Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 1047/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1047/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 31768/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR. 1047

Ședința publică de la 10 iulie 2015

PREȘEDINTE T. M. Judecător

M. E. P. Judecător

Grefier E. L.

Ministerul Public reprezentat de procuror I. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor consemnate în încheierile de ședință de la 18 iunie, respectiv 25 iunie și 2 iulie 2015, ce fac parte integrantă din prezenta decizie, privind soluționarea apelurilor formulate de P. de pe lângă Judecătoria C., partea responsabilă civilmente B. N. Carte V. Franta prin B. Asiguratorilor Auto Romania și inculpatul V. A. împotriva sentinței penale nr. 5661 din 4 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apel au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

CURTEA,

Asupra apelurilor de față;

Prin sentința penală nr. 5661 din 4 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza art 184 alin 1,2,3 și 4 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.33 lit b C.p. de la 1969, art. 5 C.p., art.375 și art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul V. A., fiul lui V. si P., nascut la data de 03.10.1988 în C., jud. D., domiciliat în C., .. 9, jud. D., CNP_, la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În temeiul art 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86 alin 1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.33 lit b C.p. de la 1969, art. 5 C.p. art.375 și art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul V. A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

În baza art. 89 alin 1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.33 lit b C.p. de la 1969, art. 5 C.p. art.375 și art.396 alin.10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul V. A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art 64 alin 1 lit a, teza a doua, si lit b Cp pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că, infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul V. A. în prezenta cauză, săvârșite la data de 21.10.2008 se află în concurs real cu infracțiunea prev. de art. 86 alin 1 din O.U.G. 195/2002 săvârșită la data de 20.11.2013 și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin s.p.337/30.01.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p.365/20.03.2014 a Curții de Apel C.

În baza art.33 lit a C.p. de la 1969 rap. la art. 34 alin.1 lit. b C.p. de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului V. A. în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare prin s.p.337/30.01.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p.365/20.03.2014 a Curții de Apel C., urmând ca inculpatul V. A. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an și 6 luni închisoare.

In temeiul art. 71 Cp s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua si lit. b Cp pe durata executării pedepsei.

În temeiul art.36 alin.3 din C.p. de la 1969 s-a dedus din pedeapsa ce urmează a fi executată de inculpatul V. A. perioada executată de la 28.11.2013 la 03.10.2014.

În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. A. D..

A fost obligată partea responsabilă civilmente B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicole din România la plata sumei de 20.000 de lei reprezentând daune materiale și la plata sumei de 80.000 de lei reprezentând daune morale către partea civilă G. A. D..

În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C..

A fost obligată partea responsabilă civilmente B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicole din România la plata sumei de 1.974,49 de lei către partea civilă S. C. Județean de Urgență C..

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă cu plata onorariului de avocat.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. cu numărul_/P/2008, a fost trimis în judecată inculpatul V. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, art.89 alin.1 din OUG 195/2002 și art.184 alin.1, 2, 3, 4 Cp. de la 1969.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art.374 și 375 C.p.p.,coroborând probele administrate in cursul urmăririi penale și având în vedere declarația de recunoaștere a inculpaților instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 21.10.2008 lucrătorii din cadrul IPJ D.- Serviciul Rutier au fost sesizați telefonic prin SNAUU 112 cu privire la faptul că pe . municipiul C. s-a produs un accident de circulație soldat cu victime omenești.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului și din declarația inculpatului a rezultat că, în seara zilei de 21.10.2008, în condițiile în care nu deținea permis de conducere valabil pentru nici o categorie de autovehicul, inculpatul V. A., zis „D.” s-a deplasat la volanul autoturismului marca Renault cu numărul de înmatriculare 5605YA42, pe . C., la domiciliul lui B. Ș., pentru a-l invita pe acesta la o plimbare prin oraș. În momentul în care a ajuns la locuința acestui prieten, inculpatul a fost văzut de către B. I., tatăl lui B. Ș., în timp ce conducea acest autovehicul.

De la această locație, inculpatul V. A. a plecat împreună cu B. Ș. la o plimbare cu autovehiculul în cauză pe drumurile publice din municipiul C., autovehiculul fiind condus de învinuit iar pe locul din dreapta față aflându-se B. Ș..

