Mandat european de arestare. Sentința nr. 131/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 131/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 1021/54/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ nr 131

Ședința publică de la 15 iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – Ș. B. – Judecător

Grefier A. P. C.

Ministerul Public reprezentat de procuror D. T., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C..

……………….

Pe rol, soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. in dosarul nr. OVL-U-_, dosar nr 01-_- 5 de către autoritățile judiciare olandeze - Tribunalul Ooost- Brabant, pe numele persoanei solicitate, M. E. D., fiica lui M. și V., născută la data de 25.09.1986 în municipiul Călărași, domiciliată în municipiul călărași, CI, ., nr_, ., . 4, ., CNP_.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns persoana solicitată, asistată de apărător desemnat din oficiu R. C., cu delegație la dosarul cauzei.

S-a făcut referatul oral al cauzei, de grefierul de ședință, care învederează ca a fost înaintat mandatul european trades în limba română, în două exemplare, unul din aceste exemplare fiind înmânat persoanei solicitate, după care, s-a adus la cunoștința persoanei solicitate existența și conținutul mandatului european de arestare, drepturile prev.de art.104 din Legea 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, arătându-i-se consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. A fost ascultată persoana solicitată, acesta declarând că își exprimă consimțământul la predarea către autoritățile judiciare olandeze, invocând regula specialității prev. de Legea 302/2004 și întocmindu-se proces verbal în acest sens, potrivit disp.art.103 alin.5 din Legea 302/2004, modificată.

Întrucât nu mai sunt cereri sau excepții de formulat, s-a trecut la dezbateri.

Reprezentantul parchetului precizează că s-a emis un mandat european de arestare de autoritățile judiciare olandeze, ce îndeplinește condițiile legii. Întrucât în cauză nu există niciunul din motivele de refuz, solicită să se ia act de consimțământul la predare, să se admită cererea de executare a mandatului european de arestare și să se dispună arestarea persoanei solicitate în conformitate cu disp art. 103 alin 6 din Legea 302/2004 în vederea predării cu respectarea regulii specialității.

Avocat R. C., pentru persoana solicitată, achieseză la concluziile reprezentantului ministerului public, solicită să se ia act de consimțământul la predare, să se dispună predarea persoanei solicitate cu respectarea regulii specialității.

Persoana solicitată arată că este de acord cu predarea, cu respectarea regulii specialității.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra cauzei penale de față;

Reține că, la data 3 iulie 2015, a fost înregistrată adresa nr. 9012/II/5/2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., prin care s-a înaintat semnalarea_/SIRENE/DGE din 15 iunie 2015, emisa de autoritățile din olandeze fiind sesizată instanța în procedura prevăzută de art. 101 din Legea 302/2004, privind arestarea provizorie a persoanei M. E. D., fiica lui M. și V., născută la data de 25.09.1986 în municipiul Călărași, domiciliată în municipiul călărași, CI, ., nr_, ., . 4, ., CNP_, față de care s-a emis mandatul european de arestare de către autoritățile judiciare olandeze la data de 29.04.2015, în dosarul nr . OVL-U-_, dosar nr 01-_- 5, de Tribunalul Oost Brabant .

Totodată, au fost înaintate procesul verbal încheiat la data de 02.07.2015 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. și Ordonanța de reținere nr. 32/2015 din 02.07.2015, prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate M. E. D. pentru 24 ore, cu începere de la 02.07.2015, ora 16:05, până la 03.07.2015, ora 16:05.

Prin încheierea din 3 iulie 2015 a Curții de Apel C. a fost admisă propunerea de arestare provizorie în vederea extrădării.

În baza art. 101 alin 5 lit a din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate M. E. D., fiica lui M. și V., născută la data de 25.09.1986 în municipiul Călărași, domiciliată în municipiul călărași, CI, ., nr_, ., . 4, ., CNP_, pe o durată de 15 zile începând cu data de 18 iulie 2015 până la 16 august 2015, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare și a fost fixat termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română, la data de 17 iulie 2015, termen preschimbat la data de 15 iulie 2015..

La data de 13 iulie 2015, P. de pe lângă Curtea de Apel C. a înaintat mandatul european emis de autoritățile judiciare olandeze, privind pe M. E. D., tradus în limba română.

În cuprinsul mandatului se arată că persoana solicitată este urmarită pentru comiterea infracțiunii prev. de art 273 F din Codul Penal Olandez.

Din descrierea faptelor rezultă că persoana solicitată M. E. D., este suspectată de trafic de persoane, împreună cu alte persoane, în perioada 11.11._15.

