Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 1057/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Comentarii

0

Decizia nr. 1057/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-11-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 1057/P

Ședința publică de la 13.11.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. U.

Judecător –E. C. M.

Grefier – I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin Procuror L. S.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de P. de pe lângă Judecătoria C., împotriva sentinței penale nr. 633/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, având ca obiect ultrajul (art. 257 cod penal).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.11.2015, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA,

Asupra apelului de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr. 633/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele:

”În baza art. 396 alin. 5 C. p. p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b C. p. p. dispune achitarea inculpatului P. A. pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art.257 alin. l, 2 și 4 C. p.

În baza art. 397 alin. 1 C. p. p. raportat la art. 25 alin. 5 C. p. p. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de numitul M. M..”

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 4901/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a fost trimis în judecată, inculpatul P. A. pentru infracțiunea de ultraj, faptă prev. și ped. de art.257 alin.l, 2 și 4 C. p.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că inculpatul P. A. în dimineața zilei de 05.04.2014, a proferat amenințări cu bătaia la adresa persoanei vătămate M. M., polițist în cadrul Poliției Orașului Murfatlar, în scop de intimidare pentru o acțiune polițienească efectuată de persoana vătămată cu aproximativ două săptămâni înainte de săvârșirea faptei, și, în același context, cu ocazia încătușării (opunându-se la încătușare) i-a produs lui M. M. leziuni ce necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Prin încheierea din data de 11.07.2014 judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 4901/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. privind pe inculpatul P. A., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul P. A. pentru infracțiunea de ultraj, faptă prev. și ped. de art.257 alin. l, 2 și 4 C. p.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu; declarații parte vătămată M. M.; declarații inculpat P. A.; declarații martor Ramiș E.; declarații martor Tudosoiu C.-M.; declarații martor B. A.-D.; declarații martor P. G.; declarații martor P. E.; declarații martor G. C.-G.; raport de constatare medico-legală nr. 1446/05.04.2014; certificat medico-legal nr. 1477/08.04.2014; proces-verbal de redare a înregistrărilor video surprinse cu camera foto a poliției; proces-verbal de restituire a ochelarilor de soare ai inculpatului; înscrisuri; fișă de cazier judiciar.

În cadrul cercetării judecătorești în primă instanță au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarație martor P. G. (f. 15-16), declarație martor P. E. (f. 17-18), declarație martor G. C.-G.(f. 19-20), declarație persoană vătămată M. M. (f. 27-29), declarație martor Ramiș E. (f. 30-31), declarații martor Tudosoiu C.-M. (f. 32-33), declarație martor P. G. (f. 42), proces-verbal de cercetare la fața locului (f. 52), declarație inculpat P. A. (f. 53-55), declarație martor G. F. (f. 62-64), declarație martor M. C.-L. (f. 78-80).

În noaptea de 04/05 04 2014 inculpatul P. A. a consumat băuturi alcoolice în cadrul unei petreceri, iar în dimineața de 05 04 2014, în timp ce se îndrepta spre casă, a intrat în barul . și s-a adresat barmanei de serviciu solicitându-i un foc pentru a-și aprinde țigara.

În urma refuzului acesteia a existat o altercație verbală, s-a semnalat și intervenția unui agent de pază ce presta servicii barului respectiv, iar inculpatul P. A. a apelat SNUAU 112 solicitând prezența unui echipaj de poliție la fața locului.

Apelul a fost direcționat către agentul de poliție M. M. din cadrul Poliției oraș Murfatlar, care la rândul său a solicitat agenților poliției locale T. M. și Ramiș E. să se deplaseze la locul respectiv.

Cei doi polițiști l-au găsit pe P. A. în apropierea barului și l-au condus, deplasându-l cu mașina poliției, la sediul Poliției oraș Murfatlar, unde se afla agentul de poliție M. M..

Potrivit declarației polițistului M. M., acesta a fost informat de către dispecerul SNUAU despre identitatea persoanei care a sunat, inculpatul P. A. pe care polițistul a arătă că îl cunoștea anterior, și tot agentul de poliție M. M. a arătat că el este cel care le-a dat dispoziție polițiștilor locali să îl aducă la sediul poliției pe inculpat.

În raport de obiectul reclamației inculpatului, în cauză polițiștii ar fi trebuit să facă cercetări la fața locului despre realitatea susținerilor inculpatului (spre exemplu să constate dacă în bar se afla cineva și să ceară și un alt punct de vedere) dar l-au transportat pe inculpat la sediul poliției, la cererea agentul de poliție M. M. pentru a depune o plângere care nu ar fi avut nici o eficiență, în lipsa verificărilor imediate.

Faptul că inculpatul nu avea intenția de a veni la sediul poliției și de a depune plângere rezultă chiar din declarația lui M. M., care arată că l-a întrebat pe inculpat ce caută la poliție iar acesta i-ar fi răspuns că ,,a venit să se certe cu poliția”, rezultând din sensul frazei că inculpatul a folosit o frază ironică pentru a spune că de fapt nu avea ce căuta acolo.

Instanța constată, aspect care rezultă și din filmarea video atașată la dosarul cauzei faptul că inculpatul P. A. a avut o atitudinea ironică, însă lucidă în data de 5.04.2014.

Cu privire la faptele care s-au petrecut în cadrul secției de poliție, s-a apreciat că agentul de poliție M. M. și-a exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, situație în care actele acestuia nu mai pot fi considerate ca fiind ale autorității pe care o reprezintă, actele acestuia situându-se în afara protecției pe care i-o acordă legea.

S-a constatat faptul că încătușarea inculpatului P. A. s-a realizat în mod spontan, fără o analiză obiectivă și temeinică a faptului dacă în cauză se impunea încătușarea, la indicațiile persoanei vătămate M. M. care a apreciat faptul că inculpatul P. A. are o atitudine recalcitrantă, noțiune cu un sens foarte general menționată în procesul-verbal întocmit în data de 05.04.2014 de către Agentul Șef principal M. M..

S-a apreciat că reprezentanții statului persoana vătămată M. M. și martorii Ramiș E. și Tudosoiu C.-M. nu au oferit temeiuri obiective pentru care, din dispoziția persoanei vătămate M. M. s-a produs încătușarea inculpatului P. A..

Audiat în fața instanței, martorul Ramiș E. a declarat faptul că agentul de poliție M. M. a fost cel care a spus să fie încătușat inculpatul pentru a-l ține sub control.

Persoana vătămată M. M. a declarat faptul că inculpatul P. A. a refuzat să părăsească biroul și sediul poliției, a devenit agresiv în vorbire, aducându-i amenințări, și cuvinte jignitoare, iar la un moment dat inculpatul P. A., fiind în picioare se apropiase de biroul agentului de poliție M. M., care a afirmat că i-a solicitat inculpatului P. A. să plece, inculpatul refuzând, moment în care împreună cu agenții de la poliția locală Ramiș E. și Tudosoiu C.-M. a decis încătușarea inculpatului P. A..

S-a constatat faptul că în nici un moment persoana vătămată M. M. nu a încercat să aibă o atitudine care să conducă la o bună-înțelegere cu inculpatul P. A..

S-a constatat faptul că inculpatul P. A. a fost ținut în cadrul secției de poliție din orașul Murfatlar de la orele 8 în timpul dimineții până la ora 16-17 când a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria C..

În toată această perioadă nici inculpatul P. A. și nici părinților acestuia care au fost chemați la sediul secției de poliție nu le-au fost aduse la cunoștință motivele încătușării sale și implicit ale privării sale de libertate, iar inculpatul în toată această perioadă nu a fost asistat de un avocat.

S-a constatat că la dosarul cauzei nu se află nici un act de procedură care să fi fost efectuat în această perioadă de aproximativ opt ore.

Tatăl inculpatului P. A., martorul P. G. a declarat faptul că în timpul în care au stat în sediul secției de poliție din orașul Murfatlar nimeni nu i-a lămurit cu privire la motivul pentru care fiul lor se afla încătușat.

Sub aspectele anterior menționate situația de fapt din cadrul prezentului dosar este similară stării de fapt reținută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 23 februarie 2012 C. împotriva României.

În cauză, prima dată inculpatului P. A. i-a fost adusă la cunoștință fapta de care este acuzat abia la orele 18.28 în data de 5.04.2015, aspect consemnat în declarația de inculpat aflată la filele 50-51 dosar de urmărire penală.

Inculpatul P. A., cât și martorii P. G. și P. E. au declarat faptul că inculpatul P. A. a fost ținut timp de mai multe ore în sediul secției de poliție în condiții necorespunzătoare.

