Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 651/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 651/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 2088/317/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALA Nr. 651
Ședința publică de la 07 Mai 2015
PREȘEDINTE A. D.
Judecător C. C.
Grefier V. D.
Ministerul public a fost reprezentat prin procuror D. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Pe rol judecarea apelului formulat de inculpatul N. D., împotriva sentinței penale nr. 60 din 29.01.2015, pronunțată de Judecătoria Tîrgu Cărbunești, în dosarul nr._, având ca obiect lovirea sau alte violențe (art. 180 C.p.) ART.217 A. 1 CP.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat D. A. pentru apelantul inculpat N. D., partea civilă V. I. asistat de avocat Bătan M., lipsind apelantul inculpat N. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat D. A. pentru apelantul inculpat N. D., având cuvântul, solicită admitea apelului desființarea în totalitate a sentinței pronunțate de Judecătoria Târgu Cărbunești și pe cale de consecință achitarea inculpatului.
Critică soluția atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile. Sub aspectul laturii penale apreciază că în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru că in opinia apărării nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu că inculpatul apelant este cel care a săvârșit infracțiunea. Solicită instanței să costate că din probatoriul administrat în cauză a reieșit o stare conflictuală destul de veche între familiile părții vătămate și a apelantului inculpat fiind o . alte litigii civile și penale între aceste familii. În aceste condiții apreciază că singurele probe în baza cărora instanța a dispus condamnarea apelantului inculpat au constat în declarațiile membrilor familiei respectiv soției și fiul părții civile cei care ar fi depus anterior plângere penală și ar fi arătat în cadrul declarației că a renunțat la plângere la sugestia organelor de poliție pentru a putea avea calitatea de martor în dosar. Acestea sunt singurele probe care sunt contrazise de declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, respectiv martorul S., care a declarat că inculpatul nu a ieșit din locuință, și martorul G., persoană neutră care nu a auzit despre . părții vătămate.
Sub aspectul laturii civile s-a dispus obligarea la despăgubiri civile dar și la daune morale. Sub aspectul despăgubirilor civil era necesar să fie dovedite aceste pretenții. La dosarul cauzei au fost depuse niște bonuri de motorină care nu însumează întreg cuantumul acordat de către instanța de judecată iar pe de altă parte nu s-au probat cu nimic în prezenta cauză a fi fost folosite pentru repararea unui eventual prejudiciu. Martorul audiat a declarat că nu i-a perceput bani pentru deplasările la Tg J.. Sub aspectul daunelor morale apărarea apreciază că cuantificarea acestui prejudiciu moral trebuie să fie subordonată condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare efectiv a prejudiciului suportat de către partea vătămată. Suma de 3000 de lei în contextual în care este mai mare decât despăgubirile civile, în raport de modul și de veniturile fiecăreia dintre păți, apreciind că din punctual acesta de vedere soluția este nelegală, față de aceste considerente solicită admiterea apelului.
Avocat Bătan M. pentru partea civilă V. I., depune concluzii scrise formulate de către partea civilă și solicită respingerea apelului formulat de inculpat menținând ca temeinică și legală sentința pronunțată de către instanța de fond. Condamnarea inculpatului pentru fapta săvârșită și dovedită în urma probelor la plata a 2000 lei amendă penală precum și plata sumelor dispuse în sentință fiind corectă.
În cauză, instanța de fond analizând și coroborând toate probele din cauză a ajuns la concluzia că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii de loviri asupra părții vătămate. Mai exact probele produse în cauză nu constau decât în cele de care s-a făcut referire până în prezent, probele fiind mult mai complexe, fiind o cercetare în faza de urmărire penală completată cu cercetarea efectuată de către instanța judecătorească.
S-a constituit parte civilă întru-cât a fost lovit în zona feței, lovire ce s-a soldat cu leziuni ce au necesitat pentru vindecare între 12 și 14 zile medicale, rupându-i-se dinții din față părții civile, trauma fiind fizică cât și psihică.
S-au acordat daune materiale, instanța și-a motivat hotărârea spunând că există chitanțe fiind eliberate de unități medicale cea care au realizat operația de reconstituire a dinților fiind și cheltuieli de transport pentru că partea civilă nu este din Târgu –J., este din altă localitate și a putut beneficia de ajutor medical de specialitate decât în Târgu- J..