În jurul orei 23:50 în timp ce inculpatul conducea autoturismului marca Renault cu numărul de înmatriculare 5605YA42 pe banda a treia a b-dului 1 Mai din municipiul C., din direcția Ș. V. către . a fost implicat într-un accident rutier care a condus la rănirea părții vătămate G. A.-D..

Accidentul s-a produs pe fondul neatenției la volan, a lipsei controlului căii de rulare și a vitezei de deplasare a autoturismului combinate cu lipsa de pregătire teoretică și practică în conducere, V. A. nefiind posesor de permis de conducere.

Transpusă în dinamica spațială a producerii accidentului, derularea acțiunii celor doi participanți la trafic s-a prezintat astfel:

În timp ce inculpatul V. A. conducea autovehiculul pe . direcția Ș. V. către . intersecția semaforizată cu . semafoare funcționau pe culoarea galben intermitent, acesta a observat cu întârziere partea vătămată care în calitate de pieton era angajat în traversarea străzii din dreapta spre stânga, având în vedere direcția de deplasare a inculpatului, traversarea făcându-se pe marcajul „trecere de pietoni” de la această intersecție, prin fața unui autovehicul care se deplasa pe banda a II-a în aceeași direcție de deplasare.

Partea vătămată G. A.-D. a fost lovit în partea stângă a corpului de partea frontală a autovehiculului, acesta a fost luat pe capota motor și parbriz, după care autoturismul și-a continuat deplasarea, fiind realizată o urmă de frânare de 6,0 m cu roțile de pe partea dreapta.

După ce urma de frânare nu se mai observă, inculpatul a continuat deplasarea cu autovehicul pe direcția înainte, pe distanta de 52 metri din care pe primii 22 metri au fost proiectate cioburi de sticlă, după care a imprimat din nou o urma de frânare lungă de 6 metri tot pe banda a III-a, urmă la nivelul căreia pe banda a II-a fost proiectat pietonul G. A.-D., respectiv în locul unde la cercetarea la fața locului s-a constat o pată de sânge la 5,4 metri de partea din dreapta a drumului.

După ce partea vătămată a fost proiectată la sol, inculpatul și-a continuat deplasarea pe direcția înainte, acesta neoprind pentru a vedea ce s-a întâmplat.

Accidentul a fost observat de martorul ocular I. N.-M., persoană care conducea un autocamion pe .-se la intersecția cu . momentul producerii accidentului.

De asemenea, accidentul a fost observat de un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție ce se afla în patrulare. Deoarece inculpatul nu a oprit după producerea accidentului, polițiștii au plecat în urmărirea acestuia.

Întrucât a observat că este urmărit de polițiști, inculpatul V. A. a condus autovehiculul până la . unde a oprit autovehiculul și s-a îndepărtat în fugă, pe câmp, la adăpostul întunericului. Polițiștii aflați în urmărire nu au reușit să îl prindă, fiind identificat doar pasagerul din partea dreapta față, acesta fiind B. Ș..

Ca urmare a accidentului, partea vătămată G. A.-D. a suferit mai multe leziuni, fiind transportat la S. nr. 1 C. în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost internat în această unitate spitalicească 22.10-28.10.2008.

Potrivit certificatului medico-legal nr. 3009/A2/26.11.2008 completat la 15.01.2009, al IML C., G. A.-D. a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat un număr total de 105 zile de îngrijiri medicale.

În data de 24.10.2008, la sediul IPJ D. – Serviciul Rutier s-a prezentat V. A. care s-a autodenunțat precizând că el este cel care în noaptea de 21/22.10.2008 a condus autoturismul marca Renault Safrane cu numărul de înmatriculare 5605YA42 pe . C. unde a lovit un pieton în timp ce acesta traversa . trecerea de pietoni. (fila 52)

La data de 20.12.2008 G. A.-D., prin avocat, a formulat o plângere prealabilă, solicitând efectuarea de cercetări penale în vederea identificării conducătorului auto care l-a vătămat în accidentul mai sus arătat. (filele 53-55)

Cu ocazia audierii din data de 20.12.2008 G. A.-D., după ce a luat la cunoștință că accidentul a fost produs de V. A., a formulat plângerea împotriva acestuia. (fila 57)

Cu ocazia cercetărilor, inculpatul a susținut că autovehiculul pe care l-a condus în data 21/22.10.2008 este proprietatea sa, fiind cumpărat de în cursul anului 2008 de la un târg din S. de la o persoana necunoscuta căreia nu i-a spus ca nu are permis de conducere.