Astfel, inculpatul P. A. a fost ținut încătușat cu mâinile la spate în biroul agentului de poliție M. M. de la ora 8 dimineața până la orele 10 -11 când a venit tatăl inculpatul martorul P. G., iar la de la 11 inculpatul P. A. a fost dus într-un alt birou din cadrul secției de poliție unde atât inculpatul P. A., cât și martorii P. G. și P. E. declară faptul că inculpatul a fost ținut până aproximativ la orele 14 pe un scaun legal cu cătușele de un calorifer, care a fost identificat cu ocazia cercetării la fața locului, iar apoi între orele 14 și orele 16 -17, când a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., inculpatul a fost lăsat să doarmă pe un pat aflat în cadrul secției de poliție în biroul polițistului G..

S-a constatat faptul că desfășurarea evenimentelor descrise anterior nu poate fi stabilită temporar decât aproximativ, cu toate că în sediul Secției de poliție din orașul Murfatlar se aflau camere de luat de vederi, însă agenții de poliție nu au depus la dosarul cauzei imaginile.

S-a constatat că până a fi dus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. inculpatului P. A., cu toate că a acuzat dureri, i-a fost refuzat de către agentul de poliție M. M. care îl avea în supraveghere, dreptul de a fi consultat de un medic care să îi ateste starea de sănătate, cu toate că în această perioadă persona vătămată M. M. s-a deplasat la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală C. pentru a fi consultat.

S-a apreciat faptul că este excesivă susținerea potrivit căreia inculpatul P. A. ar fi avut o atitudine recalcitrantă în sediul secției de poliție, starea și manifestarea inculpatului fiind una care poate fi caracterizată prin surescitare.

Astfel, agenții de poliție au cunoscut, încă din momentul în care inculpatul a fost condus în secția de poliție, faptul că acesta consumase băuturi alcoolice, nu dormise cu o noapte înainte și cu toate acestea atitudinea acestora a fost una de a purta discuții cu inculpatul în secția de poliție.

Martora P. E. a declarat faptul că în data 05.04.2014 a primit un telefon de la soțul său care i-a solicitat să meargă în secția de poliție pentru a-l liniștii pe inculpatul P. A..

Martora P. E. a declarat și faptul că în momentul în care a ajuns la secția de poliție inculpatul P. A. era încătușat, a constatat că era foarte bătut, prezentând leziuni pe partea stângă a capului și mâna stângă, iar geaca era plină de praf.

Martora a relatat în continuare faptul că aflându-se în stare de șoc, a încercat să îl liniștească pe inculpatul P. A. care plângea și care i-a relatat cum a fost bătut cu pumnul și picioarele pe tot corpul.

S-a apreciat faptul că în cauză nu se pot reține acțiuni ale inculpatului P. A. care să realizeze elementul constitutiv al infracțiunii de ultraj prevăzut de art.257 alin. l, 2 și 4 C. p. pentru care a fost trimis în judecată.

În cauză, nici măcar persoana vătămată M. M. nu a putut preciza în mod clar modalitatea în care i-a fost produsă leziunea la mână.

Persona vătămată a declarat (f. 28 dosar instanță) faptul că leziunea i-a fost produsă în timpul încătușării, iar ulterior a venit cu o relatare prin care este înlăturată convingerea cu care a făcut afirmația anterior menționată relatând faptul că în perioada de imobilizare chiar nu a simțit nimic, ulterior observând că are o rană sângerândă și i se umflase mâna.

Raportul de constatare medico-legală nr. 1446/A1 agresiuni/2014/05.04.2014 a concluzionat faptul că: „Numitul M. M. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur și zgâriere de corp dur rugos. Leziunile traumatice pot data din data de 05.04.2014. Necesită 4-5 cinci zile de îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor traumatice”.

S-a constatat faptul că din concluziile raportului de constatare medico-legală, din declarațiile martorilor audiați în cauză și din declarația persoanei vătămate M. M. sau ale inculpatului nu rezultă vreo acțiune intenționată a inculpatului P. A. care să fi determinat lovirea cu intenție a agentului de poliție M. M..

Martorul Ramiș E. a declarat în fața instanței faptul că presupune că în momentul încătușării s-a produs vătămarea domnului M..

În cauză motivele încătușării au fost foarte evaziv prezentate.

Cu toate acestea atât persoana vătămată M. M., cât și martorii Ramiș E. și Tudosoiu C.-M. au relatat momentul și modul încătușării inculpatului P. A..

Din cele trei relatări rezultă faptul că imobilizarea inculpatului P. A. s-a realizat de către cele trei persoane împreună, iar încătușarea s-a realizat de către agentul de poliție M. M..

Martorul P. G. a declarat faptul că fiul său, inculpatul P. A. nu avea cum să îl lovească pe agentul de poliție M. M., deoarece inculpatul P. A. a fost încătușat.

S-a reținut faptul că, în urma audierii tuturor agenților de poliție aflați în ziua de 05.04.2014 în sediul Secției de Poliție din Orașul Murfatlar nu s-a putut stabili vreo acțiune a inculpatului P. A. prin care să îi fi fost produse persoanei vătămate M. M. leziunile pentru care i-a fost eliberat certificatul medico-legal.

Cu privire la acuzația că inculpatul P. A. ar fi exercitat amenințări la adresa agentului de poliție M. M. s-a reținut faptul că în cauză inculpatul P. A. s-a aflat într-o poziție minoritară în secția de poliție și nu a avut aptitudinea concretă de a-l amenința pe agentul de poliția M. M. care a fost însoțit în biroul său de martorii Ramiș E. și Tudosoiu C.-M., aceștia din urmă fiind agenți în cadrul Poliției locale a orașului Murfatlar.

S-a reținut faptul că persoana vătămată nu a fost în niciun moment lipsită de apărare sau în vreo situație în care să poată fi efectiv intimidată de inculpat.

S-a reținut faptul că inculpatul P. A. nu a făcut decât să ceară explicații agentului de poliție pentru atitudinea neprofesionistă de care l-a acuzat.

S-a apreciat că agentul de poliție M. M. nu a respectat obligația de a adopta o atitudine respectuoasă în relația cu persoanele care intră în secția de poliție și de a nu purta discuții care să conducă la conflicte verbale.

S-a reținut faptul că agentul de poliție M. M. a fost cel care din momentul în care a preluat apelul de la Serviciul 112 și până la conducerea inculpatului la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a dat dispoziții în legătură cu ce să se întâmple cu inculpatul, persoana vătămată fiind cea care a manifestat în permanență o atitudine de control asupra situației inculpatului în cadrul secției de poliție, iar faptul că inculpatul nu a adoptat o atitudine obedientă față de agentul de poliție nu este sancționat prin incriminarea infracțiunii de ultraj.

În cauză nu s-a făcut dovada formulării de către inculpatul P. A. a unor amenințări apte să îl intimideze sau să îl sperie pe agentul de poliție M. M..

Singura formularea care apare în constant în declarațiile martorilor audiați în cauză este adresarea cu apelativul de „pripas” pe care inculpatul l-ar fi folosit la adresa agentului de poliție. În urma vizionării imaginilor video atașate la dosarul cauzei rezultă faptul că nu ar fi existat vreo amenințare a inculpatului la adresa agentului de poliție.

S-a reținut faptul că manifestarea din timpul filmării atașate la dosarul cauzei nu poate conduce la concluzia existenței formulării vreunei amenințări a inculpatului la adresa persoanei vătămate.

Din înregistrarea video rezultă faptul că inculpatul reproșează polițiștilor că l-au bătut și l-au lovit ,,ai dat cu șiretul, cu piciorul în mine…m-a luat cu japca…recunoaște, ai dat în mine?N-ai dat?? ..pripasul care a dat în mine…când m-ai curentat cu electroșocul….”

În ce privește starea de ebrietate a inculpatului, datorită căreia se acreditează ideea implicită că acesta s-a comportat iresponsabil urmare a intoxicației cu alcool, s-a apreciat din înregistrările video că inculpatul a vorbit tot timpul coerent, a fost concentrat pe discuție, a afirmat la un moment dat că a fost jignit, și în general, chiar dacă era sub influența alcoolului, a dat dovadă că conștientizează toate aspectele evenimentului.

Totodată, s-a ridicat în picioare fără efort și fără mișcările specifice unui om în stare avansată de ebrietate.

S-a apreciat că în momentele în care inculpatul a făcut afirmațiile respective acesta era surescitat, nu percepuse încă faptul că era filmat, atenția acestuia nefiind îndreptată spre telefonul cu care fusese filmat, acesta dialogând cu persoanele din jurul său care păreau să îl deranjeze.