Instanța urmează să aprecieze cu privire la daunele morale considerând că instanța de fond în mod corect le-a acordat. Instanța de fond apreciind că este suficientă suma de 3000 lei pentru daune morale.
Avocat D. A. pentru apelantul inculpat N. D., având cuvântul, precizează că fiul părții civile singur a declarat că și-a retras plângerea iar în ceea ce privește declarația fratelui inculpatului a confirmat faptul că la data respectivă nu a existat nici un fel de conflict între el și apelantul inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de inculpat ca nefondat cu obligarea apelantului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Din probatoriu rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, probele administrate se coroborează între ele, proba testimonială este în concordanță cu cele specificate în certificatul medico-legal emis pe numele părții civile, din care rezultă că partea civilă a fost lovită de către inculpat fapt care a dus la extracția a trei dinți fiind fără îndoială vorba de o faptă gravă, nu numărul zilelor de îngrijiri medicale pentru vindecare interesează în această cauză ci urmările care sunt din cele mai grave fiind vorba de o“sluțire “.
Latura civilă a fost soluționată corect prin acordarea de despăgubiri pentru prejudicial material dovedit, neavând relevanță faptul că au fost audiați ca martori persoane din familia părții civile, declarațiile lor coroborându-se cu ansamblul probatoriu.
CURTEA,
Asupra apelului de față:
Prin sentința penală nr. 60 din 29.01.2015, pronunțată de Judecătoria Tîrgu Cărbunești, în dosarul nr._, în baza art. 180 alin 2 C.pen (L 15/1968) cu aplic. art. 5 C.pen. a fost condamnat inculpatul N. D., fiul lui C. și V., născut la 20.12.1970 în Tg-Cărbunești, județul Gorj, domiciliat în comuna Săulești, ., CNP_, la o pedeapsă de 2000 lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 631 C.pen. (L 15/1968).
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată V. I., fiul lui T. și I., născut la data de 31.12.1966, domiciliat în comuna Săulești, ., CNP_, și obligă inculpatul N. D. la 3000 lei cu titlu de daune-morale și 2000 lei cu titlu de despăgubiri civile către aceasta.
În baza art. 276 alin. 2 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 820 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată V. I..
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul N. D. la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 2854/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești a fost trimis în judecată inculpatul N. D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 C.pen. (L 15/1968) cu aplic. art. 5 Cod penal.
În fapt, s-a reținut, în esență, că la data de 16.10.2013 lucrătorii Postului de Poliție Săulești au fost sesizați prin plângeri penale prealabile de numiții V. I. și, respectiv V. G., cu privire la faptul că la data de 15.10.2013, în jurul orei 20:20, numitul N. D. a lovit cu un corp dur parbrizul autoturismului marca Opel Astra, proprietatea lui V. G., împrejurare în care mai apoi, când i s-au cerut explicații, a lovit cu pumnul în față pe persoana vătămată V. I. căreia i-a provocat leziuni ce au necesitat acordarea în final a unui număr de 12-14 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 1188/16.10.2013 eliberat de SML Gorj, ambele fapte fiind săvârșite în fața locuințelor persoanelor vătămate din ., județul Gorj, susținându-se prin același act că cercetările efectuate în cauză au evidențiat vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 C. pen (L 15/1968).
Audiat fiind cu privire la învinuirea adusă, în cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând că la data conflictului s-a aflat la locuința sa și nu s-a întâlnit deloc cu persoana vătămată cu care nu a avut niciun conflict în luna octombrie 2013, fiind însă în relații de dușmănie cu familia persoanei vătămate.
Ca probe au fost indicate declarațiile persoanei vătămate V. I., declarațiile martorilor V. G., V. G., N. C., G. C., V. T., N. M., certificatul medico-legal eliberat persoanei vătămate, procesul-verbal întocmit de Secția 7 Poliție Turburea în urma deplasării prin sesizarea telefonică a Serviciului 112, planșă foto și alte acte medicale depuse de partea vătămată.
Din analiza actelor aflate la dosar, instanța a reținut corect existența unei vinovății în sarcina inculpatului N. D. care, în data de 15.10.2013 a aplicat lovituri persoanei vătămate V. I. cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile, acordate prin act medico-legal.
