Vătămarea corporală (art. 181 C.p.). Decizia nr. 787/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 787/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 27824/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 787
Ședința publică de la 29 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. E. C. - judecător
M. E. M. - judecător
GREFIER C. G.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. S.
din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol se afla soluționarea apelului formulat de P. de pe L. Judecătoria C. și inculpatul apelant Canțăr L. G., împotriva sentinței penale nr. 4733 din 7.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect vătămarea corporală (art. 181 C.p.) .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelant inculpat Canțăr L. G., asistat de apărător ales, avocat S. G. și inculpat G. C. R., asistat de apărător ales, avocat D. A., lipsind părțile civile P. C. V. și S. Județean de Urgență C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost înaintată de la I.M.L., la dosarul cauzei, factura fiscală, referitoare la contravaloarea avizării, precum și avizul prin care se aprobă certificatul medico-legal.
Avocat S. G., având cuvântul, arată că a observat avizul prin care se aprobă certificatul medico-legal precizând că nu se poate ști dacă avizul a avut în vedere radiografia efectuată de către partea vătămată.
Din actele depuse la dosarul cauzei se observă că s-a revenit la adresa către spital la data de 15 mai 2015 pentru a înainta actele necesare efectuării acestui aviz iar pe dat de 18 mai 2015 deja a fost emis avizul respectiv. În această situație partea vătămată care a fost prezentă în prima parte a desfășurării procesului și nu mai este prezentă în momentul desfășurării dezbaterilor, nu poate fi întrebată dacă a prezentat radiografia.
Certificatul medico - legal a fost emis numai în baza unei foi de observație fără ca medicul legist să observe radiografia deci nu se știe nici la acest moment dacă comisia a văzut acea radiografie
Avocat D. A., având cuvântul, apreciază că nu are sens depunerea radiografiei la I.M.L.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul arată că deja s-a pus în vedere la termenul anterior părții vătămate să prezinte radiografia, ca urmare nu se opune la cererea formulată
Instanța apreciază că nu mai este necesară solicitarea către I.M.L. ( Institutul de Medicină Legală) de a preciza dacă avizul dat a avut în vedere și radiografia efectuată de partea vătămată având în vedere conținutul adreselor anterioare existente la dosar atât către S. Clinic Judetean cât și către Institutul de Medicină Legală în care se face referire expresă și la radiografia efectuată de partea vătămată P. C. V. De asemenea, această radiografie a fost avută în vedere și la întocmirea foii de observație clinică, ce a fost înaintata chiar de instanța de apel inca de la prima adresa din data de 23.04.2015 prin care se solicita avizarea certificatului medico- legal.
Instanța întreabă avocat S. G. daca mai stăruie în proba constand in efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală
Avocatul S. G., având în vedere conținutul adreselor efectuate la 23 martie si la data de 15 mai, menționează că partea vătămată a arătat că i s-a efectuat radiografia și este în posesia acestei radiografii pe care o va prezenta la I.M.L., așadar I.M.L. nu avea ce radiografied să ia în considerare, pentru că radiografia se face într-un singur exemplar care se află la partea vătămată și încă nu se știe dacă partea vătămată a dus radiografia la IML(institutul de medicină legală) pentru a fi observată de către medicul legist.
Instanța arată că și unitatea medicala a reținut un exemplar al acestei radiografii. Această radiografie a fost avută în vedere de spital la momentul la care s-a întocmit foaia de observație arătând că rezultă fără dubiu că la acordarea acestui aviz a fost avută în vedere și această radiografie
Avocat S. G. depune, in fotocopie, practica judiciara a Î.C.C.J.. în materia provocării, arătând că nu mai stăruie în efectuarea unui supliment al raportului de expertiză medico-legală.
Nefiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, declara deschise dezbaterile judiciare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că în raport de împrejurarea că partea vătămată și-a retras plângerea formulată, în ceea ce îl privește pe inculpatul G. C. R., retragere care a intervenit în fata instanței de control judiciar, evident nu mai susține primul motiv al apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria C. care viza netemeinicia hotărârii adoptate de către instanța de fond și înlocuiește acest motiv cu solicitarea în raport de aspectul învederat că în speță se impune încetarea procesului penal având în vedere retragerea plângerii prealabile de către partea vătămată și obligarea părților la cheltuieli judiciare către stat, aceasta în ceea ce-l privește pe inculpatul G. C. R..
În ceea ce-l privește pe inculpatul Canțăr L. G. apreciază hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală întrucât în speță a fost omisă aplicarea disp art. 7 din Legea 76/2008 cu referire la prelevarea probelor biologice și apreciază că în raport de natura infracțiunii săvârșite și urmările produse se impunea acest lucru, această infracțiune figurând în anexa din legea susmenționată, pentru acest considerent solicită admiterea apelului declarat de către P. de pe lângă Judecătoria C., desființarea sentinței instanței de fond și pronunțarea unei hotărâri care să țină cont de acest aspect
Avocat S. G., solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voinței a părții vătămată care și-a retras plângerea față de inculpatul G. C. R., să dispună încetarea procesului penal
În ceea ce privește ce-l dea doilea motiv invocat de către P. de pe lângă Judecătoria C., apreciază că nu este întemeiat, solicită respingerea apelului pentru motivele care vor fi arătate în concluziile care vor fi susținute în propriul apel.
Avocat D. A. cu privire la apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C., având în vedere atitudinea părții vătămate și a împrejurării că aceasta și-a retras plângerea față de inculpat solicită să ia act de manifestarea de voință a acesteia să se dispună încetarea procesului penal.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel solicită respingerea acestuia
Avocat S. G. solicită admiterea apelului declarat de inculpat CANȚĂR L. G., în baza art. 421 alin. 2 lit a. CPP, apreciind că sentința pronunțată de către instanța de fond nu corespunde cerințelor de legalitate și temeinicie.