Relevantă în cauză sub aspectul lipsei unor amenințări este declarația martorului M. C.-L. care a declarat în fața instanței faptul că a asistat și a filmat momentul în care inculpatul P. A. i-a adresat amenințări și injurii persoanei vătămate agentul de poliție M. M. și cu toate acestea din filmare nu rezultă decât o atitudine surescitată a inculpatului, motiv pentru care s-a apreciat faptul că în cauză nu s-a făcut dovada exercitării de amenințări la adresa persoanei vătămate.

Cu privire la acuzația potrivit căreia inculpatul a proferat amenințări la adresa agentului de poliție s-a apreciat faptul că nici până în data de 5.04.2014 inculpatul nu avusese nicio atitudine nepotrivită la adresa persoanei vătămate M. M. și nici nu era cunoscut în cadrul orașului Murfatlar ca fiind o persoană care să fi produs nici un fel de probleme în comunitate, motiv pentru care inculpatul P. A. nu a avea aptitudinea concretă de a fi amenințător la adresa persoanei vătămate care era însoțită în biroul său de cei doi martori Ramiș E. și Tudosoiu C.-M., lucrători în cadrul Poliției Locale din Orașul Murfatlar, iar ulterior în secția de poliție au venit și agenții de poliție G. C. - G., G. F. și M. C. L..

S-a reținut faptul că anterior inculpatul P. A. fusese condus la sediul poliției doar pentru a fi legitimat deoarece nu avusese actul de identitate la adresa sa, nefiind cercetat în cadrul vreunui dosar penal cu acea ocazie sau pentru vreo abatere de comportament.

Față de cele reținute s-a apreciat că în cauză este incident cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. b C. p. p.: faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului lipsindu-i elementele constitutive ale infracțiunii atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.

S-a apreciat că persoana vătămată care este funcționar public și reprezentant al statului avea obligația de a respecta inculpatului garanțiile oferite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în situația în care o persoană este privată de libertate.

Astfel s-au constatat asemănări între situația de fapt dedusă judecății și comportamentul agenților de poliție pentru care a fost condamnată România prin Hotărârea din 12 octombrie 2004 în cauza B. împotriva României (Cererea nr._/98) publicată în Monitorul Oficial nr. 452 din 27 mai 2005 în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în paragraful 101următoarele: „În ceea privește fondul cererii, Curtea amintește că, atunci când o persoană susține în mod credibil că ar fi fost victima unor tratamente contrare articolului 3 din Convenție, din partea poliției sau a altor servicii similare ale statului, dispoziția menționată, coroborată cu obligația generală a statului, prevăzută la articolul 1, de a recunoaște „oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Convenție”, impune implicit cerința desfășurării unei anchete oficiale efective. O asemenea anchetă, la fel ca și cea impusă de prevederile articolului 2, trebuie să fie de natură să conducă la identificarea și sancționarea persoanelor vinovate. În caz contrar, interdicția legală generală a tratamentelor inumane sau degradante ar fi lipsită de eficiență practică, în ciuda importanței sale fundamentale, și s-ar crea posibilitatea ca în unele cazuri agenții statului, beneficiind de o cvasi-impunitate, să calce în picioare drepturile persoanelor aflate sub supravegherea lor (Labita, citată mai sus, §131), iar în paragraful104 CEDO a observat că ancheta a fost condusă mai întâi de către P. de pe lângă Tribunalul N. și de către Inspectoratul Județean de Poliție N. și privea atât faptele cu privire la care se plânsese reclamantul, săvârșite de către polițiști, cât și acuzațiile împotriva reclamantului cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj împotriva polițiștilor.”

Și prin Hotărârea din 5 octombrie 2004 în cauza B. A. împotriva României (Cererea nr._/99) publicată în Monitorul Oficial Nr. 422 din 19 mai 2005 în paragraful 66 a statuat faptul că pentru ca o anchetă privind infracțiunile de omucidere sau de rele tratamente comise de către agenții statului să poată fi considerată ca efectivă, se poate considera, în general, că este necesar ca persoanele competente să desfășoare ancheta, precum și cele care au efectuat cercetările, să fie independente de persoanele implicate în evenimente (a se vedea, de exemplu, hotărârile Güleç împotriva Turciei din 27 iulie 1998, Culegere de hotărâri și decizii 1998-IV, par. 81-82 și Öğur împotriva Turciei [M.C.] nr._/93, CEDO 1999-III, par. 91-92). Acest lucru presupune nu numai absența oricărei legături ierarhice sau instituționale, ci și o independență practică (a se vedea, de exemplu, hotărârea Ergi împotriva Turciei din 28 iulie 1998, Culegere 1998-IV, par. 83-84 și Kelly și alții împotriva Marii Britanii, nr._/96, par. 114, 4 mai 2001).

În cauza de față, s-a reținut faptul că în mod constant, încă în momentul în care s-a aflat încarcerat în secția de poliție inculpatul P. A. a reclamat faptul că a fost agresat de către agentul de poliție care a dispus inițial încătușarea sa.

În sensul aspectelor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul prezentului dosar, agentul de poliție M. M. ar fi trebuit să reclame faptele de îndată Parchetului de pe lângă Judecătoria C., singura instituție care avea competența cu privire la cercetarea inculpatului P. A. cu privire la infracțiunea de infracțiunea de ultraj și ar fi trebuit să prezinte probe obiective, cum ar fi înregistrări video, deoarece a avut suportul tehnic necesar din care să rezulte vinovăția inculpatului P. A. și nu să aducă drept probe doar declarații care nu pot fi catalogate drept imparțiale în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului ale colegilor săi, agenți de poliție.

În cauză nu s-a făcut dovada unei acțiuni intenționate, sub forma intenției directe sau a intenției indirecte, prin care inculpatul P. A. să îi fi produs vătămări persoanei vătămate, cu privire la acuzația de lovire la adresa polițistului nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj nici sub aspectul laturii subiective, nici sub aspectul laturii obiective.

Cu privire la existența amenințării care intră în structura infracțiunii de ultraj s-a constatat de asemenea lipsa elementelor constitutive ale acestei infracțiuni. Astfel, în cauză nu au fost oferite probe obiective din care să rezulte vinovăția inculpatului P. A., cu toate că în sediul secției de poliție din orașul Murfatlar la data la care au avut loc faptele de care este acuzat inculpatul se află camere de luat vederi și la un moment dat comandantul Secției de Poliție din orașul Murfatlar a filmat comportamentul inculpatului în cadrul secției de poliție.

Cu privire la infracțiunea de amenințare în literatura juridică și în practica judiciară s-a statuat că acțiunea de amenințare trebuie să fie de natură să-l alarmeze pe cel amenințat, să aibă aptitudinea producerii acestui rezultat și să fie realizabilă în mod concret de inculpat, niciuna dintre aceste două condiții nefiind îndeplinite în raport de acuzațiile care se aduc inculpatului și pe care instanța le-a apreciat ca nefiind dovedite.

S-a evidențiat din nou faptul că persoana vătămată M. M. a fost însoțită în permanență în biroul său de cei doi martori Ramiș E. și Tudosoiu C.-M., lucrători în cadrul Poliției Locale din Orașul Murfatlar, iar ulterior în secția de poliție au venit și agenții de poliție G. C. - G., G. F. și M. C. L..

Împotriva susmenționatei sentințe a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului P. A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.257 alin.1, 2, 4 cod penal, hotărârea instanței fiind rezultatul aprecierii eronate a materialului probator administrat în cauză.

S-a susținut că materialul probator este suficient pentru a se reține situația de fapt prezentată în actul de inculpare.

Se relevă că, în noaptea de 04/05.04.2014, inculpatul P. A. a consumat băuturi alcoolice în cadrul unei petreceri, iar în dimineața de 05.04.2014, în timp ce se îndrepta spre casă, a intrat în barul S.C. Simca Dor S.R.L. și s-a adresat barmanei de serviciu, solicitându-i un foc pentru a-și aprinde țigara însă, în urma refuzului acesteia a existat o altercație verbală, s-a semnalat și intervenția unui agent de pază ce presta servicii barului respectiv, iar inculpatul P. A. a apelat SNUAU 112 solicitând prezența unui echipaj de poliție la fața locului.

În aceste condiții la fața locului s-au prezentat agenții de poliție T. M. și Ramiș E. care l-au găsit pe P. A. în apropierea barului și l-au condus, deplasându-1 cu autoturismul poliției, la sediul Poliției Oraș Murfatlar, pentru a depune plângerea.

În mod eronat s-a reținut că ar fi existat o stare conflictuală între inculpatul P. A. și persoana vătămată M. M. aspect ce reiese atât din declarația persoanei vătămate cât și a inculpatului, întrucât cu ocazia raziei și controlului din data de 05.04.2014, deși, la acel moment, au existat discuții contradictorii între inculpat și luptătorii DIAS, ți deși inculpatul a fost condus la sediul poliției, acesta nu a fost sancționat contravențional pentru comportamentul său din seara raziei, astfel încât nu se poate reține că persoana vătămată M. M. ar fi fost animat de sentimente de răzbunare sau ranchiună față de inculpat.