Astfel, chiar în pofida faptului că în cursul urmăririi penale și în cursul judecății inculpatul N. D. nu a recunoscut săvârșirea faptei, ba chiar mai mult aceea că la data sesizată prin plângere nici nu s-a întâlnit cu partea vătămată, dar și a faptului că pe parcursul cercetării judecătorești martora N. M., soția inculpatului, a susținut poziția inculpatului, soțul ei, la fel și martorul B. S. I., dar și că martorul N. C., unul dintre martorii considerați ca ar fi asistat direct, a revenit complet asupra depoziției de la urmărirea penală motivând cauze de origini medicale, instanța a considerat că din coroborarea probatoriilor urmăririi penale cu cele administrate direct se relevă o stare de fapt similară celei prezentate în rechizitoriu.
Plângerea și declarațiile persoanei vătămate s-au coroborat cu declarațiile martorilor V. G. și V. G. aflați într-adevăr în grade de rudenie în linie directă, respectiv soție, precum și cu declarațiile martorilor G. C., V. T., dar și cu declarațiile martorului N. C. date în cursul urmăririi penale.
De altfel, modalitatea și locul în care au fost aplicate loviturile ce au cauzat lezionarea persoanei vătămate au fost susținute de explicațiile dinamicii apariției traumatismelor existente în CML nr. 1188/16.10.2013, eliberat de Serviciul Medical de Medicină Legală.
Peste aceasta și sub forma unei probe indirecte a fost procesul-verbal întocmit de organele de poliție – Secția 7 Poliție Turburea, încheiat în urma deplasării la eveniment și ca urmare a apelului telefonic efectuat de fiul persoanei vătămate, actul întocmit cuprinzând elemente de fapt ale căror similitudini, ba chiar identități se regăsesc în plângere, declarațiile persoanei vătămate și declarațiile a trei martori.
Cu referire la martorul N. C. care a invocat anumite afecțiuni medicale de natură a fi afectat declarația, instanța a reținut că aceasta se coroborează cu totul deosebit față de relatările persoanelor ce au susținut acuzarea și consemnările din procesul-verbal încheiat de organele de poliție, mai exact acesta neavând cum să relateze în condițiile în care nu ar fi fost prezent anumite chestiuni de detaliu, însă foarte importante, subliniindu-se lovitura cu pumnul în gură, ruperea dinților, existența în drumul public a autoturismului părții vătămate, autoturism ce fusese avariat superficial de o altă lovitură cu parul provenită de la inculpatul N. D., inclusiv prezența la fața locului a martorilor V. G. și V. G., pe lângă prezența părților.
De altfel, în declarațiile date în 30.10.2013, 10.01.2014, 10.03.2014 inculpatul N. D. nu a menționat absolut deloc aceea că la data la care a fost sesizată că s-ar fi săvârșit infracțiunea ar fi fost prezent în domiciliul său unde susține că s-a găsit și martorul B. S. I., chemat la aniversarea zilei de naștere a fiicei inculpatului, și că aceasta apare ca element de noutate începând cu data de 26.06.2014 în declarația martorei N. M., soția inculpatului, chestiunea fiind invocată ulterior pe parcursul judecății și pe care instanța o apreciază nefundamentată, neargumentată și nemotivată sub aspectul tardivității apariției.
În drept, fapta acestuia săvârșită în modalitatea descrisă în rechizitoriu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 2 C.pen. (L 15/1968) (fapta a fost săvârșită înainte de data de 01.02.2014, dispozițiile de incriminare fiind mai favorabile sub aspectul pedepsei), astfel că îl va condamna la o pedeapsă de 2000 lei amendă penală și va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 631 C.pen. (L 15/1968).
La individualizarea pedepsei aplicate a fost avută în vedere norma penală de incriminare reținută, modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, pericolul social concret, natura infracțiunii, rezultatul socialmente periculos (numărul de zile de îngrijiri medicale), felul și limitele de pedeapsă, disp. art. 5 C.pen., persoana inculpatului ce nu are antecedente penale și obține venituri prin mijloace licite, dar și conduita nesinceră și lineară a acestuia pe toată durata procedurilor judiciare.
Asupra laturii civile a cauzei:
Prin cererea înaintată la dosar în data de 22.10.2014 precizată ulterior, partea vătămată V. I. s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 lei daune materiale și 5000 lei daune morale, solicitând obligarea inculpatului la plata acestora.