Inculpatul Canțăr L. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, constând în aceea că la dat de 26 noiembrie 2012 a aplicat părții vătămate lovituri cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 45-50 zile îngrijiri medicale, considerând că instanța de fond nu a făcut o analiză obiectivă a probelor aflate la dosar și nu a reținut în principal, desigur și în urma consultării cu inculpatul, existența legitimei apărări, trebuie reținută cu siguranță existența unei provocări din partea părții vătămate.
În fapt s-a întâmplat ceea ce se întâmplă aproape în fiecare zi în trafic, evenimente care oripilează pe toată lumea și unde nu întotdeauna agresorul este de vină .
Cel care a venit spre inculpat a fost partea vătămată. Mai concret, soția părții vătămate în ziua respectivă a parcat autoturismul în fața porții locuinței inculpatului. Inculpatul i-a solicitat acesteia să deplaseze autoturismul din fața porții întrucât urma să plece având o necesitate, respectiv să transporte bunica bolnavă la spital. Soția părții vătămate a adresat jigniri la adresa persoanelor care i-au cerut să mute autoturismul, l-a sunat pe soțul său care a venit la fața locului, spre inculpat, îl apucă de haine, îl îmbrâncește, împrejurare în care inculpatul ca o reacție de temere și ca urmare a unei emoții puternice provocate în urma acestei intervenții neașteptate a lovit
S-a recunoscut și la instanța de fond existența acestei stări de fapt dar instanța de fond a apreciat că inculpatul a acționat premeditat, conștient, hotărât să agreseze partea vătămată. Avocatul apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 73 lit. b din codul penal anterior motiv pentru care, apărarea consideră că pedeapsa aplicată este mult prea aspră pentru ceea ce s-a întâmplat
La instanța de fond au fost suficiente termene pentru a se putea realiza o împăcare între inculpat și partea vătămată, împăcare care nu s-a putut realiza, nu din cauza inculpatului ci din cauza părții vătămate
Reținând scuza provocării solicită să se reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege așa cum prevăd dispozițiile legale menținând ca modalitatea de executare aceea a suspendării condiționate a pedepsei.
Asupra laturii civile apărarea consideră că latura civilă a fost corect soluționată de instanța de fond dar reținând scuza provocării solicită diminuarea despăgubirilor care au fost acordate de către instanța de fond corespunzător vinei părții vătămate pentru ceea ce s-a întâmplat
Avocat D. A., având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat de către inculpatul CANȚĂR L. G. împotriva sentinței penale nr. 4733 din 7.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată față de motivele invocate de inculpatul CANȚĂR L. G. ca fiind neîntemeiate, în mod corespunzător instanța de fond nu a reținut scuza provocării în raport de actele administrate în cauză nu au existat împrejurări care să conducă la concluzia că în speță s-a produs inculpatului o puternică tulburare. Împrejurarea că partea vătămată a apucat inculpatul de haină nu poate duce la concluzia că inculpatului i s-a provocat o puternică tulburare, întreg probatoriu administrat în cauză nu confirmă agresarea fizică astfel încât să ne aflăm în prezența unei provocări
În ceea ce privește critica privind netemeinicia hotărârii adoptate, apreciază că instanța a făcut o individualizare în raport de criteriile prev. de art . 72 VCP, că pedeapsa a fost dozată corespunzător, aceasta a fost orientată către minimul special, nu se impune reducerea acesteia în raport de natura infracțiunii săvârșite, urmările produse, numărul mare de îngrijiri medicale care au fost necesare pentru vindecarea părții vătămate pentru aceste considerente solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de inculpat CANȚĂR L. G., și obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat
Inculpat CANȚĂR L. G., în ultim cuvânt susține concluziile apărătorului său
Inculpat G. C. R., în ultim cuvânt susține concluziile apărătorului său
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 4733 din 7.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de inculpatul Canțăr L. G. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969 în infracțiunea prev. de art. 193 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.
În baza art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969 cu aplic. art. 5 C.p., a fost condamnat pe inculpatul Canțăr L. G., la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 81 Codul penal din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 Codul penal din 1969.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Codul penal din 1969.
În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 lit. c C.p.p. a achitat pe inculpatul G. C. R., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969.
În temeiul art. 19, 397 C.p.p. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. C. V., cu domiciliul în C., .. 1, ., ., CNP_și a obligat pe inculpatul Canțăr L. G. la plata sumei de 5.000 lei către acesta, reprezentând daune morale.
În baza art. 19, 397 C.p.p., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Clinic Județean de Urgență C. cu sediul în C., ., jud. D. și a obligat pe inculpatul Canțăr L. G. la plata sumei de 295 lei către aceasta, reactualizată până la data plății efective a debitului.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., a obligat pe inculpatul Canțăr L. G. la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul G. C. R. rămân în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., au fost trimiși în judecată inculpații Canțăr L. G. și G. C. R. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în ziua de 26.11.2012 în jurul orelor 19.00 inculpații i-au aplicat fiecare câte o lovitură cu pumnul în zona feței părții vătămate P. C. V., producându-i acestuia leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45-50 zile îngrijiri medicale.
Pentru dovedirea situației de fapt de mai sus, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: plângere și declarația părții vătămate, certificatul medico-legal nr. 2546/A2/29.11.2012 eliberat de IML C., declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor, procese-verbale și alte înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 26.11.2012, în jurul orelor 19,00, pe fondul unei nemulțumiri determinată de faptul că martora P. M. L. staționase autoturismul personal în fața locuinței inculpatului situată pe . mun. C., blocând accesul, între inculpatul Canțăr L. G. și martoră a avut loc un conflict verbal, aducându-și reciproc injurii.
Martora P. M. L. a apelat telefonic pe soțul său, persoana vătămată P. C. V., care s-a deplasat la fața locului și i-a reproșat inculpatului că ar fi vorbit urât cu soția sa.
În aceste împrejurări, inculpatul Canțăr G. L. a lovit persoana vătămată cu pumnul în zona feței, cauzându-i o fractură de mandibulă subcondiliană stânga cu minimă deplasare, ce a necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale.
Incidentul a fost observat de martorii Canțăr R., P. E., C. A. și P. M. L..