Se susține că s-a probat că inculpatul, în noaptea de 04/05.04.2014, intrând în biroul în care se afla agentul de poliție M. M., și, la vederea acestuia, a devenit agresiv, motivat de evenimentele petrecute cu aproximativ două săptămâni în urmă, când inculpatul a fost condus la sediul poliție, întrucât refuzase să se legitimeze.

La acel moment, în birou se aflau inculpatul P. A., persoana vătămată M. M. și polițiștii locali Ramiș E. și T. C. M..

Potrivit declarațiilor persoanei vătămate, care se coroborează cu declarațiile martorilor Ramiș E. și T. C. M., din faza de urmărire penală, și care s-au menținut pe tot parcursul fazei de judecată, la vederea lui M. M., inculpatul a devenit agresiv, a început să folosească cuvinte licențioase, jignitoare la adresa acestuia, motivat, în opinia inculpatului de evenimentul petrecut cu două săptămâni în urmă, inculpatul exprimându-se la modul ”Vino-ncoa măi pripasule, Eu am academia tu ai 12 clase, Dacă ești bun hai s-o facem amândoi, Te bat, Sar cu tine pe geam, Măp... pe tine, Te iau de gât și sar cu tine pe fereastră, combinând, după cum rezultă din probatoriu, jignirile cu amenințările la adresa persoanei vătămate.

Se relevă că, potrivit aceluiași material probator, inculpatul nu s-a rezumat la adresarea de jigniri sau amenințări, ci chiar s-a îndreptat către persoana vătămată cu intenția vădită de a-1 lovi, operațiune stopată ca urmare a intervenției celor doi martori, Ramiș E. și T. C. M..

Astfel există anumite detalii din cuvintele jignitoare sau de amenințare care reflectau părți de adevăr și care duc la concluzia că, amenințările chiar au fost emanate de inculpat și nu sunt invenții ale persoanelor audiate.

Spre exemplu expresia jignitoare că Eu am academia tu ai 12 clase, este adresată în contextul în care inculpatul urma cursurile Academiei Navale, inculpatul încercând prin acest aspect să sublinieze nivelul social și intelectual superior al său în raport cu polițistul, agent de poliție.

Acest detaliu vine să acorde o încredere sporită că declarațiile persoanei vătămate și ale martorilor, reflectă adevărul și nu sunt invenții sau exagerări ale acestora.

Totodată aspectul privind pasul amenințător - în sensul agresării persoanei vătămate - este confirmat fără dubiu de către persoana vătămată și de cei doi martori audiați, singurele persoane prezente la locul săvârșirii faptei.

Se solicită să se aibă în vedere că inculpatul a venit la sediul poliției nu din inițiativa persoanei vătămate ci din inițiativa inculpatului care dorea să depună o plângere împotriva vânzătoarei de la barul SIMCA DOR unde anterior avusese un incident, aspect care rezultă și din imaginile video.

Se solicită să se înlăture ca nesinceră declarația inculpatului în care arată că ar fi fost adus la sediul poliției la cererea persoanei vătămate

S-a apreciat că, susținerea instanței de judecată potrivit căreia martorii Ramiș E. și T. C. M., polițiști locali, deci subordonați primarului, trebuiau să facă cercetări la locul la care l-au găsit pe inculpat pentru a stabilit dacă afirmațiile acestuia sunt întemeiate, este neîntemeiată întrucât cercetările erau inutile, la momentul respectiv în local nefiind nici o altă persoană.

Oricum, aspectul atins tangențial de instanța de judecată nu are relevanța în cauză, ci eventual poate doar puncta atitudinea recalcitrantă a inculpatului, încă de la bar, înainte de a se întâlni chiar cu persoana vătămată și oricum aspectul nu prezintă nici o relevanță.

Instanța de judecată a reținut în motivarea soluției de achitare faptul că persoana vătămată a acționat în mod abuziv, și astfel nu mai putea beneficia de protecția legii, apreciind, în mod eronat că încătușarea s-a realizat fără o analiză temeinică și obiectivă a nevoii de încătușare.

Se reliefează că nevoia de încătușat era cât se poate de necesară, având în vedere că inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice, așa cum rezultă din declarațiile persoanelor audiate, inclusiv a inculpatului, acesta are o înălțime de 2 metri și 28 de ani, iar persoana vătămată are înălțimea de 1.70 metri și vârsta de 46 ani, avea deci o putere fizică superioară, mai mult, pentru încătușare a fost nevoie de trei persoane, care au și căzut pe jos cu ocazia operațiunii, ceea ce înseamnă că inculpatul s-a opus, și nu numai că s-a opus, dar i-a și dărâmat pe ceilalți, relevând astfel o forță fizică pe măsura constituției.

Mai multe decât atât, potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul a consumat droguri de mare risc, aspect cunoscut de persoana vătămată, ceea ce ridica potențialul de periculozitate al inculpatului.

La stabilirea nevoii de încătușare s-a avut în vedere și atitudinea agresivă a inculpatului care s-a îndreptat către persoana vătămată cu intenția vădită de a o lovi.

Faptul că operațiunea s-a desfășurat cu dificultate rezultă și din declarația martorului Ramis E., care a susținut în cuprinsul declarației din faza de judecată că inculpatul a ripostat, moment în care martorul și colegul său T. M. au ajuns în poziția culcat ghemuit împreună cu inculpatul, considerându-se că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, acceptând în mod evident faptul că prin împotrivirea la încătușare poate produce leziuni vreunuia dintre agenții de poliție, consecință care s-a și produs, cu atât mai mult cu cât în birou erau mai multe persoane, inculpatul era corpolent, existau și piese de mobilier de care s-ar fi putut lovi, inculpatul acceptând posibilitatea producerii unei consecințe nefaste prin comportamentul său.

Instanța reține în mod neîntemeiat faptul că nu s-a putut stabili vreo acțiune a inculpatului P. A. care să ducă la producerea de leziuni întrucât din declarațiile persoanei vătămate și ale martorilor rezultă, fără nici un dubiu, că leziunile au fost produce cu ocazia încătușării inculpatului, care s-a opus acestei proceduri legale.

Împrejurarea că nici măcar persoana vătămată nu a putut preciza cum i-a fost produsă leziunea nu constituie un argument pentru achitarea inculpatului întrucât în declarațiile persoanei vătămate și ale martorilor Ramiș E. și T. C. M., rezultă că leziunile au fost observate de persoana vătămată când s-a ridicat, imediat după încătușare, este adevărat fără să cunoască exact care a fost obiectul dur care le-a produs, însă coroborat cu certificatul medico-legal, și cu declarațiile martorilor care au susținut că au căzut pe jos cu ocazia încătușării, singura concluzie este că leziunile s-au produs prin lovire și zgâriere de un corp dur, rugos, anume cătușele.

Se susține că este îndeplinită modalitatea alternativă a infracțiunii de ultraj, în sensul adresării de amenințări persoanei vătămate, întrucât inculpatul a amenințat-o cu acte de agresiune pe persoana vătămată.

Instanța de judecată, contrar susținerilor persoanei vătămate, a apreciat, în mod greșit faptul că amenințările nu au fost de natură să producă temere lui M. M. întrucât nu a fost în nici un moment lipsit de apărare sau în vreo situația în care să poată fi efectiv intimidată de inculpat întrucât exista o diferență de constituție fizică în favoarea inculpatului, inculpatul încă se afla sub influența băuturilor alcoolice, ceea ce îl făcea necontrolabil, a apelat la cuvinte de amenințare în mod constant cum ar fi ” te bat, sar cu tine pe geam ” s-a îndreptat agresiv, amenințător, spre M. M., fără să țină cont că acesta este polițist, în sediul poliției, sfidând astfel autoritatea statului, și doar intervenția martorilor 1-a oprit din acțiunea sa de a lovi pe persoana vătămată.

Mai mult, amenințarea nu viza doar momentul în care cei prezenți se aflau în birou, ci se referea și la un viitor apropiat, previzibil, când inculpatul putea aduce atingere integrității persoanei vătămate, în condițiile în care inculpatul îl cunoștea pe M. M. și îl putea găsi ușor, orașul Murfatlar fiind totuși o localitatea mică, și își putea pune în aplicare, fără greutăți, amenințările la adresa polițistului.

Trebuie menționat și faptul că inculpatul a devenit agresiv, aducându-și aminte de un episod petrecut cu două săptămâni în urmă, când nici măcar nu a fost amendat, așa încât nu era exclusă punerea în practică a amenințării, ulterior episodului din biroul polițistului M. M., însă având la bază tocmai aceste amenințări.