Unicul temei al răspunderii civile în speță a fost dovedirea existenței faptei penale caz cauzator de prejudicii, faptă care trebuie să fie săvârșită cu intenția prevăzută de legiuitor.
În mod evident, în cauză a fost demonstrată vinovăția inculpatului N. D. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe fapt cauzator de prejudicii civile, vinovăție dovedită pe bază de probe, în cauză fiind îndeplinită și condiția existenței prejudiciului în condițiile în care actele medico-legale au indicat leziuni ale persoanei vătămate pentru a căror îngrijire s-a acordat un număr de 12-14 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 1188/16.10.2013 eliberat de SML Gorj, leziuni ce teoretic îndrituiesc persoana vătămată la solicitări de daune morale și materiale.
Cu referire la daunele materiale, a reținut instanța că acestea nu au fost dovedite decât până la suma de 2000 lei, astfel că au fost cenzurate în condițiile în care au fost avute în vedere doar cheltuieli dovedite pe bază de chitanțe și efectuate în directă legătură cu repararea prejudiciului fizic, precum și cheltuieli legate de transportul la diferite unități medicale tur-retur, referința fiind localitatea de domiciliu a părții vătămate.
Referitor la daunele morale, instanța a apreciat că, dat fiind specificul infracțiunii, rezultatul acesteia probat atât testimonial, cât și pe bază de înscrisuri, se impun de asemenea însă nu la plafonul invocat de persoana vătămată din considerentele că dauna morală este o compensație și nu o plată efectivă a prejudiciului moral sub diferitele sale forme ce nu poate fi cuantificat pecuniar ca un prejudiciu material efectiv.
La aprecierea plafonului de 3000 lei pe care l-a considerat apt de a compensa în totalitate dauna morală existentă trebuie avut în vedere pe de o parte suferința fizică și psihică direct proporțională cu natura leziunilor, poziționarea acestora, numărul de zile de îngrijiri medicale și influențată de vârsta persoanei vătămate, ocupația acesteia, perioada de refacere dar și lipsirea temporară de anumite apanaje ale sănătății depline (restricționarea libertății de mișcare cu tot ceea ce implică – deplasări necesare, activități recreative sportive etc.), precum și un temporar și evident prejudiciu de agrement și imagine.
În aceste împrejurări și văzând și disp. art. 1349 Cod civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată V. I. și a obligat inculpatul N. D. la 3000 lei cu titlu de daune-morale și 2000 lei cu titlu de despăgubiri civile către aceasta, precum și la 820 lei cheltuieli de judecată către persoana vătămată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul N. D., pe care a criticat-o pentru următoarele motive:
În primul rând, a susținut că, în mod greșit, s-a dispus condamnarea sa, câtă vreme nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că este persoana care a săvârșit infracțiunea. Având în vedere probele adminstrate în cauză și relațiile de dușmănie existente între familia inculpatului și familia părții vătămate, între partea vătămată și tatăl inculpatului existând diverse litigii de natură penală și civilă, în mod greșit, instanța a considerat că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, iar dubiul profită inculpatului astfel că nu s-a dovedit că inculpatul a fost cel care a agresat partea vătămată. Singurele declarații care îl plasează pe inculpat la locul și la momentul presupusei infracțiuni sunt cele ale soției părții vătămate și ale fiului acestuia. Mai mult, acesta din urmă a declarat că deși depusese și el plângere penală, a retras-o la îndrumarea organelor de poliție, pentru a depune declarație ca martor. În opinia sa, aceste probe trebuiau înlăturate ca subiective, fiind în contradicție cu declarațiile martorilor G., care deși trăiește într-o comunitate restrânsă nu a auzit pe partea vătămată văitându-se sau relatând cele întâmplate și B. S., care la data de 15.10.2013 a fost în permanență la domiciliul inculpatului, participând la ziua fiicei acestuia. Acesta a arătat că inculpatul nu a părăsit domiciliul, fiind imposibil să fi lovit partea vătămată. Chiar tatăl părții vătămate a relatat că imediat după pretinsul incident a avut mai multe discuții cu inculpatul, însă niciodată nu a confirmat cele susținute de V. I..