Persoana solicitată a obligat fete de naționalitate română să întrețină relații sexuale pentru a profita împreună cu complicii săi de banii obținuți în urma întreținerii de realții sexuale de către aceste fete.Aceste fete de naționalitate română erau oferite pe internet și erau forțate sa faca acest lucru. Persoana solicitată primea ordinele de la partenerul/ complicele ei să contacteze direct clienții și fetele menționate.

Văzând dispozițiile art. 86 și 96, art. 104 din Legea 302/2004 republicată, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare preventivă, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 107 din Legea 302/2004 republicată .

Ținând cont de faptul că persoana solicitată a declarat că își exprimă consimțământul la predarea către autoritățile olandeze și având în vedere că nu este incident vreunul din motivele de refuz al executării, prev.de art.98 din Legea nr.302/2004, modificată, văzând și dispozițiile art. 103 alin.5 și 6 din Legea nr.302/2004, Curtea urmează să ia act de consimțământul la predare, să admită cererea de executare a mandatului european de arestare și să dispună predarea persoanei solicitate către autoritățile olandeze sub condițiile prev.de art.115 din Legea nr.302/2004, privind regula specialității.

În vederea executării mandatului, în temeiul art. 103 alin.6 și 9 din Legea nr. 302/2004, se va menține arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 18 iulie 2015 și până la data de 16 august 2015, inclusiv.

Văzând și dispozițiile art.87 din Legea nr.302/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare olandeze în dosarul nr. OVL –U –_, - Tibunalul Oost - Brabant.

Ia act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată M. E. D..

În baza art. 105, art.103 alin 6 și 10 din Lg 302/2004

Dispune predarea persoanei solicitate M. E. D., către autoritățile judiciare olandeze, cu respectarea regulii specialității, prev de art. 115 din Legea 302/2004, republicată.

În baza art. 103 alin. 6 și alin. 9 din Lg. 302/2004 menține arestarea persoanei solicitate, M. E. D., în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 18 iulie 2015 și până la data de 16 august 2015, inclusiv.

Dispune plata lucrării de traducere care se va realiza în regim de urgență din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare, rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 420 lei, ce reprezintă onorariu avocat din oficiu să fie virată din fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului de Avocați C..

Se vor lua masuri pentru traducerea în regim de urgență a actelor ce urmează a fi înaintate autorităților judiciare olandeze.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 iulie 2015.

Președinte, Grefier,

Ș. B. A. P. C.

Red jud ȘB

Tehnored APC/7ex

Dosar nr._

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FOND

Î N C H E I E R E

Ședința din Camera de Consiliu de la 16 iulie 2015

Președinte: Ș. B. - judecător

Grefier: A. P. C.

Ministerul Public reprezentat de procuror D. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

Pe rol, soluționarea cererii privind plata onorariului formulat de traducătorul autorizat P. A. în dosarul_, ce are ca obiect mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Olanda, pentru plata contravalorii unei traduceri de 2 pagini în regim de urgență..

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citare.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a acordat cuvântul asupra cererii.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Dezbaterile fiind închise ;

CURTEA:

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată de traducătorul autorizat P. A., s-a solicitat plata contravalorii unei traduceri de 2 pagini în regim de urgență, în dosarul_, ce are ca obiect cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Olanda pe numele cetățeanului român M. ÂElena D..

Constatând că în cauză s-a efectuat traducerea la data de 16 iulie 2015, din limba română în limba engleză lucrarea fiind predată traducătorului P. A. la data de 15 iulie 2015 și recepționată la aceeași dată, respectiv 15 iulie 2015, instanța urmează să admită cererea formulată și să dispună plata onorariului, reprezentând contravaloarea unei traduceri de 2 pagini în dosarul nr._, în regim de urgență, în sumă de 100,68 lei, din fondurile Ministerului Justiției, alocate Curții de Apel C. în acest scop.

PENTRU ACESTE MOTIVE

DISPUNE:

Admite cererea.

Dispune plata onorariului traducătorului autorizat P. A. reprezentând contravaloarea unei traduceri de 2 pagini, în regim de urgență, în sumă de 100,68 lei, ( lucrarea din 15 iulie 2015), din fondurile Ministerului Justiției, alocate Curții de Apel C. în acest scop.

Pronunțată în ședința publică de la 16 iulie 2015.

Judecător,

Ș. B. Grefier,

A. P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mandat european de arestare. Sentința nr. 131/2015. Curtea de Apel CRAIOVA