Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 242/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 242/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ Nr. 242/2015
Ședința publică de la 18 Decembrie 2015
PREȘEDINTE C. I. Judecător
Grefier F. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror S. I. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol judecarea cererii de strămutare formulată de petenții P. V., Ț. R. Ș. și D. D. I. privind dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Slatina.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenții și intimații D. M., D. N. R., reprezentați de avocat N. P., apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că petenții au solicitat judecarea în lipsă, după care, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat N. P. pentru intimații D. M., D. N. R., solicită respingerea cererii strămutare în condițiile în care plângerile formulate se află în al patrulea ciclu procesual, iar cele reclamate nu și-au găsit suport în probatoriul administrat. Cere, totodată, să se ia act că nu cere cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public arată că motivele invocate de petenți nu justifică suspiciunea rezonabilă ca imparțialitatea unui judecător din cadrul acestei instanțe, este afectată datorită împrejurărilor cauzei și calității părților și ca atare cere respingerea cererii de strămutare cu cheltuieli judiciare.
CURTEA,
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, petenții P. V., Ț. R. Ș. și D. D. au solicitat strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad, cu motivarea că, judecătorii din cadrul acestei instanțe, datorită împrejurărilor cauzei și a calității părților, sunt imparțiali în soluționarea procesului.
Prin referatul întocmit în cauză, Tribunalul O. a concluzionat că cererea de strămutare nu conține vreun motiv concret pe care să se întemeieze, întrucât pe de o parte, doamna G. M. nu este judecător investit cu soluționarea dosarului_ al Judecătoriei Slatina și că de altfel aceasta își desfășoară activitatea in cadrul Tribunalului O., instanță care nu are competența de a soluționa dosarul menționat iar pe de parte nu s-a dovedit nici un motiv cert că s-ar fi influențat în vreun fel, de către doamna judecător G. M., judecarea dosarului.
Însă pentru eliminarea oricăror suspiciuni în raport de aspectele expuse și dispozițiile art.74 NCPP a lăsat la apreciere asupra legalității și oportunității cererii de strămutare.
Astfel, prin referatul întocmit a învederat următoarele.
La data de 02.03.2012 persoanele vătămate D. M. și D. N. R. au formulat plângere penală motivat de împrejurarea că numiții P. V., Ț. R. Ș. și D. D. I., în cursul anului 2011 le-au blocat, nejustificat, calea de acces la imobil prin construirea unui gard din plasă de sârmă, deși prin sentința civilă 4292/03.07.1998 pronunțată de Judecătoria Slatina, P. V. a fost obligat să desființeze un gard construit anterior și să lase liberă calea de acces, situată în municipiul Slatina, . locuința persoanelor vătămate situată în municipiul Slatina .. 15A.
Plângerea a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Slatina sub ir. 1299/P/2012.
Această plângere a fost soluționată după cum urmează:
I- Prin rezoluția nr. 1299/P/2012 din 14.06.2012 P. de pe lângă Judecătoria Slatina în baza art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. d Cpp a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul P. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești prev și ped. de art. 271 alin. 2 Cp, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât executarea deciziei civile nr. 2132/26.10.1998 s-a prescris, aceasta rămânând lipsită de efect executoriu între părți.
Împotriva acestei soluții petenții au formulat plângere la procurorul ierarhic, plângere ce a fost soluționată în sensul respingerii, prin rezoluția nr. 1699/_ a P.-vocurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
La data de 14.08.2012 petenții D. M. si D. N. R. au formulat plângere la Judecătoria Slatina înregistrată sub nr._ soluționată prin sentința penală nr. 798/15.10.2012 care a fost admisă astfel că s-a dispus desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 1299/P/2012 din 14.06.2012 cu consecința trimiterii cauzei la P. de pe lângă Judecătoria Slatina în vederea continuării si definitivării cercetărilor. S-a dispus începerea urmăririi penale împotriva numitului P. V. și a persoanelor care nu respectă sentința civilă având în vedere afirmațiile intimatului cu ocazia dezbaterilor în cauză, impunându-se reaudierea părților, administrarea probelor solicitate de părți în apărare, și a tuturor probelor necesare pentru justa soluționare a cauzei.