În ceea ce privește latura civilă, independent de soluția pronunțată în penal, acțiunea civilă urmează a fi respinsă ca nedovedită. Este adevărat că la dosar au fost depuse mai multe bonuri de benzină, însă nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între presupusul prejudiciu și fapta prejudiciabilă a inculpatului, respectiv nu există nicio declarație de martor din care să rezulte că aceste cheltuieli au fost făcute pentru repararea prejudiciului. De altfel, din cuprinsul bonurilor nu rezultă cine a efectuat cheltuielile. Singurul martor audiat pe latură civilă a relatat că nu a fost remunerat pentru deplasarea părții vătămate și că lucrează pe tractorul familiei V.. În aceste condiții, pe lângă faptul că declarația este irelevantă, s-a opus audierii acestuia, găsindu-se în legături de interese. Sub aspectul daunelor morale, nu s-a dovedit nici acest prejudiciu, s-a arătat că partea vătămată nu a produs nici un argument sau indiciu în acest sens, făcând trimitere la decizia ICC – secția civilă nr. 4505/2008, iar cuantumul acestora este unul ridicat, în raport de împrejurările efective reținute de instanță și de presupusa infracțiune reținută în sarcina inculpatului.
Apelul inculpatului N. D., pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În privința stării de fapt, verificând probatoriul cauzei și hotărârea atacată în raport de criticile aduse, Curtea constată faptul că, în cauză, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 103 Cod procedură penală, referitoare la aprecierea probelor reținând o corectă situație de fapt.
În cauză, prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul activității de probațiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Fără a relua întreaga situație de fapt reținută de prima instanță, în mod corect și cu prezentarea materialului probator avut în vedere de aceasta, Curtea va analiza apelul inculpatului cu analizarea aspectelor de fapt contestate de acesta.
În esență, Curtea reține că din probele administrate rezultă cu certitudine faptul că, la data de 15.10.2013, inculpatul N. D. l-a lovit cu pumnul în față pe partea vătămată V. I., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. 1188/16.10.2013 eliberat de S.M.L.Gorj.
Cat privește apărările inculpatului referitoare la faptul că instanța a pronunțat condamnarea sa numai pe baza declarațiilor subiective ale martorilor, rude ale părții vătămate, respectiv soția și fiului acesteia, și nu a analizat declarațiile martorilor S. și G., se constată însă, contrar susținerilor inculpatului, că acestea nu sunt de natură a da o altă interpretarea a materialului probator, cu consecința exonerării inculpatului de la răspundere penală.
Astfel, martorul G. C. a relatat în fața instanței de fond că a aflat de la fratele inculpatului N. C. că pe fondul unei stări conflictuale cu inculpatul a avut loc un conflict, când acesta din urmă l-a alergat cu o scândură cu care intenționa să-l lovească însă lovitura a deviat în autoturismul părții vătămate V. I.. A mai relatat martorul că, în aceeași împrejurare, N. C. i-a mai spus și că inculpatul l-ar fi lovit pe partea vătămată. În consecință, deși este adevărat că martorul a precizat că nu a auzit despre incident de la alte persoane, aspectele relatate sunt relevante în stabilirea situației de fapt cu atât mai mult cu cât se coroborează și cu depoziția martorului N. C., din faza urmăririi penale, care confirmă în detaliu relatările martorului G.. Deși martorul N. C. a avut o atitudinea oscilantă chiar din faza de urmărire penală revenind asupra declarațiilor care –l incriminau pe fratele său, retractările sale ulterioare justificate pe motive medicale nu pot fi luate în considerare, fiind evident făcute în scopul de a-l disculpa pe inculpat.
De altfel, împrejurările relatate în declarațiile martorilor ce au fost reținute ca fiind corespunzătoare adevărului sunt confirmate de procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele de cercetare penală la data de 15.10.2013, când acestea au constatat că parbrizul autoturismului aparținând părții vătămate era fisurat.
Referitor la declarația martorului S., se constată că aceasta a fost audiat la solicitarea inculpatului numai în faza cercetării judecătorești de la prima instanță, motiv pentru care va fi primită cu rezerve atunci când inculpatul nu poate justifica plauzibil de ce nu a propus-o ca martor, încă de la debutul anchetei, având în vedere că depoziția acestuia conține detalii care pot fi considerate„pro causa”, urmărind să confirme strategia de apărare a inculpatului după trimiterea în judecată. Pe de altă parte, se constată că, această declarație este singulară și nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrată în cauză.