Situația de fapt mai sus menționată s-a demonstrat cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, printer alcooltest proces verbal de prelevare probe biologice, buletin de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei, declarații martori, declarații inculpat, certificat medico-legal.

În drept, faptele inculpatului V. A. care în noaptea de 20/21.10.2008, a condus pe drumurile publice din Mun.C., autoturismul marca Renaul Safrane cu numărul de înmatriculare 5605YA42, fără a fi posesor al permisului de conducere, iar în timp ce rula cu o viteză peste limita legală pe . intersecția cu . acordat prioritate de trecere părții vătămate G. A. D., a accidentat-o, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 105 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului fără încuvințarea organelor de poliție, în condițiile în care era urmărit de un echipaj de poliție, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, art.89 alin.1 din OUG 195/2002 și art.184 alin.1, 2, 3, 4 Cp. de la 1969. cu aplicarea art.33 lit. a și b C.p..

Instanța a constatat că, de la data săvârșirii faptei până la momentul judecării cauzei a intrat în vigoare la data de 01.02.2014 Noul Cod Penal, care a preluat infracțiunea prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, art.89 alin.1 din OUG 195/2002 și art.184 alin.1, 2, 3, 4 Cp. de la 1969, însă, în ansamblu, dispozițiile legii speciale, respectiv OUG 195/2002 completate cu dispozițiile Codul Penal de la 1969, sunt mai favorabile inculpatului având în vedere concursul de infracțiuni.

Astfel fiind, la individualizarea judiciară a pedepselor instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p. respectiv limitele de pedeapsa prevăzută de textul incriminator pentru faptele săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, precum si circumstanțele personale constând in atitudinea constant sinceră și de recunoaștere a faptei.

Instanța a constatat că, infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul V. A. în prezenta cauză, săvârșite la data de 21.10.2008 se află în concurs real cu infracțiunea prev. de art. 86 alin 1 din O.U.G. 195/2002 săvârșită la data de 20.11.2013 și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin s.p.337/30.01.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p.365/20.03.2014 a Curții de Apel C.

Având în vedere că, autoturismul marca Renaul Safrane cu numărul de înmatriculare 5605YA42, înmatriculat în Franța, nu avea asigurare de răspundere civilă, în cauză, a fost introdus în calitate de garant B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicole din România.

Analizând materialul probator administrat, sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.998 vechiul C.civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.

Pentru existența răspunderii civile delictuale, se cer realizate în mod cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, existența vinovăției persoane care a săvîrșit fapta.

Instanța a reținut că, acțiunile inculpatului V. A. care în noaptea de 20/21.10.2008, a condus pe drumurile publice din Mun.C., autoturismul marca Renaul Safrane cu numărul de înmatriculare 5605YA42, fără a fi posesor al permisului de conducere, iar în timp ce rula cu o viteză peste limita legală pe . intersecția cu . acordat prioritate de trecere părții vătămate G. A. D., a accidentat-o, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 105 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului fără încuvințarea organelor de poliție, în condițiile în care era urmărit de un echipaj de poliție, constituie neîndoielnic și fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

Așadar, o faptă ilicită săvârșită de inculpatul V. A. produsă din culpa inculpatului, faptă care a avut ca urmare producerea de leziuni traumatice părții vătămate G. A. D., cu consecința producerii unui prejudiciu, între fapta culpabilă și prejudiciu existând un raport de cauzalitate.

Cu privire la despăgubirile materiale solicitate de partea vătămată instanța a reținut având în vedere declarația martoruilui și înscrisurile depuse la dosarul cauzei că, partea vătămată constituită parte civilă a suferit un prejudiciu material în cuantum de 20.000 de lei.