II. În urma cercetărilor efectuate, prin Rezoluția emisă la data de 01.08.2013 în dosarul 1299/P/2Q12 P. de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus neînceperea urmăririi penale fata de intimatul P. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 271 Cod penal, apreciindu-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Împotriva acestei soluții petenții au formulat plângere la procurorul ierarhic, ce a fost soluționată tot în sensul respingerii, prin rezoluția nr. 2211/_ din 19.09.2013 a P.-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
La data de 01.10.2013 petenții D. M. si D. N. R. au formulat plângere la Judecătoria Slatina înregistrată sub nr._ soluționată prin sentința penală din 31.01.2014 care a fost din nou admisă în sensul că s-a dispus desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina emisă la data de 01.08.2012 in dosarul 1299/P/2012 și a Rezoluției nr. 2211/_ din data de 19.09.2013 a P. Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina și trimiterea cauzei la P. de pe langa Judecătoria Slatina în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 271 alin. 2 Cp de către P. V..
III În urma cercetărilor efectuate, prin Ordonanța emisă la data de 11.11.2014 în dosarul nr 1299/P/2012, P. de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești prevăzuta de art. 287 alin. 1 lit. g NCP cu aplic. art. 5 NCP de către suspecții P. V., Ț. R. Ș. și D. D. I..
Împotriva acestei soluții petentii au formulat plângere la procurorul ierarhic, plângere ce a fost soluționată în sensul respingerii, prin Ordonanța nr. 2113/_ din 09.10.2014a P.-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
La data de 29 10 2014 petentii D. M. și D. N. R. au formulat plângere la Judecătoria Slatina înregistrată sub nr._/311/2014 soluționată prin sentința penală nr 285/12.03.2015 care a fost admisă în sensul că s-a dispus desființarea Ordonanței de clasare nr. 1299/P/2012 din 11.09.2014 și Ordonanței nr. 2113/_ din 09 10 2014 și trimiterea cauzei la procuror pentru a pune în mișcare acțiunea penala fațade intimații P. V., T. R. Ș. și D. D. I., privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, faptă prev. și ped. de art. 287 alin. 1lit. g) din NCP cu aplicarea art. 5 din NCP (ordonanță de efectuare în continuare a urmăririi penale - fila 125 UP) și pentru a completa urmărirea penală și de asemenea a fost respinsa ca neîntemeiată cererea formulată de către intimați de obligare a petenților la plata cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul de avocat.
IV. În urma cercetărilor efectuate, prin Ordonanța emisă la data de 02.10.2015 în dosarul nr 1299/P/2Q12, P. de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus în temeiul art. 318 alin. 1 și 2 rap. la art. 314 alin. 1 lit. b) și art. 7 alin.2 din NCPP renunțarea la urmărirea penală în cauză privind săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev de art. 287 alin. 1 lit. g) din NCP, cu aplicarea art. 5 din NCP, de către inculpații P. V., Ț. R. Ș. și D. D. I., în considerarea împrejurărilor concrete reținute, limitele reduse de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv închisoare de la 3 luni la doi ani sau amendă, de modul și mijloacele de săvârșire, nefiind dovedită participarea directă a inculpatului P. V. la blocarea căii de acces iar referitor la ceilalți doi inculpați nu a rezultat că aceștia cunoșteau la momentul construirii gardului despre existența hotărârii judecătorești din anul 1998 iar persoanele vătămate nu au solicitat unui executor judecătoresc desființarea gardului care bloca calea de acces.
Împotriva acestei soluții petentii au formulat plângere la procurorul ierarhic, plângere ce a fost soluționată în sensul respingerii, prin Ordonanța nr. 308/_ din 17.11.2015a P.-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
La data de 17.11.2015 petentii D. M. si D. N. R. au formulat plângere la Judecătoria Slatina înregistrată sub nr._ care a primit termen de soluționare data de 08.12.2015.