Conform declarațiilor date de martorele P. M. L. și C. A. în cursul cercetării judecătorești, persoana vătămată a fost lovită de inculpatul Canțăr L. G. cu pumnul în față, după care au intervenit și ceilalți bărbați prezenți care au început să lovească persoana vătămată.
Martora P. M. L. a precizat că soțul său a căzut la pământ, iar cei patru tineri au continuat să-l lovească.
Instanța a constatat că declarațiile martorelor sunt contrazise de certificatul medico-legal nr. 2546/A2 din data de 29.11.2012 emis de IML C. și de actele medicale comunicate de S. Clinic Județean de Urgență C., din care rezultă că pe corpul persoanei vătămate nu au existat alte leziuni, cu excepția fracturii de mandibulă subcondiliană stânga cu minimă deplasare.
De asemenea, din planșele fotografice de la filele 13-15 dup, se observă pe persoana vătămată a prezentat două excoriații minore la nivelul nasului și cervical stânga, însă în situația în care ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele de patru bărbați, leziunile ar fi fost multe mai grave și ar fi fost consemnate în actele medicale și medico-legale.
Conform declarației martorului P. E. E., când persoana vătămată P. C. V. s-a apropiat de inculpatul Canțăr G. L., acesta din urmă l-a împins și probabil l-a lovit cu pumnul.
De asemenea, din declarația martorului Canțăr R. s-a constatat că persoana vătămată s-a apropiat de inculpatul Canțăr L. G. și cei doi s-au lovit.
Instanța a constatat că probele administrate în cursul cercetării judecătorești confirmă săvârșirea infracțiunii de către inculpatul Canțăr G. L., acesta lovind persoana vătămată cu pumnul în zona feței. Chiar și inculpatul Canțăr G. L., fiind audiat în fața instanței a arătat că l-a lovit cu pumnul în față pe P. C. V., precizând totodată că inculpatul G. C. R. nu l-a lovit pe P. C. V..
Cu privire la inculpatul G. C. R., instanța a constatat că probele administrate nu demonstrează dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta ar fi lovit persoana vătămată.
Declarațiile martorelor P. M. L. și C. A. sunt evazive în ceea ce privește participația inculpatului G. C. R., acestea precizând că toți cei patru bărbați prezenți (respectiv cei doi inculpați Canțăr și G. și martorii Canțăr R. și P. E.) ar fi lovit persoana vătămată.
Fiind întrebată la momentul audierii despre participația inculpatului G., martora C. A. a declarat că acesta a fost implicat în conflict, dar că nu poate preciza dacă a lovit persoana vătămată.
De altfel, instanța constată că, în plângerea prealabilă formulată, persoana vătămată a susținut inițial că inculpatul G. C. R. l-ar fi lovit cu piciorul. Conform declarației olografe de la data de 26.11.2012, persoana vătămară a declarat că inculpatul G. l-ar fi lovit cu pumnul în nas, cauzându-i excoriații.
Declarațiile martorelor P. M. L. și C. A. și ale persoanei vătămate sunt contrazise de declarațiile inculpaților și ale martorilor P. E. E. și Canțăr R..
Conform declarațiilor martorilor Canțăr R. și P. E. E. coroborate cu declarația inculpatului Canțăr G. L., acesta din urmă este singurul care a lovit persoana vătămată cu pumnul în zona feței.
Inculpatul G. C. R. a declarat că a ajuns la fața locului după ce inculpatul Canțăr G. L. lovise persoana vătămată și că a intervenit între aceștia pentru a-i despărți.
Deși în cursul urmăririi penale inculpatul G. C. R. a dat declarații contradictorii, încercând să înlăture răspunderea penală a inculpatului Canțăr G. L., la momentul prezentării materialului de urmărire penală a precizat că nu a lovit persoana vătămată, ci a împins-o, aceasta fiind lovită de inculpatul Canțăr.
În fața instanței de judecată, a revenit asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale, precizând că inculpatul Canțăr a lovit persoana vătămată cu pumnul în zona feței.
De asemenea, în cursul urmăririi penale inculpatul Canțăr L. G. a declarat că nu a lovit persoană vătămată, însă în cursul cercetării judecătorești a revenit asupra declarațiilor anterioare, recunoscând săvârșirea faptei.
Instanța a reținut că inculpatul G. C. R. a beneficiat de prezumția de nevinovăție, conform disp. art. 4 C.p.p., și că orice dubiu cu privire la participația sa îi profită.
D. urmare, instanța, în temeiul art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 lit. c C.p.p. a achitat pe inculpatul G. C. R., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969.
În drept, fapta inculpatului Canțăr L. G., care la data de 26.11.2012 în jurul orelor 19.00 i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței părții vătămate P. C. V., producându-i acestuia leziuni ce au necesitat pentru vindecare 45-50 zile îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969.
Instanța reține că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (adoptat prin Legea nr. 286/2009), iar pentru infracțiunea de vătămare corporală pedeapsa prevăzută de noul Cod penal este închisoarea de la 6 luni la 5 ani alternativ cu amenda, aceeași pedeapsă cu închisoarea fiind prevăzută și Codul penal din 1969, care nu prevede însă amenda ca pedeapsă alternativă. Instanța a reținut însă ca lege favorabilă în prezenta cauză legislația anterioară datei de 01.02.2014, având în vedere că la stabilirea pedepsei s-a orientat spre pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, condițiile de suspendare a executării pedepsei fiind mai favorabile potrivit Codului penal din 1969.
D. urmare, instanța a respins cererea formulată de inculpatul Canțăr L. G. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969 în infracțiunea prev. de art. 193 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul Canțăr L. G., prin apărător, a solicitat efectuarea unei expertize medicale care să stabilească dacă zilele de îngrijiri medicale acordate prin certificatul medico-legal corespund leziunii traumatice dovedite în cauză. A mai arătat că la punctul 2 din certificatul medico-legal este înscris că s-a observat biletul de ieșire din spital, însă medicul legist nu a observat radiografia. Medicul legist reia mențiunile unor medici de la S. Clinic Județean de Urgență C. și consideră că aceste constatări trebuie să fie făcute de medicul legist.
