scopul sustragerii bunurilor anterior menționate, se observă și din planșele fotografice realizate cu ocazia cercetării la fața locului.
Aspectele anterior menționate se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 7137/II/a/162, din data de 23.11.2015, unde s-a reținut faptul că numitul K. L. Nicușor prezintă leziuni corporale, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, leziuni care necesită 22-25 zile de îngrijiri medicale.(filele 26-27)
În continuare, organele de cercetare penală au procedat la prezentarea pentru recunoaștere după planșe fotografice a persoanei indicate de K. L. Nicușor, ca fiind persoana care în data de 15.11.2015, prin violență l-a deposedat de telefonul mobil marca LG, suma de aproximativ 300 lei și o geacă de piele. Astfel persoana vătămată l-a recunoscut pe numitul C. E. V., fiul lui I. și S., născut la data de 21.09.1989, în mun. Câmpia Turzii, jud, Cluj, ca fiind persoana care l-a deposedat prin violență de bunurile anterior menționate. Acesta susține că l-a recunoscut și după faptul că persoana care l-a tâlhărit avea un pircing în partea stângă a buzei.
După recunoașterea efectuată de persoana vătămată, organele de poliție s-au deplasat în localitatea Luna, nr. 602, jud. Cluj, unde numitul C. E. V. locuiește fără forme legale, ocazie cu care au fost primiți în locuință cu acordul proprietarului. Aici a fost găsit inculpatul, iar persoana vătămată a observat o femeie, care a fost identificată ulterior în persoana numitei Urzicas A. M., concubina numitului C. E. V., care era în curtea imobilului, îmbrăcată cu o geacă de culoare neagră, menționând că era cea care i-a fost sustrasă.
Pe masa din dormitor se aflau mai multe telefoane mobile, dintre care și unul marca LG de culoare neagră cu ecran tactil. Inculpatul C. E. V. a fost de acord să se prezinte la sediul organelor de cercetare penală și a luat asupra sa geaca de piele de culoare neagră și telefonul mobil marca LG de culoare neagră, care ulterior au fost predate organelor de cercetare penală pe bază de dovadă, aspecte ce rezultă din procesul verbal de ridicare și din dovada încheiată în acest sens.
Din declarația martorului Urzicaș A. Fernando rezultă faptul că la data de 14.11.2015, după orele 02.00, s-a dus de la discoteca din satul Luna spre casă, iar când a pătruns pe un drum de piatră din zona casei sale a observat un tânăr care era căzut și era lovit la un ochi. Martorul precizează că tânărul era subțire îmbrăcat, nu avea geacă pe el și i-a spus acestuia că a fost bătut de o persoană necunoscută și i-a fost sustras telefonul mobil, banii și geaca, aspecte care rezultă din declarația martorului.
În continuare declarației, martorul Urzicaș A. Fernando, a susținut că este cumnat cu C. E. V., fiind frate cu concubina acestuia, iar la terminarea discotecii, în jurul orelor 03.30, s-a deplasat spre casă, iar când a trecut prin fața locuinței surorii sale Tiper S., zisă S., a auzit muzică, iar la un moment dat în fața locuinței acesteia la aproximativ 50 m pe stradă, l-a observat pe C. E. V. care se certa cu un bărbat și a observat că i-a dat o palmă acestuia după care băiatul a căzut la pământ, aspecte care rezultă din declarația martorului(fila 42). În continuare, martorul i-a cerut inculpatului să înceteze, apoi l-a condus împreună cu martorul Csegoldi G. la stradă. Dinspre Câmpia Turzii a apărut un autoturism, căruia martorii i-au făcut semn și a oprit, iar la volan era un prieten de al lor Dafinel din satul Hădăreni și l-au rugat să ducă persoana vătămată la domiciliul său. Circumstanțele anterior menționate au fost confirmate de martorul Csegoldi G.(filele 45-46) și de martorul L. D. Bobi.