În cauza ce face obiectul dosarului 9074/_ al Judecătoriei Slatina au formulat declarații de abținere dl. judecător C. L. (fila 8 dosar Judecătoria Slatina) și dl. judecător D. P. (fila 24 dosar Judecătoria Slatina), motivat de împrejurarea că fiecare dintre aceștia a mai soluționat anterior o plângere între aceleași părți prin: încheierea din data de 31.01.2014 în dosarul_ al Judecătoriei Slatina; sen. pen 798/15.10.2012 în dosarul_ al Judecătoriei Slatina.
Urmare a admiterii acestor declarații de abținere cauza a fost apoi repartizată completului prezidat de către dl. judecător P. R. I., fiind apoi stabilit ca termen pentru soluționare data de 27.01.2016 (fila 32 dosar Judecătoria Slatina).
La data de 10.12.2015 judecătorul de cameră preliminară căruia i-a fost repartizată spre soluționare cauza a înaintat Curții de Apel C. spre soluționare conf. art. 72 alin.2
NCPP, cererea de strămutare împreună cu înscrisurile anexate formulată de către intimații în cauză P. V., Ț. R. Ș. și D. D. I..
Examinând cuprinsul cererii de strămutare comunicată în vederea transmiterii informațiilor potrivit art. 72 alin. 6 NCPP se constată că petiționarii P. V., Ț. R. Ș. și D. D. I. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Slatina invocând dispozițiile art.71 din NCPP, respectiv suspiciunea rezonabilă ca imparțialitatea judecătorilor din cadrul acestei instanțe, este afectată datorită împrejurărilor cauzei și a calității părților (punctul 21 și urm. din cuprinsul cererii de strămutare).
În argumentare au făcut vorbire despre împrejurarea că în opinia lor ar exista o relație de prietenie între petenții în dosarul_ (numiții D. M. și D. N. R.) și doamna judecător G. M. împreună cu fiica acesteia, motivat de unele fotografii ce ar fi fost surprinse pe o rețea de socializare.
În aprecierea Tribunalului, numai această situație nu justifică concluzia invocată de petiționarii P. V., Ț. R. Ș. și D. D. I. întrucât pe de o parte, doamna G. M. nu este judecător investit cu soluționarea dosarului_ al Judecătoriei Slatina și de altfel aceasta își desfășoară activitatea in cadrul Tribunalului O., instanță care nu are competența de a soluționa menționat iar pe de o parte nu s-a dovedit existența vrunei imixtiuni la completul din cadrul Judecătoriei Slatina, legal investit.
Analizând cererea, constata că potrivit art. 71 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel C. poate strămuta judecarea unei cauze de la un tribunal sau după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, atunci când există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi stirbita datorita împrejurărilor cauzei, calității părților, ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
In cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată corespunzător nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului ca este prezumat imparțial, dar si din perspectiva celui interesat.
La această analiză instanța investita cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat.
Curtea Europeana a hotărât ca, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparentele au un rol important dar nu decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanțelor, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
Neexistând nici un indiciu al imparțialității instanței, întrucât doamna magistrat G. M. nu este judecător investit cu soluționarea dosarului_ la Judecătoria Slatina și pe de altă parte realitatea că își desfășoară activitatea in cadrul Tribunalului O., instanță care nu are competența de a soluționa dosarul menționat se poate aprecia că cele evidențiate nu constituie motive temeinice pentru admiterea cererii de strămutare.
Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petenți nu se regăsesc în cazurile menționate de prev. art. 55 cod pr.penală și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca nefondată.
Văzând și disp. art. 275 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de strămutare formulată de petenții P. V., Ț. R. Ș. și D. D. I. privind dosarul nr._ .
Obligă petenții la câte 50 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Decembrie 2015
Președinte,
C. I.
Grefier,
F. I.
Red.jud. C.I.
I.B.
← Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 91/2015.... → |
---|