Instanța a respins ca inutilă efectuarea acestei expertize medico-legale, având în vedere certificatul medico-legal nr. 2546/A2 din data de 29.11.2012 emis de IML C. și actele medicale comunicate de S. Clinic Județean de Urgență C. (fișa de observație clinică generală, fișa de asistență medicală în U.P.U.) din care rezultă cu certitudine diagnosticul pentru care persoana vătămată a fost internată în perioada 26.11.2012 – 28.11.2012 în S. Clinic Județean de Urgență C., respectiv . de mandibulă subcondiliană stânga cu minimă deplasabilă, leziune care a necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale, neexistând obligativitatea ca medicul legist să observe personal radiografia pe baza căreia s-a pus acest diagnostic și neexistând nicio îndoială rezonabilă asupra corectitudinii actelor medicale emise de S. Clinic Județean de Urgență C. care au confirmat diagnosticul. De altfel, medicul legist a putut constata la momentul examinării că persoana vătămată prezenta imobilizare intermaxilară rigidă.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului Canțăr L. G., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Codul penal din 1969, gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită, într-un loc public, urmările produse și care se puteau produce, numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesitate de persoana vătămată P. C. V., persoana inculpatului, fără antecedente penale, care a avut însă o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal.
Față de cele menționate anterior, instanța a dispus condamnarea inculpatului Canțăr L. G. la pedeapsa de 1 an închisoare în baza art. 181 alin. 1 Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C.p.
Totodată, în baza art. 81 Codul penal din 1969, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, ținând cont de vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, stabilind un termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit art. 82 Codul penal din 1969.
Instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Codul penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
Cu privire la soluționarea laturii civile, instanța a reținut că persoana vătămată P. C. V. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 60.000 de lei, din care 10.000 lei daune morale și 50.000 lei daune materiale, reprezentând prejudiciul adus societății unde este asociat și unde nu a putut să-și exercite atribuțiile circa o lună.
Instanța a apreciat că față de pericolul social concret al faptei săvârșite, de natura și împrejurările comiterii acesteia, leziunile produse, numărul mare de zile de îngrijiri medicale, perioada lungă de timp în care a avut maxilarul imobilizat în aparatul respectiv, partea civilă P. C. V. a suferit un prejudiciu moral care necesită reparație bănească, motiv pentru care a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpatul Canțăr L. G. la plata către partea civilă a sumei de 5.000 lei, reprezentând daune morale.
Cu privire la daunele materiale solicitate, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate, fiind respinse. Astfel, deși persoana vătămată a susținut că din cauza faptului că nu a putut să-și exercite atribuțiile circa o lună, cifra de afaceri și încasările firmei au scăzut, depunând în acest sens la dosar balanța de verificare a ., instanța reține că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și eventuala înrăutățire financiară a firmei unde persoana vătămată era asociat.
Astfel, martorul I. A. V., managerul general și administratorul ., a arătat că persoana vătămată, director de vânzări în zona de sud a țării, nu a putut lucra circa o lună și jumătate după incident, însă în această perioadă a primit salariu. Martorul a arătat că toate atribuțiile persoanei vătămate au fost preluate de alte persoane din cadrul firmei și că anumite probleme ar fi apărut doar în ceea ce privește clienții mari, fiind greu de reluat afacerile cu aceștia. Deși martorul a arătat că în acea perioadă cifra de afaceri a societății a scăzut cu circa 17,5 %, instanța a constatat că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între absența de la serviciu a persoanei vătămate și acea scădere, o afirmație în acest sens a martorului fiind pur subiectivă.
Prin adresa nr._/19.12.2013 S. Clinic Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă cu suma de 295 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a părții vătămate P. C. V., solicitând reactualizarea sumei până la data plății efective a debitului. În temeiul art. 19 și 397 C.p.p., fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a admis acțiunea civilă formulată de S. Clinic Județean de Urgență C. și a obligat inculpatul Canțăr L. G. la plata către aceasta a sumei de 295 lei, reactualizată până la data plății efective a debitului.
Împotriva acestei senmtințe penale au formulat apel P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpatul Canțăr L..
În motivarea apelului declarat de parchet, s-a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit a dispus în temeiul art.396 alin.5 C.p.p. rap.la art.16 lit.c C.p.p., achitarea inculpatului G. C. R. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută și pedepsită de art.181 al.1 C.p. de la 1969, în condițiile în care, din probele administrate atât la urmărirea penală cât și în faza judecătorească rezultă în mod cert existența infracțiuni și comiterea de către inculpat a acestei infracțiuni și a omis să facă aplicarea dispoz.art.7 din legea nr.76/2008 în privința inculpatului Canțăr L. G., având în vedere pedeapsa de 1 an închisoare dispusă de instanță pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, faptă prevăzută și pedepsită de art.181 alin.1 C.p. din 1969 și inclusă în anexă la lege privind infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
Inculpatul Canțăr L. prin apelul formulat a susținut că pedeapsa aplicată este prea mare în raport cu gravitatea faptei și solicită redozarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere că a recunoscut fapta reținută în sarcina sa și a regretat sincer săvârșirea ei, nu are antecedente penale, dar și faptul că instanța nu a reținut circumstanța atenuantă a provocării, ci doar a ripostat după ce partea vătămată a sărit la el.
În cursul judecății în apel a fost audiată persoana vătămată P. C., în ședința publică din 8 mai 2015, care a precizat că își retrage plângerea penală prealabilă față de inculpatul G. C. R., neavând certitudinea că a agresat-o, știind doar că a fost prezent în altercație. În ceea ce îl privește pe inculpatul Canțăr L. G., persoana vătămată a precizat că nu dorește să își retragă plângerea, fiind agresat de acesta.
Verificând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel, dar și din oficiu, conform art.417 alin.2 C.p.p., instanța de control judiciar reține următoarele:
Probele administrate în cursul procesului penal, în toate fazele procesuale, au avut un caracter univoc, prin coroborarea cărora, conform art.103 C.p.p., instanța a stabilit că există fapta inculpatului de a vătăma integritatea corporală a persoanei vătămate P. C., producându-i leziuni traumatice, pentru vindecarea cărora au fost necesare 45 – 50 de zile de îngrijire medicală, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție, fiind astfel întrunite condițiile angajării răspunderii penale a inculpatului, necesare pentru condamnarea sa, conform art.396 alin.2 C.p.p.