La aprecierea seriozității amenințării trebuie avute în vedere și alte criterii, exterioare faptei, cum ar fi faptul că inculpatul a fost sancționat pentru fapta de consum de droguri de mare risc, ceea ce în mod evident creștea exponențial gravitatea amenințării.

Toate aceste elemente conjugate, duc la concluzia că inculpatul a produs cu intenție indirectă leziuni polițistului, și că a exercitat amenințări serioase la adresa persoanei vătămate.

În mod greșit instanța de fond a reținut că inculpatul a avut un comportament relativ decent întrucât potrivit declarațiilor martorei B. A.-D., angajata de la bar, inculpatul P. A. era recalcitrant, acesta fiind tocmai motivul pentru au fost solicitați agenții de pază, astfel încât, este evident că inculpatul avea un comportament agresiv chiar anterior întâlnirii cu M. M., atitudine ce 1-a caracterizat pe tot parcursul șederii la sediul poliției.

Se susține că aprecierile instanței de fond referitoare la momentele ulterioare încătușării sunt nefondate întrucât, cu excepția inculpatului și a părinților săi, martorii P. G. și P. E., toți ceilalți prezenți în sediul poliției, fără echivoc, susțin că inculpatul P. A. a continuat să profereze amenințări la adresa polițistului, pe tot parcursul șederii la sediul poliției, aspect care rezultă și din vizionarea imaginilor video imprimate pe CD.

Se arată că, potrivit acestora, martorul P. G. era deja prezent la sediul poliției și îl certa pe fiul său care se afla încătușat pe o canapea adresându-i-se ” Băi amăruie, băi animalule, eu te omor, nu vezi că te duci la pușcărie, ...gura mă-tii de nemernic...,” iar inculpatul replica Ieși mă acasă și nu mă mai face amar.”, mai mult, în același context, inculpatul i se adresează tatălui său cu referire la persoana vătămată în sensul ”rup beregata...noi ne întâlnim...” .reflectând una dintre tezele expuse de procuror, respectiv că amenințarea nu se referă la producerea unui rău imediat ci a unui rău într-un viitor previzibil.

Tot din imaginile video rezultă că la sfârșit, revoltat de atitudinea fiului său, martorul P. G., care a refuzat să dea declarații în faza de urmărire penală, îi aplică o lovitură puternică, cu palma, fiului său, în zona urechii stângi, contrazicând astfel întreaga teorie a martorului expusă în faza de judecată potrivit căruia fiul său a fost o victimă a poliției.

Se arată că, în urma vizionării imaginilor, instanța reține că, inculpatul reproșează, polițistului că 1-a lovit și i-a aplicat electroșocuri, însă nu se poate reține că eventualele agresiuni au fost produse, în acea seară, înainte de încătușare, așa cum încearcă instanța să acrediteze ideea.

În acest sens se relevă că aceleași replici ale inculpatului, respectiv ” m-ai lovit cu șiretul, mi-ai aplicat electroșocuri” sunt exact cuvintele inculpatului din declarația dată în faza de judecată, când, de fapt, acesta se referea la razia din urmă cu două săptămâni, deci duc la concluzia că inculpatul îi reproșa comportamentul său din urmă cu două săptămâni, care nu face obiectul prezentei cauze, mai mult, martorii audiați, inclusiv persoana vătămată, au susținut că inculpatul a căzut când deja era încătușat.

Se susține că, leziunile inculpatului puteau fi produse și cu ocazia încătușării, care s-a realizat cu dificultate tocmai datorită atitudinii culpabile a inculpatului, sens în care se face trimitere la declarația mamei inculpatului, potrivit cu care acesta avea geaca plină de praf, confirmând ipoteza persoanei vătămate și polițiștilor locali care au precizat că inculpatul s-a împotrivit la încătușare și au căzut toți pe jos, și că, ulterior încătușării, inculpatul a mai căzut încă o dată exact în momentul anterior sosirii martorului P. G., lovindu-se de pardoseală.

În aceste condiții în mod greșit a reținut instanța, că leziunile au fost produse înainte de consumarea faptei de ultraj, și, adresarea de amenințări este doar consecința faptelor polițistului.

Se consideră că, și în ipoteza nesusținută, a unui comportament abuziv din partea persoanei vătămate, inculpatul nu era exonerat de răspundere, cu atât mai mult cu cât a continuat proferarea de amenințări și după ce a sosit tatăl său la sediul poliției, și, în mod evident, persoana vătămată nu-și putea continua comportamentul abuziv.

Referitor la tratamentul aplicat inculpatului P. A., după încătușarea - menținerea cătușelor, imobilizarea în sediul poliției, efectuarea de cercetări se arată că inculpatul a fost încătușat, ca măsură administrativă prevăzută de art.33 alin.l și 2 din Legea nr.218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, întrucât organul de poliție a apreciat în mod întemeiat, raportat la criteriile arătate că măsura încătușării se impune, astfel încât încătușarea a fost dispusă ca măsură administrativă pentru împiedicarea producerii unui eveniment nedorit și nu ca urmare a dispunerii măsurii reținerii.

Mai mult, fiind încă sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a dormit chiar pe canapeaua poliției, așa încât nu se poate reține existența vreunui tratament neavenit din partea polițiștilor iar persoana vătămată M. M. 1-a chemat pe tatăl inculpatului, acordându-i astfel posibilitatea să-i aducă apă, mâncare, și posibilitatea de a discuta și de a-1 calma pe inculpat, ceea ce nu s-a realizat, inculpatul fiind recalcitrant chiar cu tat În mod eronat a reținut instanța că părinților nu le-au fost aduse la cunoștință motivele pentru care inculpatul a fost încătușat, din probatoriul administrat în cauză rezultând că martorul P. G., tatăl inculpatului, cunoștea foarte bine motivele încătușării fiului său.

Se arată că, inculpatul, fiind încătușat ca măsură administrativă, pentru că era violent verbal, și, dacă nu ar fi fost încătușat, devenea violent și fizic, nu se punea problema asistării de către un avocat, mai mult, în cauză încă nu se desfășurau activități de urmărire penală astfel încât inculpatul să poată fi asistat de apărător.

Abia ulterior, în cursul dimineții, organele judiciare s-au sesizat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar pe parcursul urmăririi penale inculpatul a putut beneficia de toate drepturile procesuale, având inclusiv doi apărători, încă de la momentul primei sale audieri și soluționării propunerii de arestare preventivă.

În ceea ce privește constatarea instanței că inculpatul a fost privat de libertate aproximativ 8 ore, timp în care nu s-a efectuat nici un act de procedură în cauză, aceasta este contrazisă de evidențele realității întrucât în perioada de 8 ore s-a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu, s-a înregistrat cauza în evidențele parchetului, s-a întocmit referatul de declinare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria C., competent să efectueze urmărirea penală, s-a emis de către procuror ordonanță de delegare în vederea audierii martorei B. A.-D., a fost identificată martora care plecase acasă după tura de noapte, a fost audiată martora, a fost examinat medico-legal polițistul M. M., au fost vizionate imaginile video și întocmit proces-verbal de vizionare.

Toate acestea, coroborate cu aspecte exterioare faptei - distanța dintre orașul Murfatlar, unde s-a întâmplat fapta, și municipiul C., unde se află Serviciul de Medicină Legală, sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., numărul mic de polițiști disponibili (M. M. care era persoană vătămată, M. C. și G. C.) - duc la concluzia că cercetările s-au desfășurat chiar cu celeritate.

Se apreciază că este greșită și concluzia instanței potrivit cu care persoana vătămată ar fi efectuat o anchetă în cauză întrucât se poate observa că acesta s-a sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj la orele 07.30, deci aproape de momentul consumării faptei și a întocmit referatul de declinare a cauzei în favoarea procurorului imediat.

Referitor la martora B. A.-D. se arată că a fost reaudiată și și-a menținut declarația, cu mențiunea că toate celelalte audieri au fost efectuate de procuror, persoanele fiind audiate chiar și de două ori, astfel încât nu se poate trage concluzia că nu a existat o anchetă efectivă.

Se apreciază ca eronată și concluzia instanței de fond potrivit cu care declarațiile martorilor Ramiș E. și T. C. M. nu sunt imparțiale întrucât sunt colegi de serviciu cu persoana vătămată întrucât cei doi martori Ramiș E. și T. C. M., sunt angajați în funcția de agenți poliție locală în cadrul Primăriei Orașului Mufratlar, și nu sunt angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, așa cum este persoana vătămată, între aceasta și martori nu există raporturi ierarhice de subordonare, nu se pot promova reciproc, nu se salarizează reciproc, nu se pot sancționa pe linie profesională reciproc, atribuțiunile interferând la un moment dat doar în sensul că respectarea ordinii și liniștii publice este o atribuțiune comune celor două structuri din care fac parte.