Cu privire la daunele morale instanța a reținut că, dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de evaluare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile pentru daune morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele, de a fi cântărite în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensație bănească trebuie să fie echitabilă, moderată, proporțională cu întinderea pagubei suferite și să nu constituie o cauză de îmbogățire fără just temei.

Astfel, instanța a reținut că partea vătămată/civilăG. A. D. a suferit un prejudiciu de ordin moral, deoarece a fost nevoit să depună un efort suplimentar pentru a realiza toate activitățile la care era angajat.

Instanța a apreciat că, față de numărul de îngrijiri medicale, tulburările produse ca urmare a accidentului rutier, suma de 80.000 lei este suma cu care partea vătămată/civilă va fi despăgubită, aceasta fiind o modalitate echitabilă, moderată și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

În consecință, în temeiul art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. A. D. și a obligat partea responsabilă civilmente B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicole din România la plata sumei de 20.000 de lei reprezentând daune materiale și la plata sumei de 80.000 de lei reprezentând daune morale către partea civilă G. A. D..

În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C. și a obligat partea responsabilă civilmente B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicole din România la plata sumei de 1.974,49 de lei către partea civilă S. C. Județean de Urgență C..

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă cu plata onorariului de avocat și la plata sumei de 2300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria C., partea responsabilă civilmente B. N. Carte V. Franta prin B. Asiguratorilor Auto Romania și inculpatul V. A..

P. în motivele depuse în scris critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate în sensul că nu s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii inculpatului, nu a acordat despăgubiri părți civile S. C. de urgență C., actualizate cu indicele de inflație, astfel cum s-a solicitat în cererea de constituire parte civilă și a omis să facă aplicarea disp. art. 7 din Legea nr. 78/2000 privind Organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice.

În suplimentarea motivelor de apel cu ocazia dezbaterilor s-a arătat că s-a dat o greșită încadrare juridică reținută în sarcina inculpatului prin menționarea alineatelor 1 și 3 alături de alineatele 2 și 4 ale art. 184 cod penal de la 1969, solicitând pronunțarea unei hotărâri legale și sub acest aspect.

Partea responsabilă civilmente B. N. Carte V. Franta prin B. Asiguratorilor Auto Romania critică sentința atacată pentru nelegalitate în sensul că daunele materiale în sumă de 20.000 lei acordate părții civile G. A. D. au fost acordate prin apreciere, modalitate ce încalcă dispozițiile legale prev. de art. 49 din Normele Anexă ale ordinului CSA 8/2008 și pentru netemeinicie - privind daunele morale acordate părții civile în sumă de 80.000 lei sunt nejustificat de mari raportat la împrejurările cauzei și practica judiciară la nivel național în cauze similare, astfel că solicită reducerea cuantumului daunelor materiale precum și a daunelor morale.

Inculpatul prin apelul formulat și motivat în scris (fila 32) critică hotărârea instanței de fond atât în ceea ce privește latura penală, considerând că cele două pedepse aplicate - 8 luni și 1 an și 6 luni închisoare - sunt mari în raport de faptul că a recunoscut săvârșirea faptelor, nu are antecedente penale, este căsătorit și are doi copii în întreținere, cât și în ceea ce privește latura civilă consideră că sumele la care a fost obligat ca daune morale și materiale sunt exagerat de mari, solicitând reducerea acestora.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prev. art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut o stare de fapt în concordanță cu întregul probatoriu administrat în cauză – respectiv, proces verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto, proces verbal de verificare a autovehiculului implicat în accident, expertiza tehnico-auto, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, printer alcooltest proces verbal de prelevare probe biologice, buletin de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei, declarații martorilor Inea N. mircea, B. Ș., B. I.I. și velcu V., certificat și acte medico-legale privind pe persoana vătămată G. A. D., declarațiile persoanei vătămate G. A. D., declarațiile inculpatului - vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită inclusiv cu recunoașterea de către acesta a acuzațiilor, acesta beneficiind de aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 cod pr.penală.