Declarațiile martorilor prezenți la data și momentul derulării incidentului fizic, ulterior sau chiar concomitent celui verbal dintre participanți, au relevat aspectele esențiale, datele și împrejurările ce reliefează conținutul constitutiv al infracțiunii.
Prin declarațiile formulate de inculpat în stadiile procesuale succesive, nu s-a negat săvârșirea faptei, inculpatul susținând în fața Judecătoriei C., că el l-a lovit primul pe P. C., persoana vătămată, întrucât s-a speriat când aceasta din urmă a așezat mâna în zona gâtului inculpatului.
Persoana vătămată se afla într-un local public împreună cu martorul T. D. T., fiind la un moment dat chemat telefonic de soția sa, martora P. M.. Aceasta din urmă a parcat autoturismul în fața locuinței inculpatului și a refuzat să îl mute în momentul în care s-a solicitat acest lucru de către inculpat.
Chiar din declarația formulată de către inculpat în fața Judecătoriei C. a rezultat că recunoaște fapta, dar nu și starea de fapt, astfel cum a fost expusă în rechizitoriu ( declarația din 24 iunie 2014).
Din declarația martorului Canțăr R., fratele inculpatului, rezultă că urmare a stării de sănătate precare pe care bunica familiei o avea la acea dată, a dorit să plece împreună cu inculpatul pentru a o transporta la spital. Au fost împiedicați prin fapta martorei P. M. de bloca ieșirea din locuință, prin modul de parcare a autoturismului.
Împreună cu P. M. se mai afla sora acesteia, C. A., despre acestea din urmă, martorul Canțăr R. susținând că au avut o atitudine jignitoare la adresa sa și apoi l-au chemat pe P. C., soțul martorei P. M..
Declarația martorului Canțăr R. este contrară propriei declarații a inculpatului, întrucât, deși acesta din urmă a susținut că el le-a lovit primul pe P. C., persoana vătămată, de teama gestului de a i se pune mâna pe gât, martorul Canțăr R. a susținut că, dimpotrivă, persoana vătămată, a lovit prima pe inculpat, cu pumnul in zona fetei, declarație ce nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Declarația martorului P. E., prezent personal la incident, prieten al inculpatului, este în sensul incidentului verbal derulat între inculpat și martorele P. M. și C. A., după care, a sosit persoana vătămată, apelat telefonic de martore și care a întins mâinile spre inculpat, respectiv spre gâtul acestuia, moment în care inculpatul l-a împins, dar nu poate preciza dacă a și lovit-o pe persoana vătămată. Martorul susține că persoana vătămată a început să adreseze injurii, dar nimeni nu a mai fost agresat fizic.
Fapta inculpatului de a lovi cu pumnul în zona feței persoanei vătămate, rezultă și din declarația martorei C. A., rudă cu persoana vătămată, afin de gradul doi, care fiind prezentă personal în locul public, respectiv pe . s-a derulat incidentul, a precizat că sora sa a refuzat să schimbe locul de parcare a autoturismului, amplasat în dreptul locuinței inculpatului, invocând sosirea viitoare a soțului său pentru a schima el amplasamentul mașinii. După câteva minute a sosit persoana vătămată, căreia inculpatul Canțăr L. i-a aplicat o lovitură cu pumnul în dreptul feței.
Aceeași situație de fapt rezultă și din declarația coinculpatului G. C. R., față de care persoane vătămată și-a retras plângerea penală prin declarația formulată în cursul judecății în apel. Astfel, coinculpatul G. C. R., a precizat că soția persoanei vătămate a parcat autoturismul în dreptul locuinței inculpatului. Fiindu-i solicitat a schimba locul de parcare, aceasta a dobândit o atitudine agresivă, și l-a chemat pe soțul său P. C., care se afla într-un restaurant din apropiere. Când a sosit persoana vătămată, l- a tras pe inculpat de haine ( declarația din cursul urmăririi penale), moment în care inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în dreptul feței (declarația din cursul judecății).
Atitudinea soției persoanei vătămate de a parca autoturismul în dreptul locuinței inculpatului a fost confirmată prin toate probele administrate, inclusiv prin declarația acestei martore, care a susținut că urma să meargă la o programare medicală, la un cabinet situat în apropiere, și pentru că se grăbea, l-a chemat pe soțul său să mute mașina. Acesta din urmă a sosit la fața locului și a fost victima unei lovituri cu pumnul în dreptul feței din partea inculpatului.
Atitudinea martorei P. M. de a parca autoturismul de natură a împiedica ieșirea din locuință a inculpatului, ca de altfel si fapta persoanei vătămate P. C., care fiind chemat de soția sa, martora P. M., s-a îndreptat spre inculpat și ar fi îndreptat mâna înspre zona gâtului, nu întrunesc condițiile pentru reținerea circumstanței atenuante a provocării, astfel cum s-a solicitat de către apărare.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. anterior, constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă .
Existența tulburării sau emoției, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. și intensitatea acestora, nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.
Dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influențează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii cu valoare absolută (și, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunța total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței „stării de provocare”.
Pentru reținerea „stării de provocare”, în sensul art. 73 lit. b) C. pen anterior, nu se poate face abstracție de unele criterii obiective cum ar fi: compararea reacției făptuitorului cu reacția „omului mediu" supus unei provocări similare, cerința unei anumite proporții între actul provocator și reacția făptuitorului, inclusiv prin observarea consecințelor faptei săvârșite ca urmare a actului provocator .
Condițiile provocării, circumstanța atenuantă legală, este art.73 lit.b C.p. anterior constau în: săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană aflată într-o stare de puternică tulburare sau emoție, determinată de conduita persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă .
Actul de provocare trebuie să satisfacă următoarele cerințe: să fie realizat prin violență( fizică sau psihică), atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă; poate fi săvârșit cu orice formă de vinovăție sau chiar de o persoană iresponsabilă; să fie îndreptat împotriva făptuitorului și/sau a altei persoane; nu trebuie să fie imputabil celui care a comis fapta în stare de provocare; actul de provocare nu trebuie să fie precedat el însuși de o provocare din partea celui care a omis fapta ; actul de provocare trebuie să determine o stare de puternică tulburare sau emoție; evaluarea existenței stării de tulburare sau de emoție se realizează de instanța de judecată în procesul de individualizare a pedepsei, având în vedere împrejurările concrete ale cauzei, particularitățile fizice sau psihice ale infractorului, deci în concreto, iar nu în funcție de anumite criterii abstracte( in abstracto);
Infracțiunea săvârșită în stare de provocare (riposta) trebuie: comisă față de persoana care a efectuat actul de provocare; nu se va reține scuza provocării în cazul în care fapta este comisă față de o altă persoană decât persoana provocatorului, cu excepția situației în care făptuitorul a acționat din eroare, confundându-l pe terț cu persoana provocatorului; dacă făptuitorul nu a acționat din eroare, ci a avut un dubiu cu privire la persoana provocatorului nu se poate reține provocarea, eroarea fiind imputabila făptuitorului ; trebuie săvârșită cu intenție ( directă sau indirectă) sau praeterintenție; să fie determinată de actul de provocare; actul de provocare trebuie să se plaseze în antecedența cauzală a infracțiunii săvârșite; în cazul în care actul de provocare este comis din culpă, este necesar ca făptuitorul să perceapă, din eroare, că fapta a fost săvârșită cu intenție sau praeterintenție; în ipoteza în care infractorul își dă seama că actul de provocare este comis din culpă, ori de un iresponsabil, nu se va putea reține circumstanța atenuantă a provocării; să fie concomitentă sau posterioară cu actul de provocare; este necesar ca infracțiunea să se comită simultan cu momentul consumării provocării ori imediat după aceasta; intervalul de timp în care se comite infracțiunea nu trebuie să fie îndepărtat în timp de momentul provocării, întrucât prin scurgerea timpului, efectele produse de actul de provocare se pot estompa; spre deosebire de legitima apărare unde atacul este iminent, în cazul provocării atacul este deja consumat.
Pentru a fi reținută circumstanța atenuantă a provocării este necesar ca actul provocator, să aibă o anumită gravitate, de natură a determina o puternică tulburare sau emoție în psihicul acestuia, or în cauză probele administrate nu confirmă existența unei conduite ilicite/culpabile grave a victimei. Rezultă, așadar, că reținerea stării de provocare este condiționată de o comportare culpabilă a victimei, care, prin acțiunile sale, să fie de natură a cauza inculpatului o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia acesta să comită infracțiunea. Probele administrate în cursul procesului penal, confirmă existența inițial, a unui incident între inculpat și soția persoanei vătămate, în cadrul căruia și-ar fi adresat reciproc injurii, astfel cum a confirmat și martorul P. E. E.. Ulterior, a sosit persoana vătămată apelată de soția sa, martora P. M., ce s-a îndreptat spre inculpat și ar fi îndreptat mâinile spre acesta, respectiv spre zona gatului . În acest moment, astfel cum susține și inculpatul, i-a aplicată o lovitură cu pumnul în zona feței, producându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 de zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.2546/A2/2012.
Nu există în prezenta cauză o acțiune provocatoare care să îndeplinească cerințele prev.de art.73 lit.b C.p., anterior, săvârșite de către victimă, anterior agresării sale de către inculpat. Gestul de a întinde mâinile sau chiar așezarea acestora în dreptul gâtului inculpatului, nu reprezintă o acțiune provocatoare, constând într-o acțiune violentă sau atingere gravă a demnității persoanei, ori o altă acțiune ilicită gravă. Nu rezultă din declarațiile martorilor o intensitate particulară a acestui gest al persoanei vătămate, și nici intențiile cu care ar fi acționat, luând în considerare că ea înseși a fost chemată de martora P. M., soția sa, pentru a schimba locul autoturismului și pentru a aplana un conflict verbal derulat tot cu inculpatul.
Inculpatul însuși a avut o contribuție la derularea conflictului verbal avut inițial cu soția persoanei vătămate, situație în care nu poate fi invocată circumstanța atenuantă a provocării de către o persoană în sarcina căreia se reține o conduită anterioară, ilicită sau imorală. Martorul P. E. E. a confirmat prin declarația sa schimbul reciproc de insulte între inculpat și soția persoanei vătămate.
O altă cerință a circumstanței atenuante legale a provocării constă în proporționalitatea faptei săvârșită în stare de provocare cu actul provocator . Pentru a se reține circumstanța atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare; pentru incidența art. 73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație( decizia 4038/2005 a Înaltei Curți de Casație si Justiție) . Aceasta condiție nu este îndeplinita in cauza penala dedusa judecații, întrucât persoana vatamata a întins mâinile spre zona gatului inculpatului, fapta vădit disproporționata cu cea comisa de inculpat, ce se conturează ., întrucât a procedat la aplicarea unei lovituri cu pumnul producând o leziune traumatica pentru care au fost necesare 45-50 zile de îngrijire medicala.
În prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile circumstanței atenuante a provocării prev.de art.73 lit.d C.p., anterior, preluată prin dispozițiile art.75 lit.a C.p., actual, întrucât nu se va reține scuza provocării în cazul în care fapta este comisă față de o altă persoană decât persoana provocatorului, cu excepția situației în care făptuitorul a acționat din eroare, confundându-l pe terț cu persoana provocatorului.