Se relevă și faptul că, spre deosebire la alți martori, cum ar fi părinții inculpatului, care au avut atitudini procesuale șovăitoare, martorii și-au menținut linia procesuală, în sensul că și-au menținut declarațiile pe tot parcursul procesului penal, iar declarațiile lor s-au coroborat între ele dar și cu alte mijloace de probă administrate în cauză, inclusiv cu martora B. A.-D., care nu putea fi suspectată că este implicată subiectiv în cauză, sau cu agenții de pază care au întocmit raportul de intervenție la bar.

În aceste condiții, în mod greșit instanța de fond a exclus declarațiile polițiștilor locali cu atât mai mult cu cât acestea se coroborează cu alte mijloace de probe administrate în cauză, este nefondat.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.417 alin.2 cod procedură penală, Curtea constată:

Conform fișei intervenției la eveniment din data de 05.04.2014 întocmită de agenții de poliție T. M. și Ramiș E., la momentul la care cei doi polițiști s-au prezentat la sesizarea inculpatului P. A., acesta le-a prezentat motivul intervenției, respectiv faptul că barmanul de la barul . refuzat să îl servească și i-a vorbit urât, după care cei doi polițiști l-au invitat pe inculpat să meargă la sediul poliției să depună plângere însă inculpatul a refuzat dar ulterior a urcat în autoturismul Poliției Locale fiind condus la sediul poliției.

Referitor la acest moment, inculpatul a declarat că nu a intenționat să meargă la sediul poliției, nu a vrut să se urce în autoturismul Poliției Locale, aspect care l-a adus la cunoștința celor doi agenți de poliție însă aceștia i-au spus că trebuie să îi însoțească.

Este evident că susținerile inculpatului cu privire la refuzul său de a merge la sediul poliției este confirmat sub aspect probator de fișa intervenției la eveniment din data de 05.04.2014 întocmită chiar de agenții de poliție T. M. și Ramiș E..

Evidențiem totodată că, cei doi agenți de poliție trebuiau să efectueze cercetări cu privire la aspectele reclamate verbal de către inculpat însă aceștia nu au făcut nici un act de cercetare, nu s-au deplasat în incinta barului, nu au luat legătura cu barmanul, aspecte care l-au nemulțumit pe inculpat, refuzul acestuia de a merge la sediul poliției fiind determinat chiar de atitudinea celor doi agenți.

Este de menționat că, fiind sesizați cu un anumit eveniment pentru care s-a apelat prin serviciul de urgență 112, cei doi agenți de poliție aveau obligația de a face minime cercetări cu privire la sesizarea respectivă, cu atât mai mult cu cât inculpatul, ca persoană care a reclamat evenimentul, era prezent iar agenții de poliție se aflau la locul unde se pretindea că a avut loc o activitate contravențională.

Relevant este faptul că ambii agenți de poliție, în declarațiile pe care le-au dat atât în cursul urmăririi penale cât și in fața instanței de judecată au omis să precizeze refuzul inculpatului de a se urca în autoturismul poliției și de a se deplasa la sediul poliției, mai mult, au susținut că, din primul moment inculpatul le-a spus că vrea să meargă la poliție pentru a formula plângere, aspect care evident nu este real.

Reliefăm și faptul că, prin solicitarea unui echipaj de intervenție, inculpatul și-a manifestat în mod expres voința de a se face cercetări imediate cu privire la evenimentul reclamat și evident, atitudinea celor doi agenți de a nu întreprinde nici o măsură a fost de natură să îl irite pe inculpat, cu atât mai mult cu cât, anterior, inculpatul consumase băuturi alcoolice.

Evidențiem că cei doi agenți de poliție au omis să consemneze în fișa intervenției la eveniment din data de 05.04.2014 motivul pentru care inculpatul a refuzat să se deplaseze la sediul poliției, evident pentru a nu se constata propriile lor greșeli în efectuarea serviciului.

Din cele prezentate rezultă fără dubiu atitudinea subiectivă a celor doi agenți de poliție, interesul acestora de a denatura adevărul cu privire la modalitatea în care inculpatul a fost adus la sediul poliției și în continuare referitor la ceea ce s-a întâmplat la sediul poliției.

Încercarea de denaturare a situației de fapt, ascunderea împrejurării că inculpatul nu a vrut să se deplaseze la sediul poliției coroborat cu aspectul consemnat în fișa intervenției la eveniment din data de 05.04.2014 privind refuzul inculpatului de a merge la sediul poliției va determina instanța de apel să rețină situația de fapt prezentată de inculpat potrivit cu care acesta a refuzat să meargă la poliție întrucât cei doi agenți nu au făcut cercetări însă s-a deplasat întrucât agenții i-au spus că este ordinul șefului de tură să îl conducă la sediul poliției.

Mai reliefăm și faptul că la dosarul cauzei nu există declarațiile olografe ale celor doi martori iar declarațiile tehnoredactate ale acestora din cursul urmăririi penale și chiar în fața instanței de judecată sunt identice nu numai cu privire la conținut ci chiar la succesiunea de relatare a evenimentelor, fiind utilizate chiar aceleași cuvinte.

Oricum, era esențial, așa cum vom evidenția în continuare, din perspectiva situației de fapt prezentate de persoana vătămată și de cei doi martori, să se ascundă refuzul inculpatului de a se prezenta la sediul de poliție, acreditându-se ideea că a venit intenționat pentru a se certa cu lucrătorii de poliție sau de a se răzbuna pe persoana vătămată pentru atitudinea avută de acesta la momentul la care, cu două săptămâni în urmă a fost condus la sediul poliției, cu ocazia unei razii.

Referitor la momentul sosirii inculpatului și a celor doi agenți la sediul poliției și respectiv al conducerii inculpatului în biroul persoanei vătămate, dar și cu privire la atitudinea acestuia față de inculpat și a inculpatului față de persoana vătămată, atât aceasta cât și cei doi agenți de poliție au dat declarații diferite în cursul urmăririi penale de cele din cursul cercetării judecătorești, mai mult, sunt diferite declarațiile persoanei vătămate de cele ale celor doi martori și aceasta atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești.

Astfel, potrivit declarațiilor date în cursul urmăririi penale de martorul Ramis E., în momentul în care inculpatul a intrat în biroul persoanei vătămate, inculpatul a început să îi adreseze injurii, moment în care persoana vătămată l-a întrebat pe inculpat dacă dorește să depună o plângere, acesta a refuzat și a început să îi adreseze cuvinte jignitoare după care inculpatul s-a deplasat spre biroul unde se afla persoana vătămată cu intenția de a-l lovi, moment în care martorul Ramis E. l-a prins de mâini pe inculpat, ajutat și de persoana vătămată, care între timp a ieșit de după birou, martorul l-a pus pe inculpat în genunchi iar martorul T. M. a plecat după cătușe.

După întoarcerea martorului T., inculpatul a fost încătușat, persoana vătămată s-a dat la o parte, cei doi martori l-au așezat pe inculpat pe un fotoliu de unde a continuat să profereze injurii și amenințări la adresa persoanei vătămate, respectiv că îi va smulge beregata că va sări cu el pe fereastră că va înțepa cauciucurile, acest comportament durând aproximativ 3 ore., în mod continuu.

A susținut martorul că după ce persoana vătămată s-a retras a observat leziunile de la mâna dreaptă, martorul apreciind că acestea s-au produs cu ocazia imobilizării, până la momentul încătușării.

Ceea ce este de reținut din această declarație sunt următoarele aspecte relevante: inculpatul a adresat numai cuvinte jignitoare persoanei vătămate, inculpatul s-a deplasat o singură dată spre biroul persoanei vătămate cu intenția de a-l lovi, după aceste momente având loc imobilizarea inculpatului, inițial de către martor ajutat, la scurt timp și de persoana vătămată, că inculpatul a fost încătușat de martorul T., fiind așezat pe fotoliu, persoana vătămată retrăgându-se.

Esențial este faptul că numai după încătușare inculpatul a continuat să profereze injurii și amenințări la adresa persoanei vătămate, respectiv că îi va smulge beregata că va sări cu el pe fereastră că va înțepa cauciucurile,

În cursul cercetării judecătorești martorul Ramis E. relatează o altă situație de fapt.

A arătat martorul că inculpatul ar fi proferat amenințări cu acte de violență imediat după ce a intrat în biroul persoanei vătămate, respectiv ” ieși la interval să te fac”, ” dacă îți dau un 44 ” moment în care s-a și aplecat peste birou proferând alte amenințări cu acte de violență, respectiv ” te iau de gât și sărim pe fereastră.

