Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Încheierea nr. 5/2016. Curtea de Apel CLUJ

Încheierea nr. 5/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 5/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 5/2016

Ședința publică din 14 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. S., judecător

GREFIER: L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin V. T. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare contestația formulată de către inculpatul L. S. împotriva încheierii penale din 15 decembrie 2015 a Tribunalului Maramureș.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă pentru inculpatul – contestator L. S. apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. I., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie existentă la dosar ( f. 15 ), lipsă fiind inculpatul – contestator L. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Se aduce la cunoștința apărătorului din oficiu al inculpatului – contestator L. S. și a procurorului conținutul încheierii comunicate prin fax și depusă la dosarul cauzei și, nefiind alte cereri de formulat, se apreciază contestația în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbatere.

Apărătorul din oficiu al inculpatului – contestator L. S. susține contestația formulată de către inculpat împotriva încheierii din 15 decembrie 2015 prin care s-a menținut măsura controlului judiciar luată față de acest inculpat.

Mai mult, având în vedere că încheierea depusă la dosar nu este definitivă, apreciază că se impune admiterea contestației inculpatului. Cu onorariu FMJ.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea ca nefondată a contestației pentru considerentele principiale reținute și de prima instanță.

Susține că solicitările inculpatului de revocare a controlului judiciare au mai făcut obiectul unor verificări anterioare ale căror premise nu se modificaseră până la momentul la care instanța a dispus menținerea controlului judiciar ca legal și temeinic și respingerea cererii de revocare. Între timp s-a dat și dispoziția de arestare în lipsă a inculpatului pentru încălcarea controlului judiciar, fiind însă vădit că acesta nu s-a prezentat nici astăzi în fața curții, aspect care prin însăși natura măsurii implică o conduită culpabilă pe care instanțele sunt datoare să o sancționeze, circumstanță care constituie un argument în plus că este nefondată contestația, motiv pentru care solicită respingerea ei.

JUDECĂTORUL DE DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI,

Analizând actele și lucrările dosarului nr_ 5, înregistrat la această instanță în data de 21 decembrie 2015, instanța constată că prin încheierea penală din 15 decembrie 2015 pronunțată în dosarul nr._ 5 a Tribunalului Maramureș, s-a respins cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul L. S..

S-au respins cererile de revocare și de modificare a controlului judiciar în sensul înlăturării obligației de a nu părăsi țara formulate de inculpatul C. I..

În temeiul art. 362 Cod procedură penală și a art. 208 Cod procedură penală, s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar a inculpaților S. M. (fiul lui I. și M., născut la 19 august 1974 în Baia M., județul Maramureș, CNP_, domiciliat în Baia M. . ., cu reședința în Baia M., .. 89/4, județul Maramureș și Baia M., ./58, județul Maramureș), L. S. (fiul lui N. și L., născut la data de 28.02.1976 în Hreațca – Ucraina, CNP_, domiciliat în Baia M., ., județul Maramureș, cu reședința în Sighetu Marmației, ./25, jud. Maramureș și în Ucraina – Slatina – P-ța Narodnaia, nr.9) și C. I., (fiul lui I. și A., născut la data de 31.07.1985 în Bila Tercva, Ucraina, CNP_, domiciliat în Sighetu Marmației, ., jud. Maramureș și în Ucraina, Bila Tercva, .) și, în consecință,s-a menținut această măsură.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că inculpații L. S. și C. I. și-au încălcat obligațiile pe care le impune măsura controlului judiciar (de a se prezenta la organul de poliție în supravegherea căruia se află conform programului de supraveghere stabilit și pentru inculpatul C. I. de a nu depăși limita teritorială a țării decât cu încuviințarea organelor judiciare) astfel că se impune a li se înlocui, conform art. 215 alin 7 Cod procedură penală, măsura controlului judiciar cu cea a arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație inculpatul L. S., acesta solicitând prin intermediul avocatului desemnat din oficiu, menținerea controlului judiciar și revocarea măsurii arestării preventive.

Contestația formulată în cauză este nefondată.

Prin rechizitoriul întocmit la 16 februarie 2015 în dosarul nr. 628/P/2014 P. de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S. M. și L. S., în stare de arest preventiv, pentru infracțiunile de dare de mită (complicitate la infracțiunea de dare de mită pentru cel de-al doilea inculpat) prev.de art. 290 alin. 1 C.pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (și de art. 48 alin.l rap.la art. 290 alin. 1 C.pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru inculpatul L. S.) și pentru complicitate la infracțiunea de contrabandă prev.de art. 48 alin.l C.pen. rap. la art. 270 alin. 1 coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 38 alin.l C.pen.

De asemenea, au fost trimiși în judecată și inculpații arestați preventiv în lipsă M. I. și C. I. pentru infracțiunile de dare de mită prev.de art. 290 alin.l C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și pentru complicitate la infracțiunea de contrabandă prev.de art. 48 alin.l C.pen. rap.la art. 270 alin.l coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 38 alin.l C.pen. (primul inculpat) și pentru complicitate la infracțiunea de contrabandă prev.de art. 48 alin.l C.pen. rap.la art. 270 alin.l coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 (cel de-al doilea inculpat).

La această instanță s-a format dosarul nr._ 5, cauza aflându-se în prezent în faza de judecată.