Declarațiile martorilor care au perceput cu propriile simțuri modul de derulare a incidentului, precum și declarațiile inculpatului, conduc la etapizarea faptelor astfel: într-o primă etapă a avut loc un incident între inculpat și soția persoanei vătămate, caracterizat prin agresiuni verbale reciproce, injurii, și apoi, în următoarea etapă, inculpatul a lovit persoana vătămată cu pumnul în zona feței, în timp ce aceasta se îndrepta cu mâinile spre inculpat, leziunile produse persoanei vătămate caracterizându-se printr-o gravitate profundă, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr.2546/A2/2012 - fractură de mandibulă subcondiliană stânga cu minimă deplasare, fiind necesare 45-50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Inculpatul a exercitat acțiunea violentă împotriva unei alte persoane decât cea cu care a inițiat incidentul și care a presupus numai agresiune verbal reciproc, care a fost chemată ulterior chiar de către participanta la această agresiune verbală și care se îndrepta cu mâinile spre zona gâtului inculpatului, ceea ce determină neîntrunirea condițiilor provocării, circumstanța atenuantă prev.de art.73 lit.b C.p., anterior.
Prin declarația formulată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, inculpatul a precizat: „ recunosc săvârșirea faptei, dar nu recunosc în totalitate starea de fapt din rechizitoriu”. A susținut că el l-a lovit primul pe P. C., întrucât s-a speriat când persoana vătămată și-a așezat mâinile în dreptul gâtului inculpatului. Dupa cum s-a menționat anterior, nu exista probe care sa ateste materialitatea acestui gest al persoanei vătămate, durata, intensitatea, efectele produse asupra inculpatului, si nici daca acest gest a fost urmat de o actiune de comprimare fizica a corpului inculpatului, pentru a intruni conditiile actiunii ilicite grave fizice.
În drept, astfel cum a susținut și prima instanță în mod corect, fapta inculpatului de a lovi persoana vătămată cu pumnul în zona feței, producându-i leziuni constând în fractură de mandibulă subcondiliană stânga cu minimă deplasare, fiind necesare 45-50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr.2546/A2/2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev.de art.181 C.p.
Proba constând în certificatul medico-legal, ce are valoarea unui raport de constatare, conform art.172 alin.11 C.p.p., a fost contestată de către inculpat, solicitându-se administrarea probei, constând în expertiză medico-legală.
Contestarea certificatului medico-legal, nu atrage în mod automat obligativitatea dispunerii efectuării unei expertize, astfel cum se interpretează de către apărare, dispozițiile art.172 alin.12 C.p.p. Obiecțiunile formulate în contestare sunt supuse aprecierii și controlului, cenzurii instanței de judecată, prin prisma art.100 alin.4 C.p.p., conform cărora organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe, în anumite cazuri reglementate legal.
Interpretarea conform căreia contestarea concluziilor certificatului medico-legal atrage obligativitatea dispunerii efectuării probei constând în expertiză, echivalează cu instituirea unui caz de obligativitate a administrării unei probe, decurgând exclusiv din simpla manifestare de voință a unei părți de contestare, temeinică sau nu, a concluziilor certificatului medico-legal.
În cursul judecății în apel, înainte de discutarea și pronunțarea de către instanță asupra probei constând în expertiză medico-legală s-a dispus avizarea de către Comisia de Avizare și Control, a actelor medico-legale, din cadrul Institutului de Medicină Legală C..
Conform art.25 alin.1 lit.a din OG 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, comisiile de avizare și control examinează și avizează actele de constatare sau de expertiză medico-legală efectuate de serviciile de medicină legală, în cazurile în care organele de urmărire penală sau instanțele de judecată, consideră necesară avizarea. Aceleași comisii, în cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, recomandă refacerea totală sau parțială a lucrărilor la care se referă actele primite pentru verificare și avizare, formulând propuneri în acest sens sau concluzii proprii ( art.25 alin.2 rap.la aret.24 alin.4 din OG 1/2000).
Natura activității constând în avizarea actelor medico-legale de către comisiile de avizare și control, care funcționează în cadrul institutelor de medicină legală, este reglementată și prin dispozițiile art.19 alin.1 din Hotărârea nr.774/2000 privind aprobarea regulamentului de aplicare a dispozițiilor OG1/2000: comisiile verifică, evaluează, analizează și avizează din punct de vedere științific conținutul și concluziile diverselor acte medico-legale; în cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, comisia de avizare și Control recomandă, fie refacerea parțială sau totală a acestora, fie efectuarea unei noi expertize( art.21 alin.2 din HG774/2000).
Comisia de Avizare și Control a actelor medico-legale de pe lângă Institutul de Medicina Legala C. a avizat certificatul medico-legal nr.2546/A2/2012 emis pe numele persoanei vătămate P. C., fiind emis avizul nr.68/E2/2015.
Pentru avizarea concluziilor certificatului medico-legal, s-au avut în vedere toate actele medicale deținute la dosarul cauzei și care au fost înaintate, atât prin adresa din 23.04.2015, dar și prin adresele ulterioare emise în mod repetat către instituțiile medicale, dar și înscrisurile medicale despre care s-a solicitat Spitalului de Urgență nr.1 C., a fi înaintate IML C., în vederea desfășurării controlului și avizării actului medico-legal.
Radiografia care a fost efectuată de către persoana vătămată în momentul internării în S. de Urgență nr.1 C., s-a pus în vedere acestei din urmă unități sanitare a o înainta I.M.L. C. pentru a fi avute în vedere la efectuarea controlului și avizării actului medico-legal.
Totodată, rezultatul radiografiei a fost consemnat și în foaia de observație clinică generală, întocmite la data de 28.11.2012, unde se consemnează rezultatul radiologic ( fila 19 d.u.p.), - fără modificări, fractură subcondiliană stânga cu o ușoară deplasare. Data examenului radiologic este 26.11.2012, adică, înainte de internarea persoanei vătămate în S. de Urgență Nr.1 C., astfel cum a menționat și partea vătămată că a fost supusă examenului radiologic.