Din declarația martorei Tiper S. F.(filele 48-49) reiese faptul că în data de 14.11.2015, în jurul orelor 23.00, se afla la discoteca din satul Luna, împreună cu soțul său Tiper E.. Aici l-a cunoscut pe numitul K. L. Nicușor cu care a început să danseze și pe care ulterior l-a chemat la ea acasă. Aceasta susține faptul că tânărul a rămas la locuința sa până în jurul orelor 04.00, moment în care persoana vătămată i-a spus că vrea să plece acasă. K. L. Nicușor a fost condus de soțul acesteia Tiper E., care după scurt timp s-a întors înapoi în imobil. Între timp a ieșit din locuința acesteia și numitul C. E. V. și a revenit după un interval de timp. Martora susține că fratele său, Urzicaș A. Fernando i-a spus că l-a văzut pe băiatul care a plecat de la ei de acasă că era lovit în zona feței.
Acest ultim aspect este susținut și de martorul Csegoldi G. care în noaptea de 15.11.2015, a plecat în casa vecinei sale Tiper S. pentru a-l căuta pe A. Fernando. Odată ajuns în imobil l-a văzut și pe numitul C. V., zis M., care a scos din buzunar un telefon de culoare neagră, și l-a întrebat dacă îi place ce telefon are, după care a afirmat că are telefonul de la cineva fără să menționeze persoana. La câteva minute, martorul, a aflat că A. se află pe . sus, moment în care s-a îndreptat spre locul respectiv, iar acolo l-a întâlnit pe prietenul său și pe persoana vătămată pe care a recunoscut-o ca fiind, tânărul care în seara respectivă a dansat cu numita Tiper S. F. la discoteca din . băiatul era subțire îmbrăcat, nu avea geacă, și a observat că era vânăt la ochi și le solicita acestora ajutor să îi cheme un taxi pentru a ajunge acasă, deoarece el nu mai are telefon și nici bani.
Numitul C. E. V. a fost audiat în calitate de suspect și a susținut că în data de 14.11.2015, în jurul orelor 22.00, a plecat de la domiciliul său la bufetul din . băuturi alcoolice, iar apoi s-a deplasat în Câmpia Turzii la Discoteca Armaghedon. În jurul orelor 00.00-01.00, s-a deplasat cu un taxi din Câmpia Turzii până la localitatea Luna, la discoteca din . întâlnit cu cumnata sa Tiper S. F., concubinul acesteia Tiper G. și cumnatul său A. Urzicas. În jurul orei 01.30, inculpatul susține că au plecat de la discotecă cumnata sa, concubinul ei și A. și băiatul care a dansat cu Tiper S. F.. Acesta precizează că în jurul orei 02.00, în timp ce mergea spre casă, în cartierul de rromi, din . oprit pe la casa cumnatei sale, Tiper S. F. (poreclă Sari), deoarece a auzit că era muzică. Aici inculpatul recunoaște că a consumat băuturi alcoolice. În continuare, inculpatul a menționat că în jurul orei 04.00, l-a scos afară pe numitul K. L. Nicușor și l-a însoțit 200 m, moment în care i-a aplicat o palmă peste ochiul drept (cu mâna stângă), iar înainte de a-l lovi i-a solicitat să-i dea telefonul mobil, iar victima i-a spus că nu are bani. Inculpatul a declarat că i-a solicitat și a doua oara expres victimei să-i dea telefonul mobil, iar aceasta s-a conformat. Totodată, C. E. V. precizează că atunci când băiatul pe care l-a lovit era încă jos, a venit cumnatul său, care i-a cerut să-l lase să plece și să nu-l mai lovească. Cu privire la celelalte bunuri sustrase de la persoana vătămată, și anume geaca de piele și suma de bani, inculpatul nu a recunoscut.
Totodată, numitul C. E. V. a fost audiat în calitate de inculpat și a precizat că nu dorește să dea declarație dar arată că nu i-a aplicat persoanei vătămate lovituri cu pumnii și picioarele, ci i-a aplicat o singură palmă peste ochiul drept.
Organele de urmărire penală au restituit persoanei vătămate o parte din bunurile sustrase de inculpat, mai exact geaca de piele de culoare neagră și telefonul LG Marca KS 500, aspect care rezultă din dovada încheiată în acest sens și din declarația persoanei vătămate.
Cele declarate de martorul Tiper E. urmează a fi înlăturate, având în vedere că nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate.
Pentru dovedirea stării de fapt expuse, în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de cercetare la fața locului, planșă fotografică cu aspectele fixate, urmele și mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, declarație persoană vătămată, scrisoare medicală și bilet de ieșire din spital, raport de constatare medico-legală nr. 7137/II/a/162 din data de 23.11.2015, dovadă de predare bunuri, declarație suspect, declarație martor Urzicaș A. Fernando, Csegoldi G., Tiper S. F., Tiper E., Tiper I. R. A., C. I., L. D. Bobi, K. N. C., proces verbal privind bunurile identificate în imobilul locuit de Urzicaș A. M., proces-verbal pentru recunoaștere și planșă foto, cazier judiciar.
În fața instanței de judecată, la termenul din data de 06.01.2016, anterior deschiderii cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
După audierea inculpatului instanța a încuviințat cererea acestuia de soluționare a cauzei conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, prev. la art. 374, alin. 4, art. 375 din Codul de procedură penală, așa cum s-a arătat în încheierea din data de 06.01.2016.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, a reținut următoarele:
Din analiza probatoriul administrat în faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de art. 374, alin. 4 și art. 375 din Codul de procedură penală, rezultă în esență aceeași stare de fapt ca și cea descrisă în actul de sesizare, astfel:
În data de 15.11.2015, pe timp de noapte, în jurul orelor 04:00, persoana vătămată K. L. Nicușor se deplasa spre casă pe raza satului Luna, jud. Cluj, când l-a observat pe inculpatul C. E. V. care se deplasa în urma sa. În momentul în care inculpatul a conștientizat că a fost observat de persoana vătămată, i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona ochiului drept. Persoana vătămată s-a dezechilibrat, a căzut la pământ după care a încercat să se ridice și să fugă, fiind însă prinsă de inculpat care i-a sustras geaca de piele de culoare neagră, suma de 300 de lei și un telefon mobil marca LG Model KS 500, cu carcasă neagră.
Aceasta stare de fapt a fost reținută de către instanță coroborând aspectele ce rezultă din declarația persoanei vătămate(f. 20-23 dosar U.P.), din procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșa foto(f. 8-17 dosar U.P.), din scrisoarea medicală, biletul de ieșire din spital și raport de constatare medico-legală nr. 7137/II/a/162 din data de 23.11.2015(f. 24-27 dosar U.P.), din procesul verbal din data de 15.11.2015(f. 87 dosar U.P.), din procesul-verbal de recunoaștere după planșă foto(f. 66-73 dosar U.P.), din declarațiile martorilor Urzicaș A. Fernando(declarația din 16.11.2015 - f. 40-43 dosar U.P.), Csegoldi G.(f. 45-46 dosar U.P.), Tiper S. F.(f. 48 dosar U.P.), Tiper E.(f. 51 dosar U.P.), L. D. Bobi(f. 59 dosar U.P.), declarația inculpatului dată în cursul urmăririi penale(f. 36 dosar U.P.) și declarația inculpatului dată în fața instanței prin care recunoaște săvârșirea faptei(f. 17 dosar instanță).
Prin declarația dată în cursul urmăririi persoana vătămată a arătat, în esență, că în data de 15.11.2015 o persoană de sex masculin a urmărit-o în timp ce se deplasa spre casă, pe raza comunei Luna, jud. Cluj, după care a lovit-o și a deposedat-o de o geacă și de suma de 300 de lei. Mai arată că în acea împrejurare i-a dispărut telefonul mobil.
Din procesul verbal de recunoaștere după planșa foto rezultă că persoana vătămată l-a recunoscut pe inculpatul C. E. V. ca fiind persoana care i-a sustras prin violența geaca și banii.
Aspectele ce rezultă din scrisoarea medicală, biletul de ieșire din spital, raportul de constatare medico-legală nr. 7137/II/a/162 și planșele foto întocmite cu ocazia cercetării locului faptei confirmă faptul că persoana vătămată a fost agresată în data de 15.11.2015.
Martorul Urzicaș A. Fernando a arătat în declarația din 16.11.2015 că l-a văzut pe inculpat când inculpatul „i-a data o palmă” persoanei vătămate care a căzut la pământ.
Martorii Csegoldi G. și L. D. Bobi confirmă că persoana vătămată avea urme de agresiune în data de 15.11.2015, imediat după săvârșirea faptei.
Martorii Tiper S. F. și Tiper E. confirmă că persoana vătamată a fost în data de 15.11.2015 la domiciliul lor în apropierea locului unde fapta a fost săvârșită.
Din procesul-verbal procesul verbal din data de 15.11.2015 rezultă că bunurile sustrase de la persoana vătămată(geaca și telefonul mobil) au fost găsite la domiciliul inculpatului C. E. V..
Inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale agresarea persoanei vătămate și sustragerea telefonului mobil negând că i-ar fi luat banii și geaca însă în cursul urmăririi penale a recunoscut și sustragerea gecii și a banilor.
În drept, fapta inculpatului C. E.-V. care în data de 15.11.2015, pe timp de noapte(în jurul orelor 04.00), în stare de recidivă postcondamnatorie, a deposedat persoana vătămată K. L. Nicușor, prin acte de violență(aplicarea unei lovituri cu pumnul în zona ochiului drept), de suma de 300 lei, de un telefon mobil marca LG model KS 500 și de o geacă de piele neagră, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din Codul penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. la 74 din Cod penal și limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită reduse conform art. 396, alin. 10 din Codul de procedură penală.
De asemenea instanța a avut în vedere antecedentele penale ale inculpatului, modul concret și împrejurările săvârșiri faptei: cu premeditare(cu urmărirea victimei), pe timp de noapte, în loc public, prin acte de violența care au cauzat persoanei vătămate leziuni importante(22-25 zile îngrijiri medicale).
Nu în ultimul rând instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a lăsat victima căzută la pământ, în frig (în luna noiembrie), noaptea, în stare de ebrietate, după ce a dezbrăcat-o de geaca pe care a avea asupra sa.
Fată de toate cele arătate mai sus:
În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul C. E. V., fiul lui I. și S., născut la data de 21.09.1989 în mun. Câmpia-Turzii, jud. Cluj, cetățenia română, studii neșcolarizat, muncitor necalificat, domiciliat în loc. Luna, ., jud. Cluj, posesor al CI, ., nr._, eliberat de SPCLEP Câmpia-Turzii cu C.N.P._, cu antecedente penale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 din Codul penal.
În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b și h din Codul penal, au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b și h din Codul penal, au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.
S-a constatat că fapta care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în cursul termenului de încercare suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 288/19.06.2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul penal nr._ definitivă la 09.07.2013.
În temeiul art. 15 din Legea 187/2012 raportat la art. 83 din vechiul Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 288/19.06.2013 pe care a adăugat-o pedepsei stabilite prin prezenta astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b și h din Codul penal, au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară pe lângă pedeapsa principală dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a, b și h din Codul penal, au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie pe lângă pedeapsa principală dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme.
În temeiul art. 72, alin. 1 din Codul penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv din 15.11.2015(ora 15:00) la zi.
S-a constatat că persoana vătămată K. L. a renunțat în fața instanței la pretențiile civile formulate în cursul urmăririi penale.
În temeiul art. 404, alin. 4, lit. d din Codul de procedură penală, raportat la art. 112 alin. 1, lit. e și alin. 5 din Codul penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul C. E. V. a sumei de 300 de lei.
În temeiul art. 399, alin. 1, art. 223, alin. 2 din Codul de procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpatul C. E. V., fiul lui I. și S., născut la data de 21.09.1989 în mun. Câmpia-Turzii, jud. Cluj, cetățenia română, studii neșcolarizat, muncitor necalificat, domiciliat în loc. Luna, ., jud. Cluj, posesor al CI, ., nr._, eliberat de SPCLEP Câmpia-Turzii cu C.N.P._, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 1 din Codul penal, începând cu data de 07.01.2016.
În temeiul art. 274, alin. 1, din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul C. E. V. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de 564,5 lei (364,5 în cursul urmăririi penale și 200 de lei în cursul judecății).
S-a încuviințat onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. B. P.-S. în cuantum de 260 de lei sumă ce a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva hotărârii pronunțate a declarat inculpatul C. E. V., solicitând instanței de control judiciar, admiterea căii de atac promovate, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, în sensul reducerii cuantumului pedepsei principale, în condițiile în care inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, a regretat comiterea infracțiunii, are o familie și un copil nou născut.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat, și a dispozițiilor art. 417 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanța fondului constatând că în faza de urmărire penală, au fost administrate în condiții de legalitate, probe suficiente din care rezultă dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului C., având în vedere și poziția procesuală exprimată de acesta, în ședința publică din 6 ianuarie 2016, când în condiții de oralitate, contradictorialitate și în prezența unui apărător desemnat din oficiu, a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, și a solicitat a fi judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care și le însușește și nu le contestă, a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.374 și următoarele Cpp.
Astfel, din probele administrate de către organele de urmărire penală, respectiv din procesul verbal de consemnare a plângerii penale, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarația părții vătămate, Kaszony L. depozițiile martorilor C. I., Csegoldi G., Tiper S. F., Tiper E. și Urzicaș A. Fernando, din scrisoarea medicală din procesul verbal privind bunurile identificare la imobilul Urzicas A., raportul de constatare medico legală nr. 7137/II/a/162 din 23 noiembrie 2015 al IML Cluj-N.. și din dovada de primire bunuri, rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul C. E., în data de 15 noiembrie 2015 în jurul orelor 4 dimineața l-a deposedat pe numitul Kaszony L. prin acte de violență de suma de 300 lei, un telefon mobil marca LG și o geacă de piele neagră.
În drept, cum corect a reținut și instanța fondului acțiunea ilicită a inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificat, prev. de art. 234 alin. 1 lit. d CP, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 43 alin. 1 CP.
În mod legal s-a reținut de către instanța fondului că, inculpatul a comis fapta anterior menționată în star de recidivă postcondamnatorie prevăzut de art. 41 alin. 1, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționată, pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 288/19 iulie 2013 a Judecătoriei T., fapta din prezentul dosar fiind comisă înăuntrul termenului de încercare a suspendării condiționate.
Contrar criticilor formulate de inculpat, pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, ce constituie obiectul prezentului dosar, a fost just individualizată, având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei deduse judecății, inculpatul a premeditat fapta sa, în condițiile în care a consumat băuturi alcoolice, împreună cu partea vătămată, la domiciliul numitei Tiper S. F. și i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona ochiului cauzându-i leziuni ce au necesitat în vederea vindecării de 22-25 zile îngrijiri medicale, în vederea vindecării și a comis fapta din prezentul dosar, în stare de recidivă înăuntrul termenului de încercare a suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare, despre care am făcut anterior vorbire, dovedind astfel perseverență infracțională.
O pedeapsă într-un cuantum mai redus, ar fi total ineficientă fapt ce reiese dincolo de orice dubiu din conduita pe care a avut-o inculpatul după ce a suferit condamnarea ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 288/19 iulie a Judecătoriei T., acesta părând să nu înțeleagă consecințele unei conduite infracționale.
În mod legal și temeinic, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost adiționată la pedeapsa aplicată prin sentința penală, inculpatul urmând a executa, în final pedeapsa de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.
Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate, va fi respins apelul declarat de inculpat, conform dispozitivului, deducându-se din pedeapsa aplicată acestuia, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 15 noiembrie 2015 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.b Cpp respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul C. E. V., fiul lui I. și S., n. la data de 21.09.1989 în Câmpia Turzii, CNP_, deținut în prezent în P. G. împotriva s.p. 1/07.01.2016 a Judecătoriei T..
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului apelant durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 15.11.2015 la zi.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 260 lei reprezentând onorar apărător din oficiu ce se va avansa din FMJ pentru av. B. P..
Obligă inculpatul apelant la parata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 400 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 22 februarie 2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. COVRIGMONICA Ș.
GREFIER
L. C.
Red. M.Ș./M.N.
4 ex./24.02.2016
Jud.fond.-V. L.
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 232/2016. Curtea... → |
---|