Sub aspectul încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatului, constând în aceea că în noaptea de 20/21.10.2008, a condus pe drumurile publice din Mun.C., autoturismul marca Renaul Safrane cu numărul de înmatriculare 5605YA42, fără a fi posesor al permisului de conducere, iar în timp ce rula cu o viteză peste limita legală pe . intersecția cu . acordat prioritate de trecere părții vătămate G. A. D., a accidentat-o, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 105 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, în condițiile în care era urmărit de un echipaj de poliție, în mod corect s-a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, prev. de art.89 alin.1 din OUG 195/2002.

În ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală din culpă, instanța de apel constată că fapta reținută în sarcina inculpatului constând în producerea din culpă a unui accident, urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea unei activității de conducere a unui autovehicul, numărul de zile de îngrijiri medicale necesar victimei pentru vindecare fiind de 105, se încadrează în dispozițiile art.184 alin.2 și 4 Cp. de la 1969 și nu art. 184 alin. 1,2,3,4 cod penal de la 1969.

Pentru aceste considerente, în rejudecare, după desființarea hotărârii atacate se va proceda la aplicarea disp. art. 386 Cod procedură penală, urmând a se schimba încadrarea juridică dată infracțiunii de vătămare corporală din culpă dată prin rechizitoriul nr._/P/2008 din art. 184 alin.1,2,3 și 4 c.p.p de la 1969 în art. 184 alin. 2 și 4 c.p. de la 1969.

Dată fiind existența concursului de infracțiuni și regimul diferit de aplicare a dispozițiilor privind contopirea pedepselor în vechiul cod penal și noul cod penal, se apreciază că legea penală mai favorabilă, conform disp. art. 5 cod penal și în condițiile aplicării unitate a acesteia, sunt dispozițiile vechiului cod de procedură penală

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate se vor avea în vedere dispozițiilor art. 72 cod penal, respectiv împrejurările și modul de săvârșire a faptelor, urmările produse, atitudinea procesuală a inculpatului, urmând să se aplice pedepse orientate spre minimul special redus în condițiile aplicării art. 396 alin. 10 cod pr.penală.

Întrucât infracțiunile reținute în sarcina inculpatului V. A. în prezenta cauză, fiind săvârșite la data de 21.10.2008, se află în concurs real cu infracțiunea prev. de art. 86 alin 1 din O.U.G. 195/2002 săvârșită la data de 20.11.2013 și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin s.p.337/30.01.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p.365/20.03.2014 a Curții de Apel C., se va face aplicația dispozițiilor art. 36 alin.1 cod penal de la 1969 privind contopirea pedepselor, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, apreciind că această pedeapsă, în acest cuantum, cu executare în regim de detenție poate duce la îndeplinirea scopului educativ și preventiv al pedepsei așa cum este el definit de art. 52 cod penal.

Se va aplicat inculpatului, în temeiul art. 71 Cp aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua si lit. b Cp pe durata executării pedepsei, apreciind că această pedeapsă respectă principiul proporționalității, fiind în acord cu Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord raportat la gravitatea infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul.

Se va face aplicarea disp. art.36 alin.3 din C.p. de la 1969, urmând a se deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului V. A. perioada reținerii de 24 h de la 25.11.2013 și perioada executată de la 28.11.2013 la 03.10.2014, executate anterior de inculpat din pedeapsa anterioară pentru care s-a dispus contopirea.

Se apreciază că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea 76/2008 și prelevarea probelor biologice, aceasta fiind o posibilitate dată instanței, neimpunându-se în cauză dată fiind natura infracțiunii și date privind persoana inculpatului.

Sub aspectul laturii civile se apreciază ca fondate în parte criticile părții responsabile civilmente, critici vizând netemeinicia acordării despăgubirilor materiale.

Din observarea întregului material probator Curtea constată că existența prejudiciului material trebuia dovedită cu probe certe, cuantumul acestui prejudiciu neputând fi stabilit de instanță în raport de susținerile părții și de gravitatea leziunilor suferite de partea civilă. Martora B. Ș. propusă de partea civilă pentru dovedirea despăgubirilor materiale și morale solicitate, nu a putut da relații cu privire la cuantumul cheltuielilor efectuate de partea civilă cu recuperarea sa. Sarcina probei în dovedirea pretențiilor civile revine părții civile, astfel că cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească.