Procesul de individualizare judiciară a pedepsei a fost în mod just apreciat de către instanță și aplicat în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 72 C.p., anterior, fiind evaluate toate criteriile personale și reale ce caracterizează gradul de pericol social al faptei și conturează periculozitatea relevată de persoana inculpatului în săvârșirea faptei: condițiile în care aceasta a fost săvârșită, locul public de comitere, persoanele prezente la incident, consecințele asupra sănătății persoanei vătămate, ce caracterizează printr-o gravitate aparte, fiind necesare 45-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor traumatice, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, ce nu are antecedente penale. Toate aceste argumente justifică aplicarea pedepsei de 1 an închisoare, orientată spre minimul special al pedepsei, prev.de art.181 alin.1 C.p., anterior ( pedeapsa legală fiind cuprinsă între 6 luni și 5 ani închisoare), iar datele ce caracterizează persoana inculpatului, vârsta acestuia, atitudinea, participarea constată la proces, îndreptățesc instanța să rețină în mod just dispozițiile art.81-82 C.p., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate in viata oricărui cetatean, si nu o performanta, care ar trebui sa fie răsplătita corespunzător. Circumstanța atenuanta prev de art. 73 lit. a Cp in care se poate încadra si lipsa antecedentelor penale are caracter judiciar, fiind lăsata la aprecierea instanței de judecata, care considera ca nu se poate aplica, luând in considerare gravitatea sporita a faptei, periculozitatea inculpatului, gravitatea leziunii traumatice exprimata in numărul mare de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. Lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate, inculpatul înțelegând să aibă un comportament social integrat care caracterizează o societate bazată pe respectarea principiilor statului de drept. Trecerea timpului poate determina o diminuare a impactului social al faptei săvârșite de recurentul condamnat dar nu poate căpăta valențele unei circumstanțe atenuante având în vedere gravitatea infracțiunii reținute, importanta valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, modalitatea de săvârșire a acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen. anterior, identificata ca lege penala mai favorabila, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de apel reține că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise.
Circumstanțele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
Individualizarea pedepselor trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen anterior ., la stabilirea și aplicare a pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei. Art. 74 C. pen. anterior cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe atenuante.
In temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., se va admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria C., luând în considerare declarația persoanei vătămate, care în ședința publică din 8 mai 2015, a declarat că își retrage plângerea penală prealabilă formulată împotriva inculpatului G. C. R., pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.181 C.p., anterior. Conform art.181 alin.2 C.p., anterior, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru infracțiunea dedusă judecății, constând în vătămarea corporală prev.de art.181 alin.1 C.p.
Conform art.131 C.p. anterior, retragerea plângerii penale prealabile este posibilă, prin aplicarea principiului simetriei juridice, în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă.
Se va desființa în parte sentința penala nr. 4733/2014, numai in ceea ce îl privește pe inculpatul G. C. R. și pe fond, rejudecând, în temeiul art. 396 alin 6 Cpp, art. 16 lit g Cpp, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului G. C. R., la plângerea penala prealabila a persoanei vătămate P. C. V., pentru săvârșirea infracțiunii prev . de art. 181 alin.1 Cp anterior, prin retragerea plângerii penale de către persoana vătămata .
In baza art. 397 Cpp rap. la art. 25 alin5 Cpp, se va lăsa nesoluționată acțiunea civila exercitata împotriva inculpatului G. C. R..
In baza art. 275 pct. 2 lit. b Cpp, se va obliga persoana vătămată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare efectuate in cursul urmăririi penale si al cercetării judecătorești în prima instanța. Temeiul obligării persoanei vătămate la plata cheltuielilor judiciare îl reprezintă culpa sa procesuală.
În baza art. 7 din legea 76/2008, se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Cantar L. G., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, măsura fiind necesara in scopul optimei gestionari a datelor pentru prevenirea și combaterea unor categorii de infracțiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viață și la integritate fizică și psihică.
In baza art.275 alin.2 Cpp. se va obliga inculpatul Canțăr L. G., aflat in culpa procesuala, la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se avanseaza din fondurile Ministerului Justiției, iar suma de 35 lei, reprezentând contravaloarea avizării certificatului medico-legal, se va avansa de către Serviciul contabilitate al Curții de Apel C. către IML C.. Prin încheierea din data de 15.06.2015 s-a dispus, conform art. 279 Cpp înlăturarea omisiunii vădite in sensul dispunerii ca o parte din cuantumul cheltuielilor judiciare reprezentând contravaloare avizare medicala, sa se avanseze din fondurile Ministerului Justiției, prin Serviciul contabilitate al Curtai de Apel C. către Institutul de Medicina Legala.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge apelul formulat de inculpatul Canțăr L. G., fiul lui M. și E., născut la data de 24.12.1980, în C., jud. D., cu domiciliul în C., .. 16, jud. D., CNP_, împotriva sentinței penale nr. 4733 din 7.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat .
In temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria C..
Desființează în parte sentința penala nr. 4733/2014, numai in ceea ce îl privește pe inculpatul G. C. R., fiul lui M. și D., născut la data de 08.04.1987 în C., jud. D., domiciliat în C., .. 23, jud. D., CNP_, și pe fond, rejudecând:
In temeiul art. 396 alin 6 Cpp, art. 16 lit g Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului G. C. R., la plângerea penala prealabila a persoanei vătămate P. C. V., pentru săvârșirea infracțiunii prev . de art. 181 alin 1 Cp anterior, prin retragerea plângerii penale de către persoana vătămata .
In baza art. 397 Cpp rap. la art. 25 alin5 Cpp lasă nesoluționata acțiunea civila exercitata împotriva inculpatului G. C. R..
In baza art. 275 pct. 2 lit. b Cpp obliga persoana vătămata la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare efectuate in cursul urmăririi penale si al cercetării judecătorești in prima instanța.
În baza art. 7 din legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Cantar L. G., in vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
In temeiul art. 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare aferente apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria C. rămân in sarcina statului.
In baza art.275 alin.2 Cpp., obligă inculpatul Canțăr L. G. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se avanseaza din fondurile Ministerului Justiției, iar suma de 35 lei, reprezentând contravaloarea avizării certificatului medico-legal, se va avansa de către Serviciul Contabilitate al Curții de Apel C. către Institutul de Medicina Legala C.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica azi 29.05.2015.
Președinte, Judecător,
R. E. C. M. E. M.
Grefier,
C. G.
Red.jud.M.E.M.
J.fond:C.P.
G.S. 16 Iunie 2015/7 ex.
| ← Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
|---|