A mai susținut martorul că, în acel moment persoana vătămată s-a ridicat de la birou și a venit pe partea cealaltă a biroului, atât martorul cât și persoana vătămată încercând să îl încătușeze.

A reliefat martorul că inculpatul a ripostat, moment în care atât persoana vătămată cât și cei doi martori agenți de poliție au ajuns pe jos, în poziția culcat, ghemuit împreună cu inculpatul.

Când s-au ridicat în picioare, cu inculpatul încătușat, martorul a observat că persoanei vătămate îi curgea sânge din mâna dreaptă.

A precizat martorul că, și după încătușare inculpatul era recalcitrant, încerca să se ridice de pe scaun și totodată profera injurii la adresa persoanei vătămate.

Este evident că, prin declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martorul a relatat aspecte de natură să convingă că era necesară încătușarea, plasând amenințările cu acte de violență concomitente cu deplasarea spre persoana vătămată, anterior momentului încătușării, situație ce nu a fost susținută în declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Martorul T. M., în declarația dată în cursul urmăririi penale, a susținut, diferit de declarația celuilalt martor, și aspectul potrivit cu care inculpatul l-ar fi amenințat pe persoana vătămată spunându-i că îl va bate, moment în care s-a și deplasat spre biroul unde se afla persoana vătămată.

A susținut martorul T., contrar situației de fapt prezentate de celălalt martor că, în acest moment s-ar fi interpus între inculpat și persoana vătămată.

Diferit de susținerile celuilalt martor, martorul T. a arătat că, după acest moment persoana vătămată l-ar fi întrebat pe inculpat de ce a venit, dacă dorește să depună o plângere, inculpatul răspunzând că nu mai vrea să depună plângere, fapt pentru care persoana vătămată l-ar fi îndrumat pe inculpat să plece acasă și să revină după ce se va trezi din beție, inculpatul continuând să profereze amenințări la adresa persoanei vătămate și spunând că vrea să se bată cu acesta.

Mai mult inculpatul gesticula și încerca să se apropie de persoana vătămată fapt pentru care cei doi martori l-au imobilizat, l-au pus în genunchi cu mâinile la spate iar martorul T. a mers în biroul alăturat pentru a aduce cătușele, acestea fiind puse de martorul T..

A mai relatat martorul T. că, după momentul încătușării, persoana vătămată a spus că îl doare mâna și martorul a văzut că persoanei vătămate i se înroșise mâna.

În declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martorul T. a precizat că, după ce a intrat în biroul persoanei vătămate, inculpatul a uitat că ar fi vrut să formuleze o plângere, a devenit violent și l-a amenințat pe persoana vătămată, amenințările și atitudinea agresivă fiind exteriorizate de inculpat care stătea pe un scaun.

În continuare, martorul a relatat că, inculpatul s-a ridicat de pe scaun, moment în care cei doi agenți de poliție ar fi încercat să îl tempereze, spunându-i inculpatului că se află în sediul poliției, că trebuie să fie calm și totodată, îndemnându-l să le spună motivul pentru care a venit la sediul poliției.

Este de menționat că o asemenea discuție nu este confirmată nici de persoana vătămată și nici de celălalt martor, după cum nu a fost amintită de martor nici în declarațiile date în cursul urmăririi penale, fiind evident că relatarea martorului constituie o încercare a acestuia de a arăta că, deși s-a încercat temperarea inculpatului, aceasta nu s-a putut realiza, inculpatul manifestându-se din ce în ce mai agresiv, ceea ce a justificat încătușarea.

A mai relatat martorul că, după această discuție, inculpatul s-a ridicat nervos de pe scaun și s-a apropiat de biroul persoanei vătămate, moment în care martorul i-a adus la cunoștința inculpatului că va fi încătușat, aspect care de asemenea nu este susținut nici de persoana vătămată și nici de celălalt martor, fiind evidentă încercarea martorului de a arăta că s-a respectat procedura de încătușare, inculpatul fiind avertizat că, dacă va continua cu atitudinea agresivă se va proceda la încătușare și deci că aceasta a fost justificată.

De asemenea, urmărind același scop, martorul T. a susținut că, întrucât inculpatul continua să fie agresiv și întrucât se apropia din ce în ce mai mult de persoana vătămată, toți trei au trecut la imobilizarea inculpatului și pentru a se potoli i s-au pus cătușele.

Este de menționat că afirmațiile martorului T. potrivit cu care inculpatul ar fi încercat să se apropie de mai multe ori de biroul persoanei vătămate proferând amenințări la adresa persoanei vătămate și aceasta după mai multe avertizări, nu sunt confirmate de martorul Rasim E., care a arătat, și aceasta numai în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, că inculpatul, imediat ce a intrat în birou și l-a văzut pe persoana vătămată a proferat amenințări cu acte de violență și s-a îndreptat spre biroul persoanei vătămate, moment în care a și fost imobilizat și încătușat.

În declarația dată de persoana vătămată în cursul urmăririi penale, aceasta a susținut că după ce inculpatul a intrat în biroul său l-a întrebat pe acesta ce a pățit iar inculpatul i-a răspuns că a venit să se certe cu poliția, moment în care l-a îndrumat pe inculpat să facă plângere dar acesta a refuzat adresându-i totodată injurii, invitându-l să iasă afară pentru a se bate.

A precizat persoana vătămată că, în timp ce inculpatul vorbea cu el, acesta încerca să se apropie de persoana vătămată, probabil cu intenția de a-l lovi.

A justificat persoana vătămată că, întrucât nu reușea să se înțeleagă cu inculpatul, a ordonat celor doi agenți de poliție să îl încătușeze.

Este evident că practic prin această declarație, persoana vătămată confirmă că i s-au adresat numai injurii, astfel cum a susținut martorul Rasim E. în declarația dată în cursul urmăririi penale și că motivul pentru care a dispus încătușarea a fost acela că nu reușea să se înțeleagă cu inculpatul și totodată că intenția inculpatului de a-l lovi nu a fost evidentă, inculpatul doar îndreptându-se spre biroul lui.

Relevant este faptul că, inculpatul a început să se smucească și să încerce iasă din birou abia după ce a persoana vătămată a dispus încătușarea.

În nici una din declarațiile date în cursul urmăririi penale persoana vătămată nu a confirmat amenințările la care face referire martorul Rasim E. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești și nici amenințările la care a făcut referire martorul T. în declarația dată în fața instanței de fond.

Conștient de faptul că împrejurarea că ” nu se înțelege cu inculpatul” nu este motiv pentru încătușare, în declarația dată în fața instanței de fond, persoana vătămată a susținut că după ce inculpatul a intrat în biroul său l-a întrebat motivul pentru care a apelat numărul de urgență, dacă dorește să facă o reclamație dându-i o coală de hârtie însă inculpatul a refuzat, după care inculpatul i-a reproșat incidentul cu trupele DIAS, și întrucât a refuzat să depună o plângere, persoana vătămată l-a invitat pe inculpat să părăsească biroul însă acesta nu a vrut.

A precizat persoana vătămată că inculpatul a devenit agresiv proferând la adresa sa amenințări și injurii s-a îndreptat spre biroul său și se tot apleca spre el și întrucât și-a manifestat refuzul repetat de a părăsi biroul, persoana vătămată împreună cu ceilalți doi polițiști au hotărât încătușarea inculpatului.

Reținem că martorii nu susțin afirmațiile persoanei vătămate potrivit cu care l-ar fi invitat pe inculpat, în mod repetat să părăsească biroul, mai mult, unul din martori a arătat că, după ce s-a hotărât încătușarea lui, inculpatul a încercat să plece însă nu a fost lăsat.

Afirmațiile persoanei vătămate nu pot fi primite și dintr-un alt punct de vedere, respectiv persoana vătămată a fost cea care a dat ordin celor doi agenți să îl aducă pe inculpat la sediul poliției, nefiind hotărârea voluntară a inculpatului, aspect ce rezultă, fără dubiu, din probele existente la dosarul cauzei și care au fost mai sus evidențiate, inculpatul refuzând inițial deplasarea cu cei doi agenți.

Este cert că, inculpatul, în momentul în care a fost condus în biroul persoanei vătămate a refuzat să dea o declarație la cererea acestuia, justificând atitudinea prin incidentul pe care l-a avut cu persoana vătămată în urmă cu două săptămâni când, a apreciat inculpatul că a fost adus abuziv la sediul poliției și aceasta cu concursul persoanei vătămate.