Astfel, afirmațiile părții civile cu privire la cuantumul și natura daunelor materiale suportate urmare a faptei comise de inculpat nu sunt susținute de probatoriul administrat în cauză, astfel că, în lipsa unor dovezi certe, a înscrisurilor, nu se pot acorda despăgubirile materiale solicitate.

Suportarea mediului spitalicesc, suferința fizică și numărul mare de zile de îngrijiri medicale cu consecința afectării sănătății și vieții sociale și familiale îndreptățesc partea civilă G. A., victimă a accidentului de circulație produs de inculpat la repararea prejudiciului nepatrimonial, suma de 80.000 lei fiind corect stabilită, astfel că nu vor fi primite criticile părții civile privind reducerea cuantumului daunelor morale.

Fiind în apelul inculpatului și al parchetului Curte, constatînd că hotărârea atacată este nelegală întrucât în mod greșit a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor efectuate de partea civilă cu ocazionate cu judecării procesului, va proceda la analizarea și reformarea hotărârii atacate și cu privire la acest aspect.

Astfel, potrivit art. 50 din Legea nr. 136/1995 modificată, despăgubirile se acordă atât pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare cât și pentru cheltuielile de judecată suportate de persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces - cheltuieli care în procesul penal, unde se soluționează și acțiunea civilă, sunt definite în cadrul dispozițiilor art. 276 c.p.p. .

Din cuprinsul textului legal se reține că legiuitorul a înțeles ca asigurarea să acopere și cheltuielile de judecată pe care le-a făcut persoana păgubită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea bunurilor, cheltuieli care în lipsa unei polițe de asigurare valabilă ar fi căzut în sarcina autorului evenimentului rutier, inculpat în cauzele penale, în conformitate cu dispozițiile art. 276 c.p.p..

Obligația de plată a asigurătorului, în cazul în care partea civilă a înțeles să se îndrepte cu acțiune civilă în cadrul procesului penal direct împotriva asiguratorului de răspundere civilă, este astfel reglementată tot de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1996 modificată. Răspunderea parții responsabile civilmente B. N. Carte V. Franta prin B. Asiguratorilor Auto România este angajată în aceleași condiții ca si cea a asiguratorilor de răspundere civilă delictuală, fiind întemeiată pe a dispozițiile din Legea nr. 136/1995, aplicabilă în speță.

În cauză, prin sentința penală apelată ce a soluționat acțiunea civilă formulată de partea civilă, a fost obligată doar partea responsabilă civilmente la plata despăgubiri civile, astfel că în temeiul art. 50 din Legea 136/1995 modificată și republicată, tot aceasta va fi obligată și la plata cheltuielile judiciare în cuantum de 3000 lei făcute de partea civilă în procesul penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.421 alin.1 lit. a c.p.p. se vor admite apelurile, se va desființa sentința penală atacată în partea și rejudecând se va proceda la schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de vătămare corporală din culpă prin rechizitoriul nr._/P/2008 din art. 184 alin.1,2,3 și 4 c.p.p dela 1969 în art. 184 alin. 2 și 4 c.p. de la 1969. După schimbarea încadrării juridice, în rejudecare, în temeiul art 184 alin 2, și 4 C.p. de la 1969, art. 5 C.p., art.375 și art.396 alin.10 C.p.p. se va condamna pe inculpatul V. Alinla pedeapsa de 8 luni închisoare; în baza art. 86 alin 1 din O.U.G. 195/2002, art. 5 C.p. art.375 și art.396 alin.10 C.p.p. se va condamna pe inculpatul V. A., la pedeapsa de 1 an închisoare; în baza art. 89 alin 1 din O.U.G. 195/2002, cu art. 5 C.p. art.375 și art.396 alin.10 C.p.p se va condamna pe inculpatul V. A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 36 alin.1 c.p., rap. la art.33 lit a C.p. de la 1969 rap. la art. 34 alin.1 lit. b C.p. de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p. se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului V. A. în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare prin s.p.337/30.01.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p.365/20.03.2014 a Curții de Apel C., urmând ca inculpatul V. A. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an și 6 luni închisoare.