Prin urmare, și în opinia instanței de apel, probatoriul administrat în cauză confirmă învinuirea adusă inculpatului prin actul de sesizare și pentru care instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului.
La stabilirea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere și criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal 1969, fiind în mod corect avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptelor, dedus din împrejurările concrete în care au fost comise faptele, consecințele faptei asupra integrității corporale a părții vătămate, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, elemente în raport de care, în mod just, instanța de fond s-a orientat la o pedeapsă cu amenda în cuantum de 2000 lei, aceasta fiind aptă să realizeze scopul educativ și preventiv al sancțiunilor penale, astfel cum este definit de art.52 Cod penal.
În consecință, instanța de apel apreciază că, atât cuantumul pedepselor stabilite, cât și modalitatea de executare, răspunzând criteriului proporționalității necesare între gravitatea infracțiunii (infracțiunilor) comise și datele personale ale inculpatului.
Sub aspectul laturii civile, instanța constată că, de asemenea, nu există temeiuri de modificare a sentinței pronunțate de prima instanță, soluția adoptată atât cu privire la despăgubirile materiale, cât și cu privire la cele morale, fiind legală și temeinică.
Din probele administrate pe latură civilă, respectiv declarația martorului S. G. și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că partea civilă a efectuat cheltuieli pentru recuperarea sa medicală, ce au constat atât în contravaloarea deplasările efectuate la stomatolog în altă localitate (Tg J.)și a intervențiilor suferite, cuantumul acestora fiind corect stabilit la suma de 2000 lei.
Cât privește transportul la medic tur-retur, se constată că acesta nu a constat exclusiv în deplasările efectuate cu martorul audiat în cauză S. G., conform declarațiilor acestuia partea vătămată efectuând multe drumuri la stomatolog.
Cât privește credibilitatea acestui martor, aceasta nu poate fi pusă la îndoială, faptul că partea vătămată a suferit mai multe intervenții chirurgicale rezultând din actele depuse la dosar, iar împrejurarea că acestea au necesitat mai multe deplasări la stomatolog, fiind mai presus de orice îndoială.
Referitor la daunele morale, al căror cuantum a fost considerat de apărare ca fiind exagerat, Curtea constată din contră că respectă principiul proporționalității între valorile sociale lezate și fapta inculpatului. La evaluarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul nepatrimonial suferit de partea vătămată, instanța de fond a avut, în mod just, în vedere următoarele criterii de apreciere: importanța: valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite (sănătatea și integritatea fizică), gravitatea și intensitatea durerilor psihice ale părților vătămate – victima suferind leziuni care au necesitat un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziuni dentare, fapt care implica și o accentuare a traumei psihice precum și repercusiunile prejudiciului cauzat asupra situației părții vătămate din perspectiva vieții sociale și profesionale normale și corespunzătoare vârstei, aceasta suferind evident un prejudiciu de agrement și imagine.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N. D., împotriva sentinței penale nr. 60 din 29.01.2015, pronunțată de Judecătoria Tîrgu Cărbunești, în dosarul nr._ .
Totodată, față de dispozițiile art. 276 alin. 6 Cod procedură penală, va obliga inculpatul către partea civilă la cheltuieli judiciare, în cuantum de 900 lei, reprezentând cheltuieli de transport și onorariul avocatului ales al părții, redus în raport de volumul și complexitatea cauzei și la activitatea efectiv prestată de apărător în susținerea interesului părții pe care a asistat-o, în proporție de 50%.
Conform art. 275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N. D., împotriva sentinței penale nr. 60 din 29.01.2015, pronunțată de Judecătoria Tîrgu Cărbunești, în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul la cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă, în sumă de 900 lei, reprezentând cheltuieli de transport și onorariul apărătorului ales al părții, redus în proporție de 50%.
Obligă inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2015.
Președinte, Judecător
A. D. C. C.
Grefier,
V. D.
Red.jud.C.C.
j.f.M.M.
V.D./IB
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 738/2015.... | Vătămarea corporală (art. 181 C.p.). Decizia nr. 787/2015.... → |
|---|