Prin încheierea penală nr. 12/F/22.01.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților S. M. și L. S. pe o perioadă de 30 de zile (22 ianuarie 2015 - 20 februarie 2015 inclusiv), în temeiul art. 223 alin.2 C.pr.pen. aceștia fiind cercetați pentru infracțiunile de dare de mită prev.de art. 290 alin.l C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și complicitate la contrabandă prev.de art. 48 alin.l C.pen. rap.la art. 270, alin.l coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art.38 alin.l C.pen. (primul inculpat) și pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită prev.de art. 48 alin.l rap. la art. 290 alin.l C.pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și complicitate la infracțiunea de contrabandă prev.de art. 48 alin.l C.pen. rap.la art. 270 alin.l coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplic.art. 38 alin.l C.pen.

În considerentele încheierii s-a reținut faptul că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul S. M. în data de 02.12.2014 i-â promis comisarului șef de poliție N. D. G. din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației - sectorul Poliției de Frontieră Sighetu Marmației suma de 5.000 de euro în legătură cu îndeplinirea unui act contrar atribuțiilor de serviciu ale acestuia, respectiv pentru a-i furniza informații cu privire la sistemul de supraveghere a frontierei de stat în anumite perioade de timp în scopul introducerii ilegale pe teritoriul României a unor țigări de proveniență ucraineană, iar în data de 11.12.2014 i-a remis efectiv suma de 2.000 de euro în același scop, sumă de bani provenind de la alte persoane. De asemenea, în data de 12.12.2014 a înlesnit introducerea în România din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, respectiv prin zona stâlpului de frontieră 300 a unei cantități de 25.500 pachete de țigări de diferite mărci.

De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul L. S. în cursul lunii decembrie 2014 a înlesnit darea sumei de 2.000 de euro comisarului șef de poliție N. D. G. din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației - sectorul Poliției de Frontieră Sighetu Marmației în legătură cu îndeplinirea unui act contrar atribuțiilor de serviciu ale acestuia, respectiv pentru furnizarea de informații cu privire la sistemul de supraveghere a frontierei de stat în anumite perioade de timp în scopul introducerii ilegale pe teritoriul României a unor țigări de proveniență ucraineană. Suma de 2.000 de euro a fost efectiv remisă lucrătorului de poliție în data de 11.12.2014 de către inculpatul S. M.. în data de 12.12.2014 a înlesnit introducerea în România din Ucraina prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, respectiv prin zona stâlpului de frontieră 300 a unei cantități de 25.500 pachete de țigări de diferite mărci.

Această încheiere a fost menținută prin încheierea penală nr. 22 din 30 ianuarie 2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Cluj.

Prin încheierea penală nr. 69 din 26 iunie 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj prin care i s-a înlocuit inculpatului L. S. măsura arestării preventive cu măsura controlului judiciar acestuia i s-au impus următoarele obligații:

1) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat

2)să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței

3)să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat

4)să nu depășească limita teritorială a județului Maramureș decât cu încuviințarea organului judiciar

5)să comunice periodic organului de poliție desemnat cu supravegherea informații relevante despre mijloacele sale de existență

6)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme

7)să nu comunice cu ceilalți inculpați și cu martorul N. D. G..

Conform actelor trimise de Poliția Municipiului Sighetu Marmației, inculpatul L. S. nu s-a prezentat la acest organ de poliție la data de 25 decembrie 2015, iar în data de 24 decembrie 2015 nu a fost găsit la reședința din Sighetu Marmației (./25), nu a răspuns la telefon, iar din discuțiile avute cu vecina acestuia de la apartamentul 30 a rezultat faptul că aceasta nu a auzit nici o mișcare la apartamentul 25, probabil că inculpatul nu a mai trecut pe la această adresă de vreo 3 zile. Nici în data de 28 decembrie 2015 inculpatul nu a fost găsit la aceeași adresă și nu a răspuns la telefon. In datele de 23, 24, 25 decembrie 2015 acest inculpat a fost apelat telefonic de organele de poliție (pentru a se prezenta la poliție la 24 decembrie 2015 pentru că în data de 25 decembrie 2015 este liberă de sărbătoare legală), a avut telefonul mobil închis. Potrivit procesului-verbal încheiat la 28 decembrie 2015 de I.P.J. Maramureș – Serviciul de investigații criminale, la adresa inculpatului din Baia M., . a fost găsită proprietara imobilului, numita Bodocean R. care a arătat că la această adresă inculpatul nu a locuit niciodată și nu îl cunoaște.

Față de cele de mai sus, tribunalul a apreciat în mod judicios că inculpatul L. S. și-a încălcat obligațiile ce le-au fost stabilite în sarcină prin încheierea penală mai sus menționată (de a se prezenta la organul de poliție în supravegherea căruia se află conform programului de supraveghere stabilit astfel că se impune a li se înlocui, conform art.215 alin.7 C.pr.pen., măsura controlului judiciar cu cea a arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei încheieri, se va respinge ca nefondată contestația formulată de către inculpatul L. S., fiul lui N. și L., născut la data de 28.02.1976 în Hreața- Ucraina împotriva încheierii penale din 15 decembrie 2015 de Tribunalului Maramureș.

Se va stabili onorariu în sumă de 130 lei pentru av. C. I., ce se va avansa din F.M.J:

Va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 250 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de către inculpatul L. S., fiul lui N. și L., născut la data de 28.02.1976 în Hreața- Ucraina împotriva încheierii penale din 15 decembrie 2015 de Tribunalului Maramureș.

Stabilește onorariu în sumă de 130 lei pentru av. C. I., ce se va avansa din F.M.J:

Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 250 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința camerei de consiliu din 14.01.2016.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂGREFIER

S. SISERMANANAMARIA L. S.

Red. S.S./M.N.

4 ex./03.03.2016

Jud.fond.-B. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Încheierea nr. 5/2016. Curtea de Apel CLUJ