In temeiul art. 71 Cp aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua si lit. b Cp pe durata executării pedepsei.

Se va face aplicarea dispozițiilor art.36 alin.3 din C.p. de la 1969 ți se va deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de inculpatul V. A. perioada reținerii de 24 h de la 25.11.2013 și perioada executată de la 28.11.2013 la 03.10.2014.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale contopite.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal se va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. A. D. numai în ceea ce privește acordarea daunelor morale. Astfel, se va respinge cererea de acordare a despăgubirilor materiale ca nefondată și se va obliga partea responsabilă civilmente B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 80.000 de lei reprezentând daune morale către partea civilă G. A. D..

În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C., apreciind-o ca fiind întemeiată..

Se va obliga partea responsabilă civilmente B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 1.974,49 de lei către partea civilă S. C. Județean de Urgență C., sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății.

Se va obliga partea responsabilă civilmente B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă cu plata onorariului de avocat.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate ce nu contravin prezentei.

Văzând și dispozițiile art. 275 c.p.p.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E:

Admite apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria C., partea responsabilă civilmente B. N. Carte V. Franta prin B. Asiguratorilor Auto Romania și inculpatul V. A. împotriva sentinței penale nr. 5661 din 4 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală atacată și rejudecând:

Desface pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului V. A. și repune pedepsele în individualitatea lor.

În baza 386 c.p.p.

Schimbă încadrarea juridică dată infracțiunii de vătămare corporală din culpă dată prin rechizitoriul nr._/P/2008 din art. 184 alin.1,2,3 și 4 c.p.p dela 1969 în art. 184 alin. 2 și 4 c.p. de la 1969.

În baza art 184 alin 2, și 4 C.p. de la 1969, art. 5 C.p., art.375 și art.396 alin.10 C.p.p.

Condamna pe inculpatul V. A., fiul lui V. si P., nascut la data de 03.10.1988 în C., jud. D., domiciliat în C., .. 9, jud. D., CNP_, la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 86 alin 1 din O.U.G. 195/2002, art. 5 C.p. art.375 și art.396 alin.10 C.p.p.

Condamna pe inculpatul V. A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 89 alin 1 din O.U.G. 195/2002, cu art. 5 C.p. art.375 și art.396 alin.10 C.p.p.

Condamna pe inculpatul V. A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 36 alin.1 c.p., rap. la art.33 lit a C.p. de la 1969 rap. la art. 34 alin.1 lit. b C.p. de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p.

Contopește pedepsele aplicate inculpatului V. A. în prezenta cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare prin s.p.337/30.01.2014 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p.365/20.03.2014 a Curții de Apel C., urmând ca inculpatul V. A. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an și 6 luni închisoare.

In temeiul art. 71 Cp aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua si lit. b Cp pe durata executării pedepsei.

În temeiul art.36 alin.3 din C.p. de la 1969 deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de inculpatul V. A. perioada reținerii de 24 h de la 25.11.2013 și perioada executată de la 28.11.2013 la 03.10.2014.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale contopite.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. A. D..

Respinge cererea de acordare a despăgubirilor materiale ca nefondată și obligă partea responsabilă civilmente B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 80.000 de lei reprezentând daune morale către partea civilă G. A. D..

În temeiul art.397 alin.1 C.p.p. admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență C..

Obligă partea responsabilă civilmente B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 1.974,49 de lei către partea civilă S. C. Județean de Urgență C., sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății.

Obligă partea responsabilă civilmente B. Național Carte V. din Franța prin mandatarul acestuia B. Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă cu plata onorariului de avocat.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate ce nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului din care 200 lei onorariu avocat oficiu vor fi virați din fondurile M.J în contul Baroului de Avocați D..

Pronunțată în ședința publică de la 10 Iulie 2015.

T. M. M. E. P.

Grefier,

E. L.

Red.jud. T.M.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 1047/2015. Curtea de Apel CRAIOVA