Astfel, inculpatul îi reproșează persoanei vătămate faptul că, cu ocazia incidentului anterior, persoana vătămată l-ar fi bătut și lovit, inculpatul folosind expresiile ” ai dat cu șiretul, cu piciorul în mine, m-a luat cu japca… recunoaște, ai dat în mine ? N-ai dat ??...pripasul care a dat în mine … când m-ai curentat cu electroșocul…”

Nu există nici un motiv pentru care s-ar înlătura aspectele mai sus evidențiate întrucât momentul a fost filmat cu telefonul de către martorul M. C. L., agent de poliție, care fiind audiat a precizat că ar fi filmat chiar momentele în care inculpatul ar fi proferat amenințări la adresa persoanei vătămate, ori astfel de amenințări nu sunt relevate de filmare.

S-au constatat contradicții flagrante în declarațiile persoanei vătămate și ale martorilor referitoare la modalitatea în care s-a ajuns ca inculpatul să aibă leziuni la nivelul feței.

Astfel, în cursul urmăririi penale, în prima declarație, persoana vătămată a precizat că tatăl inculpatului, chemat de el la sediul poliției, i-a aplicat inculpatului două palme care i-au produs leziuni.

De abia la a treia declarație, conștientizând, urmare a caracteristicilor leziunilor că acestea nu pot fi produse de două palme, persoana vătămată susține că după ce a fost imobilizat și încătușat și așezat pe un fotoliu, inculpatul, auzind ușa de la . deschizându-se și dându-și seama că a venit tatăl său, având în vedere că, anterior persoana vătămată îl chemase, s-a ridicat brusc și s-a repezit pe ușa de acces în birou, care era deschisă, însă a călcat pe un preș ce se afla în fața ușii, s-a proptit în perete și urmare a faptului că era încătușat cu mâinile la spate a căzut pe gresie.

În mod asemănător, martorul Ramis E. a susținut, în prima declarație dată în cursul urmăririi penale că tatăl inculpatului, chemat de persoana vătămată la sediul poliției, i-a aplicat inculpatului două palme care i-au produs leziuni.

După ce persoana vătămată și-a schimbat declarația cu privire la condițiile în care inculpatul ajuns să prezinte leziuni și martorul Ramis E. a susținut aspectul prezentat de persoana vătămată, ceea ce evident ridică mari suspiciuni cu privire la aspectele relatate.

În mod asemănător, martorul T. M. a susținut, în prima declarație dată în cursul urmăririi penale că tatăl inculpatului, chemat de persoana vătămată la sediul poliției, i-a aplicat inculpatului două palme care i-au produs leziuni.

După ce persoana vătămată și-a schimbat declarația cu privire la condițiile în care inculpatul ajuns să prezinte leziuni și martorul Ramis E. a susținut aspectul prezentat de persoana vătămată, ceea ce evident ridică mari suspiciuni cu privire la aspectele relatate.

Toate aceste afirmații ale persoanei vătămate și ale celor doi martori vor fi înlăturate având în vedere atât argumentul mai sus prezentat dar și declarațiile martorului M. C. L. potrivit cu care, la sosirea sa în sediul poliției inculpatul nu prezenta urme de leziuni, a fost prezent la momentul sosirii tatălui inculpatului, aflându-se chiar în birou, infirmând aspectul potrivit cu care inculpatul, auzind vocea tatălui său s-ar fi smucit și ar fi ieșit din birou, împrejurare în care ar fi alunecat pe preșul din fața biroului și ar fi căzut pe gresie.

Este de precizat că martorul M. C. L. a sosit la sediul poliție după momentul în care persoana vătămată și martorii Rasim E. și T. M. au susținut că inculpatul s-ar fi smucit și ar fi căzut pe hol, pe gresie.

De altfel, având în vedere că martorul M. C. L. a filmat cu telefonul chiar aceste momente ar fi trebuit să se înregistreze, sau întrucât se susține că inculpatul a ieșit pe hol, unde exista cameră de supraveghere, incidentul ar fi trebuit să fie înregistrat, ori, o asemenea înregistrare nu există.

Mai mult, deși s-a solicitat valorificarea înregistrărilor de pe această cameră, s-a precizat că demersul era inutil întrucât toate evenimentele s-au petrecut în biroul persoanei vătămate unde nu există astfel de camere.

Nu se va primi nici susținerea potrivit cu care tatăl inculpatului i-ar fi aplicat acestuia o palmă sau mai multe, aspectul fiind relatat oricum diferit de martorii audiați, întrucât este puțin probabil ca în sediul poliției o persoană să agreseze și să fie lăsată să agreseze o altă persoană.

S-a mai încercat să se acrediteze ideea că inculpatul s-ar fi dat singur cu capul de pereți însă și acest aspect a fost infirmat de martorul M. C. L. după cum nu a fost susținut nici de persoana vătămată și nici de martorii Rasim E. și T. M. nici în cursul urmăririi penale și nici în fața instanței de judecată.

De altfel nici nu era posibil întrucât după încătușare și așezarea sa în fotoliu, inculpatul a fost permanent păzit de martorii Rasim E. și T. M..

De asemenea, s-a mai arătat că este posibil ca leziunile să se fi produs în timpul în care inculpatul a fost imobilizat și încătușat, întrucât, la un moment dat atât agenții de poliție cât și persoana vătămată și inculpatul au căzut la sol.

Nici acest aspect nu va fi primit întrucât, având în vedere declarațiile martorului M. C. L., care l-a văzut pe inculpat atât înainte de încătușare cât și după acesta nu prezenta urme de leziuni.

Întrucât nici una din explicațiile date de organele de poliție cu privire la modul în care s-au produs leziuni inculpatului, în sediul poliției, nu a putut fi primită, neexistând dovezi în acest sens, se va reține că s-au exercitat acte de violență asupra inculpatului de către organele de poliție.

În ceea ce privește susținerile martorului M. C. L. potrivit cu care inculpatul ar proferat amenințări la adresa persoanei vătămate, respectiv că ” îi va lua gâtul atât persoanei vătămate cât și soției acestuia”, aspectul nu este confirmat nici de persoana vătămată și nici de martorii Rasim E. și T. M. și nici de înregistrarea de pe telefonul martorului M. C. L..

În raport de aceleași argumente vor fi înlăturate și declarațiile martorului G. F. care oricum a susținut aspecte contradictorii raportat la depozițiile celorlalte persoane audiate.

Astfel, a susținut că el l-ar fi chemat pe tatăl inculpatului, în condițiile în care atât persoana vătămată cât și martorii Rasim E. și T. M., au susținut că persoana vătămată l-a sunat pe tatăl inculpatului.

De asemenea, martorul a arătat că, inculpatul l-ar fi amenințat pe persoana vătămată spunându-i că îi ia gâtul, că îi violează soția și că îi ia gâtul fiului polițistului, aspecte care nu sunt confirmate de martorii Rasim E. și T. M., prezenți la tot incidentul și nu au fost relatate în concret nici de persoana vătămată, nefiind prinse nici de înregistrarea de pe telefonul martorului M. C. L..

Exagerările martorilor menționați sunt evidente și în ceea ce privește caracteristicile leziunilor ce au fost produse persoanei vătămate, întrucât, dacă inițial s-a vorbit de o înroșire a pielii și o umflătură s-a ajuns, în declarațiile date în cursul cercetării judecătorești la rană deschisă din care curgea sânge.

Exagerările sun confirmate și prin declarația martorului M. C. L. care a precizat că, la momentul la care a venit a observat doar o umflătură la mâna persoanei vătămate.

Având în vedere argumentele prezentate, Curtea va reține că inculpatul a fost adus în mod abuziv la sediul poliției, fără motiv nu a fost lăsat să plece atunci când și-a manifestat expres această voință, nu a existat nici un motiv pentru a se dispune încătușarea acestuia, argumentul real prezentat de persoana vătămată, respectiv că nu reușea să se înțeleagă cu inculpatul, nu este suficient pentru a dispune încătușarea, iar manifestarea violentă a inculpatului, constând în opoziția la încătușare, fiind determinată numai de abuzul organelor de poliție.

În aceste condiții, Curtea își însușește soluția de achitare pronunțată de instanța de fond, criticile formulate de P. de pe lângă Judecătoria C. fiind neîntemeiate.

În consecință, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr.633/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .

În baza art.272 alin.1 cod procedură penală, onorariul avocat oficiu în sumă de 260 lei se va avansa din fondul MJ în favoarea avocat R. E. I..

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală,

Respinge ca nefondat apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr.633/14.05.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .

În baza art.272 alin.1 cod procedură penală,

Onorariul avocat oficiu în sumă de 260 lei se va avansa din fondul MJ în favoarea avocat R. E. I..

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Definitivă,

Pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. U. E. C. M.

GREFIER,

I. C.

Jud. fond.E.Gîrlici

Tehnored.jud.E.C.M.

5 ex./18.02.2016

← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 349/2015....		Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță