Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1188/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Comentarii

0

Decizia nr. 1188/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-12-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 1188/P

Ședința publică de la 4.12.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. U.

Judecător E. C. M.

Grefier- I. C.

Ministerului Public prin procuror S. L.

S-a luat în examinare apelul penal de inculpatul P. D. și de partea civilă T. M. Ș., împotriva sentinței penale nr. 701 din data de 25.05.2015 pronunțată de J. C. în dosarul penal nr._, având ca obiect vătămare corporală gravă (art. 182 cod penal).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 4.12.2015, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 701 din data de 25.05.2015 pronunțată de J. C. în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:

„În baza art.386 alin.1 C.proc.pen. admite cererea formulată de inculpat prin avocați de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 C.pen. 1969 în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat prin avocați de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 C.pen. 1969 în infracțiunea de lovirea sau alte violențe prev. de art.193 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.

În baza art.181 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 condamnă pe inculpatul P. D. (fiul lui D. și E., născut la data de 16.03.1971 în mun. C., domiciliat în orașul O., ., cartier rezidențial, jud. C., cetățean român, studii 12 clase, administrator P.F.A., căsătorit, doi copii minori în întreținere, fără antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

În baza art.321 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza art.33lit.b C.pen. 1969 constată că cele două infracțiuni sunt concurente și, în baza art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969, contopește cele două pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.

În baza art.81 C.pen. 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 5 ani calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.

În baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și pedepsele accesorii.

În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și 84 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta până la expirarea termenului de încercare.

În baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 C.proc.pen. cu reținerea art.998, 999 C.civ. 1864 și a art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, admite în parte acțiunea formulată de partea civilă T. M. Ș., domiciliat în mun. C., ..89, . și în tot acțiunea formulată de partea civilă S. DE URGENȚĂ B. A., cu sediul în mun. București, sector 4, .-12 și cu sediul procesual ales la S.C.P.A. P. & B., cu sediul profesional în mun. București, ..12, sector 1.

Obligă inculpatul la plata către partea civilă T. M. Ș. a sumei de 2.467,11 lei cu titlu de daune materiale și suma de 7.500 de euro cu titlu de daune morale la cursul B.N.R. din ziua plății.

Obligă inculpatul la plata către partea civilă S. DE URGENȚĂ B. A. a sumei de 298 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art.397 alin.2 C.proc.pen. raportat la art.249 alin.1 și 5 C.proc.pen. respinge ca nefondată cererea formulată de partea civilă T. M. Ș. de instituire a unor măsuri asigurătorii privind reparațiile civile asupra bunurilor inculpatului.

În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (2.000 de lei din cursul urmăririi penale și 1.000 de lei din faza de judecată).

În baza art.276 alin.1 și 2 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.”

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

1. „Situația de fapt și încadrările juridice reținute prin rechizitoriu:

Prin rechizitoriul nr.13/P/2014 al Parchetului de pe lângă T. C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2014 sub nr._, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul P. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 C.pen. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.321 alin.1 C.pen., reținându-se în esență că la data de 10.10.2010 inculpatul a provocat scandal public în incinta cinematografului din Tomis Mall, tulburând ordinea și liniștea publică, sens în care a întrerupt filmul care rula, agresând-o pe partea civilă T. M. Ș. și care a suferit leziuni care au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale, dar și un prejudiciu estetic.

Procurorul a reținut că la data de 10.10.2010, în jurul orei 16:30, partea civilă T. M. Ș. s-a deplasat la cinematograful din cadrul Complexului Tomis Mall C. pentru a viziona un film, fiind însoțită de prietenii săi – martorii D. C. I. și P. D.-N., fiecare cumpărând bilete care erau aferente unui anumit loc din interiorul cinematografului.

Atunci când s-au deplasat la locurile indicate pe bilet au constatat că acestea erau ocupate, drept pentru care partea civilă s-a adresat inculpatului P. D., care ocupa unul dintre aceste locuri, cu solicitarea (firească dealtfel) să îl elibereze.

Regulile de comportament normal și civilizat ar fi impus ca ocupanții fără drept ai locurilor plătite de partea civilă să le elibereze discret și rapid scaunele, dar inculpatul, fără niciun motiv logic, deși era evident în culpă, s-a manifestat recalcitrant, apoi a generat un incident soldat cu agresarea părții civile (inițial cu capul în zona feței, iar ulterior cu pumnul în aceeași zonă) și întreruperea spectacolului cinematografic aflat la început, faptele fiind deja consumate în momentul când a avut loc intervenția poliției, fără ca acest aspect să schimbe în vreun fel situația legată de încălcarea legii penale.

Ca efect al agresiunii suferite partea civilă a avut nevoie de un număr de 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, suferind și un prejudiciu estetic, motiv pentru care, susține procurorul, se justifică încadrarea juridică reținută.

În același timp, întrucât actele de agresiune au fost comise în timpul unui spectacol la care participau mulți oameni, procurorul a apreciat că acestea au avut în mod evident și consecința concomitentă a producerii unui scandal public, tulburându-se ordinea și liniștea publică.

Situația de fapt reținută de procuror se sprijină pe următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate (f. 29-33 d.u.p.); înscrisuri, inclusiv procese-verbal și rapoartele întocmite de agenții de poliție care s-au deplasat la fața locului (f 24-28 d.u.p.); certificatul medico-legal nr.1569/A2agresiuni/14.10.2010 (f. 23 d.u.p.); certificatul medico-legal nr.1612/A2agresiuni/2010 (f. 34, 35 d.u.p.); raportul de expertiză medico-legală nr.58/A1agresiuni/27.04.2011 (f. 37, 38 d.u.p.); suplimentul la raportul de expertiză medico-legală nr.218/20A1agresiuni/17.01.2014 (f. 41 d.u.p.); declarațiile martorilor – F. G. (f. 42 d.u.p.), Ț. N. (f. 43 d.u.p.), D. C.-I. (f. 45-49 d.u.p.), Parid D.-N. (f. 50-53 d.u.p.), C. L. (f. 54-57 d.u.p.) și P. C.-E. (f. 58-61 d.u.p.); declarațiile inculpatului (f. 78-82 d.u.p.).

1. Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:

În ședința publică din data de 20.03.2014, având în vedere dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.255/2013 și art.343 C.proc.pen., cauza a fost trimisă judecătorului de cameră preliminară, inculpatul și avocatul având posibilitatea să depună cereri sau excepții.

Prin încheierea judecătorului din data de 15.05.2015 au fost respinse cererile formulate de avocații inculpaților și, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen. s-a constatat competența și legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr.13/P/2014 al Parchetului de pe lângă T. C., legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, astfel că s-a dispus începerea judecății.

Încheierea judecătorului de cameră preliminară de la J. C. a rămas definitivă prin respingerea contestației inculpatului – încheierea nr.412/22.07.2014 a judecătorului de cameră preliminară de la T. C..

La data de 17.09.2014 partea civilă și-a precizat pretențiile civile pe care le are față de inculpat – plata sumei de 3.000 de lei reprezentând daune materiale și 20.000 de euro reprezentând daune morale, fiind depuse și o . și fotografii în susținerea cererii (f.17-44).

La data de 19.11.2014 S. de Urgență „B. A.” a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 298 de lei, depunând la dosar un decont în acest sens (f. 62-64 d.u.p.).

În ședința publică din 04.12.2014 instanța a luat act de faptul că inculpatul nu solicită procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, contestând probele, astfel că în temeiul art.374 alin.7 C.proc.pen. instanța a încuviințat readministrarea probelor contestate – declarațiile părții civile; declarațiile martorilor, inclusiv martorii Ț. N. și F. G..

De asemenea, instanța a încuviințat proba cu fotografiile depuse la dosar de inculpat (f. 49-54) și proba cu înscrisuri solicitată de partea civilă, prorogând proba cu privire la efectuarea unei noi expertize medico-legale, după formularea în scris a cererii conform art.172 C.proc.pen.

La același termen au fost audiați inculpatul și partea civilă (f. 69-76).

La data de 29.01.2015 instanța a respins ca neîntemeiată cererea de efectuare a unei noi expertize medico-legale pentru considerentele arătate în practicaua încheierii (f. 46, 47) și au fost audiați martorii Parid D.-N. și D. C. (f. 108-112). De asemenea, ținând cont de cererea formulată de partea civilă, în sensul instituirii măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, instanța a dispus emiterea de adrese către O.C.P.I. și S.P.I.T. C., fiind prorogată și solicitarea inculpatului de efectuare a unei cercetări la fața locului.

La termenul din 26.02.2015 au fost audiate martorele C. L. și P. C.-Emiliea (f. 129-133).

La data de 06.03.2015 și 18.03.2015 au fost comunicate instanței de către O.C.P.I. și S.P.I.T. înscrisurile solicitate (f. 139-169; 172).

În ședința publică din 07.05.2015 au fost audiați martorii Ț. N. și F. G. (f. 183-186) și a fost respinsă solicitarea inculpatului prin avocați de efectuare a unei cercetări la fața locului pentru considerentele arătate în încheierea de dezbateri. De asemenea, instanța a pus în discuție și schimbările de încadrare juridică formulate de avocați, urmând ca instanța să se pronunțe asupra lor odată cu fondul. Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța a declarat cercetarea judecătorească încheiată, după ce a pus în discuție și cererea părții civile de instituire a măsurii sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor inculpatului până la concurența pagubei.

1. Situația de fapt reținută de instanță:

În fapt, la data de 27.10.2010 partea civilă T. M.-Ș. a formulat plângere prealabilă față de inculpatul P. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, comisă la data de 10.10.2010. Partea civilă a menționat în cuprinsul plângerii că la acea dată, în jurul orei 16:30, a intrat împreună cu câțiva prieteni în sala de cinematograf din incinta magazinului Tomis C. pentru a viziona un film și, ajungând la rândul pe care se aflau locurile lor, în timp ce pe ecran rulau reclame și era semi întuneric în sală, a constatat că scaunele sunt ocupate.

Fiind primul din șirul de persoane care pătrunsese pe rând, partea civilă s-a adresat persoanei care ocupa unul dintre locuri, spunându-i că se află pe locul său, solicitându-i să-i arate dacă are bilet pentru acel loc.

Persoana respectivă nu a vrut nici să se ridice, nici să-i arate biletul, deși a repetat întrebarea, solicitându-i din nou să îi arate biletul care să confirme locul pe care stătea. Fără vreo reacție prealabilă care să-i dea de bănuit, incupatul s-a ridicat și l-a lovit puternic cu capul în zona dreaptă a feței, partea civilă a făcut câțiva pași în lateral, însă până să își revină, inculpatul a venit după el și i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul în aceeași zonă, respectiv pe partea dreaptă la nivelul pometelui drept; în acel moment, partea civilă a simțit o lovitură foarte puternică, și-a pierdut cunoștința și a căzut pe treptele dintre rânduri, fiind ajutat de colegii său să se ridice. În timp ce se deplasa spre toaletă pentru a a-și pune apă rece în zona respectivă, deoarece îl durea foarte tare, a auzit cum inculpatul îl înjura și amenința că îl omoară, aflând că inculpatul a fost oprit de prietenul său D. C., care de altfel a sunat și la 112.

Ajunși la fața locului, agenții F. G. și Ț. N., audiați și în calitate de martori, au întocmit procesul-verbal din data de 10.10.2010, ora 17:00 (f. 24, 25 d.u.p.), în care au consemnat următoarele: numitul P. D. a declarat verbal că se afla împreună cu soția și cu cei trei copii în incinta cinematografului situat la . Mall și, la un moment dat, un tânăr a revendicat scaunul pe care se afla, vorbindu-i pe un ton ridicat. Cum discuția a degenerat, l-a lovit pe acesta în zona feței.

Partea civilă T. M.-Ș. a arătat că, aflându-se cu niște prieteni la cinematograful din Tomis Mall a constatat că locurile lor erau ocupate de un bărbat însoțit de familia sa; i-a spus că locurile sunt ale lor, moment în care acesta l-a lovit în zona feței.

Numitul P. D. a mai arătat, verbal, că și partea civilă l-ar fi lovit în zona feței, spărgându-i un dinte.

Conform fișei de intervenția din 10.10.2010 rezultă că apelul la 112 a fost efectuat la 16:20, cei doi polițiști ajungând la cinema la 16:22, descrierea situaței de fapt făcută de numitul D. C. I. și consemnată de polițiști fiind următoarea: a avut loc un conflict spontan între prietenul său, T. M.-Ș. și un alt client al cinematografului, P. D., pe fondul unor neînțelegeri privind scaunele pe care aceștia urmau să le ocupe, aceștia lovindu-se reciproc. Inclusiv din raportul din 27.11.2013 (f. 27 d.u.p.) întocmit de F. G. se menționează că inculpatul și partea civilă se acuzau reciproc de loviri. Martorul Ț. N. a menționat în declarația dată în fața procurorului că apreciază că a existat o busculadă, părțile lovindu-se reciproc.

Se observă că încă de la momentul imediat următor finalizării conflictului părțile aveau versiuni diferite în legătură cu cele ce tocmai se petrecuseră; totuși, se pare că inculpatul a recunoscut verbal că a lovit-o pe partea civilă, susținând în schimb că și el a fost agresat.

În cauză au fost depuse acte medicale atât de inculpat, cât și de partea civilă:

Conform certificatului medico-legal nr.1569/A2agresiuni/14.10.2010 (f. 23 d.u.p.) inculpatul a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure (dureri ușoare la nivelul articulației temporo-mandibulare dr.; echimoză violacee palidă de 3/2 cm, pe fond tumefiat – reg. frontală stg.; fractură coronară 1/5 – dinte 12; fractură coronară liniară, verticală – dinte 11; fractură coronară 1/7 – dinte 21). Leziunile pot data din 10.10.2010 și necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor traumatice.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.58/A1agresiuni/27.04.2011 (f. 37, 38 d.u.p.) și a suplimentul la raportul de expertiză medico-legală nr.218/20A1agresiuni/17.01.2014 (f. 41 d.u.p.), numitul T. M.-Ș. a prezentat la data de 10.10.2010 un traumatism facial; leziunile de violență au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure și au necesitat aproximativ 30 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii, perioadă care s-ar prelungi la circa 50 de zile în situația efectuării tratamentului de chirurgie plastică. Acesta prezintă un prejudiciu estetic minim/mediu ce poate fi corectat prin tratament de chirurgie plastică; nu sunt elemente obiective pentru încadrarea în art.182 C.pen.

În declarațiile date în faza de urmărire penală și ulterior în fața judecătorului, partea civilă și-a menținut poziția explimată inițial în plângere, detaliind circumstanțele producerii incidentului.

Astfel, partea civilă a menționat că era însoțit la film de martorii D. C.-I. și P. D.-N., dar și de numitele S. S. și A. D.. În momentul în care a pătruns pe rândul pe care erau locurile, a constatat că locurile sunt ocupate, astfel că i s-a adresat inculpatului, întrebându-l dacă are bilet pentru locurile respective, moment în care inculpatul a început să îi adreseze injurii, spunându-i că vrea să vadă filmul. Partea civilă l-a mai întrebat încă o dată, moment în care a vrut să ducă mâna la buzunar pentru a-i arăta biletele, împrejurare în care inculpatul, fără să se ridice, l-a tras de tricou și l-a lovit cu capul în obrazul drept. Inculpatul a vrut că se ridice de pe scaun, moment în care a intervenit martorul D. C., prinzându-l în brațe. Partea civilă s-a deplasat către capătul rândului, moment în care a observat că agresorul a reușit să scape din strânsoarea martorului și s-a îndreptat spre el, aplicându-i o lovitură cu pumnul în obrazul drept. Din cauza loviturii a căzut, pierzându-și cunoștința, fiind ajutat să se ridice de prietenii săi, după care s-a deplasat spre baie, observând că bărbatul intenționa să vină după el, dar a fost oprit de martorul D. (declarație din 02.02.2011).

La data de 25.01.2014 partea civilă a arătat că își menține declarațiile iniale, cu următoarele precizări: în momentul în care s-a aplecat să îi ceară inculpatului P. să-i elibereze locul, a fost lovit cu capul în gură de acesta, fiind prins de maiou; vătămarea din partea dreaptă a fost cauzată de lovitura aplicată cu pumnul stâng, după ce partea civilă a ieșit din rând; filmul nu începuse, rulau reclame pe ecran; spectacolul a fost întrerupt, lumea a început să strige, s-au aprins luminile; incidentul a durat aproximativ 5 minute; la rândul său, după ce a fost lovit cu capul în figură și pumnul stâng în obraz de inculpat, l-a busculat pe acesta din urmă în încercarea de a scăpa, urmărind să se apere de agresiunile lui; pe scări s-a produs o busculadă, astfel că s-a aprins lumina.

În fața instanței partea civilă a arătat că martorul D. a încercat să se interpună între el și incupat, sărind de pe rândul inferior, după ce inculpatul l-a lovit cu capul în partea dreaptă a feței, moment în care partea civilă l-a împins pe inculpat, reușind să scape și să se deplaseze spre capătul rândului. În momentul primei lovituri l-a împins pe inculpat pentru a se elibera. După aceea, a fost lovit cu pumnul de inculpat la capătul rândului. Partea civilă a mai arătat că s-a adresat inculpatului pe un ton civilizat, iar în spatele său se afla martorul P. și prietena părții civile, dar nu știe cu exactitate ce s-a întâmplat ulterior cu aceștia, atunci când a ajuns la capătul rândului. Deși menționează că nu a văzut ca inculpatul să prezinte urme de sânge în zona gurii sau să aibă vreun dinte spart imediat după incident, confirmă partea civilă că inculpatul a reclamat în fața polițiștilor sosiți la fața locului că a fost lovit, arătându-le un dinte, fără însă a fi ceva vizibil.

Declarațiile părții civile se coroborează cu declarațiile martorilor audiați atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, martori care l-au însoțit pe T. M.-Ș. la film în acea după-amiază; unele nuanțări vor fi însă făcute.

Martorul D. C. se afla pe un rând mai jos decât cel pe care intrase partea civilă, martorul P. D. și numita A. D.. Din poziția în care se afla, așezat pe scaun, l-a observat pe T. M.-Ș. când îl întreba pe un bărbat dacă are bilet pentru locul pe care îl ocupă, acesta din urmă reacționând violent, prinzând-o pe partea civilă de haină, trăgând-o spre el, împrejurarea în care inculpatul i-a aplicat o lovitură părții civile cu capul în figură. Martorul a trecut peste scaunul său, a ajuns lângă bărbatul respectiv, a încercat să îl oprească apucându-l din spate de brațe, timp în care partea civilă s-a retras în capătul culoarului, depășindu-l pe martorul P. D.. Bărbatul a scăpat din mâinile sale și i-a aplicat părții civile o lovitură cu pumnul stâng în obrazul drept. Partea civilă a căzut, iar ulterior, cu ajutorul prietenilor, s-a ridicat și a plecat spre toaletă, bărbatul spunând că îi omoară, intenționând chiar să îl urmărească pe M., oprindu-se doar după ce martorul i-a comunicat că a apelat 112. Nu a văzut ca partea civilă să îl lovească pe inculpat, însă ambii s-au jignit reciproc (declarație dată în fața instanței).

În fața judecătorului martorul a confirmat faptul că inculpatul a reclamat în fața polițiștilor sosiți la fața locului că și el a fost lovit, însă nu a văzut urme de sânge pe fața inculpatului sau vreun dinte spart. A mai arătat că pe rândul pe care a pătruns partea civilă, în spatele acesteia, mai erau martorul P. și prietena de a atunci a lui T. M., numita A. D., fără a putea preciza ordinea în care cei doi erau poziționați în spatele părții civile. De asemenea, martorul a arătat că s-a produs un „vacarm”, iar inculpatul l-a dat la o parte pe martorul P. înainte de a-i aplica cea de-a doua lovitură părții civile.

Nu sunt susținute în schimb afirmațiile martorului în sensul că partea civilă căuta locul cu telefonul pe post de lanternă, nici măcar partea civilă nesusținând o astfel de ipoteză. Oricum, o asemenea împrejurare nu ar avea oricum vreo relevanță din perspectiva stabilirii situației de fapt și a încadrărilor juridice.

Martorul P. D.-N. a arătat că în jurul orei 16:30 a ajuns împreună cu partea civilă la cinematograf, martorul D. C. I. coborând din sală pentru a le da biletele deoarece întârziaseră la film. Ajungând pe rândul pe care ar fi trebuit să stea, partea civilă s-a aplecat către persoana care ocupa unul dintre locuri, întrebând-o dacă are bilete pentru acel loc; bărbatul a răspuns flegmatic, astfel că partea civilă a repetat întrebarea, moment în care inculpatul l-a apucat de haină pe T. M. și l-a lovit cu capul în gură. În acel moment partea civilă s-a retras în spatele martorului, îndreptându-se către ieșire, însă inculpatul s-a ridicat pentru a-l urmări, moment în care martorul D. C. a sărit pe rândul lor, încercând să-l imobilizeze pe inculpat, strângându-l din spate de brațe. Inculpatul a reușit să scape din strânsoare și și-a continuat drumul către partea civilă. Martorul P. a vrut să îl oprească, însă inculpatul a reușit să o lovească pe partea civilă cu pumnul în față, lovitura trecând la mică distanță de capul martorului. M. a căzut jos, iar ulterior acesta a fost ridicat de cei doi martori, părăsind sala de frică, fiind urmat de prietenii săi, dar și de inculpat, care părea că mai dorește să îl lovească.

În fața instanței martorul a declarat că inculpatul era iritat de faptul că M. îi bloca vederea, partea civilă fiind ușor aplecată spre inculpat în momentele premergătoare primei lovituri, precizând că partea civilă nu l-a lovit pe inculpat. Deși inculpatul nu avea pe față sânge, martorul confirmă totuși că susține că are un dinte ciobit, fără ca martorul să observe vreo leziune de acest gen. Martorul a menționat că partea civilă nu a adresat jigniri inculpatului și că în momentul celei de-a doua lovituri era cumva interpus între inculpat și partea civilă, în zona scărilor, la ieșirea de pe rând. Lumina în cinematograf s-a aprins după ce partea civilă a căzut pe jos în urma celei de-a doua lovituri, filmul fiind întrerupt. În sală oamenii au fost agitați, s-a creat o busculadă, însă oamenii s-au comportat civilizat, nu s-au călcat în picioare.

Analizând declarațiile părții civile și ale martorilor, instanța nu sesizează neconcordanțe decât în privința unor împrejurări neesențiale – că partea civilă folosea telefonul pe post de lanternă pentru a vedea numărul locului; că inculpatul și partea civilă și-au adresat jigniri reciproce (martorul D.), respectiv că partea civilă nu l-a jignit pe inculpat (martorul P.).

De asemenea, din analiza acestor declarații, în special cele ale părții civile în care se arată că ea și inculpatul s-au „bruscat reciproc”, ținând cont că însă de la acel moment inculpatul a invocat anumite leziuni, rezultă că în incidentul ce face obiectul prezentului dosar inclusiv inculpatul a fost agresat, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal, instanța neputând fi de acord cu aserțiunile procurorului cum că ar fi o probă preconstituită sau că leziunile ar fi fost dobândite în alte împrejurări, „în condițiile în care conflictul a avut loc în jurul orei 18:00, iar în certificatul medico-legal se face referire la ora 16:30”. După cum rezultă din probatoriul administrat, conflictul a avut loc fără îndoială în jurul orei 16:20-16:30, astfel că singura explicație logică este aceea că leziunile au fost produse în urma acelui conflict; de altfel, aceasta a fost poziția constantă a inculpatului, inclusiv imediat după consumarea conflictului, confirmată atât de partea civilă, cât și de martorii propuși de aceasta. Cu toate acestea, leziunile nu sunt urmare a unui atac asupra inculpatului, ci pe fondul încercărilor părții civile și a martorilor de a se apăra de furia acestuia, astfel cum se va arăta în continuare.

Analizând declarațiile inculpatului și ale martorelor propuse de acesta, instanța constată o neconcordanță vădită, manifestă, ce s-a putut observa pe parcursul desfășurării întregului proces penal, ceea ce determină instanța să constate lipsa lor de sinceritate, poziția martorelor fiind oricum subiectivă ținând seama de relația soț – soție, respectiv cumnată (soția fratelui martorei P.).

Trecând peste motivele pentru care inculpatul, soția și copiii acestora s-au deplasat la cinematograf în acea zi (însoțiți sau nu de cumnata lor și fiica acesteia), inculpatul a declarat că avea bilete pe rândul 14 din sală, locurile 5, 6 și 7, care au fost ocupate de cumnata sa, soția sa și el, pe rândul 13, undeva în fața lor, așezându-se cei trei copii care îi însoțeau.

La un moment dat pe rând a pătruns un grup de 4-5 persoane, primul din acest grup ajungând în dreptul său, fiind nevoit să se ghemuiască, crezând că acesta va trece mai departe. În acel moment persoana respectivă i-a solicitat să îi arate biletele, pretinzând că inculpatul s-ar fi așezat pe locurile lui, timp în care persoana în cauză obtura proiecția, fiind chiar în dreptul geamului pe care se proiecta filmul, persoanele din sală începând în acel moment să vocifereze.

În aceste condiții, inculpatul l-a împins ușor pe individ spre stânga, moment în care acesta a devenit violent și i-a solicitat din nou să îi arate biletele. L-a mai împins o dată spre stânga cu mâna, din poziția șezut, moment în care partea civilă (căci despre ea este vorba) l-a lovit puternic cu pumnul, spărgându-i un dinte, continuând să îl lovească cu pumnii și genunchii în zona capului, instinctul fiind acela de a se ghemui în scaun și de a-și proteja cu brațele capul. Soția și copiii au început să țipe, moment în care tânărul s-a dezechilibrat, iar un tânăr care în însoțea și se afla în dreptul soției sale a încercat că îl tragă înapoi spre capătul rândului. Din cauza locului strâmt, atât inculpatul, cât și soția și cumnata, precum și cei din grupul agresorului au ieșit către capătul rândului, fără însă ca inculpatul să-l lovească pe T. M.. La capătul rândului și-au adresat reciproc injurii, s-a creat o busculadă din cauza spațiului îngust, iar unul dintre cei prezenți a căzut pe scări.Ulterior s-a aprins lumina în sală și a ieșit în afara scării unde a sesizat că are un dinte spart, iar tânărul respectiv o roșeață în zona ochiului.

La data de 21.05.2013 inculpatul a fost din nou audiat. Astfel, acesta a invocat că nici nu avea cum să se ridice de pe scaun în momentul în care partea civilă a ajuns în dreptul său, deoarece locul nu permite trecerea a două persoaane una pe lângă cealaltă, aspect contrazis chiar de fotografiile depuse chiar de inculpat, în condițiile în care, după cum se poate observa (f. 50), scaunele se rabatează. Inculpatul a precizat că în momentul în care a încercat că o împingă pe partea civilă ușor spre stânga, aceasta nu s-a clintit, începând să îl amenințe și să îl jignească, moment în care copiii au început să plângă, astfel că i-a pus din nou mâna pe șold, împingându-l puțin mai energic, dar fără al dezechilibra sau dărâma. Inculpatul susține că atunci partea civilă l-a lovit cu pumnul în figură, spărgându-i dintele, în timp ce stătea în poziția șezut, cu fața către partea civilă. Deoarece nu se putea ridica de pe scaun (aspect în mod evident nereal), inculpatul ar fi început să se apere, punându-și mâinile deasupra capului, simțind 5-6 lovituri în partea din spate a capului și în umeri (de menționat că certificatul medico-legal depus de inculpat nu confirmă vreo leziune în aceste zone, nici măcar vreo echimoză, deși se presupune că partea civilă ar fi fost în măsură să creeze astfel de leziuni, în condițiile în care, chiar de la prima lovitură, a reușit să îi spargă un dinte inculpatului). În continuare inculpatul s-a prins de mijlocul părții civile, încercând să îl scoată afară de pe rând, în timp ce un coleg aflat în spatele „agresorului” îl trăgea pe acesta cu aceeași intenție.

Precizează inculpatul că lumea din sală a început să se agite, tot rândul a început să se deplaseze, el ieșind ultimul, astfel că s-a creat o busculadă între grupul lui T. și celelalte persoane ce se aflau pe rând, cei din grupul părții civile începând să amenințe, în urma îmbrâncelilor căzând pe jos mai mlte persoane, inclusiv cumnata sa și T., dar și alte persoane din grupul acestuia (inițial a declarat că a căzut „o persoană”). Inculpatul, pe lângă dintele spart, a observat că îi curge sânge din buză (aspect nemenționat în prima declarație). Arată inculpatul că nu l-a lovit nici măcat o dată pe T., roșeața de la obraz fiind probabil cauzată de căderea pe scări.

În fața instanței inculpatul aduce în discuție „reguli” de comportare după începerea fimului, respectiv că se vor ocupa „numai locurile libere” și insistă pe faptul că filmul începuse (aspect fără nicio importanță pentru judecător) și își menține în mare partea declarația din 21.05.2013, cu mențiunea că el și partea civilă s-au îmbrâncit și s-au înjurat reciproc (după ce anterior inculpatul fusese lovit cu brutalitate, conform propriilor afirmații). Când a început să îl împingă pe inculpat, în sală s-a creat panică, filmul fiind întrerupt. După incident, a revenit în sală și a urmărit filmul. A menționat inculpatul că nu poate preciza dacă a fost lovit cu altceva decât cu pumnii, deoarece stătea ghemuit.

Deși relațiile apropiate, de rudenie, dintre o parte și un martor nu trebuie să conducă întotdeauna la concluzia că declarațiile acestuia sunt subiective, instanța consideră că în cauza de față susținerile numitelor C. L. și P. C.-E. sunt în mod evident nesincere, astfel cum se va arăta în continuare.

Martora C. L. susține inițial teza conform căreia partea civilă obtura proiecția filmului ceea ce a provocat strigăte de nemulțumire din sală, auzind cum i-a solicitat inculpatului să-i arate biletele, adresându-i totodată injurii și solicitându-i insistent să se ridice de pe scaun.

La un moment dat, martora susține că a auzit-o pe soția inculpatului și pe copilul acestuia cum strigau “nu mai da în M.” și “nu mai da în tati”, astfel că a bănuit că inculpatul este lovit (de reținut că distanța dintre martoră și inculpat era de un scaun, conform propriilor declarații). Martora precizează sec faptul că nu a văzut în ce fel a fost lovit inculpatul ca urmare a poziției sale și întunericului (deși este de notorietate faptul că în sala de cinema, pe parcursul derulării unui film, există o oarecare lumină generată de proiector, suficientă pentru a observa ce se întâmpla la 1 m distanță, mai ales că, potrivit declarațiilor întregii familii P., filmul era practic proiectat pe corpul părții civile, iar nu pe ecran). Martora arată în continuare că tinerii de pe rând s-au îndreptat spre scări, fiind urmați de inculpat și de soția sa, martora rămânând pe loc. Pe scări a observat că anumite persoane au căzut pe jos, fără a putea specifica cine anume (așadar, contrar declarațiilor inculpatului, cumnata lui nu a căzut pe jos, ci a rămas pe loc). Martora nu poate preciza dacă pe culoar cumnatul său a fost lovit. Ulterior, s-a aprins lumina și toată lumea a părăsit încăperea, ea rămânând cu copiii pentru a-i liniști. După acestă întrerupere filmul a încep, iar după o jumătate de oră inculpatul și soția acestuia au revenit la locurile lor. După ce s-a terminat filmul martora a observat că inculpatul are un dinte lipsă.

La data de 22.05.2012 martora face noi declarații în fața organelor de cercetare penală. De această dată martora precizează că a observat cum tânărul l-a lovit pe cumnatul ei în zona capului, însă nu a văzut unde l-a lovit, cum l-a lovit și câte lovituri i-a aplicat inculpatului acelui tânăr (susțineri contradictorii în cuprinsul aceleiași declarații, probabil ca urmare a precizărilor ce i-au fost solicitate de către organul de cercetare penală în legătură cu descrierea acestui moment), deoarece era înghesuială (în declarația precedentă menționase că nu a văzut loviturile din cauza întunericului și a poziției în care se afla). Martora precizează că nu se putea ridica se pe scaun deoarece era locul strâmt, iar două persoane nu puteau să stea una în fața celeilalte, declarații făcute pentru a susține astfel teza probatorie cum că inculpatul nu-i putea aplica părții civile o lovitură cu capul în față. Nici în această declarație martora nu susține totuși că ar fi căzut în urma busculadei create, contrar afirmațiilor inculpatului. Ulterior, la finalul filmului, martora a observat că inculpatul avea buza umflată (fără a mai face vreo mențiune cu privire la vreun dinte).

Cu ocazia audierii de către judecător, martora revine din nou asupra declarației, precizând că nu a văzut ca partea civilă să-i fi aplicat vreo lovitură inculpatului, dar l-a văzut pe acesta ținând mâinile la cap (deși inculpatul a arătat că motivul pentru care ținea mâinile astfel era acela de a se feri de loviturile părții civile). Martora precizează că nu știe unde a fost lovit inculpatul, dar ținea mâinile la cap pentru a se apăra, iar în momentul în care soția acestuia a țipat “nu mai da”, inculpatul era în poziția șezut. O asemenea contradicție în declarații pune la îndoială însăși prezența martorei în sala de cinematograf în acea după-amiază, iar declarațiile fără noimă continuă: în momentul în care inculpatul ținea mâinile deasupra capului, acel tânăr era deasupra inculpatului, dar nu a văzut ca acesta să-i aplice vreo lovitură.

Ulterior, susține martora, inculpatul, soția, partea civilă și cei din grupul acesteia au ieșit de pe rând îmbrâncindu-se, motivul fiind acela că se aplicau lovituri (aspect pe care nici inculpatul, nici partea civilă și nici ceilalți martori nu l-au perceput, martora arătând în cursul urmăririi penale că nu a văzut ca în aceste împrejurări să se aplice lovituri). Cu toate acestea, inculpatul nu a aplicat nicio lovitură. În fața instanței martora își aduce aminte să și ea a ieșit din rând (deși în cursul urmăririi penale a precizat că a rămas pe loc), și revine asupra a ceea ce a declarat menționând că de fapt persoanele care ieșeau de pe culoar nu se loveau și că a observat în zona scărilor o persoană care căzuse, însă nu știe despre cine era vorba. Fiind întrebată de ce în cursul urmăririi penale a declarat că l-a văzut pe acel tânăr lovindu-l pe inculpat, martora a precizat că de fapt așa a bănuit la acel moment, fiind percepția cumnatei sale. Martora menționează că ulterior terminării filmului a observat că inculpatul are buza umflată și un dinte ușor ciobit și nu își mai amintește dacă inculpatul și soția acestuia au revenit să vadă filmul.

În raport de declarațiile vădit nesincere ale martorei C., care nu se coroborează nici măcar cu cele ale inculpatului și ale martorei P. sub unele aspecte, există un evident dubiu că aceasta a fost prezentă în sală la momentul izbucnirii conflictului, astfel că instanța va înlătura acest mijloc de probă.

Martora P. C.-E., a cărei prezență este în sala de cinema este confirmată de partea civilă și de martori, a menționat că după începerea filmului, pe rândul pe care s-au așezat au intrat mai mulți tineri, primul dintre ei oprindu-se în fața soțului său, astfel că obtura proiecția filmului, solicitându-i inculpatului să-i arate biletele, pretinzând că stă pe locurile lor. Inculpatul i-a spus tânărului să înainteze pe culoar, însă bărbatul a insistat, aducându-i injurii și amenințări inculpatului, moment în care acesta din urmă l-a împins ușor de șold pentru a nu obtura imaginea. În acest moment, susține martora, tânărul a început să îl lovească pe inculpat, care și-a dus mâinile la cap pentru a se apăra. Soțul său nu l-a lovit pe acel tânăr. Ulterior, persoana care era în spatele tânărului l-a tras pe acesta spre capătul rândului, fiind toți antrenați în această mișcare. La capătul rândului, din cauza spațiului strâmt, câteva persoane au căzut pe scări, însă nu a văzut cine. După ce s-au aprins luminile a observat că soțului îi curgea sânge din gură și avea un dinte lipsă. Nu a observat ca partea civilă să aibă vreo urmă de violență pe față.

Fiind audiată la data de 22.05.2012, martora a arătat că a văzut cum soțul său a fost lovit în plină față, după care a început să îl lovească în cap și în zona umerilor (deși certificatul medico-legal nu se referă la astfel de agresiuni), iar la un moment dat inculpatul l-a prins de mijloc pe tânăr, moment în care un alt tânăr, ce se afla în fața martorei, încerca că îl tragă pe agresor spre capătul rândului. Din cauza stării de panică, au ieșit cu toții de pe rând. Martora aduce un element nou: a văzut că mai multe persoane au căzut din cauza busculadei, printre care și soțul său, dar și partea civilă (aspect nesusținut nici măcar de inculpat). Martora confirmă de această dată că tânărul respectiv prezenta urme de violență – o roșeață la obrazul drept. Nu a văzut ca soțul său să îl lovească pe acel tânăr.

În fața instanței martora a declarat că după ce a fost lovit de inculpat în zona gurii, inculpatul își ținea mâinile în acea zonă, sprijinindu-și cumva și capul pentru a se apăra. Ulterior, în timp ce toată lumea ieșea din rând, a auzit cum partea civilă și inculpatul își adresează injurii. La un moment dat lumina s-a aprins și a observat că inculpatul și partea civilă se ridicau de pe jos, bănuind că au căzut pe platforma din capătul rândului, de lângă scări. A observat că soțul său avea un dinte fisurat, iar din buza superioară îi curgea puțin sânge. Inclusiv partea civilă avea o roșeață în zona ochiului stâng sau drept. După ce lucrurile s-au liniștit și au plecat organele de poliție, au revenit în sală deoarece nu se terminase filmul.

Cu referire la faptul că inculpatul i-a înmânat cartea de vizită mamei părții civile, aspect susținut și de inculpat, martora a menționat că soțul său a procedat astfel pentru a-i da eventual un sfat părții civile, considerând ceea ce s-a întâmplat un act de bravism al acestuia.

În raport de probele analizate, instanța reține că, pe fondul unei atitudini sfidătoare a inculpatului care nu a dorit sub nicio formă să facă dovada că ocupă locurile pentru care a cumpărat bilete (susținând chiar în fața instanței că îi era imposibil să facă această dovadă deoarece geaca în care erau biletele se afla pe rândul inferior, lângă copilul său – argument pueril), partea civilă, în vârstă de 18 ani, a avut o reacție nepoliticoasă având în vedere diferența de vârstă, insistentă, izbucnind astfel un scurt conflict verbal presărat cu expresii și cuvinte jignitoare, moment în care, pe fondul acestei stări tensionate, inculpatul i-a aplicat părții civile o lovitură cu capul în zona obrazului drept. Astfel, din poziția șezut, inculpatul l-a tras pe T. M.-Ș. de haine spre el și, ridicându-se, a reușit să îl lovească ușor în zona feței. Instanța a arătat deja că acest procedeu nu era nici pe departe imposibil din perspectiva “topografiei” scaunelor în sala de cinema.

În acest context a intervenit de pe rândul inferior martorul D. C.-I. cu intenția de a-l proteja pe prietenul său. Între timp partea civilă a reușit să se elibereze violent din mâinile inculpatului, lovindu-l în zona gurii (intenționat, sau ca urmare a încercărilor disperate de a scăpa din mâinile inculpatului), astfel explicându-se leziunile pe care le prezintă acesta (doar din această perspectivă pot fi reținute declarațiile inculpatului și ale martorei P., neexistând nicio altă probă că inculpatul ar fi fost lovit într-o altă împrejurare, fiind în schimb categoric dovedită . suferită de acesta). După ce partea civilă s-a eliberat în această manieră, inculpatul a vrut să își continuie atacul, fiind oprit pentru scurt timp de către martorul D., acesta prinzându-l pe inculpat din spate, imobilizându-i brațele.

Cu toate acestea, inculpatul a reușit să se elibereze și și-a continuat deplasarea către partea civilă care, de frică, s-a retras spre capătul rândului, angrenând în această mișcare persoanele ce îl urmau, dar și pe cele care stăteau jos, inclusiv pe soția inculpatului. Martorul P. a încercat să se interpună în acele momente între inculpat și partea civilă, însă T. M.-Ș. a fost lovit de inculpat cu pumnul stâng în obrazul drept, lovitură care, suprapusă peste cea aplicată anterior, de o intensitate mai ușoară, a condus la leziunile constatate în raportul de expertiză medico-legală și în suplimentul la acesta. Imediat partea civilă a căzut pe podea, fiind ridicată de prietenii săi și condusă spre ieșire, în timp ce inculpatul o amenința și îi adresa cuvinte jignitoare.

Instanța consideră ca nefiind dovedite în cauză supozițiile inculpatului în sensul că partea civilă ar fi căzut pe scări ca urmare a busculadei și că astfel s-ar explica leziunile suferite. Partea civilă a declarat că în momentul în care a fost lovită cu pumnul a simțit o durere puternică, iar lovirea de un corp plat (podea) nu ar fi fost de natură să producă leziunile evidențiate în planșa foto de la f. 31, iar căderea pe o muchie a scărilor sau lovirea de o bară ar fi avut consecințe mult mai grave. Lovitura apare ca fiind indubitabil aplicată cu pumnul, în raport de leziunile provocate, specifice de altfel.

În tot acest timp în sala de cinematograf s-a iscat un vacarm, o stare de panică, filmul fiind întrerupt imediat după consumarea infracțiunii, majoritatea spectatorilor părăsind sala. De menționat că filmul respectiv era o animație (declarațiile martorilor), astfel că fără îndoială în sală erau foarte mulți copii, starea de tulburare a ordinii și liniștii publice fiind una deosebită.

Reține instanța că lovitura aplicată de partea civilă inculpatului nu a reprezentat nicidecum un atac în sensul art.44 alin.2 C.pen. 1969, ci o acțiune de apărare contra atacului declanșat chiar de inculpat. De altfel, chiar mobilitatea grupului aflat pe rândul respectiv și în care se afla și partea civilă, în sensul că toate persoanele s-au îndreptat spre capătul rândului, confirmă fără niciun dubiu că inculpatul era cel care ataca, iar partea civilă cea care încerca să se apere.

Pe de altă parte, în ciuda înălțimii superioare a părții civile, instanța a remarcat pe parcursul cercetării judecătorești împrejurarea că inculpatul este mult mai corpolent, fiind exclusă inclusiv din această perspectivă varianta ca acesta să fi fost agresat de un tânăr de 18 ani și, în plus, să nu riposteze în vreun fel.

Instanța a mai observat de asemenea că fizionomia părții civile nu a avut într-atât de suferit încât să se justifice încadrarea în noțiunea de “sluțire”. Partea civilă nu este nici mutilată, nici diformă, ci are o înfățișare normală, iar asimetria facială moderată la nivelul regiunii zigomatice drepte, cu ușoară aplatizare a acesteia în raport cu zona stângă, nu a putut fi sesizată cu ochiul liber de judecător.

1. Încadrarea juridică a faptelor:

Ca o chestiune prealabilă, în raport și de cele menționate anterior, instanța consideră că fapta comisă de inculpat nu poate fi încadrată în dispozițiile art.182 alin.2 C.pen. 1969 (respectiv în art.194 alin.1 lit.c C.pen. 2009). Prin sluțire se înțelege alterarea înfățișării fizice a victimei, deformarea, desfigurarea sau mutilarea acesteia, de natură să-i creeze un aspect neplăcut și să o prejudicieze din punct de vedere estetic. În suplimentul la raportul de expertiză se precizează: nu sunt elemente medicale obiective pentru încadrarea în art.182.

În pofida acestei concluzii, procurorul reține sluțirea; este adevărat, în definitiv este atributul organului judiciar să aprecieze care este încadrarea juridică a faptei, chiar independent de concluziile unui act medico-legal, dar înfățișarea părții civile, percepută de judecător, nu justifică în niciun caz reținerea dispozițiilor art.182 alin.2 C.pen. 1969, în raport și de cele deja arătate în legătură cu asimetria ușoară a regiunii zigomatice, aproape imperceptibilă.

În legătură cu schimbarea de încadrare juridică, instanța constată de asemenea că în conformitate cu art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.

Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.

De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.477¹ din C.proc.pen.

În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că art.5 alin.2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art.5 din Codul penal.

Față de acestea, având în vedere că potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.

Astfel, în raport de cele deja arătate într-un paragraf anterior, fapta inculpatului se încadrează conform Codului penal 1969 în dispozițiile art.181 alin.1 C.pen. 1969 în raport de numărul de 30 de zile îngrijiri medicale (în condițiile în care cele 50 de îngrijiri medicale sunt ipotetice, respectiv doar în condițiile în care partea civilă ar efectua o intervenție de chirurgie plastică, aceasta menționând în schimb chiar în fața instanței că nu a efectuat o astfel de intervenție, încercând medode alternative de corectare a ușoarei deficiențe), fiind sancționată cu pedeapsa de la 6 luni la 5 ani închisoare.

Corespondentul art.181 alin.1 C.pen. 1969 este art.193 alin.2 C.pen. 2009, limitele pedepsei închisorii fiind aceleași, cu posibilitatea aplicării unei amenzi penale. Cu toate acestea, pentru cele ce vor fi arătate, opțiunea instanței este în sensul aplicării unei pedepse cu închisoarea.

Ținând seama de numărul de zile de îngrijiri medicale (30) și în raport de toate celelalte aspecte ce vor fi analizate la secțiunea privind individualizarea judecătorească a pedepsei, conform Codului penal 1969 o pedeapsă de 2 ani închisoare apare ca fiind suficientă, în timp ce potrivit Codului penal 2009 instanța i-ar aplica inculpatului o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare.

Totodată, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice legea veche prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani (art.321 alin.1 C.pen. 1969), în timp ce conform legii noi limitele sunt de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amenda (art.371 C.pen. 2009). În consecință, pentru considerentele ce vor fi arătate, o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare apare ca fiind suficientă în cauză conform Codului penal, în timp ce potrivit art.371 C.pen. s-ar impune aplicarea unei pedepse de 9 luni închisoare.

Analiza continuă în raport de tratamentul sancționator al pluralității.

Astfel, aplicând dispozițiile art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969 instanța ar urma să aplice inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare; în condițiile în care sporul este facultativ, în raport de întreaga activitate infracțională a inculpatului, această pedeapsă apare ca suficientă pentru realizarea scopului și a funcțiilor pedepsei. În schimb, conform art.39 alin.1 lit.b C.pen. 2009 sporul de pedeapsă este obligatoriu, astfel că la pedeapsa cea mai grea de 1 an și 9 luni închisoare s-ar adăuga un spor de 3 luni închisoare, urmând ca în final incupatul să execute 2 ani închisoare. Se observă că rezultatul este același, astfel că analiza globală impune compararea posibilităților de individualizare a executării pedepselor.

Sub acest aspect, astfel cum se va arăta, instanța apreciază că nu se impune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, opțiunea de individualizare judiciară fiind pe vechiul Cod penal suspendarea executării pedepsei.

În schimb, ținând seama de condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei și a suspendării executării sub supraveghere, respectiv ca inculpatul să nu fi încercat zădărnicirea adevărului, ceea ce a făcut din moment ce instanța a sesizat o . de contradicții între declarațiile inculpatului și ale martorelor propuse de acesta (declarații nesincere), singura posibilitate de executare a pedepsei ar fi în regim de detenție.

Oricum, în raport de obligațiile impuse inculpatului, suspendarea condiționată a executării pedepsei conform Codului penal 1969 este mai favorabilă în raport de amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere potrivit Codului penal 2009 ; așadar, chiar trecând peste constatarea anterioră, legea veche este mai favorabilă.

Față de toate aceste considerente, în baza art.386 alin.1 C.proc.pen. instanța va admite cererea formulată de inculpat prin avocați de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 C.pen. 1969 în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.

Pe cale de consecință, va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat prin avocați de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 C.pen. 1969 în infracțiunea de lovirea sau alte violențe prev. de art.193 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.

Prin urmare, fapta inculpatului P. D. care, la data de 10.10.2010, în jurul orei 16:20, a lovit-o pe partea civilă T. M.-Ș. cu capul în zona feței, iar ulterior cu pumnul în zona obrazului drept, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare aprosimativ 30 de zile de îngrijiri medicale conform raportului de expertiză medico-legală nr.58/A1agresiuni/27.04.2011 (f. 37, 38 d.u.p.) și a suplimentului la raportul de expertiză medico-legală nr.218/20A1agresiuni/17.01.2014 (f. 41 d.u.p.), în timp ce se afla într-o sală de cinema din cadrul complexului comercial Tomis C., de față fiind și alte persoane care se pregăteau să vizioneze un film de animație, context în care s-a produs un scandal public și s-a tulburat în mod real liniștea publică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 C.pen. 1969 și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.321 alin.1 C.pen. 1969, ambele cu aplicarea art.5 alin.1 C.pen. 2009.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de vătămare corporală este reprezentat de acțiunea inculpatului de lovire a părții civile T. M.-Ș., inițial cu capul în zona feței, iar ulterior cu pumnul stâng în zona zigomatică dreaptă a feței.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în cauzarea unor leziuni traumatice părții civile ce au necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale conform raportului de expertiză medico-legală nr.58/A1agresiuni/27.04.2011 (f. 37, 38 d.u.p.) și a suplimentului la raportul de expertiză medico-legală nr.218/20A1agresiuni/17.01.2014 (f. 41 d.u.p.), legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată fiind dovedită cu certitudine prin mijloacele de probă administrate în cauză; între acțiunea de lovire și leziunile traumatice există legătură directă de cauzalitate, neinterpunându-se nicio cauză sau condiție care ar fi putut să întrerupă lanțul cauzal.

Din punct de vedere subiectiv, inculpatul a prevăzut rezultatul vătămător al faptei sale, urmărind producerea unor leziuni părții civile, ceea ce caracterizează forma de vinovăție a intenției directe prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen. 1969.

Contrar opiniei avocaților inculpatului, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.44 alin.1 C.pen. 1969 referitoare la legitima apărare, astfel cum instanța deja a arătat în cadrul situației de fapt. Potrivit dispoziției legale, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare.

Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia, sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Instanța constată că din analiza probelor s-a desprind concluzia că nu partea civilă a fost cea care a declanșat atacul, ci însuși inculpatul, acesta din urmă căpătând leziunile ce au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale tocmai ca urmare a acțiunii de apărare a părții civile, care a reușit inițial să scape, pentru ca ulterior să fie din nou lovită. În plus, o astfel de apărare ar fi avut într-adevăr consistență în condițiile în care inculpatul ar fi recunoscut că ar fi agresat-o în vreun fel pe partea civilă, ceea ce nu este cazul în speță. Cum inculpatul nu a fost vreun moment în situația de a se apăra, reținerea incidenței art.16 alin.1 lit.d C.proc.pen. coroborat cu art.44 alin.1 și 2 C.pen. 1969 este nejustificată și nesusținută de materialul probator.

Referitor la infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.321 alin.1 C.pen. 1969, elementul material al infracțiunii este realizat prin fapta inculpatului de a se manifesta violent față de partea civilă, folosind inclusiv cuvinte și expresii jignitoare (aspect confirmat de martori, partea civilă și inculpat).

În ceea ce privește urmarea imediată instanța reține că ordinea și liniștea publică țin de conduita în public a membrilor societății, conduită ce trebuie să fie conformă cu normele dreptului și ale moralei, adoptarea unei conduite contrare fiind de natură să creeze o stare de pericol pentru relațiile de conviețuire socială.

Instanța consideră că prin modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv într-un cinematograf în care se aflau un număr mare de persoane, inclusiv copii, ținând cont de agresivitatea fizică și verbală manifestată de inculpat, s-a produs un scandal public și a fost tulburată astfel liniștea publică.

Cerința esențială a infracțiunii (atașată laturii obiective) este de asemenea întrunită, fapta fiind săvârșită într-un cinematograf care, la acea oră, era accesibil publicului, de față fiind în afară de cei implicați mult mai multe persoane, inclusiv copii.

Fiind o infracțiune de pericol legătura de cauzalitate rezultă chiar din săvârșirea faptei (ex re), probatoriul administrat în cauză evidențiind fără îndoială că acțiunile inculpatului au tulburat liniștea publică.

Sub aspectul laturii subiective instanța constată că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă conform art.19 alin.1 lit.b C.pen. 1969 în sensul că deși violențele au fost comise cu intenție directă, nu a prevăzut în mod necesar rezultatul faptei – tulburarea ordinii și liniștii publice, acceptând doar posibilitatea producerii lui.

Față de toate aceste considerente, văzând dispozițiile art.396 alin.2 C.proc.pen., instanța constată că faptele există, au fost comise de inculpat și constituie infracțiuni, motiv pentru care va dispune condamnarea acestuia.

1. Individualizarea judecătorească a pedepselor:

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen. 1969 și dispozițiile art.72 C.pen. 1969, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal 1969, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Cu privire prima infracțiune săvârșită, infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 C.pen. 1969 protejează o valoare socială deosebit de importantă, respectiv integritatea corporală a individului contra unor acte intenționate îndreptate împotriva sa cu intenția de a îl leza. Gradul de pericol social abstract al faptei este relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv de la 6 luni la 5 ani închisoare sau amenda.

În concret, inculpatul, pe fondul unei nervozități de neînțeles cauzată de solicitarea legitimă a părții civile de a face dovada că are bilete pentru locurile pe care era așezat, coroborată cu o atitudine sfidătoare, zeflemitoare (care de altfel a stat la baza atitudinii nepoliticoase ulterioare a părții civile), fără a-i păsa de faptul că era însoțit la film de soția și copilul său și că se află într-un spațiu în care oamenii vin să se relaxeze (cinematograf), l-a prins pe T. M.-Ș. de haine și, trăgându-l spre el, i-a aplicat acestuia din poziția șezut o lovitură cu capul în zona feței.

Ceea ce surprinde este atitudinea agresivă a inculpatului față de un tânăr în vârstă de 18 ani (de vârstă apropiată cu unul dintre copiii săi conform declarațiilor soției), agresivitate care a căpătat amploare. Astfel, în ciuda faptului că prietenii părții civile au încercat să îl oprească pe inculpat, acesta i-a aplicat încă o lovitură acesteia cu pumnul stâng în obrazul drept, duritatea loviturii fiind ulterior confirmată de concluziile raportului de expertiză medico-legală: cca. 30 de zile de îngrijiri medicale ce se pot prelungi la cca. 50 de zile, în situația efectuării unui tratament de chirurgie plastică, prezentând inclusiv la acest moment un prejudiciu estetic minim/mediu.

Persoanele din sală nu au fost așadar spectatori la un film de animație, ci la manifestarea agresivă a inculpatului față de un tânăr de 18 ani care a îndrăznit să pună la îndoială faptul că el ar avea bilete pentru locurile respective. Un asemenea incident nu poate decât să șocheze, să inspire teamă, panică, mai ales că în sală erau copii însoțiți de părinți. De altfel, partea civilă, inculpatul și martorii folosesc termeni precum „vacarm”, „panică”, „agitație” pentru a descrie atmosfera din sală. Filmul a fost și întrerupt, iar ulterior, după aprinderea luminilor, spectatorii au părăsit sala indignați fiind de ceea ce s-a întâmplat. După ce organele de poliție ajunse la fața locului au plecat, inculpatul s-a întors să vizioneze filmul în continuare ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

În legătură cu persoana inculpatului, instanța reține că acesta are 44 de ani, este căsătorit, doi copii minori în întreținere, are ocupație și un loc de muncă, desfășurându-și activitatea sub forme unui P.F.A. care îi asigură o situație materială peste medie, studii 12 clase, fără antecedente penale. Toate acestea par să conducă la ideea că inculpatul este integrat pe deplin în societate, însă atitudinea sa procesuală a acestuia este de neînțeles, aspect negativ de care instanța va ține cont la dozarea pedepsei.

Astfel, inculpatul nu și-a asumat în niciun moment responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat, deși era persoana mai matură din acel conflict, încercând să caute argumente puerile pentru acțiunile sale și victimizându-se constant, deși „agresorul” închipuit era un copil de 18 ani, dar care, ține să menționeze inculpatul, era mai înalt (deși cel ce are constituția corpolentă este indubitabil inculpatul) și avea „părinții avocați”. În acest demers de victimizare și de deculpabilizare își implică rudele – soția și cumnata sa, instanța evidențiind cu ocazia analizării materialului probator contradicțiile evidente din cuprinsul declarațiilor acestora, acestea fiind încercări de zădărnicire a aflării adevărului. De altfel, chiar prezența martorei C. L. în sala de de cinema nu este certă, instanța având serioase dubii sub acest aspect.

Întreaga situație de fapt prezentată relevă o agresivitate și o periculozitate sporită a inculpatului, care a acționat spontan, fără a ține cont de locul în care se afla, ceea ce contrastează cu imaginea de soț iubitor și de soț grijuliu reliefată de martorele P. C.-E. și C. L..

Pedepsele ce îi vor fi aplicate inculpatului vor fi dozate astfel încât acesta să înțeleagă gravitatea infracțiunilor comise și pe viitor să își asume consecințele faptelor sale.

Față de toate aceste considerente, în baza art.181 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 instanța îl va condamna pe inculpatul P. D. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

Pentru aceleași argumente, în baza art.321 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 instanța îl va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Constatând că infracțiunile deduse judecății sunt concurente, în baza art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969 instanța va contopi cele două pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr.LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).

Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptelor săvârșite de inculpat susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind însă că, față de pericolul social concret al faptelor și față de persoana inculpatului, nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

În raport de argumentele expuse, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 instanța va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța consideră că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina să nu mai săvârșească infracțiuni.

Astfel, pedeapsa aplicată inculpatului în urma contopirii nu depășește 2 ani închisoare (art.81 alin.2 C.pen.), acesta neavând antecedente penale. În ciuda atitudinii procesuale a inculpatului, care pune sub semnul întrebăriii chiar preceptele sale morale, consideră totuși instanța că sunt aspecte pozitive ce țin de persoana acestuia, reliefate și anterior: căsătorit; situația materială bună, rezultată în urma activităților lucrative desfășurate; studii – 12 clase; 2 copii minori în întreținere. Toate acestea sunt în măsură să ofere garanții instanței că inculpatul va conștientiza gravitatea faptei chiar fără executarea pedepsei închisorii, cu atât mai mult cu cât acesta nu are o antecedență penală agresivă, astfel că se poate asigura prevenția generală.

Față de aceste motive, în baza art.81 C.pen. 1969 instanța va suspenda condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.

Ținând cont de această modalitate de individualizare judecătorească a executării pedepsei, în baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se vor suspenda și pedepsele accesorii.

În baza art.404 alin.2 C.proc.pen. instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și 84 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta până la expirarea termenului de încercare.

1. Latura civilă:

La data de 17.09.2014 partea civilă și-a precizat pretențiile civile pe care le are față de inculpat – plata sumei de 3.000 de lei reprezentând daune materiale și 20.000 de euro reprezentând daune morale, fiind depuse și o . și fotografii în susținerea cererii (f.17-44).

Potrivit art.998 C.civ. 1864, aplicabil având în vedere data săvârșirii infracțiunii (10.10.2010) și dispozițiile art.103 din Legea nr.71/2011, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. De asemenea, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa (art.999 C.civ. 1864).

Față de dispozițiile legale precitate, patru sunt condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, astfel cum doctrina și jurisprudența constantă le-a consacrat: existența unui prejudiciu, fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Referitor la fapta ilicită, vinovăție și legătura de cauzalitate, instanța a arătat deja faptul că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 C.pen. 1969. Rămâne așadar de analizat care este prejudiciul efectiv suferit de partea civilă.

Conform art.99 alin.1 C.proc.pen. sarcina probei în cadrul acțiunii civile aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În cauza de față, având în vedere că nu suntem în prezența unei ipoteze de exercitare a acțiunii civile din oficiu, sarcina probei revine exclusiv părții civile.

Daunele materiale în cazul faptelor ilicite ce au ca urmare vătămarea integrității corporale cuprind cheltuielile necesare cu îngrijirile medicale, precum și eventualele beneficii nerealizate de partea civilă în perioada de convalescență.

Partea civilă a depus o . chitanțe și bonuri fiscale (f. 17-30; 115) reprezentând cheltuieli efectuate cu investigațiile medicale, medicamente și deplasările cu autoturismul la unitățile spitalicești din mun. București, toate din perioada posterioară săvârșirii infracțiunii (octombrie și noiembrie 2010), suprapusă peste perioada de 30 de zile de îngrijiri medicale stabilite de medicul legist. Prin urmare, aceste cheltuieli sunt în legătură directă de cauzalitate cu fapta ilicită, astfel încât, însumându-le, rezultă un prejudiciu material în cuantum de 2.467,11 lei.

În ceea ce privește criteriile pentru stabilirea daunelor morale, în caz de vătămare a integrității corporale sau sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Totodată, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială și socială.

Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei.

Pentru stabilirea sumei ce urmează să fie acordată cu titlu de daune morale, instanța are în vedere cu precădere gravitatea leziunilor suferite de către partea civilă, relevate în raportul medico-legal și în actele medicale – traumatism cranio-cerebral minor, fractură de arcadă zigomatică dreapta ; fractură de perete anterior sinus maxilar drept ; hemosinus maxilar drept (f. 37 d.u.p.) ; s-a constatat o lipsă a sensibilității nervoase în zona loviturii ; s-a recomandat o intervenție pentru simetrizarea regiunilor zigomatice.

Cele arătate anterior se coroborează și cu declarațiile părții civile (f. 75), care a arătat că după mai multe investigații s-a descoperit că avea o fractură în zona maxilarului care însă se sudase, astfel că o intervenție chirurgicală în aceste condiții ar fi produs o cicatrice în zona feței, alegând în final să efectueze infecții cu acid hialuronic pentru a ascunde ușoara diferență dintre partea stângă și dreaptă a feței. De altfel, inclusiv medicul legist concluzionează că, în măsura în care o astfel de intervenție ar fi fost efectuată, numărul de zile de îngrijiri medicale s-ar fi majorat la circa 50 de zile de îngrijiri medicale.

Mai reține instanța că din declarațiile martorilor reiese că partea civilă se pregătea în mun. București pentru admiterea la facultate, fiind elev în clasa a XII-a, însă ulterior a renunțat din cauza stării de sănătate; în final nu a mai intrat la facultatea dorită din mun. București, ci la Facultatea de drept din mun. C.. De asemenea, martorul D. a precizat că partea civilă nu era mulțumită de felul în care arăta, fiind ușor timorat în perioada ulterioră producerii incidentului (martorul P.).

În aceste condiții, în raport de zilele de îngrijiri medicale și de suferințele fizice, ținând seama de inconvenientele pe care partea civilă le-a încercat ulterior vătămării (deplasări la numeroase unități spitalicești pentru investigații atât în mun. C., cât și în mun. București), de impactul emoțional, social și profesional ca urmare a leziunilor suferite și contextul producerii acestora (pe fondul dorinței unui tânăr de a-și petrece în mod plăcut timpul liber – șocul în plan psihic fiind cu atât mai mare), instanța consideră că suma de 7.500 de euro la cursul B.N.R. din ziua plății este suficientă pentru a compensa traumele psihice și fizice încercate de aceasta.

Suma solicitată de 20.000 de euro apare ca fiind exorbitantă în raport de cele anterior arătate, dar este în acord cu atitudinea procesuală mai degrabă ofensivă a părții civile, iar nu defensivă, specifică victimelor unor infracțiuni, semn că totuși suferințele psihice nu au fost atât de profunde și că suma de 7.500 de euro este justă și echitabilă.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de S. de Urgență „B. A.” din mun. București, conform art.313 alin.1 din Legea nr.495/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Având în vedere că prin comiterea de către inculpat a faptei ilicite s-au produs leziuni părții vătămate, aceasta necesitând îngrijiri medicale care au ocazionat cheltuieli suportate de către furnizorul de servicii medicale constituit parte civilă (S. de Urgență „B. A.” din mun. București) și dovedite prin decont – f. 62-64 (298 lei), reiese că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (faptă, prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăție), astfel că acțiunea unității spitalicești este fondată.

În raport de argumentele arătate, în baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 C.proc.pen. cu reținerea art.998, 999 C.civ. 1864 și a art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, instanța va admite în parte acțiunea formulată de partea civilă T. M. Ș. și în tot acțiunea formulată de partea civilă S. DE URGENȚĂ B. A..

Pe cale de consecință, instanța va obliga inculpatul la plata către partea civilă T. M. Ș. a sumei de 2.467,11 lei cu titlu de daune materiale și suma de 7.500 de euro cu titlu de daune morale la cursul B.N.R. din ziua plății.

De asemenea, va obliga inculpatul la plata către partea civilă S. DE URGENȚĂ B. A. a sumei de 298 de lei cu titlu de daune materiale.

1. Măsuri asigurătorii:

Prin cererea depusă la data de 03.12.2014 partea civilă T. M.-Ș. a formulat în temeiul art.259 alin.1, 2, 5 și 6, art.252 și art.253 C.proc.pen. cerere de indisponibilizare a bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, prin instituirea sechestrului, măsură care are rolul de a garanta repararea daunelor materiale și morale, respectiv de a evita sustragerea unor bunuri de la urmărire de către inculpat.

Potrivit art.397 alin.2 C.proc.pen., în cazul când admite acțiunea civilă, instanța examinează, potrivit art.249-254 C.proc.pen., necesitatea luării măsurilor asigurătorii privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.

Conform art.249 alin.1 C.proc.pen., instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, poate lua măsuri asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei produse prin infracțiune.

Măsurile asigurătorii în vederea repararării pagubei produse prin infracțiune se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale părții responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora (alin.5). Măsura asigurătorie se poate lua în acest caz și la cererea părții civile (alin.6).

În cauză instanța a făcut demersuri, astfel că instituțiile statului au comunicat bunurile mobile și imobile deținute în proprietate de inculpat și care sunt de o valoare mult mai mare decât despăgubirile civile acordate de instanță (f. 139-169; 172).

Cum în speță nu există nicio suspiciune că inculpatul ar încerca să distrugă, să înstrăineze sau să sustragă de la urmărire toate aceste bunuri, cu atât mai mult cu cât suma stabilită de instanță cu titlu de daune materiale și morale este modică în raport de posibilitățile materiale ale inculpatului, cererea părții civile este mai degrabă șicanatorie.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru instituirea măsurilor asigutărorii asupra bunurilor inculpatului, în baza art.397 alin.2 C.proc.pen. raportat la art.249 alin.1 și 5 C.proc.pen. instanța va respinge ca nefondată cererea formulată de partea civilă T. M. Ș..

1. Cheltuieli judiciare:

Văzând soluția de condamnare, în baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (2.000 de lei din cursul urmăririi penale și 1.000 de lei din faza de judecată).

Instanța constată că și partea civilă a făcut cheltuieli judiciare în cauză, sens în care a fost depusă chitanța nr.11/20.02.2015. Potrivit art.276 alin.2 C.proc.pen., când acțiunea civilă este admisă numai în parte, instanța îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parțială a cheltuielilor judiciare.

În cauză, acțiunea civilă a fost într-adevăr admisă în parte, fiind acordate 7.500 de euro daune morale (deși s-au solicitat 20.000 euro) și 2.467,11 lei daune materiale (s-au solicitat 3.000 de lei). Cu toate acestea, în raport de atitudinea procesuală a inculpatului și de faptul că totuși daunele morale sunt apreciate în definitiv pe baza unor criterii subiective ale judecătorului, nu se justifică acordarea doar parțială a onorariului de avocat.

În consecință, în baza art.276 alin.1 și 2 C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.”

În termen legal, împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul P. D. și de partea civilă T. M. Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii.

La Curtea de Apel Constanta cauza a fost înregistrată sub același număr.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale nr. 701 din data de 25.05.2015 pronunțată de J. C. în dosarul penal nr._, prin prisma criticilor aduse de apelant și sub toate aspectele prev. de art. 417 al. 1,2 cod pr. penală, curtea constată următoarele:

În ceea ce privește apelul formulat de inculpatul P. D..

Printr-o apreciere justa a probatoriului administrat în cauza instanta de fond a stabilit in mod corect srtarea de fapt, vinovatia inculpatului, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică legală confirmând rechizitoriul.

Din perspectiva situației de fapt, s-a reținut în mod corect că la data de 10.10.2010, în jurul orei 16.30, partea civilă T. M. Ș., a intrat împreună cu prietenii săi martorii D. C. I. și P. D. N., în sala cinematografului din incinta magazinului Tomis C., pentru a viziona un film de animație.

Ajungând la rândul pe care se aflau locurile lor, în timp ce pe ecran rulau reclame, și în sală era semiîntuneric, a constatat că scaunele aferente biletelor lor sunt ocupate.

Întrucât era primul din șirul de persoane care pătrunsese pe rând, partea civilă s-a adresat persoanei care ocupa unul din locuri, respectiv inculpatului P. D., spunându-i că se află pe locul său și cerându-i să-i arate dacă are bilet pe acel loc.

Ca urmare a faptului că inculpatul P. Dumtru nu a dorit sa facă dovada că ocupă locurile pentru care a cumpărat biletele, deși partea civilă a insistat să prezinte biletul care să confirme locul pe care îl ocupa, între cei doi a izbugnit un scurt conflict verbal în cadrul căruia și-au adresat cuvinte și expresii jignitoare.

Pe fondul acestei stări tensionate, inculpatul P. D., din poziția șezut, l-a tras pe T. M. Ș. de haine spre el și ridicându-se l-a lovit cu capul în zona obrazului drept după încercarea de a se elibera din mâinile inculpatului, partea civilă l-a lovit în zona gurii.

În acest context, martorul D. C. I., care se afla pe rândul inferior, observând cele întâmplate, a intervenit pentru a-l proteja pe prietenul său, apuncându-l din spate pe inculpat de brațe, timp în care partea civilă s-a retras catre capătul rândului.

În scurt timp, inculpatul reușind să se elibereze și-a continuat deplasarea către partea civilă, antrenând în această mișcare persoanele ce-l urmau, dar și pe cele care stăteau jos, aplicându-i o lovitură cu pumnul stâng în obrazul drept, suprapusă peste cea anterioară, după care partea civilă a căzut la podea, fiind ridicată de cei doi prieteni, martorii D. și P..

În timpul incidentului, participanții la spectacol, părinți și copii, având în vedere că filmul care rula în acea zi era unul de animație, și-au exprimat nemulțumirea cu privire la cele întâmplate, vociferând, iar spectacolul aflat la început s-a întrerupt.

După consumarea faptelor, la fața locului au ajuns și doi agenți de poliție, în urma apelului telefonic la numărul de urgență 112 al martorului D. I. C..

Conform actelor medicale din dosar, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 30 zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Relevante sub aspect probator sunt următoarele mijloace de probă coroborate, respectiv: plângerea și declarațiile părții civile T. M. Ș., declarațiile martorilor D. I. C. și P. D. N., Ț. N., F. G., procesul verbal din data de 10.10.2010, ora 17,00 întocmcit de agenții Ț. N., și F. G., certificatul medico-legal nr. 1569/A2 agresiuni din 14.10.2010 emis de SML C., raportul de expertiză medico-legală nr. 58/A1 agresiuni din 27.04.2011 și suplimentul la raportul de expertiză m,edico legală nr. 218/20 A1 agresiuni din 17.01.2011, declarațiile parțiale ale inculpatului P. D. și declarația parțială a martorei P. C. E..

Astfel, din plângerea formulată de partea civilă T. M. Ș. la data de 27.10.2010, reiese că fiind însoțit la film de martorii D. C. I., dar și de numitele S. S. și A. D. în momentul în care a pătruns în sală, a constatat cã locurile sunt ocupate, astfel cã s-a adresat inculpatului, întrebându-l dacã are bilet pentru locurile respective, moment în care inculpatul a început sã îi adreseze injurii, spunându-i cã vrea sã vadã filmul.

Mai rezulătă că, partea civilã l-a mai întrebat încã o datã, moment în care a vrut sã ducã mâna la buzunar pentru a-i arãta biletele, împrejurare în care inculpatul, fãrã sã se ridice, l-a tras de tricou și l-a lovit cu capul în obrazul drept. Când inculpatul a vrut cã se ridice de pe scaun, a intervenit martorul D. C., prinzându-l în brațe, iar partea civilã s-a deplasat cãtre capãtul rândului.

Cum agresorul a reușit sã scape din strânsoarea martorului și s-a îndreptat spre el, aplicându-i o loviturã cu pumnul în obrazul drept, după care a cãzut, pierzându-și cunoștința, fiind ajutat sã se ridice de prietenii sãi.

Prin declarația dată la 25.01.2014, partea civilă T. I. C. și-a menținut declarațiile inițiale cu precizarea că în momentul în care i-a cerut inculpatului să elibereze locul, a fost lovit de acesta cu capul în gură, fiind prins de maieu.

A mai declarat că filmul nu începuse, rulau reclame pe ecran, iar vătămarea din partea dreaptă a feței a fost cauzată de lovitura aplicată de inculpat cu pumnul stâng, după ce partea civilă a ieșit din rând.

Spectacolul a fost întrerupt iar spectatorii au început să strige, după care s-au aprins luminile, incidentul durând aprox. 5 minute.

Și prin această depoziție s-au confirmat cele consemnate în plângerea penală cu privire la intervenția martorului D., relatând că inculpatul a reclamat în fața polițiștilor sosiți la locul că a fost lovit, arătându-le un dinte fără a fi ceva vizibil.

În mod corect s-a reținut că declarațiile părții civile se coroborează cu declarațiile martorilor D. I. C. și P. D. N., audiați la urmărire penală și în fața instanței de judecată.

Astfel, audiat în cursul urmăririi penale, martorul D. a relatat că se afla pe un rând mai jos decât cel pe care intrase partea civilã, împreună cu martorul P. D. N. și numita A. D..

Din poziția în care se afla, așezat pe scaun, l-a observat pe T. M.-Ș. când îl întreba pe un bãrbat dacã are bilet pentru locul pe care îl ocupã, acesta din urmã reacționând violent, prinzând-o pe partea civilã de hainã, trãgând-o spre el, împrejurarea în care inculpatul i-a aplicat o loviturã pãrții civile cu capul în figurã.

Mai arată martorul că trecând peste scaunul sãu, a ajuns lângã bãrbatul respectiv și încercând sã îl opreascã la apucat din spate de brațe, timp în care partea civilã s-a retras în capãtul culoarului, depãșindu-l pe martorul P. D. N.. Bãrbatul a scãpat din mâinile sale și i-a aplicat pãrții civile o loviturã cu pumnul stâng în obrazul drept, după care partea civilã a cãzu la podea, iar ulterior, cu ajutorul prietenilor, s-a ridicat și a plecat spre toaletã, bãrbatul spunând cã îi omoarã, intenționând chiar sã îl urmãreascã pe M., oprindu-se doar dupã ce martorul i-a comunicat cã a apelat 112.

Prin declarația dată în fața instanței, matorul D. I. C. a confirmat faptul cã inculpatul a reclamat în fața polițiștilor sosiți la fața locului cã și el a fost lovit, însã nu a vãzut urme de sânge pe fața inculpatului sau vreun dinte spart. A mai arãtat cã pe rândul pe care a pãtruns partea civilã, în spatele acesteia, mai erau martorul P. și prietena de a atunci a lui T. M., numita A. D., fãrã a putea preciza ordinea în care cei doi erau poziționați în spatele pãrții civile.

De asemenea, martorul a arãtat cã s-a produs un „vacarm”, iar inculpatul l-a dat la o parte pe martorul P. înainte de a-i aplica cea de-a doua loviturã pãrții civile.

La urmărire penală, martorul P. D.-N. a declarat cã în jurul orei 16:30 a ajuns împreunã cu partea civilã la cinematograf, martorul D. C. I. coborând din salã pentru a le da biletele deoarece întârziaserã la film.

Ajungând pe rândul pe care ar fi trebuit sã stea, partea civilã s-a aplecat cãtre persoana care ocupa unul dintre locuri, întrebând-o dacã are bilete pentru acel loc; bãrbatul a rãspuns flegmatic, astfel cã partea civilã a repetat întrebarea, moment în care inculpatul l-a apucat de hainã pe T. M. și l-a lovit cu capul în gurã.

În acel moment partea civilã s-a retras în spatele martorului, îndreptându-se cãtre ieșire, însã inculpatul s-a ridicat pentru a-l urmãri, moment în care martorul D. C. a sãrit pe rândul lor, încercând sã-l imobilizeze pe inculpat, strângându-l din spate de brațe. Inculpatul a reușit sã scape din strânsoare și și-a continuat drumul cãtre partea civilã.

Martorul P. relatat că a vrut sã îl opreascã, însã inculpatul a reușit sã o loveascã pe partea civilã cu pumnul în fațã, lovitura trecând la micã distanțã de capul martorului. M. a cãzut jos, iar ulterior acesta a fost ridicat de cei doi martori, pãrãsind sala de fricã, fiind urmat de prietenii sãi, dar și de inculpat, care pãrea cã mai dorește sã îl loveascã.

În fața instanței, același martor a confirmat declarația dată în cursul urmării penale, subliniind că inculpatul era iritat de faptul cã M. îi bloca vederea, partea civilã fiind ușor aplecatã spre inculpat în momentele premergãtoare primei lovituri, precizând cã partea civilã nu l-a lovit pe inculpat. Deși inculpatul nu avea pe fațã sânge, martorul confirmã totuși cã susține cã are un dinte ciobit, fãrã ca martorul sã observe vreo leziune de acest gen.

A mai declarat că partea civilã nu a adresat jigniri inculpatului și cã în momentul celei de-a doua lovituri era cumva interpus între inculpat și partea civilã, în zona scãrilor, la ieșirea de pe rând. Lumina în cinematograf s-a aprins dupã ce partea civilã a cãzut pe jos în urma celei de-a doua lovituri, filmul fiind întrerupt. În salã oamenii au fost agitați, s-a creat o busculadã, însã oamenii s-au comportat civilizat, nu s-au cãlcat în picioare.

Potrivit procesului verbal întocmit la data de 10.10.2010 ora 17,00 de agenții F. G. și Ț. N., numitul P. D. a declarat că aflându-se împreună cu soția și copii în incinta cinematografului din Tomis Mall la etajul 3, la un moment dat un tânăr a revendicat scaunul pe care se afla, pe un ton ridicat, astfel încât discuția a degerat, recunoscând că l-a lovit pe acesta în zona feței.

Conform fișei de intervenție din data de 10.10.2010 reiese că serviciul de urgență 112 a fost apelat la ora 16,20 iar agenții de poliție au ajuns la cinematograf la 16,22. Mai rezultă că situația de fapt a fost descrisă de martorul D. C. I. și consemnată de polițiști în sensul că a fost declanșat un conflict spotan între T. M. Ș. prietenul martorului și un client al cinematografului, respectiv P. D. întrucât nu s-au înțeles privind locurile pe care aceștia urmau să le ocupe, lovindu-se reciproc.

De altfel, și raportul întocmit la data de 27.11.2013 de agentul de poliție F. G. relevă că inculpatul și partea civilă se acuzau reciproc de loviri, aspect care este subliniat și de martorul Ț. N. cu prilejul declarației dată în fața procuroului.

În mod corect a apreciat prima instanță că între declarațiile inculpatului și declarațiile martorilor C. L. și P. C. E. există contradicții, care au condus la concluzia că sunt nesincere, făcute „pro cauza”.

Audiat la urmărire penală, inculpatul a arătat că la data de 25 s-a deplasat împreună cu soția și copii la cinematograf, însoțiți de cumnata lor și fiica acesteia, având bilete pe rândul 14 din salã, locurile 5, 6 și 7, care au fost ocupate de cumnata sa, soția sa și el, pe rândul 13, undeva în fața lor, așezându-se cei trei copii care îi însoțeau.

La un moment dat pe rând a pãtruns un grup de 4-5 persoane, primul din acest grup ajungând în dreptul sãu, fiind nevoit sã se ghemuiascã, crezând cã acesta va trece mai departe. În acel moment persoana respectivã i-a solicitat sã îi arate biletele, pretinzând cã inculpatul s-ar fi așezat pe locurile lui, timp în care persoana în cauzã obtura proiecția, fiind chiar în dreptul geamului pe care se proiecta filmul, persoanele din salã începând în acel moment sã vocifereze.

În acest context, inculpatul susține că l-a împins ușor pe individ spre stânga, moment în care acesta a devenit violent și i-a solicitat din nou sã îi arate biletele. L-a mai împins o datã spre stânga cu mâna, din poziția șezut, moment în care partea civilã l-a lovit puternic cu pumnul, spãrgându-i un dinte, continuând sã îl loveascã cu pumnii și genunchii în zona capului, instinctul fiind acela de a se ghemui în scaun și de a-și proteja cu brațele capul. Soția și copiii au început sã țipe, moment în care tânãrul s-a dezechilibrat, iar un tânãr care în însoțea și se afla în dreptul soției sale, a încercat cã îl tragã înapoi spre capãtul rândului.

Din cauza locului strâmt, atât inculpatul, cât și soția și cumnata, precum și cei din grupul agresorului au ieșit cãtre capãtul rândului, fãrã însã ca inculpatul sã-l loveascã pe T. M.. La capãtul rândului și-au adresat reciproc injurii, s-a creat o busculadã din cauza spațiului îngust, iar unul dintre cei prezenți a cãzut pe scãri. Ulterior s-a aprins lumina în salã și a ieșit în afara scãrii unde a sesizat cã are un dinte spart, iar tânãrul respectiv o roșeațã în zona ochiului.

Prin declarația dată la data de 21.05.2013 inculpatul a susținut cã nici nu avea cum sã se ridice de pe scaun în momentul în care partea civilã a ajuns în dreptul sãu, deoarece locul nu permite trecerea a douã persoane una pe lângã cealaltã, aspect contrazis chiar de fotografiile depuse de acesta, în condițiile în care, din care se poate observa că scaunele sunt rabatabile.

Mai precizează inculpatul cã în momentul în care a încercat sã o împingã pe partea civilã ușor spre stânga, aceasta nu s-a clintit, începând sã îl amenințe și sã îl jigneascã, moment în care copiii au început sã plângã, astfel cã i-a pus din nou mâna pe șold, împingându-l puțin mai energic, dar fãrã al dezechilibra sau dãrâma. Arată că, partea civilã l-a lovit cu pumnul în figurã, spãrgându-i dintele, în timp ce stãtea în poziția șezut, cu fața cãtre partea civilã.

Motivând că neputându-se ridica de pe scaun, a fost nevoit sã se apere, punându-și mâinile deasupra capului, în timp ce partea civilă i-a aplicat 5-6 lovituri în partea din spate a capului și a umerilor, susținere infirmată de certificatul medico-legal depus de inculpat potrivit căruia în zonele menționate nu s-a constatat vreo leziune, și nici mãcar vreo echimozã, deși se presupune cã partea civilã ar fi fost în mãsurã sã creeze astfel de leziuni, în condițiile în care, chiar de la prima loviturã, a reușit sã îi spargã un dinte inculpatului. În continuare, inculpatul s-a prins de mijlocul pãrții civile, încercând sã îl scoatã afarã de pe rând, în timp ce un coleg aflat în spatele „agresorului” îl trãgea pe acesta cu aceeași intenție.

Potrivit relatărilor inculpatului, în acele momente lumea din salã a început sã se agite, tot rândul a început sã se deplaseze, el ieșind ultimul, astfel cã s-a creat o busculadã între grupul lui T. și celelalte persoane ce se aflau pe rând, cei din grupul pãrții civile începând sã amenințe, în urma îmbrâncelilor cãzând pe jos mai mlte persoane, inclusiv cumnata sa și partea civilă, dar și alte persoane din grupul acestuia – susținere infirmată de propria declarație inițială când a arătat cã a cãzut doar o persoanã la podea.

Aratã inculpatul cã nu l-a lovit nici mãcar o datã pe T., roșeața de la obraz fiind probabil cauzatã de cãderea pe scãri, susținere de asemenea contrazisă de declarația inițială, când a recunoscut că l-a lovit pe acesta în zona feței.

Audiat în faza cercetării judecătorești, inculpatul și-a menținut în mare partea declarația din 21.05.2013, subliniind cã el și partea civilã s-au îmbrâncit, s-au înjurat reciproc, dupã ce anterior declarase că fusese lovit cu brutalitate în modalitatea descrisă în precedent.

În mod corect prima instanță a înlăturat ca subiectivă declarația martorei C. L. având în vedere contradicțiile din propriile declarații, dar și în raport de cele ale inculpatului și soției acestuia, martora P. C. E..

Inițial martora precizează că nu a văzut în ce fel a fost lovit inculpatul, ca urmare a poziției sale în întunericului, iar la 22.05.2012, tot în cursul urmăririi penale, a susținut că a văzut cum tânărul l-a lovit pe cumnatul ei în zona capului.

De asemenea, dacă în declarația inițială martora a relatat că a rămas pe loc atunci când tinerii de pe rând s-au îndreptat spre scări fiind urmați de inculpat și de soția sa, contrar declarațiilor inculpatului potrivit cărora cumnata lui a căzut pe jos, în fața instanței își aduce aminte că și ea a ieșit din rând.

La 22.05.2012, martora susține că a observat că inculpatul avea buza umflată, în timp ce anterior, declarase că după o jumătate de oră de la întreruperea filmului, inculpatul și soția acestuia au revenit la locurile lor, iar la finalul spectacolului a observat că inculpatul are un dinte lipsă.

În fața instanței, martora relatează că nu a văzut ca partea civilă să-i fi aplicat vreo lovitură inculpatului, dar l-a văzut pe acesta ținându-se cu mâinile de cap pentru a se apăra.

Și declarațiile martorei P. C. E. prezinta evidente neconcordanțe cu cele ale inculpatului și cu propriile declarații.

Astfel, la urmărire penală martora susține că după ce s-au aprins luminile a observat că soțului îi curgea sânge din gură și avea un dinte lipsă, iar partea civilă nu a observat să aibă vreo urmă de violență pe față, iar prin declarația din 22.05.2012, arată că tânărul prezenta urme de violență, o roșeață la obrazul drept.

Audiată în cursul cercetării judecătorești martora declară că după ce s-a aprins lumina și a observat că inculpatul și partea civilă se ridicau de jos, a observat că soțul său avea un dinte fisurat, iar din buza superioară îi curgea puțin sânge. Partea civilă avea o roșeață în zona ochiului stâng sau drept.

În mod corect prima instanță a apreciat ca nefiind dovedite susținerile inculpatului în sensul că partea civilă ar fi căzut pe scări ca urmare a busculadei și că astfel s-ar explicat leziunile suferite.

În contradicție totală cu declarațiile părții vătămate, ale martorilor D. C. I. și P. D. N., dar și cu mențiunile din procesul verbal întocmit de cei doi agenți de poliție sosiți la locul faptei, din care rezultă că inculpatul recunoaște că i-a aplicat o lovitură părții vătămate, sunt declarațiile inculpatului și ale martorilor P. C. E. și C. L..

Nu poate fi primită susținerea inculpatului potrivit căreia conflictul a fost generat de partea vătămată care i-a aplicat cel puțin o lovitură preponderent în zona capului inculpatului.

Dimpotrivă, probele dosarului relevă că după ce partea vătămată T. M. Ș. i-a cerut inculpatului să prezinte bilete cu locurile pe care le ocupă, acesta s-a ridicat și l-a lovit cu capul în zona dreaptă a feței, după care partea vătămată s-a dezechilibrat.

Nu poate fi primită nici explicația inculpatului prin apărători în sensul că, exista imposibilitatea obiectivă ca inculpatul să-i aplice prima lovitură din poziția stând pe scaun motivată de faptul că era și mai mic la înălțime decât partea civila și nu putea ajunge cu capul la nivelul feței părții civile.

Omite însă apărarea că, din probatoriul administrat rezultă că inculpatul l-a tras de haine pe partea vătămată, după care ridicându-se, la lovit cu capul pe partea dreaptă a obrazului, iar cea de-a doua lovitură a fost aplicată astfel cum bine a reținut instanța fondului, la capătul rândului, după ce s-a eliberat din strânsoarea mâinilor martorului D..

În mod corect s-a apreciat de prima instanță că declarația martorei P. C. Emilie – soția inculpatului, este subiectivă urmărind să relateze o situație de fapt favorabilă inculpatului.

Așadar, având în vedere că probatoriul administrat a dovedit mai presus de orice îndoială rezonabilă că faptele deduse judecății prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. Constanta nr.13/P/2014 din 17.01.2014 există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, în mod judicios instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului P. D. pentru infracțiunea de vătămare corporală prev. de disp. art. 181 al. 1 cod penal din 1969 și infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 al. 1 cod penal din 1969.

În mod corect s-a reținut că fapta de care este acuzat inculpatul nu s-a săvârșit în stare de legitimă apărare, câtă vreme probele dosarului nu au reliefat existența unui atac material direct, imediat, injust împotriva inculpatului și care să pună în pericol grav persoana s-au drepturile acesteia, astfel că în mod corect s-a apreciat că în cauza nu sunt întrunite cumulativ condițiile art. 44 al. 2 cod penal anterior.

De asemenea, neîntemeiată este și critica care vizează reținerea stării de provocare în care au fost săvârșite cele două infracțiuni imputate inculpatului.

Contrar susținerilor apărării, probele dovedesc că atitudinea sfidătoare a inculpatului care nu a dorit să facă dovada faptului că ocupă locurile pentru care a cumpărat bilete, partea civilă tânăr în vârstă de 18 ani, a avut o reacție de nemulțumire nepoliticoasă, cerându-i acestuia insistent să prezinte biletele, context în care s-a iscat un conflict verbal, moment în care ambele părți și-au adresat expresii și cuvinte jicnitoare, care l-a determinat pe inculpat să fie primul care să-i aplice o corecție părții civile, cu capul în zona obrazului drept din poziția șezut prin ridicare parțială.

În momentele în care inculpatul a devenit violent fiind ținut cu mâinile la spate de către martorul D., în sală s-au auzit vociferări, nemulțumiri din partea celor participau la vizionarea filmului.

Concluzionând, curtea constată că apelantul inculpat, prin apărările sale, nu a răsturnat netemeinicia acuzațiilor de vinovăție aduse acestuia de către parchet prin rechizitoriu.

Cum acuzarea a reușit să răstoarne prezumția de nevinovatie de care se bucura inculpatul potrivit legii prin probe care nu lasă loc dubiului, în cauza nu poate fi primită critica inculpatului privind greșita sa condamnare pentru săvârșirea celor două infracțiuni de care este acuzat prin actul de inculpare.

În ceea ce privește subsidiarul apelului, curtea constată că prima instanță a realizat o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare.

Apreciem că prima instanță a dat eficiența cuvenită criteriilor generale prev. de art. 72 cod penal, respectiv: dispozițiile părții generale ale codului, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, curtea are în vedere că inculpatul pe fondul unei stări de nervozitate, determinată de cererea legitimă a părții civile de a dovedi că are bilete pentru locurile pe care este așezat, fără să țină seama de faptul că se afla într-o locație în care oamenii vin să se relaxeze împreună cu familia, majori și minori, inculpatul, prin modul de comitere a faptei, prinzându-l pe partea civilă T. de haine, trăgându-l spre el, i-a aplicat acestuia din poziția șezut o lovitură cu capul în zona feței.

Deși prietenii părții civile au încercat să îl potolească pe inculpat, acesta i-a mai aplicat încă o lovitură cu pumnul stâng în obrazul drept cauzandu-i leziuni care au necesitat un numar de 30 de zile de ingrijiri medicale ce se pot prelungi la cca. 50 de zile în situația efectuării unui tratament de chirurgie plastică.

Comportamentul inculpatului față de atitudinea tânărului de a pune la îndoială faptul că el ar avea bilete pe locurile respective, a creat inculpatului o manifestare agresivă, care a fost percepută și de spectatorii din sală care veniseră să participe la un film de animație, părinți și copii, care pe o stare anormală, de agitație ce a condus la întreruperea filmului, iar după aprinderea luminilor toți spectatorii indignați au părăsit sala.

Reținem și datele ce caracterizeaza persoana și conduita inculpatului, cetățean român, în vârsta de 44 ani, căsătorit, cu doi copii minori, cu ocupație și loc de muncă, studii medii, infractor primar.

Pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni imputate reflectă realitatea gradului concret de pericol social al faptei pe care instanța îl apreciaza ca fiind relativ ridicat.

Pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată a executării conform art. 81 cod penal anterior, este atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare aptă să îndeplinească cerințele impuse de legiuitor prin art. 52 cod penal din 1969, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În mod corect, față de buna inserție socială a inculpatului, lipsa antecedenței penale, s-a apreciat de instanța fondului că pedeapsa închisorii își poate atinge scopul chiar și fără executare efectivă, fiind întrunite condițiile prev. de art. 81 cod penal.

Nu au fost reliefate elemente care să conducă la reinidividualizarea pedepesei sub aspectul cuantumului astfel cum a solicitat inculpatul prin motivele de apel invocate în subsidiar.

Critica inculpatului este neîntemeiată și sub aspectul laturii civile.

În mod corect s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prev. de art. 998 cod civil din 1964, legea în vigoare la momentul comiterii faptei, reținându-se că intre fapta ilicita a inculpatului săvârșită cu vinovăție și prejudiciul cauzat partii civile exista o legatură de cauzalitate care îndreptățește pe cel vătămat la repararea prejudiciului material și moral creat.

Pentru aceste considerente, curtea constată că sub aspectul laturii penale hotărârea supusă controlului judiciar de față este legală și temeinică.

În ceea ce privește apelul formulat de partea civilă T. M. Ș..

Reținând că în cauză sunt întrunite elementele pentru angajarea răspunderii civile delictuale, astfel cum este reglementată de disp. art. 998 și urm. Cod civil, întemeiat prima instanță a apreciat că fapta ilicită a inculpatului săvârșită cu vinovăție a cauzat prejudiciul suferit de partea civilă din cauză.

Critica părții civile privește atât daunele materiale cât și daunele morale, pe care le apreciază foarte mici în raport de cheltuielile efectuate cu tratamentul necesar pentru vindecare, dar și în raport de suferințele fizice și psihice cauzate.

Este real că în cazul răspunderii civile patrimoniale stabilirea prejudiciului este relativ ușoară întrucât acesta este material evaluabil în bani iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială.

Sub acest aspect în cauză, pe baza probelor administrate, curtea constată că despăgubirile civile acordate cu titlu de daune materiale părții civile sunt în acord cu probele produse, neexistând elemente care să justifice majorarea acestora.

În cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daune morale, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile prin ele însele de fi evaluate în bani. În lipsa unor criterii legale pentru stabilirea daunelor morale, judecătorul este singurul care, în raport de consecințele pe orice plan suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Aceasta compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

În speță, curtea constată că întinderea despăgubirilor civila acordate cu titlu de daune morale nu acoperă prejudiciul moral cauzat părții civile prin fapta ilicită a inculpatului din data de 10.10.2010 a provocat leziuni prin lovire cu corp dur care au necesitat 30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Față de suferințele fizice și psihice suferite de partea civilă datorate leziunilor provocate în zona facială, cu consecința denivelării pometelui drept, deformare cu caracter permanent de ordin morfologic care altereaza aspectul estetic nativ al regiunii feței, curtea apreciză că prima instanță a subevaluat prejudiciul moral astfel că, în cauza, se impune majorarea cuantumului daunelor morale la 12.000 euro, sumă care în opinia curții, reprezintă o reparație echitabilă și o justă compensație a prejudiciului suferit.

Pentru aceste argumente, curtea, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat P. D. împotriva sentinței penale nr.701/25.05.2015 pronunțată de J. C. în dosar nr._ .

În baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală, va admite apelul formulat de parte civilă T. M. Ș. împotriva sentinței penale nr.701/25.05.2015 pronunțată de J. C. în dosar nr._ .

În baza art.423 alin.2 cod procedură penală, desființa în parte sentința penală nr.701/25.05.2015 pronunțată de J. C. în dosar nr._ și rejudecând dispune:

Va majora cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul P. D. în favoarea părții civile T. M. Ș. de la 7500 euro la 12.500 euro în echivalentul în lei la data plății efective.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, va obliga apelantul inculpat P. D. la plata sumei de 200 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul părții civile T. M. Ș. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală,

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat P. D. împotriva sentinței penale nr.701/25.05.2015 pronunțată de J. C. în dosar nr._ .

În baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală,

Admite apelul formulat de parte civilă T. M. Ș. împotriva sentinței penale nr.701/25.05.2015 pronunțată de J. C. în dosar nr._ .

În baza art.423 alin.2 cod procedură penală,

Desființează în parte sentința penală nr.701/25.05.2015 pronunțată de J. C. în dosar nr._ și rejudecând dispune:

Majorează cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul P. D. în favoarea părții civile T. M. Ș. de la 7500 euro la 12.500 euro în echivalentul în lei la data plății efective.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.275 alin.2 cod procedură penală,

Obligă apelantul inculpat P. D. la plata sumei de 200 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.275 alin.3 cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul părții civile T. M. Ș. rămân în sarcina statului.

Definitivă,

Pronunțată în ședință publică, azi 04.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. U. E. C. M.

GREFIER,

I. C.

Jud. fond.M.V.

Red.jud. M.U.

7 ex. 25.02.2016

← Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 189/2015. Curtea de Apel...		Traficul de influenţă. Art.291 NCP. Decizia nr. 18/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 189/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA